De-așa vremi se-nvredniciră cronicarii și rapsozii…

Pe mine ma mira ce putina incredere au romanii in ei insisi! Coruptia o putem eradica prin propriile noastre mijloace, nu trebuie sa vina americanii s-o starpreasca! Avem tot ce ne trebuie ca sa realizam mult mai mult decat numai starpirea coruptiei.

Doctrina legionara va iesi invingatoare

De mai multe ori, si poate nu destul de des, am scris despre doctrina legionara, pe care o consider singura capabila ca sa ne salveze de lucraturile dusmanilor vazuti si nevazuti pe care neamul si Tara Romaneasca ii are, as zice, dintotdeauna. Este doctrina salvatoare, fiindca este singura care a dovedit ca ne poate asigura izbanda, ceea ce s-ar materializa printr-o tara stabila, puternica si prospera, cu un nivel de trai acceptabil si cu politicieni cinstiti si dedicati intereselor tarii. Adica, o tara ca soarele sfant de pe cer.

Mai intai insa, sa ne dumirim cum a reusit Corneliu Zelea Codreanu sa puna bazele acestei doctrine, fiindca o asemenea intuitie nu este departe de genialitate. Trebuia sa primeasca ajutor de undeva, de sus! Dar, in acelasi timp, e nevoie sa te ajuti si singur! Iata un gand de-al lui Codreanu, din lucrarea lui „Pentru legionari“: „Ne-am dat seama cã totul se reduce la
cunoasterea inamicilor si cã în momentul în care noi, românii, îi vom cunoaste, îi vom învinge.“ Deci , Codreanu s-a apucat el insusi sa studieze actiunile inamicilor, ca sa poata sa-i invinga. Dar fortele dusmane, acelea pe care Codreanu incepuse tocmai sa le studieze, au intrat in actiune, dandu-i prilejul sa le cunoasca nemijlocit ticalosia, prin arestarile si abuzurile impotriva unor copii, care intr-o gradina plantau rosii! Purtati prin tot Iasul la pas, cu Codreanu in catuse, ca sa-i vada cine trebuie, prefectul Manciu voia sa arate finantatorilor lui ca-si merita argintii! In urma acestei nedreptati, Codreanu s-a prabusit sufleteste. Iata ce marturiseste el in aceeasi lucrare autobiografica, „Pentru Legionari“:

„Eu eram zdrobit sufleteste. Mi s-au nãruit toate planurile. Am lãsat în voia sortii si cãrãmidãria si am plecat cu primul tren în Bucovina la Câmpulung. De acolo, pe cãrãrile înverzite, m-am ridicat încet în munte, ducând poveri în suflet, durerile umilintei de ieri si chinurile nelãmuririi pentru ziua de mâine. Pare cã nu mai aveam nici un prieten în lume în afarã de muntele acesta: Rarãul, cu schitul de pe el.

Sus, m-am oprit la aproape 1.500 m înãltime. Privesc peste munti si peste dealuri la sute de kilometri, dar nicio priveliste nu-mi putea alunga dinaintea ochilor privelistea infamiei si umilirii la care am fost expus, alãturi de tinerii mei camarazi . Plânsul lor îl auzeam si acum si mã durea.

Se însereazã! Nici o tipenie de om. Numai copaci si vulturi care tipã la stânci.

Cu mine nu am decât sumanul si o pâine. Mãnânc putinã pâine si beau apã dintr-un izvor care serpuieste printre pietre. Îmi adun lemn cu lemn si-mi fac un adãpost. O colibã. Aici în aceastã locuintã am rãmas o lunã si jumãtate. Putina hranã de care aveam nevoie, mi-o aduceau ciobanii de la stâna lui mos Piticaru. Stãteam pe gânduri si-mi era rusine sã mã dau jos printre
oameni. Oare ce pãcate voi fi fãcut de mi-a trimis Dumnezeu aceastã nenorocire pe cap, tocmai acum când voiam sã încep un plan asa de mare si frumos?“

Acum trebuie sa dam un ocol, ca sa ne aducem aminte ce rol a jucat muntele in desavarsirea spirituala a omului:

Moise, profetul cel mai apropiat de Tatăl Ceresc din Vechiul Testament, a avut întrevederea cu Dumnezeu după ce a urcat pe Muntele Sinai şi a ţinut post 40 de zile. Apoi a primit tabla cu cele zece porunci de la Domnul. Isus Hristos s‑a schimbat la faţă pe muntele Taborului, atunci când glasul dumnezeiesc a cuvântat: „Acesta este fiul meu preaiubit!“, în prezenţa
profeţilor Moise şi Ilie. Iar Părintele Arsenie Boca, când a fost trimis în 1939 la muntele Athos de mitropolitul Bălan, s‑a rugat mult la Maica Preacurată
să‑i dea şi lui un duhovnic, care să‑l conducă pe căile credinţei celei fără de
prihană. Şi mult s‑a rugat părintele într‑o pădure, până ce Maica Sfântă s‑a
îndurat de el şi l‑a dus pe un munte înalt, unde l‑a dat ucenic Sfântului
Serafim de Sarov, mort la 1833. Aici în post negru, tăcere şi mare umilinţă a
deprins multe taine ale acestei lumi şi a celeilalte, nevăzute. Când s‑a întors
de la Athos, Părintele Arsenie era deja Om Ales: ştia să citească gândurile
semenilor, faptele trecute şi viitoare, putea să comunice prin puterea gândului cu apropiaţii lui, era în stare să parcurgă în câteva secunde sute de kilometri iar dacă voia, porţile săreau din ţâţâni iar lacătele se deschideau singure în faţa lui. Adică se schimbase şi el la faţă.

Si Corneliu Codreanu a petrecut pe munte 40 de zile, in post, tacere si mare umilinta. O fi avut si de el mila Maica Preacurata? Tot ce se poate, fiindca deja in mintea lui incoltise un plan „mare si frumos”. Care era deci planul cel mare si frumos al lui Codreanu?

El a studiat, dupa cum o spune singur, metodele pe care le-au aplicat evreii in Romania, de au reusit in putini ani sa ajunga stapani pe bunurile tarii. Una din sursele lui de informatii a fost lucrarea lui Nicolae Paulescu, intitulata „Spitalul, Cahalul, Talmudul si Francmasoneria”. In aceasta carte gasim informatii interesante, care intaresc convingerea ca organizarea Legiunii are la baza exceptionalul model al cahalelor evreieisti.
Iata cateva afirmatii ale lui Paulescu despre Cahale:

1. Dintre slujbașii Cahalului, unii formează un tribunal, „Bet-Din”, chemat să judece conflictele ce se ivesc printre ovrei, care, sunt astfel scutiți să alerge la tribunalele creștinilor. Acest tribunal este pus sub autoritatea Cahalului. De altfel, el este condus de haham, care este și șeful Cahalului.

2.În heder-ul superior (scoala superioara evreiasca) se învață Talmudul, precum și codul Șulhan-Aruk, care cuprinde legislația Statului ovreiesc. Aceia care au trecut prin această școală înaltă, de­vin „moreni” și singuri, au dreptul la vot în Comunita­tea ovreiască.

3. Cahalul are finanțe ca orice stat bine organizat. Veniturile statului ovreiesc se împart în ordinare și extra­ordinare. Printre veniturile ordinare, numărăm:

a) – impozitul pe chirii, strânse de la proprietarii ovrei;

b) – un impozit, care seamănă cu patenta și care este plătit de jidanii ce
exercită diferite meșteșuguri;

c) – impozitul pe moșteniri;

d) – impozitul pe carnea cușer, tăiată de ha­hami.

4. Cahalul are autoritate abso­lută asupra ovreilor pe care îi guvernează. Pentru ca să oblige pe jidovi să se supună la decizi­ile sale, el recurge, împotriva îndărătnicilor, la mai multe mijloace de constrângere. În caz de infracțiuni puțin grave, Cahalul poate să osândească, pe un ovrei, să-și piardă dreptul de morein până ce se va supune. El poate, de asemenea, să decreteze confiscarea averii jidovului nesu­pus, – bunăoară, zestrea unei femei vinovate. Dar mijlocul cel mai drastic de constrângere, este excomunicarea, – care se aplică jidovului ce „dis­prețuiește pe un haham, ce nesocotește Talmudul sau vorbele rabinilor, ce-și vinde pământul unui nejidan, ce jură în contra coreligionarilor înaintea unui tribu­nal neovreiesc, etc…”.

Excomunicarea are două grade: ea este mică sau mare. În primul grad sau Niddui, excomunicatul tre­buie să trăiască izolat și separat de ceilalți, – de care să stea despărțit, cel puțin de patru coți. El nu poate să se apropie decât de nevastă și de copii. În timpul excomunicării, nu îi este permis să se spele, nici să se tundă. Dacă moare, judecătorul cere să i se pună o piatră pe sicriu, ca să arate că mortul ar fi meritat să fie ucis cu pietre, fiindcă nu s-a pocăit și a fost dat afară din comunitate. De altfel, nimeni nu trebuie să-l plângă sau să-i însoțească cadavrul, – nici măcar rudele lui.

Niddui-ul durează 30 de zile; dar poate să se pre­lungească timp de 60 de zile și chiar 90 de zile, dacă excomunicatul nu s-a îndreptat. Dar dacă nici atunci nu se observă vreo ameliorare, Niddui poate fi urmat de Cherem. Marea excomunicare sau Cherem este echiva­lentă cu moartea civilă; și într-adevăr, ovreiul în contra căruia s-a pronunțat Cheremul, este ca mort între vii. El este exclus din comunitate, din havre, din Sina­gogă și din toate func­țiile Cahalului.

Nimeni nu mai poate să comunice cu el, nici să locuiască cu el, nici mă­car să-i închirieze o odaie. Dacă în trei zile nu se supune, Bet-Din îi vinde toată averea mobilă și imobilă primului cumpărător ce se prezintă și prețul este vărsat în tezaurul Cahalului. Excomunicarea Cheremului este pronunțată, cu mare solemnitate, în prezența a cel puțin zece mar­tori. Se aprind făclii, se sună din trâmbițe și se pro­nunță, asupra păcătosului, afurisenii înspăimântă­toare.

Sa vedem acum analogia dintre aceaste norme ale Cahalului si organizarea Miscarii Legionare:

1) Si Legiunea aveau un tribunal care judeca cazurile de incalcare a codului de comportare al Miscarii, bine precizat in „Carticica sefului de cuib“. Legionarul Stelescu, datorita multiplelor abateri de la codul de comportare legionara cat si prin incalcarea legamantului depus la intrarea in Legiune, a fost judecat de un „tribunal legionar“, condus de avocatul Ion Banea, care l-a exclus pe acesta din randul Miscarii. Lui Stelescu i s-au imputat defaimarea Legiunii prin minciuni si denigrarea Capitanului, prin afirmatii precum ca „ar fi avut ceva cu Lupeasca!“(amanta regelui Carol al Ii-lea), prin refuzul de a plati o parte din diurna sa ca parlamentar la caseria Miscarii, dar si fiindca planuise uciderea Capitanului prin otravire! Deci, a fost facut pe drept „cherem“!

2) In comunitatile de evrei nu au toti drept de vot! Asta o sa-i determine pe adeptii democratiei sa faca ochii mari! Fiindca in Romania nu auzi altceva decat de consolidarea democratiei si a statului de drept! Democratia si statul de drept sunt o marfa de export pe care unii, care nu ne sunt prieteni, ni le baga pe gat. Daca vrei sa ai succes, dai democratia la o parte! In nicio armata din lume nu exista democratie. Ce-ar fi daca ordinele comandantului ar fi supuse la vot? Uitati-va la partidele „democratice“. Nici unul nu este in stare sa ia o decizie in favoarea romanilor. Si atunci, nu e mai bine sa renuntam si la ele si la democratie? Legiunea nu a fost partid niciodata, pentru ca nu a avut statut. „Statutul“ Legiunii l-a expus Corneliu Codreanu, in 2 minute, atunci cand a infiintat „Legiunea Arhanghelului Mihail“ in fata „vacarestenilor“, camarazii lui din inchisoare:

„Astăzi, Vineri 24 iunie 1927 (Sf. Ioan Botezătorul), ora
zece seara, se înfiinţează: LEGIUNEA ARHANGHELUL MIHAIL, sub conducerea mea. Să vină în aceste rânduri cel ce crede nelimitat. Să rămână în afară cel ce are îndoieli.“

3. Si Miscarea Legionara a avut buget. Fiecare legionar contribuia, dupa puteri, cu bani la caseria legiunii. Codreanu a instituit regula ca parlamentarii legiunii, care primeau 30.000 de lei retributie pe luna, sa-si pastreze doar 8 mii de lei, iar restul sa-l depuna la caseria Legiunii. Singurul care, dupa un timp, a refuzat sa mai plateasca, a fost Stelescu. Legiunea mai primea donatii de la oameni cu stare, care erau admiratori ai Miscarii, dar si prin actiuni precum strangerea fierului vechi si, ulterior, prin infiintarea comertului legionar.

4. In Legiune autoritatea Capitanului era si mai absoluta decat in sanul Cahalelor. Dar spre deosebire de Cahale, unde autoritatea era mostenita,
in Legiune ea avea la baza admiratia si dragostea econditionata a legionarului fata de cel care, in toate, respecta cel mai strict codul de comportare legionar: Capitanul!

Disciplina era de fier, dar autoimpusa. Orice legionar putea sa paraseasca
oricand legiunea, era doar scris la Carticica (Carticica sefului de cuib) si
anume, atunci cand nu mai credea in idealurile ei! Cand nu se mai putea identifica cu telurile Legiunii! Si atunci, daca puteai sa iesi din legiune oricand voiai, unde este totalitarismul si autoritarismul Miscarii?

O carte interesanta, scris de un autor necunoscut mie, Ben Dan si intitulata „Spionul din desert”, prezinta viata si moartea spionului evreu Eli Cohen. Fiindca autorul face si o incursiune in istoria Mossad-ului, celebru serviciu de informatii evreiesc, care s-a remarcat prin extraordinare actiuni, cum ar fi furtul bombei atomice de la … americani, sau identificarea si aducerea criminalului nazist Eichmann din Argentina in Israel, ca sa fie judecat, sa vedem ce principii stau la baza acestui serviciu de informatii:

Orice agent Mossad, are un salariu care nu este exagerat de mare. Un sef de compartiment din serviciu secret israelian primea la data scrierii cartii 530 dolari americani. Nu banul trebuia sa fie motivatia agentului Mossad, ci patriotismul si spiritul de sacrificiu. Isser Harrel, celebrul sef al Mossad-ului, avea sa spuna clar ce se cerea de la un agent din serviciul lui: sa fie cinstit, loial, (bineinteles fata de Mossad) si… sa fie patriot! Ati mai auzit azi in Romania pe cineva sa spuna ca, de exemplu, ca sef al serviciilor secrete, trebuie pus un patriot? Sau cuvantul asta este deja interzis in Romania? In Mossad nu erau acceptati decat evrei, ceea ce garanta dragostea de tara. In Legiune nu erau primiti decat numai romani, din aceleasi ratiuni! Nici legionarului nu i se cerea altceva decat i se cere unui agent Mossad. Iata ce spune Legea legionara a disciplinei: fii disciplinat legionar, căci numai aşa vei învinge. Urmează‑ţi şeful şi la bine, şi la greu. Iar legea muncii suna asa: Munceşte. Munceşte în fiecare zi. Munceşte cu drag. Răsplata muncii să‑ţi fie nu câştigul, ci mulţumirea că ai pus o cărămidă la înălţarea Legiunii şi la înflorirea României. Dar legea cea mai importanta a agentului Mossad este Legea tacerii, care la Legionari este descrisa astfel: vorbeşte puţin. Vorbeşte ce trebuie. Vorbeşte cât trebuie. Oratoria ta este oratoria faptei. Tu făptuieşte; lasă pe alţii să vorbească.

Dar, Codreanu, preluand organizarea de la Cahale, a facut un lucru extraordinar: a increstinat Doctrina Legionara, aducand-o in comuniune cu Invataturile lui Isus. Iata ce spun legile Ajutorului si Onoarei: ajută‑ţi fratele
căzut în nenorocire. Nu‑l lăsa. Mergi numai pe căile indicate de onoare. Luptă, nu fi niciodată mişel. Lasă pentru alţii căile infamiei. Decât să învingi
printr‑o infamie, mai bine să cazi luptând pe drumul onoarei.

Iata cum este descrisa viata cuibului, care este nucleul organizatiei legionare: „Cuibul adunat este o biserică. Intrând în cuib, te dezbraci de toate chestiunile mărunte şi închini o oră gândurile tale curate Patriei. Ceasul de şedinţă al cuibului este ceasul Patriei. Armonia deplină trebuie să rezulte nu numai din prietenia celor adunaţi, dar mai ales din comunitatea idealului lor. Acolo, în cuib, se vor înălţa rugăciuni lui Dumnezeu pentru biruinţa Legiunii, se vor cânta cântecele trimise de Legiune, se va vorbi despre cei morţi: martiri, eroi căzuţi pentru Legiune şi camarazii morţi în credinţa legionară, prieteni, părinţi, bunici şi strămoşi, rechemându‑se duhurile lor.”

Aceasta increstinare a Miscarii este factorul care asigura superioritatea doctrinei legionare fata de toate celelalte doctrine. Succesele de neinchipuit ale Legiunii, care nu numai ca a crescut ca Fat-Frumos, ajungand in 10 ani la sute de mii de adepti, dar a castigat in disciplina, organizare, maturitate atat de mult, incat a bagat groaza in dusmani. Acestia, recunoscand ca impotriva acestei doctrine nu se poate lupta, au facut tot ce le-a stat in putinta ca sa denigreze Miscarea Legionara si pe conducatorii ei. Apoi, nereusind in actiunile lor, au trecut la exterminarea fizica a conducatorilor legiunii. Au fost ucisi aproape 300 dintre ei!

Si daca mai sunt cititori neconvinsi de cele de mai sus, sa le dau inca un motiv de meditatie: In anul 1944 doi tineri evrei, membri ai organizatiei teroriste pe care cartea lui Ben Dan, editia germana, o numeste „Stern-Gruppe”, Elijahu ben Zuri si Eliahu Hakim, au ucis in Cairo pe lord Moyne, probabil ambasador sau atasat al ambasadei engleze, pentru ca sa-i pedepseasca pe englezi ca limitasera numarul evreilor care doreau sa emigreze spre Palestina. Acestia au fost prinsi si torturati de politia egipteana, dar nu si-au tradat complicii. Au fost ulterior condamnati la moarte prin spanzuratoare si executati. Si acum, urmeaza o fraza uimitoare
a autorului Ben Dan: „Cei doi Eliahu, care intre timp au devenit figuri
legendare ale istoriei statului Israel…” Deci doi criminali, care au ucis un
om vinovat doar pentru ca era englez, au devenit figuri legendare ale statului Israel !!!

Si atunci, intreb si eu, ca prostul, de ce n-ar fi si Nicadorii si echipa lui Miti Dumitrescu, care au ucis doi criminali dovediti, unul mai mic,
Duca, care avea 6 legionari pe constiinta si unul mai mare, Armand Calinescu, pe al carui raboj fusesera trecute, pana cand a fost pedepsit, sute de crime? N-avem noi mai multe motive decat evreii ca sa-i consideram pe acesti adevarati martiri „figuri legendare” ale neamului? Si nu sunt acei evrei care tuna si fulgera impotriva legiunii niste jalnici impostori, care n-au nici cea mai mica indreptatire morala sa ne spuna noua, romanilor, care sunt „figurile legendare” pe care avem dreptul sa le introducem in istoria noastra?