ACTUL I
Sufrageria tipică a unui apartament de 3-4 camere, la bloc. În mijloc o masă mare, din mai multe mese mici, purtând deasupra urmele unui chef ce abia s-a terminat. Scaune, fotolii etc. Linişte, nimeni. Ca o părere, se aude respiraţia uşoară a unui bărbat – probabil, cu timide tendinţe de a deveni sforăit, care încetează cu totul pentru câtva timp, o dată cu intrarea în scenă a Lenuţei, legată la cap, cu şorţul pus şi aspiratorul în mână.
LENUŢA (acuzând primul contact): Dumnezeule!…Ce-au mai putut fuma. (merge şi deschide fereastra, respiră de câteva ori adânc şi se întoarce cu mai mult curaj la ceea ce o aşteaptă) Eh, Ileană?!… Acu să te văd cum joci!… De unde-o începi şi care-i capătul?… (se aude o sforăitură şi Lenuţa descoperă pe cineva adormit într-un fotoliu, nezărit din sală) Aici mi-erai, bată-te să te bată norocul de beţivanul mamii beţivan!… Bine-ţi şade!… Doamne, ce păcate plătesc eu cu copiii ăştia ai mei?!… (dă din cap a pagubă) Mai fă, Lenuţo, curat acum!… (lasă aspiratorul) Ehe, ar merita el să-i pun nişte muzică de-asta! (arată spre aspirator) Frumos plocon!… Dacă n-ar fi însurat, aş mai zice! Însurat!… Astea-s neveste?!… Unde s-a mai pomenit să-mi las eu vreodată omul aşa şi să mă întorc singură acasă, fără bărbatul meu!… Deh, maică! (face o plecăciune dinaintea fotoliului mai departe sforăitor) Eu te-am pus s-o dai la şcoala de şoferi?!… (vagă impresie de dialog cu sforăiala celui din fotoliu) Tu dormi pe unde-apuci, iar ea îţi călăreşte maşina!… Nevestele din ziua de azi! Vai de capul bărbaţilor, săracii!… Uite la el! O să-şi sucească gâtul cum a adormit aşa! (îl aranjează mai bine, mormăieli de nemulţumire, ea continuă în şoaptă, să nu-l trezească pe cel care în continuare va dormi mult mai bine, fără să mai sforăie decât când şi când. Deci, în şoaptă, până se mai depărtează de fotoliu) Că nici nu mă puteam culca până nu-l ştiam acasă!… Ce de nopţi am mai pierdut şi eu aşteptându-l pe fie iertatul, de chefliu şi de scandalagiu ce-a fost!… Mort, copt, cum era, dar să-l ştiu acasă!… Abia după aia adormeam şi eu!… (se uită la cel din fotoliu) Ce bine seamănă!… Până şi la sforăit!… (urmăreşte atentă o secvenţă) Ta-su întreg!… Sforăie, Vasile, mamă! Sforăie, să creşti mare!… Că eşti tare mic, găliganul mamii!… Cu cine-o fi semănând aşa prost la băutură?! Că taică-su o dată nu l-am văzut să arate aşa de beat!… Băut, da, c-a băut şi el, slavă Domnului, dar beat niciodată!… (mai mută câte ceva, mai adună pahare, farfurii etc.) Doamne, Doamne, te chinuieşti o viaţă întreagă să creşti un copil, şi când se-nsoară nici nu visezi peste ce nimereşte!… Dumneaei s-a dus repede acasă şi doarme liniştită, nesforăită, că nu suferă! Iar bietul copil… (sforăit puternic) Pe urmă se mai miră lumea de ce soacrele nu-şi iubesc haitele de nurori!… Păi ai ce să iubeşti la ele?!… Biata soacră-mea!… Tare s-a mai necăjit şi ea cu mine!… La început! Că pe urmă ajunsesem de se-nţelegea cu mine mai bine decât cu fetele ei!… Ea singură recunoştea!… Ehe, câte mi-a spus ea mie şi ţinea ascuns de fete!… Să fiu eu sănătoasă!… Că ştiam s-ascult de-o vorbă şi de-un sfat!… Am avut şi-un tată om! O dată om! Am avut ce să ascult! Aşa am fost crescută! Crescută, nu joacă!… (alte sforăituri) Dar nici nu s-a pomenit să-l vadă soacră-mea aşa (arată spre cel din fotoliu) pe taică-su, vreodată! Mai era ruşine de părinţi pe vremea noastră!… Hei, cum a mai trecut!… Acum e vremea lor (sforăit prelung) şi iată cum şi-o petrec!… (ridică o sticlă de pe masă) Dar nici băuturile, săracii băieţi, nu mai sunt ce-au fost altdată!… Vodcă… Păi vodcă bea taică-su? Sau… (ia altă sticlă) viuski, viski, viskiul ăla al lor!… (duce sticla la nas) Hm!… N-au mai avut putere s-o bea toată!… Mă mir!… Tare se mai lăcomesc la băutură!… Parcă vine sfârşitul lumii!… (altă sticlă) Alta!… Aproape plină!… (se uită la etichetă) Şampanie!… Poftim, Lenuţo, mai zi că n-ai de toate!… (se aude apa din baia vecină cu sufrageria) Au început să se scoale?!… (e atentă la tusea ce se aude din baie) Da’ de unde?!… Îl arde maţele, arde-le-ar focul de sticle! Atâta visky şi ţuică şi bere şi vin alb, vin negru, coniac, vodcă… (a luat pe rând sticlele şi a citit eticheta fiecăreia) Cel puţin ăsta mic are darul somnului! Dragul mamii!… Adoarme la masă ca prostul, dar când se scoală măcar e teafăr şi nu-l doare nimic!… Grigore (arată spre baie) îşi varsă maţele din el de rău ce i se face!… Şi-o să zacă până diseară!… Bine că-a găsit o proastă care să-l oblojească!… Să-mi fi făcut mie taică-su aşa, îi puneam geamantanul la uşă! Nu-i seamănă nici unul! Nici măcar Gheorghiţă!… Nu l-am pomenit pe ta-su o dată să-i fie rău de la băutură!… Ori să-l doboare somnul aşa, pe scaun!… (sforăitul se face mult mai sonor, ea caută ceva, un pled, cu care îşi înveleşte odorul) I s-a făcut frig, dragul mamii inginer!… Auzi, cum să plece şi să-l lase de izbelişte!… Trăzni-le-ar Dumnezeu de nurori!…Asta le e dragostea?… Că aşa s-au luat: cică din dragoste!… Ce-o fi aia? Că eu nu mi-am iubit bărbatul, mi-am iubit copiii!… Ce? Era eu să-l iubesc mai mult decât maică-sa, Dumnezeu s-o odihnească, că bună soacră am mai avut!… Nu l-am iubit, nu l-am iubit! Dar nu mi-aş fi lăsat bărbatul aşa şi să mă întorc singură acasă!… Că parcă ei nu-i place să bea!… Beau ale naibii neveste azi cot la cot cu bărbaţii! Eh, da, nu se îmbată ca ei, asta ar mai lipsi!… Dar ce? Au ele necazurile lor?! Grijile lor?!… Nu ştiu decât de mode şi de coafor!… Ca şi aseară! Reţete de slăbit!… Altceva n-au vorbit toată noaptea! Bată-le să le bată nevoia de nurori! Ar vrea să slăbească, dar mâncând cât şapte! De când mai e şi moda asta cu slăbitul?!… Unde se pomenea în tinereţea mea să vorbească femeile despre aşa ceva?!… Despre broderii, da, despre gherghef, despre vopsele de lână, modele de împletit, de croşetat… Şi-acum? Acum muierile ţin hangul bărbaţilor la petreceri, că nu mai pot săracii să răsufle de ele! Cum e vreun chef, hop şi ele în coasta lor, ca junghiul! Că nu mai pune nimeni biciul pe ele puţin!… Auzi la ele! Şi se mai plâng că n-au una şi alta, dar numai grija asta o au: cum să mai slăbească!… Păi cum să slăbeşti? Muncind! Muncind, fetelor, muncind! Aşa le-am spus aseară! Dacă vreţi să slăbiţi! Munciţi mai mult şi dormiţi mai puţin!…Nu de la mâncare se îngraşă omul! Ci de la nemuncă!… Şi pe urmă tot eu mă mir că nu mă iubesc nurorile!… Dar nu le-ar fi ruşine să nu mă iubească după ce le-am dat trei bărbaţi ca nişte flori!… (tuse din baie, sforăituri din fotoliu. Ea ia aminte, critică) Ce mai flori!… (apoi) Eh, dacă n-au avut noroc să le trăiască tat-su!… Şi să-i înveţe rostul băuturii!… Că are şi ea un rost!… Eu, ce să-i învăţ?! Cât am pus eu gura pe băutură?!… A băut el şi pentru mine!… (adună sticle) Ce de bani aruncaţi!… (citeşte preţurile) 90 de lei… 125… Să-mi cumpere o pereche de pantofi nu se-ndură nici unul, dar pe băutură… 130 de lei!… 78 cu sticlă cu tot!… (se uită roată în jur) S-a strâns ceva sticle goale… Iau câţiva poli buni pe ele… (se uită şi pe sub masă. Răstindu-se) Şi n-am decât să-mi cumpăr după aia şi şapte perechi de pantofi!… Că le-am cerut eu parcă vreodată ceva şi ei să nu-mi dea ori să nu-mi facă voia?!… Dacă nu le cer?! Ei cum să se gândească singuri?!…
Lenuta, personajul principal, o femeie de 70 de ani isi asuma destinul si vede realitatea ce degenereaza din comportamentul modern si usuratic al celor trei fii si nurori ale ei, cu lehamite, resemnare si umor negru.
In scurtul ragaz dintre curatenia pe care o face dupa ce-si sarbatoreste aniversarea cu fiii care mereu asteapta ajutor de la ea, femeia are o iluminare, un moment de monolog revelatoriu. Retraieste intalnirea cu barbatul ei mort, cum a venit in petit , regretul de a-l fi pierdut atat de devreme si de a fi lasat-o fara ajutor. Fiii si nurorile au dezamagit-o punand-o permanent la munca.
Incepe o polemica intre femeie si sotul mort : ca poate nu l-a iubit mai mult decat pe copii, ca de ce a murit si a lasat-o singura cu greutatile vietii ,ca de ce nu l-a plans suficient de mult atunci cand murise pe cel de-al patrulea fiu al lor, Bucur, mandria vietii lor. Ii mai marturiseste acestuia ca dupa moartea lui, mai avusese un copil pe carenu-l putuse naste si care banuia ca fusese fata. Aceasta ar fi putut fi alaturi de Bucur, fiica lor de nadejde.
De fapt in Actului II , cele trei personaje disparute, Barbatul-sotul, Bucur- fiul mort, Aratarea-fiica nenascuta plus un al patrulea pesonaj, Ileana, vor sa o ia intr-o calatorie la Paris, o calatorie initiatica(drumul spre odihna).
Lenutei i se cere o cafea de catre fiul trezit dupa chef.
Actul II se finalizeaza amar. Femeia muncita timp de 70 de ani conchide culehamite si resemnare:
,, Derbedeii !… Astia-s copiii ! Nici sa mor nu ma lasa !
Cortina cade, lasandu-ne sa reflectam la aceste sensuri esentiale : relatia barbat-femeie, mama-copil, viata –moarte.
Daca ar fi jucata, piesa ar fi de departe un succes la scena deschisa. Uram domnului profesor sa gasim regizori pe masura valorii acestor frumoase si alegorice piese.