 G130 aprobate gert.frau@yahoo.com 89.136.113.152
Poate ar trebui să ne concentrăm pe acele cuvinte de origine romanică și dacică moștenite, mai puțin pe cele slavice. Identitatea noastră ține de ele și nu văd de ce ne-am concentra pe altele. Am citit săptămâna trecută că Putin urmărește să curețe limba rusă de cuvinte străine. https://www.hotnews.ro/stiri-razboi_ucraina-26113401-vladimir-putin-interzis-imprumuturile-cuvinte-straine-limba-rusa.htm Legat de cuvintele astea, urmăriți să le publicați sau e doar pentru a vă satisface curiozitatea? Sunt multe cuvinte de care m-am preocupat doar pentru plăcerea descoperirii, dar nu folosesc nici cui. Nu știu ce ar influența readoptarea lor. Diverse cuvinte care-mi vin în minte acum ar fi următoarele: înstigat (vecin), care cred că poate fi dacic, înrudit cu alb.shteg (cale). Posibil a fi legat și de top.Bâtca Stejii. https://en.wiktionary.org/wiki/shteg Un alt regionalism din nord ar fi lătîn(ă) din expr. expr. lat’ină rea (în Ieud) și glosează „om rău” (Papahagi) , aproape identic cu alb.lëti ca referire la italieni de către diaspora albaneză istorică din sudul Italiei. Eu l-am găsit sub forma lătână. Posibil să se refere la cei de confesiune catolică, adică la unguri, deși în legătura de mai jos se spune că ar mai însemna ”străinătate; lume străină”. condră, s. f. (Mold., ceartă, gîlceavă), de aceeași origine. – Der. condra, vb. refl. (Mold., a se certa); învita (var.îngita, înzita) https://dexonline.ro/intrare/%C3%AEnvita/94871 Urlătură ”ruină, surpătură” (top.Urlați) probabil de origine romanică cf. arom. a se aurla (năpusti), dar vezi și alb.urelë ”groapă (formată) de apă” chiu (pantă, coastă) Lat. clīvus (pantă, deal, ridicătură). Arhaisme dispărute de cel puțin un secol sau două: premite, sumite, împuta, vitru, toapsec (venin) cu der.topseca, topsecos, topsicătură, înde, altinderi adv. (înv., în alt loc), î́mbĭ, î́mbe num. (lat. ambo, ambae), aórea, a soage (frământa) cu der.sogătoare, a demânda, vergur(ă), etc. Legat de înțelepciunea populară, am întâlnit expr. A i se strînge (cuiva) funia de țăruș ”a i se apropia (cuiva) sfîrșitul vieții, a îmbătrîni”. Poate explica cineva resortul acestei vorbe? Am adunat multe cuvinte, unele de origine dacică, dar nu văd pe cine ar ajuta lexicul acesta. Dacă scriitorii și artiștii nu le folosesc, nu au șansa de a se răspândi. Apoi suntem deja invadați de cultura asta anglofonă stricată și de țigănie. Degeaba ne temem de ruși. |
2 Comments
Comenteaza
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Stimate G, de rusi n-avem de ce sa ne mai temem d.p.d.v. lingvistic, ci numai militar. Agresiunea lingvistica slava s-a incheiat demult cu un impact extrem de dureros pentru noi. Este suficient sa spun propozitia:”Dragi tovarasi si prieteni, va iubesc!” sau :”Traiasca in veci dragostea si prietenia dintre noroadele noastre muncitoare!” Sa ne mai miram ca strainii zic de limba rom^na ca ar fi o limba slava? Partea urata este ca noi, rom^nii, sub presiunea comisarilor culturali bolsevici de la noi, mai vechi si mai noi, n-am mai dorit sa continuam procesul de relatinizare a limbii , inceput de catre Scoala Ardeleana. Eminescu se intreba „ce e amorul”…urmasii lui din anii ’50 incoace se intreba „cum e oare, cum e oare dragostea?” Existau solutii in interiorul limbii pentru a inlatura slavonizarea limbajului nostru afectiv? Existau si exista in dialectele sud-dunarene , dar si in cel daco-rom^n. „vruta” sau „dorita” in loc de „iubita”; „te vreau mult” sau „te doresc”, in loc de „te iubesc”. Pentru „intalnire” , care suna cumplit , se putea alege „incontrire”, ca pe istrorom^na, sau si „inuibare”, ca pe meglenorom^na , sau se putea alege forma mai culta „inobviere”. In loc de „a trai”, cuvant oribil care in trecut se utiliza doar pentru lucruri neinsufletite, sau avea sensul de” a rabda” in megl., se putea alege solutia „a via” ( eu viez, tu viezi , el, ea viaza) sau solutia mgl.: eu viesc, tu viesti, el, ea vieste sau ” a custa”. Pentru „prieten” se putea continua cu „amic”, dar ,asemenea „amorului”, politrucii nostri levantini l-au gasit prea burghez si prea imperialst si prea …latinist. In loc de „munca” puteam zice „serbire”, si in loc de „harnic”, „serbicios (mgl); in loc de „tovaras” , „camarad” sau „fartate”. Dar cel mai rusinos lucru este ca termenii care exprima cognatia sunt la noi nelatini. Am ajuns sa spunem „neam” si „ruda”, „rudenie”, „inrudire” _in loc de „nat”, „gint”, „gintunie”, „ingintunire”. Am renuntat la „muiere”, „soata”, „marita” si am ales v(b)ulgarul cuvant „nevasta”; am uitat ca „sudoarea scoate langoarea” si am zis, ca sa ne dam si noi mai culti, „naduseala scoate boala”. In loc de „juni” ne-a placut sa ne credem „voinici”, si in loc de „meseri” am preferat sa fim „saraci”; in loc de „desideraturi” am avut „pohte”; in loc de „langezi” ne-am trezit „bolnavi”. Si acum , in loc de „cumplitul timpului ” sau „a etilor”, ne temem de „sfarsitul veacului” , ca pravoslavnicii armeni de bomba nucleara… In fond, disparitia noastra n-ar fi chiar asa de mare pierdere, catand ( in loc de „privind”) in ce mod de instrainare si degradare am ajuns , noi , cica descendentii Romanitatii traco-dace. N-ar fi mai mare pacat daca Sfeti ( nu s^ntul!) Panfutie Aghioritul ar ramane cu profetia neimplinita .? Ceea ce nu pot intelege in ruptul capului este insa de ce le e frica lor atat de tare de moarte? N-ar trebui sa se bucure ,ca Apostolul Pavel, de intrarea mai timpurie in Patria Cereasca ? Pai acolo au ocazia sa” raposeze”, ca sa nu zic sa se „odihneasca” toata ziua : de dimineata pana la „merind”… ca sa nu zic „ujina” , si sa zica intruna :”Bogdaproste”!
Problema noastră este ucrainizarea, nu rusificarea, însă Rușii sunt încă foarte ”pricuroși” pentru că pot reveni la vechile lor cusururi după ce-i măcelăresc pe ”micii Ruși” și iau cu asalt Moldova. Situația noastră este foarte precară din toate ”punturile” de vedere. Avem multe ”mâncături” (lipsuri), multe vulnerabilități.
„Dacă îți cunoști adversarul și te cunoști pe tine, nu vei fi înfrânt în nicio bătălie, dacă nu îți cunoști adversarul, dar te cunoști pe tine, pentru fiecare victorie obținută vei avea o înfrângere, dacă nu îți cunoști adversarul și nu te cunoști pe tine, vei fi înfrânt în fiecare bătălie.” Sun Tzu
Sunt cuvinte romanice moștenite care pot extinde paleta expresivă, dar nu-i cazul să ne agățăm cu cerbicie de vreun curent purificator până la extrem. Au și cuvintele slavice locul lor, fără de care graiul s-ar sărăci nespus. Urarea mea preferată este ”Dumnezeu să te trăiască/custe!”, deci nu mi se pare verbul ”a trăi” oribil. Sensul său cel mai vechi se suprapune cu acela moștenit dela Romani (cōnstāre).
Sunt adeptul primenirii vorbarului cu acele cuvinte arhaice, uitate sau pierdute: gint (născut), ginte/gintă, a (se) găudi (a se bucura), a (se) volba, sarsaor (diavol), a (se) viști/vișci, previști, veșt (sl.), puntură, agru, prat, sírtă (înv. banc de nisipuri mișcătoare), voruntar (arh.moldovenesc), voltum, rușință, gătință, lucoare, duroare, digoare, etc. Nu toate sunt de origine daco-romană.
Nu susțin măcelărirea graiului fără discernământ. Prieten este mult mai expresiv decât neol. ”amic”, care nici nu respectă legile de transformare fonetică specifice românei și nici nu are sensul acela intim și profund. Amicul este aproape o cunoștință, pe care-l ții la depărtare de o mână. Am amintit mai demult de arom.suțată (tovărășie), derivat al unui înv.soțu (tovăraș; lat.socius), folosit încă pe vremea lui Mihai Bravul/Viteazul. Fârtat sună mai puțin bine decât varianta arhaică frătat. ”Îmbele” sunt interesante și binevenite!
Dacă ne-am juca puțin cu lexicul ăsta cult, s-ar putea scoate ceva interesant, dar nu mereu. Amīcus cred că ar fi devenit *(î)megu/*(î)mecu sau *imicu (cf. cu inimă din anima sau vitreg/vitrec din vītricus), ceea ce ar suna cam ciudățel. Poate de asta au albanezi mik.
Aș păstra și ceva din arhaismul stră-românesc consemnat numai la aromâni azi: feată (fată), veară (vară), tră (lat.trans), beală, umănitate, crână, sumă (vârf) sau arhaicitatea noastră cu prefixul tră-, prep.pre (pe) și multe altele. Tu vrei o limbă după cum doreau elitele elene până în 1976 cu καθαρεύουσα (katharévousa), în loc de δημοτικός (dēmotikós, “comun”).
https://en.wiktionary.org/wiki/Katharevousa
(https://www.youtube.com/watch?v=syp7nNmh6bY)
Eu vreau o limbă foarte expresivă și unificată cu dialectele sudice (cel puțin în vocabularul moștenit), foarte puțin purificată de străinisme, cu excepția celor foarte noi.