G
153 aprobate
gert.frau@yahoo.com
89.136.113.152 Ca răspuns la Victor Grigor.
Deși bine intenționați, latiniștii voiau să elimine toate vorbulițele slavice sau de alte origini, inclusiv pe cele dacice, și să aducă tot felul de neologisme neadaptate graiului nostru. Era un veritabil măcel lingvistic. Amic nu aduce nimic nou și din păcate nu s-a moștenit o formă populară a sa. Poate am fi găsit una în înscrisurile străromânești arse de Alexandru cel Bun sau în opurile de care s-au folosit tălmăcitorii cărților biblice în Transilvania (”piscopia Perilor”). Dacă-mi aduc bine aminte, legenda ar fi că aveam traduceri străromânești foarte, foarte vechi ale unor cărți din ”sânta scriptură” asupra cărora s-au aplecat primii tălmăcitori ai Bibliei ”din slăvoneșce pre rumâneșce”. E posibil ca păstrarea unor vocabule azi pierdute sau devansate de niște străinisme să se datoreze și acelor înscrisuri. Vezi exemple ca abur ”spirt” (spirit), a lera ”elibera, mântui” (Lat. līberō, līberāre, Alb.i lirë), oștie „cuminecătură” (lat.hostia), boace, vistiar „tezaur, comoară, loc unde-s ascunse lucrurile prețioase; încăperea cea mai retrasă”, supletură, lăureasă, piscop, op, *vântă (arom.vãnãtate, adj./adv.vãnãt), et cetera.
Majoritatea acestor cuvinte au circulat și în vorbirea de zi cu zi a poporului, cu sensuri foarte vechi uneori, în paralel cu slavonismele introduse după ”așerbirea” Românilor de patriarhia sudică: ”Urechi au și nu pot s-audză/ Nice aburi nu le iaste-n budză” (Psaltirea în versuri 1673, Dosoftei)
„La judecată nu se duc chiar să moară calul, căci se înţelege că trebuia să-i iasă aburul (sufletul), dacă i s’au gătat zilele”
În legătură cu numele străine, aș încuraja Românii să le schimbe degrabă cu unele native, foarte vechi. Unii ar putea să le declineze precum era în vechime: Rotariu(lu), Morariu(lu), Tâmplariu(lu).
Ca prenume tradiționale prin unele părți amintesc următoarele:
Nicioară, Micora (poate chiar lat.amīcula, *amīcola), Vișa n.fem. (prob.cu înțelesul de ”soție” – dac. *veșa, cf. oset. vosæ, osæ, lat.uxor/ uxōr, PIE *ōuk’s-);
Carpina (n.pers.la Arom.), Carpul – Cărpuș (Mold. prob.singurul etnonim dacic păstrat; vulturul?);
Zoan (prob. după Ioan), Zian (Boca), Morcul (cf. lat.murcus ”scurtat, mutilat”?);
Zigul/Zegul (dac. Diegis; top.Zeguholm), Bucur (lat.bōculus, būculus ”tăuraș”), Docia/Dochia (alb.duk ”virtue, attribute”, dukje ”look, appearance”),
Măria, Mărioara, Bașu, Basea (sf. Basilius), Nartul, Marcul, Arbure, Râmbul /-oi, Râmbeta (râmboi, râmboc „om nervos, impulsiv, impetuos, răutăcios, bătăuş”; alb.rrëmbyer, rrëmbuer/-uar ”impetuos, înflăcărat”; probabil înrudite cu adj.rebt ”rapid”, dac.Rhabon); Mușatul dacă ești frumos la față (măcar), Vista/Vișta (n.fem.) probabil din lat.vista;
Călian, Călin, Cutea (coincidență cu n.dac.Aurelius Cotes),
Gal (lat.gallus ”cocoș”), Savira (Safira), Moriș (n.mitologic), etc.
Unele sunt dacice și sună mai dur, așa cum te-ai aștepta de la o limbă din grupul satem.
Sunt multe nume de botez pe care le putem repune în d(i)repturi, numai să nu mai aud de Ciucă, Câțu-Mâțu, Denis sau alții cu ”nuca goală” (alb.arrë pufte). Apropo, sunt curios ce însemna numele-poreclă al fostului ministru Boc (prob.mai vechi Boca, Bocu sau Bocea; fem.Bocora). Prin comparație cu aceștia de azi, Năstase, Ponta sau Boc erau parfum.
Avem expr.”nu știe boacă!” (nimic), cu dublă negație, dar având un probabil coradical albanez bokë (”deal abrupt fără vegetație; pământ sterp)
boacă (cap) fără etim.
boace (cuvânt, glas, grai, gură, termen, voce, vorbă) din lat.vōx, vōcem. În ”aromânime” sunt faimoși frații Costa și Marcu Bociari/Boțari cu un sufix patronimic -ari destul de comun pentru aceia (numiți după celnic). Albanezi zic că provine de la boçe (con de pin).
boc ”un anumit fel de buștean”
boc – capete scurte de brad; stivă de lemne; zăvor la casele țărănești; ulcică de 1/4 litri, cf. germ.bock ”țap (de bere)”)
*
NR – Este greșit ce spuneți despre latiniști! Cine sunt latiniștii la care vă gândiți?
D-le G atunci când vorbiți de Corifeii Școlii Ardelene ar trebui să evitați sensul peiorativ al cuvântului latinești, așa cum îl folosiți, și să o faceți, dacă nu cu bunul simț al lui Hasdeu, în șoaptă. De ce în șoaptă? Ca să nu tulburați liniștea unor români care prin Școala Ardeleana au introdus cu adevărat limba, istoria și în general educația în rândul românilor transilvăneni, lipsiți de drepturi, și au construit un imbold pentru românii din Principate.
Contextul politic, social, eforturile în dezvoltarea învățământului și al educației în rândul românilor ar trebui să primeze și nu eventualele lor erori în ale lingvisticii în condițiile în care, exceptând India, bazele lingvisticii apar în sec XX.
Dvs. vă luați la harță cu niște învățați ce au trebuit in sec XVIII să se războiască cu „părinții” lui Roesler și a teoriilor anti românești. Probabil, ca și Hasdeu mai târziu, metodele lor lingvistice ar trezi râsul lingviștilor de azi, dar fără eforturile lor, greșelile lor am mai fi vorbit astăzi?
Tacitus avea o vorbă, o tot aduc în discuție, să nu judeci faptele, vorbele înaintașilor dacă nu cunoști vremurile în care au trăit.
Revenind la afirmația lui August Treboniu Laurian, criticată de Hașdeu, că „Dacia se deșărtase de oameni după Războiul lui Decebal, ca fiind o interpretare greșită sau chiar falsă (după unii răutăcioși) a lui Eutropius trebuie spus că Laurian a fost la studii la Viena și Gottingen, unde chiar dacă a studiat matematica, așa cum o spune, nu a rămas indiferent nici la istorie. Ori Viena a reprezentat, prin intermediul militarilor habsburgi , prima școală arheologică romană în Transilvania, lucru recunoscut chiar de Mommsen. Așa se face că Laurian a avut posibilitatea să facă cunoștință cu un curent din sec XVIII, redescoperit în sec XX, ce făcea o paralelă între campania lui Germanicus în Germania cu a lui Traian în Dacia prin numărul de trupe mobilizate și distrugerile, masacrele efectuate.
În toată istoria Romei, în afară de războaiele civile, doar în vremea lui Germanicus împotriva germanilor și a lui Traian împotriva dacilor au fost mobilizate cele mai impresionante forțe ale Imperiului al cărui scop a fost „deșărtarea” de localnici ca suprema pedeapsă pentru impietate .
Cartea lui istoricului Francke dedicată Împăratului Traian și epocii sale, tradusă în română la…Brașov de Petru Broșteanu la sfârșitul sec XIX, era binecunoscută de o parte a Corifeilor ardeleni msi ales surselor ce o preced, unele pierdute.
Deci, dacă vreți polemică cu privire la latinitatea limbii române, nu vă ascundeți aruncând cuvinte către Corifei, fiți bărbat și intrați în polemică cu prof. Coja. Aveți un lingvist în viață nu trebuie să vă luați de cei care nu nai sunt.
Discursul dvs., stimate domnule G, este un amestec straniu de eruditie si ignoranta, de radicali PIE si de etimologii populare. Inainte de a declara ca „Zeguholm” este un toponim care ar contine un antroponim dacic, n-ar fi stricat sa-l lecturati putin pe Nicolae Draganu, ca sa intelegeti de unde provine in toponimia maghiara morfemul „sec”,” szec” sau „zec”…ca despre „holm” stim ca pe rom^neste inseamna „gramada”. „Boc” este o porecla care se da de regula in Ardeal unui om mic si gros, adica unui om care seamana cu un …boc. Cuvantul ( de origine germana) desemneaza un rest de lemn rezultat in urma taierii unui trunchi sau a unei grinzi . Bocii ramasi dupa debitarea unor sipci sau leaturi cu sectiune patrulatera erau adunati cu grija, pe timpuri, de catre pruncii mai mititei si erau utilizati ca material de constructie ( nu toti parintii aveau altadata atatia bani, ca sa-i risipeasca pentru a le cumpara copiilor cuburi ). Despre „macelul lingvistic” ,comis de latinistii de la Blaj, nu mai am ce zice, in afara de ce spunea Constantin Noica despre ei. N-ar strica sa rasfoiti multhulitul dictionar Massimu- Laurian, ca sa vedeti cate legiuni de neologisme propuse acolo au intrat in limba rom^neasca actuala…un adevarat macel! Fara latinistii astia, extremisti, am fi ramas tot la „Sfatul Obladuitor”, la „pojarnici”, „polcovnici”, „gornici”, „vornici” si capuchehaie. „Noroc”( nu” ferice”) ca n-au reusit sa ne scoata din guri pe „duhovnicii”, „prijatenii” si „liubovnicile” de care „neam”-ul nostru s-a atasat atat de tare! I pak, jup^ne G, „C^smeth!” si”Bog te veselit!”
”a secui” (certui, spinteca) sau mag.szék (scaun)? Niciunul n-ar fi dat *zegu-! N-am propus eu ”probabila” origine dacică a acelui toponim. Ia-l de guler pe geograful Boamfă, deși nici el nu-ți poate argumenta originea dacică. Este o supoziție destul de bună, după părerea mea. Entopicul holm se regăsește din Transilvania până pe Nistru și este de origine germanică (gotică). Clues to the Chronology of Old Germanic Loans in Romanian and in Other South-East European Languages
Posibil să fie adus și de slavi ori împrumutat de la Goții cu care Dacii și proto-Românii au conviețuit o scurtă perioadă. Declinarea zegu- amintește de unele tracice (Zisnudeva, Cumudeva, kinuboila) dar nu-i neapărat nevoie să fie așa. E de ajuns că a circulat ca nume de botez, la fel ca Zotică sau Dașu (sf.Dassius). Zigu, Zicu, Zegu n-au aparținut unor sfinți, deci e curioasă atestarea lor. Poate fi legat de reg.jeg (arsură, jar), jigoare (arsură în gât), coradicale cu alb.djeg (ard), ndez, djegë (un tip de ciupercă), dhez (aprind), irl. daig (flame, blaze, conflagration, fire”, slavismele dehot, dihot (de unde dohot) și altele.
https://en.wiktionary.org/wiki/djeg
https://sq.wiktionary.org/wiki/djeg%C3%AB
Dealul Ziegului (sec.XIX), în Subcarpații Olteniei, între Bistrița olteană și Olteț, muntele Jigoru, la sud de Sarmizegethusa Regia. https://paganelis.wordpress.com/2018/01/13/de-la-traco-daci-la-romani-iv/
Din câte știu, noi n-am adoptat mag.szek ca să avem vreun *Secu’ Holm, nici nu există un astfel de ”scaun” prin secuime, iar ”holm” este ”halóm” la ei. https://ro.wikipedia.org/wiki/Scaunele_secuie%C8%99ti
Poate te gândești la szeg (”unghiu; arh.maroniu”) și halom, pentru că sunt două astfel de toponime în Ungaria, e posibil. https://hu.wikipedia.org/wiki/Szeghalom#Nev%C3%A9nek_eredete
https://en.wiktionary.org/wiki/szeg#Pronunciation
Știu bine cât de multe neologisme latinești și/sau romanice folosim azi, și nu provin toate de la acei latiniști menționați mai sus (sec.19). Find o viță preanobilă de Roman, ești slobod să reintroduci opid (târg), vulnerat, ocură (se ivesc), rămove, promove, rastru, moturi (mișcări), mund (curat), recremânturi “gunoi” (˂ lat. recrementum), sapor, foabă “groapă” (˂ lat. fovea), furfură “tărâțe” (˂ lat. furfur, -uris), imbric “țiglă, olan” (˂ lat. imbrex, icis), morb (˂ lat. morbus), mordac “mușcător” (˂ lat. mordax, -cis), năviți (corăbii) și altele.
Mă refer la Săulescu, Treboniu Laurian, Cipariu și încă vreo doi, latiniști transilvăneni de secol 19, împotriviți de către latiniștii mai moderați, munteni și moldoveni, care nu simțeau că româna are ceva de dovedit detractorilor noștri.