Dialog cu doctorul Florin Mătrescu din Germania

2020-07-17T23:51:00+03:0017 iulie 2020|Textele altora|

MARTURIA Dr. MATRESCU

28 ianuarie 2015|Textele altora

Securiştii din familia lui Oprescu m-au determinat sa plec din Romania

Dialog cu doctorul Florin Mătrescu din Germania

Conflictul cu socrul lui Sorin Oprescu-Schmayer

-Domnule doctor,o intrebare normala,pe care o pun toti cei care ramân celor care au plecat: nu v-a placut salamul cu soia,de ce ati plecat din România? Erati deja un medic consacrat, ce vă lipsea?

– Răspunsul e foarte simplu. Momentul decisiv l-a reprezentat amplificarea conflictului meu cu Vasile Fica, socrul lui Sorin Oprescu. Fica era director general al Spitalului Municipal si general de securitate. Sigur fiica lui Fica a divorţat pâna la urma de Sorin Oprescu, dar si Oprescu e fiu de general de securitate. De altfel vorbim de tovarăşul Schmayer, adevarătul nume al lui Oprescu.

-Unii susţin ca generalul Oprescu-Schmayer s-a ocupat de deţinuţii de la Canal. Ce puteţi spune?

– Nu am informatii directe, dar se vehiculează. A lucrat cu sotia lui in spionaj, in perioada Gheorghiu-Dej. Sorin Oprescu face parte din echipa KGB reactivată in Romania, cum afirma si Andreea Pora. Eu vorbeam contra comunismului si îl contram pe Vasile Fica pentru unele comportamente nesociale sau antisociale faţa de studente, de personalul mediu. Se îmbăta şi-şi pierdea cumpătul, avea un limbaj necivilizat. Ne fura cursurile si le dadea drept creaţiile lui. Eu n-am suportat acest regim si protestam, alături de studenţi si de personal. Fica a profitat de toleranţa mea scazuta faţa de aceste abuzuri. Totul a culminat cu o sedinta unde am dezvaluit in public tot ce face el. Atunci a început un razboi inegal si nimicitor. Eram injurat zilnic. Cel mai ingrijorator era ca acest comportament al meu se datora unei boli psihice. Am tolerat zvonurile pâna cand, din trei surse diferite-inclusiv un capitan de securitate (Dobrescu), medic insa, si care facea stagiul la noi si care, văzând cum decurg lucrurile si făcând deosebirea între mine medicul si Fica nemedicul, s-a destăinuit că el conduce un lagăr de deţinuţi in Băltile Brăilei. Acolo se aflau numai medici. Mi-a spus ca acei doctori ajung acolo cand vrea Securitatea, prin inscenare de mita sau prin surprinderea momentului când primesc ceva. Mă avertiza că trebuie sa-mi iau măsuri de precauţie, după ce a înteles raporturile mele cu Vasile Fica. Chiar a început sa-mi fie frică. S-au alaturat si zvonurile că n-as fi tocmai sănătos psihic. Intenţionam să ma leg cu lanţuri in faţa Intercontinentalului. Aveam niste studenţi străini, care puteau anunţa Europa Libera. Soţia mea,ca toate femeile, avea o gândire mai clara in asfel de momente. Mi-a spus sa facem ceva pentru plecarea legala din ţara, daca Fica nu mă mai poate suporta. Au venit alte avertismente si de la fata unui colonel de securitate, o femeie extraordinara- Geta Tiron. Toţi aceşti oameni aveau bune intenţii sau poate erau mesageri ai Securitaţii, dar toţi voiau să mă convingă sa plec. Geta Tiron mi-a spus clar: ” Ei sunt intr-o confrerie, pot omorî oameni şi se acoperă apoi unii pe alţii, iar dumneavoastră puteţi câstiga batalia dar nu războiul”. Este o altă categorie de drame din perioada comunismului. Din nefericire, existau oameni printre activişti, dar si in Securitate, care desi trebuiau sa apere interesele naţionale, făcea tot posibilul să-i convingă pe specialiştii de elita din diverse domenii să părăseasca ţara. Foloseau diverse tertipuri, inclusiv ameninţari, pentru a-i determina sa cedeze.

– Nu cumva acesti indivizi din Securitate erau racolati de alte servicii secrete stărine?

-E foarte posibil, dar eu nu ştiu daca erau apărătorii altor interese. Asemenea scenarii s-au aplicat în toate fabricile importante, în toate institutele de cercetare şi în spitalele mari din tara. Erau ţintiţi specialistii care dădeau performanţe, inventatorii din diverse domenii, erau convinsi prin toate mijloacele sa plece. E foarte posibil. Fară acest sentiment de frica eu nu plecam. Nu mi se reprosa orientarea politica, atitudinea anticomunistă. Mă temeam că voi deveni un simplu deţinut in Balta Brăilei sau un nesanatos psihic de la Poiana Mare.

Doctorul Stefan Enache dadea injectia letala

-Aţi cunoscut medici care au fost duşi în Balta Brăilei sau la Canal?

-Nu. E posibil să fi fost unii pe-acolo si, de frică, nu au relatat nimic.

-Ce aţi aflat despre metodele psihiatrice, folosite în anchetele Securitatii din acea perioadă?

-Ştiu un lucru concret. Un coleg de promoţie, Ştefan Enache, era chiar executorul, cel care dădea injecţia finala la Poiana Mare. Acolo diagnosticul final era: bolnavii s-au încăierat între ei, iar trupurile lor erau duse la Universitatea de Medicina din Craiova pentru necropsiere si pentru material didactic. Acolo am vorbit cu medicul legist, care le făcea necropsia si efectua lucrări didactice pentru studenţi. Se întampla asta pâna în 1980.

– S-au folosit şocuri electrice în anchetele Securitatii? Aţi cunoscut medici care au practicat asemenea metode?

-Sigur ca da. Cea mai cumplită executanta care-i chinuia pe deţinuţi în saloanele de psihiatrie era vestita Vrabie de la Spitalul 9 din Bucuresti, agent KGB. Era celebră pentru cruzimea ei. Se pricepea sa bată la testicule inclusiv cu vergele metalice. La Poiana Mare, Enache Ştefan dădea doza letala, după care se aplicau contuzii pentru ca moartea sa pară ca a fost cauzata de nişte încăierări.

– Ce substanţe foloseau?

-Cele mai frecvente erau cele din grupul diazepamelor, narcotice care dau stop respirator si care omoara imediat. Mi-era frica sa nu devin un detinut de drept comun si am făcut cerere de emigrare. Ulterior aveam să aflu că cel mai înfocat luptator pentru obţinerea paşapoartelor pentru mine si pentru soţie a fost chiar Vasile Fica. A avut loc o şedintă la Centrul Universitar, unde Fica a fost apostrofat pentru fuga mea, iar el a replicat: “Tovaraşi, nu vă dati seama ce periculos era doctorul Mătrescu pentru instituţia noastra”. Acesta a fost alibiul lui.

-De ce nu aţi cerut să lucrati in alte spitale din Romania?

-Am încercat, am tatonat şi mi s-a spus că am uşile închise peste tot. Devenisem o oaie neagră, aşa cum, dupa publicarea Holocaustului Roşu, eu mă consider mort civic, din moment ce s-a omis orice prezentare a carţii.

Ion Raţiu: “Fără legionari”

-Cu excepţia revistei Lumea…Şi totuşi, de ce vă miraţi? La Consiliul Europei nu s-a putut candamna comunismul, iar când Adunarea Parlamentara a OSCE a pus semnul egalului între stalinism si nazism, au ieşit scântei. Ce eminenţe cenuşii aţi cunoscut în exil?

-Între cei care făceau ceva pentru exilaţi în zona Koln era Alexandru Şuga, un legionar. El organiza aniversările importante: Unirea Principatelor, diverse comemorări, demonstraţii anticomuniste. Era socotit un bun cunoscator al vieţii din Germania. Fugise acolo imediat după căderea guvernului legionar din 1941, cu trenurile organizate de Berlin. Ei bine, acest om îmi spunea, în 1985, că “imperiul sovietic va cădea”. Sigur, circulau zvonuri, erau carti, dar totul ni se parea o fantezie. Atunci domnul Şuga mi-a spus că ştie ce ştie de la serviciile secrete elveţiene, dar avea legaturi si cu serviciile secrete germane. Erau oameni care traiseră în estul Europei şi puteau furniza informaţii interesante. “Cei de la KGB au făcut primele liste de 250 miliardari după prăbuşirea imperiusui sovietic”. Văzând acum în ce fel au apărut oligarhii, mi se pare perfect adevărat ce mi-a spus Şuga. În 1985, serviciile secrete stabileau deja listele cu oligarhi.

-Cum v-aţi organizat lupta in exil?

-Congresul Mondial Romanesc s-a format oficial ca o federaţie a românilor din exil, in 1988.

-Aveaţi vreo legătura cu Ion Raţiu?

-Nu. Uniunea Mondială a Românilor Liberi a fost creată de Raţiu, la Geneva. Printre condiţiile puse de el a fost “Fără legionari”. Or “Fără legionari”, însemna să ai în sală 10 oameni. Aşa erau relaţiile. Congresul Mondial Românesc a fost foarte permisiv. Pantazi a vrut aşa, iar eu am vrut o organizaţie care sa-i reprezinte pe românii anticomunişti. Congresul a luat fiinţă în 1988, la Paris, În 1987, la iniţiativa mea, pe strada Jean de 3 Beauvais, unde era sediul biserici Romano-Catolice din Paris, s-a stabilit locul de adunare a românilor din capitala Frantei, unde au venit Comăniciu, fost legionar trecut la ţaranişti, Ion Raţiu, Doru Novacovici, Tudor Bompa, devenit apoi preşedinte al Congresului Mondial Românesc. Înaintea congresului, îşi face apariţia un personaj care s-a prezentat drept “profesorul Martinescu”. Avea o faţă mai mult de securist, decât de profesor. El ne-a povestit cum a ajuns in RFG pe aeroportul din Berlin, cum a sărit nişte obstacole. Părea incredibil. A venit ţinta la mine: auzise că sunt un bun organizator, că aş fi un lider. Aflând că mergem la Paris, m-a întrebat dacă poate călatori cu mine cu masina. Am acceptat. Mai erau cu mine soţia, Andrei Makarov, un luptător din Bucovina. Am ajuns la Paris. Începea adunarea.

-Cam câti români strânseseră?

-Cam 150 de persoane. Cei mai reprezentativi, care doreau să ne organizam si să ne opunem solidari la tot ce făceau comuniştii si agenţii. Raţiu avea o atitudine destul de “constipata”, nu-i convenea ce se intampla. Nu dorea o asemenea organizaţie, fiindcă se crease deja Uniunea Mondiala a Românilor Liberi, iar el considera ca e suficient. Noi voiam o federaţie care să cuprindă organizaţii, formaţii, nu numai indivizi, să-i dam aspect de mişcare naţională. Aşa s-a făcut in 1988: 66 de organizaţii politice, culturale, religioase din Europa, America de Nord şi Australia. O federaţie nu este organizaţie! Raţiu nu voia sau se făcea că nu întelege. În mijlocul acestei adunări, cere cuvântul Martinescu. Se asează în genunchi în faţa sălii, spre stupefacţia privitorilor, şi cere să păstrăm un moment de reculegere şi de rugaciune pentru cei trei martiri ai neamului românesc: Iuliu Maniu, Maresalul Ion Antonescu şi Corneliu Zelea Codreanu. Eu stiam ce va spune, dar inima lui Raţiu se făcuse cât un purice. Acesta era foarte prudent, şi nu era cotat, în exil, ca un om de dreapta. Era considerat liberal, se ştia că a fost nepotul lui Viorel Tilea de la Londra şi îl bănuiam de cochetărie cu masoneria. N-aveam dovezi, dar ştiam că nu-i de-al nostru, nu-i ca noi.

Moment de reculegere pentru Corneliu Codreanu

-În exil, toată lumea bănuia pe toată lumea. Nu-l banuiaţi pe Ion Raţiu de cochetărie cu securitatea, aşa cum am auzit?

-Mulţi îl bănuiau. Când Martinescu a propus sa ne rugam pentru cei trei martiri ai neamului românesc, mulţi au fost contrariaţi: când au auzit de Maresal, multora din sala nu le-a plăcut. Să ne rugam pentru Iuliu Maniu era o propunere acceptata mai uşor, mai ales că erau pe acolo si câtiva ţărănişti. Dar a urmat lovitura de ciocan: “să ne rugăm pentru Corneliu Zelea Codreanu”. La care Raţiu a albit, n-a mai putut să scoata o vorbă.

– Dar chiar erau toţi trei nişte martiri. De ce să albească?

-Era vorba nu de o estimare istorica corectă, ci de un limbaj politic corect. Iar punerea celor trei martiri alături pentru un moment de reculegere, nu le-a premis nici lichelelor din sală să riposteze.

-Este semnificativ faptul că nici unul din aceşti martiri nu a avut parte măcar de un mormânt.

– Ca dovadă că sunt martiri… Eu am fost la Piteşti şi am propus realizarea unei plăci comemorative cu cei omorâţi acolo, pentru a spăla măcar o parte din ruşinea că acolo nu există un monument al Mareşalului, iar strada unde s-a născut şi a trăit Ion Antonescu, se chiamă Strada Zmeurei! Aşa ne cinstim martirii! S-a păstrat momentul de reculegere pe stupoarea lăsată în sală şi nimeni nu ştia cum să reacţioneze. S-au gângurit câteva lucruri şi adunarea şi-a reluat lucrările. La sfârşitul adunării, acelasi Martinescu vine la mine: “Domnu’ doctor vreau să vorbesc cu dumneavoastră ceva pentru că sunteţi fermentul acestei dorinţe de coagulare a exilului românesc”. El a făcut un test în adunare. A vrut să vadă cum organizez lucrurile. Adusesem oamenii, deşi nu eram o personalitate, dar nimeni nu putea nega bunele mele intenţii. ”Trebuie să reflectaţi la un scenariu pe care vi-l prezint. In curând vor avea loc în ţara mari mişcari, iar exilul trebuie să organizeze la graniţa Ungariei cu România o mare demonstraţie anti-Ceauşescu”. ”Noi suntem în legătură cu cercuri ale Securitaţii”

-Exact ce avea să facă Ion Raţiu.

-Da. ”Domnu’ profesor, poate noi ne-om duce, pentru că suntem suficient de patrioţi, dar cum ne vor lăsa să trecem atâtea ţari şi ce va face Ungaria când vom lansa o asemenea demonstraţie la frontierele ei?”. ”Ne ocupăm noi…” ”Să zicem ca vă ocupaţi, dar ce certitudini avem că se întampla ceva in ţara? Va fi un efort financiar mare şi un risc sporit”. ”În acelaşi timp în mai multe oraşe vor fi mari demonstraţii”. Era Decembrie 1987-am venit pe zapada de la Paris. ”Noi suntem în strânsa legătură cu cercuri ale securităţii, ale armatei si chiar ale Partidului Comunist Român. În ţară se aprinde flacăra, în timp ce dumneavoastră demonstraţi la graniţa cu Ungaria. Acţiunile trebuie conjugate, pentru a arăta ca românii din ţara şi cei din străinatate s-au saturat de regimul Ceauşescu”. Scenariul mi s-a părut extraordinar. Era ceva fabulos, incredibil şi m-am confesat lui Doru Novacovici. Aveam relaţii foarte bune cu el. Lucrase la Spitalul Brâncovenesc ca inginer,după ce a facut detenţie politică. El a renovat Spitalul Bâncovenesc dupa ce la demolat Ceauşescu. El nu ştia cine era Martinescu, un nume de înprumut. ”Mă dăpăşeste, e costumul prea mare,dar voi vorbi cu cei de la serviciile secrete franceze. Am să te sun la o cabina telefonica”. Securitatea venise deja la mama şi la sora mea, le ameninta ca se ştie unde sunt si cum uneltesc eu contra României. Securistii ştiau exact unde stăteam, la un hotel periferic din Paris. ”Franţujii mi-au spus că acest individ ori e nebun, ori Securitatea şi cei care conduc la Bucureşti pregătesc răsturnarea lui Ceauşescu. Stăm cu ochii pe el”. Aşa s-a terminat episodul Martinescu.

-Pâna când însusi Mitterrand a făcut campanie în URSS pentru înlăturarea lui Ceauşescu de la care primise bani grei în campania electorală prezidenţială… Exact. Prin urmare, episodul Martinescu aduce o dovada peremptorie, nu suplimentară, ca oameni, nu din înalte structuri ale complotului care a organizat apoi asa-zisa revoluţie, dar oameni de la periferia complotului erau implicaţi într-o mârsavie care se pregătea. A fost – n-a fost complot în Decembrie 1989? Cum auzim la televizor. Este o copilarie. Fără îndoială că ei au pregătit ani de zile această spontana porcărie, iar pe Tokes nimeni nu-l crede că nu era racolat, înafara de copii şi de oligofreni. El a făcut totul pentru incitarea serviciilor secrete, a lojilor masonice. Cazul Martinescu este un nou argument foarte clar pentru mine ca a fost un complot în Decembrie.

Un comentariu

  1. Marian Socol 18 iulie 2020 la 9:11 am - Raspunde

    Injectii letale pana in anii ‘80???
    Miliardari in comunism? De unde le scoate individul ăsta? Fabulatii…

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Go to Top