De ce îl scuipă lumea pe Patapievici?
Domnule profesor ION COJA, ați scris de câteva ori pagini avântate împotriva lui Pleșu sau Liiceanu! Dar despre Patapievici parcă nu ați spus nimic, nici de bine, nici de rău!
Ba am scris, nu pagini, e drept, ci câteva rânduri numai, nu le-ai băgat în seamă!
Mi-au scăpat… Și ce spuneați în acele câteva rânduri rămase fără niciun ecou în conștiința publică românească? Nu vi se întâmplă prima oară!
Îmi place tonul întrebării tale!… Făceam un apel la publicul românesc, un fel de chetă publică, de cutia milelor, să nu mai fim atât de aspri cu bietul Patapievici, și schițam o motivație pentru atributul „bietul”! Anume aceea că bietul Patapievici este un om care suferă, este un om tarat, un om care nu poate uita, nu poate trece peste o grozăvenie care l-a marcat definitiv cu ani în urmă. Un om care a trecut printr-o experiență demolatoare, care i-a zdruncinat temeliile, l-a șubrezit pentru totdeauna! Un individ irecuperabil pentru starea de normalitate, de echilibru interior, de mulțumire de sine!… Pe scurt, recomandam, în puține cuvinte, ca individul, dacă suntem buni creștini, să fie compătimit, iar nu combătut… Ce să combați? Ne-norocul din naștere?
Ce vă face să spuneți asemenea cuvinte? Despre ce „grozăvenie” este vorba?
Motivele mele erau foarte întemeiate, bazate pe niște informații căpătate întâmplător, fără să le caut… Circulă într-un anumit mediu confesional… N-aș vrea să discutăm despre ce informații este vorba! Poate că aș fi făcut-o azi dimineață, când pentru mine acest Patapievici încă era o victimă a destinului, acel destin care și-a bătut joc și de regele Oedip, atât tatăl, cât și fiul!… Acum însă, după ce am văzut emisiunea de la Realitatea TV, am descoperit că nici vorbă de tragismul unui destin. Patapievici chiar este o pușlama, o haimana, cum bine i-a spus Nicolae Breban. O haimana și atât! Eu, naiv, făceam din haimanaua de Patapievici o victimă, un personaj tragic, de care Doamne-Doamne și-a bătut joc cu o cruzime de neînțeles… Când colo am descoperit aseară un Patapievici fără „simțul răspunderii”, care „fuge de răspundere”, un laș, un fricos și un mincinos! Un individ incapabil să-și asume propria persoană.
Vă cer în mod imperativ să faceți precizări!
Una: când haimanaua cealaltă, Bogdan Rareș, îl întreabă de ce oare Breban l-a atacat așa de dur, Pata ăsta se face că nu pricepe ce l-a apucat pe Breban! Doar, în prima sa carte, Patapievici a scris câteva pagini elogioase pe marginea romanului BunaVestire, al Brebanului… Hal de logică!… L-a întrebat și a doua oară același Rareș, deși cunoștea bine răspunsul la întrebarea pusă: Nicolae Breban, precum și alte sute de mii de români, a aflat, a citit sau a primit pe Internet „antologia” vorbelor mizerabile rostite sau scrise de haimanaua de Patapievici privitor la entități și simboluri spirituale românești definitorii pentru tot ce este mai drag celor mai mulți dintre români! Pentru acele vorbe nu se poate să nu existe sancțiune publică! Haimanaua de Băsescu l-a „sancționat”, colegial, dându-i pe mână funcția de director la ICR, adică l-a pus șef peste sufletele românilor injuriați într-un mod atât de aiuritor, pur și simplu!… Lui Băsescu i-or fi plăcut acele mizerii, a subscris la ele prin 10 ani de batjocură publică! Dar ceilalți români l-au sancționat propriu zis pe nevrednicul Patapievici, unii scuipându-l, așa cum mi-a venit și mie să-l scuip pe Brucan când întâmplarea mi l-a scos în cale, de-mi pare și azi rău că n-am făcut-o! Alții, mai puțin norocoși, s-au răcorit pe Internet!… Pe la emisiuni tv, inclusiv la emisiunea haimanalei numite Bogdan Rareș, nu li s-a oferit ocazia…
Deci, dragul meu, eu am stat ca prostul să mă uit două ceasuri la emisiunea respectivă convins că netrebnicul se va explica, va da un răspuns la întrebarea pe care toți ne-am pus-o: cum e posibil să vorbești despre un popor, despre chiar propriul popor, în termenii în care a făcut-o acest avorton, pe care l-au moșit Liiceanu și Pleșu, printr-o înscenare, printr-o diversiune mediatică penibilă, jenantă! Mă așteptam să asist la încercarea de „a drege busuiocul”, inclusiv punându-și cenușă în cap și retractând ordinăriile. Nu-mi puteam imagina că într-o discuție de un ceas și ceva, un om de carte cum se consideră și Bogdan Rareș, nu-l va întreba: domnule coleg, dar vorbele acelea nesăbuite, nemairostite vreodată în limba română, unice în mizeria lor, cum de le-ai rostit? De ce le-ai rostit! De ce le-ai scris?!
Haimanaua de Rareș l-a întrebat De ce? De ce te-a înjurat Breban? Tocmai pentru acele vorbe l-a înjurat Breban! Și-l înjură toți care au aflat de ele și se miră și ei cum de nu l-a împușcat nimeni până acum?! Nu numai în Polonia pentru asemenea nelegiuite vorbe putea fi împușcat! Împușcat împușcat, nu metaforic, ci foarte concret! De ce credeți că în România nu-l paște asemenea perspectivă pe… Că nici nu mai știu cum să-i zic!
Asta e o întrebare!… Poate că de milă!… Românul simte că ceva nu este în regulă cu persoana a cărui minte poate să-i fete asemenea mizerii! Românul lasă excesele pe seama altei judecăți! Pe oamenii ne-oameni îi lasă mai degrabă în plata Domnului… L-a bătut Dumnezeu destul dacă este și arată așa cum este și arată! Mai rău ce ai putea să-i faci?! Este deja pedepsit! De la naștere!… Sunt multe deosebirile dintre români și polonezi pe care le putem invoca dacă mergem pe „metafora” lui Breban! Aceleași cauze produc efecte diferite! S-a mai văzut asta!…
Nelegiuirea, nemernicia acelor enunțuri care l-au făcut celebru pe Patapievici e greu de calificat în cuvinte care să li se potrivească! Limba română nu are cuvinte pentru a defini acest grad de decădere umană!… A zice nelegiuire sau nemernicie este mult prea puțin!… Într-adevăr, comentariul cel mai potrivit este glonțul! Potrivit pe majoritatea meridianelor, mai puțin cel românesc! Noi ne-am mulțumi cu o bătaie bună dată la curul gol, în Obor sau în Gara de Nord, unde să fie lume multă! Eventual să-l mai și stuchească mahalagiii mai aprigi din cap până-n picioare!
Eu nu l-aș împușca! Eu l-aș tăvăli prin miere sau altceva și l-aș pune la soare să-l mănânce muștele. Așa se făcea în vremuri străvechi, de normalitate, cu cei care alegeau să fie anormali!… Lașitatea golanului, după ce a spus despre români ce a spus, s-a văzut în timpul emisiunii când încerca, derbedeul, să-l toarne pe Breban care ar fi făcut deosebirea între poporul polonez, un popor brav, și poporul român, cam lipsit de bravură… Un fel de turnătorie!… Deh, nemernicul cu asta încerca să se ocupe în emisiune: să apere demnitatea poporului român în fața unui denigrator infam ca Nicolae Breban!… Tertip care m-a dezgustat mai mult ca orice!
Pe mine m-a dezgustat felul în care a raportat tot scandalul la faptul că este evreu! Că, deci, lumea îl scuipă pe stradă pentru că este evreu! Jidan, ca să-l citez.
Asta mi-a adus aminte de un comentariu al lui Steinhardt, într-o carte scrisă cu alt evreu, depre condiția de evreu. Nu mai țin minte titlul cărții!… Pomenea Steinhardt de loazele de elevi evrei care rămâneau pe bune repetenți sau corigenți, iar acasă se plângeau că profeorii sunt anti-semiți!… Eu m-am mirat să aflu că Patapievici este evreu!… Nu am crezut și nici n-am dat importanță până acum acestei „bârfe”: Patapievici este evreu! Sau jidan!… Ei, și?!… Nu, n-am să iau în serios ideea unora că evreitatea lui Patapievici explică „boala lui pe români, pe tot ce este românesc”! Boala lui se explică prin faptul că omul este bolnav! De o boală pentru care nu există medicamente! Bolnav și punct! Săracul…
Dar pe lângă boala de care suferă, omul, iată, mai este și laș, laș și mincinos, și lipsit de onoare!… Nu mă mir! Merg foarte bine împreună! La fel de bine cum merg împreună toți trei: Pleșu, Liiceanu, Patapievici!… Dintre care numai Patapievici este „jidan”!… De ce îi huiduie lumea? Dintr-același motiv și singurul: lipsa de caracter! Pezevenchi fără onoare! Moraliștii fără rușine! Fără nicio urmă de respect față de propria persoană! Au acceptat s-o pună în cele mai jalnice posturi!
De ce au făcut-o?
N-am decât o singură explicație: pentru că așa a lăsat Dumnezeu, pe unii dintre noi, nefericiții, să-i îndrăcească și să-i îndrăgească Nefârtatele!… Oameni ca Liiceanu sau Pleșu, ca Petre Roman, ca Brucan, ca Băsescu, m-au făcut să-l descopăr după 1990 pe dumnealui în persoană Dracul să-i ia, de netrebnici!
Diavolul, ați spus? Vorbiți serios?!
Dragul meu, eu de mic copil am fost învățat de maică-mea să-L descopăr pe Dumnezeu la tot pasul! Să-L văd, să-L pipăi!… Dar de existența pipăită a diavolului am aflat și am avut parte abia după 1990! Dureroasă descoperire!
N-ar trebui să le fiți recunoscător pentru această descoperire?!
Să știi că mă încearcă și acest sentiment!… Muream prost dacă nu eram contemporan cu haimanalele mai sus pomenite! Poate că ar trebui să facem lista lor!…
Cine ar fi cap de listă?
Concurența pentru acest post este mare… Știu numai cine ar putea fi ultimul pe listă, cu voia dumneavoastră!…
A consemnat PETRE BURLACU
4 iunie 2015
Va recomand calduros sa-i studiati bine discursul lui Liicheanu aici , precum si critica adusa discursului lui liicheanu, din Adevarul:, mai jos integrala:
http://www.contributors.ro/cultura/nu-sunt-de-acord-sa-fiu-impu%C8%99cat/
Nu sunt de acord să fiu împușcat
Gabriel
Liiceanu iunie 1, 2015 Cultura, Opinie, Reactie
rapida,Societate/Life
115 comentarii 26,090 Vizualizari
Scrisoare deschisă
adresată domnului acad. Ionel Valentin Vlad,
Președinte al
Academiei Române
Domnule Președinte,
…………………………………………………………………………………………………………
ADEVARUL comentand „FILOSCOFUL” , caci ca filozof, este lipsit de opus!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!(ca si Plesu, de altfel!!!!!!!!!!!!!!!)
Titlul articolului din Adevarul:
„Liiceanu: Patapievici injura Romania din prea multa iubire”:
http://adevarul.ro/cultura/arte/despre-inconsistenta-logica-textului-nu-acord-fiu-impuscat-gabriel-liiceanu-1_556d7ca4cfbe376e35d81239/index.html
Horia Pătraşcu Despre inconsistenţa logică a
textului „Nu sunt de acord să fiu împuşcat“ de Gabriel Liiceanu 2 iunie 2015,
12:53 Citesc mai târziu download pdf print article ArticolComentarii 34 citeste
totul despre: ganriel liiceanu nicolae breban sa fiu impuscat scandal breban
liiceanu patapievici elita cultura romaneasca icr academia romana 0 (18 voturi)
33 share 0 inShare 7 Live Aboneaza-te la newsletter Abonare Domnul Gabriel
Liiceanu a scris şi a dat publicităţii o scrisoare în care afirmă ritos că nu
este de acord să fie împuşcat. Referinţa este la discursul susţinut de
academicianul Nicolae Breban cu ocazia propunerii sale în funcţia de preşedinte
onorific al Consiliului Consultativ al Institutului Cultural Român. Discursul
respectiv a fost împănat cu expresii mai tari şi mai colorate decât cele auzite
de obicei între pereţii Academiei Române. Printre altele, se pare – nu există
deocamdată nicio înregistrare care să confirme informaţia – domnul Breban ar fi
afirmat că domnii Liiceanu şi Patapievici sunt „nişte haimanale ce ar trebui
împuşcate.” Sunt întru totul de acord cu domnul Liiceanu şi consider că e un
act de normalitate ca un om să nu vrea să fie împuşcat. Cine ar dori asemenea
lucru? În afară de domnul Pleşu care, într-un text publicat pe blogul său de pe
adevărul, a afirmat că doreşte să fie inclus pe lista celor propuşi pentru
execuţie, dar solicitarea dumnealui poate fi inclusă în registrul exprimărilor
metaforice, cel invocat ulterior şi de către academicianul Nicolae Breban
pentru a-şi motiva folosirea termenului „împuşcat”. Scrisoarea domnului
Liiceanu este compusă din două părţi. În prima parte justifică o teză ce nu are
nevoie de justificare, anume că domnia sa nu doreşte şi nici nu merită să fie
împuşcată şi că limbajul domnului Breban este complet nepotrivit într-un cadru
de înaltă prestanţă intelectuală şi culturală, precum cel al Academiei. În
plus, domnul profesor Liiceanu afirmă că afirmaţiile domnului Breban sunt doar
o „instigare la crimă”, „la omor”, un act de violenţă de aceeaşi speţă cu a
mineriadelor şi în niciun caz nu pot fi citite într-un cadru mai larg, mai
metaforic, mai „literar”. În partea a doua însă, pentru a explica derapajele şi
violenţele de limbaj ale domnului Patapievici la adresa poporului român şi a
istoriei sale, domnul Liiceanu reia una din marile sale teme: iubirea
dezamăgită rimează bine cu blestemele, criticile acerbe, invectivele la adresa
obiectului iubit. Cu cât iubirea e mai mare, spune Liiceanu, cu atât eşti mai
îndreptăţit să te dezlănţui împotriva celui iubit. De pildă, un mare patriot
este şi un mare critic al ţării sale. Exemple: Nietzsche, Schopenhauer, Hegel,
Goga, Eminescu, Caragiale, Cioran. Am remarcat, intrigat, inconsistenţa logică
a textului marelui filosof român. Teza profesorului Liiceanu din prima parte a
scrisorii este că invectivele proferate de domnul Nicolae Breban nu sunt şi nu
pot fi altceva decât simple invective, iar retractările şi revenirile
academicianului român prin care acesta le dădea un înţeles „metaforic” nu pot
fi acceptate. În partea a doua a scrisorii, domnul Liiceanu afirmă exact opusul
celor afirmate câteva rânduri mai sus: invectivele pot fi citite şi într-o altă
cheie, „metaforică”, ba chiar ca semne ale unei sincere iubiri faţă de cel
injuriat, cum este de pildă cazul domnului Patapievici care poate şi chiar
trebuie să „înjure” România din „prea multă iubire”. Dar un asemenea argument
poate fi folosit oricând de către domnul Breban (şi de către oricine) pentru
a-şi intitula afirmaţiile drept declaraţii belicos-amoroase, fragmente sau
schije ale unui profund şi sincer discurs „îndrăgostit”, şrapnele ale unui
iubiri „exigente” şi explozive. De altfel, în discursul domnului Breban
transpare un ataşament vizibil faţă domnul Liiceanu, căruia îi spune pe numele
mic, „Gabriel”, afirmă că au fost prieteni, că „promitea multe”, dar – atenţie!
– din păcate traseul său filosofic ulterior a fost dezamăgitor. Avem aşadar
exact elementele invocate de domnul Liiceanu pentru a descrie iubirea furioasă
sau furia amoroasă, cum vrem să-i spunem: ataşament+dezamăgire. Cu alte
cuvinte, domnul Liiceanu i-a ridicat mingea la fileul domnului Breban care se
poate acum apăra cu aceleaşi argumente cu care domnul Liiceanu îl apără pe
domnul Patapievici: „în marile iubiri pândeşte dezamăgirea pe care poate să
ne-o producă fiinţa îndrăgită (…) Cu cât mai aprigă e iubirea, cu-atât mai mari
sunt exigenţele faţă de fiinţa iubită. Cu cât vei fi aşezat-o mai sus, cu-atât,
la ceasul bilanţului, o vei însoţi mai tare cu vaietele şi blestemele tale.”
(Gabriel Liiceanu, „Nu sunt de acord să fiu împuşcat”, contributors.ro) În
această logică contradictorie a dezamăgirii, „dragă” poate să stea foarte bine
în imediata apropiere a lui „haimana”, prietenia sinceră lângă dorinţa de
exterminare a prietenului, admiraţia lângă asasinat. Domnul Liiceanu este
specialist în acest tip de logică pe care-l admite în cazul dumnealui şi al
prietenilor săi, dar care devine inoperant atunci când e vorba de alţii. De
exemplu, nimeni nu s-a gândit să-l dea pe domnul Liiceanu în judecată (ar fi
fost culmea!) pentru că a afirmat negru pe alb că Jurnalul de la Păltiniş este
fundamentat de dorinţa de paricid, adică de „a-l ucide” pe Noica, părintele său
spiritual. Ne putem da seama câte răni deschise a provocat Jurnalul de la
Păltiniş – cartea cu care a devenit celebru în România – dacă e să judecăm după
numărul de pagini ale Epistolarului, ce cuprinde scrisorile patetice – de
scuze, acuze, precizări, reveniri, apeluri la metafore („n-am vrut să spun
asta, era o metaforă…” ce au urmat publicării Jurnalului de la Păltiniş.
„Victimele fericite” ale tirului necruţător ale domnului Liiceanu erau nume
precum: Alexandru Paleologu, Petru Creţia, Vasile Dem. Zamfirescu şi alţi
„grei” ai culturii noastre… De ce glontele este „dulce ca mierea” când este
tras de „puşca” domnului Liiceanu şi devine „omor”, „crimă”, „abjecţie” când
provine din „puşca” domnului Breban? Ce anume face ca scuipatul să fie aghiasmă
curată, sfinţitoare şi binefăcătoare atunci când este proiectat de domnul
Patapievici (peste istoria neamului său) şi să rămână o simplă flegmă
inacceptabilă pentru „statutul de academician” al domnului Breban?! De ce putem
invoca faptul că „suntem în terenul culturii” unde „împuşcăturile sunt întotdeauna
oarbe”, cum scrie domnul Liiceanu însuşi în Epistolar, ca să ne scuzăm
propriile inflamări stilistice, dar suntem gata să dăm în judecată pentru
instigare la crimă şi să cerem excluderea unui academician care, înfierbântat
şi dumnealui din varii şi personale motive, recurge la anumite excese de
limbaj?! Răspunsul este unul singur şi de mult ştiut: „de-aia! Noi putem
fiindcă suntem elitele ţării şi ni se iartă totul, fiind aleşi, voi nu pentru
că, nefiind elite, nu puteţi face orice putem face noi.” Filozofie de cathar,
cum bine spunea Nicolae Steinhardt despre aceeaşi şcoală de la Păltiniş…
Citeste mai mult: adev.ro/npbcfy
Tot pe E mail mi-a parvenit și comentariul de mai jos, al unui coleg de site și idei românești:
„Nefericitul ăsta îl acuză pe Breban că incită la crimă. Dar el când a scris (nu a vorbit, s-a aprins şi l-a luat vorba pe dinainte, ci a scris, a făcut-o deliberat, la rece) că nu vede în jur decât figuri patibulare, nu a incitat ca toţi românii să fie spânzuraţi?Toată tevatura e făcută ca să-l determine pe Iohannis să-i repună în fotoliile în care se lăfăiau sub Băsescu, ministere, ICR, din care au fost scoşi, dar pe care ei le consideră proprietatea lor.”
Am primit pe E mail comentariul de mai jos, semnat de Andrei:
„Bun text! Ei au vrut să „producă” ceva gen Je suis Charlie, e drept, pe o afirmatie, la prima vedere, nefericită a lui Breban. Spun „nefericită” pentru că, cred, Breban a vrut de fapt să scoată în evidenţă faptul că naţionalitatea declarată a lui Denys Patapiewicz este cea poloneză. El a şi umblat în peregrinări NKGB- iste pe acolo. Dacă Horia- Roman s-ar fi născut şi manifestat acolo, spunând că polonezii sunt ca o fecală (cam aşa s-a exprimat despre români!), numindu-se Patapiewicz, atunci ar fi avut parte de un tratament dur din partea polonezilor, pe când românii nu prea l-au luat în seamă.
Mie însă mi se pare hilară intervenţia lui Liiceanu, care-l compară cu Schopenhauer, Nietzsche, Cioran, Goga! Din acest moment, totul devine ridicol! Oare are Patapievici dimensiunea intelectuală a celor pomeniţi?! Sau, de la ce nivel este criticat poporul german şi pentru ce motive, în cazul primilor doi şi chiar în cazul românilor. Critica lui Goga, Cioran, Ţuţea este a unor oameni care iubesc românii, nu nepărat pentru că sunt români, ci pentru că, oameni fiind, au şi ei aceleaşi drepturi, de a nu fi minţiţi, înşelaţi, vânduţi, ca şi ceilalţi, din ţările aşa-zis dezvoltate/civilizate. Are, încă odată, Patapievici altitudinea intelectuală a lui Schopenhauer sau Nietzsche? Din aceste comparaţii se naşte ridicolul, pentru că e ridiculizat, inconştient, Patapievici, iar demersul lui Liiceanu devine aşijderea. Asta mi-aduce aminte de un alt „elogiu” adus de Liiceanu aceluiaşi, prin 22, pe care, citindu-l, îmi venea să pun, pentru a marca exerciţiul de admiraţie, după fiecare propoziţie elogioasă, câte un mânca-ţi-aş: Eşti Kierkegaard- ul nostru, mâca- ţi-aş!”
A / Patapievici = B / Nietzche. B / Nietzche = C / bolnav la creier. Logica (draga unui intelectual fin ca domnul in cestiune) zice ca A = C.
Punctul numaru unu.Minoritarii ar trebui sa nu mai vorbeasca despre romani, sa vorbeasca numai despre minoritatea lor. Patapievici ii da inainte cu multiculturalismu in perioada cand era sef pentru ca atacand cultura romaneasca credea ca va creste cultura evreiasca.
Da e adevarat e bolnav saracu’ , bolnav de jidaneala…
Când va muri Nicolae Breban și se vor stinge generațiile care au azi peste 60 de ani, oameni care au trăit în regimul național de după 1964, s-au putut dezvolta pe plan profesional și s-au putut manifesta liber creând o mică renaștere națională după 2 decenii de urgie bolșevică – când acești oameni vor dispărea victoria jidovimii contra nației române va fi definitivă. Că să parafrazez cugetările lui Patapievici, a treia erupție a spirochetei jidovești(1917, 1944, 1989) va umbla liberă prin trupul inconștient al națiunii, până când inima(=cultura națională) va deveni piftie și creierul(=inteligența și vitalitatea) va fi un amestec apos. Fără reperul pe care-l dau acești bătrâni umiliți și marginalizați, care ar trebui să conducă România, vom fi reduși la o masă de mancurți, iar în viitor ultimii români vor fi închiși în bantustane gen Gaza și Cisiordania.
Dl. Breban ar trebui să meargă până la capăt și să se retragă din Academia RPR și din USdR, să condamne public aceste instituții bolșevice, și să inițieze cumva reînființarea Academiei Române și Societății Scriitorilor Români. Nu merită nici o discuție cu javrele astea care vor lătra la nesfârșit pe banii murdari ai lui Soroș.
Cine este acest P… si mai cum? La urma urmei scoaterea din context, sport specific ziaristilor de doi bani, genereaza astfel de reactii cu cele mai neasteptate rezultate. La mine s-a manifestat in cel mai neaos spirit romanesc…saracul de el, il rabda pamantul asta…
Papadunghezi ca si asta sunt cu sutele. Nu merita sa iti bati capul cu ei. Sunt multi altii mult mai hoti si mai banditi.
si….cand ne gandim ca acest individ, a fost decorat de basescu….pentru ce oare? daca nu pentru „serviciile” aduse poporului român : injuraturi, denigrari, mizerii…ca haimana de maidan(euromaidan)…. iar poporul român sa rabde si sa taca…..
http://www.dantanasa.ro/nicolae-breban-liiceanu-vrea-sa-justifice-scabrozitatile-lui-patapievici-la-adresa-poporului-roman-mintand-cu-nerusinare-comunicat/
Email this to someoneShare on LinkedInPin on Pinterest
Academicianul Nicolae Breban (foto) a transmis următorul COMUNICAT:
Aflu cu surprindere că dl G. Liiceanu a publicat un denunţ calomnios, în care afirmă că, într-o şedinţă a Secţiei de Literatură şi Lingvistică a Academiei Române, eu i-aş fi menţionat numele şi aş fi afirmat că el, G. Liiceanu, „ar trebui împuşcat”. Pentru a clarifica situaţia, repet ceea ce am comunicat zilele trecute şi Agenţiei Mediafax. La Academie am repetat pe scurt ceea ce am spus la Antena 3, în emisiunea domnului Radu Tudor. La emisiunea Punctul de întâlnire din data de 10 mai 2015, am afirmat că, dacă dl Patapievici ar fi fost în Polonia şi ar fi murdărit şi înjurat istoria şi identitatea poloneză, probabil că polonezii l-ar fi împuşcat. Insist, polonezii, nu eu. A fost o comparație pentru a sublinia ideea că disprețuiesc atacurile la adresa neamului românesc și a istoriei acestui neam. Voiam să spun că probabil polonezii ar fi reacționat foarte ferm. Pe când în România nu a reacţionat nimeni. Eu îi dispreţuiesc pe cei care atacă istoria şi limba românească. N-am spus nimic de dl Liiceanu, care nu a participat la acea şedinţă a Academiei Române. Cu toate acestea, el minte cu neruşinare, inventând, răstălmăcind grosolan afirmaţiile mele şi lezându-mi astfel imaginea publică.
Referitor la antiromânismul agresiv, cunoscut publicului larg, al dlui Patapievici, înainte de a mă pronunţa, reiau câteva citate din textele d-sale:
■ „Radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără șira spinării.” „Un popor cu substanța tarată. Oriunde te uiți, vezi fețe patibulare… guri vulgare, trăsături rudimentare.” „Românii nu pot alcătui un popor fiindcă valorează cât o turmă”.
■ „Româna este o limbă în care trebuie să încetăm să mai vorbim sau… să o folosim numai pentru înjurături … ” (H. R. Patapievici, Politice, ediția 1996, pag. 64)
■ „Puturoșenia abisală a stătutului suflet românesc… spirocheta românească își urmează cursul până la erupția terțiară, subreptice, tropăind vesel într-un trup inconștient, până ce mintea va fi în sfârșit scobită: inima devine piftie, iar creierul un amestec apos.” (H. R. Patapievici, Politice, ediția 1996, pag. 49)
■ „Ca poet naţional, Eminescu nu mai poate supravieţui, deoarece noi iesim azi din zodia naţionalului“, „Poet canonic Eminescu nu mai poate fi, deoarece revoluţia sociologică din învăţământul superior care a avut loc după 1990 a adus la putere studioşi care fac alergie la auzul cuvântului canon şi manifestă tendinţa să pună mâna pe revolver când aud cuvântul tradiţie“, „Eminescu joacă rolul cadavrului din debara. Sec spus, Eminescu nu mai este azi actual, deoarece cultura română, azi ca şi ieri, se dovedeşte a nu fi decât o cultură de sincronizare”.„Pentru noua tablă de valori acceptate, Caragiale a fost găsit «politic corect», în timp ce punerea lui Eminescu la patul lui Procust al noului canon (…) a arătat fără dubiu că fostul poet național al României clasice e «politic incorect»” (H.-R. Patapievici, Inactualitatea lui Eminescu în anul Caragiale,Flacara nr. 1-2, 2002, p. 86)
Uzând de un fals de logică şi forţând grosolan valoarea eseistului Patapievici, dl Liiceanu îl pune pe acest calomniator al limbii şi naţiunii române alături de mari scriitori europeni, crezând că în acest fel, prin asemenea enormităţi, pot fi justificate aceste scabrozităţi, precum şi altele, ale dlui Patapievici.
Oare prin asemenea diversiuni şi provocări mediatice grosolane vrea cumva dl Liiceanu – autorul volumului Dragul meu turnător – să-şi pregătească intrarea în Academia Română?
1 Iunie 2015, Bucureşti
Nicolae Breban
Sursa: Ziaristi Online