Surena | Am citit multe comentarii referitoare la subiectul avioanelor F16 Fighting Falcon toate converg pe următoarelor idei: 1) nu avem nevoie de avioane 2) sunt second-hand în cel mai fericit caz, ele fiind în opinia „specialiștilor” fiare vechi, coșciuguri zburătoare, antichități 3)prețul de 628 milioane de dolari este enorm, puteam lua noi din Suedia, Rusia, China etc. 4)este șpaga dată americanilor. Să le luăm pe rând: 1) Avem nevoie de această escadrila de 12 avioane pentru că MIG21 Lăncer după ultima modernizare și-au terminat durata de viață, inclusiv extinderea pentru modernizare. Pentru apărarea spațiului aerian este absolut necesar să avem avioane militare și nu doar o escadrila, că nu suntem Albania. 2) Atunci când vorbim de tancuri, avioane nu putem să le comparăm cu mașinile sau calculatoarele. Adică un avion/ tanc second hand nu este același lucru cu o mașină. Astfel, rușii au trimis în Siria Suchoi Su24 din 1974 care, bineînțeles nu sunt la nivelul anului 1974, și-au făcut treaba foarte bine în condițiile în care au avut de luptat cu rachete aer sol la nivelul anului 2010-2016. Avioanele F16 le-am cumpărat la o resursă medie de zbor de 4500 ore, ele au o resursă de 9000,dar după modernizare ajung la 10800 de ore, adică le-am cumpărat la o resursă de 6300 ore, având în vedere că anual folosesc 200-250 ore asta înseamnă că lejer fac față 20 de ani. 3)Valoarea de 628 milioane de $ nu se referă numai la cele 12 avioane. Ea cuprinde modernizarea avionului adică aducerea lui la nivelul anului 2018 inclusiv pe partea de armament, instruirea personalului timp de 3 ani, adică a 80-100 militari : piloți, ingineri, maiștri, mecanici, metereologi, specialiști în războiul electronic, informaticieni și personalul auxiliar, vreo 1800 ore de zbor cu piloții. Acum să comparăm aceasta valoare cu achiziționarea espadrilei de 12 MIG 21 în 1969 care ne-a costat 424,9 milioane lei, adică vreo 63,7 milioane ruble, respectiv 50 milioane$. În termenii de azi dacă luam în calcul că 1$ 1969=667 $ 2017 asta înseamnă 33,350 miliarde$. Cu alte cuvine tov. Nicu a dat pentru 12 MIG21 de la ruși echivalentul a 555 de Su Pak de azi tot rusești (avioane de generația a 5 a la 60 milioane $ buc) fără instruire și fără armament. Dacă facem un calcul putem spune că la 628 milioane $ puteam cumpăra o escadrila de 12 avioane de generația a 5 a, dar mai trebuia să scoatem de la buget bani pentru pregătirea piloților și a auxiliarilor și pentru piesele de schimb și armament. Fiind de generația a 5 a este evident că piesele de schimb și instruirea sunt mai scumpe. F16 fiind bătrânel, de vreo 40 de ani de luptă și misiuni, are o sumedenie de furnizori de piese de schimb, adică sunt ieftine,nu mai vorbim că le putem face la noi. Dacă ne gândim cred că îl putem asambla la Craiova. 4) În momentul în care eram în Tratatul de la Varșovia obligația noastră și a celorlalți membrii era de a avea o uniformizare și standardizare, adică avem armament și capabilitatea sovietică. Azi, fiind în NATO trebuie să avem capabilitatea NATO, adică nu avem ce să facem cu avioane chinezești, rusești pentru că nu avem standardul cu aliații din NATO, trebuie să avem avioane europene sau americane conform standardului NATO. Apoi avioanele le-am luat de la portughezi, americanii acordându-le consultanța și know-how-ul. Armata româna a explicat foarte clar motivul achiziționării acestor avioane, condițiile în care le-a cumpărat, avantajele și dezavantajele acestora. Ideea desprinsă din informațiile date de Armată româna era că vechi nu înseamnă și prost. Revenind la întrebarea nu puteam sa luăm avioane noi de generația a 5 a dacă tot alocam 628 milioane de $? Avioane de generația a 5 a în acest moment au SUA, Rusia, China și niciuna nu vinde decât armatei proprii.Puteam să luăm Eurofighter adică avionul franco-anglo-german sau suedezul Saab Gripeen care e un avion bun inclusiv la preț. Cred că armata româna a analizat inclusiv aceste variante, armata chiar are specialiști care au analizat inclusiv modelul de avion care să permită piloților noștri o trecere rapidă de la MIG. Decizia de a lua F16 cred că le-a aparținut în totalitate și au avut motivele lor pe care nu le-au spus. Unul se deduce, respectiv posibilitatea de a achiziționa peste 2-3 ani temutul F35. Dezastru ar fi să rămânem fără nicio escadrila. Amicilor ruși care plâng de grija noastră, inclusiv prin intermediul lui akritas, le reamintim că Rusia tocmai a ratat ocazia de a ne ajuta în cazul lipsei de imunoglobulina. Tot băieții răi din SUA și Australia, ciudat membrii NATO, s-au oferit să ne ajute. Cum spune și vorba românească cu prietenul și cu nevoia… Ne ajută și rușii cum știu și ei și la ce se pricep și ei, adică la propagandă. Pe bază de reciprocitate, adică câți sfinți ruși am introdus în calendar, au introdus și ei sfinți români în calendarul lor. Asta da ajutor, tot românul le apreciază gestul delicat. P. S Așteptăm cu interes studiul colegului nostru Akritas despre Jaful produs de ruși în Basarabia, apoi în România ocupată (despăgubirile de razboi, hrana, combustibilul armatei roșii și repatrierea profitului societăților mixte sovieto-romane ), în Republica Moldova după 1991 (contabilizarea pierderilor ruperii Transnistriei de Moldova), marea țeapă dată de ruși cu combinatele siderurgice cumpărate pe banda rulantă în România și mai ales despre subvențiile acordate de România la companiile Lukoil și mai ales la Alro Slatina. P. S. S Așteptăm cu interes explicația colegului Akritas de ce sovieticii/ rușii ne-au vândut nouă românilor toate produsele (de la avioane, petrol și gaze) mai scump? |
În cartier se zice că cineva „te face din vorbe”. Cam așa de cînd omenirea.
Cu cît e mai greu/mare cu atîta cade mai rău, sau, cu cît e mai complicat/complex cu atîta se poate strica mai ușor/repede.
România ar trebui să scoată aviația ca armă de sine stătătoare; singurul folos al aviației într-un război este cel de atac la sol în sprijinul soldaților de pe linia frontului.
Avioanele de vînătoare sau multirol, cum este F-16 sau MIG-21, sînt pentru a doborî avioanele de atac la sol.
România este prea mică ca întindere pentru a putea păstra supremația aeriană contra rușilor sau americanilor. Tot de aceea nu avem nevoie de viteze supersonice.
IAR 93, avion de atac la sol, dacă ar fi fost îmbunătățit la armament, blindaj și sisteme de comunicații ar fi fost numai bun. Pentru a putea folosi piste improvizate (pistele de beton se bombardează în prima zi) ar mai fi trebuit niște motoare mai puternice. Marele avantaj ar fi fost că era un avion făcut la noi.
Avioane invizibile nu sînt.
F22, F35, SU-57 sau J20 doar au „amprenta” radar mai mică, în schimb sînt mult mai mari, deci se văd cu ochiul sau alte optice mai bine și au „amprenta” IR (infra-roșu) mai mare. Odată ce un astfel de avion a lansat o rachetă este mult mai vizibil radar. Așa că…
Niciodată supremația aeriană, cu bombardament la liber, nu a schimbat cursul nici unui război, darămite să-l cîștige; producția și aprovizionarea fronturilor germane au avut puțin de suferit.
https://solidaritateeuropeana.wordpress.com/2018/03/09/stiati-ca-sua-desfasoara-circa-400-de-baze-de-rachete-antirachete-in-jurul-rusiei-si-alte-400-in-jurul-chinei-cine-stie-de-ce/
Martie 9, 2018PAUL GHIŢIU
Ştiaţi că SUA desfăşoară circa 400 de baze de rachete antirachete în jurul Rusiei şi alte 400 în jurul Chinei? Cine ştie de ce?
Întrebările de mai sus, fără partea cu China, pe care le-am pus într-un fel de sondaj pe FB, sub titulatura CONCURS, au trezit mult interes şi multe comentarii. Ba chiar şi obişnuitele înfruntări de opinii, adică de poziţii, unel cu scântei. Iniţial intenţionam să vin cu răspunsul, unul scurt, tot pe FB. dar, cum orice text scurt face tot posibilul să devină unul mai lung şi cum FB-ul nu permite dezvoltările unei pagini obişnuite de site, voi prezenta aici răspunsurile împreună cu comentariile susţinătoare.
Un răspuns ironic aveţi în imaginea de mai sus: Rusia vrea război. Uite cât de aproape şi-a pus ţara de bazele noastre militare. Comentariul este ironic, harta este însă reală şi prezintă concentrarea bazelor din jurul Rusiei, nu pe toate cele 400, căci nici nu ar fi avut cum.
Dar, să ne întoarcem la răspunsurile datorate. În primul rând, sunt destul de sigur că nu mulţi ştiaţi despre cele 400 de baze de rachete interceptoare, oricând posibil de transformat în baze de rachete cu rază mică şi medie atacatoare. Evident, ea era doar o întrebare-informatoare-pregătitoare pentru a doua, cea care mă interesa să o comentăm.
Adică: Cine ştie de ce?
Răspuns corect: Ca să cadă rachetele ruseşti în ograda altora şi să-i distrugă pe aceştia.
Susţinerea răspunsului
După cum era şi normal, răspunsurile au fost de două mari categorii: cele care vorbeau despre şi condamnau politica super-militaristă a SUA şi cele care o susţineau motivând că Rusia este rapace şi vorace, că noi, întotdeauna, am ieşit prost din întâlnirile cu ea, fie ca parteneri, fie ca duşmani (ceea ce este adevărat deşi au fost şi momente în care am avut de câştigat, vezi modernizările generalului Kisseleff), că aşa merită, chiar că ar trebui distrusă cu totul.
Celor care spun că numai Rusia e de vină şi că trebuie pedepsită, le propun să extindem întrebările respective şi la China, aflată în cam acelaşi tip de oală cu Rusia şi înconjurată, ce coincidenţă, la rândul ei de 400 de baze aeriene şi navale (o parte din aceste baze sunt şi împotriva Rusiei şi a Chinei, deci suma celor două reţele nu face 800). Iată ce ne spune în acest sens chiar media din Vest plus „prestigiosul think-tank al politicii externe americane, Foreign Policy”şi aveţi şi o hartă cu aceste baze (aveţi titlu şi o frază din articol, sau numai câteva fraze din interior):
us-military-encirclement-of-china
SUA se pregăteşte de război cu China cu 400 de baze cu nave şi rachete nucleare pentru a crea „laţul perfect” în jurul superputerii rivale
Un total de 400 de baze militare, dotate cu nave de război, rachete nucleare şi bombardiere au fost, instalate în regiunea Pacificului, inclusiv în Coreea de Sud şi în Australia.
https://www.thesun.co.uk/news/2331190/us-readies-for-war-with-china-with-400-bases-of-ships-and-nukes-to-create-perfect-noose-around-superpower-rival/
US înconjoară China cu 400 de bze militare, trupe, drone şi rachete nucleare într-un „laţ perfect”.
… ceea ce înseamnă că al treilea război mondial este „o posibilitate reală”
https://www.dailystar.co.uk/news/latest-news/606068/the-coming-war-on-china-john-pilger-military-bases
Înconjurată: Cum încercuiesc SUA China cu baze militare.
SUA încercuiesc militar China cu un laţ de baze aeriene şi porturi militare. Ultima venită: o scurtă pistă de aterizare pe micuţa insulă din Pacific, Saipan.
http://foreignpolicy.com/2013/08/20/surrounded-how-the-u-s-is-encircling-china-with-military-bases/
Bazele americane formează un laţ gigantic încercuind China cu rachete, bombardiere, nave de luptă – din Australia prin Pacific către Asia şi dincolo de ea – spune John Pilger, mult premiatul veteran al filmului documentar angajat, al cărui ultim film din 2017 se numeşte chiar The Coming War on China.
https://www.aljazeera.com/indepth/features/2017/11/john-pilger-qa-missiles-pointed-china-171129123444414.html
Acum să zicem că Rusia e rea şi trebuie pedepsită, chiar distrusă, scoasă din istorie. Dar China?
Tema şi miza reală a tuturor acestor mişcări militare este, în final, apărarea imperiului.
Cei peste 300.000 de militari americani sunt prin lume, în mod real, pentru a afirma poziţia de superputere militară a lumii a SUA şi a păzi imperiul, în peste 156 din cele 195 de state ale lumii, cu între 800 şi 1000 de baze militare în peste 70 de state. Iar apărarea imperiului înseamnă şi împiedicarea altor state, cum ar fi Rusia şi China, de a pune în discuţie dominaţia absolută a SUA, cea mai bună soluţie fiind chiar supunerea acestora, astfel încât să devină nişte provincii ale imperiului.
Evident că aceste baze sunt pentru a preîntâmpina atacuri cu rachete din partea Rusiei. La fel de adevărat că tot mai multe arme, tot mai multe baze, tot mai multe conflicte, tot mai mult zăngănit de arme sunt elemente dragi complexului industrialo-militar, care presează pe această spirală a unei tensiuni tot mai acute pentru a avea câştiguri tot mai mari.
Toate cele de mai sus sunt adevărate şi despre ele se poate discuta foarte mult. Dar ceea ce voiam eu să pun în evidenţă este altceva şi aici ne întoarcem la cei care vorbesc despre agresivitatea Rusiei şi nevoia de a fi pusă cu botul pe labe.
Ei bine, să admitem că aşa este. Rusia e rea şi pusă pe cuceriri, iar SUA o încurcă, deci trebuie atacată , iar aceasta trebuie să se apere de rachetele ruseşti (mai puţin şi mai neperformante, până de curând decât cele americane şi cu mult mai puţine aşa-numite „focoase nucleare”). Şi atunci ce face? Îşi înconjoară teritoriul cu sisteme de apărare? Da, pe anumite direcţii: de exemplu, Alaska, California ştiind că rachetele ruseşti nu o pot lovi decât pe această direcţie.
Dar face altceva, mult mai grav, odios chiar: mută linia de apărare în state din jurul sau din apropierea Rusiei, pasămite pentru a le apăra pe acestea de rachetele ruseşti. Acum, vin şi vă întreb, de exemplu, despre România: De ce ar ataca-o ruşii nuclear, dacă de aici nu ar fi nicio ameninţare? Sau: ar ataca-o? Evident că nu. La o adică, dacă s-ar îmăta, sau ne-am îmbăta noi şi i-am declara război, ne-ar ocupa în jumtate de zi cu trupe şi armament clasic.
Să ne imaginăm însă o altă posibilitate (aveţi şi o hartă la dispoziţie): că SUA decide să atace nuclear Rusia pentru a o termina ca putere concurentă şi a o supune ulterior, dar nu numai de acasă, sau chiar nu de acasă, nu cu rachete intercontinentale, ci cu rachete cu rază mică şi medie, din jurul ei. Ce va face Rusia în această situaţie? Va fi silită să contra-atace aceste baze şi, probabil, dacă ar veni lovituri şi de pe teritoriul SUA, ar încerca să atace direct şi SUA la ea acasă. Numai că o astfel de situaţie înseamnă o formidabilă împărţire a arsenalului, nuclear şi şanse mici – sunt sigur că considerate digerabile de strategii americani – ca să producă pagube importante în interiorul Americii.
Ce s-ar întâmpla în schimb? Păi România, şi celelalte multe state de prin Europa cu baze americane, cele din Asia şi Pacific, ar fi distruse, probabil, în întregime. La fel s-ar întâmpla şi cu Rusia, care probabil nu se va preda. Şi numai o minune ar face ca pe undeva să mai rămână ceva viaţă.
Acesta este răspunsul la întrebarea de mai sus, pe care îl vom primi într-o astfel de situaţie: America ne apără distrugându-ne!
…..FARA COMENTARII…..
partea aceea de tara se va pierde oricum, ori prin bombardament de la rusi, ori printr- o eventuala explozie a centralei bulgaro-sovietice de la Kozlodui, vechi si cu tehnologie de prin 1950, ori prin disparatia elementelor de siguranta ale bazei de la Deveselu (daca americanii o iau la misto cu minoritarii din zona) toti locuitorii zonei declarindu-se deja ca fiind in rai, de cind au avut parte de apa curenta si chiar drumuri asfaltate pe spezele americanilor. Iar celor rai carora le place sa comenteze negativ, cu sau fara bombardamente, tot le vor cadea dintii, pentru ca nu stiu sa-si tina gura. Las ca o sa le-o tina jandarmii, aia cu state la Pungesti.
De unde aţi luat 1$ din 1969 = 667$ azi?? Cifrele mari nu vă zgârie timpanul?
&PD am luat datele de pe un site care analizează valoarea $ din 1913 până în 2017. Dacă sunteți interesat vă pot da link-ul.
Nu știu dacă știți că SUA sunt singura țară unde poți plăti sau schimba cu $ din 1930 sau mai vechi aflați în circulație.
Referitor la acest subiect aș fi vrut să vorbesc puțin despre cum URSS, adică rușii, au generat criza economică în România începând din 1982-1988. M-am gândit că diluează explicațiile Armatei și nu ating nici subiectul.
România a făcut investiții masive și avea nevoie de acces la resurse, în special petrol, gaze naturale și materii prime. Din păcate conjunctura internațională era nefavorabilă: războiul irakiano-iranian, embargoul libian, embargoul sud african făcea ca România să depindă, exact ce nu dorea Ceaușescu, de URSS. În ciuda faptului că România plătea sovieticilor prețul cerut, un preț mai mare decât cel plătit de celelalte țări din blocul comunist, sovieticii plafonau exportul de petrol, gaze și minereuri.
Pentru că nimeni nu s-a prea arătat interesat de acest aspect, el fiind atins tangențial de câțiva dintre foștii miniștri ai lui Ceaușescu, m-au determinat să reiau analiza și ipoteza , ipoteză prezentată aici pe site, că sovieticii doreau îndepărtarea lui Ceaușescu mai înainte de 1989 iar Antropov, Gorbaciov nu au făcut decât să continue politica lui Brejnev.
dvs poate nu cunoasteti, dar autorul aberatiilor rastalmacirilor diversiunilor de mai sus, asa a procedat intodeauna ca un brav slujbas al imperialismului occidental antihristic, trambitand verzi si uscate, aruncand artificii, petarde, inventii trase de par, pentru a lua ochii neavizatilor, prin iuteala de mana si nebagare de seama….actiune specifica propagandistilor imperialismului occidental iudeomasonic….
fara a lua in seama ca, intr-adevar pentru un om normal sensibil la Adevar, asemenea aberatii zgarie auzul….dar se mizeaza pe surzenia SUFLETULUI provocata de „valorile” occidentului care afecteaza pe tefelisti pe vanzatorii si tradatorii de neam, si pe principiul picaturii chinezesti in care o minciuna, o manipulare repetata la nesfarsit poate fi perceputa in final ca adevar de omul neavizat si rupt de valorile reale stramosesti traditionale….
oricat v-ati stradui dvs sa argumentati jaful si ocupatia rusilor, oricate studii ati citi in legatura cu aceasta tema, nu se compara cu jaful si ocupatia occidentului imperialist !!!
orice om de buna credinta vede ca rusii sant mici copii….
numai ca ura impotriva ortodoxiei, impotriva unitatii popoarelor ortodoxe, ura impotriva Adevarului, ii fac pe apologetii imperialismului occidental antihristic sa ramana orbi, sa nu vada realitatea oricat de mult ar lovi cu piciorul in tepusa….facand tot posibilul sa manipuleze, sa transforme albul in negru, si negru in alb, dezbinand si stapanind tiranic antihristic, popoarele ortodoxe ocupate, transformandu-le pe acestea in populatii asemenea lor, alimentand continuu focul urii doar doar ne vom bate intre noi ca chiorii, in timp ce ei, in lacomia lor se infrupta ca lupii la oi decimand popoarele dezbinandu-le destramandu-le prin : comunism, capitalism, iluminism, masonerie, sionism, multiculturalism, globalism, tefelism…privatizari, liberalizari, investitori…stat de „drept”, politica „corecta”, „justitie independenta”…. desfrau, sodomie homosexuali….si alte asemenea „valori” si…”binefaceri”…..de care au avut parte si rusii ca si victime ale occidentului imperialist antihristic iudeomasonic…..
Adadar, nici macar nu se merita comparatia…insasi incercarea de a compara asa ceva reprezinta o diversiune, o manipulare crasa, care poate prinde la indivizi vanduti tradatori tefelisti manipulati….care au cazut in capcana „valorilor” occidentului iudeomason, pentru a considera nationalismul, iubirea de neam, de pamant si lege stramoseasca, o crima de neiertat….
Akritas un om care urăște nu poate iubi, în lipsa iubirii creștinismul este doar de fațada.
Nu ai înțeles nimic. Idee se rezumă la următoarea întrebare, pe care ți-o adresez, de ce România a fost și este jecmanita de aliați, parteneri ? În timpul comunismului și al Tratatului de la Varșovia, România primea de la sovietici/ ruși produse, resurse și armament la un preț mai ridicat decât celelalte țări comuniste ori „nealiniate”. De multe ori și de calitatea inferioară. Astăzi se întâmplă același lucru, primim în schimb de la europenii din U. E și SUA din NATO.
Acum câteva zile grecii au cerut ajutorul României pentru eliberarea a doi soldați greci luați prizonieri de turci. Serbia a cerut și ea ajutorul României pentru ajutorarea integrării europene. Dar, când vine vorba de frații noștri de la sud dunăreni nici grecii și nici sârbii nu se comportă ca niște ortodocși. Același lucru îl face și Ucraina, când au nevoie de ajutorul nostru găsesc tot felul de punți de legătură, în schimb când e vorba de românii din Bucovina și Ținutul Herța se comportă mai rău decât cu rușii.
Ce nu înțelegi tu este că nu există nicio frăție ortodoxă, când au interesul sârbii, bulgarii, grecii, rușii fac apel la legătura noastră cu ortodoxia și cu ei, când vine vorba de acordarea unor drepturi minime, de bun simț în sec XXI suntem acuzați iar frații noștri sunt și mai mult abuzați. Faptul că frații noștri suddunateni ori din Ucraina sunt supuși sistematic unui proces de genocid cultural de țări ortodoxe demonstrează că tot ce pui tu în cârcă Occidentului nu este nici a 10 parte din ce fac Grecia, Bulgaria, Serbia, Rusia, Ucraina românilor frați în credință, cetățeni loiali ai acestor țări (vezi cazul bucovinenilor față de Ucraina invadată de „omuleții verzi”)
Rusia a anunțat cu mare tam tam că a achitat către Bosnia în 2017 ultima datorie externă a URSS, de 128 milioane $. Datoria către România pentru investițiile de la Krivoi Rog ori blocurile construite la Baikonur au fost negate de Rusia, deși Ucraina și Kazahstanului afirmă că Rusia și-a asumat , dat fiind faptul că a fost principala beneficiara, o parte din ele. Putin putea să plătească inclusiv tezaurul furat de la noi, o putea face în petrol, gaze și chiar armament.
Dacă nu îl putea putea măcar să-și ceară scuze, înțelegeam că și rușilor le e greu cu embargoul, cu invadarea vecinilor, cu dorința de a redeveni ce au fost. Noi românii suntem înțelegători cu toată lumea și răbdători, uneori avem și o compasiune față de agresorii noștri. Putin nu a făcut-o. În schimb ne arată cum suntem jefuiți de Occident și ne spune că cea mai mare catastrofă istorică a fost destrămarea URSS. A mai spus, când era cu Merkel, că pactul Ribbentrop Molotov era menit să preîntâmpine războiul, i s-a făcut rușine lui Merkel, ea care nu prea cunoaște rușinea după cum ne spunea precedesorul cancelar german. .
Apreciez faptul că Japonia a refuzat orice tratat, înțelegere cu Rusia atâta timp cât aceasta nu recunoaște luarea cu japca Insulele Kurile. O țară civilizată nu negociază cu hoții, poartă discuții diplomatice, dar nu negociază. Dacă România ar aplica aceste principii cu tarile ortodoxe „surori” (pe interes) te asigur că alta ar fi soarta frățiilor noștri. Noi suntem buni, iertător cu cine nu trebuie.
Este interesant că în problema prizonierilor greci, Turcia nu a acceptat la dialog nici SUA, nici UE, a eschivat Rusia și acceptă doar România. De ce oare? Nu cumva pentru că turcul păgân e de onoare, el știe că odată când era cu cuțitul la beregata a avut noroc cu românul.
Orice jaf al Rusiei ortodoxe, urmașa demnă a Hoardei de Aur, doar cu schimbarea religiei, nu merită comparație pentru că, dacă ceilalți fură dintr-o slăbiciune, rușii fura din plăcere și în numele ortodoxiei și al ajutorului acordat fraților ortodocși.
Masoneria nu are nicio treabă cu iudeii, în schimb ortodoxia, că vrei, că nu vrei, e legată de iudaism. Iisus a fost și rămâne un iudeu și oricât i-ar înfiera Sf. Ioan Gură de Aur pe iudei sângele apă nu se face.
Cât despre credința noastră strămoșească mă tem că este rodul unei campanii de ortodoxizare masivă a Țarilor bulgari la nord și a sârbilor la sud. Dacă Grecia a fost sub jurisdicția Patriarhului de la Roma până în 732, când Împăratul Leon al III Isaurianul o trece de Patriarhul de la Constantinopol, cum crezi că românii de la nord dunăreni puteau fi ortodocși în sec VIII?
Dacă în colindele noastre întâlnim numai pe Dumnezeu și Sf. Petru precum în Tara Galilor, Galia, Raetia și Nordul Italiei înseamnă că substratul nostru păstrează pecetea creștinismului apusean. Când Djuvara menționează biserici ale aromânilor cu două altare numai un novice nu poate recunoaște apartenența noastră la creștinismul apusean peste care se suprapune ortodoxia. ADN – ul nostru este apusean așa se face că noi nu am luptat, precum sârbii, împotriva creștinilor în cruciade. Dacă am făcut acest lucru la Asediul Vienei atunci nu ne-am dat viață precum sârbii, i-am informat pe creștini despre acțiunile otomanilor. Toți domnii noștri până la Cuza su fost orientați spre Occident. Nu era proiect de cruciada în care noi să nu fim implicați direct sau indirect. Toți călătorii străini sunt uimiți că la noi nu e nici Orient, nici Răsărit ci mai degrabă Apus atât de vorbă, straie, gândire, doar religia le amintește că se află în Răsăritul Europei.
E hazliu să vorbești de manipulare, de diversiune când toată lumea știe că manipularea și diversiunea modernă au fost inventate de ruși, mai precis din 1774, de la Tratatul de la Kuciuk Kainargi și Tratatul de la Iași. Modul cum rușii au manipulat și dezinformat Franța cu privire la Basarabia. Măiestria lor o vedem apoi în Tratatul de Pace de la Paris dr în 1856 când Basarabia ne este restituita sub forma celor trei județe. Apoi în Pactul Ribbentrop Molotov în vigoare și azi.
Akritas când îi iubești pe ruși mai mult decât pe români nu ai autoritatea morală să ne ți lecții de patriotism, despre ce înseamnă dragostea de țară. Atunci când pactizezi chiar sub aspectul ortodox cu rușii în condițiile în care e dovedita legătură cu imperialismul rusesc a bisericii ortodoxe, un fel de Gică frână în Bisericile ortodoxe, orice demers al tău este lipsit de credibilitate.
Apusul are valorile lui și păcatele lui, totul este să fii suficient de deștept să cerni aurul de nisip, din păcate tu nu ești și în afară de ură nu vezi nimic. Ești la fel de fanatic și obtuz ca wahabiti suniti și nici nu aș vrea să mă gândesc de ce sunt în stare fanaticii sectanți ortodocși ca tine ajunși printr-un joc demiurgic și cinic la putere. Aromânii au simțit pe pielea lor furia ortodocșilor greci,la fel românii din Timoc iar musulmanii pașnici din Caucaz vânătoarea de oameni rusească, o variantă a Vestului Sălbatic american în variantă cinică rusească și repovestita cum numai sufletul plin de poezie și credința adevărată al rusului putea să o facă, adică Tolstoi în Hagi Murat.
Am putut să văd cinismul rusesc la adresa românilor în scrierile lui Boris Akunin, Gambitul turcesc este o mostră de taxare a „tupeului” românesc de a nu accepta mârșăvia de la San Ștefano.
Akritas nou ca români nu îi urăm pe ruși, dimpotrivă cred că apreciem și înțelegem cel mai bine cultura și sufletul rus, în schimb suntem atenți la ei, ne-au ars în istorie de prea multe ori cu lumânarea pe motivul că lumina vine de la Răsărit. În schimb pe Occidentali îi luam așa cum sunt, nu ne facem iluzii legate de credință ori de sensibilitatea lor sufletească. Cât despre evrei și maghiari cu ei altfel stau lucrurile.
Sănătate akritas!