De unde atâta nerușinare?!
Am dat pe internet peste lucrarea domnului Radu Mihai Crișan intitulată DE CE? Reflecții infidele despre Holocaust, publicată în 2008 la editura TIBO. O lucrare meritorie, utilă, în care, așa cum mă așteptam, sunt deseori citat și eu. Cu domnul Crișan sunt într-o veche relație de colaborare pe site-ul meu.
Am dat însă și de un citat care, deși aparține altui autor, este foarte legat de persoana mea. Iată citatul:
„Câte o voce care nu pregetă să dezvăluie faptul că „după aprecierea istoricului şi cercetătorului de specialitate Gh. Boldur Lăţescu, numărul victimelor asasinate în închisori, șantiere ale morţii, la interogatorii etc., se ridică la 500.000: tot ce a avut ţara mai bun în acei ani, elitele intelectuale, politice, militare, şi, în plus, 4.000 de preoţi şi ierarhi – cei mai mulţi sub acuzaţia de«legionari». Din această cifră uriaşă, 300.000 au fost legionari, simpatizanţi legionari sau pur şi simplu cei care îi dăduseră  – nu ştiu când, un şut în spate vecinului la o ceartă  ca între vecini, dar vecinul nu era numai vecin, era evreu!
 
(Nicador Zelea Codreanu, Pe cine sperie Mişcarea Legionară în Cuvântul legionar , An III, nr. 46, iunie 2007, pag. 2)
Așadar, este vorba de un citat dintr-un text semnat de Nicador Codreanu, nepotul de frate al Căpitanului, persoană cu care am avut onoarea să am bune relații de colaborare și prețuire reciprocă. Din partea mea, înrudirea cu Căpitanul mi-a impus un respect aparte.
Din citatul respectiv se înțelege că Nicador Codreanu a citit textul meu despre legionarul care a făcut pușcărie după 1948 pentru vina de a-i fi dat un șut în spate unui evreu. Era o modă interbelică, între omeni tineri, să-și dea un șut în spate, ca-n filmele cu Chaplin. Legionarul respectiv, numit Bolintineanu, a fost rudă cu Cornel Dinu! Naș, dacă nu mă înșel! Episod povestit mie de defunctul meu coleg Cezar Tabarcea… Și confirmat de Cornel Dinu!
Citatul este, pot spune, corect.
Mai puțin corect este citatul despre Boldur Lățescu. Acesta nu vorbește nicăieri de 500.000 – cinci sute de mii de victime, de persoane decedate în temnițele comuniste ca deținuți politici! Ci numărul acestora – după Boldur Lățescu, ar fi fost de 5-600, sub o mie în orice caz, cifră extrem de surprinzătoare. După 1990 s-a vorbit mereu de sute de mii de victime, chiar milioane. Într-un bilanț complet, care ia în inventar și victimele pricinuite de comuniști în Basarabia, printre victime numărându-i și pe românii deportați, inclusiv deportații din România, cifra de 5-600 este net depășită!
Dar vorbim numai de cifra dată de Gh. Boldur Lățescu, cu privire la morții din închisorile comuniste din România: câteva sute!…
Această cifră a apărut în „România liberă”, într-un articol semnat de Boldur Lățescu, în care acesta deplângea exagerările comunității evreiești cu privire la numărul victimelor produse de regimul Mareșalului Ion Antonescu. Cu maximă civilitate, Boldur Lățescu le atrage atenția evreilor că în douăzeci de ani de regim politic comunist opresiv, regim infinit mai dur decât cel antonescian, numărul deceselor din închisori s-ar fi situat undeva între 500 și 600 de victime. Nu mai multe! Cum își permit oficialii evrei să vorbească de sutele de mii de evrei morți în Transnitria?!…
Acesta era cuprinsul articolului scris de Boldur Lășescu, în preajma unei zile de comemorare a Holocaustului.
Adaug de la mine:
Cum s-a trăit în Transnistria în comparație cu detenția de la Jilava sau Aiud? Unde regimul de detenție a fost mai dur? La Vapniarka sau la Pitești?Despre Jilava sau Aiud ori Pitești nu mai zic nimic, se cunosc datele problemei! Despre Transnistria invoc mărturia unui evreu trecut prin calvarul de peste Nistru: scriitorul Norman Manea, care a fost deportat împreună cu părinții săi, episod biografic pe larg descris în volumul Întoarcerea huliganului. Aleg un singur moment din relatarea romancierului: faptul că la locul de detenție – o casă într-un sat, sunt vizitați de femeia care le fusese slujnică în Cernăuți, înainte de a fi deportați de zbirii români în Transnistria. Condițiile de trai din Transnistria le-au permis familiei Manea să primească în vizită o cunoștință, pe care au și găzduit-o două săptămâni!… Așa s-a trăit în lagărele de exterminare din Transnistria!
S-a pomenit așa ceva la Jilava sau în gulagurile din Siberia cu deportații români pedepsiți de regimul bolșevic, iudeo-bolșevic mai bine zis?!
Avea multă dreptate Boldur Lățescu prin mesajul său lăsat să fie subînțeles:
de unde atâta nerușinare?!
Mai consemnez, ca mărturie personală, și discuția purtată cu domnul Radu Ciuceanu, director al unui Institut academic de cercetare a crimelor comuniste. Sub egida academică au apărut mai multe volume cu subiectul amintit, printre care și un volum cu numele tuturor persoanelor care au murit în timpul detenției, indiferent de motiv: executați, de boală etc. Am ținut în mână acel volum și am căutat numele cunoscute mie din familie. Erau consemnate cu acribie, aș zice. Am întrebat câte sunt la număr aceste victime înregistrate de cercetătorii de azi: „Sub o mie!” a fost răspunsul dlui Radu Ciuceanu…
Evident, cele de mai sus vor stârni proteste în incriminări la adresa mea. Cum îmi permit să susțin că numărul morților din temnițele comuniste a fost atât de mic?
Eu nu fac decât să reiau informații aflate la dispoziția publicului. Cât sunt de corecte nu cade în răspunderea mea. Pentru mine, fenomenul detenției în temnițele comuniste, dacă ar fi să-l rezum în cele mai puține cuvinte, ar suna cam așa:
În China comunistă, ultimul împărat al Chinei a fost judecat pentru trădare, pentru faptul că a cedat Manciuria Japoniei. Justiția comunistă l-a condamnat la 10 ani de închisoare, după a căror ispășire fostul împărat a fost lăsat în pace, cu statut de cetățean obișnuit!
În România comunistă, pentru vina de a fi fost membri ai Mișcării Legionare, sute de tineri au făcut 25 de ani de temniță, din 1941 până în 1964.
Care este explicația acestei diferențe dintre justiția comunistă din China și justiția comunistă din România? Una singură: în Comitetul Central al Partidului Comunist Chinez nu a existat nici un evreu! Așa se explică și faptul că Partidul Comunist Chinez nu s-a desființat odată cu partidele comuniste din Europa…
Așa se explică și întreg cortegiul de consecințe care deosebesc azi China de fostele țări comuniste!
Ion Coja