Ca răspuns la
Trimis pe
Selectează comentariul surena
150 aprobate
surena_surena@outlook.com
86.126.104.173
In memoriam Akritas

*

De ce să ne pese nouă (ungurilor,germanilor, polonezilor, francezilor) dacă s-ar destrăma România?

Una este să fii împotriva imperialismului rus sau american ori împotriva politicienilor acestor țări, Biden și Putin, și alta împotriva SUA sau Rusia și a popoarelor lor.
Una este să spui că ești împotriva sionismului, a implicării evreilor în politică, a mașinatiunilor lor în economie, finanțe și alta este să condamni întreaga evreime pentru faptele elitelor. Ce vină are evreul pitar din Canada ce face o pâine „cum era odată” cu ce face evreul Zelenski?
Cred că termenul de revanșa istorică, dacă nu mă înșel, îi aparține Împăratului Iustinian când îi spune lui Belizarie de importanța ocupării regatelor vandal și got, din Africa și Italia. De a lungul istoriei s-a văzut la câteva popoare dorința de a-și lua „revanșa”. La germani în două rânduri cu francezii: în timpul celui de-Al Doilea și Al Treilea Reich. În schimb la ruși întregul lor Imperiu s-a bazat pe „revanșa istorică”. Astfel, ocuparea teritoriilor Hoardei de Aur, a Poloniei, apoi a Asiei Centrale deținute vremelnic de mongoli a avut la bază „revanșa istorică”. Chiar ocuparea Parisului în vremea lui Napoleon s-a dorit o revanșă la ocuparea Moscovei de francezi. Umilința înfrângerii din 1904-1905 a fost curățată de victoriile categorice și totale împotriva japonezilor din Al Doilea Război Mondial. Chiar ocuparea Crimeei, a cărei protectoare era Ecaterina cea Mare, a fost justificată prin răzbunarea distrugerii Moscovei în 1571 de tătarii din Crimeea. Stalin a justificat teritoriile luate cu japca în urma Tratatului Ribbentrop-Molotov din 1939 pe seama „revanșei istorice” împotriva „imperialiștilor” români și polonezi ce „au profitat” de situația grea din 1918 a Rusiei bolșevice.
Singura „revanșă istorică” pe care nu a luat-o, dar are ocazia să o ia acum, este „Războiul din Crimeea” împotriva principalelor Mari Puteri Occidentale.
Atunci Marea Britanie și Franța. Azi SUA și OTAN ce și Marea Britanie, Franța, Italia ( Regatul Sardiniei participase la Războiul Crimeei), Turcia.
O națiune ce gândește în termeni de geografie a istorie, revanșă istorică este greu de dezmembrat.
Să luăm Germania mai întâi înfrântă, umilită, împărțită prin Pacea Westfalică din 1648, Tratatele de la Paris 1918, 1947 și-a luat revanșa istorică și geografică revenind la nucleul de bază german al Primului Rrich.
Să luăm Rusia aflată în pragul dezintegrării după Best-Litovsk și războiul civil, apoi după colapsul URSS sub conducerea „ursulețului dansator” Elțîn, la pământ dpdv economic, militar (cu cecenii aproape independenți).
Analizând în oglindă situația acestor țări putem înțelege munca și efortul unor lideri providențiali în Germania și Rusia. Prin comparație putem aprecia și ce a construit vechiul regim în România și ce am distrus sub atenta supraveghere a „învingătorilor” ce s-au oferit să ne „democratizeze” dezinteresat. A rămas, ca un vis frumos, amintirea când „eram cineva” în diplomație.
Când ești dezinteresat de geografie și istorie și accepți că ești singurul stat înconjurat de români ce trăiesc în alte state, ce nu au drepturile și libertățile pe care le acorzi minorităților, ești mai predispus să te dezmembrez decât Germania sau Rusia. Apoi când îți (mai) dai și la temelia națională aiurind și aburind tinerii cu dacopatia, negând „poporul tradiției imperiale, numele Romania, legătura cu Vechea și Noua Romă chiar te îndrepți spre colaps.
Acesta este motivul pentru care Ion Heliade Rădulescu spunea că pierderea națiunii este mai dezastruoasă decât pierdere independenței, Independența poate fi recâștigată, dar națiunea pierdută niciodată.
Austro-Ungaria, URSS și în viitorul apropiat U.E, s-au prăbușit/ se va prăbuși pentru erau conglomerate ce au încercat să facă false națiuni: cezaro-crăiască, sovietică, europeană.
De aceeași boală suferă și Ucraina, în fapt RSS Ucraineană, ce se vrea, în ultima vreme, sub protectorat american, un stat ucrainean pur rasial, nu „corcit” și „sălbăticit” precum Rusia. Ori tocmai aici stă forța Rusiei. Acceptând numeroasele populații, popoare cu limbi și religii diferite, în care rusa e lingua franca, mergând până la autonomie cu serviciul militar local (Cecenia), dar unindu-i sub umbrela „Maica Rusia” și cu un „tătuc” apropiat de popor ( rămâne în mentalul colectiv acțiunile lui Putin împotriva oligarhilor „răi” cu poporul) ce le amintește, chiar și atunci când comite erori, de trecutul glorios, elementele ce îi unește pe ruși cu sutele de minorități, Rusia se prezintă ca un stat național în care Biserica Ortodoxă Rusă își asumă „lupta întru-credință” împotriva Occidentului decadent și satanist.
Revendicându-și moștenirea creștină, ortodoxă și istorică a Bizanțului, Rusia știe că nu poate fi înfrântă.
„Ce-i mână pe ei în luptă, ce-au voit acel Apus?”
Sfatul lui Eminescu către statul român, făcută ca gazetar, a fost ” atitudinea noastră să fie rezervată, plină de respect, dar demnă și hotărâtă, să avem relații bune de vecinătate” (Revista Timpul 30.04.1878). Nici Eminescu nu-i profet în țară lui…
St.Petresburg Zeitung ziar rusesc biling germano-rus este printre primele gazete ce îl traduc pe Eminescu în străinătate când încă acesta trăia…
Rămâne celebră ticluirea în rusă a sunetului eminescian „Ori câte stele” a academicianului Korîș.
P.S De ce să ne pese nouă românilor dacă s-ar destrăma Rusia? Pentru că destrămarea Rusiei este precum Distrugerea Catedralei Iisus Mântuitorul din Moscova realizată de bolșevici. Atunci bolșevicii lui Lenin au distrus Rusia, dar nu au distrus credința. Catedrala Iisus Mântuitorul a fost reconstruită ca semn al reconstrucției Rusiei bazată pe credință.
O țară bazată pe credință poate fi înfrântă, dezmembrată, poporul risipit,dar atâta timp cât flacăra credinței nu se stinge ia va renaște.
P.S.S Credința „părinților fondatori” a fost tipărită inclusiv pe bani, dar flacăra ei abia pâlpâie în America iar „visul american” a devenit un coșmar, globalismul l-a extins peste tot în lume, globalismul nimicului, învelit în staniolul „democrației”, nu poate lupta cu credința, puterea rugăciunii și a Mântuitorului din icoanele bisericii chiar dacă, în unele locuri, vor părea că au câștigat, atâta timp cât Rusia își revendică rolul de imperiul creștin și apărător al ortodoxiei.