ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA
Str. Zmeica nr. 12, sector 4, Bucuresti
Tel. 0741.103.025 Fax 0318.153.082
www.alianta-familiilor.ro
25 martie 2021
FIII SI FIICELE REVOLUTIONARILOR SEXUALI
Întreaga Românie a fost șocată de știrea zilei de 19 martie, cât și de imaginile transmise, care dovedesc violența comportamentului „minorităților sexuale” si a anarhistilor. Violența „minorităților sexuale” este un subiect tabu pentru mass media. Suntem obișnuiți cu agresiuni verbale la adresa noastră din partea „minorităților sexuale”, și cu o mass media care nu alocă spațiu punctelor noastre de vedere și care ne disprețuiește.
Violenta minoritatilor sexuale
Violența „minorităților sexuale” nu este un fenomen nou. Mișcarea pentru drepturile „minorităților sexuale” a început, de fapt, prin violență. Toată lumea știe de incidentul Stonewall din New York care e creditat cu declanșarea mișcării pentru drepturile persoanelor LGBT. Extremiștii violenți LGBT au învățat de la extremiștii LGBT care își exprimă agresivitatea prin cuvinte, nu violență. Din nefericire, suntem și noi, în România, confruntați cu violența de acest gen.
De-a lungul anilor grupurile LGBT din România au dat în judecată, cât și la CNCD, persoane de bună credință care se opuneau agendei LGBT. Îi acuzau de homofobie ori ca incitare la ură și violență. De nenumărate ori au câștigat, iar amenzile nu au fost tocmai neglijabile. Nu se cunoaște în România un incident în care creștinii să fi agresat ori vandalizat clădirea ori biroul unui grup LGBT. Pe 19 martie, însă, s-a produs tocmai inversul. De acum, mass media nu mai poate să tacă: mișcarea „minorităților sexuale” se implică și în acțiuni violente care trebuie cunoscute.
Incidente internationale
Din când în când menționam astfel de incidente. Luna trecută un grup LGBT a revendicat incendierea unei biserici baptiste din Los Angeles. Violența „minorităților sexuale” însă nu este limitată doar la SUA ori România. Când, cu luni în urmă, Polonia a legiferat restricții pentru avort, grupuri pro-avort și pro-minorități sexuale au incendiat biserici, au vandalizat lăcașuri de închinare în diverse locuri din lume, inclusiv în îndepărtatul Chile. [Link: https://angelusnews.com/…/
Asistăm la globalizarea violenței minorităților sexuale, a feministelor și a altor curente extremiste împotriva bisericilor și a persoanelor tradiționale. Inscripțiile de pe pereții bisericii din București dovedesc acest lucru. Ele sunt identice cu cele din alte țări: Be Gay, Do Crime, BLM .Dl Iohannis poartă culpabilitate pentru acest incident. A facilitat și încurajat dezvoltarea unui extremism LGBT autohton. Lui îi arde de educație sexuală, îndoctrinare în ideologia de gen, și de demonizarea creștinilor „fanatici” care se opun acestor extremiști. Verbal, nu prin violență. Gândirea dlui Iohannis e pe dos. Nimeni nu poate susține de bună credință că dânsul, dând apă la moară, nu este responsabil pentru radicalizarea în creștere a comunității minorităților sexuale din România.
Radicalizarea in crestere a minoritatilor sexuale
Ne indoim că generația care a început revoluția sexuală acum 60 de ani și-ar fi putut imagina transformarea atât de radicală, înspre rău, a generațiilor copiilor și nepoților lor. Dar au făcut-o. Într-un mod negândit, fără să se gândească la consecințe, insistând să aibă drepturi și să se „descătușeze” de rânduielile generațiilor înțelepte de dinaintea lor. Evenimentul din București confirmă acest lucru. Dar nu doar el. Peste tot în lumea „emancipată”, unde revoluția sexuală fie că a fost instituționalizată, fie că e in stadii mai incipiente de instituționalizare, copiii și nepoții revoluționarilor sexuali de acum 60 de ani au devenit agresivi, violenți pe alocuri, și nimeni nu mai poate raționa cu ei.
Ațâțați de tribunale, profesori, mass media, dl Iohannis, instituții și organizații suprastatele și neguvernamentale, aceste odrasle ale revoluționarilor sexuali se află într-o derivă mentală, valorică și spirituală fără precedent. Din nefericire, ne trag și pe noi după ei într-o direcție în care nu credem că e bine să mergem ori să permitem societății să meargă.
Incidente internationale
Revizuind presa internațională, am găsit util să vă dam câteva exemple recente pentru a întări ceea ce afirmam. Pe 6 martie un pastor din Regina, Saskatchewan (Canada) a propovăduit împotriva fluidității de gen din perspectiva Bibliei. Două zile mai târziu, peste 840 de persoane aparținând diferitelor grupuri de „minorități sexuale” au dat în judecată pastorul și biserica lui. [Link: https://www.cbc.ca/…/regina-
Confuzia sexuală a fiilor și fiicelor revoluției sexuale s-a manifestat și în Australia, tot săptămâna trecută, unde Parlamentul propune eliminarea cuvintelor cu conotații de gen (masculin, feminin, bărbat, femeie etc.) din legile federale ale Australiei. [Link: https://www.dailytelegraph.
Tribunalele dau apă la moară celor care suferă de confuzie sexuală. Canada e, din nou, fruntea. Un tată tocmai a fost întemnițat. Fata lui de 14 ani i-a cerut să i se adreseze ca „băiat / fiu” („he / his” în loc de „she / her”), nu „fiică / fată”. Minora căzuse victimă a îndoctrinării sexuale online și cerea tatălui ei să îi confirme starea de confuzie. Tatăl a refuzat. Fata a obținut ordin judecătoresc care impunea tatălui ei obligația să i se adreseze ca „fiu”, nu „fiică”.
Tatăl a refuzat să se conformeze ordinului judecătoresc, iar judecătorul a emis ordin de detenție. [Link: https://www.breitbart.com/…/
Creștinii din restul lumii suferă în timp ce noi încă stăm la adăpost în România. Ne imaginăm că România nu va deveni Canada ori Marea Britanie, ori Australia. Ar fi bine să fie așa. Și va fi așa doar dacă scuturăm nepăsarea și somnolența care ne îngreunează ochii spirituali. La fel ca în restul Occidentului, ofensiva împotriva noastră va veni tot pe nepusă masă. Prin tribunale, CEDO, Parlamentul European, ONU, dl Iohannis, mass media. Vandalizarea bisericii din București este un indiciu că vremurile dificile din Canada se apropie și de noi.
Îl iubesc pe Dan Tanasă! În urma hârjonelilor cu deputații useriști, cu ocazia votului pe legea desființării SIJ, și-a cerut scuze de la evreul Seidler:
„Domnu’ Seidler, vă prezint scuze atât dumneavoastră cât și celorlalte fetițe din USR”.
ÎNTOARCEREA AMERICANULUI TĂCUT
James Carden
Oricine care a petrecut suficient timp la Washington sau, care are o familiaritate sumară cu funcționarii profesioniști printre care si personalul de politică externă al aparatului de securitate națională, la un moment dat a observat, aparent bine intenționati, aparent umili si serios ingrijorati birocrați, care sunt siguri că restul lumii are nevoie într-adevăr si chiar strigă pentru, „conducerea americană.”
În absența unei astfel de conduceri, lumea ar coborî cu siguranță în haos – sau cam așa ceva, asta’i gândirea predominanta la Washington.
Și astfel rolul pe care acești misionari, invariabil bine educați și hiper-ambițioși îl văd pentru ei înșiși capătă un fel de importanță istorică a lumii; munca lor devine mult mai mult decât simpla protejare și avansarea a intereselor naționale ale SUA. Misiunea lor, așa cum o văd ei, nu este atât pentru a servi America; cat este pentru a salva lumea.(!!!)
Graham Greene a fost, probabil, primul care a observat fenomenul misionarului american supra-ambițios, ale cărui “bune intenții” nu au fost niciodată suficiente pentru a compensa haosul și distrugerea planurilor lor generos finanțate și atent stabilite de Marea Finanta.
Romanul lui Greene, “The Quiet American” – “Tacutul american”, publicat în 1955, chiar în momentul în care începea primul Război Rece, ar trebui să fie citit de oricine dorește să înțeleagă mentalitatea care a afectat politica externă americană în ultimii 70 de ani.
Povestea, localizata în Vietnam, cand francezii au fost abia dati afara din Indo-China, exploreaza pe americanii care au fost pas cu pas în urma francezilor. Romanul se centreaza în jurul relației dintre un idealist american cu ochii înstelati, operativ al Informatiilor SUA, Alden Pyle, și un cinic, ce a văzut-totul, expatriat, jurnalist britanic, Thomas Fowler. Fowler, este de fapt alter ego-ul lui Greene, al autorului, care vede chiar prin Pyle declaratiile retorice pentru democrație și ajutor de rutină, ceea ce sunt in fapt cu adevărat: prostii.
Fowler își amintește “ingrijorarea” din prelegerile lui Pyle despre Orientul Îndepărtat și opiniile sale „cu privire la ceea ce Statele Unite făceau pentru lume”. Pyle era hotărât „să facă bine, nu oricărei persoane, ci unei țări, unui continent, unei lumi”.
Problema lui Fowler cu Pyle a fost că acesta din urmă a crezut, destul de sincer, în propriile sale prostii. Cam în același timp (1952), teologul Reinhold Niebuhr se lupta cu iluziile nevinovăției americane.
În “Ironia istoriei americane”, Niebuhr a observat că „Națiunile, ca indivizi, care sunt complet nevinovati în stima lor sunt insuportabili în contactele lor umane.” Greene a simțit în mod clar același lucru, și prin Fowler și-a exprimat punctul de vedere că „inocența este ca un lepros prost care și-a pierdut clopotul, rătăcind prin lume, ceea ce nu înseamnă ca nu e periculos.”
Pyle este adesea se baza pe informatiilede la un colonel, Edward Landsdale, șeful CIA la Saigon, in Misiunea Militară, care a sosit în Vietnam în 1954 pentru a lucra la strategia de contra-insurgență centrat în jurul sprijinului pentru atunci-prim-ministru Ngo Dinh Diem.
Greene si-a construit modelul real pentru Pyle pe fost un atașat economic al SUA pe nume Leo Hochstetter(pare a fi kosher), care actiona în conformitate cu un articol din politica externă al SUA, indicat in roman de Greene cu privire la „necesitatea de a găsi o „a treia forță în Vietnam.”
Fie că, după cum se pare că Pyle poartă o asemănare cu cineva mai aproape de timpul nostru: jurnalist, autor, și fostul ambasador al ONU Samantha Power, a cărui audiere de confirmare pentru a deveni următorul administrator USAID a avut loc în fața Comitetului pentru Relatii Externe a Senatului – SFRC.
Transformarea Samanthei Power de la corespondentul de război de cruciadă, (ea și execrabila Christiana Amanpour merită mult credit, dacă acesta este cuvântul, pentru a înfunda administrația Clinton în a se încurca în războiul civil iugoslav de la mijlocul anilor ’90), la un luptător birocratic calificat, care a servit ca membru al consiliului de securitate națională al președintelui Obama și mai târziu ca ambasador al ONU, a fost remarcabila.
Cartea premiată cu Premiul Pulitzer, “A Problem from Hell” scrisa de Samantha Power, a criticatla vremea ei, aspru guvernul SUA pentru că a stat deoparte în mod repetat și a permis ca unele dintre cele mai grave atrocități ale secolului 20 să aibă loc. Power, la fel ca fictivul Pyle, pare să creadă că există o singură țară care are datoria și dreptul moral de a intra și de a rezolva problemele lumii: Statele Unite ale Americii.
Și tocmai de aceea predarea domeniilor USAID Samanthei Power este atât de periculoasă. (leproasa fara clopot)
La ONU, Power și-a folosit platforma pentru a cere schimbarea regimului în Siria. Mai rău, Power a fost unul dintre consilierii-cheie a lui Obama îndemnând la sprijinul pentru războiul saudit din Yemen, o poziție de la care ea și colegul ei, fostul purtător de cuvânt al NSC, Ben Rhodes, au fost in dureri ca să se distanțeze în ultimii ani.
Cu toate acestea, desi ea pare conștienta de faptul că sprijinul pentru Arabia Saudita a dus la campania de infometare a civililor yemeniti este totusi o pată pe dosarul ei, iar atunci când presata de către senatorul din Kentucky, Rand Paul, in fața Comitetului pentru Relatii Externe a Senatului – SFRC. ea nu a aratat nici o urmă de regret pentru sprijinul ei in intervențiile militare americane în Libia și Siria, ea a argumentat in schimb ca in aceste tari nu au avut loc “alegeri democratice”.
La USAID, Power va avea un buget de aproximativ 20 miliarde dolari și o birocrație puternica la dispoziția ei. Acest lucru este evident deoarece în ultimul deceniu sau cam asa ceva, USAID si-a extins mandatul său, de la finanțarea programelor de asistență umanitară la rularea de schimbari de regim, operațiuni susținute in parteneriat cu Silicon Valley, cu monstri ca Google. Țintele pentru astfel de operațiuni vor fi țările care au ales modelul “autoritar”- in fapt suveran, așa cum a precizat Power in Congres.
Power a promis, printre altele, sprijinul ei „fără echivoc” pentru reînnoirea “Global Magnitsky Act”, un proiect de sanctiuni al lui William Browder, un miliardar corupt britanic, de fonduri speculative, care a renunțat la cetățenia sa americană pentru a evita plata taxelor americane. La audierea ei de confirmare in fața Comitetului pentru Relatii Externe a Senatului – SFRC, Power și-a exprimat dorința de a „multilateraliza” Legea Magnitsky, cu alte cuvinte, de a forța națiunile aliate să sprijine regimul de sancțiuni american, un regim care a făcut multe pentru a otrăvi relațiile dintre SUA și aliații ei europeni de lungă durată ca Franța și Germania.
De ani de zile, Laboratorul USAID Development și furnizorii, terțe părți care aparent se specializează în asistență umanitară, cum ar fi DAI, au transformat din ce în ce nemultumirile in tulburări civile, în scopul de a împinge schimbarea regimului asupra țărilor vizate. Uneori, astfel de proiecte merg foarte, foarte prost, așa cum s-a întâmplat în cazul aventurilor lui Alan Gross din Cuba.
USAID a trecut la o operațiune de cvasi-inteligenta, cu un ajutor sănătos de la partenerii lor în Silicon Valley.
USAID va stabili un record al Samanthei Power, ca un intervenționist liberal, o oportunitate fără precedent de a urmări o strategie de operațiuni de schimbare a regimurilor la nivel global.
Întrebarea este dacă aceste aventuri aduc vre-un beneficiu de fapt si pentru securitatea națională a SUA, care este rareori, dacă vreodată, întrebata.
JAMES W. CARDEN este un fost consilier la Departamentul de Stat si care a scris pentru numeroase publicații, printre care “The National Interest”, “The Los Angeles Times”, “Quartz” și “American Affairs”.
Sursa: https://www.theamericanconservative.com/articles/the-return-of-the-quiet-american/
Traducerea CD