Date: sâm., 16 apr. 2022 la 10:02
Subject:
Conflictul ruso-ucrainian prin prisma istorică.
Material documentat
Conflictul dintre ucraineni și ruși este greu de înțeles fără a privi în trecutul acestor popoare slave înrudite. Slavii au format ultimul grup indo-european care a intrat în istorie, spre sfârșitul secolului Vl. Ei s-au diferențiat în timp în slavii de răsărit (din care s-au născut rușii, bielorușii și ucrainenii), cei de vest (din care s-au născut polonii, cehii, slovacii) si cei sudici (din care s-au născut bulgarii, sârbii, croații, slovenii).
Prima formațiune statală a slavilor de răsărit apare la mijlocul secolului al IX lea. Atunci au pătruns în teritoriile pe care se așezaseră slavii,negustorii pirați din nordul Europei, denumiți varegi sau rus, rhos… pe când cei care au cucerit nordul Franței de astăzi și apoi Britania (1066) se numeau vikingi sau normanzi. Sub conducerea acestor varegi, slavii au format prima formatiune statală, Hazaria (aproximativ anul 820), iar pe la 830 începe creștinarea acestui teritoriu imens. Pe la 885, Oleg Varegul cucereste Kievul si pune bazele dinastiei Rurik; astfel a luat naștere primul stat al slavilor de răsărit, Rusia Kieveană, formată din triburi slave, polanii, ulicii, tiverianii, severianii, dulebeții, croații albi). Rusia Kieveană ( = Rutenia in limba latină) a fost condusă de principi scandinavi chiar dacă masa mare a populației era slavă.
Rurik a fost întemeietorul mistic al dinastiei, iar numele de Ukraina apare în secolul XII, iar pe hărțile politice ale Europei apare în secolul XV. Ukraina înseamnă cnezat, teritoriu, teritoriu de graniță … Creștinarea Ruteniei Mari (compusă din Rutenia Albă, Rutenia Neagră și Rutenia Roșie) o face Cneazul Vladimir cel Mare în jurul anului 988, iar Iaroslav cel Înțelept emite o sumă de legi încorporate în Pravila Rusă, legi care au rezistat ulterior ocupației lituaniene-polone. Prin Cneazul Vladimir cel Mare a intrat Rusia Kieveană (Rutenia) în sfera culturală a Bizanțului.
Pe la 1169 începe destrămarea Rusiei Kievene, sub loviturile tătarilor care au avansat până in Europa Centrală, provocând mari distrugeri și jafuri. Din Rusia Kieveană s-au desprins Novgorodul (în nord), Suzdal-Vladimir, adică cnezatul Moscova, care va fi leagănul viitoarei Rusii (în nord-est), Galiția și Volînia (sud-est), cnezatul Poloțk (va fi vatra viitorului stat Belarus, Rutenia Albă). Galiția a ajuns în componența Regatului Polon iar Volînia a ajuns să fie inclusă în Marele Ducat al Lituaniei, în care a fost integrat si Kievul.
În 1170 cneazul Vladimir Suzdal atacă Kievul … dar apar tătarii și cumanii care îl preiau cam pe la 1240. În secolul XIV polonii și lituanienii îi atacă pe tătarii mongoli și ocupă Galiția, Volînia și Rutenia Transcarpatică. Pe la 1650 cazacii de pe Nipru lovesc uniunea polono-lituaniană și pun bazele actualului stat ucrainean, care era prins între Imperiul Otoman și Hanatul Crimeii, Rusia Moscovită si Regatul Polon, care atacă noua formațiune statală ucraineană, care cere ajutor rușilor moscoviți. Între 1770 ÷ 1795 (după împărțirea Regatului Polon), Galiția a trecut sub ocupație austro-ungară și restul Ukrainei a trecut sub controlul Rusiei.
După invazia tătară din secolul al XIV lea încep diferențierile lingvistice: rusa mică (sau ucraineana) devine o limbă de sine stătătoare care se deosebește de rusa albă (bielorusă) dar si de rusa mare (velikorusă), centrată în jurul Moscovei. Rusia Moscovită, sub conducerea lui Alexandr Nevski, deși plătește tribut mongolilor (…), se bate cu cavalerii teutoni și cu cavalerii suedezi pe care îi înfrânge și astfel își asigură autonomia; apoi scapă și de dominația mongolă a Hoardei de Aur, din secolul al XV lea.
Zona de sud a Ukrainei, greu accesibilă, unde se refugiau țăranii nemulțumiți din toate cnezatele/state din jur (inclusiv din Moldova și unde s-au format cazacii de pe Nipru), a fost disputată de Imperiul Otoman și Regatul Polon. Așadar, vreme de 400 de ani de la dispariția Rusiei Kievene și până la semnarea “tratatului” din ianuarie 1654, între teritoriul Ukrainei de astăzi și Rusia Moscovită nu au mai existat legături directe.
Lingvistic, limba ucraineană s- a dezvoltat ca și rusa și bielorusa în secolele XIV÷XVI. Însă, spre deosebire de ruși, ucrainenii nu aveau un stat propriu; rușii, care dispuneau deja de un stat format, au beneficiat de influențe externe care le-au fost benefice în dezvoltarea lor ulterioară. Expansiunea rusă către aceste teritorii a început cu Petru I, exact atunci când începea și criza Poloniei, ce avea să ducă la sfârșitul secolului al XVIII lea la dispariția acestui stat. Urmașii lui Petru I au continuat avansarea în teritoriile sud-estice ale Ukrainei de astăzi, numite Novaia Zemlia ( Pământuri Noi) sau Novaia Rossia ( Noua Rusie), teritorii care au fost colonizate cu țărani eliberați din șerbie, ceea ce face ca Ukraina să aibă astăzi aproximativ zece milioane de ruși.
Îndelungata ocupație rusească a făcut ca și ucrainenii să vorbească rusește. Rusa este în Ukraina precum engleza în India, o vorbesc toți. Vestul Ukrainei a rămas în sfera de influență a Regatului Polon, apoi în sfera de influență a Imperiului Habsburgic, care a preluat o bună parte a Poloniei după cele trei împărțiri succesive de la sfârșitul secolului al XVIII lea. Vestul ucrainean a devenit mai unit, depinzând religios de papalitate, de catolicism…
În secolul al XIX lea, cel al națiunilor si liberalismului, ucrainenii trăiau împărțiți în stăpâniri străine, ca și polonezii, ceea ce a avut efecte asupra formării conștiinței lor naționale. Până în anul 1904 Academia Imperială de Științe de la Petersburg a considerat limba ucraineană un dialect al limbii ruse, deși sunt limbi diferite. În secolul al XIX-lea unii creatori ucraineni au scris în limba ucraineană (marele poet Taras Șevcenko), iar alții în limba rusă (precum Nikolai Gogol). În 1863 rușii au interzis utilizarea limbii ucrainene în tipărituri (ceea ce fac astazi ucrainenii cu minoritățile conlocuitoare de la ei…). Rușii voiau sa îi asimileze cu forța. În a doua jumătate a secolului al XIX lea se produce marea mișcare națională în tot spațiul rusesc.
Limba literară ucraineană s-a format în secolul al XIX lea, în instituțiile poloneze de învățământ, mai ales la Cracovia (în Galiția). Ucrainenii mergeau la studii și la Vilnius unde funcționa o universitate poloneză. În 1875 Împăratul Franz Joseph înființează la Cernăuți o universitate unde a funcționat și prima catedră de istorie și limbă ucraineană. În 1916, Puterile Centrale au creat un regat marionetă al Poloniei. În februarie 1917 începe în Rusia revoluția bolșevică și polonezii reușesc să-și recapete țara, în vreme ce naționaliștii ucraineni au fost înfrânți și au rămas împărțiți între Rusia bolșevică și Polonia renăscută.
Tratamentul la care au fost supuși ucrainenii în cadrul URSS a mărit adversitatea și ura dintre ruși și ucraineni… Prin fenomenul Holodomor (Marea Foamete) a fost lichidată și categoria țăranilor ucraineni relativ bogați, adică kulacii. Pe de altă parte, regimul sovietic a dezvoltat o elită ucraineană fidelă regimului de la Moscova.
După Primul Război Mondial, tentativa de creare a unui stat ucrainean a eșuat și pentru că nu dispuneau de cadre pregătite acestui scop.Sub regimul sovietic care avea nevoie de aceste cadre, s-a dezvoltat o intelectualitate umanistă și tehnică. Aceștia au asigurat coloana vertebrală a statului ucrainean după 1989. Între cele două războaie mondiale, sovieticii îi sprijineau pe naționaliștii ucraineni din Polonia. Sentimentele masei de ucraineni erau profund antipoloneze. Mișcarea naționalistă ucraineană a găsit mare sprijin în Germania, care urmărea să lovească în Polonia (aici trăiau cinci milioane de ucraineni), dar să lovească mai ales URSS.
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial mulți ucraineni au luptat alături de Germania nazistă împotriva URSS. Între 1940 și 1945 Ukraina a fost mai nazistă și fascistă decât Germania lui Hitler și Italia lui Mussolini, ajungând la un nivel înalt de fanatism. Cele mai multe atrocități au fost comise de naziștii fanatici ucraineni în sud-estul Ukrainei, adică în Harkov, Donețk și Lugansk, exact unde vrea acum Rusia să intre … dar cu armată si război.
Cele trei provincii (autoproclamate republici în ianuarie anul acesta) au cerut ajutor Rusiei tocmai ca evenimente ca cele dintre 1940÷1945 să nu se mai repete. Documente ale epocii declasificate de Federația Rusă prin Arhiva Ministerului Apărării și de Război descriu crimele fascistilor ucraineni: 5,2 milioane de ruși uciși, 900.000 de evrei, 200.000 de polonezi, 400.000 de militari sovietici care erau prizonieri de război, 200.000 de moldoveni, români, basarabeni, țigani.
Ukraina a dorit ca Germania nazistă să învingă URSS participând cu batalioane ca cel al lui Sukovici din Lvov la lupta armată (mai degrabă teroristă) asupra satelor și localităților ruseşti. Biserica catolică ucraineană a binecuvântat toate atrocitățile comise de divizia nazistă ucraineană “Galicina” în septembrie 1941 la Babi Yar, lângă Kiev unde au fost omorâți 5000 evrei, 40.000 ruși și 3000 țigani. Alt criminal notoriu ucrainean a fost fascistul Vojnovski care a ucis împreună cu acoliții din batalionul său de criminali 160.000 evrei și 350.000 ruși. Sunt sigur că mulți dintre cititori nu au știut despre aceste evenimente și fapte, dar ele au existat, s-au întâmplat.
Liderul naționalist și criminal odios în acele vremuri a fost Stepan Bandera, care împreună cu acoliții săi a masacrat populații întregi de ruși, evrei, țigani, moldoveni… Stalin nu a vrut ca populația rusă să afle ce au făcut ucrainenii între 1940÷1945 și să dea semnalul unei răzbunări în masă, pentru masacrele, atrocitățile, progromurile, asasinatele și crimele comise de ucraineni care luptau alături de naziștii germani. În 1953 Stalin a murit, a venit la conducerea URSS Nikita Hrușviov, care în 1954 dăruieste Ukrainei peninsula Crimeea pentru a îndulci relațiile dintre ruși și ucraineni, dar și el ține la secret faptele odioase petrecute cu un deceniu înainte.
În 2013 a avut loc mișcarea “Maidanul” în partea de vest ucraineană, operă a influenței apusene unită și ideologizată de cultura poloneză. Desigur că URSS și după 1992 Federația Rusă (ca moștenitoare) a fost interesată de a se recunoaște Pactul Ribbentrop-Molotov de către toată lumea… rușii știind că până nu sunt recunoscute achizițiile teritoriale, granițele pot fi puse oricând în discuție. Noul tzar /țar Putin, a vrut să se prezinte ca cel care (în tradiția medievală a Moscovei) a recâștigat pamânturile Mamei Rusia.
Pentru acest obiectiv a montat o operă sângeroasă în Ukraina, care posibil din punct de vedere al dreptului istoric poate avea dreptate, dar din punct de vedere al dreptului international actual reprezintă o agresiune. Nu cred că se mai pot modifica încă o dată, frontiere Ukrainei… după anexarea cu forța a Crimeii.
“Prietenia” Romaniei cu Ukraina are o istorie nefastă și mai ales dramatică…
În 1918 Ukraina a dorit anexarea Basarabiei dar intervenția armatei române a dejucat și a anulat demersul şi dorința vecinilor de la nord. În 1945 Ukraina a dorit acelasi lucru, însă Stalin s-a opus din considerente pur politice, nicicum din dragoste pentru români. În 1992 Ukraina a participat cu trupe la războiul de pe Nistru alături de trupele ruse din Armata a XIVa a generalului Lebedev, împotriva românilor de acolo; dorința Ukrainei era de a desprinde regiunea transnistreană pe care și-au dorit-o pentru a o include in granițele ucrainene.
Din 1992 și până în prezent Ukraina este parte activă din formatul de negociere asupra regiunii Transnistria. Mafia care a condus Republica Moldova după 1991 a fost reprezentată de ucraineni, nu de ruși. Aceștia aveau ordine clare de la Kiev ca Republica Moldova să eșueze în toate planurile și au promovat separatismul la Bălți, Cahul, Bender, Tiraspol, în Găgăuzia…
Ukraina a dus o politică dură de distrugere a identității românești din teritoriile pe care le ocupă pe nedrept. Acest stat deține în mod arbitrar și injust teritorii românești cum sunt: Maramureșul istoric (ținuturile Apsei de Sus și Apsei de Jos), nordul Bucovinei istorice, Bugeacul (cu Ismail, Cetatea Albă), Insula Serpilor, Ținutul Herței… toate aceste teritorii românești fiind dăruite de mai marii vremii, adică sovieticii…
La Tribunalul de Arbitraj Internațional de la Haga/Țările de Jos, România a avut proces cu Ukraina privind platoul continental al Mării Negre de la gurile Dunării, proces în urma căruia România a câștigat aproximativ 9200 kmp de ape maritime. Ukraina se opune vehement ca cele două state românești (România și Republica Moldova) să se unifice, deoarece sigur ar pierde teritoriile românești aflate acum în componența vechii Rutenii.
Ukraina a sabotat circulația pe canalul Sulina (în urmă cu aproximativ 15 ani) când a eşuat intenţionat nava Rostok, blocând astfel pentru mult timp traficul pe șenalul navigabil al brațului dunărean; a fost o răzbunare pentru faptul că România obtinuse de la U.E. interdicția ca Ukraina să construiască canalul Bîstroe… interdicție pe care ucrainenii au ignorat-o. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Ukraina s-a dedat la crime și atrocități (chiar cu participarea populației radicalizate) împotriva oricui, mai ales a rușilor și evreilor, dezvăluind un naţionalism subuman, plin de ferocitate și ură rasială, etnică, religioasă.Dacă știm istoria reală vom ști cum să ne poziționam și cum să abordăm viitorul. Ukraina are astăzi ceea ce istoria i-a rezervat.
Ukraina nu a fost și nici nu va fi (ca și Ungaria) un stat prieten cu România. Politicienii nu trebuie să camufleze această realitate de teama că ar putea strica relațiile diplomatice… Care relații?… acelea de a tăcea și a nu face nimic?!… Există această zicere veche, antică: până si inamicii te pot respecta dacă nu arăți frică și lipsă de onoare. /SUBLINIEREA MEA NM/
– autor specialist –
Romică Adrian VLAD
Nu ai cum să înțelegi actualul conflict dacă nu înțelegi cum au apărut primele două state ucrainene,respectiv Republica Naționalistă Ucraina Occidentală în care acționa Armata Neagră ucraineană și Republic Populară Ucraineană în Răsărit în care acționa Armata Verde ucraineană. Pe fondul disoluției Imperiului Țarist, a celor două revoluții din Rusia, ultima bolșevică, apoi a disoluției Imperiului german și Austro-Ungariei a apărut Polonia, Țările Baltice și cele două republici ucrainene. Rețineți termenul de Republică Populară Ucraineană pentru că în întâlnim în Dombas! În Rusia odată cu Revoluția bolșevică începe Războiul civil între Armata Roșie și cea Albă. Revenind la cele două republici ucrainene trebuie spus că cea naționalistă avea sediul la Liov, era centrată pe Galicia Occidentală și Rutenia Carpatică pe care o dorea Cehoslovacia și Ungaria iar în est pe Bucovina. Republica Populară avea capitala la Vinitsa avea o parte din Podolia și se întindea în linie dreaptă până la Zhitomir. Restul a ceea ce înseamnă Ucraina de azi era în Rusia bolșevică. Adică Kievul, Poltava, Harkovul. Krivoy Rog iar sudul cu Odessa, Crimeea, inclusiv orașul Donețk era ocupat de Armata Albă. Apariția Poloniei și în special a Armatei Albastre poloneze și a luptei pentru independența Poloniei va genera trei războaie concomitente: războiul polono-ucrainean, războiul ruso-bolșevic-ucrainean și războiul polono-ruso bolșevic la care se adaugă războiul civil ucrainean între cele două republici. În concluzie între 1918-1920 teritoriul Ucrainei de azi este scena confruntării parte în parte a 5 armate colorate: Armata Neagră, Armata Verde, Armata Albastră, Armata Roșie și cea Albă. La care se adaugă intervențiile punctate ale Armatei române în Bucovina, Armatei Roșii maghiare în Transcarpathia unde se va ciocni și cu Armata cehoslovacă. În urma înfrângerii republicilor ucrainene, apoi a înfrângerii Armatei Roșii în Bătălia Varșoviei, Ucraina este împărțită între Polonia (care va primi Republica Naționalistă Ucraineană) și Rusia bolșevică care va primi Republica Populară Ucraineană. Odată cu apariția URSS se creează și RSS Ucraineană care va cuprinde inițial statul ucrainean ce s-a unit cu Rusia la 1653 apoi va primi de la Stalin inițial teritorii rusești, apoi la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial teritorii românești (Bucovina, Ținutul Herța, Sudul Basarabiei-Buceagul, teritorii poloneze cu Liovul, maghiare și solvace iar capitala va fi stabilită la Kiev. Hrușciov la 300 de ani de la Unirea Ucrainei cu Polonia va lua Republica Autonomă a tătarilor din Crimeea și o va lipi la RSS Ucraina. Insula Șerpilor fiind oferită cadou de statul român a fost și ea cedată Ucrainei.
Ce s-a întâmplat în timpul ocupației Germaniei naziste merită și aici câteva cuvinte pe scurt. În Ucraina au fost banderiștii lui Stepan Bandera ce erau aliații lui Hitler și care au făcut prăpăd în rândul rușilor, evreilor, țiganilor dar și al ucrainenilor. În fapt în perioada 1941-1944 în Ucraina a fost un veritabil război civil între banderiști pe de o parte, între ucrainenii populari ce luptau atât împotriva ocupantului nazist și a banderiștilor, dar și împotriva Armatei Roșii, dorind un stat ucrainean independent și ucrainenii loiali statului sovietic. Întrucât s-au comis foarte multe atrocități, Stalin a hotărât să nu publice informații despre războiul civil din Ucraina având în vedere complicația problemei, în schimb banderiștii și cu popularii au fost urmăriți, judecați și condamnați la moarte.
Cel mai important lucru este faptul că în 1991 Ucraina a încălcaț înțelegerea pe care au avut-o la nivel de conducerea sovietică cu Gorbaciov, respectiv de a păstra URSS pe o arhitectură slavă formată din Rusia, Ucraina și Bielorusia și cu rotația președinților la conducerea statului federal. Ucraina și-a declarat independența imediat după Țările Baltice fără a-și stabili prin tratate granițele cu vecinii. Rusia și-a asumat rolul de continuator a URSS în relațiile internaționale, la C.S la ONU și a preluat datoriile istorice ale URSS iar Bielorusia își va declara independența în 1996.
În 1991 Ucraina era a treia putere nucleară a lumii moștenind arsenalul defunctei URSS. În aceste condiții pe fondul crizei profunde prin care treceau statele ex sovietice după destrămarea URSS, multe fiind ajutate de SUA cu alimente, medicamente, inclusiv Republica Moldova, dar și datorită neîncrederii americanilor în Kiev și având în vedere acordul bilateral Ruso-Bielorus (Belarus) privind renunțarea bielorușilor la armele nucleare au propus Ucrainei Memorandumul de la Budapesta din 1994. SUA, Rusia și Marea Britanie se angajau față de Ucraina, în schimbul renunțării la armele nucleare, pe care le preda Rusiei, să-i asigure integritatea. Apoi obligația lor de a se abține de la amenințarea cu forța sau folosirea forței împotriva integrității teritoriale sau a independenței politice a Ucrainei, și că nici una dintre armele lor vor fi folosite vreodată împotriva Ucrainei decât pentru auto-apărare.
Având în vedere Memorandumul de la Budapesta trebuie să înțelegem că Rusia a încercat, pe de o parte, prin operațiunea specială să evite termenul de război, pe de altă parte, prin aceeași operațiune specială în scopul protejării civililor ruși, Rusia se consideră în situația de auto-apărare a etnicilor ruși. Dar, în momentul recunoașterii independenței celor două republici separatiste, apoi a unirii Crimeei cu Rusia, eliminând și statutul de Republică Autonomă pe care Crimeea l-a avut în Rusia atât în perioada RSS Ruse, RSS ucraineană și Ucraina, nu se mai poate vorbi de respectarea Memorandumului. În plus, Rusia avea obligația de a se consulta înainte cu SUA, Marea Britanie și Ucraina în care ar apărea o problemă. La rândul ei SUA trebuia să-și respecte asigurările date lui Gorbaciov de a nu se extinde către spațiul ex sovietic. Apariția Maidanului, a Revoluției Portocalii a dovedit că Memorandumul nu era făcut să dureze, că înțelegerile dintre Marile Puteri sunt precum scrisul pe nisip dacă nu au politicieni onorabili, verticali și patrioți.
Corect ar fi sa se dea si susele acestui”material documentat” semnat de „autorul specialist – Romica Aurel Vlad.” Personal vad aici texte copiate copios din alte postari anterioare care au avut decenta stiintifica sa arate sursele documentare. Daca s-ar fi mers pe lina istorica a textelor copiate si nu s-at fi facut alterari grosolane poate ca postarea ar fi trecut neobservata, dar umplutura din afara ariei academice aduce o nota de partizanism si fobii de proasta calitate.
Chiar daca Wikipedia a devenit aproape un domeniu public totusi din respect pentru creatia intelectuala se impune a fi citata. Inteleg ca a cita pe anteriorii postati cu informatii similare nu a fost in intentia domnului Romica, dar totusi…
Interesant este ca acest material, daca nu ma insel, apare postat a doua oara cu ingrosari Bold ca sa atraga atentia si a reusit.
Explicatiile infantile pe care le aduce postarea in partea finala sunt contrazise flagrant de constatarile unui specialist ONU si NATO – de data asta este un real specialist si nu doar unul autointitulat.
Dar apro-pos, in ce domeniu este specialist ce grad are,ca nu este prea evident si unde isi duce activitatea academica acest specialist?
Cam mult mister si cu specialistii astia.
Revin alaturat cu articolul promis : SITUAȚIA MILITARĂ DIN UCRAINA
De Jacques Baud – 1 April 2022
Faptul ca este vechi, de 16 zile, face ca sa vedem ca intuitia autorului a fost exacta si s-a dovedit.
Unde este textul lui Jacques Baud?
Sunt de părere că Ucraina suferă pentru crimele odioase descrise mai sus, mai ales că Dumnezeu spune „A Mea este răzbunarea; Eu voi răsplăti, zice Domnul”. (Romani 12:19). Mă așteptam ca pedeapsa divină să cadă mai curând pe capul turcilor pentru genocidul armenilor și asirienilor, decât pe ucraineni sau ruși.
O corecție mai sus, turcii nomazi au creat Khazaria, iar slavii răsăriteni conduși de varegi întemeiază Rusia ”mare”, care ulterior a fost numită Rusia Kieveană.
Nu văd cum unirea cu Rep.Moldova ar provoca pierderea teritoriilor rupte din România interbelică și alipite pe nedrept Ucrainei! Este clar că aceștia nu vor renunța nicicum/nicicând la Bucovina și Bugeac. Având o majoritate relativă (ucraineană) în teritoriile astea, plus că trec printr-un război care cu siguranță îi va debilita (dar nu distruge), vor respinge categoric și violent orice pretenții de drept istoric ale României, care ar trebui să rupă alianța militară încheiată cu NATO și să se bată pe cont propriu cu Ucraina (sau Rusia. învingătoare). Nici nu cred că mai avem hotărârea de a le recupera. Pântecul, frica și grija de sine domină voința de a ne exprima pe scena istoriei și a cere ce ni se cuvine, ca în trecut. Nu mai pun că avem o clasă politică nevolnică și nu mai avem nici voința de a ”recuceri” demografic cele două frânturi de teritoriu, înainte de a întreprinde acțiuni militare.
Soluția militară nu cred că mai e de actualitate fiindcă nu mai avem un spor demografic sănătos care să ne ajute, nu numai să ”împlem” Bucovina, Basarabia și Bugeacul, dar să alimentăm și armata.