D-le profesor Coja !

Numele meu este Radu Pârvu, sunt arhitect, lucrez în domeniul restaurării monumentelor istorice şi urmăresc de ceva vreme activitatea dvs. de pe site-ul personal. Nu vă cunosc decât prin intermediul fotografiei prezente pe prima pagină a site-ului respectiv, dar mai cu seamă, din articolele pe care la răstimpuri le publicaţi în acelaşi loc. Sunt abonat de aproximativ doi ani pentru a primi noutăţile care apar pe site-ul dvs., prin urmare ştiu că vă interesează, atât pe dvs. cât şi pe cei care vă mai trimit comentarii, tot ceea ce ţine de societatea românească în general şi anumite aspecte în special. (Suntem români şi nimic din ceea ce este românesc nu ne este – sau nu ar trebui să ne fie – străin.)

Deoarece activitatea de a scrie, în ce mă priveşte, nu face parte din ocupaţiile zilnice, vă voi ruga să-mi iertaţi eventualele inabilităţi de exprimare sau alte chestiuni legate de scris.

Pentru a mă face înţeles – de ce m-am hotărât să scriu acest text şi să îl trimit dvs. – voi face o scurtă introducere.

După cum am amintit sunt arhitect în domeniul restaurării monumentelor istorice şi mă aflu la o vârstă încă tânără, împreună cu soţia mea şi copiii, alcătuind o familie de cinci persoane, având în vedere că avem o fetiţă şi doi băieţi. Fetiţa noastră, având peste şapte ani, se află în clasa I la o şcoală din Bucureşti. După cum probabil ştiţi (dacă nu, aflaţi acum) în şcolile din România se fac tot soiul de teste (opţionale) la matematică şi limba română cel puţin pentru clasa I. Aceste teste se desfăşoară periodic şi se află în afara programei şcolare. Cine doreşte să participe, trebuie să achite o taxă (între 16 şi 18 lei) urmând ca rezultatele obţinute în urma testării, să fie prelucrate şi transmise ulterior, de cei care se ocupă de aceste chestiuni, către profesori şi părinţi. (Axa prioritară 1: “Educaţia şi formarea profesională în spiritul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere” – Domeniul major de intervenţie: 1.1 “Acces la educaţie şi formare profesională iniţială de calitate”, Titlul proiectului: “Creşterea calităţii învăţământului matematic şi ştiinţific preuniversitar prin informatizarea concursurilor de masă – ICOM”, Contract nr. POSDRU/17/1.1/G/37412). Până aici toate bune şi frumoase, aş zice. Ca părinţi deşi avem încredere deplină în activitatea d-nei învăţătoare, ne-am gândit că nu ar strica şi niscaiva teste suplimentare de genul celor amintite (testul opţional de matematică se numeşte “Cangurul”). Zis şi făcut. Înainte însă, de testul cu pricina am primit de la şcoală un formular care ar fi trebuit completat, atât de părinţi, cât şi de elevii participanţi la test, în ideea că rezultatele obţinute în urma testului vor fi prelucrate astfel încât, atât elevul cât şi părinţii să ştie pe viitor care este nivelul cunoştinţelor elevului, cu ce a greşit şi ce trebuie să înveţe. Toate acestea în sistem informatic, bineînţeles cu posibilitatea monitorizării permanente via internet. Nu am completat formularul din motive care vor fi clare citind acest text.

Până aici nimic de obiectat, cu toate că personal nu sunt interesat câtuşi de puţin de o monitorizare a activităţii şcolare a copiilor mei cu ajutorul internetului. Aceasta se realizează prin contactul direct cu şcoala, prin d-na învăţătoare aşa cum dealtfel este mult mai firesc.

Răsfoind formularul respectiv, pe a treia pagină apare un titlu denumit IV. Apartenenţa la un grup vulnerabil, după care sunt tipărite pe două coloane, câteva categorii sociale dintre cele mai “minunate”, după cum se va vedea în continuare.

Anexez o copie scanată a acestui tabel, după cum la finalul acestui text se vor putea studia toate paginile formularului respectiv în varianta scanată şi evident, necompletat.

Iată cum arată tabelul respectiv:

Prin urmare după cum se poate vedea în coloana din partea stângă, pe al patrulea rând apar familiile cu mai mult de doi copii ! Deci ce-mi văz ochii ? Sunt în aceeaşi categorie cu cine credeţi ? tocmai cu cele mai nenorocite categorii sociale din ţara noastră…

Pentru a nu mai scrie tot ce apare acolo, deoarece există tabelul ca atare, amintesc doar câteva dintre acestea: familiile de etnie ţigănească (şi nu am de ce să spun altfel), persoane aflate în detenţie (adică puşcăriaşi pentru cine nu cunoaşte termeni “sofisticaţi”), persoane dependente de droguri (adică aurolaci), persoane dependente de alcool (adică beţivi) şi alte asemenea scursori ale societăţii…

Iată aşadar cum unele persoane care activează în cadrul unui proiect (Axa prioritară 1: “Educaţia şi formarea profesională în spiritul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere” – Domeniul major de intervenţie: 1.1 “Acces la educaţie şi formare profesională iniţială de calitate”, Titlul proiectului: “Creşterea calităţii învăţământului matematic şi ştiinţific preuniversitar prin informatizarea concursurilor de masă – ICOM”, Contract nr. POSDRU/17/1.1/G/37412), (cofinanţat din Fondul Social European prin Programul operaţional sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, “Investeşte în oameni !”), îşi permit să facă clasificări.

Cu alte cuvinte, dacă ai mai mult de doi copii eşti asemenea celor mai nenorocite categorii sociale, adică eşti egalul ţiganilor cu copii fără număr (pe care îi trimit la cerşit), asemenea puşcăriaşilor, aurolacilor şi nu în ultimul rând nu-i aşa ? asemenea beţivilor…

Nu are importanţă cu ce te ocupi, ce profesie ai şi dacă eşti capabil să te ocupi de educaţia propriilor copii aşa după cum ştim cu toţii că ar trebui. Nu. Este suficient să ai mai mult de doi copii şi este tot ceea ce contează, pentru a fi socotit un fel de “paria” sau fraier sau mai ştiu eu cum, de către unii care au pretenţia că ar face parte din “intelighenţia societăţii”.

În condiţiile în care numărul românilor scade încet şi sigur (de la 23-24 milioane persoane cât ne spunea Niculae că am fi înainte de ’89, la aproximativ 19 milioane persoane în anul de graţie 2011) aşa înţeleg unele instituţii şi programe cu nume complicate (expuse mai devreme) ale acestui stat să încurajeze familiile cu mai mult de doi copii. De parcă am fi de-a dreptul “ciumaţi” noi ăştia cu mai mult de doi copii. Nu mai vorbesc despre familiile cu mai mult de trei copii, care poate ar trebui incluse şi ele într-un alt grup mai jos, poate la nivelul câinilor derbedei de pe stradă, deoarece prima categorie cea cu “grupul vulnerabil”, ţiganii, aurolacii, puşcăriaşii şi beţivii, ar fi mult prea “onorantă” pentru astfel de familii…

În ce mă priveşte decizia de a avea o familie cu trei copii îmi aparţine atât mie cât şi, bineînţeles soţiei, şi nu are nici cea mai mică legătură cu patriotismul. Are însă mare legătură, în primul rând cu Altcineva, despre care ştim cu toţii “cam cu ce se ocupă” şi cu faptul că încerc să mă port creştineşte. Nu o dată am auzit pe stradă, la plimbare în parc sau în mijloacele de transport în comun, comentarii la adresa familiei mele, care sună cam aşa: “Săracii de ei (noi părinţii adicătelea) dacă li s-a întâmplat acuma (al treilea copil adică), ce erau să facă ? Au trei copii…vai de ei…Asta în cel mai bun caz !

Ce le-o fi trebuit dragă al treilea copil, după ce au deja fetiţă şi băieţel ?” (Ce să mai zic despre bunicii şi străbunicii mei şi ai altora – nu puţini ! – care aveau cinci, şase, şapte copii poate chiar mai mult…şi vremurile numai bune nu erau, nici pe atunci cu războaie de reîntregire şi de apărare şi cu molime de tot felul şi fără condiţiile de viaţă din prezent…”clar” că erau “duşi cu pluta” rău de tot oamenii ăştia care au făcut România Mare şi multe altele după…

În condiţiile în care se poate întâmpla să rămân în urmă la semafor, pe trecerea de pietoni (e doar un exemplu) din motive cât de poate de obiective (2 copii, 7 ani şi 4 ani, iar cel mic în cărucior 1,5 ani) se întâmplă să aud chiar injurii, deoarece nu sunt în stare să mă mişc mai repede să fac loc celor care se grăbesc, prin urmare dacă nu eşti în stare să circuli adecvat de ce ai mai “făcut” atâţia copii ? Şi aşa mai departe…

Nu am tăria de a le striga tuturor acelora care mă tratează astfel, că sunt cel puţin proşti, deoarece trece viaţa pe lângă ei, iar ei nu observă pentru că sunt cu ochii la portofel…cum se spune, şi că lucrurile cele mai importante de pe această lume sunt altele decât cele în care cred ei, lucruri pe care aceşti aşa zis oameni (cu nu ştiu câte avorturi la activ, “că aşa făcea toată lumea cândva”) deşi au ochi nu sunt în stare să le vadă…

Dacă aş fi probabil un pic “scrântit”, aş da în judecată statul pentru jignirea adusă familiei mele şi altor familii, prin includerea celor ca mine, în grupul tuturor scursorilor societăţii, şi probabil cu un avocat bun aş avea câştig de cauză, cerând eventuale despăgubiri morale…însă nu am timpul şi nici răbdarea unui astfel de demers, în condiţiile în care acest lucru ar părea pur şi simplu o luptă cu morile de vânt, iar eu în puţinul timp rămas între lucru şi odihna nocturnă, prefer să mă ocup de familie.

Nu mă interesează nici un fel de sprijin suplimentar din partea statului, cu excepţia celui care, în calitate de cetăţean român plătitor de dări, mi se cuvine în condiţiile legislaţiei în vigoare.

Nu mi-am alcătuit o familie numeroasă pentru a stârni compasiunea celor din jur, ci pur şi simplu pentru că am exemplu pe bunicii mei care au avut mai mult de trei copii şi din motivele exprimate deja mai sus.

Cei mai buni prieteni, ca o coincidenţă, au fiecare câte trei copii şi sunt de profesie primii profesor de matematică şi profesoară de limba latină, apoi doi părinţi chimişti, iar următorii medici, după cum se poate observa persoane cu un nivel de cultură foarte “scăzut”, “că numa ăştia fără carte face copii mulţi şi nu ştie se se ferească”. Este lesne de înţeles că aceste familii mai sus amintite sunt în stare să dea o educaţie bună copiilor lor, dar unii stau şi fac clasificări care îi bagă pe cei cu mai mult de doi copii, în aceeaşi oală cu toate scursorile (aş fi curios, cei care au făcut respectiva porcărie, câţi copii au…)

Nu mă aştept la nimic în urma acestui text, deoarece în prezent statul român, prin cei care conduc, au alte interese cu mult mai importante (nu-i aşa ? ce poate fi mai important decât asigurarea propriei bunăstări vreme de cel puţin două generaţii ?) şi nu iau atitudine în chestiuni mult mai grave decât o biată clasificare sau familia şi copiii familiilor din România. Adică în loc să fim sprijiniţi, noi cei cu mai mult de doi copii, şi nu numai noi, măcar moral, statul prin instituţiile sale (care culmea funcţionează tot cu bani din impozitele celor de rând, printre care şi cei cu copii mai mulţi) pune “beţe în roate” familiei în general, plecând urechea la tot soiul de aiureli venite din partea aşa ziselor minorităţi sexuale cum că definiţia familiei ar trebui schimbată, prin urmare şi adopţia de copii s-ar putea efectua în alte condiţii şi tot aşa…şi nu în ultimul rând cu porcăria despre care am scris acest text.

După ce că numai noi, cei cu mai mulţi copii şi alţii asemenea nouă ştim cum ne descurcăm, nu atât în ceea ce priveşte partea materială, cât cea morală (este foarte dificil să-i explici unui copil de 4-7 ani, de ce la orice colţ de stradă, la chioşcul de reviste şi ziare vede “dame” dezbrăcate complet, ca să nu mai spun că dacă te apropii şi “studiezi” mai bine problema vezi exact ce nu ar trebui să ştii la o asemenea vârstă) trebuie acum să mai accept şi apartenenţa la grupul scursorilor…

Evident că nu mă voi considera niciodată ca aparţinând acelui grup alcătuit de cine ştie ce idioţi, ca să nu mai amintesc că semnatarul formularului respectiv, după cum se poate vedea în paginile scanate este un român verde, de felul celor care au mai fost şi încă există pe la noi, se numeşte Boris Singer. Ăsta ori habar nu are unde este România şi ce se întâmplă aici, ori ştie foarte bine acest lucru, dar face jocurile celor care dictează clasamente de genul celui amintit. Înclin să cred, deşi nu am probe, că a doua variantă este cea plauzibilă…

Prin urmare, iată cum înţelege statul român (şi cred că nu exagerez cu nimic) prin unele instituţii şi programe (mai sus amintite) să încurajeze familiile cu mai mult de doi copii. După ce că este o bătaie de joc la adresa educaţiei în general în această ţară (dar în ce domeniu oare este altfel ?), iar pentru copiii de vârste fragede în special, prin tot felul de programe şi campanii de popularizare a “dispoziţiilor europene” (acceptarea forţată a tot ceea ce are legătură cu homosexualii şi lesbienele prin afişe oribile în plină stradă, în locuri de maxim interes şi probabil în curând şi în şcoli) acum prin clasificarea amintită, din care făceam parte fără să ştiu, trebuie să mă asemuiesc, după regulile respectivului program, cu ţiganii, aurolacii, puşcăriaşii, beţivii şi nu numai…

 

N.B. Am scris acest text pentru că nu am altă posibilitate de a face cunoscut şi altora ca mine şi nu numai, faptul că încet dar sigur, dacă mai erau dubii, tot ce au mai bun oamenii din ţara asta trebuie distrus. Mai bine zis trebuie pervertite minţile copiilor, ale şcolarilor, pentru ca aceştia să ştie foarte bine unde este locul familiei lor preaiubite, adică laolaltă cu ţiganii, aurolacii, puşcăriaşii, beţivii, să nu cumva să facă mai târziu şi ei aceeaşi greşeală cumplită de a avea mai mult de doi copii…gândiţi-vă cei ce eventual veţi citi aceste rânduri cum ar putea explica un părinte unui copil această uriaşă porcărie…de ce este rău să ai mai mult de un frate sau soră…

M-am gândit că poate fac din ţânţar armăsar cum se spune şi am recitit de câteva ori acest text gândindu-mă dacă este bine să îl transmit sau nu…am ajuns la aceeaşi concluzie de fiecare dată…ca urmare cine are ochi şi urechi să vadă şi să audă…

Nu aştept absolut nimic de la nimeni, însă ideea de a vă trimite dvs. acest text mi-a venit pentru că vreau să afle şi alţii, poate cunoscuţi, prieteni şi vorba aceea…să ia aminte !

 Radu Pârvu – 17.02.2012