Dacii din munții Rodopi

Vasile Pîrvan crede că numele de râu Sargetias (Σαργέτιας) este același („quasi-identic”) cu Sargentias paeonică și trebuie să fie iranică, după numele tribului Σαργάτιοι (Sargetae) din nordul Mării Negre, iar Apo (Caraș) ar fi iar iranic ,conform Syginilor care ocupau valea Dunării bănăţene şi oltene. Fonetismul celor două nu confirmă caracterul lor iranic. Apo probabil era
Menționează și pasajul lui Demosthenes (Ἐργίσκην, ὅ λέγουσιν Σεργέντζιον, σημείωσαι ”Ergiske, care se numeşte (azi) Sergéntzion”) despre un afluent al Hebrului de jos pe stânga, deci am avea trei hidronime, dintre care ultimele două sunt dovada penetrețaiei dacice din sec.VII-VI a.Hr. și nu vreun etnonim iranic care suna vag asemănător. După cum văd eu lucrurile, cele trei (chiar patru cu Apo) hidronime trebuie să fi avut un înțeles în dialectul vorbit de toți ocupanții acelor râuri. Nu ar fi dus cu ei amintirea unor invadatori din sec.VII sau VIII și să numească râuri după ei. Apoi -ta este și azi folosit în Ossetină, un pic diferit fonetic, notat ca -ät de către lingviști sau -t(æ) (=rom. -ăt) în alfabetul latin și este terminația colectivă specifică iranicilor. Vezi ex.märğtä / mærğtæ „păsări”. Am pus în paranteză ‘ă’ pentru că uneori este omis sau se confundă cu o altă desinență, cum ar fi cea de ablativ pl. -äi din lägt-äi, unde lägtä este plural ”men” (=oameni, bărbați adulți), iar -äi desinența de abl.pl. (lat. Sargetae?).
Ar mai fi și desinența genitivală ossetină care azi e notată cu -ị (=rom. î/â), dar nu cred că avem așa ceva mai sus.

Într-o zi s-ar putea să fie importantă cunoașterea ossetinei dacă descoperim un manuscris despre toponimia sarmaților stabiliți în Europa Centrală sau a Alanilor din Ungaria medievală. Toponime ca Anabun ar putea fi „scitic”, cf. änä- “without/fără” și bän/bun ‘bottom, root/fund/bază, rădăcină’ (IE *bʰew- “to grow, swell”), deci ”fără pădure”, adică pustă. Când se atașează unui fitonim se traduce ”pădure de”: bärž-bən/bärz-bun ‘pădure de mesteacăn’, tulz-bän/tolʣ-bun ‘pădure de stejar’. Sau poate fi dacic conform unui prefix *ana- ”de-a lungul” și un termen pentru munte sau deal care putea însemna și graniță. Vezi „vun” (graniță) la Dosoftei, împrumutat probabil din greacă (βουνóς).
Îl găsim și în tracă (Basibunon, Kasibunon) cf. lui Olteanu, în Burușaski (bun „munte”) cf. lui Ilija Čašule, dar și în greacă (bunós „munte, deal”) unde nu-i autohton, ci un împrumut antic. Vezi numele topic Buneiu (munte), iar în Apuseni numele unui deal (cf. lui Ștefan Pașca).
Pe unele hărți medievale ale Daciei, Anabun este alături de romanicul Adfines în vestul României de azi, peste Apuseni, deci eu aș zice că-i traco-dacic și dispare abia în evul mediu. Cred că acesta ar fi al treilea tracism pe care mi-l amintesc acum privind no’iunile de ”munte, deal, colină”: mal, moldă, măgură, bun. (nu, sunt patru!)

Referitor la Sargentias și Sargentzion (diminutivat?) cred că avem un participiu activ și un fonetism mai arhaic decât în Dac.Sargetias. Tracicul -ent-, -inth-/ -inț-? (< IE *-nt-, *-ent-, *-ont-) se regăsește în latină (-ēns, acuz.-entem, -entus?), în Ossetină (bærzónd „înalt, mare; înălțime, loc înalt”), în Burușaski (jíindo ‘alive’, balándo ‘mighty, powerful’, barġúndo ‘yeast, leavened bread’ < IE *bherəg- ‘ritual yeast bread’) și în cele din urmă chiar în dialectele tracice. Bolinthos (Βόλινθος „bour, zimbru”) poate fi un astfel de participiu activ substantivat, deși accentul nu-i acolo unde trebuie. Βόλινθος fiind adunat din teritoriul tribului Maedae/Maidoi, unde se aflau și mulți Daci, poate fi dacic.
La noi arh.greanță (pulbere, pisătură) cred că este un astfel de pp. Vezi alb.grij (arh.grinj) "a măcina, a mărunți".

Cu cât citesc mai mult despre dialectele Burușaski, cu atât sunt mai convins că aceștia provin din Balcani. Eram sceptic privind legăturile ancestrale între Frygiană și Thracă, dar Burușaski îmi schimbă atitudinea.

Bur.kapál, gapál ‘cap’ comparat cu o lexemă de la Hesychios gabalá (idem.) și Gr. κεφᾰλή sau v.Maced. κεβαλή (kebalā́) este mult prea evidentă. E mai mult decât probabil ca geticul Gebeleizis (head of the gods?) să fie același cu kapál, gapál și gabalá, dacă faci abstracție de regula lor, unde e aton devine a.

– bérkat ‘summit, peak, crest; height’ cf. IE *bherĝh- ‘high’, *bherĝh-o-s ‘hill, mountain’ (Thrac. Bergoulē, antic Maced. Berga, Illyr. Berginium) comparat de mine cu nordicul bârgău (=loc de trecere de pe un domeniu pe altul; vamă, loc de trecere”), dacă nu-i reconstruit *burg cf. lat.burgus (germanic) cu sensuri interesante în albaneză sau *brig- (gradație zero) ori *bred- cf. alb.bredh ”a hoinări, a se plimba; a țopăi; a da târcoale” (*breda) sau IE *bʰredʰ- ”to wade” (=a trece o apă prin vad): sl.broditi, *brȏdъ „vad” (rom.brod).

– beśké, biśké, biśké (părul animalelor, blană), comparat cu Dac.bască, Alb.bashkë, cf. unui Thrac *baska, *vaska ‘lână’, derivat cu sufixul -ka < IE *ṷes- ‘to clothe’, cf. lui Ilija Čašule.

– basí ‘a garden with fruit trees; an orchard’ < IE *ṷeis- ‘to sprout, to grow’ (v.Prus weisin ‘fruct’) pare conectat cu rom.baștă/băștea (grădină) și alb.bashtë. În dialectele lor, diftongul ai se monfotonghează în a. La traci și la albanezi cred că depinde de poziția accentului.
Nu cred că basí și băștea (< *beștélla, cf. argea din argella?) sunt tălmăcite corect. Trebuie să fie o împrejmuire, cum sunt gr.κήπος, alb.kopësht, sanscr.vārtra, vṛta (împrejmuit, îngrădit) și prob.vatră (*vartră, din vatra satului și alte sensuri) cf. alb.vathë 'țarc, șarcă'. (Palb. *vartā) sau coradicalele lor Toh. Β wärto 'grădină', Irl. fert 'dâmb funerar', OE weorð 'curte', et cetera.

Știu de ottomanul bâğ, bâğče (grădiniță) din pers.bāɣ, “grădină, pomet” ( *bʰāgás “portion, share, allotment”), dar nu are legătură.

Basibunon „muntele grădină”? Nu cred!