Transnistria și evreii săi
Un evreu tembel și lipsit de orice măsură bântuie pe acest site reușind să enerveze pe toată lumea. Ne-a fost util însă, așa că intrăm în jocul său: se întreabă retoric prin ce decizie judecătorească familia tatălui său a fost deportată din Bucovina în Transnistria. Și mai pune câteva întrebări la care putea găsi singur răspuns dacă chiar este fiul unui evreu deportat în Transistria!
Nesimțitorul fiu a avut la dispoziție zeci de ani și sute de cărți din care să afle în ce condiții s-a produs STRĂMUTAREA – acesta este termenul corect, strămutarea a mii de familii de evrei din România în Transnistria!
Nici pe deprate nu afost afectată vreo familie pentru că „se născuseră” evrei! Nu toți evreii din România au fost strămutați în Bucovina, ci numai o mică parte a acestora. Mulți, puțini, drept pentru care motiv?
Răspund la această întrebare nu pentru MARIUS, care susține că are un bunic înmormîntat în Transnistria, dar nu se grăbește să ne spună în ce localitate este înmormântat. Minte! Sau, în oric caz, are comportamentul mincinosului. Ci dau câteva explicații pentru ceilalți vizitatori ai acestui site unde povestea Transnistriei este mereu discutată. Enumerând deci:
(1)Trebuie început cu decizia lui ION ANTONESCU de a nu-i incorpora pe evrei în Armata Română care urma să participe la Războiul de Întregire. Mai multe au fost considerentele luate în calcul de Mareșal. Primul ar fi că prea mulți evrei, cetățeni ai României, își dovediseră lipsa de loialitate față de români, față de România. Iar operațiunea de a distinge între evreii loiali și cei neloiali nu era posibilă. Al doilea, incorporați, militarii evrei ar fi stârnit gesturi de vendetă și de respingere / repulsie din partea celorlalți militari, care aveau trează în mintea lor fărădelegile săvârșite de evreii din Bucovina și Basarabia, în iunie 1940, când armata și administrația românească a fost nevoită se se retragă.
Pentru această „scutire de front” comunitatea evreiască trebuia să achite o anumită sumă de bani, ca participare la efortul d război al Țării. Aranjament care a stârnit multe nemulțumiri printre români, care au simțit că se face astfele o discriminare pozitivă a evreilor. Ceea ce era și foarte adevărat! Culmea este că evreii au avut de protestat și protestează și azi pentru „persecuțiile” regimului fascist antonescian!
(2) Concomitent s-a pus și problema evreilor care stârneau motive îndreptățite de îngrijorare, suspecți că ar putea colabora cu inamicul. Fiind în stare de război, asemenea suspecți pretutindeni, în toate țările beligerante – vezi cazul japonezilor și italienilor din SUA din aceeași perioadă, sunt supuși unui regim de izolare, în diverse feluri. Unii pot fi arestați și condamnați pentru asemenea activități. Forma cea mai blândă de izolare este strămutarea. Cazul evreilor din România.
(3) Care sunt categoriile de evrei strămutați în Transnistria:
a. Evreii suspectați, bănuiți de activități de spionaj în favoarea Occidentalilor. Se știa că sunt spioni, dar nu existau suficiente probe valabile în justiție pentru a fi condamnați. De pildă cazul Sonia Palty, autoarea unei cărți mizerabile: Evrei, vă ordon treceți Nistrul! Dar cum nu există perfectul ticălos, așa și cartea individei mai scapă câte un adevăr: tatăl ei era suspect de a fi agent englez. Sub aceeași bănuială au mai fost câteva zeci de evrei din București. Împreună cu familiile, aceștia au alcătuit un lot de circa 300 de evrei care au fost strămutați în Transnistria. După această „deportare”, s-au mai întors în București vreo 290 de evrei: retul au trecut linia frontului la ruși sau au murit, că se mai și moare. Avem voie să considerăm că acest eșantion, de 300 de evrei, este rprezentativ pentru toți evreii care au trecut prin Transnistria?! Nu văd de ce nu! Deci, din 300 de evrei 290 s-au întors teferi și nevătămați la casele lor și le mai și găsesc în starea în care le-au lăsat…
(b) Evreii știuți că sunt membri ai partidului comunist, că sunt „oamenii rușilor”. Aceștia au fost izolați la Târgu Jiu, alții în Transnistria, la Vapniarka! Dintre transnistreni cam toți s-au întors acasă înainte de vara lui 1944. Cei care ar fi apucat să moară în Transnistria ar fi ajuns eroi ilegaliști, dar nu știu să fi fost vreunul declarat post mortem erou. Există amintirile lui Stefan Voicu despre Vapniarka, nici urmă de genmocid su holocaust! Dimpotrivă, cuvinte de recunoștință față de șeful lagărului, un român din Târgu Mureș…
(c) Evreii veniți în România pe cale ilegală, fără acte în regulă. Erau sute de mii. Unii, care nu s-au desurcat, au ajuns în Transnistria. Cazul colegei mele Noemi Blum, a cărei familie s-a refugiat în România din Franța. Verii ei au rămas în Franța și n-au mai supraviețuit „strămutării” la Auschwitz… Ajunsă în Transnistria, familia colegei mele a fost cazată în casa unor localnici, ocupând etajul. A păstrat toată viața amintirea grădinei de flori de care s-a ocupat tot sejurul transnistrean. După 1990 a dat interviuri dlui Ilie Traian despre copilăria fericită petrecută în Transnistria. Și-a scris și amintirile din Transnistria, care i-au fost confiscate la Căminul Evreiesc din București unde și-a trăit ultimii ani de viață, după un interludiu israelian. Nu s-a simțit bine în Țara Sfîntă și s-a întors în țara în care a petrecut câțiva ani de holocaust fericit…
(d) Cei mai mulți au fost evreii din Bucovina și Basarabia, pe care Antonesu i-a strămutat în Transnistria și ca pedeapsă pentru ce au făcut în perioada iunie 1940 – iunie 1941. Probabil că evreii propiu zis vinovați au șters-o în URSS, din timp, iar în Trasnistria vor fi ajuns mulți evrei nevinovați, care nu aveau nimic în comun cu bestiile care au omorît sute, poate chiar mii de români în amintita perioadă! Nu s-au putut stabili în persoană vinovații. Evreii s-au arătat solidari cu evreii criminali, nu i-au „turnat” autorităților românești, ceea ce a îndreptățit aceste autorități să instituie vinovăția comună a evreilor și să-i „deporteze” pe toți în Transnistria. În felul acesta i-a și protejat de răzbunarea românilor, care aveau, mulți dintre ei, motive personale să nu ierte… Probabil că în această din urmă categorie ar intra și familia „colegului” nostru Marius. Dacă era din Cernăuți, e probabil că a ajuns la Moghilău (Moghlilev). Cum au dus-o acolo? Îi recomand acestui incert Marius cartea lui S. Jagendorf , intitulată Minunea de la Moghilev, apărută la editura Hasefer. I-am făcut prezentarea pe site, cred.
Tot de pe site transcriu două texte, unul despre ce s-a întâmplat la Cernăuți în iunie 1940, și altul despre cum a fost în timpul Holocaustului!
Iată primul text:
Mărturia profesorului RAOUL VOLCINSCHI
Subsemnatul RAOUL VOLCINSCHI, domiciliat în Cluj–Napoca, profesor universitar pensionar, membru al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, am de făcut următoarea declaraţie, în faţa d-lui profesor Ion Coja :
Sunt originar din Cernăuţi unde, în 1940, am trăit drama evacuării familiei mele din Cernăuţi. Eram elev la liceul Aron Pumnul şi făceam parte din echipa de fotbal Dragoş Vodă. Jucam la pitici. În Cernăuţi erau trei echipe la care jucau tinerii evrei: Macabi, Borohov şi Hasmonea. Deseori jucam românii cu evreii, meciuri agreabile, fără nici o tensiune de natură rasistă, antisemită sau antiromânească. Ne cunoşteam bine între noi, chiar dacă eram la şcoli diferite şi trăiam în cartiere diferite.
În seara zilei de 27 iunie la radio Monte Carlo, pe care familia mea îl asculta cu regularitate, s–a anunţat că România este obligată să cedeze Basarabia şi Bucovina. La radio Bucureşti, încercând să aflăm ce se întâmplă, se comenta felul cum a decurs examenul de bacalaureat al principelui Mihai…Nimic despre ultimatum ! Tata însă ne-a pus să începem împachetarea lucrurilor din casă, în vederea refugierii noastre în Ţară. A doua zi, de dimineaţă, tata m-a trimis să-mi scot actele şcolare de la liceu, care urmau să-mi fie necesare înscrierii la şcoală în septembrie. Drumul meu de acasă până la liceu trecea prin Piaţa Unirii şi prin faţa Primăriei. Când am ajuns la primărie am văzut că în stradă zăceau cinci cadavre de soldaţi români, al căror sânge se scursese în praful de pe caldarâm. Câţiva oameni de pe margine priveau consternaţi şi derutaţi. Am întrebat ce se întâmplă, au venit deja ruşii la Cernăuţi ? Mi s-a răspuns că soldaţii au fost omorâţi „de ăia” ! Şi mi s-a arătat spre două automobile în jurul cărora se învârteau vreo 12–15 tineri civili, înarmaţi, unii aveau chiar două automate, unul în mână, altul la spate şi se agitau să încapă toţi în maşini. Îi cunoşteam pe toţi, pe unii din vedere, pe alţii personal sau după nume: Aufleger Feibiş, Fisher, Abacumov,Eisinger Siegfried. Jucau fotbal în formaţia de juniori a echipelor evreieşti amintite. Au plecat strigând „Zum Flugplaz”!(„La aeroport !”) M-am întors acasă pe un drum ocolitor, căci se auzeau focuri de armă pe alte străzi.
În grupul amintit se afla şi Sigi Bainer, pe care îl cunoscusem bine căci jucasem fotbal împreună, în câteva meciuri, ca adversari. L-am regăsit pe la mijlocul anilor ’50, la securitatea din Cluj, când am fost anchetat şi de câteva ori am fost bătut măr de acest Sigi Bainer. Am încercat să vorbesc cu el omeneşte, amintindu-i că ne cunoaştem bine şi că n-are cum să vadă în mine un agent al puterilor imperialiste occidentale, cum eram acuzat.
Mi-a spus de mai multe ori : „pentru trecut un monument, pentru prezent un glonţ !”
Îl mai întâlnisem de câteva ori în Cluj, fusese un mic contrabandist înainte de a se angaja la securitate, ca anchetator şi bătăuş. Când m-am eliberat am aflat că plecase în Israel.
Raoul Volcinschi
Al doilea text:
HOLOCAUSTUL LA MIȘTO!
Holocaustul vesel?
Holocaustul la români?
Holocaustul ca nostimadă?
Holocaustul de trei parale?…
Holocaustul pris à la légère?
Cum să-l numesc ca să se potrivească mai bine?!
Cine nu cunoaște această minunată vorbă? „Aici suntem la porțile Orientului, unde nimic nu este luat în serios”! Pe franțuzește, în gura celebrului Raymond Poincaré: „Nous sommes ici aux portes de l’Orient, ou tout est pris à la légère”!
Unii, cei mai mulți, văd în citatul de mai sus o evaluare lucidă a defectelor neamului nostru românesc, propriu zis un blam la adresa noastră a românilor, un vot de neîncredere dat de spiritul occidental mentalității românești, stilului românesc de a trăi și acționa, vecin cu neseriozitatea, inconsistența, lipsa de principialitate, nepăsarea față de rigorile legii și ale disciplinei, ale ordinii! Și câte și mai câte nu încap sub umbrela acestui verdict: suntem un neam de oameni care luăm totul à la légère?!
Chiar și Holocaustul, evenimentul cel mai tragic din istoria lumii, cum îl consideră atâta lume bună și bine informată, Holocaustul la care am fost obligați să luăm și noi parte, noi l-am luat… l-am luat la mișto!, îmi vine să zic cu această vorbă despe care nimeni nu știe cum s-a pripășit în graiul nostru! Dar cât ne este de utilă!… Tot încercăm, de câteva generații să scăpăm de ea, dar nu reușim! Nimeni nu poate scăpa de umbra sa!… Mișto-ul fiind proiecția românească inevitabilă asupra lumii, ar putea spune cineva mai pripit să generalizeze. Prea mult n-ar greși!
Cum vine aia să iei ditamai holocaustul la mișto, să-l iei peste picior, să-l iei à la légère?!
Am avut deseori acest sentiment, pe parcursul documentării mele „fortuite” în materie de Holocaust petrecut în România, la români. Căci documentare se cheamă să stai de vorbă și cu martori oculari, participanți propriu ziși la acele evenimente și situații. Din păcate mărturiile orale, pentru care nu ai consemnarea scrisă, eventual sub semnătură la notariat, nu prea au valoare probatorie, astfel că nu am rămas decât cu ele în suflet, în minte, toate adunându-se sub ideea că și Holocaustul din România s-a desfășurat à la roumaine, a fost pris à la légère, în bășcălie, la mișto…
Am tot căutat ecoul acestei stări de fapt în documente și nu am găsit decât dovezi indirecte, cu care nu puteam emite pretenția de a fi crezut… Iată însă că zilele faste pe care le trăim, zile „speciale”, de speranță și de așteptare a bucuriei cu care retrăim an de an minunea din urmă cu 2012 ani, pentru mine s-au împlinit pe deplin și în modul cel mai dorit, mai așteptat: a apărut documentul! Documentul potrivit căruia mi se confirmă sentimentul, încredințarea apriorică aș zice, că românii nu erau și nici nu au fost în stare să participe ca lumea la o treabă atât de serioasă ca holocaustul, ca genocidul! Îi depășea gravitatea situației! Nu li se potrivea! Nu puteau s-o facă de-a adevăratelea, ci numai de mântuială, de ochii lumii, de ochii comisarilor europeni de atunci, veniți nu de la Bruxelles, ci de la Berlin! Nicio diferență!…
Țin unii să demonstreze cu orice preț că am participat și noi la Holocaust! Ba unii zic că aici la noi a debutat! Că noi l-am inventat pe holocaust! Și dau și cifre! Cifre pe care eu oricând le pot dovedi mincinoase sau cel puțin eronate! Și refăcând calculele care ne sunt prezentate, dar păstrând metoda de calcul, eu oricând pot demonstra că noi, românii, nu am ucis (numai) 400.000 (patru sute de mii) de evrei, ci mult mai mulți, peste un milion și jumătate!… Vorbesc serios! Cine nu crede să-mi ceară socoteala, explicații!
Până atunci să prezint documentul. Este vorba de o carte, care a împlinit 13 ani de când a fost tipărită, și i-a mers bine până acum, nu a văzut nimeni cât e de importantă! Cât pe ce să-mi scape și mie! Dar Domnul a vrut altfel și am dat de ea și am citit-o, cu oarecare neîncredere, căci are un titlu care m-a făcut să o las deoparte, necitită, ani de zile: Dosarele Suferinței, apărută la Editura Bucovina viitoare, anul 1999. Iar suferințe evreiești de-alea inventate?!, mi-am zis….
Cartea are două părți, fiecare cu autorul ei: Martori ai secolului, de Ilie Ilisei și Ocrotitorul jidanilor, scrisă de însuși ocrotitorul respectiv: Ioan D. Popescu. Vom vorbi pe larg despre această carte într-o „emisune viitoare”! Deocamdată mă rezum la subiect, la titlul acestor rânduri, adică la al doilea text. Și fac precizarea cea mai importantă: Autorului i-a fost recunoscută calitatea de cavaler al adevărului și al dreptății, al omeniei, în Israel, la Ierusalim, unde numele său este onorat și omagiat, împreună cu copacul care a fost sădit ca semn de veșnică pomenire pentru că a fost un veritabil „drept între popoare”, cum se numește această distincție. (În paranteză fie spus, bănuiesc că e vorba de o traducere infidelă, ca orice traducere, căci expresia ca atare sună cam aiurea pe românește… Când va fi să primesc și eu această distincție, măcar post mortem, probabil că o să fac o propunere de revizuire a traducerii! La nevoie, se poate face și mai devreme…)
Cu alte cuvinte, gașca de bugetivori de la Institutul de Cercetare a Holocaustului din România, inclusiv colaboratorii din străinătate, alde Radu Ioanid și alte pușlamale, nu mai pot strâmba din nas, cu superioritate academică(!!), cum că sursa nu e demnă de încredere!
Și iată ce spune sursa, fost chestor de jandarmi la Tiraspol, pe timpul Holocaustului din Transnistria, având răspunderea directă pentru soarta evreilor evacuați în Transnistria și cazați în Tiraspol. Nota bene: Aceștia sunt termenii corecți: evacuați și cazați! Citez deci:
„În primăvara anului 1944, odată cu precipitarea evenimentelor de pe front, am primit ordin să repatriez orfanii de ambii părinți în vârstă de până la șaisprezece ani. Cum orfanii nu aveau acte, actele se întocmeau în baza mărturiei unor rude apropiate. Am întocmit niște borderouri și-n dreptul fiecărui nume se adunau câte două semnături care atestau vârsta de până la șaisprezece ani a orfanului care urma să fie repatriat. Și, lucru nostim (sublinierea mea – I.C.), în felul acesta aproape întreg ghetoul a fost repatriat. Soțul atesta pentru soție și invers, tatăl pentru copil, acesta pentu tată ori pentru bunic, bunicii devenind în acte… copii care mai au binișor până la majorat.
Constituiți în convoaie, îmbarcați în trenuri și însoțiți de câte un pluton comandat de câte un subofițer destoinic, evreii s-au întors în orașele României.” (pagina 107)
Textul mai poate fi citit de câte ori vreți, este fără fisură! Adică nu poate rima nicicum cu ideea de represalii sângeroase, abuzuri inumane, bestialitate etc. Cine îi cunoaște pe evrei își poate ușor imagina cât au glumit aceștia, ce mișto au făcut pe seama declarațiilor date în fața Chestorului Popescu! Ioan Popescu! Nici că se putea un nume mai potrivit pentru semnificația profund românească a faptelor sale: cam în această notă s-au petrecut persecuțiile și represaliile anti-evreiești din vremea lui Antonescu. În nota de mișto în care s-a alcătuit tabelul cu evreii orfani de ambii părinți până în șaisprezece ani! Ce comedie faină s-ar putea face pe acest subiect: Lista lui Popescu! Și puse pe două coloane: Lista lui Schindler și Lista lui Popescu! Și de comparat ce a pățit fiecare pentru criteriile aplicate în alcătuirea listei!
Ideea că avem de-a face cu un caz izolat nu ține! Este clar că Ionică al nostru nu s-a temut că se va afla de stratagema sa și că o va păți! O clipă nu i-a trecut prin minte că i se va cere socoteală pentru gestul său! Că încalcă vreun consemn militar, scris sau nescris, sau că se va găsi cineva să-l toarne! Așadar, gestul său nu intra în contradicție cu contextul, cu atmosfera în care se trăia și se supraviețuia în Transnistria!
Las pentru altă dată alte comentarii și citez mai departe, discuția căpitanului Popescu cu un evreu din alt ghetou, cel de la Berșad:
„ – Povestiți-mi mai departe!…
– Domnul căpitan Mihail reușește să ne ațâțe pe unii împotriva celorlalți, ceea ce nu-i greu în situația în care ne aflăm. Este înconjurat de o clică de ticăloși, toți evrei (s.n.,I.C.), iar aceștia hotărăsc cine și unde merge la lucru, cui i se dă locuință. Tot ei îi procură căpitanului fete de treisprezece-patrusprezece ani.
Numele Mihail îmi era total necunoscut. Bănuiam că este rezervist. Un ofițer activ nu s-ar fi putut preta la asemenea acte înjositoare care jignesc noțiunea de om. Să lovești un om nevinovat, un invalid lipsit cu totul de apărare, să-ți bați joc de un copil înseamnă ceva cu totul ieșit din comun (s.n., I.C.).
Cele povestite m-au zguduit într-atât încât, imediat, m-am prezentat la raport la generalul Iliescu. Peste câteva zile, după o anchetă serioasă, căpitanul Mihai a fost arestat.” (pag. 126)
Teribil de importantă și această mărturie: Așadar și generalul Iliescu, superiorul lui Ioan D. Popescu, era tot un… drept între popoare! Deci căpitanul Popescu nu era un caz izolat, tovarășe Ioanid! Însuși George Alexianu, guvernatorul de temut al Transnistriei și superiorul celor doi, este prezentat de autor ca fiind din același soi de oameni-oameni!
Un caz izolat era netrebnicul de Mihail! Dar mai netrebnici decât Mihail al nostru sunt evreii noștri care au descris apoi abuzurile de la ghetoul din Berșad, săvârșite de acest mizerabil, dar au omis să spună ce s-a întâmplat cu Mihail, au omis să spună despre intervenția autorităților, au omis să spună ceva despre acoliții săi evrei, cu toții la un loc niște netrebnici! Iar asta rezultă numai din depoziția lui Ioan Popescu. Mărturiile evreiești despre Berșad te fac să crezi că așa se petreceau lucrurile în toată Transnistria și că toți românii erau niște persoane de teapa acestui Mihail!… Niciun evreu care s-a plâns de abuzurile de la Berșad nu spune că acestea au fost curmate la intervenția energică a autorităților!… Evrei nemernici prin omisiune!
În fine, al treilea citat. Este vorba de procesul politic care i s-a intentat lui Ioan D.Popescu după 1950. Deh, făcuse parte din jandarmeria burghezo-moșierească. După un an de detenție în condiții de exterminare, de genocid propriu-zis, ajunge și la proces. Este adus ca martor fostul director al ghetoului din Tiraspol, evreul Goltzman. Iată câteva frânturi din declarația acestuia despre șeful jamdarmilor, adică principalul regizor al infernului transnistrean:
„Venea des, în control, prin lagăr. Întotdeauna discuta cu noi și ne ajuta atunci când avea cum s-o facă. M-a luat cu el la Guvernatorul Alexianu ca să ni se asigure hrana cu alimente pe care să le putem procura la preț oficial. Guvernatorul a aprobat.(…) Garda care ne păzea era pusă, de fapt, să ne apere de cei din exterior care ar fi fost dispuși să ne facă vreun rău. (s.n. I.C.) Noi aveam bilete permanente de liberă circulație prin oraș și mergeam chiar și la cinematografe. (…) A pedepsit și schimbat întreaga gardă pentru că, la un control, a găsit doi nemți în lagăr. (…) A salvat de la moarte un tren cu copii orfani care veneau de la Bălți pentru repatriere, iar nemții vroiau să-i extermine. Pe mulți evrei i-a ajutat să capete servicii, iar pe unul, Fux Bernard, l-a făcut director al oficiului de export.” (pag.185)
Așadar se confirmă informația pe care mi-a dat-o cândva Simion Ghinea, comandant legionar și participant la război în trupele de risc maxim al „spărgătorilor de cazemate”: în Transnistria, jandarmii români îi păzeau pe evrei nu ca să nu fugă, nu ca să nu evadeze, ci ca să nu vină peste ei persoane „dispuse să le facă evreilor vreun rău”. Adică nemți sau ucrainieni. În mod deosebit ucrainienii îi vânau pur și simplu pe evrei, localnici sau evacuați din România, ca să se răzbune de răul pe care evreii comuniști l-au făcut în Ucraina. Pe seama evreilor se pune și azi moartea a zece milioane de ucrainieni, prin înfometare sistematică, în deceniul 1930.
De altfel, purtarea execrabilă a evreilor din Bucovia și Basarabia în timpul celor 12 luni de ocupație sovietică – din iunie 1940 până în iunie 1941, a fost și cauza propriu zisă a evacuării lor în Transnistria. Holocaustologii specialiști în participarea românească la uciderea celor șase milioane de evrei trec sub tăcere motivația oficială, nu îndrăznesc s-o pună în discuție, s-o contrazică, să-i dovedească netemeinicia: „Am fost nevoit să evacuez evreii din Basarabia și Bucovina, pentru că din cauza oribilei lor purtări din timpul ocupației acestor pământuri românești de către ruși, populația era atât de îndârjită împotriva lor, încât fără această măsură de siguranță, ar fi dat naștere la cele mai odioase pogromuri.” (Ion Antonescu, în scrisoare adresată lui H.Clejan, prietenul său evreu…)
Am fost de-a dreptul uluit să aflu din această carte, din primul text, al lui Ilie Ilisei, că evreii s-au purtat cu românii mai rău decât armata de ocupație sovietică: „Pe 2 iunie 1940, primim ordin să ne regrupăm la Vatra Dornei. Rămâne la Cernăuți doar o companie de jandarmi condusă de colonelul Grosu, care ni se alătură după ocuparea Bucovinei de către ruși. Compania supraviețuiește mâniei evreilor cernăuțeni datorită tancurilor rusești de ocupație care o protejează. (s.n. I.C.)
– Nu pricep de ce-au vrut evreii să ne omoare! Nu pricep de unde și de ce atâta ură împotriva noastră!
Colonelul Grosu nu știe, încă, nimic despre incidentele similare de care au avut parte trupele românești în retragere.” (pag.46)
Așadar, în retragerea din Basarabia și Bucovina, în iunie 1940, evreii au atacat români. Pe unii i-au ucis bestial, pe alții i-au batjocorit. Știam asta. Ce nu știam este că alți români și-au salvat viața grație „tancurilor rusești de ocupație”! Trupele sovietice, rusești, care i-au apărat pe români de evrei în Bucovina și Basarabia!… Ce rușine!
„Nu am auzit să fi existat un singur evreu atunci, acolo, în Basarabia-Bucovina, în Săptămâna Roșie (28 iunie – 3 iulie 1940), care să fi protestat verbal, necum să se opună corelegionarilor beți de ură (ură de rasă, nu de clasă), care s-au dedat la acte de pură bestialitate. Victime: Românii militari în retragere, Românii civili porniți în refugiu.” (Paul Goma, Basarabia și „Problema”) Evrei mizerabili! Buni de împușcat! Nu de evacuat în Transnistria!…
Din păcate, după un an, când administrația românească a revenit în Bucovina și Basarabia, nu s-a putut stabili exact care au fost evreii aceia mizerabili! Neputând fi identificați criminalii, s-a trecut la măsura logică: evacuarea tuturor evreilor! În felul acesta se putea ști că au fost evacuați și evreii trădători, neloiali, vinovați față de statul român, evrei bolnavi de anti-românism!… Evrei ne-oameni!
Au fost însă și evrei nevinovați printre cei evacuați! Poate că cei mai mulți erau evreii nevinovați! Tocmai de aceea regimul de care au avut parte în Transnistria a fost unul plin de omenie, de compasiune chiar! (…Știu bine ce vorbesc și ce sens au cuvintele omenie șicompasiune!)
Așa se face că majoritatea evreilor care „evadau” din Transnistria făceau tot posibilul să ajungă în …România, la București mai ales, sau de unde erau. Cu câteva excepții, puține, dar spectaculoase. Cum ar fi tatăl lui Norman Manea, care pleacă fără probleme din Transnistria, și trece cu mari riscuri linia frontului la ruși… În urma sa, familia nu risca nimic, nu pățește nimic, nimeni nu le reproșează trădarea tătânelui.
Numai feciorul său, peste ani, îi va lua apărarea într-un text confuz, numit roman, în care ne povestește, dar nu ne explică cum era posibil ca familia sa, „deportată” în Transnistria, să primească vizita din România a unor prieteni, pe care să-i mai și găzduiască câteva săptămâni… Și în situația aceasta s-au aflat mulți evrei în Transnistria: le veneau musafiri din Țară! Unde i-au găzduit pe acei musafiri? În cocinele de porci unde se jură strâmba de Sonia Palty că au locuit evreii evacuați în Transnistria?! Ce fel de deportare a fost aia? Cum ar veni să aflăm că la Aiud sau la Canal veneau rudele să-și petreacă week-endul alături de cei dragi?!… Alături de Petre Țuțea, alături de Iuliu Maniu, de Gheorghe Brătianu… Da, a fost un holocaust în România, dar asta după august 1944… Au fost și mulți evrei în acel Holocaust, dar nu ca victime!… Ci de partea cealaltă a baricadei!
…Cade, potrivit lui Ioan D. Popescu, și minciuna cu evreii scoși la munci istovitoare, extenuante! Antonescu i-a deportat pe evreii suspecți în Transnistria nu ca să-i pună să muncească – cum a fost cazul lagărelor de deportare germane, ci ca să-i izoleze, să-i împiedice să se dedea la acte de sabotaj și diversiune în favoarea inamicului sovietic. I-a lăsat pe evrei să se descurce singuri! Să-și găsească de lucru, dacă nu le-a plăcut să stea cuminți în România! Astfel că principala preocupare pentru evreii din Transnistria a fost cum să găsească de lucru, ca să-și poată câștiga existența. Același Grotzman declară, la începutul depoziției sale: „Printre evrei se știa că la Tiraspol (…) se poate cîștiga o bucată de pâine prin muncă cinstită” (pag. 184)
Cum s-au descurcat evreii „prin muncă cinstită” în Transnistria? Unii foarte bine. Cu ani în urmă, când nici nu se pomenea de vreun holocaust în Transnistria, un domn ne povestea la o cafea băută la Athenee Pallace cum și-a făcut el armata în Transnistria, cum a făcut avere! Făcea naveta Transnistria – București. Uniforma militară îl apăra de orice control, iar el venea la București cu sume mari de mărci germane „de ocupație”, valabile în teritoriile ocupate și administrate de germani. Le aducea de la evrei din Transnistria și le ducea unor evrei din București. Aceste mărci erau aceleași la Paris și la Odessa. Numai că la Odessa se procurau ușor și, via București, ajungeau în Franța, iar de acolo veneau, cumpărate pe acele mărci, bijuterii, opere de artă etc!… Nu l-am crezut! Dar după 1990 a apărut confirmarea, documentul, publicat chiar de un evreu: Teodor Wexler. În volumele masive de documente privind situația evreilor din România, răposatul Wexler, evreu de bună credință, a publicat și stenograma unei discuții despre evrei într-o plenară a PCR ținută în 1945, 5 octombrie. Iată ce spune Vasile Luca, în deplin consens și cu ceilalți comuniști participanți la discuție, majoritatea evrei: „Și ce au făcut evreii din lagăre? Au venit cu saci de ruble. Au cumpărat ruble cu 5 lei și le-au vândut cu suta apoi. (…) În scurt timp au devenit milionari! (…) S-au îmbrăcat în uniforme rusești și au luat vitele de la țărani.” (pag. 26-28)
Așadar, de la holocaustul din Transnistria evreii se întorc cu saci de ruble!…
Cum ar fi oare să aflăm că evreii s-au întors milionari de la Auschwitz?!… Cine ne-ar crede? Cine ne-ar mai crede că la Auschwitz a fost holocasut?!…
Iată însă că de la holocaustul din România te puteai întoarce cu „saci” de bani! Atunci cum rămâne cu acest holocaust, despre care unii, în frunte cu rabinul șef Moses Rozen, au afirmat că a început în România?! Tot ce se poate dovedi cu documente este că la noi, în România, țară unde tout est pris à légère a început Holocashul, chiar înainte de a se încheia Holocaustul, caz clar, indiscutabil, de protocronism românesc! Să vedem cine ne contestă și această prioritate mondială: Holocashul a început în România!… Avem dovezile necesare!
În fine, că tot vorbeam mai sus de umorul evreiesc, mi-e ușor de imaginat cât s-a rîs la București, în cercurile evreiești cele mai înalte, pe seama evreilor fraieri din Occident! Aceștia erau bombardați cu scrisori prin care li se cerea ajutor material, bani adică, pentru a întreține lupta de rezistență armată împotriva asupririi și abuzurilor regimului dictatorial al Mareșalului! Acele scrisori vorbeau despre suferințe evreiești inimaginabile – cuvîntul inimaginabil face real și credibil orice scenariu!, dar și despre faptele de vitejie ale haluțimilor, evrei tineri din formațiunile paramilitare de auto-apărare a evreilor. Poduri aruncate în aer, trenuri pline de muniție și trupe deraiate și mitraliate, depozite de carburanți transformate în torțe imense etc., etc. Aceste compoziții literare (care au premers literatura realist-socialistă de după Eliberare, cu eminenți reprezentanți evrei) au avut mare efect în Occident, de pe urma lor veneau din America sume mari, mult peste nevoile Comunității, așa că un număr restrâns de activiși sioniști își opreau partea leului din acest ajutor! Gluma a ținut chiar și după ce autoritățile românești au intervenit și i-au arestat pe escroci. Norocul lor că au fost arestați. Nu au apucat să fie judecați, căci a survenit 23 august eliberator din pușcării! Așa că după 23 August 1944 au putut pretinde că sunt victime ale regimului, luptători anti-fasciști neînfricați! Cu pensiile și onorurile adiacente!… De data asta plătite de fraierii de români, nu de fraierii de evrei americani!… Alte glume, alte hohote de rîs în sînul evreimii românești… Că și evreii sunt mari meșteri în a lua la mișto încercările vieții, ale istoriei!
Ce s-a mai rîs și atunci când, tot după 1944, au început evreii să fie recompensați pentru suferințele din anii de dictatură antonesciană, mulți dintre ei cu diplome universitare și cu funcții intelectuale! Cei mai mulți evrei, cu Brucan în frunte, s-au vrut profesori universitari! Unul dintre ei a rămas de pomină printre ovrei: a cerut să fie numit conferențiar universitar, spre mirarea celorlalți. După ce și-a luat patalamaua în mână, colegii de …catedră l-au întrebat de ce așa modest? De ce numai conferențiar?! Și ce au mai rîs?! Bietul Ițic, care în viața lui nu călcase prin vreo universitate, nici măcar ca student repetent, crezuse, în ingenuitatea sa congenitală, că rangul de conferențiar este cel mai mare, doar despre profesori auzi la tot pasul! Iar el nu cunoscuse niciun conferențiar, așa că i-a plăcut și a ales să fie ceea ce nu înțelesese ce înseamnă!… Repet: ce s-a mai rîs la Comunitate pe seamă acelui evreu naiv și neinformat!… Drăguțul de el!…
Dar cel mai mult s-a rîs totuși pe vremea lui Antonescu! Scosese Antonescu niște legi anti-semite de te cruceai! Pentru te miri ce fleac erau bieții evrei condamnați la zile întregi de recluziune, de temniță! Uneori chiar și o săptămână! Cel mai puțin, o zi lumină, de expunere la stâlpul infamiei!… E drept, la acest din urmă supliciu barbar, de inspirație medievală, nu a fost supus decât un singur evreu, Alexandru Spiegel, din Hârșova! A fost acuzat – tata zicea că pe nedrept, pentru stocare de produse alimentare. Așa că la începutul lunii Ianuarie 1941, evreul nostru și trei țărani, cu aceeași culpă, au fost expuși în piața mare din Hârșova, să-i vadă lumea și să-i rușineze. Seara, la lăsatul întunericului, au fost trimiși acasă!… Nu se mai puteau ține bine pe picioare, căci din cauza frigului mântuiseră tot ce adusese tata de mâncat și mai ales de băut, transformând locul de penitența într-un soi de piknik, improvizat în taxiul cu care tata a venit special de la Constanța, să nu rateze așa „oportunitate” de a-și exhiba anti-semitismul, „funciar la români”! (Am citat-o la Lya B.)
Am povestit această întâmplare pe site-ul meu, cu ceva vreme în urmă! Ca urmare, am fost căutat să mi se povestească ce se mai întâmpla la Constanța pe vremea Mareșalului când erau arestați evreii pe capete și condamnați, care la trei zile, care chiar la o săptămână de detenție. Pușcăria orașului era în plin centru, pe Tomis! Așa că era simplu pentru prietenii ovreiului sau ai ovreilor întemnițați să se prezinte la închisoare și să ceară vorbitor cu condamnatul. Directorul închisorii, constănțean și el, băiat de oraș adică, aproba fără nicio reținere. Mai ales că pe mulți evrei îi cunoștea pesonal! Le era prieten!
La vorbitor, pe vremea aceea, se putea veni și cu de-ale gurii din bătrâni… Așa se face că sala de vorbitor se transforma într-una de chef! Chef chef! Numai lăutarii lipseau! Dar nu totdeauna! Când și când, printre deținuți, se mai nimerea și vreun lăutar, doi! Că doar prigoana antonesciană i-a vizat și pe țigani! Împotriva voinței lor erau scoși din celula sordidă și întunecoasă și puși să le cânte boierilor constănțeni, greci, turci, români sau armeni, evrei! Trebuie spus că la Constanța au trăit cei mai mulți evrei care s-au împăcat bine cu paharul! Nu le-a fost teamă că în vin se află adevărul și l-ar putea rosti fără voia lor!… Nu aveau ce să ascundă! Așa se face că evreu este cel care a rostit fraza magică „eu sunt de naționalitate constănțean!…”
Mi-nchipui și ce „mișto monstru” s-a mai făcut în cercurile evreiești și pe seama ideii, de un umor tipic evreiesc, de a se atârna înscripționarea carne cusher pe cadavrele legionarilor de care s-au folosit la înscenarea de la Abator, din ianuarie 1941… Cadavrele legionarilor, am zis! Nu ale evreilor! Evreii erau cu regia!…
În concluzie: s-au petrecut în acei ani scene și momente de omenie înălțătoare! La Constanța, la București, nu mai vorbesc în Ardeal! În Moldova, la Iași, în Basarabia și Transnistria! Unele patetice, altele, nu puține, de tot hazul! Vestitul haz de necaz românesc! L-au simțit și evreii, chiar în timp de cumplit război mondial! Puțini au fost evreii din România care au avut ocazia să-l pipăie cât a fost de cumplit! Privilegiul ăsta l-au avut numai românii, câteva sute de mii, la Cotul Donului, în munții Tatra…
…Așadar sunt tare și definitiv supărat pe evreii nemernici, mizerabili, care au scornit basna mizerabilă cu holocaustul din România! Îi iert pentru minciunile inventate, prin care s-ar discredita pentru vecie neamul românesc dacă ar fi luate în serios! E foarte ușor de demonstrat că sunt minciuni!… Nu-i mai crede nimeni!
Dar n-am să-i iert și nici Dumnezeu să nu-i ierte pe evreii care prin propaganda uriașă și stupidă dezlănțuită pe această temă mincinoasă au împiedicat să se afle despre momentele de excelență umană petrecute la așa zisul holocaust, momente care au ridicat valoarea ființei umane în general, nu numai în ipostaza ei românească! Au împiedicat consemnarea lor, ca momente de excelență românească, de omenie rodnică, în acțiune!
La aceste momente fantastice în ordinea morală a lumii face trimitere expresă chiar și Filderman, liderul evreimii, în Testamentul său: „Am fost martor al unor mișcătoare scene de solidaritate și de ajutor între români și evrei (s.n.) în anii de grea încercare din timpul infernului nazist în Europa. Mareșalul Antonescu a rezistat cu succes presiunii naziste, care impunea măsuri dure împotriva evreilor! Aș aminti doar câteva exemple:
– Grație intervenției energice a Mareșalului Antonescu, a fost oprită deportarea (în Germania – n.n., I.C.) a mai mult de 20.000 de evrei din Bucovina;
– El a dat pașapoarte pașapoarte în alb, pentru a salva de teroarea nazistă evreii din Ungaria, a căror viață era în pericol;
– Grație politicii sale, bunurile evreilor au fost puse sub un regim de administrare tranzitorie, care, făcându-le să pară pierdute, le-a asigurat conservarea în scopul restituirii la momentul oportun.”
Subliniez apăsat secvența „făcându-le să pară pierdute”, „să pară”!…
Cum vă spuneam: curat la mișto! De mântuială! Treabă românească! Nici de un holocaust ca lumea nu am fost în stare!… Ditamai Mareșalul a ajuns „să se facă”! Să joace teatru! Să mimeze belirea evreilor! Să mimeze holocaustul!…
Așadar mult clamata confiscare a averilor evreiești a fost făcută de sanchi! La derută! Numai pe hârtie! Ca să dea satisfacție comisarilor europeni de atunci! Ce scandal!… Ce situație penibilă! Ce moment înălțător, de excelență românească!… Fără pereche în acei ani de dezumanizare mondială!
*
Din păcate, corul impostorilor și al calomniatorilor a acoperit glasul evreilor normali, al evreilor cinstiți! Nu puțini, dar totuși insuficienți, din păcate! Astfel că la șapte decenii de la acei ani de cumpănă ne-am ales nu cu inventarul amplu, cuprinzător, a tot cuprinzător dacă s-ar fi putut, și atât de reconfortant al faptelor de solidaritate umană românească cu evreimea disprețuită și urgisită pe tot continentul! Cu chiu și vai au răzbit prin fortificațiile uitării și ale ignorării, ale minciunii, ici și colo câte o mărturie, cum sunt cele mai sus comentate. Dar celelalte, despre care avem toate motivele să credem că n-au fost puține, cine le mai recuperează din hăul uitării?!
I-ați obligat prin teroare pe bieții oameni, evrei sau români, să le uite! Să le facă uitate, să le distrugă! Abia câteva au mai rămas, salvate ca prin minune!! Slavă Domnului, deși sunt puține, sunt suficiente ca să putem reconstitui adevărul! Un adevăr reconstituit din cioburi! Din cioburi atât de curat strălucitoare!
…De ce, domnilor evrei degenerați, activiști ai minciunii, de ce ați nesocotit dreptul nostru la adevărul integral despre omenia românească, a părinților noștri?! Despre faptele lor minunate?!
Chiar nu vă simțiți bine în fața Omului frumos împlinit ca Om?! Vă deranjează omenia? Cumva nu vă simțiți oameni?! Nu sunteți, împreună cu noi, fiii aceluiași Dumnezeu? Vă indispunea bunătatea noastră fără de leac, nedezmințită nici în cele mai grele clipe?! Vă umilea?! Vă complexa?! Vă umplea de venin?!…
Chiar țineți ca nicio faptă bună să nu rămână nepedepsită?!…
Ce milă și ce silă mi se face de voi?!…
Sictir din fața mea!, cum ar zice orice evreu din Constanța.
ION COJA
PS Spuneam mai sus, despre cartea de care m-am folosit, că prin titlul ei, Dosarele suferinței, nu mi-a inspirat încredere și ani de zile, din păcate, am lăsat-o neatinsă! Iată de ce: În 1945, imediat după război, fiecare familie de evrei din România a primit o carticică, un chestionar lung, intitulat aproximativ la fel: Dosarul suferințelor unei familii evreiești, cu aproape 80 de întrebări, privind anii de prigoană prin care au trecut evreii din România. Întrebări de genul: ce bunuri materiale v-au fost confiscate? Ați fost dat afară din servici? Cât timp nu ați găsit de lucru după ce ați fost concediat? Etc., etc. Cu privire la evreii ale căror suferințe au fost „încununate” prin moarte, prin exterminare, nu apare însă nici măcar o singură întrebare! La pagina 2 este o întrebare vagă despre „victimele și dispăruții” din familia respectivă, iar când întrebarea devine mai detaliată, aflăm că prin termenul victimă se referă la „arestări, maltratări, evacuări, expulzări, pagube”! De asasinate, execuții în masă sau exterminare, genocid, pogrom, nici măcar o întrebare!
Așadar, la data când s-a întocmit acest chestionar de către însuși Congresul Mondial Evreiesc, conștiința colectivă evreiască nu avea în vedere, ca suferințe extreme îndurate de evreii din România, decât „arestări, maltratări, evacuări, expuzări, pagube”!… S-a adunat astfel un material documentar imens: peste 100.000 de „dosare ale suferinței evreiești”! Acest material documentar extrem de prețios nu a fost niciodată adus în discuție de susținătorii genocidului din România. De ce? Probabil pentru că prin conținutul lor faptic infirmă orice supoziție de genocid, de holocaust!
Mai mult, am primit informația că acest fond documentar, aflat în arhiva Federației Comunităților Evreiești din România, a fost distrus!… Nu mi-a venit să cred. Drept care am cerut, în temeiul legii, să ni se dea acces liber la acest fond! Am fost plimbați cu vorba, cum că fondul se află în reorganizare… Vom reveni cu cererea noastră apelând la justiție! FCER este bugetată se statul român și este obligată să ofere publicului interesat accesul la arhive.
[…] Via IonCoja: […]
coja e un nenorocit oropsit,si ca el toti gospodarii care il aproba-profesor facut la apelul bocancilor:-)
[…] Mai mult, am primit informația că acest fond documentar, aflat în arhiva Federației Comunităților Evreiești din România, a fost distrus!… Nu mi-a venit să cred. Drept care am cerut, în temeiul legii, să ni se dea acces liber la acest fond! Am fost plimbați cu vorba, cum că fondul se află în reorganizare… Vom reveni cu cererea noastră apelând la justiție! FCER este bugetată se statul român și este obligată să ofere publicului interesat accesul la arhive. Sursa: Ion Coja […]
Importante sint marturiile supravietuitorilor si ale urmasilor lor.
textele altora nu-s altceva decit fantezii.
Dupa cum mi-a povestit tatal meu si colegii lui de suferinta Transnistria a fost ingrozitoare.Tatal meu nu a mintit.
Faptul ca comunitatea nu vrea sa colaboreze cu Coja este normal.
„Transnistria a fost igrozitoare. Tatal meu nu a mintit”. Desigur ca nu a mintit, numai ca tu Marius, uiti sa ne spui in raport cu care fel de viata a fost ingrozitoare. Daca o comparam cu viata linistita, de mic comerciant dintr-un oras linistit romanesc, sau de avocat intr-o capitala de judet, cu servitoarea care aducea cafeaua cu caimac de dimineata si ziarele la micul dejun, sigur ca a fost ingrozitoare. Dar daca o comparam cu viata dintr-un lagar de exterminare, se poate ca viata din Transnistria sa fi fost un rai. Oricum, fiind vreme de razboi, n-a fost rea, comparand numarul de evrei intorsi din Transnistira, cu numarul celor care s-au intors din lagarele de exterminare.
Faptul ca comunitatea nu vrea sa colaboreze cu domnul Profesor, se poate sa fie o atitudine „normala” pentru unii. Ce nu este normmal, ci de-a dreptul ilegal, este ca Comunitatea este OBLIGATA sa puna la dispozitia solicitantilor documentele cerute, indiferent de sentimentele ei si ea n-o face! Asta nu vrei tu sa intelegi, omule si ne faci si pe noi sa pierdem timpul cu tine.
Dle kasper
MARIUS NU MAI EXISTA PE ACEST SITE! UMBLE SĂNĂTOS!
Marius dar de reprimarea rascoalei din ghetto Gaza ce parere ai ?
Eu nu-mi schimb parerea si nici nu vreau sa-mi sterg din amintire cele povestite de tatal meu.
Adevarul nu poate fii cosmetizat si nici cenzurat.
Corect , sa nu uiti , dar sa afli si ce au patit romanii din cauza razboiului declansat de evreii bancheri ……in gara la Titu bunica , matusa si alte femei din sat stateau cu zilele asteptind stiri de pe front …… bunica intreba pe cei care ii recunostea …..Pe Marin l-ati vazut careva ,soldatii dadeau din cap , dar pe Petre ,dar pe Ionita , dar pe Minica ………soldatii sopteau incet …numai asteptati ,au fost facuti una cu pamintul ,totusi o speranta mai licarea …. dar pe Stan l-ati vazut maicutule ? Nu , nu ,nu …..pina intr-o zi ,………nu-l mai asteptati ….a murit linga mine , a mincat peste sarat . A facut dizenterie …….Au murit de o mie de ori mai multi romani bai Mariuse , nu numai jidani care se ascundeau in spatele frontului si din cauza mai marilor din neamul tau ……..Femeile au plecat bocind spre sat . La vreo citeva luni se trezesc cu unchiul Marin acasa . Au ramas incremeniti , ii facusera pomenile ……slab ,cu ochii bagati in fundul capului ,impuscat in picior . A mai trait citiva ani ,a facut gangrena si a murit . Ce crezi ca romanii au dus-o mai roz ? 200 000 de romani au murit la Stalingrad intr-un razboi declansat de evrei masono -sionisti .In Transnistria se zice ca ar fi murit vreo citeva mii de evrei ,majoritatea de boli , citiva executati pentru sabotaj sau pentru activitati impotriva armatei ,(cam cum fac acum arabii in ghetoul Gaza ,de-i bombardati voi de zor ), dar si in satele romanesti se murea pe capete ……………Care au murit mai multi ? Romanii sau evreii ? Sa zica mersi tatal tau ca a fost trimis in Transnistria si nu a fost dat pe mana lu’ vara-su Hitler .
moromete
COMENTARIILE AȘA ZISULUI MARIUS VOR FI ȘTERSE DIN OFICIU, FĂRĂ A MAI FI CITITE. NU SE POTRIVESC PE ACEST SITE. AUTORUL ESTE INVITAT PE ALTE BLOGURI, EVOLUȚIA SA PE ACEST BLOG S-A ÎNCHEIAT.
Incetati sa va mai ocupati de perioada 1940-1944.
Ocupati-va de perioada in care traiti.
Abuzul care are loc in Romania fata de oamenii care traiesc in reteaua de canalizare si fata de ciinii comunitari este o tema frecvent discutata in occident.
Daca tot investiti timp si energie macar sa aveti rezultate concrete.
Nu mai instiga oamenii!Termina cu minciunile!
Mariuse ce zici , nu era mai bine daca Antonescu il trimitea pe tatal tau sa lupte la Cotul Donului si la Stalingrad si pe unchii mei ii deporta in lagarele evreiesti din Transnistria ……………..???? Unchii mei ar venit acasa , iar tatal tau ar fi fost rupt in bucati in timpul bombardametelor ………Da n-a fost sa aiba ei norocul asta . Trezeste-te din delir !
Mai baieti ma dece va lasati spalati pe creer de chelbosul asta.
Am mai spus-o si o repet, ca existenta Israelului pentru romani este un dar divin. O data pentru ca prin masiva emigrare din Romania spre Israel s-a rezolvat de la sine „problema evreiasca” de la noi. Apoi, pentru ca existenta unui stat evreu i-a silit pe evreii internationalisti sa devina nationalisti. Ca ei sar calul si sunt mai nationalisti decat trebuie, asta este altceva.
Dar existenta statului Israel ne da apa la moara noastra cum nici nu am fi putut altfel spera, mai ales cand suntem in polemica constructiva cu Shlomo si cu Marius. Marius pretinde ca stramutarea bunicilor lui in Transnistria de catre Maresalul Antonescu a fost o samavolnicie. Fiindca am inteles ca Marius traieste in Germania, ii ofer posibilitatea sa ma coreecteze daca am tradus gresit:
„Die israelische Armee erlaubte den Bewohnern von Beit Lahija im Norden des Gazastreifens mittlerweile die Rückkehr in ihre Häuser. Die Bewohner seien informiert worden, dass sie in diese Region zurückkehren könnten, hieß es in einer Erklärung der israelischen Armee.”
Acest fragment l-am extras de pe link-ul: https://de.nachrichten.yahoo.com/massive-angriffe-israels-vermuteter-entf%C3%BChrung-065338434.html
„Armata israeliana a permis locuitorilor din Beit Lahija in nordul fasiei Gaza intoarcerea la casele lor. Locuitorii au fost informati, ca se pot intoace inapoi, se spune intr-o declaratie a Armatei Israeliene.”
Deci intr-o gluma de conflict ce dureaza de cateva saptamani, Israelul evacueaza si stramuta populatia palestiniana dupa cum o cer interesele lui, iar generalul Antonescu, in cel de-al doilea razboi mondial, care a tinut mai bine de 5 ani, trebuia, cand i-a evacuat pe evrei in Transnistria, sa le ceara voie? Poate ca Marius sau Shlomo, unul din doi, care o avea condeiul mai sprinten, ne-ar putea lamuri de ce Israelul de azi are acest drept si Romania pe timpul lui Antonescu nu?
Dar articolul merge mai departe cu dezvaluirile:
De la inceputul ofensivei militare israeliene au murit 1654 de palestinieni iar 8900 au fost raniti, cei mai multi dintre ei fiind civili. Dupa datele ONU au fost ucisi 300 de copii si tineri. De partea israeliana au fost ucisi 63 de soldati si 3 civili.
In Franta au protestat mii de demonstranti contra ofensivei militare isrealiene si contra pozitiei rusinoase a guvernului francez fata de conflictul acesta. La Paris, Lyon, Marsilia, Lille si in alte state demonstrantii au scandat „Israel= stat criminal, au afisat bannere cu inscriptia „Suntem cu totii palestinieni” si l-au acuzat pe Hollande ca ar fi complicele Israelului.
Oricine vede „genocidul” si „holocaustul” palestinian. Cum poti sa pretinzi ca te aperi, cand tu omori mii de civili? Iar Israelul a avut 63 de soldati morti si doar doi civili? Nu au dreptate protestatarii francezi? Ba cam au!
Vă repetați. Meru veniți cu argumente neașteptate, excelente!
Dle.Kasper
Dta faci comparatii nelogice.Orasele din care au fost stramutati evreii nu au fost cimpuri de batalie.Ma baiete te rog sa nu bati cimpii.
Marius, iti multumesc ca m-ai alintat cu vorba asta asa de frumoasa; „mai baiete!” Cred ca n-am mai auzit-o adresata mie de vreo 50 de ani!
Marius, eu nu neg ca prin canalizarile oraselor romanesti ar trai oameni batuti de soarta. Nu-i judec, nu-i condamn, fiindca pe fiecare din noi are cine sa ne judece. Dar tu stii ce-i acela un „obdachloser” sau un „penner”? Daca traiesti in Germania stii. Sunt oameni ai strazii, asa cum sunt si cei din Romania. Tu il tot acuzi pe domnul Profesor ca nu face nimic pentru acei oameni. Marius, fiecare face ce poate si ce crede. Noi, fiindca nu ne coboram la nivelul tau, n-o sa te intrebam de ce nu-i ajuti si tu la randul tau pe acei oameni din Germania. E doar treaba ta, nu? E o chestiune personala! Fa te rog si tu deosebirea asta si abtine-te de la actiuni care sunt pura palavrageala. Te-ai discreditat deja suficient si in curand o sa vezi ca nu-ti mai raspunde nimeni la comentarii. O sa ajungi sa vorbesti singur!
dle kasper
va irositi energia in mod inutil.Este dovedit cu fotografii si martori ca hamasul trage cu rachete pozitionate in asezari civile.Hamsul nu intreprinde nimic pentru apararea civilior ci din contra ii expune cit poate de mult.In gaza nu exista adaposturi antiaeriene pentru populatia civila.
Nu te mai ocupa sa-i faci dreptate gen.antonescu.
Ocupa-te mai bine de cei vii care se afla in preajma ta:ciini vagabonzi,oameni care locuiesc in canale,pensionarii care nu au ce cu ce se hrani.
Aveti problemele voastre actuale.Nu inteleg de unde mai ai timp sa te ocupi de trecut,sa reabiltezi criminali de razboi.
Cind o sa te vindeci de obsesii si psihoze ai sa poti deveni mai convingator.
Ce se intimpla cu oamenii care dorm in retelele de canalizare ale Bucurestiului?
Unde este notiunea voastra de umanism?Dece nu va ocupati de acesti oameni?Indiferenta cu care ii tratati pe acesti oameni duce la un nou holocaust.
Sigur ca acesti oameni au alunecat partial si din propria lor vina.
Oare aceia care se ocupa de cercetare eronata a trecutului nu ar putea sa se ocupe de acesti amariti?Cum e cu profesorii pensionari care mor de foame si cersesc prin cimitire?
Ideea nu este sa schimbati datele trecutului.Ideea principala este ca in prezent trebuie sa aveti grija de mediul in care traiti si anume sa aparati si sa pastrati viata voastra si a vecinilor vostrii.In germania exista asistenti sociali care se ocupa de oamenii care locuiesc sub poduri si incearca sa-i reintegreze in societate.In aceasta directie actioneaza si asociatii private.Pentru acesti oameni se pun la dispozitie camine,spitale.Aveti voi asa ceva?Nu vreau sa aud ideea ca nu aveti buget.
Ca sa cumparati rable din Germania aveti cu totii bani.Am vazut in Romania centre comerciale mai mari ca-n germania.
Deci bani exista.Daca fiecare roman care are un venit lunar ar da 50 de centi pentru proiecte de binefacere,s-ar putea face ceva pentru acesti oameni ai strazii.As vrea sa vad ma putina rautate si mai multa bunatate.Am o o fosta colega de liceu care dupa parerea mea e o sfinta.De ce este o sfinta?Pentru ca in fiecare an aduna donatii dela sindicatul politistilor din Bonn si le trimite oamenilor saraci din Romania.
ce intreprindeti voi in aceasta directie?Dece nu acceptati ca mai exista si binele pe lumea asta.
Si sa mai stiiti voi ca pe lumea asta existe dua categorii de oameni:
-oamani de buna credinta
-oameni de rea credinta
Am impresia ca aveti cu totii un mare handicap.Ori n-ati primit afectiune dela parintii vostrii sau pur si simplu ati fost total dezumanizati prin spalarea de creier care o primiti dela diverse organizatii dubioase.
Demonstratii de si mai mare amploare au avut loc in SUA.
Am vrut si eu sa-l intreb pe simpaticul Marius daca Israelul le-a pus palestinienilor la dispozitie camioane sa-si care cele necesare, asa cum el il invinuieste pe Antonescu ca nu i-a pus lui bunicu-so.
Mai koson ,ma baiete
Esti total nelogic si nici macar nu esti capabil sa asculti stirile dela radio sau tv.
Eu nu incerc sa intru in dialog cu tine ca n-am sa am nici un succes.Intotdeauna ai sa ai dreptate pentru ca tu ai gindire de beton si argumente de beton.
Eu nu popt sa fac munaca parintilor tai.Vorbesti ca un om care nu a primit cei 7 ani de acasa.Holocaustul este un capitol istoric si ce se intimpla in Gaza e alt capitol istoric.Imi pare rau dar esti de rea credinta.
Israelul nu le-a pus la dispozitie camioane ca nu i-a dus nicaieri.
Au fost anuntati prin telefoane si fluturasi sa plece din casele lor ca se vor bombarda lansatoare de rachete plasate chiar langa casele lor.
Dupa bombardare , li s-a spus , intoarceti-va la casele lor.
Israelul nu le-a pus la dispozitie camioane ca nu i-a dus nicaieri.
Au fost anuntati prin telefoane si fluturasi sa plece din casele lor ca se vor bombarda lansatoare de rachete plasate chiar langa casele lor.
Dupa bombardare , li s-a spus , intoarceti-va la casele lor.
Domnule Kasper, ma sprintenesc eu sa va raspund:
Comparatia cu situatia interbelica e foarte interesanta. In ea se pot verifica adevaruri.
Pot intelege ca roman cu o bunica evreica si strabunic mort la Marasesti ingrijorarea romanilor pentru cele 50 de procente de evrei din Moldova,in anumite locuri. Pot intelege circumstantele de post si pre razboi cand sangele nu mai impresioneaza. Pot intelege fundatura de solutii in absenta statului Israel. Ceea ce nu inteleg e de ce au trebuit sa fie batute in cuie ferestrele de la vagoanele pentru vite. O pot circumscrie dorintei de a rezolva o problema evreiasca fara iesire. O inteleg in circumstantele acelea chiar daca nu o gasesc intemeiata moral. E motivul pentru care am fugit ca dracu de tamaie de politica si politicieni. De ce situatia din Gaza nu e fara iasire? Pentru ca Israelul a oferit palestinienilor rezolvarea pe loc a 95 la suta din revendicari. Asta in situatia in care Evreii impart dureros un pamant al stramosilor iar Ardealul nu este de conceput a fi impartit intre romani si unguri. Va spun asta ca sa intelegeti cat de dureros e compromisul. Cat de dureros e cand nici macar acest compromis nu poate aduce pacea pentruc a nu este acceptat. Evreii nu duceau lupte de gherila nici nu se aruncau in aer in orasele romaniei. In timp ce romania era in razboi evreii erau respinsi de la serviciul militar si pusi,profesori, doctori,oameni de stiinta sa mature orasul .Israelul nu procedeaza astfel cu arabii din Israel. Nu e o acuza pentru ca daca acuzam pierdem sansa reconcilierii. Eu vreau sa se ajunga la reconciliere chiar daca trebuie sa punem trecutul intre paranteze. In numele generatiilor viitoare. Pentru ca Raul sa nus e mai repete. Analizez lucid, compar ca sa intelegem.
„Deci intr-o gluma de conflict ce dureaza de cateva saptamani,”
De la inceputul anului Hamas trage zilnic rachete asupra civililor israelieni. COnflictul nu dureaza doar de cateva zile sau saptamani. Daca Israelul e dispus sa cedeze 95 la suta inclusiv impartirea Ierusalimului, cei ce nu accepta e clar ca nu vor pace. Si nu vor pentru ca primesc bani negri pentru razboi care ajung in conturile lor.
95 la suta nu e negociere e ingenunchiere. Nu se realizeaza nici asta.
„Israelul evacueaza si stramuta populatia palestiniana dupa cum o cer interesele lui,”
Populatiile au fugit de razboi in perioada de inceput, dupa 1948. Cine a ramas este si acum acolo. cateva milioane de arabi cu drept de vot intr-un stat democratic nu e jucarie. Sunt singurii arabi cu drept de vot dintre cei ce locuiesc in tari arabe. Primesc democratie de la Dusman, de la Israel.
iar generalul Antonescu, in cel de-al doilea razboi mondial, care a tinut mai bine de 5 ani, trebuia, cand i-a evacuat pe evrei in Transnistria, sa le ceara voie?
Inteleg situatia , e dureroasa, conditiile transmutarii insa conduceau masiv la pierderi de vieti. Astazi cu atat mai mult Romania trebuie sa sustina Israelul in demersul de a fi un stat – refugiu pentru evreii raspanditi fara voia lor in lume.
Poate ca Marius sau Shlomo, unul din doi, care o avea condeiul mai sprinten, ne-ar putea lamuri de ce Israelul de azi are acest drept si Romania pe timpul lui Antonescu nu?
Domnule Shlomo,
Cu dumneata se poate discuta omeneste. Eu fac aceasta constatare cu multa bucurie.
N-as vrea sa credeti ca urasc evreii. Am avut si am prieteni evrei si stiu ca este greu sa traiesti intr-o tara in care oricand poate sa-ti cada o racheta in cap. Sa traiesti in siguranta e mare lucru!
Dumneata dai dovada de multa intelegere. Sigur ca sa transporti oameni in vagoane de vite si sa le bati apoi ferestrele in cuie nu este omeneste. Au fost abuzuri, am mai scris mai demult ca nu exclud sa fi fost si crime. Brute si criminali se gasesc peste tot si in toate timpurile. Nu discutam despre asta, pentru ca n-am ajunge la nici un rezultat.
Si eu pot sa inteleg ca armata israeliana a stramutat populatia civila palestiniana tocmai ca s-o protejeze. (Nu pot sa nu iau ipoteza asta in calcul, de vreme ce nu am alte informatii). Ar fi putut fi chiar o actiune umanitara. Dar de ce nu se recunoaste posibilitatea asta si in situatia lui Antonescu? De ce, daca omul acesta a salvat 400.000 de la moarte, n-ar fi putut stramuta populatia evreiasca cu ganduri bune? Vedeti ca Antonescu i-a scutit pe evrei de a participa la razboi. Nu le-au suierat gloantele si srapnelele pe la urechi. N-au fost raniti, omorati si luati prizonieri. N-au stat in transee pana la genunchi in apa, n-au inghetat in stepele Donului, la Stalingrad si in Caucaz. Si daca i-a pus Antonescu sa mature strazile pe evrei, ce rau le-a facut? A fost mica lor contributie la efortul de razboi al Romaniei! (Sper sa nu bufneasca nimeni in ras, eu scriu asta la modul serios). De ce fac deci unii evrei atat tam-tam pe chestia asta? Stiti ca Antonescu a facut detasamente de legionari, asa numita divizie Sarata? Ei, aceata divizie a fost impinsa tot timpul in prima Linie, acolo unde a fost mai greu, acolo de unde nu s-a mai intors aproape nimeni. Ii era greu lui Antonescu sa faca o astfel de divizie din evrei si sa-i arunce in lupte, cu mitraliori in sapte? Care cum incerca sa fuga la dusman, sa fie culcat de la spate? Putea sa faca asta, cum a facut cu legionarii? Sigur ca putea! Era normal s-o faca si cu evreii, daca a facut-o cu romanii! Nu l-ar fi putut acuza nimeni, era razboi! Ei, dar el, nu discutam motivele, i-a dus pe evrei in Transnistria, de unde s-au intors cu mult mai Multi, decat s-ar fi intors de pe front. Asta nu vad unii dintre conationalii dumneaoastra si se vaita ca au fost pusi sa Tina o matura in mana. Ce dovedeste asta? Ca Antonescu a facut bine ca i-a pus la matura. Daca si sa tina o matura in mana le-a fost greu si se jeluiesc si dupa 80 de ani, cum s-ar fi jeluit daca trebuiau sa duca o pusca in mana?
Mai Shlomo
Ma baiete cum de nu ne-am dat seama de realitatea vizibilia dela o posta:dl coja nu neaga holocaustul ci dumnealui cauta sa justifice ca acest holocaust a fost necesar.
De fapt Dlui sprijina cu argumente de beton politica dictatoriala a regimurilor fasciste
si cauta chiar sa-i dea un sens logic.
Parerea mea este ca acest om isi doreste un nou holocaust si pregateste o anumita atmosfera in aceasta directie.
Este remarcabil ca se ocupa tot timpul de „problema evreiasca” desi in Romania nu mai exista evrei.I-am amintit de oamenii care locuiesc in retelele de canalizare din Bucuresti si nu a facut nici cel mai mic comentar.Inteleg ca Dlui vrea sa faca cariera facind cercetari eronate asupra istoriei din ultimii 80 de ani.Cred ca nici nu cunoaste realitatile cartierului in care locuieste.
Marius , poate ai vrut sa zici ca nu mai sint evrei care produc ceva bunuri materiale in Romania ,muncitori adica ,ca de lichele sioniste nu ducem lipsa , avem belsug .Haver Marius ,zice din coltul gurii „..in Romania nu mai exista evrei ….!?Asta ar vrea el sa credem noi ….Mariusica ,sint nene evrei in Romania suficienti sa puna tara pe butuci ,infiltrati ca virusii SIDA prin toata politica si administratia tarii ,in finante se calca pe picioare ,in serviciile secrete isi sufla in gura unul la altul ,mass media pute de ei ,(Esca , CTP, Nistorescu , Toma Radu ,Sorin Avram ,Cimpeanu…… imi vine sa vomit ) etc esalonul superior cel putin se ploconeste pe la Zidul Plingerii pe fata .
Mai moromete
Cind o sa te vindeci de obsesii si psihoze ai sa poti deveni mai convingator.
Ce se intimpla cu oamenii care dorm in retelele de canalizare ale Bucurestiului?
Unde este notiunea voastra de umanism?Dece nu va ocupati de acesti oameni?Indiferenta cu care ii tratati pe acesti oameni duce la un nou holocaust.
Sigur ca acesti oameni au alunecat partial si din propria lor vina.
Oare aceia care se ocupa de cercetare eronata a trecutului nu ar putea sa se ocupe de acesti amariti?Cum e cu profesorii pensionari care mor de foame si cersesc prin cimitire?
Ideea nu este sa schimbati datele trecutului.Ideea principala este ca trebuie sa aveti grija de mediul in care traiti si anume sa aparati si sa pastrati viata voastra si a vecinilor vostrii.In germania exista asistenti sociali care se ocupa de oamenii care locuiesc sub poduri si incearca sa-i reintegreze in societate.In aceasta directie actioneaza si asociatii private.Pentru acesti oameni se pun la dispozitie camine,spitale.Aveti voi asa ceva?Nu vreau sa aud ideea ca nu aveti buget.
Ca sa cumparati rable din Germania aveti cu totii bani.Am vazut in Romania centre comerciale mai mari ca-n germania.
Deci bani exista.Daca fiecare roman care are un venit lunar ar da 50 de centi pentru proiecte de binefacere,s-ar putea face ceva pentru acesti oameni ai strazii.As vrea sa vad ma putina rautate si mai multa bunatate.Am o o fosta colega de liceu care dupa parerea mea e o sfinta.De ce este o sfinta?Pentru ca in fiecare an aduna donatii dela sindicatul politistilor din Bonn si le trimite oamenilor saraci din Romania.
ce intreprindeti voi in aceasta directie?Dece nu acceptati ca mai exista si binele pe lumea asta.
Si sa mai stiiti voi ca pe lumea asta existe dua categorii de oameni:
-oamani de buna credinta
-oameni de rea credinta
Am impresia ca aveti cu totii un mare handicap.Ori n-ati primit afectiune dela parintii vostrii sau pur si simplu ati fost total dezumanizati prin spalarea de creier care o primiti dela diverse organizatii dubioase.
Marius lasa vrajeala asta ruginita ,ca nu mai tine ,pe mine nu ma ametesti tu ….Acei oameni sint in canale din cauza politicilor voastre evreiesti care au disrupt viata sociala ….au distrus familii, au destramat comunitati ….si asta o faceti in mod intentionat prin cozile voastre de topor politice . In urma inflatiei frauduloase a sionistului criminal tradator Mugur Isarescu sute de mii de oameni si-au pierdut economiile de o viata si au ajuns pe strazi . Asa ca povestea aia cu 50 de centi tine-o pentru tine . Nu de centi avem noi nevoie ci sa ne deparazitam de voi evrei ,care ati furat Romania ,voi si interpusii vostri corporatisti , mine de aur ,cimpurile petrolifere si tot felul de resurse care apartineau romanilor , si asa oamenii aia au ajuns prin canale ……50 de centi ,auzi la el ,ce nerusinat , e obsedat de centi ,parca i-ar manca . Dar nu vede jaful si distrugerea facuta in Romania de evreul Petre Roman ,prin distrugerea infrastucturii ,sau De Basescu prin distrugerea flotei etc . Da ce tupeu evreiesc neobrazat ai Mariuse ! Imi provoaca greturi !
O mostra de gandire,indoctrinare sionisto-talmudista care indeamna la uciderea tuturor mamelor palestiniene cu o dezinvoltura dezarmanta.Autoarea,parlamentar israelian,o posibila nepoata a Annei Frank al carui celebru jurnal s-a dovedit un fals grosolan,pe linia celebrelor sapunuri din grasime de evreu si abajururi…Diavolul se poate ascunde uneori chiar sub un chip angelic,al unei frumoase evreice:http://www.paginaeuropeana.ro/israel-discurs-socant-al-unei-femei-deputat-trebuie-sa-ucidem-toate-mamele-palestiniene/.Dupa care s-a trecut la continuarea genocidului din Gaza.Spre deosebire de ipocrizia trupelor NATO care se scuza si regreta”victimele colaterale”evreii nu cunosc acest impediment moral.
Constat ca au sters pagina,la ordin,chiar din arhiva.Dar o gasiti in link-ul commentului din 29.07.2014 ora 16;38 a lui”bogdan ghimis”,blogul”criticatac”,articolul”Corespondenta din Tel Aviv”,autor Vlad Levente Viski.
Se poate accesa pagina si daca se tasteaza”israel discurs socant”la rubrica:”cauta in site”a blogului”PaginaEuropeana.ro”,vezi sus-dreapta.Socant chiar pt mine care am vazut multe.O parlamentara,posibil mama…cata dezinvoltura!…
Domnule profesor. De ce nici pana astazi, nu exista teste ADN despre victimele „holocaustului”?
–––––––
http://alturl.com/m9ois
http://alturl.com/v43wi
http://alturl.com/wgocm
Cand s-a inventat ADN-ul ?
ADN-ul a fost descoperit, nu inventat.
ADeNeu…io nu cred că-i ceva bătut în cuie, cum nici amprentele nu-s unice, cum nu ieste detector de minciuni care să meargă…toate astea, și altele ce nu le știu sau le-am uitat, is folosite ca să-nfunde, dacă se vrea, pe oricine.
Toată microbiologia, vezi Harold Hillman, o-nceput cu stîngu sau îi gândită ca minciună încă de la-nceput.
N-am nici eu încredere în valoarea în justiție sau istorie a geneticii. De ce? Pentru că este ușor de manipulat rezultatul.
Vom prezenta, pe scurt, pe autorii loviturii de stat şi ai preluarii puterii, începând cu ziua de 22 decembrie 1989. Sunt şi omisiuni.
1. Iulian Vlad. Evreu. General. Şef al Departamentului Securităţii Statului, din timpul regimului Ceauşescu, până pe 31 decembrie 1989.
2. Silviu Brucan (Brukner). Evreu bolşevic care prin presa vremii de dupa 23 august 1944 întreţinea cultul dictatorial al Anei Pauker şi a trimis în puşcării şi la Canal elitele românilor. Ataşat atât bolşevicilor evrei aduşi în România pe tancurile Armatei Roşii, cât şi urmaşilor acestora, fapt ce reiese cu uşurinţa din activitatea sa de coordonator în procesul de preluare a puterii politice, în luna decembrie 1989, de către aceştia şi în cadrul Guvernului Petre Roman. „Mie mi s-a părut, mărturiseşte Mihail Şora, ministrul învăţământului, 1989-1990, că întotdeauna, Brucan a avut mai multe orientări, în funcţie de interes. Când am ajuns eu ministru, Brucan era, oficial, doar un fel de consilier. De fapt avea o influenţă imensă, făcea figura unei eminenţe cenuşii” (Toma Roman-jr., Mihai Şora, Roşu de Paris(II), www. plai cu boi, 10/31/05).
3.Victor Stănculescu. (Absolvent al liceului evreiesc?). General în regimul Ceauşescu. Numit de Ceauşescu la conducerea Ministerului Apărării în locul ministrului Milea, care încetase din viaţa, în condiţii încă neelucidate. Până la 27 decembrie, 1989, prim-adjunct al ministrului apărării naţionale. Ministru al economiei naţionale, 1989-1990. Ministrul Apărării, în 1990-1991.
4.Teodor Brateş. „-La Televiziune a apărut Teodor Brateş, ginerele călăului Nicolschi din perioda dictaturii urmaşilor lui Cain, alături de Petre Popescu şi George Marinescu, transmiţănd o stare de groază în toată ţara. Potrivit acestora, în Bucureşti nu erau decât terorişti şi securişti, care atacau şi ucideau, arabi plătiţi ca să ucidă, erau otrăvite apele, aruncate în aer uzinele termice şi barajul de la Dâmbul Morii, etc.”(Ieronim Hristea, De la steaua lu David la steaua lui Rothschild, Editura Ţara Noastră, Bucureşti 2004). Numai neadevaruri, dar care erau de natură să provoace un razboi civil. Şi alţii, de la Televiziune, pe care îi ştim cu toţii.
5. Cazimir Ionescu. Evreu. Pe 22 decembrie la Televiziunea Româna: „O coloana blindată motorizată se îndreaptă spre Piteşti, pentru a ocupa punctul atomic, rafinăria, rezervele de cianură, barajul de la Curtea de Argeş. Odată cu căderea acestor puncte, oraşul Piteşti poate să dispară complet de pe harta lumii.”
In pragul haosului, panicii şi a războilului civil.
6. Cico Dumitrescu, contraamiral. Evreu. Tot pe 22 decembrie, tot de la televiziune, panica pe români, cu acţiunile terorişilor.
7.Ion Iliescu. Bunicul după tată a fost Vasili Ivanovici (botezat Ilici), evreu rus, bolşevic, puşcăriaş, fugit din Rusia, urmărit de poliţia ţaristă. Şi-a schimmbat numele în Iliescu, probabil pe la 1900. Alexandru Iliescu (tatăl lui Ion Iliescu), băiatul cel mare al lui Vasili, s-a căsătorit în anul 1929 cu Maricica, o ţigancă bulgăroaică, din neamul căldărarilor, analfabetă, care vorbea prost româneşte şi care este adevărata mamă a lui Ilici.
Ilici s-a născut la Olteniţa, la 3 martie 1930, an în care Alexandru Iliescu a fugit în Rusia, unde a stat până în 1935-1936.
Maricica, mama adevărată a lui Ilici, moare n 1932, fiind înmormântată la Olteniţa (atenţie la diversiunea cu Maria Ivănuş din Bucureşti, care nu era mama lui Ilici).
În 1940 Alexandru Iliescu s-a căsătorit cu Mariţa, ţigancă din Maramureş, soră bună a mamei lui Ion Cioabă din Sibiu, bulibaşa ţiganilor, cu care a avut doi băieţi, fraţi vitregi ai lui Ilici (Mircea şi Crişan, veri primari ai lui Cioabă). Unul a fost ataşat militar al României la Moscova, iar celălalt director adjunct la IRSOP.
Însuşi Ion Cioabă a recunoscut, într-un interviu dat cu puţin timp înainte de a muri, că el şi preşedintele Iliescu erau veri.
Ilici Iliescu, la recepţiile lui Ceauşescu, nu se ducea cu soţia sa, Nina Bercovici, ci cu Mariţa, mama vitregă. (Ieronim Hristea, De la steaua lui David la steaua lui Rothschild, Editura Ţara Noastră, Bucureşti, 2004, p. 454. Ieronim Hristea a preluat frazele de mai înainte din cartea lui Vladimir Alexe, Ion Iliescu-biografie secretă).
Nu punem în discuţie dragostea unor tineri, indiferent de originea lor etnică, ci evidenţiem originea bolşevică a lui Ion Iliescu. Dar pentru că bolşevicii la care ne referim sunt evrei, se impune şi precizarea apartenenţei lor etnice. Asa cum există pe lumea aceasta români, francezi, englezi, germani, italieni, ruşi, etc. şi atunci cand sunt corecţi şi când au săvârşit fapte reprobabile, tot aşa există şi evrei. Numai că oculta evreiască acţionează cu ameninţări, atunci când se precizează cuvântul evrei pentru cei care au săvârşit fapte reprobabile.
Revenind la Ion Iliescu, se poate constata că se trage dintr-o familie de evrei din Rusia şi că din cei cinci bărbaţi, patru au trăit mai mulţi sau mai puţini ani în Rusia, respectiv, în URSS.
Ion Iliescu şi-a făcut studiile universitare la Moscova, unde ajunge cu sprijinul Anei Pauker.
Unul din fratii lui după tată, a fost ataşatul militar al României la Moscova.
Tatăl lui Ion Iliescu, Alexandru Iliescu, kominternist, a participat la Congresul Partidului Comunist din România, din 1931, din localitatea Goricova, de lângă Moscova. Rezoluţia acestui congres cerea dezmembrarea Romaniei. La acest congres tatăl său devine membru al Comitetului Central. Ion Iliescu nu şi-a dezamăgit tatăl, contribuind, în 1990, la blocarea Reîntregirii României.
Eftimie Iliescu, fratele lui Alexandru Iliescu, unchiul lui Ion Iliescu, ofiţer de securitae, a participat la crimele împotriva poporului roman, ca adjunct al lui Alexandru Drăghici, ministrul de interne.
Soţia lui Ion Iliescu este evreică. Alături de cei patru bărbaţi, a fost al cincelea element de siguranţa, pentru cei care au investit din punct de vedere politic în Ion Iliescu.
Ion Iliescu a avut strânse legături cu familia Valter Roman.
A fost numit, la 26 decembrie 1989, preşedinte al Frontului Salvării Naţionale, la 13 februarie 1990 preşedinte al CPUN. Din 20 mai 1990, preşedinte al Republicii.
8. Petre Roman. Evreu. Tatăl său, Valter Roman, adus pe tancurile sovietice, pentru implantarea bolşevismului în România. Petre Roman a fost numit prim-ministru, 26 decembrie 1989-28 iunie 1990, apoi, după alegeri, tot prim- ministru, 20 mai 1990-26 septembrie 1991. Petre Roman se plânge că Parlamentul nu i-a fost favorabil la toate legile depuse în legătură cu agricultura. Constată că în urma acestui fapt agricultura arată jalnic, neproductivă-prin parcelarea pământului, prin abandonarea, nelucrarea terenurilor agricole, care au ajuns în paragină, de izbelişte, prin desfiinţarea unor unităţi viabile, aşa, asociaţiile agricole -Cooperativele agricole de producţie, fostele Gospodării agricole colective. Vicleană ocolire. Nu faptul că ţăranii şi-au primit pământul confiscat de regimul comunist înapoi, desigur în suprafeţe mai mici sau mai mari, dupa cum le-au avut, a dus la un dezastru absolut în agricultură, ci confiscarea mijloacelor de producţie. Ţăranii, când au fost obligaţi să intre în gospodariile agricole de producţie, au fost obligaţi să predea acestor unitaţi socialiste şi animalele, plugurile, tractoarele, batozele şi alte mijloace de producţie. In 1990, pe lângă pământ, le reveneau de drept şi mijloacele de producţie. Nu li s-au restituit. Ţăranul român s-a văzut în faţa pămantului doar cu braţele. Lovitură criminală. Sărmanul şi-a cumpărat cazmale şi a început să lucreze. Şi-a cumpărat câte un măgăr, şi-a cumpărat un mânz şi a lucrat tot cu braţele, pâna mânzul s-a facut cal de tracţiune. Ca să are cu tehnica moderna agricolă, care nu i s-a restituit, de fapt i s-a confiscat a doua oră, plătea cu produse agricole şi ramânea flamând. Dar nici atunci nu i se ara tot pământul şi se striga împotriva lui că nu e în stare să fie ţăran, să-şi lucreze tot pământul. Dar el dovedise cu vârf fi îndesat, de mii de ani, că el este ţăran, agricultor. Iar pâna la 23 august 1944, a fost factor de luat în seamă la stabilirea preţului grâului în Europa, uneori chiar el facea preţul grâului european. A trebuit să vina o mâna de bolşevici evrei din Rusia, după 23 august 1944, la putere în Romania, să lovească de moarte ţărănimea româna, iar urmaşii lor, din decembrie 1989, să lovească iar, tot de moarte, aceeaşi ţărănimea română. Nerestituirea uneltelor agricole şi în consecinţă incapacitatea ţărănimii române de a-şi lucra pământul, pentru prima data în existenţa ei multimilenară, a fost programată. A apărut pământ nelucrat şi foametea în mediul ţăranesc şi în toată tăra. Cumpărătorii străini, dar şi politicienii profund certaţi cu moralitatea faţă de propria ţară, după un timp, au invadat satele României, cumpărând pământ pe sume de nimica. Probabil şi finanţarea, din exterior, a unor cetăţeni români de alta etnie, pentru a cumpăra cât mai mult pământ. Tot acest pămant va fi naţionalizat, fără despăgubiri. Noii pripropietari şi-au scos cu vârf şi îndesat preţul dat. Dacă ţăranilor li s-ar fi restituit mijloacele de producţie, cu acestea ar fi arat, semănat şi recoltat tot pământul, ca pe vreamea gospodariilor socilaiste de productie şi fiecare ţăran ar fi beneficiat proporţional cu suprafaţa pământului său. Intreaga agricultură a ţării era mecanizată şi irigată. Politicieni pentru care nici o pedeapsa nu ar fi fost prea mare, ziarişti, reporteri TV se întreceau să râda de agricultorul român. Fabrica de tractoare ar fi fost subvenţionată de către toţi ţăranii din Romania, cu o mica parte din veniturile lor şi nu ar fi fost falimentată din lipsă de cumpăratori de tractoare. Localitaţile rurale, cele mai multe, de la câmpie, în câţiva ani îşi vor fi împrospătat utlajele mai vechi cu altele noi, fenomen normanl, într-o ţară condusă pentru binele ţării. In felul acesta România nu ar fi fost depopulată, tot programat, tinerii locuitori ai satelor având de lucru la ei acasă. Şi la drept vorbind, Fabrica de tractoare din Braşov şi Semănatoarea- de combine, din Bucuresţi, ar fi trebuit să devină proprietatea ţărănimii române, reprezentată printr-o asociaţie pe ţară. Soluţii pentru progresul României au fost, dar nu s-a vrut aşa ceva.
România a fost jefuită şi de finanţele sale, a fost lovită şi pe plan industrial, negandu-i-se orice capacitate performantă industrială, ceea ce s-a vazut că nu e adevarat. Cumplexele industriale, din clipa vânzării lor, au funcţionat la parametri concurenţionali internaţionali. Modernizarea a fost si este un proces continuu. Industria petrolului, cu toate fabricile aferente, complexele energetice nucleare, cu toată capacitatea industriei românesti de a fabrica în ţară utilajele mecesare, producerea de apa grea, industria de elicoptere, construirea de nave maritime şi altele si altele.
amâÎn legatură cu alcătuirea Guvernului provizoriu, Petre Roman scrie: „.eu n-am propus decât două persoane, pe Gelu Voican şi pe Mihai Drăgănescu, numiţi amndoi viceprim-miniştri, aşadar colaboratorii mei cei mai apropiaţi. Cât despre Mihai Drăgănescu, el era prieten cu tatăl meu”. (Petre Roman, Libertatea ca datorie, Editura Paideia, 2000, p. 112).
9. Gelu Voican Voiculescu. Evreu. Viceprim-minstru, din 26 decembrie 1989, iar din 31 decembrie are şi funcţia de Comandant al Departamentului Securităţii Statului.
10. Mihai Drăgănescu. Evreu. Viceprim-ministru, din 26 decembrie 1989.
11. Mugur Isărescu. Evreu. După Revoluţia din decembrie 1989, a fost titularizat la Ministerul Afacerilor Externe. Trimis diplomat la Ambasada României în Statele Unite ale Americii. Din septembrie 1990, Guvernatorul Băncii Naţionale a României.
12. Ioan Aurel Stoica. Evreu. Ministru al industriei construcţiilor de maşini,
13. Nicolae Militaru. Evreu. General. Ministrul Apărarii, 1989-1990.
14. Sergiu Celac. Evreu. De reţinut informaţia: „în arhive se descoperise că tatăl lui Celac, angajat la Consiliul de Stat al Planificării în anii 50, furnizase jenente pentru şeful DIE, în Gardianul, 15 informaţii strategice consilierilor sovietici. Sergiu Celac era. translatorul lui Ceauşescu” ( Emil Berdeli, Microfoanele din dormitor au dezvăluit şi situaţii aprilie, 2004). Ministru de externe, 26 decembrie 1989-28 iunie 1990. Ambasador la Londra, 1990-1996, din 1991 acreditat şi la Dublin, cu reşedinţa tot la Londra. Guvernul Petre Roman şi preşdintele Ion iliescu, au blocat Reîntregirea Romaniei. Poziţia Guvernului Petre Roman a fost exprimată public, fără echivoc, de ministrul de externe Sergiu Celac: ” Ministrul de externe de atunci, al României, declară Agenţiei FRACE PRESS că Podul de flori constituie o iniţiativă particulară. Adică e problema lui Gheorghe Gavrilă Copil şi atât? Cutremurătoare opinie, din partea unui membru al guvernului!” (Gheorghe Gavrilă Copil, Societatea Culturală Bucureşti-Chişinău, Editura Dacia Eternă, Bucureşti, 1999, p.33. Cartea deconspiră, pe bază de documente, anexarea Revoluţiei Române şi a Podului de flori, de către casnicii Moscovei. Poate fi accesată pe internet la http://www.agero, la rubrica Istoria Romaniei, în cadrul titlului Dragi romani din R. Moldova veniţi cu noi în Uniunea Europeană, lawww.curaj.net şi la http://www.miscarea.com, la rubrica De peste Prut.
15. Mihai Chiţac. Evreu. General-locotenent. Ministru de interne, 1989-1990.
16. Moldoveanu Ioan Jean. Evreu. General-locotenent. Adjunct al ministrului de interne şi şef al Inspectoratului General al Poliţiei, 1989-1990.
17. Dan Marţian. Evreu. Studii superioare la Moscova. Lector la Ştefan Gheorghiu. Apropiat al lui Ion Iliescu.
În 1990, preşedintele Camerei Deputaţilor.
18. Alexandru Bârlădeanu. Evreu. Impus de Moscova, la Bucureşti, în 1947, ca secretar general al guvernului de atunci.
În 1990, preşedintele Senatului.
19. Adrian Severin. Evreu. Ministru de stat pentru reformă şi relaţiile cu Parlamentul, 1990-1991, Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru privatizarea şi Dezvoltarea întreprinderilor Mici şi Mijlocii, 1991-1992.
20. Corneliu Bogdan. Evreu. Angajat de Ana Pauker la MAE ca director. Din 26 decembrie 1989, ministru secretar de stat la Ministerul Afacerilor externe.
21. Teodor Stolojan. Tatăl său, la studii în URSS, a venit însurat cu o cetăţeană sovietică. (evreu,numele adevarat- STOLL )
Ministru de finanţe, 1990-1991. Prim-ministru, 1991-1992.
22. Eugen Dijmarescu. Evreu. Ministru al economiei şi finanţelor, 1991.
23. Mihai Şora. Prieten din tinereţe cu Miron Constantinescu, cu Benno Hechter, fratele lui Mihai Sebastian s.a. La studii în Franţa, unde, în 1938 devine membru al partidului comunist francez, partid membru al Kominternului. Angajat, în 1948, de către Ana Pauker, la Minisaterul de Externe. Admiraţia pentru Ana Pauker nu a reuşit să şi-o disimuleze nici in anul 2005: ,,Ministrul de externe nu era Ana Pauker? Ba da, am cunoscut-o personal. Era o persoană dură, puternică, dar bine mobilată intelectual. Cred că era singura din conducerea PCR din acel timp, care putea vorbi coerent şi, relativ, logic, bineinteles dupa „logica” lor. Cunoştea foarte bine limba romană, vorbea foarte corect, spre deosebire de alţi activişti, mai ales că mulţi erau de „import”, ajunşi în MAE” (www. plai-cu-,boi, 10/31/05, Toma Roman jr., Mihai Şora, Roşu de Paris, II, p. 1). Din 26 decembrie 1989, ministrul învăţământului.
24. Victor Babiuc. Evreu. Expert la Comisia Constituţională, 1990. Ministru de justiţie, 1990. Ministru de interne 1991-1992.
Dacă vreunul din cei nominalizaţi ca evrei, nu este evreu, în locul lui se pot aduce zece nume de evrei din înaltele structuri guvermamentale şi din alte instituţii. Si chiar de sub directa sa conducere. Sau condus de către aceştia şi de către alţii.
25. Sergiu Nicolaescu. Dar acesta este român, cu o creaţie cinematografica de excepţie, de autentic patriotism. Exista o explicaţie. Sergiu Nicolaescu este nepotul generalului Cambrea, comandantul Diviziei Tudor Vladimirescu, formată şi instruită în URSS de Ana Pauker. Beneficiarul regimului Ana Pauker-Silviu Brucan? Sergiu Nicolaescu. În anul 1947 era în prag de absolvire a Şcolii de Ofiţeri de Marina! Acum are loc un moment periculos pentru destinul tânărului Sergiu Nicolaescu. Tatăl sau e arestat, ajunge la Canal. Intreaga securitate română căzuse în mâna evreilor. In urma arestării tatălui său, este sfătuit să se interneze în spital şi neprezentandu-se la examene, a ramas fără Şcoala de Ofiţeri de Marină. Securiştii evrei nu-l abandonază, dar nici Sergiu Nicolaescu nu-i va părăsi niciodată. Termină o facultate tehnica şi ajunge inginer. A lucrat nu oriunde, ci în întreprinderile Ministerului Apărarii, în Departamentul Special, în 1954 fiind director la una din acestea. Nu a fost invitat să fie si ofiţer de securitate, nici nu a solicitat aşa ceva, dar trăia în chiar mediile inteligenţei şi puterii politice evreieşti. Cu aceştia ajunge să acţioneze în Decembrie 1989 la înlăturarea şi împuşcarea lui Nicolae Ceauşescu şi la consolidarea regimului iudaic post decembrist. KGB-iştii bolşevici de după 23 august 1944, rudeniile, urmaşii acestora, preiau din Decembrie 1989, toate frâiele puterii politice, precum cei de după 23 august.
Jocul la doua capete, KGB-MOSAD, sau, mai cuprinzător spus, KGB-evreimea internaţionala, este de notorietate publica.
Pentru Sergiu Nicolaescu, cel mai mare om politic este Silviu Brucan. Această opinie şi-a exprimat-o cu claritate, în ultimii ani, de mai multe ori.
A d d e n d u m l a c a z u l A n e i Pauker
Terorism evreiesc în România
,,În 1915 (în timpul neutralităţii noastre), agentul CĂTĂRĂU, basarabean, organizează faimosul atentat cu bombe împotriva Episcopiei ungare de la Hajdudoros (catolică), cu scopul de a provoca un conflict cu Austro-Ungaria, forţând România să iasă din neutralitate. Ana Rabinsohn organizează, împreună cu GOLDSTEIN, atentatul de la Senat (1920), ucigând pe Dimitrie GRECEANU, preşedintele Senatului şi pe un episcop ardelean. GOLDSTEIN e prins şi condamnat la ocnă, iar Ana scapă şi se refugiază în Elveţia. După reluarea relaţiilor diplomatice cu Sovietele (1934), Ana PAUKER revine în România, unde întreprinde o intensă agitaţie bolşevică. Este judecată şi condamnată la zece ani închisoare, de unde este eliberată în urma intervenţiei ministrului Germaniei la Bucureşti, FABRICIUS (alianţa germano-rusă, după pactul din 23 august 1939), şi, de ochii lumii, schimbată cu Moş Ion Codreanu, pe care îl luaseră ruşii, la ocuparea Basarabiei. Ana PAUKER este lipsită de cultură, n-are nici talent oratoric nici aparenţă fizică atrăgătoare; este însă un agent de execuţie extraordinar, ca o maşină infernală. Este vanitoasă, de o ambiţie fără limite, luxoasă, de o cruzime animalică, isterică şi imită pe Caterina a II-a chiar în aventurile amoroase. Putea demonstra prin politica sa, faptul că era înainte de toate patrioată sovietică şi că URSS-ul şi expansiunea acesteia erau mai importante decât teoriile comuniste şi mai ales decât aspiraţiile românilor, pe care îi ura în mod deschis, fapt pe care nu căuta să-l ascundă. Sentimentul care a dominat intrigile sale politice a fost ura, acea ură care servea atât de bine scopurilor politice de expansiune prin forţă care îi plăcea atât de mult, în calitate de „dictator delegat” (Gh. Buzatu,România cu şi fără Antonescu, Iaşi, Editura Moldova, 1991, p. 291-292, 296).
Gheorghe Gavrilă Copil
Foarte interesant dar poate ne spuneti si despre cei din ziua de azi de la putere…etc
Sa’i luam pe rand, unul cate unul:
-NU MAI SINT EVREI IN ROMANIA-(sic!)
FOSTUL PREMIER AL ROMANIEI (CARE ODATA INVESTIT, PRINTRE PRIMELE DISPOZITII PE CARE LE-A DAT A FOST CA DIN TOATE BIROURILE MINISTERELOR SA FIE COBORATE ICOANELE DE PE PERETI!!!) , MIHAI RAZVAN UNGUREANU PROVINE DINTR-O FAMILIE DE EVREI DIN IASI .
MAI MULT , MAMA SA ESTE O EVREICA NASCUTA LA BALTI – ORASUL CEL MAI ” RUSIFICAT ” IN PERIOADA SOVIETICA .
IN 1989 M. R. UNGUREANU ERA MEMBRU P.C.R. DAR SI MEMBRU SUPLEANT AL C.C AL U.T.C. ( KOMSOMOLUL ) .
IN AFARA DE STUDIILE FACUTE PE LA UNIVERSITATI DIN ISRAEL , UNGUREANU ARE SI UN DOCTORAT IN ISTORIE .
TEMA LUCRARII DE DOCTORAT : ” HOLOCAUSTULROMANESC ASUPRA EVREILOR IN BASARABIA SI TRANSNISTRIA ” ( DIN TOATA ISTORIA MULTIMILENARA A ROMANIEI L-A INTERESAT UN SINGUR SUBIECT ) .
BUN ! DAR IN SEARA ASTA LA ANTENA 3 A APARUT O DECLARATIE PUBLICA A D-LUI LT. COL NICOLAE ULIERU – FOST PURTATOR DE CUVANT AL S.R.I. CARE SPUNE CA:
” EXISTA PROBE CA M. R. UNGUREANU ESTE AGENT AL UNEI PUTERI STRAINE ” . N-A PRECIZAT DESPRE CE TARA ESTE VORBA . GURILE RELE ZIC CA ACEST M.R. UNGUREANU E PORECLIT DE CATRE UNELE SERVICII SPECIALE : ” RAZVANEL- MOSSADEL ” .
AU CONSEMNAT PT DVS : ,,DOI CAPORALI DE LA TARA CU MICROFILME-N VALIJOARA „
În anul 1993 a susținut masteratul în Studii Ebraice la Oxford Centre for Hebrew and Jewish Studies din cadrul Universității Oxford.
Membru al board-ului științific al Fundației Soros pentru o Societate Deschisă, Iași – București (1996-1998)
Membru al European Association for Jewish Studies din Oxford, Marea Britanie (din 1997).
Senior Fellow al Oxford Centre for Jewish and Hebrew Studies, St. Cross College, University of Oxford, Marea Britanie (din 1998).
Sa nu spun de grozaviile ce se scriu in Tlamud.
Nici nu e nenvoie sa cereti sursa.
nici sa cititi in original nu este nevoie.Este adevaratAsa sa-mi ajute bunul Dumnezeu
Dle.Prof.Coja
La emisiunea xy pe care o vizionam in Germania
se vorbeste foarte des despre bandele romane care fura,sparg banci,navalesc case private pentru a fura bani si bijuterii,fac trafic de carne vie.La granita cu Cehia au loc in fiecare zi spargeri iar cetatenii nemti au ajuns sa spuna ca-n fecare seara se tem sa nu-i navaleasca bandele de romani.
In ziua in care tezele Dvstra vor fii acceptate in Europa, foarte multi romani cinstiti care locuiesc si muncesc cinstit de zeci de ani in Germania,Franta,Italia ,Anglia vor trebuie sa accepte ideea de a fii stramutati de catre autoritati din cauza bandelor romane.Asta este concluzia logica care rezulta in urma articolului Dtale.
Dvstra Dle.Proooooooofesssooooor Coja
doriti sa inlocuiti justitia normala cu dreptul mobului de a linsa,de a ucide,de a uri pe motive etnice,de a fura bunul altuia si de a nu respecta viata altuia.
Din acest motiv am sa caut neaparat ocazia sa va vizitez la universitate si nu in biroul Dtale.
Nu vreau sa ajung ziua cind voi fii stramutat din cauza bandelor romane si poate sa-mi pierd si viata din cauza bandelor romane.
De cind locuiesc in Europa nu am avut nevoie sa platesc pentru faptele altora asa cum pretinzi Dta ca erau datopri tatal meu si bunicii mei
Măi, bolovane! Logica nu este pentru proști, căci se apucă să facă raționamente precum cel de mai sus, al dumitale. Te corectez: nu românii fură de sting în Germania, ci romii, adică ȚIGANII! În al doilea rând: ce se potrivește în vreme de război nu prea merge în vreme de pace!… Țiganii au fost și ei duși dincolo de Nistru pentru că erau pericol social: când lumea fugea din casă să se adăpostească de bombardamente, țiganii intrau în curțile și casele părăsite pentru câteva minute și jefuiau, iar acum se declară victime! Exact ca voi, ca unii evrei obraznici și nerușinați, care mereu sunt nevinovați! Nu-ți dai dema că pentru alți evrei unul ca tine este un motiv să se rușineze ca evrei?!
Colegii de site îmi cer să te „exmatriculez”, pentru lipsa sentimentului onoarei, pentru minciuni! Eu te mai suport, până am să mă conving că ai inventat povestea cu bunicul mort în Transnistria. Ți-am cerut numele bunicului și al localității în care a fost înmormîntat. Dacă te faci în continuare că nu auzi, am să te scot de pe acest site. Enervezi prea multă lume, caraghiosule!
Dle.Profesor Coja
Dvstra predati la o universitate europeana?
Am avut si am in continuare contacte cu profesori universitari din Romania dar nici unul din ei nu stie nimic despre Dvstra.
MARIUS este invitat să ne părăsească. Mesajele sale vor fi sterse din oficiu, fără a mai fi citite!
Cine dracu te uraste ,esti mishugana ? Nu vezi ca te iubim si ca ne bucuram ca ai venit aici sa dezbatem ! Mefagher aval optimim !
O necesara clarificare privind jocul pervers ce se face cu notiunile ETNIE si CETATENIE: cum se ascunde adevarul privind etnia infractorilor a sefilor lor si a decidentilor in instutiile de stat sub notiunea de CETATENIE, si se promoveaza CETATENIA infrctorilor compromisi cu scopul de a se compromite ETNIA ROMANEASCA.
NICI UN ETNIC ROMAN NU FACE PARTE DIN „Bandele romane” de care vorbeste acest „Marius”.
Aceste bande sunt compuse din partea de infractori din etnia tziganeasca si care detin cetatenie romana. Bandele sunt organizate si conduse de specialisti in crima organizata de etnie evreiasca cu cetatenie fie romana sau a altui stat european.
Organizatorii bandelor se folosesc de legislatia emisa de Uniunea Europeana si aplicata prin coercitie asupra statelor europene, legislatie care favorizeaza tziganii si de monopolul evreiesc asupra mass mediei.
In functie de scopul de moment, bandele sunt calificate, fie ca etnie (tziganeasca) pentru a obtine avantaje stabilite de UE, fie ca cetatenie (romana) pentru a promova propaganda anti-romaneasca.
Cand sunt descoperiti ca infractori, toti se declara ROMANI DUPA CETATENIE.
Cand sunt descoperiti ca tzigani si evrei, invoca legislatia UE, iscriinaera fictiva si desigur, antisemitismul.
Uniunea Europeana este o persoana juridica fictiva, neinfiintata, o asociatie ce functioneaza ilegal sub pretextul de a fi un stat dar care nu are teritoriu, active, populatie, cultura, traditii, patrimoniu in general. Entitatea fictiva UE a fost conceputa si este condusa (daca se poate onduce ceva ce nu exista) de persoane de etnie evreieasca cu diverse cetatenii. UE se foloseste de patrimoniul statelor europene ca urmare a unor contracte asumate in numele statelor europene de catre alte persoane de etnie evreiasca de diverse cetatenii strecurate in conducerea statelor europenene. Contractele de asociere nu sunt agreate de poporele statelor respective in consecinta sunt ielegale.
Singura putere a UE este moneda EURO a carei circulatie este obligatorie ca urmare a interdictiei de a se folosi monezile statelor europen de catre persoanele de etnie evreiasca de diverse cetatenii strecurate in conducerea statelor europenene
Operatiunea UE este o gigantica escrocherie in care prin presiunea psihologica exercitata de mass media, ce este detinuta exclusiv de persoane de etnie evreieasca sau de oameni subordonati neconditional fata de acestia, o fictiune care este UE este prezentata drept un stat real.
Ce e de facut? Intai sa ne lamurim exact care sunt entitatile reale si care sunt cele fictive. Cei ce s-au luptat cu cele fictive, in rarele cazuri cand au si castigat luptele, au avut surpriza sa constate ca au castigat ceva inutil, nefunctional.
Marius….Marius…..du-te la pescuit, du-te la mare, la munte, calatoreste , bucura-te de viata….
Lasa dinozaurii astia inraiti si scarbiti de viata in zeama lor puturoasa.
Stiri din judetul Timis:
http://adevarul.ro/locale/timisoara/dan-Sova-iertat-negat-holocaustul-romania-este-singurul-lider-politic-negat-holocaustul-apoi-recunoscut-public-gresit-1_53d602a60d133766a8cd2a93/index.html
http://adevarul.ro/locale/timisoara/despagubiri-37-miloane-dolari-urmasii-magnatului-interbelic-max-ausnit-transa-fost-platita-avocatii-iau-jumatate-suma-1_53d166750d133766a8b6559c/index.html
Stiri din judetul Timis:
http://adevarul.ro/locale/timisoara/dan-Sova-iertat-negat-holocaustul-romania-este-singurul-lider-politic-negat-holocaustul-apoi-recunoscut-public-gresit-1_53d602a60d133766a8cd2a93/index.html
http://adevarul.ro/locale/timisoara/despagubiri-37-miloane-dolari-urmasii-magnatului-interbelic-max-ausnit-transa-fost-platita-avocatii-iau-jumatate-suma-1_53d166750d133766a8b6559c/index.html
Sova e o zgaiba de evreu sionist instigator . Nu da nimeni doi bani pe el.
„Mai repostaţi, la final, poza publicată acum cîteva luni cu jidanii scoşi la măturat strada, unde, puşi „la patru ace“, se hlizesc alături de ţiganii care împing de tomberon!”
domnule Zarnescu, jidanii despre care vorbiti erau cetateni ai Romaniei ai caror parinti au murit pentru interesele romaniei in primul razboi mondial, sunt urmasii locotenentului Brociner si atatia altii. Cum sa va amuze ca il loc sa fie trimisi pe front alaturi de romani au fost pusi sa mature in costum de haine alaturi de tigani?
De ce evreii sau tiganii sa nu aiba drept la respect indiferent ce au facut sau nu pentru aceasta tara? Eu nu inteleg . In esenta asta e critica mea: Sunt total impotriva sa se ia la kilogram sau la numar fiinta umana. Eu nu vad decat indivizi. Cum sa va bucurati ca un muzician precum Lipatti e pus sa mature? Sau un profesor de filosofie pentru care munca fizica e ucigatoare el nefiind antrenat pentru munca fizica nici fizic nici moral?
Domnule Shlomo,
Va rog sa citim impreuna urmatoarea fraza scrisa de dumneavoastra:
„De ce evreii sau tiganii sa nu aiba drept la respect indiferent ce au facut sau nu pentru aceasta tara? Eu nu inteleg .”
Bine? Asadar, INDIFERENT ce au facut s’au nu au facut. Cum adica? Si scrieti ca nu intelegeti. In conditiile in care nenumarati evrei si tigani au comis si inca mai infaptuiesc nenumarate nelegiuiri impotriva Neamului Romanesc si impotriva Romaniei, romanii sa’i respecte NECONDITIONAT pe acesti raufacatori. De remarcat opinia dumneavoastra. Fie si asa! Macar de ar inceta toate aceste nelegiuiri din partea unora impotriva celorlalti.
Pacea lui Iisus fie cu dumneavoastra!
Dacicus: „Bine? Asadar, INDIFERENT ce au facut s’au nu au facut. Cum adica?
Adica: o conditie de cetatean iti confera drepturi indiferent de merite.
Si scrieti ca nu intelegeti. In conditiile in care nenumarati evrei si tigani au comis si inca mai infaptuiesc nenumarate nelegiuiri impotriva Neamului Romanesc si impotriva Romaniei,
Nu am vazut niciun evreu a carui conditie de evreu sa fie cauza infractionala. Stiu insa o multime de evrei romani care iubesc romania si-i vor binele dupa 40 de ani in care nu au pus piciorul in Romania. Vad natia conferita de limba materna motiv de iubire de afinitate dar nu de ura.
romanii sa’i respecte NECONDITIONAT
avem datorii morale fata de tigani. I-am tinut sclavi pana la 1848. O natie are nevoie de cateva dute de ani sa se edifice.
http://www.youtube.com/watch?v=W9ReF4UUa4E
iata istoria „Palestinei” in ,adearul istoric
Shlomo , cum vor acei evrei binele Romaniei …plantind copaci ,oprind vinzarea tarii la alti confrati ai lor sau revendicind „proprietati ” frauduloase ale bunicilor lor care se ocupau cu escrocherii in Romania . Ca de evrei care sa fi produs bunuri materiale altfel decit prin exploatarea romanilor ,nu prea am auzit .
Nahon ,nahon ! Corect ! Indivizi . Sa se ia fiecare individ tradator in parte . Aici i-ti dau dreptate . Da sa nu te aud ca mirii daca 90 % din indivizii tradatori de tara sint de etnie evreiasca ……!
Dle Coja
Eu nu cred ca Dvstra existati cu adevarat.
De aceea vreau sa va intilnesc la universitatea unde lucati in calitate de conferentiar.
Rămâne cum ai zis: nu exist! A aruncat rabinul asupra mea cheremul! Nu mă mai căuta!
O alta stire care dovedeste ca SUA actioneaza impotriva intereselor israeliene in zona. Ieri I24 neus, post israelian de limba engleza a adus in emisiune un reprezentant al Fatah si diversi evrei. S-a recunoscut ca Prin trei ministri (eu stiam doar de Barak) Israelul a foerit 95 la suta din revendicari palestinienilor : Barak, Ehud Olmert si cel mai recent Tzipi Livni. S-a oferit si impartirea Ierusalimului. Nu vor.Vor distrugerea israelului ceea ce ar crea probleme toturor tarilor inclusiv Romania care ar trebui sa primesca refugiati. Au mai existat perioade in istorie cand in Moldova au fost evreii in proportie de 50 la suta. Interesele Romaniei sunt ca in zona Orientului Mijlociu sa existe un stat Israel. Si nu vorbesc numai de problema refugiatilor ci si de cea a relatiilor economice: O piata in plus.
Conform stirii de mai jos SUA favorizeaza in negocieri acum Hamasul in contra-partida cu Fatah al lui Abbas care este totusi un moderat. Daca Oculta exista influenta SUA sa favorizeze Fatah care vrea clar pace si nu Hamas care aproape ca vrea califat extremist. Nu total pentru ca expertii spun ca intre Hamas si fratii musulmani, cu Hamas tot se mai poate discuta cumva
Senior Palestinian Authority officials have accused US Secretary of State John Kerry of favoring Hamas, according to a report by the Middle East Media Research Institute (MEMRI), insisting that Kerry had presented his own proposal to cater to Hamas-backed Qatar and Turkey.
Ba shlomo esti bolnav cu crierasul, poate le’a oferit 95 la suta din bombele lor , si lasa’i acolo ca’n romania nu avem nevoie sa se ascunda ucigasii de copii.
VIDEO!
Un purtător de cuvânt al ONU izbucneşte în hohote de plâns în timp ce descrie situaţia din Gaza >> http://goo.gl/tSQRnM
Nu cumva este o miscare strategica ce vizeaza formarea statului Israel in Europa?
Bai Shlomo ,tu crezi bazaconiile astea ? America e dominata de evrei ,Kery e evreu get beget , Obama e evreu dupa mama ,Hana Durham ,numele lui Barak – Steaua Cazatoare – e evreiesc ,cum poti sa indrugi nonsensul asta ? Te faci de ris in fata evreilor . Ioy ,ioy , mefagheer aval optimim !
Iata cine ne apara: USA si Anglia. Iata cine ne pune in pericol:Rusia. Ar fi trebuit sa fie invers daca functiona Oculta. Rusia pentru moment nu furnizeaza arabilor rachetele anti-bunker care ar distruge Israelului avioanele in hangarele subterane. Daca oculta functiona spuneam ca Rusia e prietenul romaniei pentru ca as sustine rusia,. Iata de ce Oculta nu poate functiona: Oamenii au alte motivatii decat cele ce tin de propaganda. Oamenii se ataseaza de locurile in care traiesc. Nu-i adevarat ca pentru toti evreii oricand si oricum Israelul si prietenii lui sunt prima preocupare. Iata textul:
Uniunea Europeană şi Statele Unite sunt nevoite să adopte o poziţie fermă împotriva Rusiei pe fondul crizei din Ucraina pentru că, în caz contrar, în viitor Moscova ar putea destabiliza state UE precum România, afirmă premierul Marii Britanii, David Cameron.
Întrebat, în cadrul unei conferinţe de presă organizate în Warrington, ce poate face Guvernul britanic pentru a stopa acţiunile Rusiei şi a susţine Ucraina, David Cameron a răspuns făcând o comparaţie cu atitudinea Germaniei înainte de cele două războaie mondiale.
„Cred că trebuie să fie foarte clar ce se întâmplă pe continentul nostru. Anul acesta comemorăm 100 de ani de la izbucnirea Primului Război Mondial, iar acel război a fost despre dreptul unei ţări mici precum Belgia de a nu fi călcată în picioare de vecini. Am fost nevoiţi să învăţăm această lecţie din nou în al II-lea Război Mondial, când acelaşi lucru s-a întâmplat Poloniei, Cehoslovaciei şi altor ţări. În acest fel vedem Europa acum”, a explicat David Cameron, conform publicaţiei The Daily Telegraph.
„Nu avem de gând să lansăm un război european, nu avem de gând să trimitem flota în Marea Neagră, nu dorim o confruntare militară, dar trebuie să luptăm, să utilizăm puterea economică pe care o avem”, a adăugat premierul britanic.
„Uniunea Europeană şi Statele Unite trebuie să arate Rusiei că ceea ce face este inacceptabil – inacceptabil pentru Ucraina. De asemenea, este inacceptabil pentru că, dacă am sta de o parte fără a face nimic, mâine ar destabiliza ţările baltice, ar destabiliza România, vecinii Rusiei ar începe să simtă presiunile acţiunilor preşedintelui rus Vladimir Putin”, a continuat Cameron.
D-le Shlomo,
Am un prieten in Crimea, (V. Slomovici S…, deci pe tatal sau l-a chemat tot Shlomo) care zilele trecute ne-a scris ca este tare fericit ca acum apartin de Rusia, pentru ca ucrainienii sint niste fascisti antisemiti si ca lui si familiei le este frica de ucrainieni. Si rusii ar fii rasisti, dar ucrainienii, mai ales o parte din armata, ar fii chiar fascisti declarati, admiratori ai lui Bandera. Asa ne-a povestit V. Slomovici, de origine evreu ucrainean si eu il cred, ca asa simte el si familia situatia acolo, la fata locului. Asa ca vedeti, parerile sunt impartite in ce priveste interesul evreilor in Rusia sau Ucraina.
In al doilea rand, cu tot respectful pentru poporul evreu, de multe ori este foarte greu pentru un neevreu sa poarte un DIALOG ca dela egal la egal cu multi dintre evrei, pentru ca nu admit a fi contrazisi intro discutie normal civilizata, ci recurg la argumentul suprem: acuzarea de antisemitism. Ori o asemenea acuzare nu poate fi un argument logic, documentat, inteligent, etc., ci suna de fapt ca o amenintare, un bagat pumnu-n gura. Stiti la ce ma refer. Tocmai aceast lucru cred ca poate duce la o oarecare antipatie si din cauza asta probabil ca multi neevrei renunta sau se feresc a mai dialoga cu un evreu.
Ba am sa te caut la universitate.Tot ce ai scris in acest articol nu are nici o baza juridica.Ti-am cerut sa-mi prezinti hotariri judecatoresti pe baza carora au fost stramutati tatal si bubnicii mei.
Nu exista nici o hotarire care sa-i condamne pe acesti oameni.
Exista ,exista …. .Intreaba-l pe Rothschild ca el a hotarit acele lucruri prin finantarea lui Hitler ,Roosenvelt ,Stalin Djugashvili si a razboiului cu toate crimele implicate …..!Intreaba-l si pe ce sa bazat uciderea bunicilor si unchilor mei in stepele rusesti si pe ce sa bazat ruinarea economiilor pensionarilor romani si rusi in anii 90 prin interpusi evrei ,agenti sionisti (Isarescu Mugur …)in bancile romanesti si rusesti …….cu cine crezi ca ai de a face ,cu ignoranti ? Intr-un tribunal prezidat de oameni cinstiti , nu de iudecatori corupti ,a-ti fi condamnati pentru genocid si inselaciune planetara . Repet ,nu tu ,ci maimarii tribului tau .
Ia asculta si tu Mariusica sa auzi cu urechile tale ce spune confratele evreu Ion Varlam ………https://www.youtube.com/watch?v=UEhMymniNE8…………..https://www.youtube.com/watch?v=x6FJF_fpnU0
Dupa cum nu exista nici o hotarare a vreunui organism juridic care sa ateste holocaustul in Romania, nu-i asa Mariusica? Aud? Cu atat mai mult cu cat chiar ai vostri au condus Romania imediat dupa razboi, ei au taiat si omorat la propriu. Nu ma stept la raspuns pentru ca nu il poti da.
Excelentă observație!
Hei Schlemiehlule, exista in schimb munti de documente in Izrael la care muritorii de rand ca noi nu au acces – nu cred ca nu stii acest lucru cand ii ceri profesorului Coja DOCUMENTE!
Kazarii tai au documente ca stramosii lor se trag din Izrael?
Ia scoate tu documentele, Schlemiehlule!!!
Tu ai vazut cum sunt tinute documentele la arhivele statului?
Sau poate vorbesti de documentele armatei romane pe care Dusa le-a dat pe mana megaescrocului ELIE WIESEL fara sa le xeroxeze de 6 ori, cum fac toate statele fara insa sa le dea cuiva.In niciun caz unui megaescroc – cum e cunoscut ELIE WIESEL pe toata planeta la ora actuala, fiind examinat indeaproape si clasat de o mare diversitate de analisti istorici.
Si ce o sa faci la universitate? Sa-i dai profesorului Coja cu o bomba atomica in cap?
Nu vezi ca nu ai minte nici cat un neuron???
As dori sa vad cu ochii mei universitatea unde ativezi ca profesor si mai ale sa-ti cunosc colegii in special Decanatul
de unde iesiti ma toti?
„bubnicule” ce „ativitate” vrei tu sa controlezi antiuman ce esti!
Domnule prof. Coja,
Mai repostaţi, la final, poza publicată acum cîteva luni cu jidanii scoşi la măturat strada, unde, puşi „la patru ace“, se hlizesc alături de ţiganii care împing de tomberon!
Evreii sa se roage pentru sufletul lui Antonescu ca le-a salvat pielea ,altfel i-i belea Hitler .Oricare evreu din Ardealul ocupat ,(de la mama din sat din Camarzana Oasului ) ar fi plecat cu placere in lagarele DESCHISE din Transnistria decit sa plece la Auschwitz . Am auzit asta personal de la David Eckhart din Bistrita Nasaud care a supravietuit Auschwitz .Am auzit-o si de la alt evreu ,imi pare rau ca i-am uitat numele , din Piatra Neamt .O sa-l intreb cind il mai intilnesc ….in Transnistria erau LAGARE DESCHISE !
…..alt evreu ..l-am gasit ..Yosef Segal .Din Piatra Neamt . Tatal lui a fost in Transnistria ,s-a intors ,iar fiul lui si astazi admite ca Antonescu IA SALVAT ! Altfel ii manca evreul Hitler !
Invitati-l pe dl Segal să povestească cum a fost în Transnistria. Transportul, cazarea, munca, mâncarea, asistența sanitară etc. Ar fi importantă mărturia sa, a unul strămutat /deportat autentic.
Am scris cu ocazia publicarii acelei poze ca e o gluma a unor tineri „cetateni turmentati” care, iesind de la o carciuma, spre dimineata, au intalnit doi amarati de gunoieri, carora, in schimbul unui mic bacsis, le-au confiscat pentru cateva clipe „obiectul muncii” si s-au fotografiat pe post de „gunoieri”. Tot era vorba in articol de misto-ul romanesc! Daca va uitati la poze, tinerii imbracati la costul si la cravata nu au cum sa traga la matura cu mimica aia. Si fara sa fii psiholog iti dai seama de facatura. Cine ia poza aia in serios, trebuie sa dovedeasca doua lucruri:
Ca cei in haine bune erau evrei pusi sa mature strada si nu niste petrecareti care s-au fotografiat de-un pamplezir.
Apoi, cine a mai vazut vreodata cinci insi lucrand cu un singur tomberon?
Poza aceea este reprofusă dintr-un manual școlar despre Holocaust. Sunt unele școli, mai oportuniste, care au în programa școlară această materie!… Nu știți că unii evrei,nu toți, dintre cei „scoși la zăpadă” s-au prezentat cu echipament de ski, inclusiv skiurile. Scena, destul de des repetată, mi-a fost relatată de Igor Grinevici. Obiceiul era să găsească câțiva amărîți care să curețe ei zăpada pentru câțiva lei, iar „boierii” să-i privească din cârciuma din colț, unde intrau la un vin fiert…