Confesiunile dlui Constantin Dobre privind greva de la Lupeni, august, 1977
*
*
Iulie 1977 – Nivelul cunostintelor mele despre necazurile si problemele minerilor din Valea Jiului
Incerc sa redactez sistematizat si nuantat. Inutil sa adaug ca acele
necazuri si probleme mineresti din Valea Jiului, la care s-au adaugat cele din timpul grevei si dupa greva, le-am vazut, trait, simtit pe propria-mi piele si marcat profund pentru tot restul vietii mele.
Iata rezumatul lor:
– Existenta unei burghezii rosii, privilegiata, aroganta, corupta, asupritoare si total nepasatoare fata de necazurile minerilor;
– Planuri de productie total irealiste, ‘fundamentate si dezbatute’ de ‘jos in sus’, ‘corelate’ cu celelalte ‘propuneri’ de planuri pe ramuri si domenii ale economiei nationale, totul rezultand in planuri ‘unice’ care odata ‘dezbatute si aprobate’ in MAN deveneau legi si obligatorii ‘de sus in jos’. Se mai adaugau acele faimoase ‘angajamente de planuri suplimentare’ ce se declarau ‘stimulatoare’ si luate in ‘numele’ minerilor – unul din criteriile de
baza pentru promovarea ticalosilor pe linie de partid, sindicat si de stat;
– Inmultirea dramatica a accidentelor mortale si cu incapacitate temporara/lunga durata de munca in subteran;
– Penalizarile salariale lunare, proportionale cu gradul de nerealizare a planurilor de productie;
– Lipsa acuta in aprovizionarea Vaii Jiului in special cu produse din carne si panificatie. Practic se generalizase intrarea minerilor in subteran cu pachete de mancare compuse invariabil din felii de paine neagra unse cu untura si marmelada, inlocuind traditionalele calupuri de slana, paine alba sau intermediara, ceapa si rosii;
-Cartelarea painii (neagra – unicul sortiment), uleiului, zaharului si fainii. Se dadea cate un sfert de paine neagra pe zi de fiecare persoana, 500 grame de zahar de persoana pe luna, 700 grame ulei sau untura de persoana pe luna si 1kg si 250 grame de faina de persoana pe luna;
– Generalizarea lucrului de 60 de ore in fiecare a doua saptamana de zile (daca prima saptamana lucrai 6 zile din 7, obligatoriu urmatoarea saptamana lucrata era 7 zile din 7) la care se adauga ‘voluntariatul’ prelungirii suturilor (schimburilor de munca) zilnice cu inca 2-3 ore. Tot acest mecanism diabolic de stoarcere fizica a minerilor se facea in scopul atingerii aberantelor cifre de plan – plan de productie care nu numai ca era irealizabil dar si extrem de costisitor prin scaderea dramatica a capacitatii de munca,
neglijarea normelor de protectie, inmultirea cazurilor de accidente si imbolnaviri cu consecinte dramatice in plan social si familial. Pe scurt, se practica un adevarat sclavaj;
– Tehnica si tehnologiile din subteran, echipamentele de protectie, aprovizionarea cu materii prime si materiale – toate acestea erau sacrificate pe altarul lozincilor de economii si eficienticizare
pedalandu-se vartos pe recuperare si refolosire. Erau foarte la moda carpelile (citeste:reparatiile) transportoarelor de carbune (cratere metalice si benzi de cauciuc), a picamerilor, a stalpilor hidraulici din abataje, a combinelor de taiere a carbunelui, a perforatoarelor in piatra etc precum si desele caderi de tensiune a curentului de forta din subteran;
– Obligativitatea prestarii de munca voluntara pe santierele de constructii in vederea trecerii pe listele de aragaze (100 de ore), garsoniere (150 de ore) si apartamente (200 de ore);
– Ignorarea si lipsa de solutionare a nenumeratelor plangeri si
memorii ale minerilor adresate la nivel local si central;
– Lipsa totala a locurilor de munca pentru sotiile minerilor in vederea suplimentarii veniturilor banesti ca urmare a ciuntirii, constiente si programate, a salariilor mineresti;
– Abandonarea nejustificata a sistemului de lucru de 6 ore pe zi si inlocuirea lui cu cel de 8 ore pe zi – acesta din urma, asa cum am aratat mai sus, devenind 10-11 ore pe zi, 6-7 zile de munca pe saptamana calendaristica;
– Propaganda aiuritoare si draceasca a intrecerii socialiste intre intreprinderile miniere, sectoare de productie, si chiar brigazi si schimburi de munca – propaganda ce era obsesiv si grotesc mediatizata in presa locala, pe toate gardurile, dar mai ales pe peretii interiori si exteriori ai cladirilor miniere de administratie. La intrarea zilnica in salile de pontaj, unde se striga prezenta ca la gradinita, ochii minerilor erau izbiti naucitor de un afisaj dens si multicolor (de prost gust) cu tot felul de grafice, tabele cu cifre, lozinci si citate, nelipsitele tablouri cu ‘iubitul si pretuitul conducator’ atarnate cat mai sus, ca sa vada si sa ia aminte lopatarii ca cineva acolo ‘sus’ veghea zi si noapte asupra lor, table din lemn, mari si negre, pe care erau trecute zilnic, cu crete de diferite culori, ‘intrecerili’ socialiste (in cifre si procente) dintre exploatarile miniere, sectoare de productie si brigazi de munca, nenumaratele panouri ce erau impartite in doua categorii si expuse pe pereti opusi: cele stimulatoare, mandre si chematoare la intrecere se intitulau: “Coltul fruntasilor”, “Nu fiti lenesi, munciti si obtineti rezultate ca noi”, “Cu capul sus”, “Exploatare fruntasa”, “Sector fruntas in productie”, “Brigada fruntasa condusa de…”, “Drapelul rosu de fruntas”, “Minerul fruntas” categorisit pe luni si trimestre, exploatari miniere si sectoare de productie iar vis-à-vis erau titulaturile rusinoase denumite astfel: “Coltul codasilor”, “Nu faceti ca ei”, “Ajutati-i sa se indrepte”, “Ne trag inapoi”, “Rusine lor, pentru conditiile minunate in care traim”, “Nemotivatii care pretind ca sint bolnavi”, “Chiulangiii”, “Prinsi cu minciuna!”, “Criticati in luarile de cuvant”, “Vinovati pentru nerealizarea sarcinilor de plan”etc.
– Ilegala si abuziva neplata a certificatelor medicale care nu erau semnate si avizate favorabil de catre presedintii de sindicat sau secretarii de partid de la nivelul exploatarilor miniere. Inaintea consultarilor de la cabinetele medicale din exploatarile miniere, pacientii erau ‘sficuiti’ cu intrebari de genul: “Cum te ai cu
presedintele de sindicat?”, “Dar cu secretarul de partid”, “Esti trecut pe lista codasilor?” Ticalosenia ajunsese pana acolo, incat trebuia mai intai sa fii ‘vazut’ si ‘consultat’ de catre unul din cei doi-presedintele de sindicat ori secretarul de partid. ‘Competentele’ si ‘diagnosticurile’ medicale ale celor doi politruci nerusinati se rezumau cam la urmatoarele: “Ia dezbraca-te ba, sa-ti vad cu ochii mei buba”, “Nu ai ba ferbinteli si nici nu esti negru in locul unde zici ca te doare. Te prefaci!”, “Daca ai avea raceala, s-ar vedea pe obraji!”, “Treci ba pe la carciuma, trage pe gat cateva duble de tarie si sa vezi ca o sa-ti treaca”. Cei doi se ‘sensibilizau’ numai daca erai adus pe targa din subteran, iar atunci, pentru a arata ‘grija’ pentru ‘clasa muncitoare’, se agitau si luau initiativa strigand in gura mare, musai cu martori oculari: “Chemati, ma tovarasi, salvarea mai repede! Nu se vede ca moare asta pe targa?”. Ei se credeau ‘populari’ si de ‘gasca’, cand schimbul de noapte era trimis acasa (din cauza intreruperilor curentului de forta in subteran), adresandu-ni-se ‘smechereste’, ofensator si insultator cu expresii de genul: “Sa dormiti, ba, si sa nu va futeti nevestele, ca trebuie sa aveti putere de munca pentru recuperarea planurilor de productie” sau “Acuma este timpu ba, sa va prindeti nevestele in pat cu altii”. De remarcat faptul ca cei din conducere nu aveau nevoie de avizul celor doi, pe certificatele lor medicale, pentru ca ei (conducatorii) fusesera ‘verificati’, erau ‘de incredere’, devotati
‘cauzei’ si ca era ‘rusine’ sa li se puna ‘cinstea’ la indoiala.
– Umflarea schemelor, de personal, administrative, politice, sindicale si UTC din cadrul fiecarei exploatari miniere, CCVJ (Centrala Carbunelui din Valea Jiului), primarii comunale,
orasenesti si municipale.
Toti minerii din subteran injurau, pe fata si in ‘dos’, pentru ca se generalizase practica “trei cu mapa si unul cu lopata”. Lopata de
carbune din subteran era botezata de noi, minerii, ca fiind “Inima lui Stalin”. Lopata cu pricina avea forma unei inimi si era de trei ori mai mare decat lopata clasica de pe santierele de constructii.
– Lipsa acuta de locuinte in toata Valea Jiului. Tabelele interminabile cu cereri de locuinte erau reflectia fidela a acelei acutizari cu impact negativ in planurile fluctuatiei fortei de munca si al degradarii sociale. Putinul fond de locuinte, existent la acea vreme, era supus unui adevarat exercitiu de abuz grosier si ilegal prin tehnicile cunoscute de: pcr (pile, cunostinte, relatii), munca ‘voluntara’ pe santierele de construcii si ‘ungere’ (citeste: mita) a
diferitelor ‘roti’ care ‘scartaiau’.
– Legea 3/1977 (structurata pe 9 capitole si peste 90 de articole) publicata in Buletinul Oficial nr.61 din 8 iulie 1977. Aceasta inlocuise L23/1966 (structurata pe 3 titluri si 15 capitole) publicata in Buletinul Oficial nr.85/28 decembrie 1966. Noile prevederi din L3/1977 privind revizuirea medicala in termen de 15 zile a pensionarilor cu invaliditate de orice grad (art. 88), persoanele care-si pierdusera jumatate din capacitatea de munca si lucrau jumatate din durata normala a programului beneficiau doar de pensia de invaliditate de gradul 3 (art. 23) dar mai ales majorarea limitei de pensionare cu 2 ani pentru persoanele care lucrasera efectiv 20 de ani in subteran (art. 14) au generat scanteile furtunii din 1-3 August 1977.
In domeniul istoriei privind crimele si victimele comunistilor,
auzisem, ‘pe furis’, franturi din discutiile repetate, soptite si nocturne, dintre parintii mei („sa nu auda aia micii ca poate vorbesc la scoala si ne trezim ridicati in toiul noptii de banditii astia si dusi la Canal” – zicea tata. „Aoleu, pe-acolo ne-ar ramane oasele” – soptea mama, ingrozita) iar mai tarziu de la REL si chiar din mediul lumii subterane. Dimineata, dupa fiecare discutie sfanta si nocturna dintre mama si tata, fratele meu mai mare (Stan) dar mai ales eu („prea curios, bagaret si neastamparat” – zicea mereu
mama, ingrijorata) eram chestionati riguros daca in noaptea precedenta am dormit adanc, am auzit ceva si in special daca iesiseram la privata ca parca (insinuant) se auzise usa din spatele casei scartaind.
Prin anii ’76 – ’77 auzisem (in subteran, in timpul pauzelor de masa) despre fel de fel de crime oribile ale ‘eroilor’ comunisti la adresa fostilor ‘asupritori’ din regimul ‘burghezo-mosieresc’. Am
fost indeosebi fascinat dar si ingrozit la auzul povestilor unui angajat (se zicea ca ar fi fost paznic temporar, la una din statiile de transformatoare din subteran, descris ca fiind aproape ‘lesinat’ si ‘arata rau’ din cauza pataniilor de la Canal si Aiud) care la sfarsitul fiecarei grozavenii povestite, suduia (injura), din adancul sufletului, burghezia rosie – vinovata de tot ceea ce i s-a ‘intamplat’ lui. In noaptea de 1-2 August 1977, lozinca: “Jos cu burghezia rosie” (scrisa de mine pe o pancarda si scandata insistent si sacadat, de catre minerii grevisti paroseneni, pe tot traseul parcurs catre mina Lupeni) mi-a fost inspirata de
suferintele acelui om si purtata in onoarea lui si a celor ca el. Mult mai tarziu, aveam sa indur bataile si investigatiile umilitoare ale Securitatii despre sursa de inspiratie a acelei lozinci strigate si legaturile mele cu cei care aveau ‘gasca-n Berna’. Pur si simplu, securistii nu intelegeau cum a fost posibil ca un fiu de taran si muncitor, scolit ‘gratis’ de catre ‘partidul clasei muncitoare’ sa devina, peste noapte, port-stindardul ‘agenturilor straine’.
15 iulie 1977 – seara lui 1 august 1977
Zvonuri si razmerite izolate
Mai trebuie precizate urmatoarele:
– sediile administrative ale minelor se aflau foarte aproape de strada principala a Vaii Jiului (exceptie fiind mina din Aninoasa – mai izolata, asezata intre dealuri unde transportul minerilor se facea exclusiv cu autobuze inchiriate);
– distantele dintre minele din partea de vest a orasului Petrosani, erau relativ mici (lungimea a 2-5-6 statii de autobuz), parcurgerea lor realizandu-se cu autobuzele de transport urban in comun, dar si cu piciorul (Vulcan-Paroseni, Paroseni-Lupeni, Lupeni-Barbateni si Barbateni-Uricani);
– foarte multi mineri locuiau in localitati diferite de cele in care se se aflau minele in care lucrau. Aproape toti cei care lucrau la mina Aninoasa locuiau in orasul Vulcan, Livezeni si cartierul Aeroport din Petrosani;
– circulatia zvonurilor (mai mult sau mai putin adevarate), din perioada sus citata, s-a facut totalmente pe relatia ‘de la gura la
gura’;
– noile reglementari din L3/iulie 1977, desi cunoscute de majoritatea, aveau efecte imediate doar asupra unui mic procent din masa minerilor ce lucrau in subteran.
In contextul precizarilor de mai sus, circulau, in acea perioada, fel de fel de comentarii si zvonuri. Zvonurile ii indicau doar pe unii mineri batrani din Aninoasa si Lupeni si se rezumau astfel: “Pensionarii, din schimbul…, au refuzat sa intre in mina si i-au strans de gat pe contabili”, “i-au luat cu huo pe cei care incercau sa le explice despre noua lege”, “Se razvratesc!”, “Au intrat peste ei in birouri si i-au cutitat”, “Au dat foc!”, “Sint arestari cu duiumul”, “Au retezat capete cu securile”, “S-au auzit explozii!”, “Unii vor sa plece la Bucuresti sa vorbeasca cu cei de sus” etc.
Mai toate comentariile (aveau loc acasa, in carciumi, intre prieteni, dar mai ales in subteran, depinzand de curaj, fiind zise cu pasiune, voce tare sau in soapta) se invarteau mereu, cu tristete si amaraciune, in jurul aceleiasi idei de unitate in actiune: “Sint dezbinati si nu stiu ce vor la concret. De-aia nu pot sa faca nimic.”, “Daca s-ar gasi 1000, hotarati sa protesteze la primarie, pana la poarta minei n-ar mai ramane decat 2 sau 3. Sintem lasi si dezbinati!”, “Sint mult mai multe necazuri, dar cine sa le zica?”, “La greva de la Lupeni din ’29, bunicii nostri au stiut mai bine cum sa se organizeze si ce sa ceara.” etc.
Limitele si neajunsurile actiunilor mineresti, din perioada sus amintita, pot fi rezumate astfel:
– haosul, inconsistenta si lipsa de coordonare si organizare;
– numarul redus al participantilor (nu mai mult de numarul de mineri de la nivelul unei brigazi sau sector minier);
– actiuni vremelnice si limitate la doar minele din Aninoasa si Lupeni;
– greseala tergiversarilor/targuielilor, prin dialoguri sterile, cu cine nu trebuia, adica factorii locali de raspundere – lachei servili (ai celor din structurile superioare de partid) si total lipsiti de putere
legislativa – dandu-se astfel posibilitatea celor din urma de a izola, manipula (prin tragere de timp si promisiuni desarte de ‘rezolvare’), controla (prin tehnici de ‘intrebari si raspunsuri’ combinate cu amenintari pentru nesupuneri ‘ilegale’) si stinge
actiunile mineresti;
– lipsa coerentei si logicii in formularea revendicarilor;
– transmiterea informatiilor despre actiunile mineresti nu s-a facut organizat, asa dupa cum se pretinde azi, ci doar de la gura la gura;
– actiunile s-au desfasurat spontan, haotic si fara suportul masiv al masei mineresti;
– n-au existat, in acea perioada, conducatori nominalizati, capabili si evidentiati din punct de vedere organizatoric si procedural sau aprobati si recunoscuti de masele razvratite;
– spectrul revendicativ a fost extrem de limitat dar mai ales nereprezentativ pentru toata suflarea minereasca din Valea Jiului.
Meritele actiunilor mineresti de dinaintea furtunii (greva propriu-zisa) le pot sintetiza astfel:
– au trezit spiritul solidarizarii sociale si politice;
– au constientizat pe cei capabili de a organiza si conduce;
– au rupt lanturile fricii si supunerii oarbe;
– au stimulat dorinta spiritului de dreptate;
– au permis motivarea, initierea si luarea de actiuni constiente si organizate;
– au permis tragerea de invataminte in sensul largirii spectrului revendicativ, al tehnicilor de coordonare si organizare dar in special al atragerii si participarii la actul revendicativ a majoritatii minerilor din Valea Jiului.
Stiamte domnule Constantin Dobre,
Despre ce s-a intamplat in Valea Jiului in 1977 m-am documentat pentru un roman pe care l-am publicat in 2013. Acolo am amintit si eu de lopata pe care minerii o numeau „Inima lui Stalin” si care era cu mult mai mare decat lopata obisnuita. Din informatiile mele am ramas cu impresia ca aceasta lopata era mai mult un instrument de tortura decat o unealta construita rational.
De asta tare m-am mirat cand am vazut la muzeul tehnic din München o „inima a lui Stalin“ intradevar cu mult mai mare decat cele obisnuite, la sectiunea de minerit a muzeului, unde pe un perete erau expuse mai multe unelte folosite de minerii germani cu mult inainte de a se naste Stalin. Fiindca acolo nu era fotografiatul interzis, am facut si o fotografie. O sa i-o trimit domnului Coja pe mail, poate ca o s-o puna intr-unul din urmatoarele postari ale memoriilor dvs.
Un alt episod despre care as vrea sa va mai intreb este despre Institutul de cercetari sociologice din Valea Jiului, despre care se spunea ca de fapt era o oficina securista insarcinata cu „luarea pulsului” maselor de mineri. Daca informatia este adevarata, inseamna ca securitatea romana simtise ceva despre nelinistile din vale si de faptul ca aici s-ar fi putut produce o explozie sociala. De asta m-am mirat din cale-afara de un fapt, pe care l-am descris cam asa intr-un capitol al cartii:
„Necazurile lui Mutu aveau însă să înceapă curând, după ce conducerea minei a considerat că apele s-au mai liniştit. Astfel, a fost penalizat mai întâi pentru neîndeplinirea planului de extracţie. Deşi planurile erau aberant de mari şi nici o echipă nu le putea îndeplini, numai el a fost penalizat pentru asta. După ce-a de-a doua penalizare, i s-a luat funcţia de şef de echipă şi a fost dat în locurile cele mai grele şi mai prost plătite din mină, precum cea de vagonetar sau ajutor de combainer. Atunci a început el să-i urască de moarte pe toţi cei ce trăiau de pe spinarea lor, a minerilor: secretari de partid, de sindicat, directori, securişti! Adică toţi cei care formau burghezia comunistă!
Ieşirea din anonimat l-au adus şi în reflectoarele Securităţii, care, printr-un institut de cercetări, făcea studii sociologice privind minerii din zonă. Securiştii încercau să priceapă cum un idiot ca Mutu, care nu scotea două vorbe, nu bea şi nici nu se îmbăta cu minerii la cârciumă, putea fi atât de iubit şi de ascultat. Toate eforturile au fost îndreptate pentru descifrarea acestui fenomen, căci sperau că odată înţeles, puteau să-l manipuleze în propriul interes, pacificând această turmă îndrăcită de bandiţi.
Minerii însă nu puteau, dar nici nu voiau să se liniştească, căci simţeau pe propria lor piele că, fiecare din ei, ducea în spate o întreagă încrengătură de paraziţi care se hrăneau cu sângele lor. De asta au devenit şi mai recalcitranţi şi turbulenţi, refractari la orice discurs politic, fiind adânc convinşi că paraziţii doreau doar să-i înşele. Cum oare Institutul de Cercetări Sociologice din Vale nu a priceput că se cereau măsuri grabnice de îndreptare, căci nu trebuia să fii prea perspicace ca să pricepi că norii adunaţi anunţau deja furtuna?
Cu două săptămâni înainte de declanşarea grevei, un nenorocit de şofer de autobuz care a avut proasta inspiraţie să nu oprească în staţia plină de mineri pe motiv că vehicolul era arhiplin, a fost aşteptat la întoarcere şi răsturnat cu autobuz cu tot în şanţul şoselei. Un ochi versat ar fi putut deja prevedea că minerii ajunseseră la capătul răbdării. Şi iată-l pe Eremia cum, tocmai acum, dă cu oiştea-n gard!
În iulie 1977, sub îndrumarea celui mai iubit fiu al poporului, a apărut o lege nouă care ridica vârsta de pensionare a minerilor de la 50 la 52 de ani, mărea orele de lucru în mină de la 6 la 8 ore, tăia pensiile celor cu gradul de invaliditate III dacă mai munceau, obligându-i să opteze fie pentru salariu, fie pentru pensie. Oare pentru legea asta strâmbă nu merita să răstorni chiar şi ţara?”
Vagonetar cred ca stim cu totii ce este. Dar „ajutor de combainer“? Ce se ascunde sub aceasta denumire incifrata?
Daca episodul cu rasturnarea autobuzului a fost adevarat, cred ca ar fi trebuit sa va ajunga ceva la urechi. Pentru mine, fara sa fiu sociolog de meserie, asta ar fi fost un semnal de a da alarma de gradul zero. La ce sa platesti un institut sociologic, daca toti angajatii aia nu au fost in stare sa interpreteze corect un fapt atat de grav? Cred ca pe acest blog am citit de curand o postare in care s-a spus ca un proaspat ministru de interne ceausist, curios din fire, ar fi facut un test de inteligenta cu angajatii Securitatii. Rezultatele au fost cumplite, multi securisti aveau indicele de inteligenta cu putin peste IQ-ul unui cimpanzeu. De asta este posibil ca la acel institut sa fi fost angajati fie „cimpanzei”, fie oameni care ascundeau constient realitatea, asa cum toti obisnuiau sa minta, de la intreprinderile care anuntau depasiri de plan sau cooperatiele de productie care dadeau recolte agricole atat de mari, incat noi n-aveam un pachet de unt sau o paine pentru copii.
Apoi, cred ca este interesant de analizat un alt aspect social al Vaii Jiului. Fiind o grupa de muncitori abrutizati de o munca din cale-a fara de grea, aveau ei tendinte mai pronuntate decat alte grupe de muncitori sa apeleze la alcool? Era alcolismul o problema sociala in Vale? Am avut si o informatie ca in gara Vulcan era o carciuma denumita cu mult umor „La pierde trenul”. In primul episod al memoriilor dvs. publicat pe acest blog scrieti ca una din metodele „organelor” de a deruta minerii a fost aceea de a deschide carciumile si pe timp de noapte. Asta insemna ca atractia carciumei era destul de puternica printre mineri ca sa-i determine in loc sa doarma noaptea, sa piarda timpul la carciuma?
Daca doriti, va pot trimite o copie pdf a romanului meu. (care nu se ocupa decat tangential de greva minerilor din 1977), ca un semn de apreciere pentru gestul dvs. de a va publica memoriile aici, pe „blogul nostru“ :)
1. Nu cunosc si nici nu cred c-ar fi existat un „Institut de cercetari sociologice din Valea Jiului”, ianinte de izbucnirea grevei minerilor, august 1977. Retractez ce-am spus mai sus numai daca se aduce dovada existentei acelui institut inainte de august 1977. Am cunoscut doar existenta Institutului de Mine din Petrosani cu sectiile ingineri (cursuri de zi, 5 ani) si subingineri (cursuri de zi si seral) si cu Facultatile de 1) Exploatari miniere si 2) Mecanica miniera.
Posibil sa fi fost infiintat acel institut de sociologie de sine-statator sau ca Sectie/Facultate in cadrul Institutului de Mine din Petrosani, dar DUPA greva din august 1977. Trebuie sa fi fost asa ceva, dupa greva, pentru ca in noaptea de 22/23 decembrie 1989 in scaunul de presedinte FSN pe municipiul Petrosani sa asezat un individ (i-am uitat numele) ce se pretindea „profesor de sociologie”.
2. N-am auzit si nu cred c-ar fi existat incidentul cu autobuzul rasturnat de mineri, cu doar doua saptamani inainte de declansarea grevei. Daca-ar fi existat acel incident, atunci sigur as fi auzit de el si l-as fi mentionat in memoriile mele
3. In anul 1977 nu ss lucrat 6 ore pe zi, ci 8 ore/zi, asadar in Legea 3/1977 n-a existat si n-avea cum sa existe prevederea sa se „măreasca orele de lucru în mină de la 6 la 8 ore”. Intr-adevar, inainte de 1977 a existat sistemul de lucru de 6 ore/zi, propus cu titlu experimental chiar de catre Nicolae Ceausescu, dar hotararea de a se retrage acel sistem de lucru a fost a lui Ilie Verdet, dupa o nenorocita de sedinta, tinuta la Clubul Sindicatelor din Lupeni la care au participat doar varfurile administrative din fiecare exploatare miniera si CCVJ din Petrosani, activisti locali de partid si sindicat si primari. In episoadele urmatoare veti intelege despre ce-a fost vorba.
4. Nu am nicio cunostinta despre vreun sondaj/experiment despre IQ-urile securistilor. Despre IQ-ul meu sa pronuntat chiar Ilie Verdet atnci cand a afirmat ca minerii Vaii Jiului nu mai ascultau de nimeni (activisti, securisti etc), ci doar de mine. Urmariti celelalte episoade si va veti convinge.
5. Carciuma/bodega de care vorbiti nu se afla in gara din Vulcat ci in APROPIEREA acelei gari si nu se numea “La pierde trenul”, ci era botezata „La trei paduchi”
6. Spuneti: „Apoi, cred ca este interesant de analizat un alt aspect social al Vaii Jiului. Fiind o grupa de muncitori abrutizati de o munca din cale-a fara de grea, aveau ei tendinte mai pronuntate decat alte grupe de muncitori sa apeleze la alcool? Era alcolismul o problema sociala in Vale?” La ultima intrebare, raspunsul este, NU!
Minerii Vaii Jiului de atunci nu erau nici abrutizati si nici alcoolici! Dimpotriva! Munca grea i-i solidariza pana aproape de fratie (indiferent de etnie), isi confesau reciproc bucurile si necazurile, se ajutau reciproc fara nicio ezitare atat in privat cat si social, petreceau impreuna cu familiile lor la „iarba verde”, calatoreau si-si petreceau concediile impreuna etc. Numai in mintea si sufletul celor din administratiile miniere, a activistilor de partid si sindicat exista bine inoculata ideea de abrutizare, primitivism si alcoolism a minerilor Vaii Jiului. Se pare ca va scapat ce-am spus in episodul de mai sus! Repet: „Inaintea consultarilor de la cabinetele medicale din exploatarile miniere, pacientii erau ‘sficuiti’ cu intrebari de genul: “Cum te ai cu
presedintele de sindicat?”, “Dar cu secretarul de partid”, “Esti trecut pe lista codasilor?” Ticalosenia ajunsese pana acolo, incat trebuia mai intai sa fii ‘vazut’ si ‘consultat’ de catre unul din cei doi-presedintele de sindicat ori secretarul de partid. ‘Competentele’ si ‘diagnosticurile’ medicale ale celor doi politruci nerusinati se rezumau cam la urmatoarele: “Ia dezbraca-te ba, sa-ti vad cu ochii mei buba”, “Nu ai ba ferbinteli si nici nu esti negru in locul unde zici ca te doare. Te prefaci!”, “Daca ai avea raceala, s-ar vedea pe obraji!”, “Treci ba pe la carciuma, trage pe gat cateva duble de tarie si sa vezi ca o sa-ti treaca”. Cei doi se ‘sensibilizau’ numai daca erai adus pe targa din subteran, iar atunci, pentru a arata ‘grija’ pentru ‘clasa muncitoare’, se agitau si luau initiativa strigand in gura mare, musai cu martori oculari: “Chemati, ma tovarasi, salvarea mai repede! Nu se vede ca moare asta pe targa?”. Ei se credeau ‘populari’ si de ‘gasca’, cand schimbul de noapte era trimis acasa (din cauza intreruperilor curentului de forta in subteran), adresandu-ni-se ‘smechereste’, ofensator si insultator cu expresii de genul: “Sa dormiti, ba, si sa nu va futeti nevestele, ca trebuie sa aveti putere de munca pentru recuperarea planurilor de productie” sau “Acuma este timpu ba, sa va prindeti nevestele in pat cu altii”
7. Spuneti/intrebati: „Vagonetar cred ca stim cu totii ce este. Dar „ajutor de combainer“? Ce se ascunde sub aceasta denumire incifrata?”
Ajutorul de combainer era acela care avea grija de cablul de curent de forta al combinei de taiere mecanizata a straturilor de carbune din abatajele de carbune, sa nu fie apucat sub combina sau sub craterul combinei. Ajutorul de combainer impreuna cu combainerul (cel care dirija combina) erau si cei care asigurau bunul mers al combinei, intretinerea acesteia si impingerea combinei si a craterului aferent in nisele urmatoare de taiere (de la baza, unde se afla initial combina si la „spon”, cealalta parte a abatajului de carbune), nise executate prin puscare cu explozibil minier si evacuate de carbune prin lopatare.
Spuneti: „In primul episod al memoriilor dvs. publicat pe acest blog scrieti ca una din metodele “organelor” de a deruta minerii a fost aceea de a deschide carciumile si pe timp de noapte. Asta insemna ca atractia carciumei era destul de puternica printre mineri ca sa-i determine in loc sa doarma noaptea, sa piarda timpul la carciuma?”
NU. Carciumile au fost deschise noaptea numai in noptile cand s-a desfasurat greva. Fiind un fenomen absolut inedit in Valea Jiului, evident ca minerii, mai din curiozitate sau, de ce nu, la o „halba de bere”, intrau in acele carciumi. De retinut la ce influente erau supusi cei care intrau in acele carciumi, anume: discreditarea mea si punerea in practica a ideei de a se pleca la Bucuresti cu „jalba-n bat”, evident fara participarea mea. A fost una dintre multiplele provocari de a ne dezbina, dezorganiza si imprastia. Alte provocar au fost: cea a lui Ilie Verdet cu schidarea minerilor pe criterii politice, masarea trupelor de Securitate si armata la cele doua intrari in Valea Jiului si alta privind intrarea TIR-urilor in Lupeni cu felurite alimente. Aflati in episoadele urmatoare cum am contracarat si anihilat acele provocari ordinare.
Multumesc mult, domnule Dobre. Cred ca prin aceste raspunsuri ale dvs. vom reusi cu totii sa intelegem mai bine cum s-a desfasurat greva minerilor din 1977 din Valea Jiului.
Si ziceti ca de toate astea, patriotul ala (ceausescu si famiglia) nu stia ? Sa nu il mai dati ca exemplu de patriotism ca va faceti pacate, domnu’ Coja. O sa va mai spun si eu „agerimi” d-ale lu’ ceasca si „famiglia” din zona mea. Ca sa stea in fruntea tarii (ceausescu), romanii au platit un pret imens, nu doar in bani, ci si in zeci de mii de vieti omenesti !!
Nu vă grăbiți. Să vedem ce spune mai departe dl DOBRE, care are azi o părere foarte bună despre Ceaușescu!
catre „adrian”: dvs. vreti ca noi sa va credem ca Ceausescu ar fi adunat conducatori locali de partid si sindicate pentru a le „trasa pretioase indicatii” de tipul urmator: „Tovarasi, pentru eliberarea de dovezi falificaste de munca voluntara pt. lista de aragaz se va lua mita 100 de lei, pentru garsoniere 500 de lei, pentru certificat medical se va face evaluare preliminara de catre organul de partid si sindicat si daca organul constata ca minerul se poate mentine pe propriile picioare, se va refuza controlul medical” etc. etc….!
Chiar vrei sa te credem ca Ceausescu a organizat un astfel de sistem?
Mie dimpotriva, mi se pare ca sistemul acela este identic cu sistemul prezent cu diferenta ca poporului ii este interzis accesul nu la produse si servicii ci la bani, desigur cu exceptia celor care servesc sistemul de exploatare si exterminare a neamului romanesc.
Mai observam ca descrierea sistemelor economice, sociale si politice facute de Eminescu acum 150 de ani, Corneliu Zelea Codreanu, Ion Mota si altii acum 80 de ani si cele facute de contemporanii nostri in prezent sunt practic identice.
Chiar ne crezi cretini sa credem ca Ceausescu a fost responsabil si pentru organizarea sistemelor de exploatare crunta a neamului romanesc si pe timpul lui Eminescu, Codreanu sau azi?
Iar daca Ceausecu ar fi fost organizatorul unui sistem de exploatare a neamului romanesc, care ar fi fost motivul pentru care actualii exploatatori l-au asasinat in loc sa il premieze si sa il foloseasca asa cum au ffacut cu Gorbaciov si multi altii?
Ia hai sa vedem ca pana la sfarsitul sec 18, la noi in tara nu au fost astfel de situatii in care demagogia sistemului democratic a constituit fundatia sistemului de exploatare si eugenie negativa a poporului roman.
Neamul romanesc a locuit pe aceste teritorii si inainte si nu a cunoscut o astfel de explotare si distrugere niciodata in milenara sa existenta.
Nu romanii au inventat acest sistem, el a fost adus si „fortat pe gatul” neamului nostru de niste straini deci numai ei pot fi vinovati de evolutia negativa a situatiei neamului nostru in ultimii 200 de ani. Ii regasim azi ca proprietari ai averii nationale, ocupanti ai functiilor de control ale sistemului lor de organizare a statului, benefciari ai explotarii poporului, stapani absoluti ai mijlocelor de elaborare, distribuire si certificare a informatilor catre public de la gradinita, scoala, media, divertisment, toate domeniile stiintifice, ii gasim ca organizatori ai sistemului de exterminare lenta a neamului, organizatori ai proceselor de inlocuire a romanilor cu straini pe teritoriul pe care neamul romanescc traieste, il ingrijeste si il apara de milenii.
A avut Ceausescu un rol in cele enumerate in pasajul anterior sau el s-a opus dar a fost fiind pacalit de invadator si asasinat pentru ca se opunea la implementarea actualei faze de distrugere si exploatare a neamului romanesc?
Adrian,
Eu vad lucrurile altfel. Un conducator raspunde de tot ce se intampla in tara lui, indiferent daca cunoste sau nu situatia reala. A fost in Valea Jiului la mineri in timpul grevei. Trebuia sa spuna: Mai tovarasi, eu nu cred ca voi v-ati rasculat degeaba. Domnul Dobre a facut un plan in 34 de puncte. Ia sa analizam noi fiecare punct in parte si sa vedem de ce s-a ajuns la acumularea atator nemultumiri? Cine este de vina pentru aceste situatii neconforme cu doctrina comunista?
Si atunci ar fi iesit la iveala chestia cu aragazele. Booon! Ia sa vedem noi cum s-au impartit aragazele de pe lista? Cine le-a luat? Etc. etc. etc. Si daca ar fi dat de pamant cu primarii, cu secretarii de partid, cu politrucii incapabili, cu ciubucarii, ar fi fost altceva. De ce n-a spus: Domnule Dobre, sunteti reprezentantul minerilor, va fac secretar al judetului, sau directorul minelor din Vale, sau primarul orasului Vulcan, ca sa dati dvs. aragaze pe merit. Si uite asa, ar fi putut Ceuseascu sa arate ca a fost un conducator drept si interesat de situatia omului muncitor. Nu l-a dus capul? Dar sa-i bage apoi pe mineri la rotisor, dupa ce le-a promis ca nu se vor lua nici un fel de masuri contra lor, la asta s-a priceput?
Prin toata comportarea lui, a dovedit ca a fost un aparator al sistemului corupt pe care-l conducea. Asa ca, dupa Greva din Valea Jiului au aflat si muncitorii ce stiau deja intelectualii tarii: ca regimul comunist era unul ticalosit si nedrept, ca toate pe care le-a cunoscut Romania de la origini pana in prezent. Peste zece ani a mai primit un avertisment prin greva muncitorilor de la Brasov. Aici a fost acelasi lucru: muncitorii s-au rasculat contra sistemului corupt comunist. Ceausescu a procedat la fel. Iar la Timisoara, doi ani mai tarziu nu s-a dat in laturi sa dea oridine criminale care au costata viata multor oameni. Asa ca, indiferent cine l-a executat pe Ceausescu, pentru greselile si crimele regimului lui, si-a meritat soarta. Ca acum vedem cine a profitat de pe urma disparitiei lui, e altceva. Pentru asta suntem NOI, si nimeni altcineva, de vina.
1. N-au fost 34 de puncte ci 23 de puncte pe lista de revendicari
2. Au fost schimbati sau demisi secretari de partid si sindicat, directori, directorul-general al CCVJ din Petrosani, inclusiv ministrul minelor, petrolului si geologiei, Constantin Babalau. Iar Ilie Verdet din nr. 2 pe linie de partid (secretar cu organizarea din cadrul CC al PCR) a ‘aterizat’ la guvern ca vice-primministru. Tot urmare a grevei din august ’77 tot personalul tehnico-economico-administrativ (generalizat apoi la nivelul Tarii) a fost obligat sa presteze 2 zile pe saptamana la „munca de jos”.
Sfat: aveti rabdare si veti afla mai multe!
3. Va grabiti sa-l judecati/infierati pe Nicolae Ceausescu, fara a urmari pana la final marturia mea. Ca martor ocular si blindat cu dovezi, pot afirma ca Nicolae Ceausescu a fost mintit/dezinformat/manipulat, mintit/dezinformat/manipulat, mintit/dezinformat/manipulat!, folosind o sintagma cunoscuta.
Va mai atrag atentia ca meseriile si specializarile securistilor de ieri si azi erau si sunt minciuna, intoxicarea, diversiunea si manipularea de mase si persoane, asadar inclusiv Nicolae Ceausescu.
Tot ca martor ocular, pot depune marturie concluzia la care-am ajuns ca la Lupeni in 3 august 1977 prin lipsa de masuri ferme de protejare a lui Nicolae Ceausescu, ca lui NC i sa dorit linsarea de catre minerii Vaii Jiului. O fi invatat saracul N. Ceausescu din lectia de la Lupeni si de aceea cred ca la Brasov si la ‘revolutie’ a evitat contactul direct cu masele.
Nu stiu ce carte ai scris, dar esti subdezvoltat mental si ai grave carete de cultura politica si sociala.
Nu stiu ce carte ai scris, dar esti subdezvoltat mental si ai grave carente de cultura politica si sociala.
Mai adaug informatia deja facuta publica ca Nicolae Ceausescu a dispus sa fiu adus la Bucuresti pentru a sta de vorba cu mine, dar a fost mintit/dezinformat/manipulat raportandu-i-se ca eu (total in bezna!) as fi respins oferta lui NC de a se intalni cu mine.
Saracul NC, nici macar n-a stiut c-am fost deportat din Valea Jiului la Craiova (la sfarsitul lunii august 1977) din ordinul personal al sefului Departamentului Securitatii Statului(DSS) de atunci, aflat in municipiul Petrosani si chiar la Lupeni inainte si in timpul grevei, general-locotenent Nicolae PLESITA (detin documentul DSS care specifica ‘isprava’ lui Plesita), si nici despre faptul ca Ilie Verdet si Gheorghe Pana au incercat sa renegocieze promisiunile facute de NC la Lupeni, 1977.
Sper ca stiti ca dupa ‘revolutie’ apareau mereu la televiziuni si in toata massmedia romaneasca, inclusiv cea din New York, mincinosii si mizerabill Nicolae Plesita si Ilie Verdet la intrecere cu ungurul Imre Asztalos (alias pentru Virgil Magureanu), toti trei laudandu-se reciproc dandu-se ‘eroi’ si ‘rezistenti’, primii doi pretinzandu-se ‘nevinovati’ privind greva minerilor din 1977 si in acelasi timp, toti trei intrecandu-se intru’ discreditarea mea afirmand ca la greva eram deja „tanar locotenent de Securitate” (apud Nicolae Plesita), ca ‘batusem’ la usa lui Verdet, acelasi Verdet, aflandu-se chipurile la „Stefan Gheorghiu” opunandu-se excluderii mele din „academie” (apud Ilie Verdet) si ca fusesem „turnator” la Securitate (apud Imre Asztalos).
Deci, aveti rabdare ca veti afla mai multe!