Domnule coleg Boris Mehr, ți-am trimis o prezentare a cărții scrise de Gerhardt Menuhin, recent apărută în SUA, în care autorul susține că Holocaustul nu a avut loc. Se exprimă autorul chiar cu o duritate maximă: „Holocaustul este minciuna cea mai mare din istoria omeniriise face demonstrația”. În lipsa textului propriu zis nu fac mai multe comentarii pe seama cărții. Ci aș comenta răspunsul dumitale,domnule coleg. Îl reproduc prin copy paste:  

 

HEIL HITLER, TRĂIASCĂ  (Z) GARDA ȘI CĂPITANUL, RUȘINOS  PENTRU UN
CADRU  UNIVERSITAR SĂ SE LASE MANIPULAT

 

Îți scriu cu rugămintea de a mă face să înțeleg ce este în mintea dumitale și a celor, evrei și neevrei, care resping orice ipoteză cu privire la numărul real al victimelor evreiești, orice ipoteză care se abate de la numărul, aproape mistic, de 6 milioane. Ba se simt chiar jigniți, oripilați ca în fața unei blasfemii dacă le propui altă cifră, mai mică!

O reacție similară, nu-i vorbă, am întâlnit și la publicul românesc, la mulți români, când încerci să le explici că la 1907 nu au fost uciși 11.000 de țărani, ci „numai” circa 300. Mi-aduc aminte, când am primit această informație, am fost teribil de bucuros! Ca om, ca român, suferisem când am aflat la școală și din toate manualele că armata română, alcătuită preponderent din țărani, a ucis fără judecată 11.ooo de țărani, de români, de oameni. Reacția mea de satisfacție că cifrele fuseseră umflate, iar adevărul nu era așa de crud, de absurd, am considerat și consider mai departe și azi că este recția cea mai corectă, cea mai normală! Dar am constatat că mulți români sunt indignați de ideea că ar trebui să schimbe cifrele și să se „mulțumească” cu un asasinat în masă ceva mai mic!… Pe cine mai impresionează ai 300 de victime?!…

La fel m-am bucurat și în decembrie 1989, când, după câteva zile, s-a abandonat numărul de 60.000, al morților de la Timișoara. Fuseseră de o mie de ori mai puțini!… Dar, tot așa, unora le părea rău că trebuie să corecteze cifrele… Că nu au fost 60,000 de victime!… Cifră mult mai „serioasă” decât 50-60! Un mizilic! Nu se pune!…

Am crezut și eu în cele 6 milioane de evrei uciși cu bestialitate de germani, mirându-mă nespus, căci era vorba de unul dintre popoarele cele mai civilizate, care au dat spirite atât de înalte pentru excelența ființei umane? M-am împăcat greu cu această situație paradoxală, inexplicabilă: cum a fost cu putință, oameni buni?!… Un ecou al acestei stări de spirit îl puteți găsi în piesa mea CREDINȚA, scrisă în 1977. Pe vremea aceea teza oficială, susținută și de reprezentanții evreilor din România, era că românii nu au participat la un măcel atât de nedemn pentru ființa umană… Teză pe care nu o contestau nici evreii plecați din România în Israel!… Teză care mi s-a părut că intră în concordanță fericită cu tot ce știam eu, de bine sau de rău, despre români.

După 1990, ne trezim însă că rabinul roșu lansează cumplita acuzație: românii au participat și ei la Holocaust, ucigând circa 400.000 de evrei. Moment de cotitură în biografia subsemnatului!… Nu intru în detalii. Dar faptul că nu am lăsat această minciună să se lăfăie nestingherită de nimeni, să fie acceptată de toată lumea fără să crâcnească, faptul că m-am apucat să caut argumentele care contravin tezei rabinului poltron, iar aceste argumente, odată găsite, le-am făcut publice, m-a cam costat. Destul de mult. Prea mult chiar!… Dar este alt subiect!

Cu prilejul discuțiilor pe această temă, am fost tare mirat să constat că conlocutorii mei evrei, inclusiv colegi de facultate, adică oameni doxați, nu erau deloc bucuroși să ia cunoștință de argumentele care îl contraziceau pe Moses Rozen! Nu se bucurau să afle că în Transnistria nimeni nu-și bătuse joc de condiția umană a evreilor strămutați acolo vremelnic!… Nu se bucurau să afle că s-au petrecut atunci scene și momente de solidaritate umană extraordinare, după cum le-a catalogat unul din martorii cei mai importanți: Wilhelm Filderman, președintele Federației Evreiești! Nu se bucurau să afle că ființa umnă nu a fost rușinată! Nu a fost batjocorită! Că ne putem uita mai departe unii la alții!

Negreșit avem de-a face cu un mecanism sufletesc ciudat, care produce efecte paradoxale… Caut evreul care să-mi lămurească ce se întâmplă cu evreii când află că 6 milioane de evrei au fost uciși bestial, și mai ales ce se întâmplă în sufletul unui evreu cînd află că nici vorbă de 6 milioane! Ci doar de câteva zeci de mii, cum susține Gerhardt Menuhin!… Nu-s puțini nici aceia, dar totuși! Căci a la guerre comme a la guerre!…

După 1990, căutând să dau un răspuns acuzațiilor iresposabile aduse românilor, adică documentându-mă, am dat și peste bogata literatură negaționistă, o bună parte din această literatură fiind scrisă chiar de autori evrei. Personalități impozante, cu un cap sau două deasupra „specialiștilor” holocaustologi de teapa unui Ellie Wiesel sau Radu Ioanid ori Alexandru Florian. M-am bucurat enorm la ideea că omenirea se poate scutura de jugul cumplitei acuzații. Și iarăși nu am înțeles de ce evreii, cei mai mulți, nu se bucură să afle că n-a existat săpun făcut din trupul unor evrei, nici abajururi, nici evrei atârnați în cârlige la abator, nici… etc. etc.

Sincer să fiu, nu mai am speranța că dumneata, domnule Mehr, ai putea să-mi explici de ce te supără ideea că nu a existat un holocaust atât de degradant pentru condiția umană, pentru demnitatea evreiască. Dar sper că totuși se va găsi alt evreu,evreul pe care îl caut de 25 de ani, care să mă facă să înțeleg de ce sunt așa de mulți evreii care nu se bucură să ia în serios ipoteza evreului G. Menuhin, nu o iau la cercetat, cu speranța că se va confirma! Ci o resping fără niciun examen critic!  De ce îi doare suferința și batjocura de care, slavă Domnului, nu au avut parte bunicii și părinții lor?!

De ce nu se aude cântecul de laudă adus Domnului pentru vestea minunată că 6 milioane de evrei au fost salvați de la moarte ?!

ion coja

 

Ion Coja