Lecţie de patriotism la festivalul „Marţian Negrea” – Valea Viilor
07.11.2017 22:36288 vizualizari0 comentarii
Lecţie de patriotism la festivalul „Marţian Negrea” – Valea Viilor
Festivalul „Marţian Negrea” din Valea Viilor încheie, an de an, agenda culturală de toamnă a judeţului Sibiu, anunţând marile sărbători de iarnă. Puţine manifestări devin “tradiţie”, organizarea periodică semnificând o echipă condusă de un om priceput şi, nu în ultimul rând, unitate în “cuget şi simţiri”. Primarul Ilie-Avram Pinte a reuşit, prin organizarea acestei ediţii, să facă buletin singurului festival din judeţ care duce mai departe memoria celui mai cunoscut înaintaş român din istoria comunei, compozitorul Marţian Negrea (1893-1973). A XIV–a ediţie s-a desfăşurat într-o organizare bine creionată în timp: simpozion – şezătoare – slujbă religioasă – parada portului popular – show-ul de călărie şi acrobaţii hipice – spectacol cultural în vechiul cămin cultural reabilitat, totul pentru a pune în valoare “PATRIMONIUL ŞI TRADIŢIILE” moştenite. Consiliul Local, Primăria, Parohia Ortodoxă şi Şcoala Gimnazială au dovedit că parteneriatul asumat are un rol esenţial în reuşita evenimentului cultural. În jurul primarului i-am regăsit pe părintele Petru Acatrinei – continuatorul regretatului preot Liviu Cristian, pe artistul plastic Mircea Ignat – creatorul bustului compozitorului, dar şi pe prof. dr. Miruna Negrea şi pe soţul acesteia, flautistul Adrian Stoica – ei constituind conducerea fundaţiei “Marţian Negrea”. Datorită lor comunitatea trăieşte o sărbătoare simplă şi vibrantă, iar căminul cultural a devenit singurul din România unde, periodic, comunitatea are acces la audiţii atent selectate de muzică cultă; cine s-ar fi gândit acum un secol că românii din Grui vor avea acces, vreodată, la concerte de muzică clasică – în cetatea medievală sau în cămin – ei care abia aveau voie să circule, la anumite ore, prin centrul comunei?
De ani buni, la fiecare ediţie, au fost invitate ansambluri folclorice din alte localităţi, vorumlocenii fiind mândri că au cunoscut “live” multe ansambluri folclorice. Aşa s-a născut “Şezătoarea din Grui”, autentică manifestare de acest tip din judeţ, nicăieri “şezătoarea” neatingând un atât de înalt nivel de audienţă şi popularitate, în comunitate. În şezătoare, parohia pune la dispoziţie vechiul Zal românesc, amenajat de sărbătoare, se vernisează expoziţii de lucrări de artizanat locale sau ale prietenilor comunei, se degustă bucate tradiţionale şi cei prezenţi asistă la un spectacol divers de cântec, joc şi voie bună. În acest an invitata de onoare a fost delegaţia oficială din Republica Moldova – satul Plop, raionul Donduşeni, în frunte cu primarul Aurel Guţanu, întregul festival fiind marcat de ideea înfrăţirii şi solemnitatea acestui moment unic în istoria celor două comunităţi. Era un pas logic, deoarece raionul Donduşeni a parafat înfrăţirea cu judeţul Sibiu, multe comunităţi sibiene şi moldovene demarând astfel de demersuri diplomatice. Seara de sâmbătă a început sub semnul dezbaterii simpozionului din 2016: “De ce iubim Valea Viilor?”, în acest an insistându-se pe proverbul “Omul sfinţeşte locul!”. Dacă anul trecut s-au identificat zece motive pentru care putem să ne îndrăgostim de Valea Viilor, acum s-au nominalizat oamenii care sfinţesc locul; părintele paroh Petru Acatrinei este un exemplu în familie, în biserică, dar şi în comunitate, iar primarul – primul gospodar (la al cincilea mandat) a adus pe locul doi comuna în G.A.L. Podişul Mediaşului, la accesarea fondurilor nerambursabile europene, fiind printre puţinele comune care finalizează în aceste zile două mari proiecte integrate (Măsura 322 şi 125A). Noi ştim ce ne-au lăsat înaintaşii, trebuie să ne-ntrebăm ce lăsăm noi pentru nepoţii noştri? Ce sădim în sufletul copiilor şi elevilor? Copiii iubesc patrimoniul local material … sau tradiţiile? Preşedintele G.A.L. Podişul Mediaşului, Ovidiu Drăguşianu a ţinut să precizeze că există oportunităţi şi pentru tineri, să se realizeze aici, pe aceste meleaguri. Reprezentanta Asociaţiei “Un viitor fără gunoi”, Adriana Horstman, a sensibilizat audienţa cu privire la importanţa unui mediu curat, prin colectarea selectivă a gunoiului. Punctul culminant al serii de sâmbătă l-a reprezentat şedinţa Consiliului Local Valea Viilor, solemnitatea fiind asigurată prin intonarea imnurilor de stat, adoptarea în unanimitate a Acordului de Înfrăţire dar şi prin prezenţa unei audienţe selecte a reprezentanţilor, Consiliului Judeţean Sibiu, care a asigurat şi sprijinul financiar al manifestării: preşedintele Daniela Câmpean, administratorul public Sebastian Dotcoş, primarii comunelor învecinate, juristul Mihai Baltador (fost director general al Centrului Regional de Formare Continuă pentru Administraţia Publică Locală Sibiu) – promotor al înfrăţirii şi mulţi alţii.
Cu gândul la “CENTENARUL MARII UNIRI” – în 2018 – “DUELUL CÂNTULUI şi JOCULUI” a fost susţinut de corul din Valea Viilor, grupul folcloric “Almăşanu” (Alma), grupul de dansuri germane, dar şi de oaspeţii de onoare din Moldova, fiind o veritabilă repetiţie pentru marele spectacol de duminică. Aici am redescoperit lucrările lui Mircea Ignat, ale artistului sculptor local Paul Gâdea, şi obiectele şi iile făcute în “Şezătoarea satului”, de grupul de elevi coordonaţi de înv. Eugenia Pârlea, Elena Laza, Monica Hentea şi Ana Suciu. Toţi cei prezenţi au jucat şi au cântat, aici lansându-se şlagărul festivalului, un adevărat imn al celor două localităţi înfrăţite: “Cântă cucul, bată-l vina, De răsună Bucovina/ Cântă cucu-n Vorumloc, De s-aude pân’ la Plop”. Aici s-a discutat şi dezbătut proverbul românesc: “Mai de ajutor ţi-e vecinul, decât fratele de departe”,cu toţii apreciind că cei peste 630 de km până în satul Plop nu sunt o distanţă foarte mare pentru termenul de vecin, cei doi primari afirmând răspicat şi convingător că sunt FRAŢI, dar şi VECINI!
Marea sărbătoare a comunei a continuat duminică, cu un maraton de manifestări. Slujba religioasă la biserica din Grui a fost un moment de reculegere şi adânci învăţăminte. Aici, primarul satului Plop i-a dăruit părintelui paroh o frumoasă icoană, precizând încă un element ce uneşte, bisericile având acelaşi hram, “Sf. Arh. Mihail şi Gavriil”! Agapa frăţească, parada portului popular, spectacolul “Haiduc Show” au dat ocazia tuturor să descopere peisajul cultural al comunei, în ultimele zile însorite din această toamnă. La deschiderea oficială a spectacolului din căminul cultural au ţinut să participe reprezentanţii Instituţiei Prefectului, senatorul Viorel Arcaş (nelipsit de la lansarea manifestării), Cătălin Stanciu – preşedintele Organizaţiei Municipale PSD Sibiu, primari din comunele învecinate, dar şi foarte mulţi localnici. Spectacolul “sărbătorii de suflet” a fost prezentat magistral de cântăreaţa Lorena Filipescu (din Laslea), pe scenă evoluând pe rând: prof. dr. Miruna Negrea şi Adrian Stoica (cu excelente selecţii de muzică clasică), veteranii “Junii Sibiului”, ansamblul “Strugurelul” Valea Viilor, formaţiile de dansuri germane şi dansuri romanes din Valea Viilor, artiştii Marinică Sicoe şi Vasile Stoica, ansamblul “Cheile Olteţului” din comuna Polovragi (cu un frumos şi talentat grup de trei generaţii, condus de primarul Gheorghe Epure) şi nu în ultimul rând interpreta de muzică populară Adriana Pânzari şi cântăreţul la nai, Aurel Clăciun, toate recitalurile culegând ropote de aplauze.
Dacă prima seară s-a încheiat într-o “HORĂ A UNIRII” simbolică, la finele manifestărilor “vocea de aur a melosului ardelenesc”, Robert Târnăveanu, a ridicat spectatorii, cu toţii cântând la unison versurile din “Hai să-ntindem Hora Mare”: “C-aşa este tot ROMÂNUL/ De când este pe pământ,/ A luptat pentru UNIRE/ Şi pentru PĂMÂNTUL SFÂNT”!
Mai multe detalii despre eveniment se pot descoperi în paginile “Gazetei de Valea Viilor”, dar şi în viitoarele transmisiuni radiofonice “Radio România” şi “Antena Satelor” asigurate de omul cu voce de aur, Ioan Vulcan, acesta dorind să fie prezent la întreaga manifestare, într-o localitate ecomuzeu.
Invitaţii au plecat păstrând în suflet frumuseţea locurilor, amintirile, dar şi emoţiile cunoaşterii!
Manifestările continuă, ziua de 8 noiembrie fiind sărbătoarea bisericii şi a comunei!
Să le urăm locuitorilor comunei Valea Viilor – România şi satului Plop – Moldova: “LA MULŢI ANI, FRAŢILOR”!
Marius HALMAGHI
Comenteaza