Președintele României: „Nu am respins judecătorul Dana Gîrbovan, ci pe cetățeanul Dana Gîrbovan.”

O ŢARĂ NEPUTINCIOASĂ

În România, justiția suferă din cauza politizării excesive. Problemele tind să se agraveze pe măsură ce apar tot mai mulți „salvatori” care-și arogă pur și simplu rolul unor instituții dedicate.

Ingerințe brutale din partea președinției, executivului ori chiar din partea unor ONG-uri în activitatea justiției nu mai sunt vreo noutate. Cum nu sunt nici cele ale „experților” unor structuri precum GRECO. Toate căutând, în fapt, nu o justiție independentă, ci una transformată în armă îndreptată împotriva adversarilor politici – suveraniști, naționaliști, „iliberali”, anti-băsiști sau anti-iohanniști. Nici presa nu s-a ostenit prea tare să ajute justiția, preferând să aplaude sau să huiduie persoane sau decizii, în funcție de orientarea politică.

Justiția a priori a culminat prin Protocoalele semnate de diversele entități ale justiției cu serviciile secrete care, cu binecuvântarea factorilor politici interni și externi, s-au substituit nu doar organelor de cercetare penală, dar și-au luat chiar libertatea de a întocmi dosare penale magistraților independenți, ori celor care erau suspectați că nu ar pronunța sentințele dorite. S-a mers, astfel, până la „sugerarea” efectivă a sentințelor.

La tot acest dezastru România profundă asistă neputincioasă.

CÂND POLITICUL RECURGE LA GROPARI PE POST DE SALVATORI

Ca astfel de monstruozități să fie, totuși, posibile, a fost nevoie de aducerea în sistem a unor indivizi cu pregătire precară, lipsiți de scrupule, dar dispuși să parvină. Cazurile unor procurori DNA, gen Kovesi sau „Portocală”, sunt cât se poate de grăitoare aici.

Nu este lipsit de importanță nici faptul că cei numiți în fruntea Ministerului Justiției de multe ori sunt persoane cu un trecut plin de mistere și cu legături suspecte cu cercuri oculte de interese din țară și din străinătate, cum este cazul Ralucăi Prună, al Monicăi Macovei, al lui Tudorel Toader sau al Anei Birchall.

Prin cooperarea acestora, orice încercare de legiferare a răspunderii magistraților s-a soldat cu eșec. Nu doar imposibilitatea trecerii prin Parlament a Legii răspunderii magistraților este în discuție aici. Secția de combatere a infracțiunilor din justiție (SIIJ), un adevărat coșmar al procurorilor corupți, nu poate avea de luni bune un șef oficial ca urmare a boicotului organizat de câțiva magistrați, membri ai CSM, suspecți de a fi comis fapte de corupție. A priori aceștia sunt împotriva funcționării SIIJ. Iar Guvernul și Parlamentul, sub presiunea asociată a Președintelui Republicii și a instituțiilor europene, nu îndrăznesc să adopte un act normativ, care să scoată lucrurile din impas.

România este o țară care aruncă anual în fața instanțelor cca. 3 milioane de cauze spre judecare, cca. 1,7 milioane fiind cauze penale. Putem spune că unul din șase cetățeni este parte într-un proces. După cum se vede, discuția ar putea viza și altceva decât eterna corupție.

Orice încercare a factorului politic de a scoate actul de justiție din impas, este imediat taxat ca atentat împotriva independenței justiției comis de politicienii „penali” și de magnații capitalului național care i-ar finanța în mod ilicit. De aceea, apare tot mai clar că remediul se găsește chiar în sânul autorității judecătorești, de unde ar trebui să apară o mișcare de opoziție față de abuzul justiției selective devenit sistemic. Magistratul care a dat speranțe că justiția română poate renaște din propria sa cenușă a fost judecătoarea Dana Gîrbovan.

O SPERANȚĂ PIERDUTĂ?

Judecătoarea Dana Gîrbovan a militat deschis pentru o justiție onestă și nepolitizată și nu s-a sfiit să își spună părerea cinstit și curajos. O asemenea poziție de verticalitate nu avea cum să o plaseze în altă parte decât în tabăra „adversarilor statului de drept” – expresie devenită un eufemism pentru cea mai sordidă și coruptă poliție politică. Din acest motiv, un președinte care abia silabisește două-trei fraze, cu grave probleme morale, căci cele judiciare i-au fost deocamdată trimise mai „a posteriori”, are tupeul să spună despre un judecător ce reprezintă puținele exemple de verticalitate în lumea în care trăim că este „împotriva valorilor democratice”!

Niște forumuri dubioase ale magistraților populate de personaje sinistre precum Cristi Danileț și Camelia Bogdan, care, încălcând toate normele deontologice și statutare ale magistraturii, fac politică iohannisto-useristă sub flamura mișcării #rezist, împrăștie pretutindeni minciuna potrivit căreia cel mai vertical și mai curajos luptător pentru independența justiției, ar fi, de fapt, asasinul tainic al acesteia și cer Președintelui să încalce Constituția refuzând numirea lui Gîrbovan ca ministru, fără niciun motiv de legalitate valid. Iar doi membri CSM, judecătorii Andreea Chiș și Bogdan Mateescu, care nu au găsit nimic în neregulă cu imixtiunea SRI în justiție, cu protocoalele rușinii încheiate între serviciile secrete și instituțiile autorității judecătorești, cu condamnările pronunțate pe baza unor probe neverificate sau necomunicate inclupaților, (cel din urmă fiind și pus sub urmărire penală pentru fapte de corupție), deci, în limbajul lui Klaus Iohannis, „penal”, au avut tupeul de a cere Inspecției judiciare începerea unei acțiuni disciplinare împotriva judecătoarei Gîrbovan pe motiv că aceasta, încălcând chipurile interdicția magistraților de a face politică, ar fi discutat cu anumiți lideri PSD despre posibilitatea, absolut legală, de a deveni ministru al justiției. Adică posibilitatea de a pune umărul spre a scoate justiția din mlaștina în care se găsește.

Sub acest val de ostilitate și minciună, pe care îl ridică împreună toți militanții statului polițienesc subteran, candidatura Danei Gîrbovan pare compromisă. Dacă va fi așa, o mare speranță pentru redobândirea independenței, profesionalismului și eficienței sistemului judiciar românesc s-ar pierde. Va fi așa numai dacă forțele binelui din interiorul acestui sistem, din societatea civilă și din structurile statului democratic încă supraviețuitoare, vor înceta lupta crezând că ea este inutilă. Despre înfrângere se poate vorbi numai atunci când credința în victorie a murit.

OBIECTIVE PENTRU JUSTIȚIE RESPINSE DE KLAUS IOHANNIS

După nominalizarea Danei Gîrbovan pentru preluarea conducerii Ministerului Justiţiei, judecătoarea a publicat un text amplu care conţine 12 obiective în scopul sporirii eficienței justiției și întăririi independenței acesteia. Ele atestă competența, curajul și convingerile acestei judecătoare, circumscrise de valorile morale în care crede și pe care le promovează. Românii ar trebui să își facă masiv auzită vocea în sprijinul ei. Este singura soluție de a nu mai irosi încă o șansă și de a pierde încă o speranță a justiției românești. Poate ultima…

„Când am primit propunerea…

…de a ocupa funcția de ministru al Justiției am avut deja în minte o serie de soluții la problemele sistemului judiciar, probleme pe care am ajuns să le cunosc direct, atât în urma experienței de 19 ani ca judecător, cât și din poziția de membru și lider de asociație profesională, la nivel național și european.

Am acceptat propunerea pentru că poziția de ministru conferă capacitatea de a implementa soluții pentru a îmbunătăți actul de justiție, împreună cu Consiliul Superior al Magistraturii. Acesta este și motivul pentru care mi-am condiționat acceptul de asigurarea unei depline independențe în exercitarea mandatului. Mi-am asumat sarcina unui ministru tehnocrat, deschis propunerilor și colaborării cu toți factorii decizionali și societatea civilă în scopul îmbunătățirii justiției.

Înainte de a expune pe scurt principalele proiecte de soluții la probleme din justiție pe care aș dori să le inițiez ca eventual ministru al justiției, doresc să reiterez un principiu fundamental: ÎN TOATE DEMOCRAȚIILE OCCIDENTALE OMUL ESTE ÎN CENTRU, IAR STATUL ÎL SERVEȘTE.
Din acest motiv, în Memorandumul privind justiția din 2016, votat de majoritatea covârșitoare a adunărilor generale ale instanțelor, chiar la primul punct s-a precizat că Justiția trebuie să aibă ca preocupare esențială protecția, promovarea și garantarea tuturor drepturilor și libertăților cetățenești. În fața judecătorului, cetățeanul este egal cu statul.

Este momentul ca societatea românească să depășească viziunea reductivă asupra justiției, opțiunile extrem de politizate și polarizate, pentru a face loc unei abordări constructive și pragmatice asupra justiției.

Milioane de oameni vin anual la parchete și în sălile de judecată, de aceea este important să o facă cu încrederea că drepturile procesuale ale fiecăruia sunt respectate și că nimeni nu este mai presus de lege. Nici măcar magistrații.

Situația cantitativă a justiției în acest moment, conform raportului privind starea justiției pe 2018, arată că pe rolul instanțelor în 2018 au fost 2.946.106 dosare.

Încărcătura medie de dosare pe judecători la nivelul instanțelor în 2018 stă în felul următor:

• ÎCCJ – 1.152 cauze pe judecător; curți de apel – 586 cauze pe judecător; Tribunale – 655 cauze pe judecător;
• Judecătorii – 1.129 cauze pe judecător (judecătoria Bârlad a avut o încărcătură de 2.002 dosare pe judecător; judecătoria Oltenița 1.957 dosare pe judecător etc).
• Curți de apel – 586 cauze pe judecător;
• Tribunale – 655 cauze pe judecător;
• Judecătorii – 1.129 cauze pe judecător (judecătoria Bârlad a avut o încărcătură de 2.002 dosare pe judecător; judecătoria Oltenița 1.957 dosare pe judecător etc).

În privința parchetelor, datele arată că în 2018 au fost înregistrate 3.324.601 lucrări, din care 1.753.540 de dosare penale. Dintre dosarele penale, 92% au fost înregistrate la parchetele de pe lângă judecătorii.
Încărcătura medie de dosare penale pe procuror în funcție de nivelul parchetului în 2018 este următoarea:

• PICCJ – 19 dosare pe procuror (56 de dosare încărcătură raportat la procurorii care au lucrat efectiv dosare);
• DNA – 56 dosare pe procuror (84 de dosare încărcătură raportat la procurorii care au lucrat efectiv dosare);
• DIICOT – 101 dosare pe procuror (107 de dosare încărcătură raportat la procurorii care au lucrat efectiv dosare);
• Curți de apel – 56 dosare pe procuror;
• Tribunale – 151 dosare pe procuror;
• Judecătorii – 1.568 dosare pe procuror.

Datele arată că instanțele și parchetele din primul grad sunt cele mai încărcate și că, în continuare, există diferențe foarte mari pe volumul de activitate gestionat de judecătorii/procurorii de la același grad de jurisdicție.

În spatele fiecărui dosar din instanță și cauza penală de la parchet sunt destine care-și caută dreptatea. În spatele numelor de judecători și procurori sunt oameni care sunt chemați să înfăptuiască justiția sau să participe la aceasta, iar statul trebuie să le pună la dispoziție toate resursele necesare să-și poată îndeplini obligațiile constituționale.

De ani de zile, atunci când s-a vorbit despre justiție, societatea s-a concentrat pe partea spectaculoasă a unor cazuri penale de notorietate, ignorându-se însă milioanele de cauze din instanțe și parchete care stau pe umerii câtorva mii de judecători și procurori. De aceea, principalele soluții pe care le am în vedere privesc atât nevoile și așteptările cetățenilor, cât și ale judecătorilor, procurorilor, avocaților și grefierilor, dar și ale mediului de afaceri.

Obiectivele vizate au ca scop protecția, promovarea și garantarea drepturilor și libertăților cetățenești, a accesului facil și eficient al cetățeanului la justiție, precum și asigurarea și garantarea independenței justiției și a magistraților. O justiție independentă înseamnă însă și o justiție responsabilă pentru modul în care își îndeplinește misiunea constituțională.

1. DEGREVAREA INSTANȚELOR

După cum am arătat mai sus, volumul de muncă în instanțe este imens. Sunt judecători ce pronunță și motivează peste o mie de hotărâri anual, ceea ce este inuman.

Numărul mare de dosare pe judecător își pune în mod direct amprenta asupra calității actului de justiție.

Conform statisticilor europene, România este țară care, în perioada 2015-2017, a înregistrat cel mai mare număr de dosare nou înregistrate în materie civilă și comercială pe suta de locuitori, situându-se în plutonul fruntaș și în privința cauzelor de contencios administrativ. Cu toate acestea, durata medie de soluționare a cauzelor este una scăzută în raport cu alte țări, fapt ce reflectă un efort sporit al judecătorilor români.

Cauzele creșterii numărului de litigii este multiplu, le amintesc doar pe cele mai importante:

Cauza 1: Există un număr mare de litigii în care statul, prin instituțiile sale, are calitatea de reclamant sau pârât. Numai cauzele de contencios au ajuns să reprezinte 30% din numărul dosarelor aflate pe rolul curților de apel și 48% din dosarele aflate pe rolul ICCJ. Aceste date relevă un clivaj tot mai mare între stat și cetățeni, îngrijorător din prisma raporturilor de încredere reciprocă ce ar trebuie să existe între aceștia.

Cauza 2: Există legi care generează mii de litigii similare, care nu doar că încarcă rolul instanțelor, dar determină practică neunitară, fapt ce naște cetățenilor justițiabili un sentiment de frustrare și neîncredere în justiție.

O soluție la această problemă ar fi instituirea unei proceduri similare cauzei pilot sau legiferarea acțiunilor colective. Alte soluții ar fi respectarea de către administrație a jurisprudenței instanțelor și implementarea eficientă a mijloacelor alternative de soluționare a litigiilor, în special a medierii. Există, de altfel, recomandări europene în acest sens. Există însă și alte soluții, ce urmează a fi discutate cu reprezentanți ai sistemului judiciar.

Nu în ultimul rând, Curtea de conturi trebuie să își schimbe abordarea vizavi de funcționarii care exercită automat căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești sau păstrează o practică administrativă contrară hotărârilor date de instanțe. Cheltuirea responsabilă a banului public înseamnă în primul rând evitarea litigiilor de către stat, nu încurajarea acestora. Atunci când practica administrativă este vădit contrară jurisprudenței constante ori deciziilor obligatorii ale ICCJ, înseamnă un litigiu pierdut din start și cheltuieli de judecată care, chiar dacă sunt plătite cetățeanului, sunt, în fapt, suportate din bugetul public, adică tot de cetățean.

2. MĂSURI ÎMPOTRIVA CRIMINALITĂȚII ORGANIZATE

Am arătat deja că acesta este unul din obiectivele principale, ce necesită însă o abordare integrată, care să includă, alături de Ministerul Justiției și Ministerul Public, Ministerul de Interne, Ministerul Muncii, ONG-uri specializate. Dincolo de strategii deja existente, ONG-urile ce lucrează la firul ierbii, cu victimele traficului, pot oferi informații esențiale despre problemele reale cu care se confruntă și propune soluții concrete; de aceea, prima întâlnire pe care aș avea-o ar fi cu acestea.

Pe de altă parte, există o legătură strânsă între corupție și criminalitatea organizată, de aceea va fi necesară o analiză cu privire la cauzele instrumentate de DNA și DIICOT având ca obiect fapte de corupție și legătura cu crimă organizată. În funcție de concluziile analizei se vor putea stabili și soluții de prevenire și combatere eficientă pentru viitor.

3. COMBATEREA CORUPȚIEI

Combaterea corupției este o necesitate pentru orice stat ce are respect pentru cetățenii săi. Lupta împotriva corupției nu trebuie însă transformată în ideologie, sub umbrela căreia să fie permise derapaje sau abuzuri. Am arătat în mod constant că toleranța față de derapaje sau abuzuri nu ajută lupta împotriva corupției, ci o decredibilizează. Ca atare, o combatere a corupției sustenabilă în timp trebuie dusă prin dosare făcute profesionist, care să reziste controlului instanțelor de judecată, dublată de focalizarea pe recuperarea prejudiciilor.

În plus, pentru o eficientă combatere a corupției, măsurile punitive trebuie dublate de măsuri preventive, cum sunt creșterea transparenței și reducerea birocrației.

4. RELAȚIA CU COMISIA EUROPEANĂ

România este în continuare sub monitorizarea Comisiei Europene, în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare. Voi întări componenta de cooperare în cadrul mecanismului atât prin comunicare constantă, cât și prin întâlniri directe cu oficialii europeni. Voi facilita, de asemenea, întâlnirea oficialilor europeni cu liderii din justiție, pentru ca aceștia să aibă informații complete și corecte despre sistem.

În relația cu Comisia Europeană cea mai facilă raportare este de a promite declarativ că implementezi orice recomandare, fără nicio analiză. Ar fi însă o soluție demagogică, cu rezultate contrare, paradoxal, chiar obiectivelor urmărite de Comisie. O recomandare trebuie să aibă în spate o bază factuală corectă și completă. În lipsa acesteia concluziile sunt, inevitabil, eronate. Din acest motiv dialogul, comunicarea și cooperarea sunt fundamentale în cadrul acestui mecanism. Am avut mereu o relație deschisă și onestă cu Comisia Europeană și intenționez să recâștig respectul reciproc și la nivel instituțional. Voi acționa perfect transparent, explicând oficialilor europeni problemele din justiție în toată complexitatea lor, propunând și analizând apoi în comun soluțiile. Justiția din România este o justiție europeană, iar valorile la care toți trebuie să ne raportăm sunt valorile fondatoare ale Uniunii Europene: respectarea demnității umane, libertății, democrației, egalității și statului de drept, precum și respectarea drepturilor omului.

5. INDEPENDENȚA FINANCIARĂ A INSTANȚELOR

Independența financiară a instanțelor este un element fundamental al independenței justiției.

Cu excepția ICCJ, bugetele instanțelor, care sunt parte a puterii judecătorești, au continuat să rămână la Ministerul Justiției, care e parte a puterii executive. An de an s-a amânat punerea în aplicare a unei prevederi legale care dispunea mutarea bugetului instanțelor de la MJ la ICCJ, pentru ca anul trecut prevederea transferului să fie eliminată cu totul din lege prin ordonanță de urgență.

După o consultare cu Secția pentru judecători a CSM și cu ICCJ, voi propune o inițiativă legislativă pentru rezolvarea acestei probleme recurente.
Este absurd ca puterea judecătorească, independentă – potrivit Constituției-, să nu își gestioneze independent bugetul, în timp ce Ministerul Public, IJ, CSM și ICCJ o fac.

6. PROCEDURA TRANSPARENTĂ DE NUMIRE LA CONDUCEREA PARCHETELOR

Numirea în funcții de conducere la vârful parchetelor trebuie făcută printr-o procedură transparentă, care să asigure egalitate de șanse candidaților și să permită selectarea în asemenea funcții a celor mai buni procurori.

Procurorii știu cel mai bine care e profilul de șef pe care îl consideră optim, de aceea voi iniția o consultare cu parchetele pentru ca procurorii să profileze calitățile șefilor pe care și-i doresc.

Dezavuez din start orice înțelegeri subterane în privința numirii procurorilor șefi. În niciun caz, dacă voi fi ministru, numirea procurorilor șefi nu va fi rezultatul unor înțelegeri politice, așa cum, din păcate, s-a întâmplat în trecut, cu efecte vădit nocive pentru justiție.

Sunt mulți procurori profesioniști în sistem și este momentul ca aceștia să își asume răspunderea de a conduce la vârf activitatea parchetelor.

De asemenea, voi readuce în dezbatere problema veche a poliției judiciare și trecerea acesteia sub controlul procurorilor, problemă la care soluțiile trebuie găsite în comun cu Ministerul Public și Ministerul de Interne.

7. LOGISTICA ȘI INFRASTRUCTURA INSTANȚELOR ȘI PARCHETELOR

Ministerul Justiției va trebui să lucreze cu CSM-ul pentru continuarea măsurii de optimizare a hărților judiciare și de reechilibrare a schemelor de personal pentru instanțe și parchete.

Logistica în foarte multe instanțe și parchete este la pământ, acestea funcționând, spre exemplu, cu computere vechi de peste 10-12 ani, care mai mult se strică decât funcționează. Sunt instanțe și parchete ce funcționează în clădiri ce stau să se dărâme sau în condiții total improprii activității acestora.

Toate proiectele de infrastructură aflate la Ministerul Justiției trebuie deblocate. Doresc să consult toți liderii din justiție și ministerele de resort (finanțe, fonduri europene, etc) pentru a găsi mijloacele financiare necesare pentru investiții în justiție. Nu se poate cere performanță, calitate și eficiență în justiție fără investiții.

8. DIGITALIZAREA JUSTIȚIEI

Digitalizarea justiției a devenit normă în foarte multe state deoarece scade costurile și crește eficiența și echitatea. Unele curți de apel, urmând modelul Curții de Apel Cluj, au implementat dosarul electronic. Cererea de chemare în judecată se poate depune direct pe siteul Curții, toate actele sunt scanate, iar părțile au acces la ele prin intermediul unei parole. Asta ajută enorm și avocații, care nu mai trebuie să stea la rând la arhivă pentru a citi fizic dosarul.

Sistemul trebuie extins la toate instanțele și perfecționat, astfel încât să permită, printre altele, plata taxei de timbru on-line direct pe portal, notificare pe e-mail sau telefon când s-a primit un nou act la dosar etc.

De asemenea, baza de date imensă reprezentată de hotărârile judecătorești publicate trebuie folosită pentru îmbunătățirea actului de justiție, o analiză de profunzime a acesteia oferind informații importante legate de tendințele jurisprudențiale, practică neunitară, tip de legislație ce generează sistematic litigii etc.

Toate acestea se pot face cu un sistem IT bine făcut, la construcția căruia sunt convinsă că și-ar aduce aportul excepționalii IT-iști români.

9. TRANSPARENTIZAREA JUSTIȚIEI

Ministerul Justiției trebuie să devină model de bune practici în materia accesului la informații de interes public. Voi face demersuri, de asemenea, pentru publicarea ordinelor cu caracter general emise de procurorii șefi, conform recomandărilor europene, precum și pentru aplicarea prevederilor legale ce impun publicarea tuturor actelor extrajudiciare ce au privit sau influențat justiția.

10. PERSONALUL AUXILIAR DIN INSTANȚE ȘI PARCHETE

Personalul auxiliar reprezintă partea mai puțin văzută a justiției. Aportul acestora la înfăptuirea actului de justiție este unul esențial, iar efortul depus de aceștia, în condiții de multe ori suprasolicitante, este unul ce trebuie recunoscut și respectat. Proiectul privind statutul acestora se află în dezbatere publică și sunt deschisă oricăror propuneri de îmbunătățire a acestuia.

11. PROBLEMA SIPA

În 2017 a fost adoptată Hotărârea de Guvern nr. 410/9 iunie 2017, având ca obiect „unele măsuri referitoare la arhiva fostei Direcții Generale de Protecție și Anticorupție”.

Prin această hotărâre, Guvernul a decis constituirea unei Comisii care va inventaria, declasifica sau, acolo unde va fi cazul, va trece la un alt nivel de clasificare sau de secretizare documentele din arhivă DGPA, după care le va preda instituțiilor cu competențe în domeniu.

Hotărârea de Guvern instituia și obligația întocmirii de către comisie a unor rapoarte semestriale de activitate, a căror sinteză trebuia publicată pe pagina de internet a MJ. De la data adoptării acestei hotărâri au trecut mai bine de doi ani, fără ca vreun raport sau vreo informație privind arhiva SIPA să fie făcută publică. Trebuie verificate și făcute publice stadiul procedurilor și, în funcție de concluziile verificărilor, găsite soluții la problema spinoasă a arhivei, soluții ce trebuie discutate și stabilite în comun cu CSM.

12. STUDIEREA JUSTIȚIEI COMUNISTE ȘI DESCHIDEREA ARHIVELOR MINISTERULUI JUSTIȚIEI

Dacă după 1989 au existat foarte multe studii despre fosta Securitate, ba chiar avem un Consiliu Național pentru Studierea Arhivelor Securității, există însă foarte puține studii tehnice, critice, juridice, istorice cu privire la justiția din perioada comunistă. Dacă fosta Securitate îi zdrobea pe oameni în anchete, a fost justiţia din perioada comunistă a fost cea care i-a condamnat .

Pentru un prezent sănătos, eliberat de metehnele trecutului totalitar, este important să cunoaștem modul în care justiția a fost folosită în comunism.

Intenționez de aceea să deschid arhivele Ministerului Justiției pentru cercetare și să ofer orice sprijin necesar cercetătorilor care doresc să studieze acest aspect al totalitarismului din România.

În concluzie, proiectele de soluții pe care le-am prezentat sunt o parte dintre obiectivele pe care l-aș urmări, obiective ce au în vedere atât cetățeanul, ca destinatar al actului de justiție, cât și pe cei din sistemul de justiție, care înfăptuiesc justiția sau contribuie la înfăptuirea ei. Atribuțiile Ministerului Justiției sunt însă mult mai complexe, începând cu rolul primordial în domeniu legislativ – în inițierea sau avizarea de acte – însă nu este locul și rolul acestei postări de a prezenta o strategie exhaustivă.

Rolul primordial al prezentării este acela de a deschide o dezbatere constructivă și voi fi deschisă la orice sugestii și idei din partea oricui pentru îmbunătățirea actului de justiție și pentru întărirea independenței și profesionalismului sistemului de justiție, astfel încât cetățeanul să vadă că drepturile și libertățile sale sunt respectate și protejate în România.

P.S. Am fost întrebată de ce nu am scris nimic despre sistemul penitenciar, care e sub MJ. Intenționat nu am făcut-o, pentru că doresc prima dată să mă consult cu factorii decizionali și sindicatele din sistemul penitenciar. Vreau să-i ascult pe ei prima dată, să-mi spună cu ce probleme se confruntă și ce soluții de rezolvare întrevăd. În principiu, voi susține orice propunere care va ajuta la îmbunătățirea sistemului penitenciar.”

„Astăzi (n.red. 28 august) am văzut fiecare adevărata față a celor care invocă permanent teorii privind independența justiției! Sper că nu mai are nimeni vreo îndoială; totul este numai la nivel de aparență! Prin decizia luată – de respingere a propunerii doamnei judecător Dana Gîrbovan în funcția de ministru al justiției – au căzut toate măștile propagandei privind statul de drept. În realitate, independența justiției nu l-a preocupat deloc pe președinte. Avem dovada concretă prin decizia luată! Este greu să identifice în fruntea acestei importante instituții o persoană după viziunea, chipul și asemănarea Domniei Sale! Sper să-și găsească alte construcții electorale fiindcă ar fi o blasfemie să mai rostească vreodată expresia justiție independentă!”