Constantin Dobre, greva de la Lupeni, august 1977, cum a fost (2)

2020-07-02T13:28:33+03:002 iulie 2020|Doctrină naţionalistă, Textele altora|

CONSTANTIN DOBRE – episodul al 2-lea

16 iunie 2014

Confesiunile dlui Constantin Dobre privind greva de la Lupeni, august, 1977

*

*

Iulie 1977 – Nivelul cunostintelor mele despre necazurile si problemele minerilor din Valea Jiului

 

Incerc sa redactez sistematizat si nuantat. Inutil sa adaug ca acele

necazuri si probleme mineresti din Valea Jiului, la care s-au adaugat cele din timpul grevei si dupa greva, le-am vazut, trait, simtit pe propria-mi piele si marcat profund pentru tot restul vietii mele.

 

Iata rezumatul lor:

– Existenta unei burghezii rosii, privilegiata, aroganta, corupta, asupritoare si total nepasatoare fata de necazurile minerilor;

– Planuri de productie total irealiste, ‘fundamentate si dezbatute’ de ‘jos in sus’, ‘corelate’ cu celelalte  ‘propuneri’ de planuri pe ramuri si domenii ale economiei nationale, totul rezultand in planuri ‘unice’ care odata ‘dezbatute si aprobate’ in MAN deveneau legi si obligatorii ‘de sus in jos’. Se mai adaugau acele faimoase ‘angajamente de planuri suplimentare’ ce se declarau ‘stimulatoare’ si luate in ‘numele’ minerilor – unul din criteriile de

baza pentru promovarea ticalosilor pe linie de partid, sindicat si de stat;

– Inmultirea dramatica a accidentelor mortale si cu incapacitate temporara/lunga durata de munca in subteran;

– Penalizarile salariale lunare, proportionale cu gradul de nerealizare a planurilor de productie;

– Lipsa acuta in aprovizionarea Vaii Jiului in special cu produse din carne si panificatie. Practic se generalizase intrarea minerilor in subteran cu pachete de mancare compuse invariabil din felii de paine neagra unse cu untura si marmelada, inlocuind traditionalele calupuri de slana, paine alba sau intermediara, ceapa si rosii;

-Cartelarea painii (neagra –  unicul sortiment), uleiului, zaharului si fainii. Se dadea cate un sfert de paine neagra pe zi de fiecare persoana, 500 grame de zahar de persoana pe luna, 700 grame ulei sau untura de persoana pe luna si 1kg si 250 grame de faina de persoana pe luna;

– Generalizarea lucrului de 60 de ore in fiecare a doua saptamana de zile (daca prima saptamana lucrai 6 zile din 7, obligatoriu urmatoarea saptamana lucrata era 7 zile din 7) la care se adauga ‘voluntariatul’ prelungirii suturilor (schimburilor de munca) zilnice cu inca 2-3 ore. Tot acest mecanism diabolic de stoarcere fizica a minerilor se facea in scopul atingerii aberantelor cifre de plan – plan de productie care nu numai ca era irealizabil dar si extrem de costisitor prin scaderea dramatica a capacitatii de munca,

neglijarea normelor de protectie, inmultirea cazurilor de accidente si imbolnaviri cu consecinte dramatice in plan social si familial. Pe scurt, se practica un adevarat sclavaj;

– Tehnica si tehnologiile din subteran, echipamentele de protectie, aprovizionarea cu materii prime si materiale – toate acestea erau sacrificate pe altarul lozincilor de economii si eficienticizare

pedalandu-se vartos pe recuperare si refolosire. Erau foarte la moda carpelile (citeste:reparatiile) transportoarelor de carbune (cratere metalice si benzi de cauciuc), a picamerilor, a stalpilor hidraulici din abataje, a combinelor de taiere a carbunelui, a perforatoarelor in piatra etc precum si desele caderi de tensiune a curentului de forta din subteran;

– Obligativitatea prestarii de munca voluntara pe santierele de constructii in vederea trecerii pe listele de aragaze (100 de ore), garsoniere (150 de ore) si apartamente (200 de ore);

– Ignorarea si lipsa de solutionare a nenumeratelor plangeri si

memorii ale minerilor adresate la nivel local si central;

– Lipsa totala a locurilor de munca pentru sotiile minerilor in vederea suplimentarii veniturilor banesti ca urmare a ciuntirii, constiente si programate, a salariilor mineresti;

– Abandonarea nejustificata a sistemului de lucru de 6 ore pe zi si inlocuirea lui cu cel de 8 ore pe zi – acesta din urma, asa cum am aratat mai sus, devenind 10-11 ore pe zi, 6-7 zile de munca pe saptamana calendaristica;

– Propaganda aiuritoare si draceasca a intrecerii socialiste intre intreprinderile miniere, sectoare de productie, si chiar brigazi si schimburi de munca – propaganda ce era obsesiv si grotesc mediatizata in presa locala, pe toate gardurile, dar mai ales pe peretii interiori si exteriori ai cladirilor miniere de administratie. La intrarea zilnica in salile de pontaj, unde se striga prezenta ca la gradinita, ochii minerilor erau izbiti naucitor de un afisaj dens si multicolor (de prost gust) cu tot felul de grafice, tabele cu cifre, lozinci si citate, nelipsitele tablouri cu ‘iubitul si pretuitul conducator’ atarnate cat mai sus, ca sa vada si sa ia aminte lopatarii ca cineva acolo ‘sus’ veghea zi si noapte asupra lor, table din lemn, mari si negre, pe care erau trecute zilnic, cu crete de diferite culori, ‘intrecerili’ socialiste (in cifre si procente) dintre exploatarile miniere, sectoare de productie si brigazi de munca, nenumaratele panouri ce erau impartite in doua categorii si expuse pe pereti opusi: cele stimulatoare, mandre si chematoare la intrecere se intitulau: “Coltul fruntasilor”, “Nu fiti lenesi, munciti si obtineti rezultate ca noi”, “Cu capul sus”, “Exploatare fruntasa”, “Sector fruntas in productie”, “Brigada fruntasa condusa de…”, “Drapelul rosu de fruntas”, “Minerul fruntas” categorisit pe luni si trimestre, exploatari miniere si sectoare de productie iar vis-à-vis erau titulaturile rusinoase denumite astfel: “Coltul codasilor”, “Nu faceti ca ei”, “Ajutati-i sa se indrepte”, “Ne trag inapoi”, “Rusine lor, pentru conditiile minunate in care traim”, “Nemotivatii care pretind ca sint bolnavi”, “Chiulangiii”, “Prinsi cu minciuna!”, “Criticati in luarile de cuvant”, “Vinovati pentru nerealizarea sarcinilor de plan”etc.

– Ilegala si abuziva neplata a certificatelor medicale care nu erau semnate si avizate favorabil de catre presedintii de sindicat sau secretarii de partid de la nivelul exploatarilor miniere. Inaintea consultarilor de la cabinetele medicale din exploatarile miniere, pacientii erau ‘sficuiti’ cu intrebari de genul: “Cum te ai cu

presedintele de sindicat?”, “Dar cu secretarul de partid”, “Esti trecut pe lista codasilor?” Ticalosenia ajunsese pana acolo, incat trebuia mai intai sa fii ‘vazut’ si ‘consultat’ de catre unul din cei doi-presedintele de sindicat ori secretarul de partid. ‘Competentele’ si ‘diagnosticurile’ medicale ale celor doi politruci nerusinati se rezumau cam la urmatoarele: “Ia dezbraca-te ba, sa-ti vad cu ochii mei buba”, “Nu ai ba ferbinteli si nici nu esti negru in locul unde zici ca te doare. Te prefaci!”, “Daca ai avea raceala, s-ar vedea pe obraji!”, “Treci ba pe la carciuma, trage pe gat cateva duble de tarie si sa vezi ca o sa-ti treaca”. Cei doi se ‘sensibilizau’ numai daca erai adus pe targa din subteran, iar atunci, pentru a arata ‘grija’ pentru ‘clasa muncitoare’, se agitau si luau initiativa strigand in gura mare, musai cu martori oculari: “Chemati, ma tovarasi, salvarea mai repede! Nu se vede ca moare asta pe targa?”. Ei se credeau ‘populari’ si de ‘gasca’, cand schimbul de noapte era trimis acasa (din cauza intreruperilor curentului de forta in subteran), adresandu-ni-se ‘smechereste’, ofensator si insultator cu expresii de genul: “Sa dormiti, ba, si sa nu va futeti nevestele, ca trebuie sa aveti putere de munca pentru recuperarea planurilor de productie” sau “Acuma este timpu ba, sa va prindeti nevestele in pat cu altii”. De remarcat faptul ca cei din conducere nu aveau nevoie de avizul celor doi, pe certificatele lor medicale, pentru ca ei (conducatorii) fusesera ‘verificati’, erau ‘de incredere’, devotati

‘cauzei’ si  ca era ‘rusine’ sa li se puna ‘cinstea’ la indoiala.

– Umflarea schemelor, de personal, administrative, politice, sindicale si UTC din cadrul fiecarei exploatari miniere, CCVJ (Centrala Carbunelui din Valea Jiului), primarii comunale,

orasenesti si municipale.

Toti minerii din subteran injurau, pe fata si in ‘dos’, pentru ca se generalizase practica “trei cu mapa si unul cu lopata”. Lopata de

carbune din subteran era botezata de noi, minerii, ca fiind “Inima lui Stalin”. Lopata cu pricina avea forma unei inimi si era de trei ori mai mare decat lopata clasica de pe santierele de constructii.

– Lipsa acuta de locuinte in toata Valea Jiului. Tabelele interminabile cu cereri de locuinte erau reflectia fidela a acelei acutizari cu impact negativ in planurile fluctuatiei fortei de munca si al degradarii sociale. Putinul fond de locuinte, existent la acea vreme, era supus unui adevarat exercitiu de abuz grosier si ilegal prin tehnicile cunoscute de: pcr (pile, cunostinte, relatii), munca ‘voluntara’ pe santierele de construcii si ‘ungere’ (citeste: mita) a

diferitelor ‘roti’ care ‘scartaiau’.

– Legea 3/1977 (structurata pe 9 capitole si peste 90 de articole) publicata in Buletinul Oficial nr.61 din 8 iulie 1977. Aceasta inlocuise L23/1966 (structurata pe 3 titluri si 15 capitole) publicata in Buletinul Oficial nr.85/28 decembrie 1966. Noile prevederi  din L3/1977 privind revizuirea medicala in termen de 15 zile a pensionarilor cu invaliditate de orice grad (art. 88), persoanele care-si pierdusera jumatate din capacitatea de munca si lucrau jumatate din durata normala a programului beneficiau doar de pensia de invaliditate de gradul 3 (art. 23) dar mai ales majorarea limitei de pensionare cu 2 ani pentru persoanele care lucrasera efectiv 20 de ani in subteran (art. 14) au generat scanteile furtunii din 1-3 August 1977.

 

In domeniul istoriei privind crimele si victimele comunistilor,

auzisem, ‘pe furis’, franturi din discutiile repetate, soptite si nocturne, dintre parintii mei („sa nu auda aia micii ca poate vorbesc la scoala si ne trezim ridicati in toiul noptii de banditii astia si dusi la Canal” – zicea tata. „Aoleu, pe-acolo ne-ar ramane oasele” – soptea mama, ingrozita) iar mai tarziu de la REL si chiar din mediul lumii subterane. Dimineata, dupa fiecare discutie sfanta si nocturna dintre mama si tata, fratele meu mai mare (Stan) dar mai ales eu („prea curios, bagaret si neastamparat” – zicea mereu

mama, ingrijorata) eram chestionati riguros daca in noaptea precedenta am dormit adanc, am auzit ceva si in special daca iesiseram la privata ca parca (insinuant) se auzise usa din spatele casei scartaind.

Prin anii ’76 – ’77 auzisem (in subteran, in timpul pauzelor de masa) despre fel de fel de crime oribile ale ‘eroilor’ comunisti la adresa fostilor ‘asupritori’ din regimul ‘burghezo-mosieresc’. Am

fost indeosebi fascinat dar si ingrozit la auzul povestilor unui angajat (se zicea ca ar fi fost paznic temporar, la una din statiile de transformatoare din subteran, descris ca fiind aproape ‘lesinat’ si ‘arata rau’ din cauza pataniilor de la Canal si Aiud) care la sfarsitul fiecarei grozavenii povestite, suduia (injura), din adancul sufletului, burghezia rosie – vinovata de tot ceea ce i s-a ‘intamplat’ lui. In noaptea de 1-2 August 1977, lozinca: “Jos cu burghezia rosie” (scrisa de mine pe o pancarda si scandata insistent si sacadat, de catre minerii grevisti paroseneni, pe tot traseul parcurs catre mina Lupeni) mi-a fost inspirata de

suferintele acelui om si purtata in onoarea lui si a celor ca el. Mult mai tarziu, aveam sa indur bataile si investigatiile umilitoare ale Securitatii despre sursa de inspiratie a acelei lozinci strigate si legaturile mele cu cei care aveau ‘gasca-n Berna’. Pur si simplu, securistii nu intelegeau cum a fost posibil ca un fiu de taran si muncitor, scolit ‘gratis’ de catre ‘partidul clasei muncitoare’ sa devina, peste noapte, port-stindardul ‘agenturilor straine’.

 

15 iulie 1977 – seara lui 1 august 1977 

Zvonuri si razmerite izolate

 

Mai trebuie precizate urmatoarele:

– sediile administrative ale minelor se aflau foarte aproape de strada principala a Vaii Jiului (exceptie fiind mina din Aninoasa – mai izolata, asezata intre dealuri unde transportul minerilor se facea exclusiv cu autobuze inchiriate);

– distantele dintre minele din partea de vest a orasului Petrosani, erau relativ mici (lungimea a 2-5-6 statii de autobuz), parcurgerea lor realizandu-se cu autobuzele de transport urban in comun, dar si cu piciorul (Vulcan-Paroseni, Paroseni-Lupeni, Lupeni-Barbateni si Barbateni-Uricani);

– foarte multi mineri locuiau in localitati diferite de cele in care se se aflau minele in care lucrau. Aproape toti cei care lucrau la mina Aninoasa locuiau in orasul Vulcan, Livezeni si cartierul Aeroport din Petrosani;

– circulatia zvonurilor (mai mult sau mai putin adevarate), din perioada sus citata, s-a facut totalmente pe relatia ‘de la gura la

gura’;

– noile reglementari din L3/iulie 1977, desi cunoscute de majoritatea, aveau efecte imediate doar asupra unui mic procent din masa minerilor ce lucrau in subteran.

 

In contextul precizarilor de mai sus, circulau, in acea perioada, fel de fel de comentarii si zvonuri. Zvonurile ii indicau doar pe unii mineri batrani din Aninoasa si Lupeni si se rezumau astfel: “Pensionarii, din schimbul…, au refuzat sa intre in mina si i-au strans de gat pe contabili”, “i-au luat cu huo pe cei care incercau sa le explice despre noua lege”, “Se razvratesc!”, “Au intrat peste ei in birouri si i-au cutitat”, “Au dat foc!”, “Sint arestari cu duiumul”, “Au retezat capete cu securile”, “S-au auzit explozii!”, “Unii vor sa plece la Bucuresti sa vorbeasca cu cei de sus” etc.

Mai toate comentariile (aveau loc acasa, in carciumi, intre prieteni, dar mai ales in subteran, depinzand de curaj, fiind zise cu pasiune, voce tare sau in soapta) se invarteau mereu, cu tristete si amaraciune, in jurul aceleiasi idei de unitate in actiune:  “Sint dezbinati si nu stiu ce vor la concret. De-aia nu pot sa faca nimic.”, “Daca s-ar gasi 1000, hotarati sa protesteze la primarie, pana la poarta minei n-ar mai ramane decat 2 sau 3. Sintem lasi si dezbinati!”, “Sint mult mai multe necazuri, dar cine sa le zica?”, “La greva de la Lupeni din ’29, bunicii nostri au stiut mai bine cum sa se organizeze si ce sa ceara.” etc.

 

Limitele si neajunsurile actiunilor mineresti, din perioada sus amintita, pot fi rezumate astfel:

– haosul, inconsistenta si lipsa de coordonare si organizare;

– numarul redus al participantilor (nu mai mult de numarul de mineri de la nivelul unei brigazi sau sector minier);

– actiuni vremelnice si limitate la doar minele din Aninoasa si Lupeni;

– greseala tergiversarilor/targuielilor, prin dialoguri sterile, cu cine nu trebuia, adica factorii locali de raspundere – lachei servili (ai celor din structurile superioare de partid) si total lipsiti de putere

legislativa – dandu-se astfel posibilitatea celor din urma de a izola, manipula (prin tragere de timp si promisiuni desarte de ‘rezolvare’), controla (prin tehnici de ‘intrebari si raspunsuri’ combinate cu amenintari pentru nesupuneri ‘ilegale’) si stinge

actiunile mineresti;

– lipsa coerentei si logicii in formularea revendicarilor;

– transmiterea informatiilor despre actiunile mineresti nu s-a facut organizat, asa dupa cum se pretinde azi, ci doar de la gura la gura;

– actiunile s-au desfasurat spontan, haotic si fara suportul masiv al masei mineresti;

– n-au existat, in acea perioada, conducatori nominalizati, capabili si evidentiati din punct de vedere organizatoric si procedural sau aprobati si recunoscuti de masele razvratite;

– spectrul revendicativ a fost extrem de limitat dar mai ales nereprezentativ pentru toata suflarea minereasca din Valea Jiului.

 

Meritele actiunilor mineresti de dinaintea furtunii (greva propriu-zisa) le pot sintetiza astfel:

– au trezit spiritul solidarizarii sociale si politice;

– au constientizat pe cei capabili de a organiza si conduce;

– au rupt lanturile fricii si supunerii oarbe;

– au stimulat dorinta spiritului de dreptate;

– au permis motivarea, initierea si luarea de actiuni constiente si organizate;

– au permis tragerea de invataminte in sensul largirii spectrului revendicativ, al tehnicilor de coordonare si organizare dar in special al atragerii si participarii la actul revendicativ a majoritatii minerilor din Valea Jiului.

2 Comments

  1. nicu cohen 3 iulie 2020 la 8:18 pm - Raspunde

    Daca minerii , niste tarani analfabeti au reusit :
    – sa rupa lanturile fricii si supunerii oarbe;
    – sa stimuleze dorinta de dreptate sociala
    – sa motiveze , initierea si luarea de actiuni constiente juridic si organizate
    …cum se explica ca acum in „democratie ” societatea este asa de dezbinata , usor manipulabila , ignoranta si lasa ? Va spun eu de ce : pentru ca societatea noastra este masiv dezinformata , batjocorita , din scoala primara pina la adinci batrineti , nu are capaciatea de a constientiza realitatea naturala juridic social politic , nu are intelectuali veritabili juristi dedicati poporului din care fac parte , care sa instrumenteze sabia jurisdictiei in apararea drepturilor indivizilor nativi , adevarati intelepti ai natiunii ….. ci niste semidocti , lasi , tradatori vinduti pe salarii , functii si privilegii . Asa zisele „elite” sunt in marea lor majoritate o masa parazita imbuibata , niste gunoaie guralive care la fiecare a doua vorba pronunta o minciuna si care merita sa fie … aruncati la groapa de gunoi a istoriei natiunii valahilor .

  2. gmbplay 3 iulie 2020 la 11:35 am - Raspunde

    Mai mare minciuna nici ca am auzit : cartelele l-a alimente s-au introdus dupa 1980 . In 1977 gaseai tot ce iti dorea inima , problema erau banii . Acum nu inteleg cine minte : dobre securistul ( cum altfel ajungea sa-l cunoasca pe astalos spre exemplu ) sau autorul rindurilor de mai sus .Cauzele grevei au fost intradevar din cauza conditiilor de munca ( asa s-a obtinut trecerea la 6 ore/sut ) si a salarizarii , in nici un caz a hranei .

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Go to Top