DE LA UTOPIE LA DISTOPIE

Migrația seculara a oligarhiei babiloniene și a rețelei sale de culte din Persia, la Roma, a fost usurata dupa nivelarea culturala pe care a adus-o victoria lui Alexandru cel Mare in Orientul Mijlociu,
Această creștere parazitară a migrației oligarhice, cu cultura si obiceiurile ei oculte a fost în contrast cu lupta opusă de a stabili pe acest pământ, o societate bazată pe Dreptul Natural, Dreptate și Bunătate, așa cum au susținut Solon, Platon și mai târziu Cicero, care au încercat fiecare să creeze instituții capabile să educe regi filosofi.

CD
707 aprobate
denitsoc@gmail.com
75.57.36.95

Aceasta a fost lupta dusă si de Augustin de Hipo așa cum a fost subliniată în opera sa “Orașul lui Dumnezeu” și acesta a fost obiectivul consilierului lui Carol cel Mare, Alcuin, care a condus reformele augustiniene ale Renașterii carolingiene din secolul 8-9 d.Hr.

Aurelius Augustinus Hipponensis; 13 November (354 – 28 August 430), sau Sfantul Augustin din Hipo, ce este numele antic al orașului modern Annaba din Algeria, un oraș important pentru cultura anticilor fenicieni, berberi, romani și vandali. Augustin a fost un teolog și filozof de origine berberă – Amazigh și episcop de Hippo Regius din Numidia, Africa de Nord romană.

Scrierile sale au influențat dezvoltarea filozofiei occidentale și a creștinismului occidental și este privit ca unul dintre cei mai importanți Părinți ai Bisericii Latine din perioada patristică. Numeroasele sale lucrări importante includ “Orașul lui Dumnezeu”, “Despre doctrina creștină” și “Mărturisiri”.

În tinerețe a fost atras de credința eclectică (acum dispărută) maniheică, iar mai târziu de filosofia/religia elenistică a neoplatonismului.
După convertirea sa la creștinism și botez în 386, Augustin și-a dezvoltat propria orientare a filozofiei și teologiei, abordand o varietate de metode și perspective.
Crezând că harul lui Hristos este indispensabil libertății umane, el a contribuit la formularea doctrinei păcatului originar și a adus contribuții semnificative la dezvoltarea teoriei războiului drept.

Când Imperiul Roman de Apus a început să se dezintegreze, Augustin și-a imaginat Biserica ca pe o Cetate spirituală a lui Dumnezeu, distinctă de Orașul Pământesc material.
Augustin a fost printre primii care a examinat legitimitatea legilor omului și a încercat să definească limitele acelor legi și drepturi ce apar în mod natural, în loc să fie impuse în mod arbitrar de muritori.

Toți cei care au înțelepciune și conștiință, conchide el, sunt capabili să folosească rațiunea pentru a recunoaște “lex naturalis”. Legea muritorilor nu ar trebui să încerce să forțeze oamenii să facă ceea ce este bine sau să evite ceea ce este rău, ci pur și simplu să rămână drept. Prin urmare, „o lege nedreaptă nu este deloc lege”. Oamenii nu sunt obligați să se supună legilor care sunt nedrepte, acelea despre care conștiința și rațiunea le spun că încalcă legea și drepturile naturale.

Augustin a spus că Dumnezeu nu i-a ales pe evrei ca un popor special și a considerat împrăștierea poporului evreu de către Imperiul Roman ca o împlinire a profeției. El a respins insa si atitudinile ucigase, citând o parte din aceeași profeție, și anume „Nu-i ucide, ca să nu uite lucrul acesta poporul ci fa-I sa pribegeasca prin putereaTa si doboara-i. Doamne Scutul nostru! Psalmii 59:11). Augustin, care credea că evreii vor fi convertiți la creștinism la „sfârșitul timpurilor”, a susținut că Dumnezeu le-a permis să supraviețuiască dispersării lor ca un avertisment, exemplu, pentru creștini; ca atare, a susținut el, ar trebui să li se permită să locuiască în țări creștine.

Augustin este considerat o figură influentă în istoria educației cu o lucrare de la începutul scrierilor lui, “De Magistro” – “Despre professor”, care conține perspective despre educație.
Augustin a fost un puternic susținător al abilităților de gândire critică. Deoarece lucrările scrise erau limitate în această perioadă, comunicarea vorbită a cunoștințelor era foarte importantă. Accentul său pe importanța comunității ca mijloc de învățare distinge pedagogia sa de celelalte.

Augustin credea că dialectica este cel mai bun mijloc de învățare și că această metodă ar trebui să servească drept model pentru întâlnirile dintre profesori și elevi. El credea că studenților ar trebui să li se ofere posibilitatea de a aplica teoriile învățate în experiența practică.

Atât în raționamentul său filozofic, cât și în cel teologic, Augustin a fost foarte influențat de stoicism, platonism și neoplatonism, în special de opera lui Plotin, autorul Eneadelor, probabil prin mijlocirea lui Porfirie și Victorinus. Unele concepte neoplatonice sunt vizibile în scrierile timpurii ale lui Augustin. Gândurile sale au influențat profund viziunea medievală asupra lumii.

Metoda filosofică a lui Augustin, demonstrată în special în Confesiunile sale, a avut o influență continuă asupra filozofiei continentale de-a lungul secolului al XX-lea. Abordarea sa descriptivă asupra intenționalității, memoriei și limbajului, deoarece aceste fenomene sunt experimentate în conștiință și timp anticipat și a inspirat perspectivele fenomenologiei și hermeneuticii moderne.

Urmărim ascensiunea artei de guvernare si diplomatie Augustiniane în sălile dinastiei Abbasid de Haroun al Rashid, in Regatul Khazarian Evreiesc și la dinastia Tang din China. Dinastia Tang este cea care a stabilit o politică externă bazata pe principiile win-win/castig-castigi si pe cooperarea pașnică a diferitelor culturi, mai degrabă decât războaie de dezbinare pentru a cuceri sau pentru extragerea bogăției.

Dinastia Tang a fost o dinastie imperială a Chinei care a domnit între 618 și 907 d.Hr. Istoricii consideră în general Tang ca un punct culminant al civilizației chineze și o epocă de aur a culturii cosmopolite, perioada in care Datong, utopia chinezeasca a fost din nou introdusa in operele literare si tratata colocvial in limitele impuse de Liji, Carte Riturilor, unde idealul este ca „Lumea aparține tuturor”, la cel mai inalt grad de moralitate, vezi Tianxia wei gong.

În esența sa, Tianxia 天下, sau „Toti sub Rai”, poate fi luată ca un mod concis de viziunea tradițională chineză a ordinii mondiale. Este tradițional prin faptul că rădăcinile sale se întorc la textele filozofice încă din perioada Zhou (1046–221 î.Hr.).

Viziunea asupra lumii invocată de Tianxia s-a dezvoltat dinamic pe măsură ce natura politicii chineze, uneori reprezentată de o grupare de state rivale și alteori de un singur mega-stat, a evoluat. Normele confucianiste de ierarhie și moralitate infuzează profund conceptul de Tianxia, care a rămas o influență puternică în istoria dinastică, cat si cea contemporana a Chinei.
O alta opera utopica este “Izvorul piersicilor înfloriti”, o piesă în proză scrisă de poetul chinez Tao Yuanming, care a devenit in cultura chineza simbolul utopiei.

Examinarea imperială a candidaților pentru examenul de servanti publici pentru numirea în birocrațiile guvernamentale locale, provinciale și centrale avea două tipuri de examene, unul bazat pe clasicii confucianisti și altul testa abilitățile literare ale unui student în a scrie eseuri ca răspuns la întrebări despre guvernare și politică, precum și în compunerea poeziei.

Dinastia a reglementat îndeaproape finanțele religioase, a lichidat tezaurul inepuizabil al unei mănăstiri budiste proeminente din Chang’an, care adunase bogății uriașe, pe măsură ce mulțimi de pocăiți anonimi lăsau bani, mătase și comori la ușile ei. Împăratul a condamnat-o pentru practici bancare frauduloase și a distribuit averea altor mănăstiri budiste și taoiste, cat și pentru a repara statui, săli și poduri locale.

Da, practici bancare la acea epoca, în timpul dinastiei Tang (618–907 d.Hr.), comercianții au început să lase acele șiruri grele de monede(monedele aveau gaura pe centru si erau puse pe ata) unui agent de încredere, care înregistra câți bani avea comerciantul în depozit pe o bucată de HÂRTIE. Hârtia, un fel de bilet la ordin, putea fi apoi tranzacționată cu mărfuri, iar vânzătorul putea merge la agent și răscumpăra biletul pentru șirurile de monede.

Odată cu reînnoirea comerțului de-a lungul Drumului Mătăsii, acest transport monetar a fost simplificat considerabil. Cu toate acestea, aceste bilete la ordin produse în mod privat încă nu erau adevărate monede de hârtie.
În anii 1100, autoritățile dinastiei Song au decis să preia controlul direct asupra acestui sistem, emitând prima monedă de hârtie din lume, produsă de guvern.

În “Cartea Veche și Nouă a lui Tang” aflam de relatiile dinastiei cu Imperiul Bizantin, de ambasada trimisă în 643 d.Hr, de Kōnstantinos II Pogonatos, sau Constantin cel Bărbos. Aceiasi carte oferă, de asemenea, o descriere a capitalei bizantine Constantinopol, inclusiv modul în care a fost învinsă de forțele Califatului Omayyad, ale lui Muawiyah I, care i-au forțat să plătească tribut arabilor. Istoricul bizantin din secolul al VII-lea Teofilact Simocatta a scris despre reunificarea Chinei de nord și de sud de către dinastia Sui.

Deși Drumul Mătăsii din China către Europa și lumea occidentală a fost inaugurat inițial în timpul domniei împăratului Wu (141–87 î.Hr.) în timpul dinastiei Han, a fost redeschis de dinastia Tang în 639 și a rămas deschis timp de aproape patru decenii. A fost închisă după ce tibetanii l-au capturat în 678, dar în 699, în perioada împărătesei Wu, Drumul Mătăsii s-a redeschis legând din nou China direct de Occident pentru comerțul terestru’.

În timpul dinastiei Tang, mii de comercianți străini au venit și au trăit în numeroase orașe chineze pentru a face afaceri cu China, inclusiv perși, arabi, indieni hinduși, malayezi, bengalezi, sinhalezi, khmeri, chams, evrei și creștini nestorieni din Orientul Apropiat, printre multi altii.

Atât dinastiile Sui, cât și dinastia Tang s-au îndepărtat de cultura mai feudală a dinastiei nordice precedente, în favoarea confucianismului civil ferm.
Taoismul și budismul erau ideologii practicate în mod obișnuit care au jucat un rol important în viața de zi cu zi a oamenilor. Chinezii in perioada Tang se bucurau de sărbători cu băuturi, sport și tot felul de divertismente, în timp ce literatura chineză a înflorit și a fost mult mai accesibilă odata cu noile metode de tipărire.

Perioada Tang a fost o epocă de aur a literaturii și artei chineze, peste 48.900 de poezii scrise de aproximativ 2.200 de autori Tang au supraviețuit până în zilele noastre. Mișcarea de proză clasică a fost stimulată în mare parte de scrierile autorilor Tang Liu Zongyuan (773-819) și Han Yu (768-824. Scriitorii mișcării de proză clasică au mers pe limbajului colocvial, concentrându-se mai mult pe claritate și precizie pentru a le face scrisul mai direct si mai usor de inteles.

Enciclopedia Yiwen Leiju a fost compilată în 624 de editorul-șef Ouyang Xun (557-641), precum și de Linghu Defen (582-666) și Chen Shuda. “Enciclopedia Tratat de astrologie” a erei Kaiyuan a fost complet compilată în 729 de Gautama Siddha (fl. secolul al VIII-lea), un astronom, astrolog și savant etnic indian născut în capitala Chang’an.

Dinastia Tang a recunoscut oficial și diferite religii străine. Biserica Asiriană a Răsăritului, cunoscută altfel sub numele de Biserica Nestoriană sau Biserica Răsăritului din China, ce a primit recunoașterea curții Tang. O mănăstire creștină a fost înființată în provincia Shaanxi, unde încă se află Pagoda Daqin(romana-bizantina), iar în interiorul pagodei există lucrări de artă cu tematică creștină. Deși religia s-a stins în mare parte după Tang, a fost reînviată în China după invaziile mongole din secolul al XIII-lea.

Dar această frumoasă alianță ecumenică a culturilor a fost sabotată de noua oligarhie reconstituită din migratiile elitelor khazare din nordul caucazului, a celor semite din Orientul Mijlociu si de pe cosatele insorite mediteraniene, ce s-au centrat atunci pe o nouă gazdă, Veneția.
Migratia oligarhica a produs o noua orientare in cultura si spiritualitatea europeana aducand cu ea mirosul banuluii si anatocismului – dobanda la dobanda.

Republica Veneția și-a organizat prima bancă publică oficială în 1587, Banco della Piazza di Rialto. O altă bancă publică, Banco del Giro, a fost înființată în 1619.
Cu mult înainte de înființarea acestor bănci, Veneția a fost un pionier în domeniul bancar și financiar în sectoarele public și privat, cunoscut în toată Europa pentru perfecționarea sistemului de contabilitate în partidă dublă și pentru desfășurarea afacerilor prin tranzacții de înscriere în cont, imprumutate de la Drumul Matasii.

Aceste metode financiare au dat naștere la noi metode in baza carora Republica a colectat un imprumut de la cetatenii ei în 1157 pentru a-și susține războaiele comerciale împotriva Imperiului Bizantin. Când războiul bizantino-venețian din 1171 s-a încheiat cu o înfrângere dezastruoasă, Republica a fost distrusă și Doge-ul Vitale II Michiel a fost asasinat. Neavând nicio modalitate de a rambursa împrumutul, Republica l-a convertit prompt într-o anuitate perpetuă platita depunatorilor. Se pare că cetățenii au adoptat aceste note de banca/banknote, acești bani imaginari, găsindu-i mai convenabili decât monedele, iar Camera de Împrumut a devenit bancă publică.

Thomas More a jucat un rol vital în lupta pentru curățarea acestui centru al răului de pe fața pământului la 1000 de ani după ce Augustin a murit. Sanu uitam ca era perioada Ligii de Cambrai, a razboiului dintre Republica Venetiana cu Franta si statele papale 1508-1516.

Utopia, titlul in latină: “Libellus vere aureus, nec minus salutaris quam festivus, de optimo rei publicae statu deque nova insula Utopia”, „O carte mică, adevărată, nu mai puțin benefică decât plăcută, despre cum ar trebui să fie lucrurile într-o stare și despre noua insulă Utopia” este o lucrare de ficțiune și satiră socio-politică a lui Thomas More (1478–1535), scrisă în latină și publicată în 1516. Cartea este o narațiune cadru care descrie în primul rând o societate insulară fictivă și ea religioasă, socială și obiceiuri politice.

Termenul fost inventat de Sir Thomas More, unde Utopia descrisa de el este o comunitate sau o societate imaginară care posedă calități morale deosebite si conduite aproape perfecte pentru membrii săi. Multe aspecte ale descrierii utopiei de către More amintesc de viața din mănăstiri.

Care a fost insa motivul pentru care Thomas More a sciris Utopia?
Poate fi vazuta ca un comentariu sau o critică la adresa catolicismului din secolul al XVI-lea, o critica la a adresa coruptiei si a infiltrarii financiare in viata politica.
Utopienii aveau cea mai bună etică care putea fi atinsă numai pa baza rațiunii si a gandirii libere, naturale. Utopiile se concentrează, in general, pe egalitate, în categorii precum economie, guvern și justiție, metoda și structura implementării propuse variind în funcție de ideologie.

Sir Thomas imbratiseaza viziunea filozofica Platoniana combinata cu caracterul mult mai pragmatic Ciceronian. Unii critici vad aici originile socialismului utopic.
Dupa ce Marx si Engels au confiscate perceptele socialismului utopic ridicandu-l la gradul de “stiintific” e greu dw spus daca chiar astea au fost intentiile lui Sir Thomas More.

Calvin a continuat abordarea augustiniană conform căreia păcatul este rezultatul căderii omului și a susținut că mintea umană va și afecțiunile sunt corupte de păcat. El credea că numai harul lui Dumnezeu este suficient pentru a oferi oamenilor o îndrumare etică continuă, argumentând că rațiunea este orbită de natura păcătoasă a oamenilor.

El a dezvoltat doctrinele sale despre predestinare și suveranitatea absolută a lui Dumnezeu în mântuirea sufletului uman de moarte și osândă veșnică, doctrine ce au fost influențate și elaborate de tradițiile augustiniene și de alte tradiții creștine. Scopul teoriei politice a lui Calvin a fost acela de a proteja drepturile și libertățile oamenilor obișnuiți.

Deși era convins că Biblia nu conține niciun plan pentru o anumită formă de guvernare, Calvin a favorizat o combinație de democrație și aristocrație, el a apreciat avantajele democraţiei.
Calvin credea că agricultura și meșteșugurile tradiționale sunt activități umane normale. În ceea ce privește comerțul și lumea financiară, el era mai liberal decât Luther, dar ambii se opuneau cu strictețe cămătăriei. Calvin a permis aplicarea unor dobânzi modeste la împrumuturi.

Utopia “Noua Atlantida” a lui este impregnată cu un spirit științific, utopiile științifice și tehnologice tind să se bazeze în viitor, când se crede că știința și tehnologia avansată vor permite standarde de viață utopice; de exemplu, absența morții și a suferinței; schimbări în natura umană și condiția umană.

Bacon, părintele empirismului, care sublinia importanţa şi posibilitatea unei metodologii sceptice îl face unul dintre fondatorii de mai târziu ai metodei ştiinţifice.
Francis Bacon a dezvoltat ideea că o clasificare a cunoștințelor trebuie să fie universală, în timp ce gestionează toate resursele posibile. În viziunea sa progresistă, umanitatea ar fi mai bună dacă accesul la resursele educaționale ar fi oferit publicului, de unde și necesitatea organizării acestuia. Abordarea sa asupra învățării a remodelat viziunea occidentală asupra teoriei cunoașterii de la un individ la un interes social.

Teoretizarea utopică la scara sociala a avut influente vizibile in perioada secolului al XIX-le. Edward Gibbon Wakefield a avut o influenta, prin conceptiile sale utopice, asupra politicii sistematice de așezări coloniale ca Noua Zeelandă și Australia în anii 1830 – 1850.

In cultura si in special studiile filozofice ale secolului XX idealurile umaniste sunt
tratate ca utopice, de neatens si impracticabile.
Morala crestina sau seculara, noua etica este exilata in studii specifice domeniului si nu mai apare legata de viata de zi cu zi.
Realismul în forma sa actuală nu dorește nimic de-a face cu valorile etice sau cu argumentele bazate pe acestea atunci când sunt prezentate ca având legătură cu politica, cu excepția cazului în care sunt transformate în limbajul intereselor.

Aparitia societatii comuniste in 1917 a dus si ea la revelatii cutremuratoare. Utopismul celor Uniti sub Rai – Tianxia, a celor ce visau la “Cetatea Soarelui” a fost lasat sa cada in neincredere si teama, dezamagirea si suferinta celor pedepsiti sardodic pentru ca au crezut si acceptat idealurile comuniste au descurajat noile generatii sa aibe indrazneala utopica.

Fondatorii recunoscuți ai realismului, Hans Morgenthau și Reinhold Niebuhr, l-au conceput lăsând loc lucrării valorilor și argumentelor etice, iar concepția realismului nu își recunoaște propria dependență de idealuri și valori. în centrul concepției despre ceea ce contează drept interese naționale.

În același timp, provocarea pe care o reprezintă realismul este o reamintire a faptului că eforturile creștine și a altor religii de a intra în dezbateri politice trebuie să ia cu maximă seriozitate complexitățile peisajului empiric și posibilitățile oferite. Aceasta a fost în cele din urmă ceea ce a încercat să facă concepția lui Reinhold Niebuhr cu realismul creștin, a se vedea, de exemplu, cărțile sale timpurii, Moral Man & Immoral Society (1932) și An Interpretation of Christian Ethics (1935), unde a lucrat pentru prima dată din această poziție.

Niebuhr a evitat atracțiile de a crede că efortul etic creștin ar putea transforma societatea americană în Împărăția lui Dumnezeu pe pământ, dar totuși a susținut un astfel de efort într-un spirit de recunoaștere a păcătoșeniei și finitudinii umane.
O astfel de poziție nu este utopică; este realista în proprii sai termeni.

Literatura si ea si-a mutat obiectivul din zona utopica in zona destopica. Oamenii trebuiau preveniti de Timpurile Viitoare. Unele scrieri cu character distopic sunt insa exagerate si distorsionate ajungand mai mult sa terorizeze decat sa avertizeze.

Sa ne bucuram ca generatiile trecute au stiut macar sa viseze, sa aiba o mirifica viziune despre o lume mai buna, asa cum au crezut-o ei, chiar daca nu era perfecta
era insa o lume a nadejdii si a etalonului moral.

Pragmatismul progresist si libertinismul egocentric fac imposibil pentru lumea de azi sa se mai gandeasca la grija pentru aproape, colectivitate si comuniune. In mod liberal-egoist, sunt ingijorati doar de pericolele care ii pasc pe ei ca indivizi dar nu si colectivitatea. Patriotismul, sacrificiul pentru tara si alte asemenea sentimente sunt socotite reminiscente periculoase ale unui Romanticism National Revolutionar.

Dar o imagine mitologica a utopiei atat de apropiata de ceea ce traim acum, o gasim si in Cartea Apocalipsei din Biblia creștină, ce descrie un timp eshatologic cu înfrângerea lui Satana, a Răului și a păcatului. Principala diferență față de promisiunile din Vechiul Testament[vezi Isaia 65] este că o astfel de înfrângere are și o valoare ontologică: “Atunci am văzut „un cer nou și un pământ nou pentru cacerul dintai si pământul dintai pierisera si marea nu mai era.” – Apocalipsa 21:1. „El va șterge orice lacrimă din ochii lor. Nu va mai fi moarte”, nici jale, nici plâns, nici durere, căci vechea ordine a lucrurilor a trecut” – Apocalipsa 21:4.

Si nu numai atat dar si una gnoseologica, caci din punct de vedere epistemologic, binele are suficientă putere de convingere pentru ca conștiința umană să nu aibă nevoie de ajutorul și recomandările răului:“Caci iată, Eu fac ceruri noi și un pământ nou, asa ca nimeni nu-si va mai aduce aminte de lucrurile trecute si nimanui nu-i vor mai veni in minte.” – Isaia 65:17.

Suntem acum, o buna parte a populatiei planetare, in cetatea/societatea Babilonului, vinovati si mai putin vinovati si vom fi martorii directi, testamentari ai caderii acestei societati babilonice asa cum este scris in Apocalipsa 18:1-24.

Vai de cei vinovati ce vor fi judecati, dar nici noua martorilor nu ne va fi usor, iar cei ce vor auzi glasul care zice: “Iesiti din mijlocul ei(cetatii), poporul Meu ca sa nu fiti partasi la pacatele ei si sa nu fiti loviti cu urgiile ei.”, vor fi cei fericiti ca au auzit si inteles mesajul salvarii.