Domnule Adrian Năstase, vă spune ceva numele BUZEA
(sau BUZĂ)?
Uitasem de domnul Buzea (sau Buză). Se pare că-l chema Buză în acte, dar el își spunea Buzea. O figură aparte printre anticarii din București.
I-am făcut o vizită, imediat după 1990, însoțit de un prieten comun, domnul Tiberiu Dăioni, fost student și fost poet supra-realist… Supra-realist activ, practicant, mi s-a părut a fi și domnul Buză: locuia pe lângă Piața Matache, într-o casă cu ușile și ferestrele deschise larg spre curte, pentru confortul și libera circulație a tot felul de orătănii și sălbăticiuni, inclusiv reptile leneșe, care foiau la adresa respectivă într-o devălmășie deplin tovărășească. Fără nicio restricție, casă, curte, pat, masă… Acces liber la toate ungherele gospodăriei!
Nu-mi venea să cred că una din găini, mai moțată, chiar se învățase să i se ouă în pat, în cuibar moale și călduros, îmi explică gazda! (De la a se oua, forma de conjunctiv n-ar trebui să fie să se oaie?!…) Evenimentul, altminteri zilnic, în ziua respectivă s-a produs în prezența noastră!… A musafirilor! Memorabil! La plecare, gazda a insistat să plec cu prețiosul și fragilul trofeu. Eram primul musafir de a cărui prezență galinaceea nu s-a formalizat și și-a văzut de treabă!
Ținta vizitei noastre era o carte pe care Tiberiu mi-o recomanda s-o cumpăr, dar să nu dau mai mult de jumătate din prețul ce mi se va cere!… Era o carte pe care domnul Buză(?) ne-a pus în temă că o pregătise pentru Zoe Ceaușescu, dar intervenția „evenimentelor”, a „găștii de revoluționari”, pusese capăt tranzacției. Nu se aștepta s-o mai aibă vreodată ca mușteriu pe fiica „dictatorului”. Mi-a vorbit frumos și cu admirație despre numita doamnă: nu reușise s-o păcălească, ba chiar fusese dojenit pentru „umflarea prețului”, doamna se pricepea, avea gust, fusese o plăcere s-o cunoască!… Era sincer îngrijorat de soarta ce-o aștepta pe Zoe Ceaușescu!… Om cu suflet bun acest domn Buzea, mi-am zis. Om!
Am luat cartea dorită, mi-a făcut cadou încă vreo două, m-a invitat și i-am promis să mai trec și singur pe la menajeria Buză, doar vin atât de des la piața Buzești!… Buză – Buzești, o aruncătură de băț!… Acum îmi pare așa de rău că nu m-am ținut de promisiune!… Acum, când aflu că domnul Buză nu mai e de găsit pe nicăieri și mai ales când aflu și cum s-a pristăvit, nefericitul! Cu vreo zece ani în urmă!… Dumnezeu să-l odihnească!
De la o escocherie i s-a tras! Nu știu să mai fi făcut și altele, dar pe asta sigur a făcut-o! Dovada e că a plătit-o cu viața!… Așa am aflat că domnul Buză s-a prăpădit! Când a venit vorba într-un cerc de prieteni despre Adrian Năstase și cineva a povestit episodul Buză din tumultoasa carieră a fostului nostru prim ministru!… Dintre cei prezenți la acea șuetă eram singurul care-l cunoscusem pe „erou”! Ați aflat și dumneavoastră, domnule Năstase, cum a murit bietul?! Bietul Buză?!… O fi adevărat?
Cu ani buni în urmă, cum bine se știe, i se dusese buhul premierului că este colecționar de artă, că este, firește, un „fin cunoscător”! I se potrivea mănușă această postură! „Intectual de rasă” cum l-au subtitrat o sumedenie de comentatori din media dâmbovițeană, distinsul „animal politic” i-a atras atenția și domnului Buză! Care l-a amușinat de la distanță, ca un veritabil „connaisseur”, și n-a rezistat ispitei! Așa vânat se ivește o dată în viață!…
S-a priceput Buză al meu să lanseze pe piață zvonul că ar fi în posesia mai multor lucrări de-ale lui Victor Brauner, a inventat și niște certificate de autenticitate – nu spun cum, ca să nu se copieze procedeul, altminteri extrem de ingenios!, și a făcut ce trebuia ca să ajungă și la urechile îndrăcitului colecționar informația respectivă, asezonată cu precizarea, cu detaliul că proprietarul e cam nebun, un excentric, nici nu se gândește să vîndă. Să vîndă desenele. Desenele lui Victor Brauner, întinse pe pereții unei locuințe sordide, în batjocura muștelor și a altor outoare… Așa ceva un adevărat colecționar de artă, un împătimit autentic, nu rabdă să se întâmple!
Pe scurt, după oarecare rezistență, bine jucată, domnul Buză a cedat insistențelor de la cel mai înalt nivel, și a acceptat tranzacția. Câteva milioane de dolari!… Dolari dolari! Și milioanele la fel: milioane milioane!
Pe lângă acei Brauneri au mai fost și câteva picturi, un Delacroix, se pare, la fel de autentic, și alți fericiți artiști acceptați în colecția domnului președinte al celui mai tare partid din parcarea numită România…
Nenorocirea, substantiv de genul feminin, a venit de la o muiere! Cherchez la femme! O franțuzoaică. I s-a spus numele, dar nu i-am dat atenție! Persoană sus pusă! Venită la București în calitate de oficială a Uniunii Europene sau a Franței, poate că a UNESCO, pe post de mare expertă în artă, în arte plastice mai ales!… S-a simțit că joacă pe teren propriu domnul prim ministru când a primit-o în audiență oficială și, din una în alta, s-a lăudat bietul om cu ce avea mai de preț în România: colecția sa de artă!…
Franțuzoaica, încântată de colegialitatea sa neașteptată cu un personaj politic așa de important, nicicum numai din politețe, s-a arătat interesată de subiect! Când a aflat că Adrian, copilul minune al domnului Iliescu, are vreo șapte Brauneri, mai să cadă pe spate în biroul cât hăul din Piața Victoriei!… Și-a mai revenit când a aflat că câțiva Victori Brauneri se află în mica colecție pe care domnul premier o poartă după el la servici, adică chiar acolo, în Palatul Guvernului!
„Dacă aveți timp să-mi vizionați lucrările…” a îngăimat domnul Adrian, cu cunoscuta sa timiditate. „Mais oui! Of course! Etc.” a zis experta și au trecut într-o sală bine aclimatizată a cărei cheie nu o avea decât domnul Năstase, și pe ai cărei pereți se lăfăiau boierește falsurile lui Buză!… Semnate Victor Brauner, celebrul!
A tăcut ce a tăcut biata femeie, dar până la urmă, cu toate menajamentele de care o făcea capabilă vestita politețe franțuzească, i-a spus-o verde în față premierului: o colecție de falsuri… Falsuri grosolane, mon president!…
Secondo tempo și ultimul pentru domnul Buză: se trezește umflat de poliție, băgat la beci, să dea înapoi banii și să-și țină gura dacă nu vrea s-o pățească urît de tot!
Domnul Buză, ascultător față cu autoritatea guvernamentală numărul 1, și-a ținut gura și nu a vrut cu niciun chip să spună unde sunt banii domnului prim ministru! Milioanele! De dolari!
Au urmat mai multe descinderi la locuința suprarealistă, a fost săpată toată curtea, pereții decopertați de tencuială, dușumeaua întoarsă pe partea cealaltă, podul dat jos…
Mare lucru nu s-a mai găsit! Dar pretenția dlui Buză că a cheltuit mai toți banii s-a lovit de logica polițienescă, de data aceasta foarte riguroasă: „atâția bani cât ți-a dat domnul Adrian nu puteai tu să cheltuiești nici în zece vieți, nenorocitule!”
Ancheta, care se pare că nu a fost înregistrată în niciun document al poliției, a mai durat până când cineva dintre caftitorii de serviciu, mai experimentat, și-a dat seama că domnul Buză începe să dea semne că nu va mai răbda mult. Așa că l-au dus cu cea mai mare celeritate acasă, să moară omul creștinește, printre cei dragi. Și, zis și făcut, domnul Buză, om de cuvînt, chiar a murit, a doua sau a treia zi!…
Asta-i povestea! O cunoaște în întregime domnul Năstase?! E chiar adevărată?!
Am fost și eu, de mai multe ori, păcălit, înșelat, escrocat!… De fiecare dată am fost mirat de propria mea reacție: într-un plan secund, dar profund, eram cuprins de admirație pricepând ingeniozitatea și imaginația exactă pe care o dovedise „autorul”! Căci, într-un fel, escrocul este un autor, de povești, de scenarii, pe care nu le așterne pe hârtie, ci le dă viață. Viața cea mai viață cu putință!… Un escroc serios este un mare artist! Un mare scriitor! Deopotrivă scenarist, regizor și actor! Un mare psiholog!… Iar Buză al nostru chiar din prima clipă când l-am cunoscut m-a cucerit cu ceva indicibil, ce ține de zona talentului literar, artistic. A scornit toată povestea cu cei șapte Brauneri, de necrezut între oameni întregi la minte, dar a știut s-o facă credibilă pentru un mare colecționar, un prim ministru ceva mai mic, bașca experții cu care numitul Adrian Năstase se va fi consultat! O fi fost și vestitul Stanciu printre experții solicitați?!…
Dar să omori omul pentru că a fost mai hoț decât tine sau decât șeful tău asta nu pot să trec cu vederea… Ca ins care comentez de ani de zile întâmplările din viața noastră politică, socială, culturală, spirituală, l-am menajat până acum pe Adrian Năstase. N-aș putea spune exact de ce, dar i-am trecut cu vederea multe!…
Povestea domnului Buză, cum i-a fost dat să moară, dacă se confirmă, n-o voi mai trece vederea! Și nici alte povești, aflate de la aceiași colegi de partid ai împricinatului Adrian Năstase! Urmează să le verific cât de cât… Cum i-o fi norocul marelui colecționar!…
Dar să nu uit: Iartă-l, Doamne, pe robul Tău Buză. Merită circumstanțe atenuante! Susținea că nu ia ce nu i se cuvine decât de la cei care au ce nu li se cuvine!… Cum să nu-l pomenesc cu drag?!…
Ion Coja
13 ianuarie 2015
Ehe Ioane draga.. esti LA FEL cu cine/CEI care te INSOTESTI.. cine se aseamana se aduna..etc..si zici ca prin anii aia sau chiar astia inca mai propui EROII fesenisti… trebuie sa te lepezi de DIAVOLII distrugerii ROMANIEI dinainte si dupa 89…complet daca vrei sa fii PRM-ist si nu sluga cominternistilor adusi sau pusi de uneletele STALINISTE=KGBiste
O super-transnistrie mare cu capitala la Bucuresti!
https://www.youtube.com/watch?v=-zVfOB8NDgY
Ce tari sunt actorii astia moldoveni !!
Si, cand colo, Adysor face asa la sfidare, asa la misto, cateva luni de puscarie pentru geamuri termopan si pentru alte infantilisme ale judecatorilor, anchetatorilor etc. Dar sa-i si intelegi, ca daca puneau in cercetare adevaratele si colosalele manarii – vanzarea pe doi lei si pe spaga de un miliard euro/fiecare combinatele siderurgice, BCR, Petrom SA, etc, etc, etc – trebuia impuscat neaparat. Or ne faceam si mai rau de rasul Lumii.