Text primit de la dl Eugen Lemnaru – Banu
*
Dragilor,
De cand am auzit de povestea copilasilor din Arges mi-am zis ca e ceva necurat la mijloc. Prea se imbolnaveau multi, dintr-odata, brusc si mureau pe capete. Iar autoritatile: malc. Reactie tarzie si numai reactie nu a fost. Ci, din nou, balmajeala. M-am gandit si am ajuns la concluzia simtita, fara probe, ca iar suntem cobaii cuiva. Numai ca de data aste ne ingropam pruncii… ce poate fi mai trist de atat ?!!!!
Apoi, cand am vazut, ca la presiunile oarecum intarziate si ale mass-mediei s-a gasit pe repede inainte un tap ispasitor, ba si prin antepronuntare imediata fata de data definitivarii tuturor analizelor la toate partile incriminate pe lantul productiei-distributiei-
Cand, mai apoi, am aflat dintr-o sursa directa de la un mare lant de hypermarket-uri franceze din Romania ca Lactalis a oferit nu de mult sa cumpere Lactate Bradet, iar patronul i-a refuzat (Marius Nicolae Badea a demonstrat ca este un om cu foarte mult bun simt si un roman adevarat, cumpatat si nedusmanos mai intai de toate, dupa cate i s-au facut, asa cum a putut vedea toata tara noastra). Ei atunci s-a facut cu adevarat lumina: iata cum au vrut sa impuste doi iepuri odata. Adica:
1. Pai, Lactalis (https://en.wikipedia.org/
2. si sa inchida la propriu cel mai mare producator local de produse lactate din jud. Arges (care ajunsese chiar sa aibe tupeul sa si exporte in UE… – conf. informatiilor din media), pe care Lactalis l-ar fi putut cumpara acum la pret de «2 lei», daca tot ajungea in faliment prin ruinarea afacerii «datorita» (a se citi: din cauza) tradatorului de tara Achimas-Cadariu. Ce repede, de asemenea, s-au grabit toate lanturile sa rezilieze contractele cu Lactate Bradet, si au trambitat asta pe la tv, deci nu numai sa-i retraga produsele, si tot inainte de definitivarea anchetei. Oare acum i le resemneaza tot asa de repede?!… Dar, in mod idealist si absurd-ipotetic, daca era o firma straina in cauza inventata, tot asa se pripea dl. Achimas sau marile lanturi de hypermarketuri?
Ghinion, vorba neamtului, caci romanii n-au mai inghitit galusca lor, ba mai mult s-a confirmat pe mai multe cai oficiale ca nu produsele Lactate Bradet au omorat direct sau indirect acei copilasi care acum sunt ingerasi, dar parintii nu pot intelege nicicum asta, si pe buna dreptate, caci ei tot nu stiu (cel putin nu in mod oficial) ce sau cine le-a omorat copilasii…
Insa cui ii pasa din guvern si din orice alta entitate de conducere a tarii? Nimanui !!!!
Cum nu le pasa de peste 26 de ani nici de cei morti si raniti la lovitura militara de stat din ’89, nici de urmatorii de la mineriade, nici de salvatorii de vieti din avionul prabusit si lasati sa moara in Apuseni, nici de salvatorii SMURD prabusiti si lasati sa se inece in lacul Siutghiol-Mamaia, nici de politistul motociclist folosit abuziv in misiuni al caror scop ni se refuza pana azi sa-l aflam si nici de cei din Colectiv si nici de urmatorii…, caci vor mai fi daca mai stam mult cu mainile in san si doar ne lamentam si ne plangem mortii, fara sa facem ceva concret care sa ne uneasca cumva si sa aratam celor ce ne vor raul (atat din interior, cat si din exterior) ca e bine sa se opreasca, caci romanii se unesc tare la greu si e jale atunci.
Si iata cum Dumnezeu a facut sa apara un astfel de moment, de chemare la unitate si chiar intr-un scop pur romanesc, nobil si sanatos.
Am ramas uimit de bucurie sa vad ca patronul Lactate Bradet a spus ca in urma scandalului in care a fost tarat si din care a iesit cu constiinta curata si cu fruntea sus, s-a decis sa transforme Lactate Bradet intr-o firma si mai mare, pe baza de actiuni (un S.A.), actiuni pe care le pot cumpara toti romanii care vor sa demonstreze ca si noi suntem uniti si ca putem face cea mai mare firma de lactate din tara, cu lapte romanesc (nu de import din Ungaria si din Austria si nici din prafuri amestecate cu apa), si la preturi romanesti. Asta putem face daca iata, ne unim si culmea: chiar putem avea si profit din asta.
Eu chiar cred ca este prima initiativa buna pe care am vazut-o in ultimul timp in tara noastra, este si usor realizabila, rapid si singura (momentan) prin care romanii pot sa-si arate unitatea, si chiar PATRIOTISMUL sau IUBIREA DE TARISOARA ASTA A NOASTRA macinata de vanzatori-tradatori, din interior si de alti dusmani din exterior, si chiar intr-un scop foarte bun, benefic sanatatii, PUR romanesc si total pasnic. Ba, mai mult, s-ar putea sa fie chiar o idee buna de urmat si in alte domenii, in care deja UE ne-a obligat sa ne inchidem toate fabricile ca sa consumam de la ei produsele lor si ca sa ne ia si forta de munca calificata sa munceasca tot in fabricile lor si sa ne dea in schimb sa le cumparam la preturi chiar mai mari ca-n UE produsele facute si de romani de-ai nostri (vezi cel mai recent caz, dar nu singular din nefericire, al studiului de luna asta al preturilor de la Lidl, mai mari cu pana la 30-60% decat in Polonia si Germania; Lidl, care, culmea nesimtirii, nici nu a dat vreun comunicat, scuze sau macar sa fi modificat preturile – nu, pentru ca ne cred a fi prosti, traducand toleranta noastra in prostie).
Nu-l cunosc pe acest patron de la Lactate Bradet, Dumnezeu stie asta, dar il admir pentru toata decenta, curajul si romanismul din el si mi-as dori sa-l cunosc. Caci el demonstreaza tuturor ca romanul nu e prost, asta e clar.
Iata cum putem cumpara actiuni la viitoarea firma Bradet Romanesc S.A., cate vrea fiecare, de 50, 100 si 500 lei. https://www.sprijina.ro/cauze/
Daca unii (din pacate «cozile de topor» au fost chiar romani…) au vrut sa distruga o marca romaneasca corecta (caci exista si multi romani corecti, nevazuti sau promovati la tv, unde ni se arata numai scursori, hoti si oameni care gresesc), facand-o tap ispasitor pentru o problema a carei cauza ni se ascunde pana azi in mod voit pentru apararea intereselor lor meschine, haideti sa incepem sa aratam ca romanii nu pot fi calcati in picioare fara limita, chiar daca avem un nivel de toleranta peste limitele obisnuite (demonstrat si istoric, din pacate).
Eu voi cumpara actiuni la acest proiect romanesc. De ieri, 9 martie in 60 de zile maxim o tot pot face incontinuu (deci pana in prima decada a lunii mai). Maine voi lua primele actiuni.
Dar cu cat afla si suntem mai multi cu atat vom putea sa aratam ce pot face romanii cand se unesc. Din pacate, istoria ne-a aratat ca o facem numai la greu. Dar e bine si asa J decat niciodata.
Sa afle cati mai multi romani de initiativa aceasta. Asta conteaza acum. Si apoi, fiecare decide cum simte el mai romaneste.
Doamne ajuta!
Tibi
PS:
Apropo de cauza reala a mortii bebelusilor. O fi sau n-o fi din cauza unor vaccinuri, cum spun multi, unii chiar specialisti, si mai ales foarte multi medici, dar numai pe la colturi, fiindu-le teama (ca-n comunism…) ca-si pierd slujbele, dar trei lucruri sunt clare:
1. nicio firma farmaceutica din cele acuzate direct sau indirect nu a iesit cu o negatie clara in acest sens – caci testele i-ar incrimina, probabil, de vreme ce nu ies la rampa siguri pe ei sa demonteze acuzatiile transant;
2. prea s-au gasit multi “avocati”-inaintasi care sa apere idea ca nu din cauza vaccinurilor mor bebelusii din Arges si din inca vreo doua judete – oare cine i-a trimis, sau i-a chemat si ce mari specialisti sunt cei mai multi dintre ei?… ;
3. nici pana acum guvernantii responsabili nu au venit cu o (alta) cauza reala, caci nu o au. De unde s-o mai scoata, cand tocmai le-a picat lumea-n cap cu prima tentativa?
Unde esti tu, Tepes, Doamne ?… insa daca nici Tepes n-a reusit, o fi tara asta blestemata sa fie bogata, cu oameni-palmasi cinstiti si muncitori, dar numai cu «oameni»-conducatori hoti si tradatori de neam?
|
Tot Lactalis https://www.facebook.com/galatiulnutemaivrea/posts/973864936028599
Situatia asta in care dintr-o data nici un copil din Jud Arges nu mai e in siguranta pt ca alimentele devin contaminate, pe timp de iarna (temperaturi scazute) trebuie privita si altfel.
Bacteria responsabila de imbolnaviri este proprie corpului uman si se afla in intestine.
Sau, pe romaneste, exista posibilitatea sa avem un dement care pune rahat in mancarea copiilor – fie direct fie printr-o seringa cu care injecteaza alimentele destinate copiilor.
In loc sa se dea alarma si cetatenii sa fie atenti la persoane straine care se apropie nejustificat de rafturile cu alimente pentru copii „specialistii nostrii” bajbaie in explicatii si cauta orice alta varianta decat cea a unei „maini criminale”.
Si cum „joaca cu rahatul” este o etapa din „cultura satanista” e posibil ca acest dement, lasat in libertate, sa treaca la „nivelul urmator de initiere” – care va fi mult mai grav. Parerea mea.
http://www.napocanews.ro/2016/03/peste-800-000-de-lei-alocati-de-consiliul-local-cluj-napoca-asociatiilor-si-fundatiilor-unguresti.html
BOC da banu gros numai la unguri Peste 800.000 de lei, alocați de Consiliul Local Cluj-Napoca asociațiilor și fundațiilor ungurești
CE GROZAVIEEE!!!!!!!!!!!!!!!!!
Contribuabilul alegător Aurel Rogojan reclamă: Deşi ca ţară murim, pe listele electorale ne înmulţim. Au apărut 2, 7 milioane de alegători peste totalul populaţiei cu drept de vot
link:
http://www.ziaristionline.ro/2016/03/04/contribuabilul-alegator-aurel-rogojan-reclama-desi-ca-tara-murim-pe-listele-electorale-ne-inmultim-au-aparut-2-7-milioane-de-alegatori-peste-totalul-populatiei-cu-drept-de-vot/
PROPUN SA DENUMIM CONDUCATORII HOTI SI TRADATORI DE NEAM: „REPTILE”.
CACI EI SUNT FIARE PRIN NATURA LOR, SI DOAR PRIN ASPECTUL LOR EXTERIOR, DE FATADA, PAR OAMENI.
E DREPTUL SI DATORIA FATA SE COPIII SAI, A ORICARUI POPOR, SA SE APERE SI SA LE FACA INOFANSIVE PE ACESTE REPTILE, ACOLO UNDE STATUL NU MAI FUNCTIONEAZA!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
ZIARELE STRAINE NECONFORMISTE FATA DE SISTEM(NEOCON), VORBESC DE EPOCA NOASTRA CA FIIND EPOCA „REPTO” – adica a REPTILELOR, caci ei sunt peste tot aceiasi criminali pusi pe castig de putere prin crime si razboaie perpetue pe care le intretin tot ei, pe spinarea altora, a noastra, in acest caz.
Uciderea in masa, printre alte ucideri, a copiilor nostri, inseamna razboi!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
„ZIARELE STRAINE NECONFORMISTE FATA DE SISTEM(NEOCON), VORBESC DE EPOCA NOASTRA CA FIIND EPOCA „REPTO” – Adică a REPTILELOR” – Agenda Reptilienilor e înpinsă subtil pentru ca în subconștientul oamenilor să se înfiripe gînduri extraterestre! Doar că spațiul neexistînd (vezi Firmamentul Biblic), ei se transformă în Îngerii Căzuți, în Demoni! E și asta cusută cu ață albă!
Doar ca schimbarea denumirii nu schimba, din pacate, cu nimic situatia in lume. Nu sporeste nici capacitatea omului de rand de a-si apara copiii si nici capacitatea de a-i dezactiva pe raufactori. Personal ma simt total neputincioasa si ma tem ca nu se mai poate schimba directia in care a pornit civilizatia umana, evident manipulata de un grup invizibil.
”dar parintii nu pot intelege nicicum asta, si pe buna dreptate, caci ei tot nu stiu (cel putin nu in mod oficial) ce sau cine le-a omorat copilasii.” – Vedeți dle Lemnaru, de ce părinții nu înțeleg! Deoarece sunt ignoranți și îndoctrinați să urmeze ad-literam ceea ce Guvernul le prescrie! Dacă nu știați, prerogativele Guvernului sînt în primul rînd CONTROLUL MINȚII, CONTROLUL POPORULUI! Oriunde ai merge în Rumînia și-ai întreba mamele și viitoarele mame despre Vaccinare, 99% dintre ele vor răspunde că trebuie să le facă pentru că e bine pentru copilul/copiii lor. Și pînă la urmă, lactatele și pruncii sunt lucruri diferite. Mamele trebuie să se îngrijească de ei, să-i țină la sîn!
„caci vor mai fi daca mai stam mult cu mainile in san si doar ne lamentam si ne plangem mortii, fara sa facem ceva concret care sa ne uneasca cumva si sa aratam celor ce ne vor raul (atat din interior, cat si din exterior) ca e bine sa se opreasca, caci romanii se unesc tare la greu si e jale atunci.” – Asta-i doar o lozincă! Rumînii au fost îndoctrinați de Guvern și dezvățati sa mai fie uniți. În plus, au fost așa de tare mințiți și manipulați, că sunt cu pantalonii în vine! Fără o cunoaștere completă a Realității, fără o unitate în cuget și simțiri, fără ordine și disciplină, speranțele „pălmașilor cinstiți” sunt absolut deșarte!
„Nu-l cunosc pe acest patron de la Lactate Bradet, Dumnezeu stie asta, dar il admir pentru toata decenta, curajul si romanismul din el si mi-as dori sa-l cunosc. Caci el demonstreaza tuturor ca romanul nu e prost, asta e clar.” – Cu o floare nu se face Primăvara, iel fiind un minuscul pion pe tabla de șah Iudeo-Masonică.
„pentru o problema a carei cauza ni se ascunde pana azi in mod voit pentru apararea intereselor lor meschine, haideti sa incepem sa aratam ca romanii nu pot fi calcati in picioare fara limita, chiar daca avem un nivel de toleranta peste limitele obisnuite (demonstrat si istoric, din pacate).” – Tocmai desprea asta vorbeam, rumînii au fost „educați” să aștepte totul de la Guvern iar consecințele sunt vizibile. Totul este ascuns iar rumînii sunt trimiși pur și simplu la „abator”. Ignoranța și comoditatea fac din rumîni victime sigure!
„Din pacate, istoria ne-a aratat ca o facem numai la greu. Dar e bine si asa J decat niciodata.” – Există mari șanse ca Istoria să nu se mai repete!
„Unde esti tu, Tepes, Doamne ?… insa daca nici Tepes n-a reusit, o fi tara asta blestemata sa fie bogata, cu oameni-palmasi cinstiti si muncitori, dar numai cu «oameni»-conducatori hoti si tradatori de neam?” – Sunt ferm convins că Neamul Rumînesc a fost blestemat! Prea multă dizarmonie a existat și există!
Trezește-te Ioano, Trezește-te Gheorghițo!
ALARMA!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
„CEDAREA PORTULUI CONSTANTA OLANDEI REPREZINTA VANZARE DE TARA”, declara Bogdan Diaconu
titlu:
Premierul Cioloș a dat semnale în Olanda că este dispus să cedeze Portul Constanța, în schimbul promisiunii intrării României în Schengen
link:
http://www.b1.ro/stiri/economic/premierul-ciolos-a-dat-semnale-in-olanda-ca-este-dispus-sa-cedeze-portul-constanta-in-schimbul-promisiunii-intrarii-romaniei-in-schengen-143105.html
Un articol de: B1.ro | 11 Mar 2016, 12:27
Foto: radioconstanta.ro
Olanda s-a opus vehement intrării României în zona Schengen. Motivul nu pare a fi corupția din țara noastră, ci interesele economice ale olandezilor.
Concret, “atât timp cât Rotterdamul se află în Olanda şi Constanţa în România, noi nu vom intra în Schengen!”, explica jurnalistul Mihai Ionescu. (Detalii AICI)
Portul Rotterdam este al treilea ca mărime din lume și cel mai important din UE. Pe aici, intră toată marfa din lume în spațiul comunitar.
Dacă România ar intra în Schengen, economia portuară olandeză ar avea de suferit. Portul Constanța ar putea prelua cea mai mare parte din transporturi, iar oficialii de la Amsterdam știu asta.
Prim-ministrul Mark Rutte a declarat în discursul său susținut în 20 ianuarie 2016 în fața PE că vrea să pună accent pe câștigurile practice evidente.
“Olandezii doresc în primul rând ca Europa să consolideze piața internă și se arată la fel ca britanicii dezintersați de avansul integrării politice. Ei au interese comerciale foarte mari în România și nu vor să renunțe la anumite priorități”, susține jurnalistul Horațiu Pepine de la Deutsche Welle.
Interesul pe care Olanda îl manifestă în România s-a remarcat încă de acum doi ani. Ministrul Frans Timmermans declara la vremea respectivă că dorește realizarea unei cooperări strânse între portul Rotterdam și portul Constanța.
”Noi dorim să împărtășim din experiența noastră, a spus el , în domeniul logisticii și organizării portuare și nu doar pentru că ar fi în folosul Constanței, dar și pentru că ar fi în beneficiul Rotterdam-ului. Astfel, românia și Țările de jos ar controla întregul transport european de mărfuri pe cale maritimă și fluvială”, a explicat Timmermans.
“Cert e că Bucureștiul a văzut în această ofertă mai curând un avantaj pentru Rotterdam și nu s-a încheiat nicio alianță”, menționează jurnalistul DW.
Exasperați de refuzul Olandei de a accepta admiterea României în Spațiul Schengen, decidenții politici de la București caută să adopte o cale mai pragmatică, oferind olandezilor anumite avantaje economice.
De curând, premierul Dacian Cioloș a întreprins o vizită oficială în Olanda. Acesta și-a propus să-l convingă pe omologul său Mark Rutte să renunțe la rezervele sale privind admiterea României în Schengen.
Totodată, Cioloș a precizat înainte de plecare că va discuta cu oficialii olandezi și despre “colaborarea bilaterală”.
”Vreau să discutăm și despre cooperarea biletarală, dat fiind faptul că Olanda e un partener politic important pentru România, atât din punctul de vedere al schimburilor comerciale cât și al investițiilor olandeze în mai multe domenii și, dat fiind potențialul pe care îl are România de creștere economică, vreau să dau acest semnal că așteptăm o prezență mai activă din partea Olandei în România, în anumite domenii (…). Și o să discutăm chiar de perspectiva unor proiecte mai concrete în interes olandez în domeniul transporturilor”, a spus Cioloș.
“Se pare așadar că premierul Cioloș intenționează să ia el inițiativa venind cu o ofertă proprie”, conchide jurnalistul DW.
În același context, deputatul Bogdan Diaconu susține că „premierul Dacian Julien Cioloș a dat semnale în Olanda că este dispus să cedeze Portul Constanța în schimbul promisiunii intrării României în Spațiul Schengen. El le-a promis olandezilor , după cum a declarat chiar premierul înainte de a pleca la Haga”.
„Cedarea Portului Constanța Olandei reprezintă vânzare de țară, pur și simplu, la fel ca și privatizarea CE Oltenia pe suma avansată de Fondul Proprietatea, de 70 de milioane de euro. Toată industria și toate obiectivele strategice ale României au fost cedate într-un mod similar, iar rezultatul a fost îngenuncherea economică a României și a cetățenilor săi. UE se comportă față de România nu ca un partener, ci ca un asasin economic!”, mai spune Diaconu într-un comunicat remis B1 TV.
Ștefane, după cum clar se observă, TOȚI STRĂINII au interese în Rumînia. Cum se face că Rumînia n-are niciun interes nici acasă, nici peste hotare? Aaa, e votul prin corespondență! Pînă și Nașul, B1 au interese, că televiziunea nu le-o merge din vorbăraie! Halal Politicieni, halal Conducători, Halal Oameni de presă!
„Olanda este duşmanul de moarte al României, nein Constanţa, nein Schengen”, un articol referitor la problema portului Constanta si santajul Olandei, link-ul mai jos..
Mai bine ne lipsim de Shengen decat sa ajungem sa ne umilim in halul asta sa ne vindem „corpul” tarii ca ultima c..va .
http://www.expunere.com/olanda-este-dusmanul-de-moarte-al-romaniei-nein-constanta-nein-schengen.html
Asta este deja foarte grav !!!
In conditiile asta mai bine ne lipsim de Shengen, inclusiv de refugiatii pe care ni baga pe gat UE. Chiar vor desfiintarea totala a Romaniei ca tara?!
Olandezii in istoria lor au profitat de coloniile lor, de sclavi si materii prime furate! Dupa 1989 au cumparat un sfert din pamanturile Romaniei. Si-au facut ferme pe pamnatul nostru fertil, au adus fabrici de facut produse lactate cu munca superieftina si vand produsele cu un super profit. Sigur… ca vor sa ne ia tot ce pot, inclusiv portul Constanta pe care noi am putea sa-l exploatam cu mari beneficii. Dar PROSTI SUNTEM NOI DACA NE LASAM CHIAR ASA RAHATITI IN CAP!!! Adica chiar atat de lipsiti de demnitate sa fim, sa ne vindem „corpul” ca o c..va pentru nenorocitul asta de Shengen?
Ciolos sa plece de unde a venit si sa nu se atinga de port, oricare ar fii consecintele!!!