Auto-lichidarea creştinismului
ESTICA NEWS > Social > Auto-lichidarea creştinismului
fr-seraphim-rose
Seraphim Rose
Fraza izbitoare ,,Dumnezeu e mort’’ este expresia poetică a necredinţei moderne. Multe lucruri ce nu pot fi găsite în expresiile mai prozaice ale ateismului şi agnosticismului modern sunt exprimate în această frază. Un contrast viu este stabilit între o epocă anterioară în care oamenii credeau în Dumnezeu şi îşi bazau viaţa şi instituţiile pe El şi o nouă epocă pentru care acest soare odată atotluminător a apus, iar viaţa şi societatea trebuie să primească o nouă orientare.
Fraza, aparent spusă de către Nietzsche acum aproape un secol, a fost folosită pentru multă vreme pentru a exprima vederile unor relativ puţini inamici ai creştinismului, în special ,,existenţialiştii’’; dar, mai recent, a cauzat controverse fiind acceptată în cercurile protestante radicale, devenind în acelaşi timp o preocupare a jurnalismului comun şi a mass mediei. În mod clar, o coardă sensibilă a fost atinsă în societatea occidentală ca tot unitar; interesul public faţă de ,,moartea lui Dumnezeu’’ a făcut acest fenomen unul dintre semnele timpului.
Pentru a înţelege ce înseamnă acest semn, trebuie a-i cunoaşte contextul istoric. Prin propria sa natură este o negaţie, o reacţie împotriva viziunii creştine ce pune în valoare ascetismul şi ,,războiul nevăzut’’ împotriva diavolului şi lumii pentru a obține fericirea eternă prin comuniunea cu Dumnezeu în Împărăţia Cerului. Fondatorii noii filosofii l-au declarat ,,mort’ pe Dumnezeul creştin şi l-au proclamat pe om zeu în locul Său. Această viziune este doar ultima etapă a luptei moderne împotriva creştinismului ce a rezultat astăzi în triumful aproape univeral al necredinţei.
Această controversă contemporană, cu toate acestea, are în prim-plan un fenomen nou şi neobişnuit: ,,creştinii’’ sunt acum cei necredincioşi. Dar, aceasta este de asemenea finalitatea logică a unui proces istoric ce a început în Occident odată cu schisma Bisericii Romei. Separată pentru mai mult de 9 secole de Biserica lui Hristos, creştinătatea occidentală n-a posedat decât un reziduu ce se evaporează rapid din creştinismul original prezervat în Ortodoxie. Astăzi, procesul este aproape complet şi mulţi catolici şi protestanţi pot fi cu greu distinşi de necredincioşi; iar dacă încă se numesc pe sine ,,creştini’’, este pentru că pentru ei creştinismul însuşi s-a transformat în opusul său: credinţă lumească. Putem observa în aceasta ceea ce un gânditor ortodox numea ,,auto-lichidarea creştinismului’’: creştinismul subminat din interior de către propriii săi reprezentanţi ce îşi doresc conformarea sa totală faţă de lume.
O paralelă ciudată a acestei noi ,,teologii’’ a devenit comună în viaţa ,,liturgică’’ a Occidentului. O slujbă ,,rock-and-roll’’ a Bisericii Baptiste de Sud din Boston în care tinerilor li s-a permis să danseze în biserică a primit publicitate generoasă mai devreme anul acesta (1966). În bisericile catolice, ,,mesele jazz’’ devin din ce în ce mai frecvente. Intenţia ostentativă a responsabililor pentru acest fenomen este aceeași cu a ,,teologilor’’ radicali: a face religia mai ,,reală’’ pentru omul contemporan. Ei admit aşadar ceea ce este evident pentru observatorii ortodocşi: viaţa religioasă este în mare parte moartă în Creştinătatea occidentală; dar, fără să vrea, ei revelează chiar mai mult: incapabili de a distinge între biserică şi discotecă, între Hristos şi lume, ei ne arată că Dumnezeu e mort în propriile lor inimi şi că numai agitaţia lumească este capabilă a evoca un răspuns în ei înşişi şi în turmele lor ,,post-creştine’’.
Ce ne arată într-un final toate acestea? Când a profeţit venirea Antihristului, Domnul nostru a vorbit despre ,,urâciunea pustiirii stând în locul cel sfânt (Matei 24:15); dar şi Sf.Apostol Pavel ce ne vorbeşte despre ,,potrivnicul ce se dă pe sine drept Dumnezeu’’(2 Tesaloniceni. 2:4). Acestea se vor întâmpla , spune Sf. Ioan Gură de Aur, ,,în fiecare biserică’’. Nu pregăteşte acest ,,ateism creştin’’, aceste slujbe blasfemiatoare începutul sfârşitului, ba ne oferă chiar şi o mostră din el?
Pentru creştinătatea occidentală, Dumnezeu este cu adevărat mort, iar liderii săi se pregătesc pentru venirea duşmanului lui Dumnezeu, Antihristul. Dar creştinii-ortodocşi îl cunosc pe Dumnezeul cel viu şi se adăpostesc între pereţii Bisericii Sale. Mântuirea noastră se găseşte aici, pe drumul credincios şi fervent al caii ortodoxe neschimbătoare, şi nu în uniunea ,,ecumenică’’ cu noii necredincioşi avansată de către moderniştii ortodocşi.
Trad. Simion Radu
Demersul pentru schimbarea definiției familiei nu aparține BOR, dar sprijinul moral și organizatoric acordat pentru obținerea celor 3 milioane de semnături a fost esențial. La campania extraordinară, pentru adunarea semnăturilor respective au contribuit mai multe culte creștine din România, din Coaliția pentru familie. Sigur că unele aspecte din comentariu ar trebui dezbătute serios la nivelul conducerii BOR. Însă faptul că inițiativa a pornit de la creștinii ortodocși nu este puțin lucru, în condițiile în care catolicii din occident, mult mai puternici financiar și mult mai organizați, nu au avut o campanie de asemenea proporții, dar dacă a existat ar fi de notat. Ei, occidentalii nu mai sunt siguri ce e bine și ce e rău, pe când totuși la ortodocșii români încă există o scară valorică zic eu sănătoasă, în raport cu chestiuni esențiale (familie, educație, biserică, școală), fără să facem reguli din excepțiile care, e adevărat, nu sunt puține.
Secta autointitulata catolica si crestina, care se ocupa de tinut lumea in ascultare (prin nestiinta) si care vindea iertari de pacate pe arginti, nu a fost niciodata o religie. Impusa cu forta, controlata prin Inchizitie, si alte variante ale ei,a fost doar un monstru ideologic care ameninta cu focul gheenei pe toti recalcitrantii sau liber cugetatorii. Ascunderea vechilor cunosteri sau mai grav, distrugerea lor, facea parte din arsenalul puterii acestei asazis biserici. Adaugarea abia in secolul 12 a Vechiului Testament in Biblie, a insemnat predarea totala in fata puterii banului si a noilor forte oculte. Chiar si acum, modificare continua a scrierilor sfinte pentru a deveni political corect, arata ca biserica catolica este doar un alt instrument al Noii ordini mondiale, si a carei rol in prezent este ecumenizarea si unirea religiilor intr-una singura.
Pacatele ortodoxiei le stim…., dar toate palesc in fata exemplelor vii a ceea ce poate face ortodoxia, si aici ma refer atit la constiinta de neam dar mai ales la sfintii din manastiri, exemple vii, si prilej de aducere aminte a ceea ce au fost inaintasii nostrii.
„Dumnezeu a murit” a spus Nietzsche în „Asa grait-a Zarathustra” expresie care a scăpat de cenzura în Iran prin „Dumnezeu a murit?”
Dacă nu reproduci bine citatul nu ai cum să – l comentezi corect. Ca să-l înțelegi trebuie să-l citești în întregime pe Nietzsche, inclusiv parabola omului nebun din Știința veselă, dacă citești contextul pricepi exact ca acest autor.
„Lumea este ca omul : se naște, crește și apoi moare” spunea Sf. Augustin în celebra predică despre căderea Romei.
Cine îl citește pe Sf. Augustin azi va vedea că predicile lui au început să se potrivească în sens invers, adică creștinismului. Dovada că celebrul sfânt și mare teolog s-a înșelat când a spus că istoria e liniară, concept preluat de lumea științifică europeana.
Paradoxul este că în timp ce se vede acul din carul cu fân al credinței catolice, protestante nu se vede bârna din ochiul ortodocșilor. În ciuda evlaviei și bătutului cu cărămida în piept lumea ortodoxă este într-o criză mai acută decât creștinii din vest, ba într-un regres fiind în pragul unei noi dispute în ceea ce privește „dreapta credință” înăuntru ortodoxiei, exact ca în perioada sec VII-IX. Faptul că există neînțelegeri majore intre ortodocși (bisericile autocefale) este dovada clară a iluziei unei lumi ortodoxe unitare în opoziție cu restul creștinilor.
Cel mai bun exemplu este reculul BOR din vremea actualului patriarh comparativ cu patriarhul Teoctist ori cu patriarhul Iustin cel care a studiat inclusiv la Facultatea de teologie romano catolică din Strasbourg. Pentru ca tot s-a pus în discuție lipsa de rezultate notabile la școală la nivelul politicienilor nu ar strica să vedem că același lucru se întâmplă și în BOR. Faptul că un înalți episcopi sunt trimiși în judecată pentru fapte de corupție demonstrează cât de nocivă este corupția și ce efecte devastatoare are înlocuirea meritocratiei, a bunului simț și a valorilor elementare care țin de educația în familie. Și am ajuns la elementul principal al credinței creștine – familia. În momentul când aceasta s-a destrămat și lanțul credinței se destramă. Poate în ultimul ceas vor înțelege și politichienii noștri cât de importanta este familia, așa cum a fost ea dintotdeauna, constituita dintr-un bărbat și o femeie și de ce demersul BOR trebuie susținut.