De pe blog, de la Călin Kasper citire:

 

 

La antiromanismul bine retribuit al unora sa raspundem cu nationalismul nostru curat, nefinantat de nimeni, ca sa contrabalansam actiunea concentrica la care este supus neamul romanesc.

Democraţia legionară

Nu cred că exista o prostie mai mare decât să cauţi în Doctrina Legionară urme de…democraţie, în sensul în care este înţeleasă democraţia azi. Am întâlnit în studiile mele odată un dobitoc care a luat “Cărticica şefului de cuib”, a studiat-o din scoarţă-n scoarţă şi apoi a încercat cu creieraşul lui cel mic să dovedească că Legiunea lui Codreanu nu a fost o organizaţie…democratică. Dacă ar fi cunoscut cât de cât Doctrina Legionară, ar fi înţeles cât de absurdă a fost acţiunea lui!

Există în capul unora ideea că dacă democraţie nu e, nimic nu e! (vorba lui Marin Preda). Oare aşa să fie? În orice organizaţie care se vrea eficientă, democraţia trebuie abolită! Introduceţi democraţia pe o navă de război şi duşmanul o va scufunda la prima confruntare! Introduceţi democraţia într-o armată şi armata aceea va fi învinsă în primul război!

Ce este de fapt democraţia? Este un sistem care dă proştilor drepturi egale cu cei deştepţi. Şi fiindcă prostii sunt întotdeauna majoritari, îi vor ţine pe cei deştepţi la baza ierarhiei sociale şi se vor alege numai între ei în funcţii de conducere. Iar fiindcă prostia merge mână-n mână cu hoţia şi ticăloşia, acolo unde este democraţie, tara se va procopsi cu o conducere lacomă, perfidă şi ticăloasă. Cu o astfel de clasă politică conducătoare se va putea jefui o ţară în linişte şi fără eforturi prea mari. Cu ajutorul “democraţiei”, al manipulărilor şi dezinformărilor de tot felul, se va asigura nu numai perpetuarea sistemului, dar va permite şi ţinerea în lesă a celor care ar îndrăzni măcar să conceapă un plan care ar duce la răsturnarea acestui sistem ticăloşit.

Corneliu Zelea Codreanu a intuit primul acest adevăr. El trebuia să lupte contra “democraţiei” de acest fel, care era propovăduită naţiunilor ca un sistem “benefic”, “uman”, “civilizat”, “echitabil” şi “aducător de prosperitate”. Cum putea el să lupte contra acestei gogoriţe? Adoptând “principiile democratice”, adică dizolvant paralizante ale celor care aveau tot interesul să transforme popoarele într-o turmă dezorganizată, incapabilă de a se apăra? Desigur că nu asta era calea!

Dacă dobitocul de mai sus ar fi ştiut cum a înfiinţat Corneliu Codreanu “Legiunea Arhanghelul Mihail”, în cinci minute, fără nici un statut “democratic”, fără ca să facă o şedinţă în care să fie organizate “alegeri libere”, în care membri să-şi spună părerea, şi-ar fi înghiţit pixul, înainte să scrie asemenea inepţii.

Iată “actul de naştere” al Legiunii: “Astăzi, vineri 24 iunie 1927 (Sf. Ion Botezătorul), ora 10 seara, se înfiinţează : “LEGIUNEA ARHANGHELUL MIHAIL”, sub conducerea mea. Să vină în aceste rânduri cel ce crede nelimitat. Să rămână în afara cel ce are îndoieli. Fixez ca şef al gărzii la Icoană pe Radu Mironovici.” Dedesubt era semnătura lui Corneliu Codreanu.

E clar că nu se vede nici urmă de o astfel de “democraţie” în aceste rânduri. Atunci de ce se zdrobesc dobitocii să demonstreze lipsa “democraţiei” din Doctrina Legionară când Legiunea tocmai asta voia: să fie o organizaţie eficientă, fără a accepta în mijlocul ei calul troian al democraţiei? Ca să-i deruteze probabil pe cei care ar “îndrăzni” măcar să cocheteze cu ideile legionare.

Căpitanul, ca un om de o rară inteligenta şi intuiţie, creştin profund şi iubitor de ţara şi neam ca nimeni altul, nu i-a lăsat pe proşti să-i tulbure apele! Şi încet-încet, a adunat în jurul lui oameni după chipul şi asemănarea lui, pe care i-a învăţat ca, asemenea lui Isus, nu trebuie să ne ferim de jertfă. Dimpotrivă, jertfa este de multe ori necesară! El i-a pregătit pe legionari în acest sens şi în momentul când mental ei au acceptat jertfa, au devenit o armată de neînvins!

Ca legionarii au devenit curând un pericol pentru ticăloşimea din fruntea tării, au înţeles repede atât ticăloşii din ţară, cât şi cei dinafară, cu care “ai noştri” erau şi sunt în cârdăşie. De asta Legiunea a fost duşmănita de toate guvernele României din 1927 până în prezent, de toate serviciile de informaţii din lume (care sunt slugile conducătorilor ţărilor lor), de comunişti şi fascişti (Hitler i-a închis pe legionarii din Germania în lagărele de exterminare împreună cu evreii!!!), de Anglia, Germania, Rusia si de Oculta mondiala.

Acum să stăm strâmb şi să judecăm drept. Dacă de capul legionarilor n-ar fi fost nicio scofală, de ce atâta efort de ai compromite şi de a-i demoniza? A fost văzut vreodată cineva care să bată cu prăjina pomii fără rod? Şi totuşi, cum erau organizaţi legionarii? Fiindcă azi ni se sugerează că unde nu e “democraţie”, acolo ar trebui neapărat să domnească dictatura bunului plac. Aşa să fi fost în Legiunea lui Codreanu? Bineînţeles că nu! De sute de ori nu!

În primul rând, în Legiune nu te ţinea nimeni cu forţa! Intrai de bună voie, dar numai după ce cei deja aflaţi în Legiune se convingeau că “crezi nelimitat”! În acest fel s-a asigurat Legiunii oameni de mare calitate, oameni devotaţi, oameni inteligenţi, oameni cu credinţa în Dumnezeu, oameni gata de jertfă pentru neam şi ţara! Cu alte cuvinte, Codreanu a realizat un lucru nemaiîntâlnit în lume! A reuşit să adune în jurul lui o ELITĂ de cea mai bună calitate, oameni pe care nu-i speria nici moartea!

Şi totuşi a fost Căpitanul un dictator? Căpitanul ne-a dezvăluit multe faţete ale personalităţii sale extraordinare, numai cea de dictator nu! El trăia împreună cu legionarii lui dragi, nu accepta niciodată un regim preferenţial, mânca cu ei la un loc în taberele de munca pe care le înfiinţa şi le conducea personal, iar dragostea legionarilor fată de Căpitan era infinită! Toţi îi recunoşteau forţa morala, capacitatea excepţională de a conduce, clarviziunea pe care o primesc oamenii credincioşi de sus, din ceruri.

Dar, fiindcă mulţi nu vor să priceapă, să le explicăm ce este o dictatură. Dictatura este un sistem care te constrânge să faci ce vrea ea, fără să-ţi dea posibilitatea altei opţiuni. Dictaturile comuniste de exemplu controlau strict emigrarea. Ca să-şi împiedice cetăţenii să plece, s-a construit zidul Berlinului, granitele “lagărului socialist” erau păzite de soldaţi înarmaţi care împuşcau pe oricine îndrăznea să se apropie de “zona interzisă”. Controlul era absolut!

În Legiune intrai de bună voie (dacă erai primit!!!) şi puteai ieşi oricând, dacă “nu mai credeai nelimitat!” Poate fi dictatura acolo unde poţi părăsi sistemul liber, când o doreşti, fără nici un fel de repercursiune?

Dar, asta înseamnă că Legiunea a descoperit un sistem care nu este nici “democratic” şi nici dictatorial. Cum se zice, o a treia cale! Da, aşa este! Legiunea a fost o organizaţie extraordinar de asemănătoare cu felul de organizare al Apostolilor din jurul lui Christos. Şi Apostolii îl iubeau pe Christos mai presus de viaţa lor, dar niciodată, nici cei mai înverşunaţi duşmani ai lui Isus nu l-au putut acuza c-ar fi fost un dictator.

Ruşii au înţeles primii cât de perfectă a fost organizarea legionară. Parcă Aurelian Guran scria în amintirile lui ca la interogatoriile soldaţilor români căzuţi în prizonierat la ruşi, erau prezenţi de obicei unul, doi sau trei politruci care puneau întrebări. Când însă era interogat câte un legionar, numărul politrucilor, cu caiet şi creion în mâini ca să-şi ia notiţe, se ridica şi la 120 de persoane. De ce oare? Pentru ca ruşii au înţeles cât de importantă era descoperirea Căpitanului referitor la modul exemplar în care şi-a organizat Legiunea, dându-i o forţă de neimaginat. Desigur că cu tot efortul lor, n-au putut afla secretul.

Să dăm aici totuşi câteva exemple ca să înţeleagă fiecare ce fel de om era Căpitanul. Odată, doctorul Veselovschi nu şi-a ţinut cuvântul dat unei camarade. Căpitanul a aflat şi l-a pedepsit să meargă de la Bucureşti la Cluj … pe jos. Prin fiecare oraş prin care trecea, trebuia să se prezinte la organizaţia legionară din acel oraş, unde primea hrana şi un pat să se odihnească. După trei săptămâni Veselovschi a ajuns la Cluj, vesel nevoie mare ca a împlinit “pedeapsa” pe care o primise de la Căpitan.

Să ştii, n’ai niciun drept, ai numai îndatoriri

Cu Mihail Polihroniade a fost şi mai şi! Într-o zi, Căpitanul l-a anunţat că l-a demis din funcţia lui de şef al garnizoanei legionare Bucureşti. Trece o zi, trec doua, trec vreo trei şi deşi Căpitanul îl aşteptă să vină la “Casa Verde” să-i ceară explicaţii pentru o aşa de nedreaptă hotărâre, nici urmă de Polihroniade. În sfârşit, din întâmplare, Căpitanul îl întâlneşte pe Mihail şi-l întreabă, tot el, dacă a primit vestea “demisiei” pe care i-o transmisese prin curier. Da, zice Polihroniade, o primise, dar o primise ca un filozof ce era. I-a răspuns că poate Codreanu aflase ceva ce el nu ştia! Atunci Corneliu Codreanu i-a răspuns că nu l-a demis, ci doar a vrut să vadă cum va reacţiona. Deci Căpitanul îşi supunea “subalternii” la teste psihologice, după ce se “prăjise” urât cu trădătorii Vernichescu şi Stelescu.

Şi fiindcă tot am vorbit de Mihai Polihroniade, un erou legionar şi el, printre alte sute de mii, să dăm un scurt fragment din amintirile lui Haig Acterian, publicate în 1940, în timpul guvernării legionare, unul dintre cei care l-a avut pe Polihroniade şef de cuib:

“Azi când multe suflete bat să intre în Legiune, mi-aduc aminte de intrarea în cuib, solemnitate de lungă durată pentru Mihail Polihroniade.
Farmecul începea în banale întâlniri pe stradă, într’o redacţie, într’o invitaţie la el acasă, în casa vreunui prieten. În conversaţiile obişnuite Mihail Polihroniade observa calităţile eterne ale legionarului. Dintr’odată bucuria descoperirii acestor calităţi legionare îl silea să vorbească numai pentru viitorul nou venit. Entuziasmul, căldura sufletului, spovedania păreau că promit o lume a armoniei. Aveai sugestia în acele clipe ca stările unei perfecţiuni omeneşti se pot înfiripa, ca ele există. Vorba şi demonstraţia judecaţilor senine făgăduia totul… Aveai certitudinea unei schimbări lăuntrice în bine, spre adevăr, spre frumos.
Pregătirea legionarului avea în dialogurile cu Misu trepte şi sensuri platonice. O fugă solară părea viaţa, sufletul prindea aripi…
Apoi venea hotărârea ta. El o aştepta. Când îi cereai să asişti la o şedinţă de cuib un iureş de veselie îl cuprindea, ca şi cum el ar fi anunţat omenirii întregi o bună vestire. Credeai că vei fi totul şi va fi totdeauna aşa…
Nu trecea mult. Intrai în cuib. Aparenta deziluzie: “Să ştii, n’ai niciun drept, ai numai îndatoriri.” Impresia unei catastrofe şi a unei părăsiri totale de perspectivă. O viaţă aspră începea, viaţa adevărată a Legiunii. Dar câtă dragoste simplă creştea în toate sufletele cuibului…”

Nu mai ştiu pe care dintre cei doi i-a adus Polihroniade în Legiune, pe Mircea Eliade, sau pe Noica. Acest om deosebit a fost arestat în prigoana din anul 1938, fiind încarcerat împreună cu alţi legionari în lagărele de la Miercurea Ciuc şi închisoarea de la Râmnicul Sărat. A fost asasinat la 21 / 22 septembrie 1939 în marele măcel ordonat de regele Carol, când 252 de legionari au fost ucişi fără judecată.

Căprioara

La 19 Februarie 1928, după sforţări de două luni, cumpărăm camioneta botezată „Căprioara Legiunii” (234 000 lei). În vară, pentru întreţinerea mişcării şi pentru plata ratelor camionetei, muncim la cărămidărie (120 000 cărămizi) şi la grădinărie (un hectar), în batjocora de fiecare zi a cuziştilor. Apoi facem comerţ ducând zarzavaturi de la grădina noastră cu camioneta şi le vindem la mânăstiri: Agapia, Văratec. Continuăm tăcuţi mişcarea. ( Amintire de-a lui Corneliu Zelea Codreanu)

Iată ce scria “dictatorul” Codreanu in “Cărticica șefului de cuib” despre aceasta camioneta botezată cu un nume atât de gingaș, cumpărată cu multe sacrificii:

O RUGĂMINTE
Camarade,
1) Când pleci la drum, toarnă-mi apă, ulei, cercetează benzina şi şuruburile,
2) Nu mă goni prea tare că mă vei omorî prea repede şi nu voi mai putea servi Legiunea.
3) Pe drum, din când în când, mai opreşte şi mai cercetează-mi roţile, direcţia, motorul.
4) După un drum, îngrijeşte-mă şi pe mine, spală-mă totdeauna, unge-mă.
5) Camarazi, nu mă încărcaţi peste puteri, umblaţi cu milă, că eu vă port spre biruinţă.
Camioneta voastră