Traian Vasilcau

O rugăminte pentru-Aleșii țării

Vă rog, nu mai dați sărbători, dați doliu.

Sute de oameni pleacă-n orice zi.

Independența falsă nu-i ajută,

Nici limba, ce n-au cui a o vorbi.

 

Vă rog, nu mai dați sărbători, dați doliu.

Fug toți din țara care nu-i a lor,

Și nu se mai întorc, și le e silă

De lorzii huzurind sub tricolor.

 

Chiar nu vedeți că țara asta moare?

Casele zăvorîte cad, pe rînd,

Și Voi, în loc s-o plîngeți, dați serbare.

Chiar nu vedeți că vremea-i de comînd?

 

Uitați, Vă rog, de chiote și hore!

Trăim sub ocupație, din greu.

Ni-i suveranitatea doar lozincă,

Ni-i reaua-navuțire Dumnezeu!

 

Uitați, Vă rog, de toaste și pocale!

Părinții mor, de vînturi îngropați

Și preoții nu le citesc prohodul

Că nu au bani, iar fiii li-s plecați!

 

Nu vin nici la înmormîntări de-acuma.

E drumul scump și viața lor–prea grea.

Vă rog, nu mai dați sărbători, dați doliu,

Că e-o icoană-n lacrimi mama mea,

 

Și-a ta, și-a lui, și-a ei, și-a tuturora!

Țara-i Măicuța noastră din spital!

Pentru că n-are bani–n-are nici șansă

Și medicii o cred un caz banal.

 

Încă puțin și țara se va duce

Și doar Uitarea o va coperi.

Deschideți ochii, e prelungă Noapte

Tot ce voi credeți că-i prelungă Zi!

 

Copii nu se mai nasc, pustiu e-n sate,

Iar fără ele viitoru-i nul.

Pe-aici, în cîțiva ani Rusia Mare

O să-și lățească neamul nesătul!

 

E de prisos orice fanfaronadă,

Mai bine-ați porunci, așa-nțeleg,

Drapelele înspre tăceri să cadă

Și-un recviem să fie Neamu-ntreg!

 

Degeaba puneți flori la monumente

Pentru acei de-au adormit plîngînd!

Ei au văzut ce astăzi se întîmplă,

Cînd noi eram orbiți de-al slavei gînd.

 

Nu-i timp de cîntece și de guleaiuri,

Lăsați urările, că-s fără rost,

Cînd țara noastră grabnic se scufundă

Și mîine se va ști doar că a fost.

 

Creditele pe veci ne pun capacul

Și fiindcă nimeni nu le va plăti

Acest pămînt, rodind numai morminte,

Al Soroșilor mondiali va fi.

 

Și-aicea ei, cu rușii se vor bate

Și-n bombe nucleare s-or juca.

Un poligon al fricii mondiale

Va fi atuncea toată țara mea!

 

Mîine va fi tîrziu în românime.

Vă rog, nu mai dansați. Faceți ceva,

Că n-o să aibă cine să voteze

Pentru un searbăd vis de tinichea.

 

Știu că-mi veți spune:” Noi n-avem vreo vină,

Că alții pîn-la noi au tot prădat

Acest popor blajin cum nu e altul,

Care acceptă orișice scuipat”,

 

Și răstignit fiind, Vă pupă mîna

Pentru c-așa l-a învățat Christos

Și pentru Voi, să nu muriți, se roagă,

Ca Voi să-i spuneți: „Pătură de jos!”.

 

Vă rog, nu mai dați sărbători, dați doliu.

Pruncii prin urne de gunoi se sting.

Lauda sună-a bocet la ecrane.

Tăceți, Vă rog! Nu mai urcați în ring!

 

Cu moartea duelînd, n-aveți scăpare,

Dar o să-nvingeți, ca de-atîtea ori

Și numai noi muri-vom, strigînd tare:

” Dați moratoriu pentru sărbători!”.

 

Ne-am săturat să tot loviți întruna

În trupul nostru–sac de box, jenant,

De-aceea nu dați sărbători, dați doliu

Acestei țări ce pleacă în neant!

 

Încă puțin și lampa se va sparge

Și-o să rămîneți numai voi sub Cer,

Guvernatori ai ultimelor clipe,

La poarta cărora atît mai sper:

 

„Să nu apun prin țări fără credință

Și-n ziua, cînd sufletu-mi va tăcea,

Să fie măcar cine să mă-ngroape

Și-un pumn de-azur pe ochii plînși să-mi dea!”.