A luat ființă Fundaţia numită „Creştin-Democrată”. La dineul de deschidere au participat Elena U., Roberta A., Sever V., Vasile B., Adrian  V., Răzvan C. ş.a. Asta înseamnă că fondatorii – Teodor B., Toader P., Sorina  P. ș.a. participanţi sunt creştini. Cum așa: creștini, în general? Așa ceva nu există, adică sunt creștini în egală măsură ortodocșii, catolicii, baptiștii, penticostalii, Martorii lui Ehova și alte 2500 de secte, pentru că își arogă această denumire? Se numeşte creştin cel ce crede în Învierea Mântuitorului Iisus Hristos, în Sfânta Treime, cum precizează Crezul Sinodului constantinopolitan (381 d. Hr.), în sfânta Cruce, în sfintele icoane,  în Sfânta Tradiţie, începând cu secolul I. Restul sunt figuri retorice.    Deci. apar două mirări aici – presupunerea că Elena U., Roberta A., Sever V., Vasile B., Adrian  V.  sunt creştini care cred în acestea, ceea ce nu au dovedit prin nimic din acţiunile lor; a doua presupunere este că numai democraţia (concept politic) se asociază natural cu creştinismul (concept teologic). Fals. Spunând „creştin-democrată” subînţelegem că există şi altfel de creştinism decât cel originat în aceste cinci izvoare. Să înţeleg oare că Fundaţia „Creştin-Democrată” e creştină, în general, (ceea ce nu există) şi democrată, în general (ceea ce nu există)? Atunci care ar fi raţiunea confesiunilor şi sectelor care dau sensuri proprii calităţii de creştin? Din studiile publicate la noi am înţeles că există zeci de forme de democraţie; în ce sens este creştină, în care sens democrată şi în care sens e creştin-democrată această Fundaţie?

Democraţia-creştină, de sorginte occidentală, voir catolică, revendică doctrinar pe Sf.Augustin, unii chiar pe Mântuitorul! Se spune că principiile ei ar fi

a) aderarea la economia de piaţă (dar nu se ştie dacă la keynesism sau friedmanism), orientând liberalismul (dar nu se spune dacă şi neoliberalismul) într-o direcţie socială; ce legătură ar fi între Crucea Mântuitorului, între învierea Lui și aderarea la economia de piață este ceva ce-mi scapă.

b) e neîncrezătoare faţă de rolul statului prea important în societate (ca în friedmanism); asta înseamnă că ignori scrisorile Sf. Apostol Pavel.

c) accentuiază rolul corporaţiilor, în bună tradiţie catolică; într-adevăr, căci nu se știe care e poziția ideologică a penticostalilor în această privință, de pildă.

d) schiţează un model social autonom; (vezi, d.e., studiul lui J.L. Pouthier „Chretiens et democrates” din 1995).

Fundaţia asta românească ( ?) – care nu invocă repere precum N.Steinhartd  și D. Stăniloaie, de pildă –  întoarce obrazul către occidentul demult ateist, cu partidele lui zise creștin democrate care, rămânând partide,  nu mai sunt creştine în sensul originar al termenului. Românii sunt ortodocşi, în masă ortodocşi, peste care  trecu și valul secular comunist, dar au rămas rostitori ai Crezului, nostru de amar de vreme. Ce are religia neamului, creştin ortodoxă, cu orizontul politic de orientare democratică (liberală, neoliberală? Nu-s românii democraţi sau le obturează credinţa lor calea spre economia de piaţă ? Bisericile și mânăstirile creștin-ortodoxe sunt frecventate săptămânal de milioane de români, realitate miratorie a presei (vezi ziarul Adevărul, vezi uimirile unora ca Gabriel Adreescu) ; la prăznuirea Sfintei Parascheva se adună an de an un million de credincioși, pe când o demonstrație sindicală adună cu greu câteva zeci de mii e protestatari ; este asta, desigur, o probă a faptului că românii nu au cultura protestului de masă, dar au cultura credinței în viața Împărăției ce va să vie.

Din persoanele enumerate în textul meu îl cunosc doar pe dl. Răzvan C. din scrierile sale. Pe ceilalţi de dineu – din luările de poziţie politică la TV. Aceste luări de poziţie – atitudini exprimate în comportamente verbale – nu mi-au relevat niciodată gândiri şi simţiri creştine, cu atât mai puţin creştin-ortodoxe. Că politicienii (unii) botează şi cunună în bună linie creştin ortodoxă, da, dă bine la imagine, dar înafară de pomeni – în anumite ocazii electorale – nu se întrevăd faptele creştin ortodoxe.

Pe zidurile clădirilor din oraşele româneşti, în urmă cu câteva luni, au tronat mii de afişe pe care scria cu litere de două şchioape „În spatele oamenilor mari se află alţi oameni mari”. După vreo două săptămâni respectivele afişe au dispărut, dar avertismentul a rămas în conştiinţa cititorilor. În spatele acestor oameni, cunoscuţi ca nume politice, se află, în chip logic, alţii, mari, cine? Au făcut ei, aceştia și aceia,  vreo dovadă că sunt creştini ortodocşi, din masa de 90% a românilor? Cum majoritatea subscrişilor sunt din P.D.L., ce legătură ar fi între un partid – element al sistemului politic – şi creştinismul, care? Nu poţi servi şi lui Mamona şi lui Dumnezeu.

Ca juristă şi membră al comunităţii româneşti voi comenta sintagma „patriotism constituţional”, creaţie stupidă, care se regăseşte în crezul F.C.D. Creştinism-patriotism-constituţionalism – trei termeni care se asociază ca nuca în perete, promovaţi de redactori ai unui text eterogen, ignoranţi, dar ce-şi văd foarte bine interesele, dincolo de el. Creştinismul e Religia, nu un monoteism printre celelalte monoteisme, ci Religia. Nu am nimic cu mozaismul, cu hinduismul, cu islamismul, cu budismul, aproape treaba lor, sunt mitodeisme, dar Creştinismul Ortodox e Religia, e unitatea omului cu Dumnezeu, iar Dumnezeu nu e divinitatea, ci Dumnezeu în Treimea sa.

Patriotismul desemnează o relaţie consistentă şi durabilă a fiecărei generaţii cu patria, patria circumscriind spaţiul spiritual al moşilor şi strămoşilor, pateri ai noştri, rădăcini de rădăcini din care ne tragem şi fără de care suntem în aer. A fi patriot înseamnă a iubi practic devenirea ta, insul, din baştina ce consemnează originile comunităţii căreia îi aparţii prin spirit, prin inimă şi, la urma urmelor, prin trup. Nu are aiasta nici o legătură cu constituţia; căci dacă ar avea, atunci milioanele de creştini pieriţi în persecuţiile din partea Imperiului roman, din partea statelor musulmane ori hinduiste ori budiste ori comuniste ori naziste etc.  s-ar justifica formal. Expresia „patriotism constituţional” e oribilă, căci cantonează în această sau acea  Constituţie. Cine nu respectă constituţia cutare – din anii cutare – nu e patriot!! Pentru asta au murit sute de mii de cetăţeni români, de evrei, de ruşi, de polonezi etc. N-au fost patrioţi conform constituţiilor acelora.  Prin urmare, schimbăm constituţia, schimbăm patriotismul!

A fi creştin şi a fi patriot şi respectuos cu Constituţia vremelnică sunt termeni care nu pot fi puşi laolaltă decât dacă vizezi politic o Constituţie Europeană, de pildă, prin care toţi devenim o apă şi un pământ – cetăţeni dezbrăcaţi de orice credinţă, sub o mască oarecare. Asta e Fundaţia lui Teodor B., ministru, a doamnei Elena U., ministru, a dlui Vasile B, ministru a, a dlui AdrianV., ministru. O Fundaţie de miniştri, dar nu de preoţi din satele şi oraşele noastre, nu de mireni din satele şi oraşele noastre, nu de călugări din sutele de mânăstiri, ci din miniştri actuali sau foşti! Care unde, când, cum se închină?

Biată ţară!                                       .

Mai întâi de toate, numita Fundaţie trebuie să lămurească ignorarea vieţii creştine în Constituţia Europeană argumentând în ce anume ar consta contribuţia creştinismului la îmbogăţirea democraţiei politico-economice actuale. „Tineri membri-fondatori, şcoliţi la Universităţi occidentale şi referenţiali în competenţă în domeniile lor”. Asta e absurd! Un tânăr fizician (astrobiolog, chimist, matematician, etnolog ş.a.) de înaltă competenţă, cu numeroase diplome occidentale, dar revenit în Patria sa, fireşte din iubire de neam, deci naţionalist fundează „F.C.D.”!!!! Este acest tânăr om de ştiinţă credincios în ce şi de care fel? Cine, din cei netineri prezenţi la adunare reprezintă un model de conduită creştină şi democrată de urmat pentru şcoliţii occidentali?

Din textul de întâmpinare al dlui Răzvan C. cu ocazia lansării F.C.D, comentez trei elemente: „Reconstrucţie a dreptei”, „Clasă politică europeană” şi „inimioară”. „Reconstrucţie a dreptei” se referă la dreapta politică, nelalocul ei într-un discurs de deschidere a unei „Fundaţii creştin democrate” care, în mod normal e apolitică; oare ce caută a se amesteca duhul lumii cu Duhul lui Dumnezeu? Am avea două răspunsuri: a) Biserica creştină să furnizeze o contribuţie proprie la viaţa democratică a societăţii; b) să prezinte o cale activă de acomodare şi tranziţie spre democraţie la îndemâna creştinului. Ambele ţin de o retorică ieftină.

În cazul (a) nu acesta e rostul bimilenarei Bisericii creştine ortodoxe, căci prin esenţa ei aceasta oricum influenţează de două mii de ani moravurile pentru a le face conforme cu Evanghelia Mantuitorului Iisus Hristos. Pentru asta nu e nevoie de o F.C.D. decât pentru a da o anumită orientare politică acestei influenţe, exterioară Bisericii noastre. Democraţia e un duh terestru, precar, politic de la până la, credinţa creştină ortodoxă e trăire şi apropiere duhovnicească de Dumnezeu. Cuplajul dintre eternitatea Sfintei Treimi și temporalitatea unui regim democrat e ciudată. Omul individ și omul societate nu pot ajunge la sinele lor adevărat decât prin relația întemeietoare cu Sfânta Treime care se exprimă prin iubire, luminându-le în chip real, spre deosebire de democrația exprimată prin solidaritate. Solidaritatea e necesară în cazul grevelor, în cazul eliminării consumului de droguri, a protestului față cu legi juridice nedrepte, dar nu e confundabilă cu iubirea creștină.

În (b) voi spune că lucrurile stau exact invers: avem nevoie de o cale activă de acomodare şi tranziţie a democraţiei la creştinism. În acest sens sunt de acord că e nevoie de reconstrucţia dreptei politice adecvată credinţei creştine. Dar ce dreaptă politică s-a construit în ultimile două decenii ca acum să se reconstruiască? PNŢCD? Relevă statutul acestui partid adecvarea la credinţa creştin ortodoxă? Unde? PNL? Statutul lui e laic, să nu spun ateist. Noua dreaptă? Dar în ce a stat prestaţia ei majoră pe eşichierul nostru politic? PDL? N-are nici o legătură cu Biserica noastră creştină, liderii ei se conduc după repere bancar-financiare conducătoare la criza actuală morală, materială, culturală a naţiunii căreia pretinde că I se dedică. Şi încă, oare cum un FCD, apolitic, reconstruieşte (?) dreapta politică? Şi cu anume cine? Cum poate un partid politic creştin, în general, să lupte în alegeri electorale (?)  pentru Puterea Terestră, dar  să se revendice direct de la Iisus Hristos, pentru adaptarea creştinilor (prezumaţi astfel ca neadaptaţi)) la democraţia modernă (începătoare în secolul XX). Spiritul nu-i liberal sau comunist sau conservator; acestea sunt raţionale (cine ştie ce e raţiunea?), pe când reconstruirea unei drepte politice nu are a face cu Spiritul, chiar dacă la Festivitatea de iniţiere în F.C.D a participat şi dl. Horia  P., alături de dna Elena U. şi de „intelectuali de seamă”. Ce conduită creștină vădesc FMI și Guvernele noastre în raporturile dintre ele și în raporturile cu milioanele de români creștin ortodocși ?
Cu privire la „clasă politică europeană” expresia e profund confuză. Ce anume înseamnă? Se referă la limbajul englezesc, francez sau german? Se referă la vestimentaţia de provenienţă londoneză, pariziană ori berlineză? La retoricile în aceste spaţii intelectuale? Deci: FCD, apolitic, prin lege, vizează o nouă clasă politică europeană în spaţiul românesc creştin ortodox, pe care nu o avem,  nu asiatică, nu usamericană, nu africană. O fi „clasa politică” românească neeuropeană, ca pe vremea lui Eminescu şi Caragiale? Nu-i ciudat? Deci, participanţii la înfiinţarea acestei Fundaţii voiesc o nouă clasă politică, dar nu de orice fel, ci neapărat europeană, da, dar de tentă românească. Anume ce oferă ei? Ataşamentul la simbolurile credinţei creştine, în general (catolice, neocatolice, protestante, neoprotestante), sau ortodoxe, voinţa ca învățătura Mântuitorului  Iisus Hristos să se adapteze democraţiei sau dimpotrivă. N-am înţeles. Ce ne oferă FCD?

În legătură cu sigla F.C.D. „inimioara”  hazul e tulburător. Dacă spuneau „inima”, ne trimeteau imediat la credinţă în Dumnezeul la care ne îndrumă Fiul, căci fără aceasta vorbim degeaba. În credinţa Noastră de două mii de ani inima îndrumă raţiunea, cum în ştiinţe, de cinci sute de ani, raţiunea elimină inima. Inimioara e un simbol care caută prin diminutiv să ne parşivească, la care mă miră că au achiesat sute de participanţi la o festivitate, bănuiesc, costisitoare (zece mii de euro? două zeci de mii?) cu fonduri provenite din surse cât se poate de legale.

Adaos : citesc Scrisoarea profetului Mahomed privitoare la creștini din Revista Ortodoxă Sfântul Andrei, nr. 1-2 din 2005. Nu  scrisoarea  mă interesează – am dubii asupra ei –  ci Nota din final : Logic nici nu se putea ca profetul Mahomed care a ridicat popoarele arabe spre credință și civilizație să fie împotriva creștinilor.

Bineînțeles, sub condiția ca Mahomed să fi fost profet în linia creștinismului ortodox, precum Ioan Botezătorul. Termenii credință și civilizație, considerați în generalitatea lor abstractă sunt ambigui și generează confuziile actuale prin ceea ce se cheamă Fundația democrat-creștină.

Emilia MIHAI