Ivritul ca ivritul, dar ebraica veche?! Ce-ați avut cu ea?!

 

 

Textul meu despre Alexandru Graur și limba ivrită a prilejuit pe site un schimb de comentarii cu CORNELIU CORNELIU, pe care îl reproduc mai jos. Reproduc și comentariul colegului nostru RADU ȘTEFAN, care, în două propoziții dovedește că a înțeles mult mai bine decât CORNELIU ce am susținut eu:

   „In Izrael domină engleza, nu ivritul! Ca peste tot in situații atat de heterogene!”

 

Domnule CORNELIU, ivritul va fi, din punctul meu de vedere, un experiment reușit atunci când va exista o comunitate evreiască în sînul căreia se vorbește NUMAI ivrit, copiii se nasc și cresc într-un mediu uni-lingv, în jurul lor vorbindu-se numai ivritul! Cu alte cuvinte, eu m-am întrebat dacă ivritul funcționează în Israel ca limbă maternă. Și am motive să mă îndoiesc că ivritul se vorbește ca limbă maternă în Israel.

Eu țin mult la acest concept, limbă maternă, pe care l-am aplicat de ani de zile în discuțiile privind etnogeneza românilor, pentru a comenta calitatea celor care au adus latina în Dacia. Concluzia mea a fost că pentru acei cives romani latina era limba lor maternă și că nu cunoșteau altă limbă. Și că de aceea limba română putem spune că este limba latină, așa cum a evoluat ea în părțile dunărene prin viu grai din secolul al II-lea până azi!

Deci nu din ostilitate față de evrei am introdus în discuție acest criteriu: limba maternă! Poate că mă înșel dacă îi dau atâta importanță, dar asta nu mai contează!

Altminteri, efortul a milioane de evrei de a învăța ivritul merită toată stima! Și aceste laude nu lipsesc! Dar se cuvine să cântărim exact rezultatele!…

Nu mai reluam acest subiect dacă nu intervenea și amicul nostru PUIU din Israel cu care am cele mai deschise discuții pe mai toate subiectele de interes comun. Dumnealui urmărește site-ul nostru, intervine uneori pe site, în măsura în care poate angaja o discuție decentă cu alți comentatori. Mai des vorbim la telefon. A citit comentariul dlui CORNELIU și m-a rugat să-i transmit dlui Corneliu rugămintea de a exemplifica cu texte din ivrit afirmația sa că „in acelasi timp se gaseste in aceeasi „limba săracă” ivrit o bogatie de expresii, forme si cuvinte pentru care alta limba ar trebui sa se contorsioneze bine fabricand ciorchini intregi de cuvinte pentru a putea exprima echivalentul.”  La care a adăugat și întrebarea: Dle Corneliu, mata locuiești în Israel? Când ai învățat ivritul?

Dacă cumva dl CORNELIU chiar locuiește în Israel, l-aș întreba și eu ceva: la câte piese de teatru a fost jucate în ivrit? Scrise sau traduse în ivrit!

Ba chiar l-aș invita să se intereseze, în Israel, per total dacă se poate, câte piese de teatru se joacă în ivrit, câte în idiș?

Teatrul Evreiesc din București montează piese în ivrit și în idiș, merge des în turneu în Israel. La ce piese vine mai mult public israelian, la cele jucate în idiș sau la cele jucate în ivrit?

*

La drept vorbind pentru mine nu ivritul este un subiect de meditație, ci ebraica veche. Despre care cunosc – din nou,  foarte puține lucruri. Asta nu mă împiedică să mă mir că a dispărut!… Tocmai limba ebraică, limba Cărții, a Bibliei, să dispară?!… Să fie uitată de cei care o vorbeau?!

Cunosc unele explicații care circulă pentru toată lumea. Pe mine nu mă tentează să dau altă explicație, cât mă preocupă un detaliu. De-a lungul anilor am formulat unele rezerve față de cultura scrisă, față de apariția scrisului, punând în evidență valoarea culturii orale! Chiar superioritatea culturii orale, în anumite situații, în anumite limite!

În mare măsură făuritorii culturii orale au fost niște analfabeți, în interiorul unor popoare de analfabeți! Faptul de a nu ști să scrii și să citești favorizează dezvoltarea culturii orale. Este absolut normal să se întâmple așa.

La evrei a existat un cult pentru textul scris, pentru citire și scriere, legate de însăși practica religioasă curentă! Mă întreb, dacă nu cumva, în chipul cel mai paradoxal cu putință, această familiaritate cu cartea, cu scrisul și cititul, împinsă până la exces, la saturație pentru foarte mulți evrei, este explicația faptului că, așa cum spuneam în intervenția mea anterioară, evreii nu au folclor, nu au o cultură orală populară așa de dezvoltată ca la alte popoare!

 

Și mă întreb: nu cumva evreii au exagerat atașamentul lor față de cărțile din care citeau în sinagogă și la școala rabinilor și și-au pierdut din atașamentul față de limba vie, vorbită?! Nu cumva au greșit, au exagerat importanța scrisului atunci când vor fi considerat că le este suficient Talmudul și alte „înscrisuri”?

Adică, pasiunea,deseori impusă, pentru cărți, pentru textele sfinte, pentru anumite texte, i-a făcut oare pe evrei să dea o mai mică importanță limbii ebraice vorbite, să se detașeze de ea, asociind-o cu ritualul religios și acceptând mai ușor în vorbirea de zi cu zi limba în care se puteau înțelege cu „ceilalți”, cu ne-evreii?!… Să nu uităm că, trăind risipiți în toată lumea, mereu în inferioritate numerică, evreii erau obligați să învețe limba localnicilor! Se ajungea astfel la o concurență între ebraica vechilor texte și limba vie a ne-evreilor, ceea ce a slăbit poziția ebraicii în comportamentul lingvistic al evreilor de rând, majoritari totuși printre evrei!

Va fi fost real sentimentul, înșelător, că sunt suficiente cărțile sfinte pentru a păstra identitatea religioasă, deci și etnică? Atașamentul natural și firesc față de limba maternă, limba părinților și străbunilor, fiind astfel slăbit de atașamentul, uneori fanatic, față de textele sfinte scrise în acea limbă! Învățarea pe dinafară a lungi texte religioase îndepărtându-i pe evrei de limba în care erau scrise aceste texte, fatal tot mai arhaică și incomplet comprehensibilă?!…

 

Nota bene: nu sunt prea mulțumit de explicația imaginată mai sus. Dar am sentimentul că există o legătură, încă nedeslușită, între misterul pierderii de către evreii vechi a limbii lor materne și faptul cert că cultura și tradiția evreiască se leagă de scriere și de textele scrise mai mult ca la orice alt popor!… Și că acest beneficiu putea produce un efect neașteptat, paradoxal: îndepărtarea de limba în care sunt scrise textele rituale.

În plus, conștiința că acele texte aveau un caracter sacru impunea un respect aparte pentru limba textelor, ceea ce deseori intra în contradicție cu folosirea acelei limbi, ca limbă vorbită, în multe situații „prozaice”, eufemistic numindu-le astfel.

Grigore Brâncuș observa cu ani în urmă că unele excepții de la regularitatea schimbărilor fonetice se observă la anumite cuvinte latinești /românești legate de credința creștină, care din această cauză vor fi fost rostite cu mai multă atenție, cu un soi de grijă și respect față de apartenența lor la un segment al vocabularului dedicat sacrului.

Autori serioși au făcut deseori comparația între țigani și evrei, ca două popoare „mercuriene”, care trăiesc mereu și pretutindeni ca minoritate. Yuri Slezkine este cel mai cunoscut mie dintre evreii care au făcut această paralelă între țigani și evrei, insistând pe asemănări. Eu aș insista pe o deosebire radicală între cele două etnii: Țiganii sunt un popor de „analfabați”, care n-au scris niciodată! Dar și-au păstrat limba cu care au plecat din Asia, în peregrinările lor prin lumea toată! Ceea ce este un paradox în comparație cu evreii!

Evreii, poporul cel mai „citit” din lume, a cărui istorie este atât de legată de cărțile lor, de limba scrisă, de scriere și citire, și-au pierdut limba, n-au mai vorbit limba în care erau scrise cărțile lor sfinte, au abandonat-o, iar textele sfinte au continuat să le citească numai unii, cu timpul limba „biblicelor sfinte” restrângându-se la rugăciuni… Rugăciuni tot mai puțin înțelese de cei ce le rosteau!

 

Repet, pentru mine misterul cel mai mare, nedumerirea cea mai „categorică” în legătură cu evreii, este pierderea limbii, abandonarea ebraicii pe care sioniștii încearcă azi s-o reînvie! Foarte frumos din partea lor! Nu aș ezita să afirm și eu, împreună cu CORNELIU, că ebraica modernă e o reusita singulara cu totul exceptională.

Dar înainte de a găsi o mare satisfacție în reușita „experimentului ivrit” – și evreii au motive reale de stisfacție, evreii s-ar cuveni să explice pentru ei și pentru toată lumea de ce strămoșii lor au abandonat ebraica! Căci, probabil, nu e nimic de lăudat în această ispravă! Dar asta contează mai puțin. Nu neapărat ar fi să deducem din această poveste un blam la adresa evreilor. Ceea ce conteză este explicația. Cauza! Cauzele acestui abandon atât de …inexplicabil. Un abandon dureros. Este și jenant cumva? În ce fel?

Explicația pe care o propun eu mai sus este deasupra oricărei suspiciuni de „ostilitate” față de evrei. Cu condiția ca această explicație să fie corectă. Nu-mi dau seama prea bine dacă chiar ar fi valabil paradoxul propus de mine. Dar el decurge logic din mai vechile mele teorii cu privirea la „excelența” culturii orale. Cu privire la răul adus pe lume de apariția scrisului!

Țin minte bine mirarea studenților când le propuneam să descopere dezavantajele scrierii. Ei, a căror meserie de filolog este posibilă numai pentru că oamenii au început, la un moment dat, să scrie!… Beneficiile scrierii sunt prea bine cunoscute, nu le punem în discuție! La fel cum, atunci când discutăm de răul provocat de televiziune, de programele TV, nu excludem câștigurile dobândite de omenire de pe urma televiziunii.

Seamănă întru câtva impactul apariției televiziunii cu cel produs de apariția scrisului, a tiparului. Avem deja cărți serioase care subliniază efectele nenorocite ale televiziunii, mai exact spus, ale programelor TV. Sunt însă mult mai puține lucrările destinate efectelor nocive neașteptate produse de scriere, de cărți…

Faptul că în limba vechilor evrei s-au scris texte atât de importante va fi avut acest revers imposibil de prevăzut?!

S-au mai văzut în istorie asemenea întâmplări, pe care cultura orală le-a comentat prin cunoscuta alocuțiune unde dai și unde crapă!

Pe ivrit cum sună vorba asta, domnule CORNELIU?

 

 

Ion Coja

 

*

 

Iată și comentariile de care vorbeam la început. Aștept și răspunsul dlui CORNELIU la întrebarea pusă de amicul nostru din Israel, care vorbește ivritul de vreo 50 de ani și știe bine ce vorbește!…

Dar pentru dînsul mai presus de orice este vorba aceea, cu Amicus Plato, sed magis amica veritas…

 

 

 

 

 

  1. CORNELIU CORNELIU

„Profesore, desi ai atat de putine cunostinte despre limba ivrit, ostilitatea pe care o ai fata de evrei te-a obligat sa ataci si in acest domeniu, asa cum ataci orice lucru legat de evrei.

Afla deci ca aceasta limba este absolut vie si dinamica si e vorbita de marea majoritate a israelienilor, inclusiv de o parte a populatiei arabe israeliene.

Mai afla ca ivritul a nascut o literatura bogata si in general israelienii, tineri si varstnici citesc o cu placere. Numarul titlurilor de carte in limba tarii, ce se tiparesc anual in Israel, este printre cele mai mari per capita din lume si mai mare decat in Romania.

Apropo, majoritatea scriitorilor israelieni scriu in ivrit si in general, aproape toate cartile tiparite in Israel sunt in ivrit, daca nu stiai.

Desigur ca oamenii veniti in Israel la o varsta mai inaintata au prins mai greu schimbarea de limba si prefera sa vorbeasca intre ei in limba tarii de provenienta, lucru absolut normal pentru orice alta tara. Cred ca dumneata, de exemplu, daca ipotetic te-ai muta in SUA, n-ai vorbi cu romani de acolo englezeste.

Cat despre bogatia si expresivitatea limbii ivrit, nu poti face judecati de valoare decat daca o cunosti personal. Este evident ca cineva care o cunoaste superficial o va gasi saraca, asa cum ar gasi saraca si engleza, cea cu vocabularul ei urias, caci nu va regasi exprimarile atat de particulare si fermecatoare ale limbii romane, de multe ori realmente intraductibile.

Dar in acelasi timp se gaseste in aceeasi „limba saraca” ivrit o bogatie de expresii, forme si cuvinte pentru care alta limba ar trebui sa se contorsioneze bine fabricand ciorchini intregi de cuvinte pentru a putea exprima echivalentul.

Daca marele Alexandru Graur ar fi venit sa viziteze macar o singura data Israelul pentru a simti pulsul acestei limbi foarte vii, si-ar fi schimbat opinia.

 

 

 

 

  1. RADU ȘTEFAN

In Izrael domină engleza, nu ivritul!
Ca peste tot in situații atat de heterogene!

 

 

  1. ION COJA

 

 

Mi-am dat seama că voi avea și cititori ca dumneata… Porniți să-mi găsească măcar o virgulă antisemită în text. Așa că, fiind vorba și de un subiect sensibil și delicat, am trimis textul la un evreu, scriitor român, și la un evreu român din Israel, care, cu altă ocazie mi s-a plânsul că poporul Cărții este azi poporul cărților! Al cărților de joc!… Un om cu mult umor și bun simț! Mai glosează din când în când pe acest site!Pe amândoi i-am rugat să-mi semnaleze unde am greșit cu ceva și, una peste alta, să-mi spună dacă textul merită să fie publicat!…
Le-am urmat sfatul și am pus textul pe site…
La nivelul la care am discutat, nu este nevoie să cunosc ivritul ca să-mi spun părerea…. Problema este de principiu! Și la acest nivel am discutat-o: strict teoretic! Și le-am dat dreptate unor evrei, celor care au reținere față de „experimentul ivrit” Sunt tot evrei și ei! La fel cum tot evrei sunt și evreii care nu răspund comenzilor sioniste. Destul de mulți sunt acești evrei!
Nu țin nici cu unii, nici cu alții! Ci țin când cu unii, când cu alții! După cum mi se pare mie că au dreptate când unii, când alții!
Mi-a scăpat să spun ceva în favoarea experimentului: dacă strategii Israelului alegeau ca limbă de stat idiș-ul, pe care îl vorbeau o bună parte dintre evreii sosiți în Israel, asta ar fi stârnit protestele evreilor care aduseseră în Israel o altă limbă, de exemplu limba ladino (iudeo-spaniola), a sefarzilor. S-ar fi născut discuții și dispute interminabile!
Adoptarea limbii artificiale ivrit, pe care n-o vorbea nimeni de la mama lui de acasă, a avut acest avantaj față de idiș sau ladino: nu a favorizat pe nimeni dintre evreii ajunși în Israel, adică nu a dat naștere unor motive de ceartă, de care oricum evreii nu duceau lipsă!…
Cât era de important ca să nu existe și acest motiv de ceartă și gâlceavă?! Asta nu mai pot eu aprecia și nici Alexandru Graur! Nu mai este o problemă de lingvistică, ci este pur politică! Probabil că a prevalat! Mai ales că se știa că acest idiom inexistent va fi să fie limbă de stat.
Bașca alte considerente, care vor fi contat. Nu le știm noi pe toate, astfel că singura problemă în care ne spunem părerea este aspectul strict lingvistic al chestiunii!


*
Nu tot ce este evreiesc îmi displace, cum crezi dumneata. Nu înghit și pace minciuna cu holocaustul din Transnistria! Si sunt mulți evrei, tot mai mulți, care mă susțin, îmi dau dreptate!
Aflu că la Yad Vashem se pregătesc schimbări radicale la secția „română”! Mă aștept să mi se dea dreptate și la acest nivel. Se pare că vom asista la o schimbare a termenului „au fost asasinați” cu „au murit”…. Au murit în Transnistria sute sau mii ori zeci de mii de evrei, au murit, dar nu pentru că au fost asasinați!
Cuvîntul „asasinat” va rămâne scris la Yad Vashem în legătură cu evreii a cărăr soartă a fost la discreția autorităților ucrainene și a populației ucrainene!
Rămâne să te văd, stimabile, ce comentarii vei mai face la adresa mea când voi primi din Israel vestea mult așteptată! Se pare că nu va mai dura mult
Altminteri mă bucur că nu ne-ai părăsit! Cine n-are adversari merită să-și cumperi câțiva!

 

*

 

 

  1. CORNELIU CORNELIU

Domnule Coja, ostilitatea d-tale fata de evrei este generala si nu e exprimata neaparat in mod explicit in articol. Ea poate fi simtita (eufemistic vorbind) din nenumaratele alte articole in care in mod constant asociezi notiunea de evreu cu nenorocirile lumii si desigur ale romanilor, in cele mai diferite ipostaze.
Si daca ai decis deja sa scrii un articol despre limba ivrit, ai facut-o in nuante negative, desi ebraica moderna e o reusita singulara cu totul exceptionala.
Asupra lucrurilor pe care le-am scris nu revin, ele sunt fapte ce pot fi verificate si contrazic senzatia de precar si de experimental pe care vrei s-o conferi cititorului neavizat. M-as fi asteptat de la un profesor de lingvistica sa fie documentat cu adevarat inainte de a face afirmatii si aluzii atat de departate de realitate tocmai in propriul sau domeniu profesional. Pentru rigoare, in acest caz poate ca nu e nevoie sa cunosti ivritul (depinde desigur de nivelul discutiei), dar ceeace afirmi trebuie sa fie bine bazat.

Ivritul ar fi putut fi numit „experienta” poate numai in momentul in care stralucitul lingvist Eliezer Ben Yehuda din secolul 19 a decis ca trebuie sa redea poporului evreu propria-i limba ca limba de utilizare zilnica si nu numai de rugaciune.
DIn acel moment incolo, ea a devenit repede tot mai cunoscuta si mai dorita ca limba de comunicare obisnuita in randul evreilor ce credeau in renasterea nationala. Totusi, pana la declararea independentei Israelului, aproape numai evreii palestinieni o foloseau si inca nu toti. Azi o invata si tinerii evrei in diaspora, in special in Franta.
Ivritul nu este inca un esperanto artificial (creat, ce putem face de un alt evreu, Zamenhof, cu gandul de a deveni limba de comunicare lumii intregi). El este bazat pe limba utilizata in Vechiul Testament si in Talmud, cu adaptari lingvistice pentru utilizarea in viata moderna si in permanent proces de actualizare, cum e normal sa fie.
Ivritul este azi o limba absolut vie, folosita in toate domeniile, e limba de predare in scoli si universitati, e expresiva si precum mai ziceam, numai cineva care nu o cunoaste poate sa afirme alte lucruri.
Daca luam in consideratie ca circa jumatate din evreii din lume traiesc in Israel, rezulta deci ca jumatate din evrei din lume folosec ivritul ca limba principala, adaugand la acestia si cca un milion de arabi israelieni care cunosc si folosesc ivritul in mod curent, uneori in mod absolut admirabil.
Ce putem face, ivritul este o reusita deplina.

 

 

*

 

  1. ION COJA

 

Nu ești un comentator de bunăcredință. Răstălmăcești spusele preopinentului. Ale mele în mod sigur! Și nu răspunzi la ce susțin eu! Te întreb: au ucis românii în Transnistria zeci de mii de evrei, peste o sută de mii?…
Unii evrei susțin că DA, alții că NU. Dumneata în ce categorie te afli?
Pe acest site am explicat de mai multe ori în ce constă „anti-semitismul” meu. Măcar de ar fi toți anti-semiții din lume cu aceleași sentimente față de evrei! Recunosc, nu față de toți evreii am aceleași sentimnte. Nu-l confund pe Elie Wiesel cu Alexandru Șafran sau cu Wilhelm Fildermn! Nu cred că cei trei sunt în aceeași măsură evrei!
Dumneata ești o persoană informată și inteligentă! Dar ești corigent la corectitudine! Sunt mulți evrei ca dumneata, din păcate! Nu mai vorbesc de români! Ar trebui să vă adunați toți la un loc și să vă declarați etnie separată față de români și de evrei!