Mă iau și eu după amicul nostru Călin Kasper și vă spun una cu care „să vă descrețesc frunțile” prea năpădite de strategii și soluții pentru salvarea Patriei! O să vă spun o poveste scurtă, întru totul adevărată, auzită de la un moldovean, participant la „războiul din Transnistria”! I-ați întâlnit numele de câteva ori pe acest site: Petre Burlacu.

…Cică la război, ca la război, nu se împușcă unii pe alții ceas de ceas, clipă de clipă, oricât ar fi combatanții de îndârjiți unii împotriva celorlalți! Cazul războiului amintit, pentru Transnistria… Se mai făceau și pauze! Prin semne, prin strigături, se înțelegeau să oprească focul, pentru felurite motive. Iar în timpul pauzei, firește, nu se mai trăgea niciun foc, nici de-o parte, nici de alta!

Într-o astfel de pauză, în tabăra moldavă se face apelul și se constată că nu mai aveau nicio picătură de vin sau rachie! Caz în care cineva, prin tragere la sorți, trebuia să plece mintenaș în sat după muniție! Zis și făcut! Mai ales că satul era la o aruncătură de …grenadă! ( A se remarca acomodarea limbajului la culoarea locală!…) Și la dus, și la întors, când ieșeai din sat erai câteva zeci de metri în bătaia puștii adversarului din tranșeea inamică. Situație incomodă, oricât de clară era înțelegerea cu cazacii de strânsură aflați în echipa adversă!… Într-adevăr, așa zișii cazaci selecționați de KGB să încropească cu ei așa zisa armată transnistreană, erau cei mai mulți niște infractori, derbedei scoși de prin penitenciare și alte pușcării, așa că atunci când l-au avut pe moldovean în bătaia puștii au început să tragă în el, nu la dus, ci la întors, când șoldovanul revenea din sat ducând în brațe ca pe un prunc ditamai damigeana de trei-patru deca. Rușii încălcau astfel înțelegerea! Dar trebuie să-i înțelegem și noi pe acei haholi amărâți: la vederea damigeanei își vor fi pierdut cumpătul și orice simț al onoarei!  Așa cum și moldoveanul nostru și-a pierdut și el orice urmă din străvechiul simț al conservării! Din aceeași pricină: gândul la conținutul lichid al damigenei! Mai presus decât orice instinct vital! Nu cumva să se piardă lovit de obuzele inamicului! Și s-a pus pe sine stavilă!

Scenă de mare film: când au început să-i șuere pe la ureche gloanțele rusești, eroul nostru s-a strîns colac în jurul damigenei și a luat-o la fugă cu spatele la gloanțele inamice. Cu asemenea scut, și-a zis, niciun glonț nu mai era cum să atingă damigenuța, cea așteptată cu atâta dor de camarazii din tranșee!… Mai ceva ca eroul sovietic care s-a aruncat să astupe cu propriul trup gura de foc a mitralierei naziste, eroul moldovenesc alesese să protejeze cu propriul trup fragila ființă a prețiosului recipient, nu cumva să pățească necazul! Fază urmărită cu sufletul la gură  și cu uralele întregii suflări din tranșeea basarabeană, unde a ajuns teafără și nevătămată licoarea cea vestită: vin de Basarabia!… Ce ai putea să pui mai presus?! Nici propria ta viață!…

…A rămas de pomină  pentru ceilalți flăcăi alegerea făcută de camaradul lor! De pomină să rămână și pentru noi ce neam de oameni mai sunt și moldovenii ăștia de peste Prut și Nistru!… Auzi la ei! Pereat mundus, dar butelcuța în niciun caz!…

Cu încântare,

Ion Coja