Atitudinea autorităţilor şi a populaţiei civile ungare faţă de Armata Română de ocupaţie în perioada august-noiembrie 1919 (1)
Col. (r) Dr. Constantin Moşincat
Duminică, 15 Octombrie 2017 17:17
1919 Consultarea fondului documentar[1]din Arhivele Ministerului Apărării ungare, însumând aproximativ 25-30.000 pagini de documente, telegrame, note şi sinteze informative, rapoarte, dări de seamă, referitoare la perioada de ocupaţie a armatei regale române, din 3 august – 17 noiembrie 1919, ne permit formularea câtorva concluzii referitoare la relaţiile reciproce dintre ocupant şi ocupat. Nouă ne este cunoscut faptul că războiul la care România a luat parte începând din 14/27 august a avut ca obiectiv politic „realizarea unităţii naţionale”[2]. În acest război, împrejurările şi nevoile de luptă ale Antantei au impus a doua mobilizare a armatei în 27 noiembrie 1918 şi angajarea în campania împotriva bolşevismului ungar. Feldmareşalul August von Mackensen, comandantul celor 15 divizii germane de ocupaţie, ia în serios ultimatumul dat de guvernul român şi se retrage fără luptă. Mobilizată a doua oară, prin Înaltul Decret nr. 3179, armata română urmăreşte retragerea pe aliniamentele fixate de comisia interaliată. În fruntea Diviziei 7 Infanterie, generalul Traian Moşoiu trece prin trecătorile Carpaţilor Orientali şi intră în Transilvania, unde organizează Comandamentul Trupelor din Transilvania.
Colonelul Karoly Kratochwil, comandantul Diviziei de Secui, având instalat punctul de comandă în Oradea, primea ordinul de retragere de la guvernul Karoly, pe care însă cu de la „sine putere”[3], după cum însuşi o mărturiseşte, le opreşte pe aliniamentul: Sighet, Ciucea, Beiuş, Zam. Ca urmare a acestui ordin personal, însuşit ulterior şi de către guvern, au avut loc conflictele dintre cele două armate la Ţiganca, Hădad şi Ciucea cu încercări ofensive din partea ungară. În spatele acestui aliniament, colonelul Kratochwil a reorganizat armata ungară[4], a înzestrat-o şi a angajat activ populaţia civilă de etnie maghiară şi cu mari promisiuni şi alte etnii. Scopul declarat al acţiunii a fost acela de „a opri dezvoltarea ofensivei române care avea ca scop imperialist înaintarea spre Budapesta şi ocuparea întregii Ungarii”[5], iar în al doilea rând acţiunile Diviziei de Secui au avut meritul de a fi „salvat Europa de bolşevism”[6].
Trecând peste spiritul patriotard al afirmaţiei, la aproape 100 de ani de la evenimente vom concluziona că tocmai în spatele acestei linii de apărare Bela Kun şi-a pregătit armata roşie şi a preluat puterea, la 21 martie 1919. Trupele din subordinea lui Kratochwil, nu s-au unit cu cele roşii căci au fost îngenuncheate de ofensiva generalului Traian Moşoiu, începută la 16 aprilie 1919, situaţie în care însuşi comandantul Diviziei de Secui a fost făcut prizonier, în timp ce bravul general „cumplit la înfăţişare şi atitudine”[7] cum l-a numit Nicolae Iorga, pe Traian Moşoiu era decorat, cu „Mihai Viteazul”, proprio moto, de către Ferdinand I, la Carei. În amintirile sale Kratochwil susţine că dacă „nu s-ar fi instalat bolşevismul în Ungaria (afirmaţie ce infirmă susţinerea anterioară: că în Ungaria nici nu a fost bolşevism) atunci aliniamentul de apărare de 150 km dintre Sighet şi Zam nu ar fi fost străpuns niciodată”[8], susţinere pe care evenimentele au infirmat-o şi pe care generalul Breit Joszef nu o împărtăşeşte[9] atunci când face analiza mişcării şi desfăşurării revoluţiei ungare şi istoria războiului roşu.
Studiul de faţă nu îşi propune analiza pe zile a evenimentelor prin prisma documentelor elaborate de părţile beligerante, dar trebuie spus faptul că investigaţia documentelor maghiare ne-au confirmat părerea pe care o formulăm fără ezitare: trufia imperială maghiară nu a suportat realitatea: au fost contaminaţi de bolşevism şi armata română i-a scăpat; au fost total dezorganizaţi şi sub acoperirea armatei române la Siofok, regentul Horthy a pregătit armata cu care a preluat guvernarea; au avut anarhie pe care armata română a înfrânt-o cu ameninţarea puteri sale fără însă a o întrebuinţa împotriva populaţiei; ţara a fost prădată, jefuită şi populaţia sărăcită, criză trecută cu ajutorul armatei române prin guvernarea generalului Traian Moşoiu a teritoriilor până la Tisa, între Tisa şi Dunăre şi a capitalei în calitate de comandant al garnizoanei!.
Faţă de realităţile din vara şi toamna anului 1919, ocupaţia română de la 1 mai la 20 iulie până la Tisa şi după ocuparea întregului teritoriu, s-a manifestat cu tact şi înţelegere faţă de populaţie. Documentele recent studiate ne permit formularea următoarelor concluzii:
1. Autorităţile ungare centrale, instaurate după abdicarea guvernului Bela Kun nu s-au îndreptat cu deschidere către armata română. Este ştiut faptul că Hory Miklos, investit regent al Ungariei, la 11 august 1919[10], a rămas cu comandamentul la Siofok, în timp ce conducerea ministerului apărării era în Budapesta. Ştirile primite de către minister surprind atitudinea plină de înţelegere a ofiţerilor români care nu se amestecă în disputele interne însă pun capăt oricăror manifestări de tulburare a ordinii. Brigada 1, într-o telegramă, anunţă că, la 4 august 1919 orele 20.00, au fost „eliberaţi deţinuţii politici, care s-au adunat în piaţă şi cu steagurile lor au cântat imnuri şi cântece patriotice, ceea ce a enervat grupările roşii locale care au replicat cu Internaţionala. Între tabere” s-a iscat o bătaie”[11] deoarece autoritatea militară locală n-a fost înştiinţată. „Dezarmarea trupelor roşii şi repunerea ordinii”[12] este obiectivul trupelor române după cum sublinia un raport înaintat ministerului. Acţiunea trupelor române a fost îndreptată „împotriva agitatorilor[13] şi în conformitate cu mandatul dat de comisia interaliată „pentru a dezarma în linişte trupele roşii”[14]. Pe 9 august 1919, pentru a evita incidente armate, Ministerul Apărării ordonă Corpului 2 Armată Siofok „să se prezinte la comandamentul trupelor de ocupaţie, să predea armamentul şi să conlucreze cu acesta pentru menţinerea ordinii şi să respecte instrucţiunile lor privind comportarea”[15]. Asemenea instrucţiuni au fost date şi pentru cavaleria dislocată la Lepseny. Incidentele grave au fost evitate de români prin dezarmarea armatei roşii care „împotriva ordonanţei de depunere a armelor aruncă grenade şi trag, punând în pericol fabrica de armament, muniţii şi depozitele din Csepel”[16].
2. Autorităţile ungare instaurate, la nivel local şi regional, au acţionat cu timiditate şi supunere faţă de armata română şi numai în cazuri izolate au recurs la acte de nesupunere sau de insultare. Aceste autorităţi informează prin telegrame şi comunicate de presă despre „instalarea calmului, a ordinii şi liniştii […], ţinerea sub pază şi observaţie a tuturor celor ce au luat parte la evenimente […]”[17]. La sate ţăranii, după prăbuşirea comunistă, îşi văd liniştiţi de munca câmpului, în timp ce „agitatorii reclamaţi sunt arestaţi”[18]. Mediile de presă vorbesc aprins în jurul chestiunii noului guvern şi încetineala cu care se lucrează. Noua conducere „auto instaurată trebuie să vină cu un program complet nou şi să rezolve imediat cele mai stringente probleme. Cea mai urgentă ar fi aceea financiară deoarece nimeni nu mai vinde nimic pe bani, la nici un preţ, neavând siguranţă”[19], potrivit informării relative la situaţia internă din 13 august de la ora 12.00.
3. După trâmbiţarea binefacerilor comunismului prin presă, acum aceeaşi presă, relatează despre vendeta şi revanşa dintre roşii şi albi. Câţiva soldaţi roşii „l-au omorât pe directorul Lovasz din Patonya Ujhazi pentru că a arborat drapelul naţional”[20]. Un profesor de liceu scăpat din beciurile în care a fost închis de terorişti povesteşte despre faptul că „doi preoţi au fost crucificaţi, alţii înjunghiaţi pe la spate, alţii legaţi la gură. Poliţistului, general Ferry, i-au fost zdrobite toate unghiile”[21]. Din mai multa surse rezultă informaţii despre evenimentele din Kispest şi satul Erzsebet unde „câţiva soldaţi români au fost asasinaţi iar comuniştii au încercat să ţină adunare”[22]. Românii au instituit restricţii, au operat arestări şi au întrerupt două zile circulaţia tramvaielor spre capitală.
Cam acesta era spiritul revolut al Budapestei unde „crucea roşie română împarte ajutoare în str. Bob, P-ţa Huniady, pâine la Ferenzter şi în mai multe locuri pesmeţi (regi sütesü katona kenyer) iar în gara Keleti se descarcă grâu. Locuitorii din Racoskaba îşi preschimbă bonurile de făină, pe grâu şi arpacaş, la preţuri maxime”[23]. Pentru a pune capăt speculei, generalul Traian Moşoiu, a fixat preţuri maximale ceea ce a mulţumit populaţia. Iată câteva exemple: 100 kg. grâu la 80 coroane, porumbul 55 coroane, 1 kg. carne de vită 6-10 coroane, 1kg. carne de porc 8-14 coroane, slănina 14-24 coroane, untura 24 coroane, 1 pui 2,5 coroane, 1 gâscă 4-5 coroane, un litru de vin 3,6 coroane. Aceste preţuri maximale au fost „primite cu bucurie de muncitori, dar producătorii sunt destul de nemulţumiţi şi se întrevede dispariţia de pe piaţă a acestor alimente”[24]. Această măsură a pus capăt speculei pe care o practicau comercianţii evrei, în special.
4. Încetineala formării conducerii a creat o stare de incertitudine din partea populaţiei şi la o parte din ofiţerii fostei armate imperiale. Astfel că, pe 14 august 1919, Regimentele 3 Infanterie şi 1 Artilerie române, după ocuparea localităţilor Adony şi Miskoltz, s-au îndreptat spre Gyongyos, Eger şi de acolo spre munţii Buk pentru dezarmarea resturilor armatei roşii. La Gyongoys „ordinea este ţinută de trupele române. Gospodărirea oraşului a început cu restaurarea vechilor rânduieli, bine primite de populaţie[25], potrivit relatărilor ziarului „Nepszava” care-şi exprimă îngrijorarea faţă de încetineala guvernului. În formarea noului guvern, pe 11 august 1919, se conturau mai multe orientări: prima reprezentată de aripa ofiţerilor de cavalerie care se pronunţau ferm pentru o republică şi a doua aripă a ofiţerilor din Szeged care militau pentru „o federaţie cu România sub conducerea regelui Ferdinand”[26]. De altfel acest grup agrea şi unirea cu Italia, dar cu prima şansă era acreditată unirea cu România şi pentru a contracara planurile care se pregăteau în Iugoslavia. Un alt punct de vedere era acela al Partidului Naţional Creştin care punea înainte de toate un „rege habsburg”, pe care însă Antanta l-ar respinge, fapt pentru care se gândesc „la un prinţ englez în persoana regelui Karoly al IV-lea”[27]. Această ultimă idee era susţinută şi de reprezentantul misiunii militare italiene. Indiferent însă de soluţie, garanţii şi promisiuni de frontieră nu puteau fi făcute, pentru a nu pune în pericol pacea şi conferinţa ce se pregătea, dar aceştia „vor lucra cu plăcere la refacerea noii Ungarii”[28].
Potrivit informaţiilor culese de la misiunea militară americană combinaţia engleză nu-i viabilă, mai degrabă se sugera un protectorat american, dar informaţiile puţine în acest sens ne îndreptăţesc să credem că semnatarul notei agrea o astfel de formulă. Prinţul Borghese a şi alcătuit o confederaţie italiano, româno-maghiară, respectiv în parte confederaţie, în parte înţelegere, dar a părăsit Pesta înainte de aplicarea planului său din cauza reacţiilor negative. Despre uniunea româno-ungară gazetele ungare îşi exprimă deschis neîncrederea. Este interesant de amintit că moştenitorul legal al tronului României, Ferdinand I, preconiza o vizită la Budapesta „căreia însă i s-a opus comisia interaliată pentru a nu tulbura liniştea şi a provoca mişcări politice”[29]. Populaţia, faţă de aceste încercări timide de alcătuire a guvernului, îşi exprima neliniştea. Oamenilor le era frică de un puci dacă „armata română se retrage (ha o romanak kivonulnak)”[30], fapt pentru care se vorbea insistent de o dictatură militară. În cercurile muncitoreşti din oraşe se vorbea despre „revenirea în scurt timp la conducere a principelui Josef”[31]. Ştiri fierbinţi circulau dinspre Szeged unde ofiţerii s-au compromis prin uniunea personală cu sârbii. Deoarece românii „sperau în unirea cu ungurii au împiedicat pe sârbi să intre în Budapesta. Planurile de unire cu România, partea română, le-a sprijinit”[32]. Potrivit aceleiaşi păreri fierbinţi, comanda militară română ar dori relaţii de prietenie şi ar vrea să se manifeste simpatie şi respect. „Românii însă în mai multe locuri au avut purtări autocrate şi forţă în special pe căile ferate. La Kőbanya în pofida liniştii cară (duc) extrem de mult vin iar soldaţii beţi seara şi în special noaptea, în permanenţă trag focuri de arme. Pe căile ferate este la ordinea zilei jefuirea de bunuri şi haine şi înlocuirea lor cu zdrenţe”[33]. Sursa merită luată în considerare cu atât mai mult cu cât relatează despre faptul că, pe 17 august 1919, în hala centrală a oraşului „românii au împărţit său de oaie. Mulţimea, în special femei, au tăbărât în aşa măsură încât soldaţii români înarmaţi au fost incapabili de a ţine ordinea şi au trebuit să se retragă din îmbulzeală. Un ofiţer român, care vorbea bine ungureşte, a strigat mulţimii că niciodată nu a văzut un popor atât de apucat”[34].
Despre trupele albe din Szeged se ştia că erau formate din 1.500 ofiţeri, aproape 700 subofiţeri şi peste 2.000 soldaţi. Această mică forţă, românii, au împărţit-o pe subunităţi şi deci acele grupuri de 40-50 s-au întrunit în cazarma de pe strada Vereş Palne. Alte trupe au primit ordin să nu se opună cu arme, căci, în scurt timp totul va reveni la normal. Până la realizarea acelui deziderat, însă, în Budapesta s-au introdus restricţii de întruniri şi de circulaţie pe timpul nopţii, în special.
5. Misiunea armatei române, de dezarmare a armatei roşii ungare, a fost bine primită de noua autoritate, căci, sub această acoperire, noul guvern s-a format şi până la intrarea în funcţiune, grija ajutorării populaţiei înfometată, a săracilor şi bolnavilor, şi oprirea terorii au revenit exclusiv armatei române. Ocupaţia n-a fost uşoară. Ordinea dorită de populaţie cerea un regim de autoritate şi o stare de necesitate. Autoritatea impusă a nemulţumit pe speculanţii şi afaceriştii jidani. Într-o notă informativă, din 19 august 1919, se vorbeşte despre lansarea pe piaţă a 25 coroane false de către jidani. În cartierul 10, muncitorii „agitaţi de jidani, vorbesc despre revoluţie […] iar în cartierele 8 şi 9 dintr-un camion s-au răspândit fluturaşi în care se întrebau la ce-i nevoie de armata roşie?”[35]. Aceste manifestări au fost stopate prin acţiuni dure, care au creat şi nemulţumiri. De pildă în Kispest, comandamentul român anunţa printr-un afiş interdicţia „ofiţerilor şi subofiţerilor de a circula prin oraş în ţinută militară şi obligaţia de a se prezenta săptămânal la comenduire”[36]. La Gör armata română a recurs la percheziţii de domiciliu şi a interzis purtarea hainelor militare. O astfel de acţiune desigur a nemulţumit pe cei în cauză. Cu toată gravitatea, pentru a se impune, căpitanul Popescu a ordonat „ca în 48 de ore toţi ofiţerii armatei roşii să se prezinte la poligonul de lângă oraş, în caz contrar va purcede la percheziţionarea caselor şi la execuţia lor pe loc”[37].
6. Din notele informative studiate rezultă tendinţa pregătirii psiho-morale a unităţilor din subordinea amiralului Horthy Miklos pentru o viitoare revanşă. Această concluzie se bazează pe felul detaliat în care se prezentau capturile de război, luate de români, etichetate ca abuzuri. Ungurii s-au bizuit pe faptul că misiunea militară americană a avertizat că „nimănui nu-i este îngăduit să ridice materiale din Ungaria[38]. Orice încercare să fie urgent semnalată „misiunii americane sau lui Doranyi, un căpitan maghiar care-l ajută pe generalul Veiss, remarcabil vorbitor de limbă maghiară, sau pe locotenent colonelul Kaisershaine”[39]. Prin ce împrejurări o fi ajuns generalul Veiss să fie „un remarcabil vorbitor de limba maghiară” nu ştim, dar ştim din investigaţia sumară a documentelor la care facem trimitere că reclamaţiile au curs din plin. Pentru colectarea tuturor datelor a fost atras şi căpitanul Domaille, reprezentant al misiunii militare engleze, care pretindea spargerea şi jefuirea a 12 vagoane cu ajutoare sosite pentru englezi. Prădarea a fost pusă pe seama armatei române şi notificată comandamentului român, fără însă a fi şi dovedită. Sinteza informativă, din 25 septembrie 1919, citează opinia căpitanului englez potrivit căreia „600 oameni de ştiinţă unguri, de încredere, lucrează pentru englezi pentru inventarierea atrocităţilor comise de armata română”[40]. Iată deci că ochii tuturor erau aţintiţi spre soldatul român ajuns după mulţi ani de trai sub ocupaţie străină: otomană, ţaristă rusă sau bulgară, habsburgică sau austro-ungară, timp în care a fost umilit, batjocorit şi jefuit, să fie ocupant la Budapesta. S-a abţinut pe cât a putut de la brutalitate, răzbunare şi purtare barbară căci nu era obişnuit cu o astfel de practică. A ştiut şi a preţuit puţinul şi avutul altuia, chiar dacă a ştiut că în acea bogăţie este şi o parte din munca strămoşilor săi. S-a purtat cu simplitate şi în acele împrejurări complexe căci nu avea aerul de cuceritor, iar la Budapesta a ajuns mânat de nevoile proprii. „Să judecăm poporul după trecutul său” spunea Ştefan Ciceo Pop şi atunci vom pricepe purtarea ocupantului român la Budapesta! Deşi nu a fost prea şcolit, soldatul român a învăţat de la dascălul şi preotul din sat şi de la comandantul său: respectul şi omenia.
– Va urma –
–––––––––––––––––––
[1] Maghyar Hadugy Ministerium Leveltar (Arhivele Ministerului Apărării, în continuare: H.M.), 1919/1915-1921, 5/a şi 5/b.
[2] Biblioteca Muzeului Militar Naţional, fond Diverse III – Declaraţia de război H.M. Tiszti szemelyugyi annyag nr.303304.
[3] Szent Keressthegyi Kratochwil Karoly, Erdelyt Vissa, 7 mai 1939 „Cuvântare la a 20-a aniversare”.
[4] Ibidem p.5. Magyaarorszagon azonban ez idoben nem is volt bolsevizmus. A fenti vedovonal mogott, sajat erejebol, egyedul, o koromanytol nem tamogatva, hanem vasuti gocpontokrol titokban szerzett felszereleţi es fegyferkezeşi anyagbol folyt a szekely csapatok szervezkedese, ugy, hogy 1919 tavaszan 19 gzalog zlj., 16 tabori es nehez uteg es egy lovasszazad alkotta moşt mar a valodi Szekely Hadosztalyt. ( În Ungaria în acest timp, de fapt, nici n-a fost bolşevism. În spatele liniei de apărare mai sus numită, cu puterile proprii, singură, fără sprijinul guvernului, ci cu armament procurat din punctele şi depozitele mobile de pe căile ferate s-au înarmat trupele secuieşti astfel încât în primăvara lui 1919 avem 19 batalioane infanterie, 16 divizioane de artilerie grea şi un escadron de cavalerie în compunerea Diviziei de secui. (traducerea şi adaptarea autorului).
[5] Ibidem.
[6] Ibidem, p.7. Hogy ez nem tortent meg es Kun Bela az oszekottetest a Dnyeszternel allo orosz bolsevistakkal megvalositan nem tudta es hogy a bolsevismus Kozepeuropaban, sot talan egesz Europaban nem terejedt el, ez a Szekely Hadosztaly erdeme, mert 1919 marcius 21-en nem csatlakozott a bolsevizmushoz, hanem ellene fordult. Ezzel Kun Bela hatalma es vele a bolsevismus hallalos dofest kapott, nem tudott terjeszkednies celjat: hogy egy voros hadseregre szert tegyen, nem erte el. A szekelvek elhatarozasa tehat donto befolyassal volt Europa sorsara es antibolsevista magatartasukkal Europat a bolsevismustol mentettek meg. Ez a szekelyek, a Szekely Hadosztaly lelvulhetetlen, maradando, el nem homalyosithato erdeme. (Că asta nu s-a întâmplat şi că Bela Kun nu a reuşit alianţa cu Dnyeszternel şi puterea bolşevică rusă şi că în centrul şi poate în întreaga Europă bolşevismul nu s-a instalat, asta este meritul Diviziei de secui căci la 21 martie nu s-a aliat cu bolşevicii ci s-a întors împotriva lor, (sublinierea lui Kratochwil). Cu aceasta Bela Kun şi cu el bolşevismul, a primit o lovitură mortală căci nu şi-au putut atinge ţelul de a forma o armată roşie. Deci atitudinea secuilor a hotărât soarta Europei şi prin poziţia anti bolşevică au salvat Europa din bolşevism. Acesta este meritul incontestabil al secuilor, al Diviziei de secui. (Traducerea şi adaptarea).
[7] Cronică de marş, 80 de ani de la înfiinţarea Diviziei 11 Infanterie, Ediţie prefaţată de Lt. col. Constantin Moşincat, Editura Cogito, Oradea, 1996, p.91-94.
[8] H.M. Tgy 653. f.2.
[9] H.M. Tgy 771/v.
[10] H.M. 1919, 811/5/a/4-1919.
[11] H.M. 1919, 805/5/a.
[12] H.M. 1919, 809 f.2.
[13] Ibidem.
[14] Ibidem.
[15] Ibidem 809/5.
[16] Ibidem, 809/5a/14.
[17] H.M. 1919, 5a, 813/1.
[18] Ibidem.
[19] Ibidem, 813/11
[20] Ibidem.
[21] Ibidem.
[22] H.M. 1919, 5b, 820 p.2.
[23] Ibidem, punctul 4.
[24] H.M. 1919, 5b, 820 p.3.
[25] H.M. 1919, 5a, 814/1 p.2.
[26] H.M. 1919, 5/a, 811/12.
[27] Ibidem.
[28] Ibidem.
[29] H.M. 1919, 5a, 814 punctul 2.
[30] H.M: 1919, 5a, 814/17.
[31] Ibidem, 818/1 pct.3, p.160.
[33] Ibidem, pct.5.
[34] Ibidem.
[35] Ibidem, pct.4, p.158.
[36] H.M. 1919, 5a, 819/1, f.537.
[37] Ibidem.
[38] H.M. 1919, 5a, 828/1 partea I, p.262.
[39] Ibidem, 923, p.6.
[40] Ibidem, 814/1.[40]H.M. 1919/1918, 925, p.886, pct.8.
Viata e un joc cu moartea !In timp de razboi oamanii omoara oameni , unii capata si decoratii pentru chestia asta .
Nu etnia omului e problema ci comportamentul lui .
https://www.youtube.com/watch?v=6RXQ7DwZw80
Citeva imagini din acele timpuri Budapesta 1919 .
https://www.youtube.com/watch?v=uRcRapmCBPY
https://www.youtube.com/watch?v=VsjmL5v2Ypk
https://www.youtube.com/watch?v=2OtonICexls
O armată de burți rotunde cu mustață
Ioane , eu nu am cultul razboiului ! Totusi in Ardeal in Satu Mare viata impreuna cu ungurii te apropie de ei , comunici cu ei si inveti si punctul lor de vedere , cu care nu trebuie sa fi de acord in totalitate dar trebuie sa coexisti cu ei .
Am prieteni unguri , oameni deosebit de inteligenti cu care am discutii foarte interesante . Nu de mult am intilnit o unguroaica specializata in limbile ungro-finice , care studiaza influenta limbilor incojuratoare aspra limbii maghiare . Mi s-a parut un subiect deosebit de interesant . Eu sint in relatii excelente cu ungurii .