Stimate si iubite tovarase Ion , o intrebare am si eu : care este diferenta dintre plagiat si a folosi informatii din alte carti ? Care este granita dintre plagiat si descoperire sau creatie proprie?
*
Răspuns la întrebarea dlui Nick: Întrebarea dvs este destul de grea, mai ales când cereți să stabilim o graniță „între plagiat și descoperire sau creație proprie”! Totdeauna este greu de stabilit o graniță corectă, care să nu trezească contestații. Inclusiv granița dintre state! Sau granița între prostie și deșteptăciune!…
Clasică este dovada de plagiat prin punerea pe două coloane a celor două texte: textul analizat și textul bănuit că a fost plagiat, că a fost copiat fără a se preciza acest lucru. Unii autori, ca să ascundă plagiatul, mai schimbă pe ici colo câteva cuvinte, înlocuindu-le cu sinonimele lor. Dacă asemănarea celor două texte este totală, avem sigur un plagiat. Dar și asemănarea parțială poate fi suspectă de plagiat. Altminteri, întâmplarea nu poate fi invocată ca să explice asemănări prea mari între două texte, între două scenarii.
Unele idei circulă printre specialiști și este greu să identifici când a fost prima oară emisă acea idee. Autorii trebuie să aibă grija de a preciza pretențiile sale de originalitate, de contribuție la sporirea cunoașterii. Vă pot da exemplul meu, cum am procedat când am redactat teza de doctorat. Mi-am dat seama că unele idei le-am luat din alte lucrări, dar mi-era greu să reconstitui originea lor, sursa. Dar știam bine care idei sunt numai ale mele. Și atunci am precizat de la bun început că ideile pe care le consider ieșite din țeasta mea vor fi numerotate, vor fi însoțite de un număr trecut în paranteze drepte. Am numerotat astfel câteva zeci de idei pe care le-am prezentat că fiind contribuție personală. Cred că multe idei au rămas ne-declarate ca atare, de teamă să nu fiu contrazis de vreun cititor mai informat. Procedeul la care am recurs nu l-am mai întâlnit la alți autori, iar eu însumi l-am folosit o singură dată.
Altminteri, majoritatea cărților se scriu pornind de la alte cărți de care te folosești. Dacă cineva face cercetări proprii într-o arhivă și publică rezultatele, preluarea acelor rezultate pentru a le comenta nu este un plagiat. Mai ales dacă citezi sursa. Eu, de pildă, n-am umblat în nicio arhivă, dar am folosit rezultatle publicate de autorii care au scormonit prin arhive. Am mare respect pentru asemenea autori, care fac ce eu nu sunt în stare să fac.
În concluzie, un autor are obligația să-și dea seama singur când textul său poate fi suspectat de plagiat și să găsească modalitatea prin care cititorul să fie ajutat să discearnă contribuția originală a autorului. Sunt nenumărate procedeele prin care poți preveni o acuzație de plagiat neîntemeiată.
În cazul lucrării dlui Vasile Zărnescu, pe care am citit-o cu atenție, căpătând informații noi, nicio clipă nu l-am putut bănui de plagiat, de fiecare dată am aflat de unde provenea informația respectivă. De câteva ori m-a citat și pe mine, chiar dacă comentariul său nu a fost cel mai potrivit!
Numai de plagiat nu poate fi acuzat textul dlui Zărnescu. Dînsul a fost conștient că scrie o carte riscantă și că nu are dreptul să le ofere adversarilor de idei un motiv atât de prostesc cum este plagiatul, un motiv care să compromită mesajul cărții. Mesaj curajos și onest, extrem de riscant, iar autorul trebuie felicitat în mod public pentru curaj intelectual, aș zice eroism!
Încă o dată, felicitări și admirație pentru strădania și onestitatea dlui Zărnescu.
