Dan Culcer
19:06 (Acum 3 ore)

către mine
Am văzut ieri un reportaj pe un canal al televiziunii ungare. Un concurs de folclor sub denumirea Zboară păunul (Szal a pava). Personajul central era un țigan din Ungaria, care se auto-denumea țigan (cigany) și nu era deloc complexat sau umilit din această pricină. De unde vine acest oportunism al ziariștilor și oamenilor politici din România, care nu mai cutează să numească un țigan-țigan? Am avut ocazia în 1990 să fac un lung interviu cu Marcel Courthiade, țigan din Franța, fost consul al Franței în Albania, vorbitor a vreo zece limbi. A apărut în revista lui Dan C. Mihăilescu, suplimentul LAI. Nici el nu era un țigan complexat. Cred că țiganii (și deci și cei din România) sunt, ca orice comunitate, deci și românii, o masă heteroclită de indivizi, cu diferențieri interne foarte mari, inclusiv lingvistice, fără a fi un grup ci fiind constituită din grupuri sociale în tensiune la nivel economic (foarte săraci și foarte bogați), aglutinate într-o pseudo-comunitate etnică dispersă și neomogenă, în curs de manipulare de către lideri politici (de alte etnii, evrei sau țigani străini) care o folosesc ca masă de manevră la nivele internațional, sub pretextul luptei contra discriminărilor locale. Țiganii nu sunt discriminați decât atunci când sunt săraci. Deci discriminarea nu este etnică (adică rasistă) ci economică și politică. Dar în anumite grupuri țigănești, rurale sau periurbane, regula este comportamentul asocial, cu o moralitate specifică, în care furtul și înșelăciunea în exteriorul grupului, nu sunt considerate păcate. Această minoritate dăunează imaginii globale a țiganilor. Este deci treaba liderilor țigani de bună credință să lupte pentru controlul și educarea grupurilor asociale și infracționale, cu banii care li se încredințează în acest scop și să blocheze tendința infractorilor cocoțați în funcții pe scare pseudo-societății civile, obligându-i să înceteze a-i consuma, utiliza prin deturnare de fonduri, în interes personal, nu comunitar. Împărtășesc deci atitudinea de rezervă sau respingere a majorității ne=rome, adică a multor cetățeni ai României cinstite (mai există, din fericire), atitudine care este cât se poate de motivată, legală, normală, tot atât de normală ca și respingerea morală și juridică a cleptocraților din guvernele succesive ale României post-«revoluționare», români, țigani, maghiari, evrei, turci, armeni etc.
Dan Culcer romaniapresse@gmail.com