Scrisoarea lui C. Coposu, dupa un document din Arhiva CNSAS si publicat de ziarul adevarul, pe tema ungureasca din 1986.
Scrisoarea pe care Corneliu Coposu i-a adresat-o lui Ion Raţiu
„Dragă Iancule,
Am aflat cu surprindere din emisiunea postului de radio „Europa Liberă“ din 20 octombrie 1986, ora 17.00, în cadrul buletinului de ştiri şi, la ora 19.25, la „Actualitatea românească“, informaţia că aş fi adresat un mesaj prin care, împreună cu alţi doi naţional-ţărănişti, aş fi făcut cunoscută adeziunea mea la o declaraţie semnată de 122 de disidenţi maghiari, polonezi, cehoslovaci şi est-germani, exprimându-mi, în acelaşi timp, admiraţia pentru lupta curajoasă dusă de poporul maghiar cu treizeci de ani în urmă, cum şi hotărârea de a mă alătura luptei pentru cererile menţionate în declaraţie. Sursa informaţiei îţi era atribuită ţie, în calitate de preşedinte al „Uniunii Mondiale a Românilor Liberi“.
Aşa cum ţi-am transmis în convorbirea telefonică avută, şi aşa cum am comunicat şi corespondentului postului BBC, tot la telefon, cred că este vorba fie de o confuzie regretabilă, care ar trebui lămurită, fie de o inexplicabilă inducere în eroare. Informaţia, aşa cum a fost difuzată, trebuie rectificată în mod onest urgent. Eu nu cunosc niciun disident din ţările menţionate şi, până acum, nu am luat cunoştinţă nici de conţinutul documentului întocmit de cei 122 de disidenţi sau de cererile pe care le cuprinde. În consecinţă, nu am putut să-mi manifest în vreun chip adeziunea la un text necunoscut. De altfel, nici nu mi-a fost solicitată o asemenea adeziune de către nimeni. În luna curentă, am fost aproape imobilizat de o criză acută de sciatică şi am fost indisponibil. Iar pe Carandino şi pe Puiu nu i-am văzut de mai multă vreme.
Impresia mea este că în vederile expatriaţilor români intră, cu prioritate, campania anticomunistă, iar concret, condamnarea represiunii sovietice antimaghiare de la 23 octombrie 1956, care văd că este aniversată cu mare amploare în SUA.
Eu socotesc şi acum, ca în întreg trecutul meu politic, pe care-l consider consecvent, că interesele majore şi permanente ale României, care ar trebui să constituie o evanghelie adevăraţilor patrioţi includ: integritatea teritorială în vest şi în est, până la graniţele etnice ale neamului, independenţa naţională, suveranitatea deplină şi ordinea generată de conceptul unei democraţii desăvârşite, care garantează drepturile fundamentale şi libertăţile neîngrădite ale întregii populaţii, inclusiv ale naţionalităţilor minoritare.
Aceste precepte fundamentale nu trebuie să fie niciodată subestimate sau trecute pe planul al doilea al preocupărilor noastre nici măcar în focul temporarelor noastre adversităţi de ordin ideologic. Este vorba de un comandament suprem care rezultă în mod evident din trecutul nostru, din viaţa şi activitatea intransigentă a lui Iuliu Maniu, dar şi din lupta seculară a marilor patrioţi ai istoriei noastre, în rândul cărora se înscrie, pe loc de frunte, preacinstitul tău antecesor, marele preşedinte, doctorul Ioan Raţiu.
În ce priveşte tendinţa voastră de colaborare cu expatriaţii maghiari pentru anumite obiective comune, cred că aceasta ar trebui să fie riguros condiţionată din partea românilor de o declaraţie publică neechivocă făcută de Comunitatea Maghiarilor Emigraţi că renunţă definitiv la calomnierea României, la falsificarea istoriei, la acţiunile lor revizioniste, la revendicarea, directă sau mascată, a Transilvaniei noastre. Ungaria Mare a tuturor nedreptăţilor şi asupririlor a fost definitiv înmormântată. Agitaţiile şi calomniile împrăştiate în Apus nu o vor resuscita.
Se pare că între propaganda cu nuanţă transparent revizionistă şi cu ieşiri inadmisibile la adresa ţării noastre, pe care le girează oficialitatea maghiară comunistă din Ungaria şi propaganda deşănţată şi injurioasă desfăşurată în Occident de către ungurii comunişti expatriaţi ar exista o subtilă şi discretă convergenţă. Din păcate, se pare că această propagandă lipsită de temei câştigă teren odată cu amplificarea simpatiei dobândite de Ungaria în ţările din vest. Românii ar trebui, după modesta mea opinie să fie rezervaţi în manifestările publice din Occident, care, oricât de bine intenţionate şi de obiective ar fi, ar putea declanşa, pe cale de consecinţă, consolidarea poziţiei ascendente şi periculoase pentru interesele noastre naţionale a Ungariei şi postulatele ei în areopagul internaţional. Rezonanţa pe care a izbutit să o producă în prezent în Occident, necontenita popularizare a tezelor maghiare ar trebui să stârnească îngrijorare nu numai guvernanţilor ţării, ci şi comunităţii – atât de dezbinate – a românilor din străinătate.
Cercurile lesne influenţabile din Apus, receptive la tânguirile vecinilor noştri, ar trebui să fie informate despre realităţile istorice, politice, geografice şi economice ale atât de puţin cunoscutului Răsărit al Europei. Actualul guvern comunist de la Budapesta, în relaţii frăţeşti cu partidul şi guvernul din România, se pare că a uitat că înainte cu vreo şapte decenii, la 1 mai 1919, guvernul revoluţionar comunist maghiar a declarat solemn, prin notificarea lui Bela Kun adresată României: „Recunoaştem fără rezerve pretenţiile teritoriale naţionale revendicate de România“.
De asemenea, la 25 noiembrie 1947, delegaţia guvernamentală maghiară, în frunte cu prim-ministrul comunist, Lajos Dinnyés, a proclamat categoric că „problema litigioasă dintre ţările noastre este considerată rezolvată, opinia publică maghiară este recunoscătoare României pentru drepturile naţionale cetăţeneşti acordate ungurilor din Transilvania“. Declaraţie succesiv confirmată la 25 noiembrie 1956 şi la 26 februarie 1958.
Comitetul foarte activ al maghiarilor liberi, oploşiţi în străinătate, care îşi asumă gloria martirajului din octombrie 1956, ar trebui să-şi dea seama că nu se pot întemeia revendicări absurde şi nejustificate în dauna României, pe consideraţiuni de eroism antisovietic. Lumea românească, fără să nutrească aversiune împotriva poporului vecin sau împotriva concetăţenilor de rasă maghiară, manifestă o justificată indignare împotriva noului val de revizionism, care poate că, în caleidoscopul frământărilor din ţările occidentale, nu este recepţionat la adevărata lui intensitate. Închei aceste sumare consideraţiuni dorindu-ţi sănătate şi multe bucurii româneşti. Cu vechea prietenie, Corneliu Coposu“
(SURSA: Cota: ACNSAS, Fond Informativ, dos. I 149087, vol. 29, f. 176-179)
Corneliu Coposu a scris o carte, unii o numesc broșură, numită „Armistițiul din 1944 și implicațiile lui”.
Care armistițiu? Cine, unde, cînd a fost semnat?
Ana Selejan, în „Trădarea intelectualilor”, Transpres, 1992, arată că „demascările” au început nu în Adevărul ci în Dreptatea PNȚ-istă.
@ Ion Coja
„N-ați înțeles întrebarea mea! Așa cum dvs ați ajuns la Stefan Gheorghiu fără să faceți un compromis rușinos, la fel și Coposu putea să facă ce a făcut fără ca asta să însemne „colaborare cu securitatea”!
În ce mă privește, eu am șantajat Securitatea! Citiți pe site! Când o să am chef, o să mai povestesc o dată! Deocamdat e vorba de Coposu. V-ați grăbit să-i murdăriți amintirea! Păcat!”
1. Gresiti, cazul meu si a-l lui Coposu nu pot fi comparate
2. Aud pentru prima oara ca cineva a santajat Securitatea! Cum si cu ce? Hai mai treaca-mearga sa fi santajat unu, doi securisti dar sub nici-un motiv o institutie de forta din stat! Si ce institutie, chiar „odioasa” si mult hulita Securitate! Asa ceva … mai rar lauda de sine! Unicat, ce mai!
3. Nu m-am grabit! Dimpotriva, spun acelasi lucru de multi ani, inca pe vremea cand traia Corneliu Coposu. Poate de-aia m-o fi si „incondeiat” in jurnalul sau de amintiri, probabil la sugestia „sogorului” Imre Azstalos alias Virgil Magureanu.
@ Ion Coja
„Dar cum explicați dvs că ați ajuns student la Stefan Gheorghiu, unde nu ajungeai dacă voiai să ajungi tu, ci numai dacă voiau alții să te trimită?”
Am explicat si re-explicat, public, numai nitica cautare pe internet trebuie facuta. Lasand la o parte studentia mea, am explicat de asemenea, tot public si cu probe, ce anume am facut eu la Stefan Gheorghiu in legatura cu complotul antiromanesc si anticeausust.
Si pentru ca cereti explicatii, dvs cum ati calatorit prin lumea vestica si chiar ati luat legatura cu cei de la Radio Europa Libera? Colaborand cu Securitatea sau cumva tot ea naiva Securitate a colaborat cu dvs?
N-ați înțeles întrebarea mea! Așa cum dvs ați ajuns la Stefan Gheorghiu fără să faceți un compromis rușinos, la fel și Coposu putea să facă ce a făcut fără ca asta să însemne „colaborare cu securitatea”!
În ce mă privește, eu am șantajat Securitatea! Citiți pe site! Când o să am chef, o să mai povestesc o dată! Deocamdat e vorba de Coposu. V-ați grăbit să-i murdăriți amintirea! Păcat!
C. Coposu foloseste corect – cand e vorba de pretentiile ungurilor – termenul „revizionism”. si asa trebuie s-o faca toti care cerceteaza sau scriu despre fenomen.
este o eroare a folosi termenul „iredentism” cand e vorba de hungarism. el este „revizionism”. vrea schimbarea de hotare, cu pasii cunoscuti: segregaţionism instituţional, enclavizare, autonomie locala, autonomie culturala, autonomie etnic-teritorială, independenţă, alipirea teritoriilor resepective la Ungaria. Iredenta e altceva. ar fi bine sa pricepem pasii lor exact cum se desfasoara.
@ Ion Coja
„În Securitate a existat o secție care s-a ocupat de iredentismul ungar! Alta s-a ocypat de oamenii KGB-ului din România! Și așa mai departe! Onoare celor care au colaborat cu securitatea împotriva iredentismuui maghiar! Eu am luptat împotriva acestui iredentism din proprie inițiativă și cred că am avut un sprijin discret din partea Securității. Mi s-a părut normal! Am făcut numai ce am vrut, iar deseori ce am făcut a fost pe linia naționalistă a PCR! Eu m-am ținut tot timpul pe această linie, din păcate PCR numai când și când! Dar înțeleg că nu putea s-o facă tot timpul! Mă bucură mult textul lui Coposu! Și ar trebui să-l bucure și pe dl Dobre!”
Nu ma pot bucura de textul lui Coposu pentru simplul motiv ca n-a fost un colaborator sincer al Securitatii impotriva iredentismului maghiar.
Dupa decembrie 1989 unde sunt dovezile care-l pot califica pe Corneliu Coposu ca un adversar redutabil impotriva iredentismului maghiar?
„Aşa cum ţi-am transmis în convorbirea telefonică avută, şi aşa cum am comunicat şi corespondentului postului BBC, tot la telefon, cred că este vorba fie de o confuzie regretabilă, care ar trebui lămurită, fie de o inexplicabilă inducere în eroare.”
Sa vorbeasca la telefon cu Ion Ratiu si corespondentul postului BBC in anul 1986 fara stirea si aprobarea Securitatii???
Intre anii 1977 – decembrie 1989 am incercat si eu sa vorbesc la telefon si sa trimit scrisori in afara granitelor Romaniei, dar fara nici-un succes; ba am fost si anchetat pentru incercarile mele! Stia ea, Securitatea, cui sa-i acorde incredere si cui nu!
Cum sa te mai miri de personajele care ne-au marcat destinul dupa anul 1989?
Cu tot respectul pe care vi-l port, tin sa va spun ca gresiti si ca aveti o idee bine formata ref. la C. Coposu, aceea de colaborator al securitatii. Tin sa va mai spun ca, fara sa fiu colaborator ori altceva in legatura cu securitatea, vorbeam adesea cu prietenii „fugiti” in Italia, Austria si SUA, fara sa am vreo problema. (Eu nu-i sunam, ca n-aveam bani, altfel, as fi facut-o.)
Intr-o vreme, am avut acces la presa romaneasca din America, din care rezulta ca nimeni in afara lui C. Coposu nu a avut o atitudine mai ferma, in cancelariile occidentale in ceea ce privea soarta Romaniei! In tara, el rabda cu superioritate toate umilintele nemeritate de la nestiutori si de la rauvoitori, pt. ca avea un singur tel – Romania! Altii se prostituau politic in fel si chip, tradau, dar acest om a ramas marele patriot Corneliu Coposu!
Conducerea tarii de catre CDR, ar fi avut mari probleme cu Seniorul, de aceea ma gandesc la o moarte prematura a lui… El n-ar fi admis dezastrele facute de CDR!
Despre Ratiu, am mai scris aici si nu vreau sa spun decat atat: un DUPLICITAR!
Dacă rămânea în viață, Coposu nu ar fi acceptat candidatura lui Emil Constantinescu! Mai e de lămurit de ce nu s-au mai înțeles la fel de bine după 1990 Rațiu și Coposu!
Gheorghe, hai sa ramanem la mine si la Coposu privind contactele cu cei din afara granitelor Romaniei inainte de 1989. Cum explicati faptul ca eu n-am putut/lasat sa am acele contacte (plus ca am fost si anchetat) si Coposu, dimpotriva? Cum explicati faptul ca dupa decembrie 1989 eu n-am fost „in carti” sa acced la nici-o functie, eligibila sau nu, in „noile” structuri si Coposu, dimpotriva (si-a reactivat partidul, a fost parlamentar/senator in CPUN etc)? Credeti ca totul a fost intamplator?
Dar cum explicați dvs că ați ajuns student la Stefan Gheorghiu, unde nu ajungeai dacă voiai să ajungi tu, ci numai dacă voiau alții să te trimită? Faceți simplificări inadmisibile!
E ca și cu Biserica! Nu Coposu a colaborat cu Securitatea, ci Securitatea a colaborat cu Coposu, l-a ajutat să ia legătura cu Rațiu în interesul unei chestiuni de apărare națională! E de apreciat acest gest al Securității, din păcate l-a făcut foarte rar!
O să revin asupra acestui sibiect cu propriile mele „pățănii”!
Oricum, în Ungaria, nimeni din diasporă nu este blamat dacă a colaborat cu autoritățile comuniste pe tema Transilvaniei! Așa cum am făcut-o noi! Numai noi am fi vrut ca securitatea să se ocupe de altceva!
Incerc un raspuns: dumneavoastra erati tanar si cunoscut ca un caracter puternic, deci, intr-un fel, periculos, in timp ce Corneliu Coposu era batran, cvasinecunoscut, deci considerat nepericulos.
Cat priveste lupta sa constanta contra dusmanului vechi si actual, era normal sa fie incurajat pe linia asta.
Daca va referiti la maghiari ca fiind dusmanii vechi si noi, atunci va asigur ca dupa decembrie 1989 Corneliu Coposu nu sa remarcat cu absolut nimic, incurajat sau nu, poate dimpotriva invocandu-l mereu pe Imre Asztalos alias Virgil Magureanu ca „omul de legatura” si mai tarziu invocandu-l pozitiv in jurnalul sau de memorii, mai putin pe mine care nu m-am aflat la „inaltimea dezideratelor….”
La asta m-am gîndit și io. Chiar după 90 am sunat în străinătate de-acasă doar prin centralistă! (la nu știu cîte secunde se auzea o voce de femeie zicînd pe nas „vorbiți, vă rog”)
…
În decembrie 1989 la Iuropa Liberă dădeau în direct împușcături din Piața Operei, Timișoara. Din păcate atunci nu m-am gîndit că nu se poate.
Seniorul Coposu a fost un om vertical si cu consstiinta. Imi aduc si acum aminte de puerilele acuzatii ale puiului de comunist Petre Roman la adresa domnului Coposu, pe cand ii striga in cel mai autentic limbaj comunist la adresa conducerii taraniste, in Special a lui Coposu, impotriva caruia au reusit sa asmuta masele dezorientate de muncitori: „S-au demascat!” le striga atunci cu inflacarare revolutionara Roman taranistilor. De atunci eu nu l-am mai putut vedea in ochi.
Scrisoarea este dovada care-l deconspira pe Corneliu Coposu ca un zelos si supus colaborator al fostei Securitati.
În Securitate a existat o secție care s-a ocupat de iredentismul ungar! Alta s-a ocypat de oamenii KGB-ului din România! Și așa mai departe! Onoare celor care au colaborat cu securitatea împotriva iredentismuui maghiar! Eu am luptat împotriva acestui iredentism din proprie inițiativă și cred că am avut un sprijin discret din partea Securității. Mi s-a părut normal! Am făcut numai ce am vrut, iar deseori ce am făcut a fost pe linia naționalistă a PCR! Eu m-am ținut tot timpul pe această linie, din păcate PCR numai când și când! Dar înțeleg că nu putea s-o facă tot timpul! Mă bucură mult textul lui Coposu! Și ar trebui să-l bucure și pe dl Dobre!
Care Ungarie Mare?
Aşa ceva nu a existat decât în mintea unor exaltaţi idioţi, sau măcar manipulaţi cu dibăcie.
Intelectualitatea românească, mă refer la patrioţii care au capacitate de discernământ istoric şi o cultură eliberată de dogmele media, TREBUIE să acţioneze independent – dar congruent, în contracararea propagandei antiromâneşti.
Altfel, la ce sunt buni intelectualii, oamenii de cultură sau „politicienii”, dacă nu la exprimarea voinţei neamului românesc faţă de veneticii de aiurea?
Corneliu Coposu, un om cat un secol,roman,calit in temnitele comuniste,a adus la guvernare deseurile PNTCD,UN VISATOR,Dumnezeu sa il odihneasca!
sa speram ca asa va fi.adica problema litigioasa dintre ungaria si romania este considerata rezolvata.george
Un document relevant care confirma statura de om politic a lui Corneliu Coposu !
Nu poate exista nici un fel de indoiala ca mesajul adresat lui Ion Ratiu a fost cunoscut de organele de urmarire din R.S.R. Nu cunoastem care a fost – daca a fost?! – atitudinea acestor organe fata de liderul national-taranist dar putem presupune…
Corneliu Coposu a fost o figura unica in istoria contemporana romaneasca!
Bunul Dumnezeu sa-l aiba in buna lui paza!