Calin Kasper
76 aprobate
calin.kasper@gmail.com
178.4.248.26
.
Stimate domnule Profesor,
Articolul dvs. „Limba română ca metalimbaj” ne-a lăsat fără grai. Ne-aţi turtit de tot. Nu pot spune decât că „staţi tare în lucrare”. Nivelul ştiinţific şi intelectual al articolului a depăşit cu mult limita mea de înţelegere şi cred că acest sentiment l-au avut şi alţi cititori. De asta presupun că nu mulţi vor îndrăzni să comenteze, de frică să nu dea cu băţul în baltă.
Sunt însă şi observaţii ale dvs. pe care le-am priceput şi care mi-au sugerat rândurile următoare. Scrieţi că principiul semantic prim afirmă că nu există două obiecte sau semnificaţi(i) care să se deosebească atât de mult încât să fie obligatorie denumirea lor prin cuvinte diferite.
Iar principiul secund, reciproca sau reversul primului principiu este că oricât de mult ar semăna două obiecte, această asemănare nu ne obligă să le dăm acelaşi nume.
Aici apare legătura dintre cuvânt + adunare = limba vorbită de o anumită comunitate, limbă care înglobează în ea identitatea adunării, adică a grupului care a format limba pe care o şi vorbeşte.
De exemplu, verbul „a sta”, este un exemplu cât se poate de nimerit pentru principiul prim. Pentru că poţi sta în picioare, sau pe scaun. Dar românului nu i s-au părut chiar atât de deosebite cele două acţiuni, încât să le atribuie două cuvinte diferite. Neamţului însă, căruia nu-i place ambiguitatea, deci nici principiul prim, i-a surâs principiul secund, care nu interzice ca două acţiuni asemăntoare, să fie puse sub umbrela a două cuvinte diferite. De asta neamţul foloseşte verbul „stehen” pentru a sta în picioare si „sitzen”, pentru a sta pe scaun, sau mai larg spus, în fund. (Nu mai spun că pentru a sta în pat, deci culcat, neamţul are alt verb, liegen). Când am învăţat (vorba vine) limba germană după „mari strapaţe şi deasă strădanie” (expresie găsită prin scrierile ardelene de după anii 1848), am rămas nedumerit de ce dictionarul german-român era mult mai gros decât dicţionarul român-german, findcă cu mintea mea de inginer, credeam că numărul de cuvinte dintr-o limbă trebuia să fie neaparat egal cu cel din alta. Iată că nu e aşa. Verbul a sta are în germană două alte verbe corespondente (era să le spun echivalente). De asta limba germană este o limbă pe care eu o numesc analitică, în timp ce pentru mine, româna este o limbă sintetică (nu cu sensul de produs sintetic, ci cu sensul de sinteză). Fiindcă în limba română principiul prim este cel mai des întâlnit, limba permite jocuri de cuvinte, vorbe cu dublu înţeles, insinuări fine sau chiar perfide, jonglerii verbale, lucruri care nemţilor le sunt cam interzise. De asta umorul prin limbaj la nemţi este o componentă a limbii insuficient de matură. Fac acum o paranteză, fiindcă mi-am adus aminte de o vorbă de duh pigulită tot din scrierile postpaşotiste ardelene, care afirma că „La preoţii români, doar barba le era matură”. Rămânând doar la înţelesul strict lingvistic, expresia este o mostră excepţională de umor, sarcasm, luare peste picior, cu o economie remarcabilă de cuvinte.
De asta limba română este şăgalnică, glumeaţă, face cu ochiul, permiţând datorită principiului prim, ca să sugereze cu un cuvânt acţiuni diferite, care dau textului o prospeţime de nu-ţi vine să crezi. Asta oferă vorbitorului român un vast câmp pentru creaţie. Dau aici ca exemplu o frază lămuritoare: „Fiindcă nimeni nu s-a mai insinuat la cuvânt, Vasile găsi nimerit să rupă tăcerea.” Aici cuvântul „înscris” a fost înlocuit cu „insinuat”, ceea ce a dat frazei un înţeles cu interpretări polivalente. Alt exemplu, în care am mai şi stâlcit un verb, sună cam aşa: „Orice instituţie care are o politică şerpuitoria faţă de cetăţeni, nu mai trebuie să existe.” În loc de „politică duplicitară, indecisă, inconsistentă şi incompetentă”, expresia „politică şerpuitoare” exprimă chiar mai mult decât cele patru cuvinte luate la un loc, introducând şi componenta de perfidie şi viclenie ( o revistă ardeleană veche numea acest comportament ca fiind unul „vulpenos”), specific şerpilor din mitologie.
Haideţi acum să ne şi distrăm puţin nu pe seama, ci cu ajutorul limbii române, după ce articolul menţionat ne-a încreţit frunţile până dincolo. (Altă expresie din Tribuna anilor 1860, care mi-a plăcut mult). Pe youtube s-au viralizat mai multe filmuleţe cu o melodie românească cu specific ţigănesc, dumbala dumba.
Mie nu-mi place titlul, fiindca nu spune nimic. Prefer ca titlu primul vers: „Margareto-ntoarce-te!”. E un exemplu de duplicitate verbală, pe care urechea muzicală a ţiganului virtuos a ştiut s-o pună-n valoare. De asta nici n-a cântat melodia pe ţigăneşte, aşa cum face de obicei cu celelalte cântece de-ale lor. Adevărul este că melodia este atât de lipită de text, încânt zecile de interpretări internaţionale, nu s-au putut lipsi de limba română. Cum ar suna” Margarethe, comm zurück”? Ar pierde din duplicitatea expresiei, care cu al doilea vers, aduce precizările necesare.
„Margareto-ntoarce-te,
Întoarce-te aşa la mine,
C-amândoi s-o ducem bine”.
Acest „C-amândoi s-o ducem bine” precizează clar felul de dat la întors al Margaretei. Deşi textul românesc iese cam pocit din gurile străine, sunt unele trupe, sau toate, care modifică sensul întoarcerii Margaretei, înlocuind verbul „s-o ducem” cu „s-o frigem”, ceea ce aduce precizări asupra intenţiilor bălălăului, conform principiului secund, care spune că două acţiuni apropiate ca sens, pot fi exprimate prin cuvinte diferite. Iată că limba română e capabilă să aplice şi principiul secund, atunci când simte nevoia de mai multă preciziune.
Fiecare român va fi de acord că „a o duce bine” poate să însemne „să frigă nişte mici”, sau pur şi simplu „s-o frigă” pe Margareta, dacă aceasta are „în cuget” să se întoarcă de două ori. Greu de presupus că este dispusă la astfel de piruete, de vreme ce pe aspirant îl cheamă Bălălău.
Oricum, cea mai simpatică pare unguroaica, care cântă aşa:
„Bălălău e mandatare,
La Intercontinentale,
Vinde carne fără oase,
La fetiţele frumoase”
De unde se vede că limba română e plină de virtuţi cu care poate neutraliza textele cele mai infantile. Şi-i şade foarte bine şi ca limbă internaţională.
„Sunt însă şi observaţii ale dvs. pe care le-am priceput şi care mi-au sugerat rândurile următoare.”
-umilintza + lingushrie,
aha,aha!
(+reale calitati de grafoman)
Ţiganii nu sunt români, idioţilor!
16 Apr 2010 @ 14:33
Acesta este mesajul lasat de hankerii romani pe siteul Daily Telegraph.
„Ne-am săturat să vedem cum nişte gunoaie ca voi încearcă să îşi bată joc de ţara noastră. Să ne creaţi o imagine cu totul alta faţă de cea reala şi numindu-ne romanian gypsies difuzând emisiuni de tot cacatul gen Top Gear.
Dacă aţi avut tupeul să enervaţi o ţară întreagă, aflaţi că nu ne vom opri aici!”, este mesajul postat de hackeri.
Mesajul se încheie cu o frază scrisă în engleză. Tradusă, aceasta este: „Ghiciţi ce, ţiganii nu sunt români, idioţilor!”.