Deexcitate, Romane, e somo mortali ad quem te aduncaverunt barbari tui tirani
Nunc vel nunquam crea tibi aliam sortem ad quem se inclinent etiam tuis crudelis hostes
…Presbiteri cum cruce in fronte nam ostia est christiana
…Demus testimonium în lumine quod in his manibus
Magis curit sanquis romanus
Et quod in nostris pectoribus servamus cum gloria deplena
Triumphantes in luctis unum nomen Traiani
Cuvintele de mai sus aparțin unei traduceri în limba latină a imnului național de azi. Am găsit traducerea într-un manual de limba latină de prin anii 1930, eram elev de liceu, am învățat-o pe dinafară și o recitam când mi se părea că se potrivește. Cei de față înțelegeau îndată despre ce text era vorba, era un text interzis de comuniști în perioada „obsedantului deceniu” și reacționau emoționați! Au fost momente cărora li s-a dus buhul printre cunoscuți!
Mi-aduc aminte cu mare plăcere de o agapă camaraderească într-un decembrie bucureștean, împreună cu Silviu Angelescu, Ioan Petru Culianu, Dumitru Radu Popa, Paul Drogeanu. Când am ieșit din restaurantul Favorit de la Șosea ne-a întâmpinat un oraș feeric, troienit sub prima zăpadă a acelui an. Ne-am simțit cu toții într-o dispoziție specială: chiote, hăulituri în Piața Victoriei, unde am adăstat ceva mai mult, răgaz de care a profitat și am recitat cât am putut de sonor și de subversiv textul de mai sus! La vremea aceea țineam minte integral traducerea lui Deexcitate Romane! Efectul a fost formidabil asupra învățăceilor care aveau să ajungă fiecare intelectuali de forță, aripa naționalistă!
Pentru mine informația cea mai tulburătoare despre Imnul național, intitulat inițial Un răsunet, dacă nu mă înșel, este informația că Mihai Eminescu a avut o apreciere deosebită pentru text. Detaliu puțin cunoscut este acela că în ultimele sale clipe de viață, Eminescu se plimba prin curtea spitalului și îi explica unui bun prieten venit în vizită versurile lui Andrei Mureșanu, semnificația lor atât de potrivită epocii istorice! Așadar, Eminescu a murit rostind cuvintele imnului, omagiindu-l pe autor! Am putea spune că Eminescu ne-a ales textul care să ne fie imn național! Ni l-a lăsat cu limbă de moarte!
Ion Coja
Intamplarea de mai jos este povestita de Iosif Sulutiu in memoriile sale adunate sub titlul „O lacrima fierbinte”:
In anul acesta (1847) am luat parte la un banchet in Viena, unde toate natiunile Europei era reprezentate prin tineri. Aici am auzit intaia data cantand imnul fiecarei natiuni. Mai intai a inceput unul francez:”Allons enfants de la patrie”, dupa aceea germanul:”Wo ist des Deutschen Vaterland?” apoi unul polonez:”Zehntausend Mann bei Warschau auf die Knie schwuren”, apoi unul ungur:”Hazadnak renduletlenul legy hive a Magyar”, apoi unul italian si in urma slavii. Presidentele adunarii a intrebat, nu mai este alta natiune aici reprezentata? Ba da, am raspuns eu, si am inceput:”Desteapta-te romane”. S-a facut o tacere mormantala, apoi sopteau unii cu altii, cu deosebire un italian cu numele Angelo, jumatate sculat de pe scaun, cu gura cascata, parea ca a vrut sa inghita tot cuvantul pronuntat de mine; ochii lui cei ageri ca un vulture, infipti asupra mea imi atrasera atentiunea. Cand am finit, a fugit la mine, m-a imbratisat cu foc intrbandu-ma:”Cine esti tu? Cum chiama patria ta? Am inteles durerile natiunei tale”, zise el, apoi au strigat cu totii:”Sa traiasca natiunea romana”.
Deexcitate, Romane, e somo mortali ad quem te aduncaverunt barbari tui tirani
Nunc vel nunquam crea tibi aliam sortem ad quem se inclinent etiam tuis crudelis hostes
…Presbiteri cum cruce in fronte nam ostia est christiana
…Demus testimonium în lumine quod in his manibus
Magis curit sanquis romanus
Et quod in nostris pectoribus servamus cum gloria deplena
Triumphantes in luctis unum nomen Traiani
Noi ce facem, Domnule profesor ?
Il invatam si noi, macar acum inainte de moarte ?
Precum a invatat Socrate sa cante la lira, cu scurt timp inainte sa-si bea otrava ?
Noi ce facem cu lira sufletului ?