DE CE SUNT EVREII PUTERNICI ?

( citiți și nota redacției la finalul textului)

Există doar 14 milioane de evrei în lume: 
şapte milioane în cele două Americi,
cinci milioane în Asia ,
două milioane în Europa şi
100.000 în Africa
. 
Pentru fiecare evreu din lume, există 100 de musulmani. 
Cu toate acestea, evreii sunt de o sută de ori mai puternici decât toţi musulmanii la un loc. V-aţi întrebat vreodată de ce?

Iisus din Nazareth a fost evreu. 
Albert Einstein, cel mai influent om de ştiinţă din toate timpurile, desemnat de revista TIME ‘Omul Secolului’, a fost evreu. 
Sigmund Freud — sinele, eul, supraeul – părintele psihanalizei, a fost evreu. La fel şi Karl Marx, Paul Samuelson şi Milton Friedman.

Iată câţiva alţi evrei a căror activitate intelectuală a îmbogăţit întreaga omenire: Benjamin Rubin a dat lumii acul pentru vaccinuri. 
Jonas Salk a creat primul vaccine anti-polio. 
Alert Sabin a dezvoltat vaccinul anti-polio live îmbunătăţit. 
Gertrude Elion ne-a dat un medicament împotriva leucemiei. 
Baruch Blumberg a creat vaccinul împotriva hepatitei B. 
Paul Ehrlich a descoperit un tratament pentru sifilis (boală cu transmitere sexuală). 
Elie Metchnikoff a câştigat Premiul Nobel în domeniul bolilor contagioase. 
Bernard Katz a câştigat Premiul Nobel pentru descoperiri în domeniul transmisiei neuromusculare. 
Andrew Schally a câştigat un Nobel în endocrinologie (boli ale sistemului endocrin; diabet, hipertiroidism)
Aaron Beck a pus bazele Terapiei Cognitive (psihoterapie pentru boli nervoase, depresie şi fobii). 
Gregory Pincus a dezvoltat prima pilulă contraceptivă orală. 
George Wald a câştigat un Nobel pentru progrese în cercetarea ochiului uman. 
Stanley Cohen a câştigat Nobelul pentru activitatea în embriologie (studiul embrionilor şi al dezvoltării lor).
Willem Kolff a inventat aparatul de dializă.

În ultimii 105 ani, 14 milioane de evrei au câştigat 180 de premii Nobel, în timp ce doar trei premii Nobel au fost câştigate de 1,4 miliarde de musulmani (cu excepţia celor pentru Pace). 
De ce sunt evreii atât de puternici? Stanley Mezor a inventat primul chip de micro-procesor. 
Leo Szilard a dezvoltat primul reactor nuclear în lanţ. 
Peter Schultz, cablul de fibră optică; 
Charles Adler, semaforul; 
Benno Strauss, oţelul; 
Isador Kisee, filmele cu sonor; 
Emile Berliner, microfonul pentru telefon şi 
Charles Ginsburg, înregistrarea video pe casetă.

Între finanţiştii faimoşi în întreaga lume ce fac parte din această religie se numără Ralph Lauren (Polo), 
Levis Strauss (Levi’s Jeans), 
Howard Schultz  (Starbuck’s) , 
Sergey Brin (Google), 
Michael Dell (Dell Computers), 
Larry Ellison (Oracle), 
Donna Karan (DKNY), 
Irv Robbins (Baskins & Robbins) şi 
Bill Rosenberg (Dunkin Donuts). 

Richard Levin, preşedintele Universităţii Yale, este evreu. 
La fel şi Henry Kissinger (secretar de stat american), 
Alan Greenspan (preşedinte al Rezervei Federale în mandatele lui Reagan, Bush, Clinton şi Bush), 
Joseph Lieberman, 
Madeleine Albright (secretar de stat american), 
Maxim Litvinov (ministru de externe al URSS), 
David Marshal (primul prim-ministru al Singapore), 
Issac Isaacs (guvernator- general al Australiei), 
Benjamin Disraeli (om de stat britanic şi scriitor), 
Yevgeny Primakov (prim ministru rus), 
Jorge Sampaio (preşedintele Portugaliei) , 
Herb Gray (vice prim-ministru al Canadei), 
Pierre Mendes (prim ministru al Franţei), 
Michael Howard (ministru de interne al Marii Britanii), 
Bruno Kreisky (cancelar al Austriei) şi 
Robert Rubin (fost secretar al trezoreriei al SUA). 

În mass media, printer evreii renumiţi se numără 

Wolf Blitzer (CNN), 
Barbara Walters (ABC News), 
Eugene Meyer ( Washington Post), 
Henry Grunwald  (redactor şef al Time), 
Katherine Graham (director al The Washington Post), 
Joseph Lelyyeld (redactor executiv, The New York Times), şi 
Max Frankel (New York Times).

Cunoaşteţi numele celui mai prolific filantrop din istoria omenirii? 

Este George Soros, evreu, şi a donat până acum suma colosală de 4 miliarde USD, majoritatea pentru cercetători şi universităţi din întreaga lume,  si…..”unul dintre  cei  care  au  declansat  criza  mondiala”……( nota exp.prez.email )

Al doilea după George Soros este Walter Annenberg, un alt evreu, care a construit o sută de biblioteci, donând o sumă estimată la 2 miliarde USD.

La Jocurile Olimpice, Mark Spitz a stability un record, câştigând şapte medalii de aur. 
Lenny Krayzelburg a câştigat medalia olimpică de aur de trei ori. 
Spitz, Krayzelburg şi Boris Becker sunt cu toţii evrei.

Actori. Ştiaţi că Harrison Ford, 
George Burns, 
Tony Curtis, 
Charles Bronson, 
Sandra Bullock, 
Billy Crystal, 
Woody Allen, 
Paul Newman, 
Peter Sellers, 
Dustin Hoffman, 
Michael Douglas, 
Ben Kingsley, 
Kirk Douglas, 
William Shatner, 
Jerry Lewis şi 
Peter Falk sunt cu toţii evrei?

De fapt, Hollywood-ul însuşi a fost fondat de un evreu. Dintre directori şi producători, 
Steven Spielberg, 
Mel Brooks, 
Oliver Stone, 
Aaron Spelling (Beverly Hills 90210), 
Neil Simon (The Odd Couple), 
Andrew Vaina (Rambo 1/2/3), 
Michael Man (Starsky and Hutch), 
Milos Forman (Zbor deasupra unui cuib de cuci), 
Douglas Fairbanks (Hoţul din Bagdad) şi 
Ivan Reitman (Ghostbusters) sunt toţi evrei.

Cu siguranţă, Washingtonul este principala capitală a lumii, iar la Washington, organizaţia de lobby care contează este American Israel Public Affairs Committee, sau AIPAC (Comitetul pentru Afaceri Publice Americano-Israelian ). Washington-ul ştie că dacă premierul Ehud Olmert a ar descoperi că Pământul este plat, AIPAC ar reuşi să convingă Congresul american sa adopte o rezoluţie prin care să-l felicite pe Olmert pentru descoperire. 

William James Sidis, cu un IQ de 250-300, este cel mai inteligent om din toate timpurile. Ghici cărei religii îi aparţinea? 

Aşadar, de ce sunt evreii atât de puternici? 

Răspuns: educaţia. 
De ce sunt musulmanii atât de neputincioşi ?
Se estimează că sunt 1.476.233.470 de musulmani pe faţa pământului:
– un milliard în Asia,
 
– 400 de milioane în Africa, 
– 44 de milioane în Europa şi 
– 6 milioane în cele două Americi. 
A cincea parte din populaţia lumii este musulmană. 
La fiecare hindus există doi musulmani. 
La fiecare buddhist există doi musulmani. 
La fiecare evreu există o sută de musulmani. 
V-aţi întrebat vreodată de ce sunt musulmanii aşa lipsiţi de putere?
Iată de ce:
 
– există 57 de state membre ale Organizaţiei Conferinţei Islamice (OIC), şi toate la un loc au în jur de 500 de universităţi adică o universitate la fiecare trei milioane de musulmani.
– SUA are 5.758 de universităţi, iar
– India are 8.407.

În 2004, Universitatea Shanghai Jiao Tong a publicat un ‘Clasament Academic al Universităţilor din Lume’, şi, surprinzător, nici măcar una singură din statele musulmane nu era în top 500.
Conform datelor strânse de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (UNDP), rata alfabetizării în lumea creştină este de aproape 90 la sută, iar 15 ţări majoritar creştine au o rată a alfabetizării de 100 la sută. Spre deosebire de ele, un stat majoritar musulman are o rată medie a alfabetizării de aproape 40 la sută, şi nu există nicio ţară majoritar musulmană cu o rată a alfabetizării de 100 la sută. Cam 98 la sută din „alfabetizaţii” din lumea creştină au terminat şcoala primară, faţă de sub 50 la sută din ‘alfabetizaţii’ lumii musulmane. Aprox. 40 la sută din „alfabetizaţii” lumii creştine au absolvit o universitate, în timp ce doar doi la sută din cei ai lumii musulmane au studii superioare.
Ţările majoritar musulmane au 230 de oameni de ştiinţă la un milion de musulmani.

SUA are 4.000 de oameni de ştiinţă la un milion de locuitori, iar 
Japonia 5.000. 
 În întreaga lume arabă, numărul total de cercetători angajaţi full-time este de 35.000, şi există doar 50 de tehnicieni la un milion de arabi (în lumea creştină există până la 1.000 de tehnicieni la un milion).
Mai mult, lumea musulmană cheltuie 0,2 la sută din PIB pe cercetare şi dezvoltare, spre deosebire de cinci la sută din PIB în lumea creştină.


Concluzie: lumea musulmană nu are capacitatea de a genera cunoaştere. 
Numărul de ziare cotidiane la mia de locuitori şi numărul de cărţi pe un milion de locuitori sunt doi indicatori ai măsurii în care cunoaşterea este difuzată în societate. În Pakistan , există 23 de cotidiane la mia de locuitori; în Singapore rata este de 360. În Marea Britanie, numărul de cărţi pe un milion de locuitori este de 2.000, în timp ce în Egipt este 20.
Concluzie: lumea musulmană nu poate difuza cunoştinţe.


Exporturile de înaltă tehnologie ca procent din exporturile totale reprezintă un important indicator al aplicării cunoştinţelor. Exporturile de înaltă tehnologie ale Pakistanului ca procent din exporturile totale reprezintă unu la sută. În cazul Arabiei Saudite, el este de 0,3 la sută; Kuweit , Maroc şi Algeria sunt toate la 0,3 la sută, în timp ce Singapore a ajuns la 58 la sută.
Concluzie: lumea musulmană nu poate aplica cunoştinţele.


De ce sunt musulmanii lipsiţi de putere?
Pentru că nu produc cunoştinţe.
De ce sunt musulmanii lipsiţi de putere?
Pentru că nu difuzeaza cunoştinţe.
De ce sunt musulmanii lipsiţi de putere?
Pentru că nu aplica cunoştinţele.
Iar viitorul aparţine societăţilor bazate pe cunoaştere.
Un fapt interesant:  

 PIB-ul total al celor 57 de member OIC este sub 2 trilioane USD. 
 America singură produce bunuri şi servicii în valoare de 12 trilioane USD; 
China de 8 trilioane, 
 Japonia de 3,8 trilioane, iar 
  Germania de 2,4 trilioane (pe baza parităţii puterii de cumpărare). 


Statele bogate în petrol – Arabia Saudită, EAU, Kuweit şi Qatar produc în total bunuri şi servicii (majoritatea petroliere) de 500 de miliarde USD; 
Spania singură produce bunuri şi servicii în valoare de peste un trilion, Polonia catolică  de 489 miliarde, iar Thailanda buddhistă de 545 miliarde.
(PIB-ul ţărilor musulmane ca procent din cel mondial este în scădere rapidă).


Aşadar, de ce sunt musulmanii lipsiţi de putere?
Răspuns: lipsa educaţiei !!!
Tot ce fac musulmanii este să strige la Allah toată ziua şi să dea vina pe toţi ceilalţi pentru numeroasele lor eşecuri!

*

Nota redacției. Persoana care mi-a trimis acest text, domnul D.Stoian, îmi propune să fac și un comentariu asupra textului.

Textul circulă de mulți ani pe Internet. Ce comentariu aș putea face, în pripă oarecum?

Mai întâi aș comenta termenul „evreu”. După autori serioși, majoritatea celor ce-și spun evrei sunt de origine kazară, nu se trag din evreii biblici. Deci întrebarea devine „de ce sunt kazarii așa de puternici”?

Al doilea: evreii sunt mult mai mulți! Evreii au ținut secret numărul lor, pretutindeni s-au sustras recensămintelor. Iar la un congres evreiesc mondial destul de recent un lider evreu, Jacques Attali, a anunțat public că „noi, evreii, suntem circa 250 de milioane”. Nu l-a contrazis nimeni! Ba acest număr mi-a fost confirmat din alte surse, mai credibile!

Cum s-a ajuns la această cifră? După părerea mea, pe mâna lui Hitler, care a dat legile antisemite naziste, cunoscutele legi, care trebuiau să conțină și o definiție a subiectului, o definiție a celor afectați de legislația anti-semită. Și care este definiția dată de naziști evreilor? „Evreu este orice persoană care are un bunic evreu”! Conform acestei definiții evreu era și Hitler, care avea sigur un bunic evreu! L-am auzit pe noul rabin-șef din România invocând această definiție! Dacă zăbovim puțin asupra acestei definiții ne dăm seama ușor cum s-a ajuns la 250 de milioane de evrei! Nu au contat ceilalți trei bunici! După această formulă pot fi declarați evrei indivizi al căror grad de evreitate este mai aproapre de zero decât de 100%.

Păi dacă ai un singur bunic evreu, gradul tău de evreitate este în cel mai bun caz de 25%. Iar dacă la rândul tău vei fi unicul bunic evreu al nepoților tăi, acești nepoți vor fi evrei în poporție de 6,2%. Suficient ca nepoții nepoților tăi să se considere evrei, deși gradul lor de evreitate se apropie de 1%!… Faină socoteală! Pe baza ei se ajunge ușor la 250 de milioane! 250 de milioane de persoane care au un ascendent evreu în arborele lor genealogic, în consecință au un procent oricât de mic de evreitate! Dar sunt evrei! Așadar, povestea că ești evreu dacă ai mamă evreică nu mai este adevărată! Legile naziste le-au oferit evreilor un cadou neprețuit, extrem de util unei politici de expansiune iudaică.

Într-o discuție cu bunul meu prieten Weisz Peter despre bunicii săi, aflând că erau care maghiar, care italian sau neamț, l-am întrebat cât de evreu se mai simte el în acest caz. Răspunsul lui Peter a fost absolut memorabil: „Eu mă simt constănțean!” Avea un veritabil cult pentru orașul în care își petrecuse cei mai frumoși ani, ai juneții! Dumnezeu să-l odihnească, sunt numai câteva luni de când ne-a părăsit! Îi voi dedica curând un text de pomenire!

Mai trebuie ținut seamă de faptul că evreii sunt o nație, dar spre deosebire de celelalte nații ei sunt mai presus de orice o organizație! Peter al meu, născut în septembrie 1942 la Timișoara, într-o țară aflată sub ocupație nazistă, părinții săi s-au gândit că mai prudent ar fi să nu-l taie împrejur, făcându-i astfel evidentă apartenență la nația evreiască, dar au avut grijă să facă demersurile necesare pentru ca în mai puțin de două săptămâni nașterea evreului Peter Weisz să fie înregistrată la New Yok în scriptele evreiești, unde se ține evidența fiecărei persoane care are „măcar un bunic evreu”! Când familia sa a cerut să plece în Israel, la începutul anilor 1960, au cerut de la arhiva din New York adeverința că sunt evrei! Asta mi-a spus Peter când eu l-am întrebat ce șanse aș avea să cer să plec și eu în Israel, ca evreu! Cine poate să-mi demonstreze că nu sunt evreu?! Nimeni nu poate să-mi demonstreze că nu sunt evreu, dar problemea este să pot eu demonstra că sunt evreu!…

M-a pus pe gânduri o declarație a lui Kirk Douglas, conform căreia el n-a știut că este evreu, a aflat asta abia pe la 20 de ani când a venit la el cineva și i-a făcut cunoscut acest detaliu biografic! Desigur, era vorba de vreun bunic sau vreun bunic al bunicului care fusese evreu! Azi, în Maramureș, unde au trăit o vreme câteva generații de evrei, a apărut preocuparea de a-ți găsi, ca român, un bunic evreu!… Se pare că mișună persoane care îți sună la ușă și-ți fac cunoscut că te poți considera evreu! Firește, cu avantajele de rigoare! A avut de câștigat ceva și Kirk Douglas devenind evreu?! Kirk Douglas mai avea ceva comun cu înfățișarea de star cinematografic, dar fiul său este în mod evident o făcătură, un star umflat cu pompa!…

În legătură cu avantajele, mi-aduc aminte de o întâmplare relatată de Marian Popa, fostul meu coleg, autorul celei mai incitante Istorii a literatuii române, mare critic, mare scriitor. Era prin anii 60-70 când, după o ședință a Cenaclului Luceafărul, unde luase cuvîntul și Marian Popa, a fost abordat de Valeriu Oișteanu, fratele lui Andrei Oișteanu, amândoi nepoți de frate ai lui Leonte Răutu, marele kominternist. Și ce i-a spus Valerică? I-a spus lui Marian Popa că e prea deștept pentru țara numită România, că ar merita să facă o carieră strălucită în Occident și că el, Valeriu Oișteanu, îl poate scoate din România în Occident, în ce țară dorește Marian. Lumea va afla la un momnt dat că Marian Popa este evreu, dar el nu trebuie să spună nimic despre asta, atâta doar, dacă este întrebat, să nu nege… Să dea un răspuns în doi peri, ceva în genul „nimeni nu-i perfect!”

Ceva asemănător mi-a povestit și Corneliu Dida, medic excepțional, un intelectual de prima mână. La un moment dat, un student aflat în practică la spitalul Cantacuzino îi face aceeași propunere, să-și continue cariera de medic în Occident, unde sigur i se vor recunoaște capacitățile excepționale. El, studentul, se poate ocupa de plecarea în Occident, are relații speciale, ca „nepot al celui mai puternic ins din România”! Sunteți nepotul lui Ceaușescu? s-a mirat Dida. „Nu sunt nepotul lui Ceaușescu, ci al rabinului șef Moses Rozen!… Familia noastră s-a ocupat dintotdeauna de asemenea operații. Suntem geambași de oameni!”  Condiția târgului era aceeași: Dida urma să fie evreu în Occident!… Un mare savant evreu!…

O cauză a succesului pe care evreii îl au în lumea noastră o constituie religia mozaică, întemeiată pe talmud. Morala Talmudului nu pune în calea unui evreu prea multe scrupule morale. Povestea cu sărbătoarea aceea ciudată când evreul obține iertare pentru încălcarea jurămintelor și a cuvîntului dat, dacă o fi adevărată, explică mult din succesul unui evreu credincios în afacerile cu ceilalți concurenți, ne-evrei.

În această ordine de idei, fără să înțeleg întocmai despre ce este vorba, înregistrez și teza unor biologi evrei potrivit cărora circumcizia băieților evrei în a opta zi de la naștere ar avea un efect traumatizant la nivel psihic, al evoluției sufletești, curmând dezvoltarea unor sensibilități pe care mulți evrei nu le dovedesc în relațiile sociale.

Dar marea găselniță a religiei mozaice este să nu recunoască nemurirea sufletului, existența unei lumi de apoi, în care ești răsplătit dacă în viața pământeană ți-ai dobândit mântuirea prin fapte plăcute Domnului! Individului creștin, în principiu, speranța mântuirii îi cenzurează faptele și chiar gândurile! Ideea că vei da socoteală la Judecata de Apoi ne anulează o mulțime de impulsuri puțin onorabile. Lumea în care trăim este o amplă competiție între indivizi, între grupuri umane, între popoare. Succesul în lumea în care trăim este diminuat dacă îți impui niște reguli / restricții de comportament care nu funcționează pentru toți membrii societății! Pentru toți concurenții! Adversarii din competiția socială, adică evreii care nu se raportează la viața de apoi, găsesc astfel scurtături pe drumul succesului la care tu nu ai acces, ca creștin, ca om de onoare, ca purtător al unor principii care îți inhibă pornirile infame, dezonorante. Ca populație nestatornică într-un spațiu, ca popor „rătăcitor”, evreii simt că nu au de dat nimănui socoteală pentru faptele lor, nu-și impun restricții morale (apud Yuri Slezkyne, Le siecle juif). Băi, țigane, îți arde satul! Nu-i nimic, mă mut în altul! Interesante asemănările între evrei și țigani, ca popoare nomade, puse în evidență de același Yuri Slezkine! Se pare că respectul de sine lipsește la mulți evrei și țigani! Dar, slavă Domnului, câți nu sunt și creștinii cu această carență, care le face viața mult mai ușoară, cel puțin în aparență…

Moment de reflecție: în principiu, o persoană care crede în Judecata de apoi, în mântuirea sufletului de care ai parte numai după o viață cât de cât virtuoasă, cu ce se deosebește de o persoană care nu se teme de judecata divină care va decide dacă va avea sau nu parte de viața veșnică? Nu se teme deoarece nu crede în Viața de Apoi! Religia mozaică nu complică viața evreilor cu astfel de repere, a căror realitate este greu de dovedit! Religia mozaică scutește pe evreu de problemele de conștiință pe care creștinul și le pune, probleme care îl constrânge pe insul creștin să aibă mai multe repere morale, mai multă corectitudine în relația cu ceilalți, creștini sau ne-creștini. În termeni practici, evreul, ca om de afaceri, va avea din start un avantaj față de omul de afaceri creștin!

Am fost întotdeauna contrariat de reacția Dumnezeului ebraic din frumoasa poveste a lui Iov. Prin suferințele lui Iov, Dumnezeu câștigă pariul cu Diavolul și la sfârșitul poveștii îl răsplătește pe Iov. Dar cum îl răsplătește pe Iov? În modul cel mai meschin cu putință: cu turme de oi și cirezi de măgari!… Nicio urmă de răsplată metafizică, spirituală. Lui Iov nu i se rezervă niciun loc în rai, în lumea de apoi. Pentru religia ebraică acea lume nu există!…

Acesta, dar și alte motive, mă fac să zic că este mare diferența între Dumnezeul nostru, al creștinilor, și Dumnezeul evreilor. Și adaug: este trasă de păr și ideea că evreii sunt monoteiști! Evreii din Vechiul Testament credeau că există mai mulți Dumnezei, iar că al lor este mai puternic și e mai bine să i te închini Lui, nu altor Dumnezei! Evreii nu spun că nu există decât un singur Dumnezeu, ci spun că Dumnezeul lor este cel mai fain în comparație cu ceilalți!… Și că acel Dumnezeu are o simpatie aparte pentru evrei, i-a ales pe evrei să le încredințeze stăpânirea planetei! De ce a făcut Dumnezeu această alegere, nu ni se spune!

…Dar mulți evrei își pun o întrebare extrem de inconfortabilă: dacă rabinii se înșeală și lumea de apoi există?! Nu cumva au dreptate creștinii cu credința lor în mântuirea sufletului? Iată marea întrebarea pe care și-o pune conștiința evreiască! Există totuși o mulțime de dovezi despre existența lumii de apoi! Nu-s la îndemâna oricărui individ, iar creștinii care cred în viața de apoi nu sunt niște primitivi, niște arierați mintal! Nu cumva ratezi o șansă extraordinară practicând o religie comodă pe termen scurt, dar perdantă în eternitatea la care renunți ca evreu?!

Așa se face că apare la evrei tentația de a abjura, de a se boteza creștin, fie și în ultimele clipe ale vieții!… Se pare că în trecut, în comunitățile evreiești închise, rabinii practicau tratamentul cu „perna neagră”, atunci când un muribund evreu era bântuit și bănuit de intenția de a se boteza, de a se mântui, de a se creștina în ultima clipă măcar. Primea vizita rabinului care, rămas singur cu bietul muribund, îi aplica acestuia perna pe gură, luându-i ultima suflare și asigurându-se că nu s-a convertit!… Că moare evreu!…

Povești, desigur!

Cert este că în Vechiul Testament nu se vorbește de o lume de după moartea fizică decât într-o singură carte, iar pasajul respectiv pare interpolat, lipit după apariția creștinismului. Nu consună cu nimic din restul textului biblic.

Religia mozaică ne învață că fericirea la care aspiră orice ființă umană se poate dobândi numai pe pământ, în viața de care ai parte. Și este vorba de o fericire foarte tentantă: să faci parte din poporul căruia Dumnezeu i-a promis să stăpânească toate bogățiile pământului și să facă din celelalte popoare niște sclavi ascultători! Iar așa cum evoluează lucrurile de mai bine de două secole se pare că Dumnezeul evreilor își ține promisiunea!

Puterea evreilor este dată însă și de modul în care este structurată comunitatea evreiască. Este vorba de o structură secretă, ascunsă și față de majoritatea evreilor. Puțin din ce a ajuns la cunoștința ne-evreilor ne permite să aproximăm, dar fără a fi siguri că vom sesiza esența fenomenului evreiesc.

Ce este sigur este că avem de-a face cu o organizație bine gândită, exersată secole de-a rândul. O organizație care ține seamă de condiția esențială a comunităților evreiești de a fi o populație minoritară, trăitoare în comunități umane majoritar neevreiești. Prima grijă a legiuitorului evreu a fost să ferească evreii de a trăi în comun cu ne-evreii, de a se amesteca etnic, biologic cu aceștia. Împiedicarea încuscririi evreilor cu ne-evreii este una din primele griji ale mentalității care li se inculcă tinerilor evrei prin educația în familie și în comunitatea evreiască. Printre altele, este una din condițiile pentru păstrarea secretelor comunității. De cele mai multe ori aceste secrete i-ar pune pe evrei într-o postură jenantă, incomodă.

Dar trebuie remarcată și reținerea celorlalte comunități de a se amesteca cu evreii, invocând variate motive care îi fac pe evrei odioși în ochii „celorlalți”! Bunăoară în țările românești li se reproșa evreilor practica incestului în familiile evreiești! Nu știu cât de adevărată era această acuzație, dar se pare că există chiar și pentru zilele noastre triste confirmări!…

Se poate spune că organizarea evreilor este gândită pentru un trai al evreilor ca populație minoritară, tolerată de o populație majoritară care nu are niciun secret față de evrei, față de celelate comunități minoritare. Evreii se concep pe sine în adversitate cu celelalte comunități etnice și religioase și făuresc strategii prin care să slăbească sistematic puterea economică și politică a ne-evreilor, inclusiv zestrea genetică a acestora. De aceea evreii au încurajat politica de război între statele creștine îndeosebi, fiind furnizorii de sprijin financiar pentru ambele părți beligerante, astfel că fiecare război între statele creștine, război fratricid la urma urmelor, a fost un câștig substanțial pentru furnizorii evrei de servicii.

Remarcabil efortul evreilor de a nu se angaja în disputele militare, de a nu furniza „carne de tun” pentru armata țării în care erau tolerați / găzduiți. Când în țara respectivă se făceau recensăminte pentru a se ști pe câți contribuabili sau combatanți poate conta statul respectiv, liderii evrei evitau înregistrarea evreilor, preferând să plătească orice impozit li s-ar fi cerut numai să nu se afle numărul exact al evreilor. Caz tipic, numărul evreilor din România în timpul celui de al II-lea Război Mondial, număr practic necunoscut, cu diferențe de un milion și ceva între versiunile puse în discuție. Sunt bine cunoscute și numeroasele subterfugii la care tinerii evrei s-au sustras de la efectuarea stagiului militar. De aici și renumele că evreii sunt inapți pentru cariera militară. Idee greșită, infirmată de comportamentul evreilor militari în armata Israelului, în echipele sioniste para-militare care au pregătit înființarea statului Israel. Evreii s-au dovedit excelenți luptători!

Cahalul este instituția care le-a asigurat evreilor supraviețuirea în mijlocul unor comunități ne-evreiești. S-au scris cărți bine documentate despre practicile imorale ale liderilor cahalului. Nu intrăm în detalii.

O altă instituție, despre care nu știm mare lucru, este grupul numit Cei Șapte Înțelepți ai Sionului. Ei ar conduce destinele evreimii mondiale. Nu se știe cum ajunge cineva să fie desemnat în acest for suprem. În niciun caz prin vot democratic. Mai mult: puțini evrei cunosc identitatea acestor înțelepți ai Sionului. Iar unui ne-evreu îi este cu desăvârșire interzis să cunoască identitatea unui astfel de personaj. Dacă un goi(ne-evreu) ajunge, printr-un accident, să cunoască un asemenea secret, acel ne-evreu trebuie dat morții în cel mai scurt timp!

Se pare că un astfel de înțelept ar fi trăit în România începând din 1939-40 și până pe la mijlocul anilor 1980, când a murit, iar la înmormîntarea sa autorităile românești au rămas cu gura căscată, nepricepând ce caută cei mai importanți evrei din lume la funeraliile unui evreu modest. Căci acel înțelept alesese să trăiască ca administrator al cimitirului evreiesc Filantropia, din București. Venea și pleca de la servici cu tramvaiul, fără nicio gardă de corp! Iar el se putea întâlni cu orice evreu din lume care venea la București cu o floare la mormîntul unei rude dragi… Nimeni din serviciile secrete românești nu a sesizat rolul dublu jucat de administratorul cimitirului evreiesc!… A dus o viață modestă, în ciuda rangului planetar pe care l-a avut! Trebuie să recunoaștem, un asemenea personaj a avut o plămadă sufletească cu totul specială, nu s-a lăsat amăgit de aparențele exterioare ale puterii, îi era suficient să poată să-și exercite cu eficiență maximă puterea. Se pare că fusese adus din Polonia ocupată de invazia germană și dat în grija autorităților românești, care au cunoscut cine era individul numai la cel mai înalt al guvernării: mareșalul Ion Antonescu, Mihai Antonescu, Piky Vasiliu, șeful poliției, și George Alexianu, guvernatorul Transnistriei. Au ajuns toți patru în fața plutonului de execuție, la un ordin venit din afara României!… Vina lor reală: cunoșteau identitatea înțeleptului Sionului care deținea cheile cimitirului Filantropia din București!… Povestea lui am relatat-o în trilogia Șeitanii, cu mici înflorituri scriitoricești! …Aceasta este teoria lansată de Gheorghe Mateevici, al cărui frate, detectiv în Poliția română, a descoperit identitatea administratorului pe la începutul anilor 1950, iar această descoperire l-a costat viața… A avut parte de o moarte degradantă, cumplită. Cine va face ca el, ca el s-o pățească!…

Se mai pune o întrebare: dacă un mare evreu, unul dintre cei mai importanți șapte evrei, alege sau este desemnat să-și trăiască întreaga viață în România, în deplină conspirativitate, ducând o viață materială modestă, asta poate să însemne și că România are un rol important în strategia pe termen lung a evreimii mondiale. Această observație este confirmată de ultimele evenimente, din anii de după 1990, când România a devenit ținta unei colonizări evreiești discrete, urmărind să facă din România un al doilea Israel, un Israel de rezervă, plan făurit de evreimea mondială în urmă cu aproape două secole… Cine, pe frumoasa noastră planetă, ce popor, ce stat, își mai face planuri pentru două secole, planuri pe care să le urmărească cu tenacitate și consecvență neadormită?! Chiar îți vine să spui „Jos pălăria”! Ca român însă nu poți decât să te revolte aceste „virtuți” evreiești care încalcă toate principiile și preceptele conviețuirii, cu un cinism unic în istorie! Inuman! Acesta este cuvîntul potrivit: inuman!

Ce este sigur este că modul de organizare al evreilor, ca comunitate omogenă, nu are treabă cu democrația. Nu știm prin ce reguli se stabilesc ierarhiile, mai degrabă ar fi vorba de un sistem dictatorial, acceptat cu seninătate, probabil că nu de toți evreii, care impune evreilor decizii care nu sunt supuse dezbaterilor publice. Evreii dau deplină ascultare acestor decizii, nu mișcă în front! Se poate vorbi de un regim de teroare în care trăiesc evreii de rând, ca obiecte ale structurii organizatorice, ca supuși ai vieții de ghetou. Și se pare că imperativul emancipării evreilor, atât de des rostit cu decenii în urmă, a avut și această semnificație: eliberarea evreului, ca individ, de constrângerile vieții din ghetou, din comunitatea evreiască. Iată o întrebare pe care gânditorii lumii ar trebui să și-o pună: câți dintre evrei trăiesc cu sentimentul oprimării, al terorizării, al fricii că represiunea comunității este implacabilă în caz că s-ar abate de la disciplina „de partid”, de la preceptele Talmudului sau ar lua atitudine critică publică față de liderii evrei, față de alți evrei, față de politica impusă de aceștia.

Faptul că evreii, în marea lor majoritate, nu cunosc identitatea „înțelepților” care îi conduc, este o soluție excelentă. Îi admir sincer pe evrei pentru această idee! Evreii nu pot critica prestația celor de care sunt conduși deoarece nu cunosc cine le sunt „șefii” supremi! Nu le pot contesta nici legitimitatea, nici capacitatea profesională, nu-i pot ataca la viața personală, așa cum o pățesc ceilalți lideri, ai altor popoare! În felul acesta nu se irosește timp și energie în dispute sterile, iar liderii pot acționa în liniște, departe de „presiunea străzii” care nu există pentru liderii evrei. Bâlciul politicianist din Israel, unde funcționează democrația, nu afectează conducerea efectivă a evreimii mondiale, căreia nimeni nu-i poate cere socoteală pentru deciziile luate după o matură chibzuință. Motivația acestor decizii nu este cerută de nimeni! Față de republică sau de monarhie, iată că există și această a treia soluție politică: conducerea anonimă! Este probabil cea mai bună dintre toate și evreii trebuie admirați – și, de ce nu, imitați? Voi reveni asupra subiectului.

Practica numită kerem nu poate funcționa decât în lumea evreilor: rabinul declară kerem o persoană, iar evreii din comunitate sunt obligați să întrerupă orice legătură cu persoana respectivă, nimeni nu-l mai pomenește, nu-l mai vizitează, e ca și inexistent!… Keremul funcționează cu precădere în mass media, controlată de evrei, putând distruge cariera oricărui personaj incomod pentru interesele Kahalului. Inutil să insistăm pe acest subiect: monopolul evreiesc asupra mass mediei mondiale. Acest monopol este afectat profund de apariția Internetului, a cărui funcționare a dus la dezvăluirea multor păcate ale sioniștilor, ale liderilor evrei. La un moment dat, pe la începutul anilor 1990, am aflat că sunt pe lista neagră a rabinului roșu! Că Moses Rozen m-a declarat kerem!… Am simțit asta și din relațiile mele cu evreii colegi, relații care s-au degradat fără nicio explicație din partea foștilor colegi. Mi-au refuzat orice invitație la un pahar de vorbă!

De asemenea, este remarcabilă solidaritatea evreilor în relațiile cu ne-evreii. Există multă mâncătorie între evrei, precum câinii dintr-o haită! Dar când lupul se apropie de haita de câini, aceștia se unesc cu toții împotriva intrusului!…

Practica dublului standard care imprimă o dedublare nesănătoasă a sufletului este și ea de luat în seamă cu privire la evrei. Abaterea de la comportamentul corect, onorabil, chiar nedescoperită de „ceilalți”, nu rămâne însă fără urmări în conștiința omului, a evreului. Așa se acumulează în sufletul păcătosului ceva, un reziduu care poate fi considerat un început al mustrării de sine! Aflați în contact cu civilizația creștină, cu morala lui Iisus Hristos, evreii încep să descopere farmecul corectitudinii, al onorabilității, al respectului față de sine. Așa se face că sunt tot mai mulți evrei cu comportament de creștini, persoane impecabile sub raportul comportamentului față de ceilalți, indiferent că sunt sau nu evrei!… Este observația pătrunzătoare făcută de același Yuri Slezkine. Este interesantă observația că în paralel mulți creștini se simt atrași de modelul evreiesc al succesului în carieră, părăsind calea onoarei și a corectitudinii, acceptând contractul cu Diavolul pentru a se bucura de succese efemere. Pășind pe calea infamiei, acceptând abaterea de la principii, succesul social este mai ușor de obținut!

Are haz să constați, împreună cu același Yuri Slezkine, că modelul evreiesc de comportament începe să fie preluat de mulți creștini, care renunță la ideea de demnitate și onoare atunci când îi împiedică în afaceri, în negocieri, iar modelul creștin, întemeiat pe principialitate și transparență, pe onoare, este însușit de un număr tot mai mare de evrei, evrei de rând, dar și mulți lideri! Numai să-i țină!

Evreii și premiile Nobel. Într-adevăr, este impresionant numărul de premii Nobel care au fost atribuite unor evrei. Din păcate, eu nu pot aprecia justețea atribuirii acestor premii decât în două domenii: premiile Nobel pentru pace și pentru literatură. Din câte mi-aduc aminte, unul dintre acești premianți evrei a fost contestat ca fiind un criminal de război, asasin propriu zis, un terorist, ajuns apoi prim ministru în Israel!… Altul, Elie Wiesel, un impostor, un mincinos, un rebut uman, puternic contestat de evreii cinstiți.

Pot însă judeca oportunitatea premiilor pentru literatură. Cam toți nobeleații evrei pentru literatură sunt, după părerea mea, niște scriitori mediocri. Desigur, am o părere bună despre literatura scrisă de mine. O consider net superioară față de textele semnate de un Elias Canetti bunăoară, sau Saul Bellow. Iar dacă-i bag în comparație și pe „greii” literaturii române, pe un Sadoveanu sau Rebreanu, pe un Eugen Ionescu sau Mircea Eliade, Tudor Arghezi sau Lucian Blaga, impostura autorilor evrei devine vizibilă și pe timp de noapte!

Evident, pentru atribuirea acestor premii s-au tras niște sfori, s-au dat telefoane, s-au făcut variate presiuni asupra juriului. Capacitatea evreilor de a mobiliza mijloace de presiune și de influență este bine cunoscută! Pusă la lucru pentru obținerea de premii Nobel pentru niște scriitori de duzină mi se pare o lipsă de măsură apropiată de abjecție! Ghinionul lui Varujan Vozganian că s-a născut armean, iar nu evreu! Cu literatura sa, dacă era evreu, ar fi avut șanse mari să figureze printre nobeleați!

„Lipsa de măsură a evreilor”! La un moment dat, înainte de 1990, la cafeneaua din holul mare al Athenee Pallce-ului am pus această întrebare unui grup de foști deținuți politici, printre care și Petre Țuțea: „În definitiv ce le reproșați evreilor?” Iar răspunsul primit a fost „Lipsa de măsură”! Un răspuns cu care au fost de acord toți foștii deținuți aflați de față!… Și au început fiecare să vină cu un exemplu din propria sa experiență! M-am băgat și eu în vorbă cu un exmplu de la Facultatea de filologie. Pe la mijlocul anilor 1950, după ce fuseseră dați afară George Călinescu și Alexandru Piru, la catedra de literatură română nu mai era niciun român, ci numai evrei, în frunte cu Ion Vitner și Ovid Crohmălniceanu, amândoi fără studii universitare de specialitate. Unul dentist, altul inginer constructor!… Dar nimeni nu le-a văzut diploma de licență!

Deseori m-am întrebat cum se desfășura o ședință a catedrei de literartură română ai cărei membri erau toți evrei, nici unul nu era român!… Ce comedie jucau acei impostori?!… Nu-i vorbă, erau la facultatea noastră și evrei profesori pe bune, autentici savanți, dacă mă gândesc la Al. Graur, la Tudor Vianu, la Iancu Fischer, ba chiar și la Lucia Wald!…

Pe la începutul anilor 1990 m-am nimerit cu totul din întâmplare la o masă rotundă pe tema holocaustului din România, organizată de Stelian Tănase. Le-am stricat paranghelia la bieții oameni. Când l-am invocat pe Wilhelm Filderman, netrebnicul de Radu Ioanid a intervenit ca un ticălos susținând că marele evreu se sclerozase în ultimii ani ai vieții, adică douăzeci ani, din 1944 până în 1963, cât au durat anii intervențiilor sale pe ideea că în România nu a fost holocaust, ci evreii au fost salvați de Antonescu, care n-a cedat la presiunile lui Hitler. După masa rotundă a urmat o cafea și un pahar de whisky, la care soția lui Mihai Florescu junior mi-a pus aceeași întrebare: „în definitiv ce le reproșați evreilor?” Răspunsul meu a fost mai degajat, dar și sincer: le reproșez evreilor că nu le place să bea! Măcar că țineam seama și de Haim jidanul, din pricina căruia tata, din când în când, mai întârzia la masă. Fiți-ar jidanul al dracului să-ți fie, comenta mama!…

Același reproș i l-am făcut și lui Peter Weisz. După care, într-o bună zi mă sună din Germania și mă întreabă ce cred că face? N-am de unde să știu! Am desfăcut o sticlă de Murfatlar și beau. Ți-am urmat sfatul! Cu cine bei? l-am întrebat. Cu nimeni, beau singur! Băi, Petere, nu se bea de unul singur! E tare periculos!…

Mă opresc aici cu comentariul solicitat de colegul de site. Subiectul nu poate fi atins decât în treacăt de unul ca mine. Nu am studiat acest subiect, ci am înseilat mai sus câteva gânduri, impresii după o viață care m-a pus deseori în contact cu compatrioți evrei. Am datorii de recunoștință față de unii evrei. Asta n-am să uit niciodată! Așa cum n-am s-o uit pe simpatica doamnă Steinberg, bunica lui Mihai Nicolau, când se lăuda maică-mii: Doamna Coja, eu sunt mai româncă decât dumneata!… Se lăuda cât de bună româncă era! Și chiar era! Avusese trei fete și pe toate trei le măritase cu români! Și nu regreta decât că nu avea o nepoată pe care s-o mărite cu subsemnatul!

Ion Coja