Confesiunile lui Constantin DOBRE. (8)

Episodul 8

 

Provocari si incidente dupa greva

 

Provocare la mina Vulcan

 

In seara zilei de 4 august 1977 am primit informatia ca la mina Vulcan era mare tambalau. L-am trimis pe minerul grevist parosenean, Iacob Dumitru, la mina Vulcan, pentru a investiga si a-mi raporta tot ceea ce se intampla acolo. Dumitru mi-a povestit ca tot taraboiul a inceput de la cateva afise provocatoare din sala de pontaj. Afisele cu pricina indemnau minerii vulcaneni sa nu fie de acord cu 6 ore de munca pe zi, asa cum cerusera minerii grevisti la Lupeni. Cand minerii au aflat despre acele afise provocatoare, au inceput sa protesteze, sa rupa afisele si sa-i agreseze fizic pe cei cei din conducere si pe Verdet, aflat si el acolo. Iacob Dumitru s-a implicat direct in actiunile protestatoare incitand minerii vulcaneni si a avut inspiratia sa-mi aduca unul din acele afise. Iata ce era scris, cu majuscule, pe acel afis, citez: „MINERII DE LA EXPLOATAREA MINIERA VULCANREFUZA CU HOTARARE SA LUCREZE 6 ORE”

 

Mai tarziu, in cadrul a doua confruntari:

–         prima, la Petrosani in sediul Comitetului Municipal de Partid, din dimineata zilei de 5 august 1977, dintre mine si comisia guvernamentala de partid si de stat in frunte cu Ilie Verdet si Gheorghe Pana;

–         a doua, la sediul Militiei orasului Vulcan, din seara zilei de 5 august 1977, dintre mine si generalul de securitate, Macri Emil,

m-am folosit din plin de afisul de mai sus, ca dovada grosolana de provocare post-greva, pentru a contracara acuzatiile ce mi se aduceau ca fiind direct responsabil de faptul ca inca se mai batea personalul de conducere din cadrul exploatarilor miniere.

 

Incidente la mina Barbateni

 

In dimineata zilei de 4 august 1977, in sala de pontaj a exploatarii Barbateni, personalul de conducere al minei a fost huiduit si agresat fizic pe motivul ca nu se trecuse la programul de 6 ore, asa cum se ceruse initial in programul minerilor grevisti de la Lupeni. Confuzia a plecat de la faptul ca Ceausescu a aprobat trecerea la programul de 6 ore abia pe data de 8 august 1977, in urma compromisului descris in subcapitolul Confruntarea.

 

Provocari si confruntari la mina Paroseni

 

In dimineata zilei de 4 august 1977, m-am prezentat la mina Paroseni. In sala de pontaj se aflau minerii care trebuiau sa intre in schimbul de dimineata. Se mai aflau acolo inginerul-sef Marchis Gheorghe, presedintele de sindicat Purice Ion si maistrii din schimbul de dimineata. Se striga pontajul minerilor de pe o platforma din fata salii de pontaj. Cand minerii au sesizat prezenta mea, au intors spatele conducerii, imi strangeau mainile si au inceput sa strige sa devin presedintele lor de sindicat, huiduindu-l in acelasi timp pe Purice Ion.

Ca din senin, inginerul-sef a inceput sa strige catre mineri ca nu meritam sa-i reprezint pe linie de sindicat, pentru ca noaptea precedenta lipsisem de la serviciu si pentru ca eram despartit de familie. Presedintele de sindicat Purice Ion striga si el ca este adevarat ce spunea inginerul-sef si ca ma cunostea ca fiind un demagog din luarile mele de cuvant in cadrul sedintelor oamenilor muncii din trecut. La toata aceasta scena a asistat si un reprezentat juridic bucurestean din cadrul UGSR (Uniunea Generala a Sindicatelor din Romania), numitul Dionisie Cichi.

La auzul acelor acuzatii la adresa mea, toti minerii s-au indreptat agresiv catre acuzatori pentru a-i bate. Acuzatorii, impreuna cu

maistrii de schimb si reprezentantul UGSR s-au retras speriati langa peretele frontal al scenei de pe care vorbisera. Pentru a calma minerii si a preintampina baterea celor care ma acuzasera, repede m-am postat intre mineri si politruci, dupa care am cuvantat astfel: „Fratilor, nu cred ca merita sa va murdariti mainile cu sangele acestor provocatori paduchiosi si, spre disperarea lor, nu doresc sa polemizez cu ei despre viata mea privata pentru simplul motiv ca nici unul dintre ei nu mi-a tinut lumanarea langa patul nuptial. Totusi, tin sa-i linistesc pe criticii mei si sa va informez si pe dumneavoastra ca refuz categoric sa devin

presedinte de sindicat al minei Paroseni. Degeaba protestati fratilor, pentru ca statutul unui conducator sindical, de tipul celui din spatele meu, nu mi se potriveste. Eu sunt unul de-al dumneavoastra si nu unul de-al lor. Stiti bine ca ieri, la Lupeni, noi am denuntat practicile presedintilor de sindicat si a secretarilor de partid in legatura cu foile de boala. Si pentru ca am ajuns aici, dati-mi voie sa profit de prezenta in mijlocul nostru a reprezentantului UGSR si sa-l invit mai intai sa-si spuna numele pentru ca am o intrebare specifica pentru dumnealui.” Reprezentantul UGSR s-a prezentat cu numele si functia ce-o indeplinea. Minerii erau foarte atenti la ce urma sa-l intreb pe reprezentantul UGSR. Iata intrebarea: „Cu ce drept un presedinte de sindicat semneaza foile de boala?” Raspunsul lui Dionisie Chichi a venit scurt si concis: „Din punct de vedere juridic, presedintele de sindicat nu are nici un drept sa semneze foile de boala. Singura semnatura autorizata este cea a medicului care a emis certificatul medical.” La auzul celor zise de reprezentantul UGSR, toti minerii i-au luat cu huo si injuraturi pe conducatorii minei, prezenti acolo. Din nou m-am adresat minerilor astfel: „Fratilor, aceasta este dovada clara ca cei care ne conduc sunt abuzivi si demagogi. Eu zic sa-i lasam in pace pe cei care m-au criticat mai devreme. Nu merita sa-i mai bagam in seama. La Lupeni, noi ne-am cerut drepturile cinstit si curajos si am obtinut aprobarea lor. Ce trebuie sa retineti dumneavoastra este faptul ca incepand din data de 8 august vom lucra 6 ore pe zi si vom astepta si implementarea celorlalte revendicari aprobate. Acum va rog sa intrati in mina, iar eu ma voi duce la conducerea sectorului pentru a ma scuza ca nu m-am prezentat aseara la serviciu. Am fost prea obosit dupa doua nopti nedormite.” Minerii m-au ascultat si au intrat in mina dar nu inainte de a se uita amenintator, acuzator si injurios catre acuzatorii mei. Abia dupa intrarea minerilor in mina, cei amenintati au parasit sala de pontaj.

Dupa ce am iesit de la conducerea sectorului 2, m-am intalnit cu Mitrica Gheorghe, ajutor de miner la sectorul 2. Il cunosteam pe Mitrica. Era foarte muncitor, era casatorit si avea 7 copii minori. Toata familia lui Mitrica locuia intr-o garsoniera din Vulcan. Cu toate ca situatia familiala a colegului meu era foarte grea, Mitrica nu era trecut cu prioritate pe listele de apartamente cu 3 sau 4 camere. Mitrica m-a rugat sa-l ajut sa obtina, atunci pe loc, de la

conducerea exploatarii miniere Paroseni un apartament adecvat pentru el si familia lui. Am hotarat sa-l ajut pentru a obtine ceea ce ar fi meritat. Asadar, impreuna cu colegul meu, am mers direct la biroul directorului exploatarii. Directorul Avramescu Traian ne-a primit imediat. In biroul directorului a aparut si reprezentantul UGSR. Am adus la cunostinta lui Avramescu doleanta colegului meu. Dupa ce a ascultat despre ce era vorba, directorul a chemat la el pe secretarul de partid si presedintele de sindicat si a indicat sa fie adusa lista cu prioritatile pentru apartamente cu 2, 3 si 4 camere si cea cu cotele de apartamente alocate minei Paroseni.

Secretarul de partid si presedintele de sindicat au protestat in fata directorului asupra faptului ca eu nu aveam nici o autoritate pentru a forta acordarea de apartament colegului meu si ca numai comisia sociala avea acel drept de repartitie a apartamentelor. Reprezentantul UGSR nu s-a implicat in nici un fel in discutiile deja tensionate. Folosesc cuvantul tensionat, pentru ca politrucii erau iritanti prin ‚argumentele’ lor strigate. Dupa ce i-a linistit pe politruci, directorul mi-a spus ca pentru moment nu era nici o solutie pentru colegul meu, deoarece pe lista de alocatie se aflau numai 3 garsoniere. Colegul meu arata dezolat si usor intimidat de indrazneala strigata a politrucilor. Iata ce i-am raspuns directorului: „Dumneavoastra detineti un apartament cu 3 sau 4 camere in orasul Vulcan, iar sotia dumneavoastra are un apartament cu 2 camere in blocul artistilor (asa era poreclit blocul unde locuisera artistii cand s-a turnat filmul Lupeni 29 – n.a.) din Lupeni. Va rog sa hotarati acum, pe care dintre cele doua apartamente il cedati in favoarea lui Mitrica?” Pentru cateva secunde, toti cei prezenti, incluzandu-l si pe colegul meu, au ramas muti si incremeniti de indrazneala si franchetea intrebarii mele. Pus in fata evidentei cunostintelor mele despre situatia sociala a familiei directorului, acesta a fost primul care si-a revenit din soc si spre cinstea lui a zambit si a promis ca va ceda unul din apartamente in favoarea colegului meu. Directorul a mai promis ca el, personal, se va ocupa de documentele ce urmau sa fie intocmite pentru transferul de apartament. I-am multumit directorului pentru decizia luata, dupa care am parasit acel birou, lasandu-l acolo pe colegul meu pentru semnaturile de rigoare.

Aproape de iesirea din incinta minei, am fost ajuns din urma de reprezentantul UGSR incercand sa ma descoase despre cum de stiam ca directorul detinea 2 apartamente. Mi-am continuat drumul spre casa ignorandu-l total pe acel reprezentant al UGSR si fara a-i satisface curiozitatea.

Luat de valurile evenimentelor care au urmat, n-am mai aflat niciodata daca colegului meu i s-a cedat unul din apartamentele directorului sau daca si de acea data Mitrica a fost momit cu alte promisiuni desarte, sa mai astepte pana sa primeasca un apartament adecvat familiei lui.

 

Provocarile, confruntarile si ’discutiile’ de la Petrosani. Interventia minerilor de la mina Aninoasa  

 

In seara zilei de 4 august 1977 m-am prezentat la mina Paroseni pentru schimbul de munca din timpul noptii. In sala de pontaj, pe toata distanta parcursa pana la locul de munca si in subteran, toti muncitorii paroseneni intalniti mi-au strans mainile si m-au bombardat cu fel si fel de intrebari care vizau atat starea mea de spirit si in special despre confruntarea dintre mine si Ceausescu la Lupeni.

Chiar si la locul meu de munca au sosit ortaci de la locurile de munca invecinate, cu care am stat la taifas toata noaptea, fara a lucra nici un minut. De prisos sa spun ca nici un maistru sau inginer nu a vizitat locul meu de munca in acea noapte.

In dimineata zilei de 5 august 1977, la iesirea din subteran, am fost intampinat de catre directorul exploatarii miniere si informat de catre acesta ca eram asteptat la Petrosani pentru discutii cu Ilie

Verdet si Gheorghe Pana. Am acceptat sa ma duc la Petrosani.

Dupa ce am facut un dus, m-am schimbat in hainele de casa. La iesirea din curtea minei eram asteptat de catre soferul directorului care m-a condus, mai intai acasa (la cererea mea – luand cu mine afisul provocator de la mina Vulcan, brosurile referitoare la

Constitutia RSR, Legea 3/1977 si Legea 23/1966, exemplarul cu revendicarile grevistilor, trei coli de hartie alba format A4 – am transmis mesaj verbal de instiintare catre Maniliuc ca plecam la municipiul de partid din Petrosani pentru convorbiri cu Verdet si Pana) si apoi la Petrosani, in fata cladirii municipiului de partid. Aici am fost intampinat de catre secretarul municipal cu propaganda, Rusu. Acesta m-a condus prin spatele cladirii municipiului de partid intr-o sala de conferinte de la etajul 1, trecand mai intai printre niste civili care se uitau la mine ca la trecerea unui urs. Cred ca era in jurul orei 8 dimineata cand am ajuns la Petrosani.

In sala de conferinte, intr-adevar, eram asteptat de catre Ilie Verdet si Gheorghe Pana. Amandoi erau imbracati la fel cum ii vazusem prima oara, cu diferenta ca de data aceasta Ilie Verdet purta cravata la gat. O data introdus in sala de conferinte, Rusu a disparut. In mijocul salii se afla o masa masiva, dreptunghiulara si acoperita cu plus. In jurul mesei se aflau aproximativ 14-16 scaune confortabile si plusate. La mijlocul mesei, pe o parte se afla Verdet si cu Pana, si de cealalta parte eu. Pana si Verdet aveau, pe masa in dreptul lor, cate un carnetel pentru consemnari. La randul meu mi-am pus pe masa tot ce adusesem cu mine, pregatit sa consemnez despre discutiile ce urma sa le am cu cei doi.

Verdet mi-a zambit si mi-a strans mana puternic, zicandu-mi: „Bine-ai venit, Dobre tata!” Am replicat: „Cam puternica strangerea aceasta de mana!” Pana se uita la mine artagos si suparat. La mirarea mea despre chestia cu stransul mainii, Verdet mi-a zis: „Am vrut sa-ti sugerez speranta noastra ca vom dialoga cu tine constructiv si util despre ce ar fi mai bine sa facem impreuna pentru minerii nostri din Valea Jiului.” Hait, mi-am zis in gand, joaca tare si o face pe diplomatul, vulpoiul! Imediat l-am blocat la mantinela pe Verdet, replicandu-i: „Nene Verdet, daca respectati si implementati imediat tot ce ni s-a promis la Lupeni, nu cred ca am avea prea multe de discutat.” La auzul spuselor mele, Gheorghe Pana a sarit ca ars, si-a dat palaria pe spate si cu mainile in solduri, ma privea incruntat si agresiv. L-am fixat pe

Pana cu privirea si l-am intrebat sfidator si cu sange rece: „Ce este, nene Pana, nu va simtiti bine?” Verdet se uita pe furis catre mine si Pana. Apoi Verdet i-a zis lui Pana sa-si toarne un pahar cu apa si sa se aseze pe scaun. Zambind si chiar usor razand, Verdet m-a intrebat brusc daca doream o cafea. I-am raspuns ca doream

o cafea mare, daca se putea. Verdet, a chemat o femeie blonda careia i-a ordonat sa-mi aduca cafeaua asa cum o dorisem, comandandu-si si lui una mica si cu mult zahar. Gheorghe Pana n-a vrut cafea. Verdet a asteptat pana cand am inghitit cateva guri de cafea, dupa care mi-a zis, rar si apasat: „Uite ce e Dobrica tata, noi suntem de acord cu toate doleantele tale, exceptie facand Legea 3 din iulie a acestui an si programul de 6 ore. Despre aceste doua puncte am dori noi sa discutam si sa ne punem de acord.” I-am raspuns lui Verdet clar, tot la fel de rar si apasat: „Nene Verdet, revendicarile sau doleantele, asa cum va place

dumneavoastra sa le numiti, nu sunt numai ale mele. Ele sunt revendicarile majoritatii minerilor grevisti din toata Valea Jiului. Noi am inteles ca ele au fost aprobate de catre presedintele tarii. Cu ce drept va permiteti sa propuneti renegocierea a ceea ce deja presedintele a aprobat? Chiar daca ati avea mandatul expres al presedintelui, de renegociere a revendicarilor noastre, trebuie sa va dezamagesc precizandu-va ca eu nu am acordul minerilor grevisti si nici nu intentionez sa li-l cer, pentru renegocieri. Pe scurt, nu pot si nici nu doresc sa renegociez a ceea ce deja ni s-a promis din gura celei mai autorizate persoane din aceasta tara.” Verdet arata trist si dezamagit. Pana statea labartat pe scaun, cu capul dat pe spate si arata de parca il pocnise cineva cu un pumn in cap.

Dupa circa 1-2 minute de priviri tensionate, in tacere, am observat ca expresia fetei lui Verdet a devenit dusmanoasa, taioasa si agresiva, dupa care mi s-a adresat cu o adevarata tirada de reprosuri si acuzatii: „Asculta Dobre, ia aminte foarte serios la ce-ti spun eu aici si te rog sa nu ma intrerupi. Iti vorbesc cu toata raspunderea calitatii pe care o am pe linie de partid si stat. Tu nu te poti erija in reprezentantul tuturor minerilor din Valea Jiului. Noi reprezentam puterea clasei muncitoare din aceasta vale si nu tu! Noi stim ca tu, impreuna cu niste derbedei fara capatai, ati batut si fortat minerii sa vina la Lupeni. Nu mai vorbesc de faptul ca ai asmutit si continui sa-ti asmuti huliganii si derbedeii sa jigneasca, ameninte si chiar sa bata personalul tehnico-administrativ. Tara asta nu este o tirla fara stapani. Aici functioneaza legi clare si cine nu se supune va suporta toate masurile de rigoare! Tot ce crezi tu ca ati obtinut, la Lupeni, nu este un drept care vi se cuvine. Un drept obtinut prin provocari, instigari la nesupuneri de legi, teroare si intimidari nu se numeste un drept castigat. Acesta este un drept nul si abuziv! Acum ca totusi ati facut ce ati facut, cu toate aspectele negative enumerate mai devreme, te indemn prieteneste sa cobori cu picioarele pe pamant si sa fii de acord cu noi pentru a iesi cu fata curata din situatia creata de voi si nu de noi. (apoi zambind) Ce zici, batem palma?”

Gheorghe Pana mi-a zis si el: „Si sa mai stii tovarase ca-ti facem o mare favoare ca te afli acum in fata noastra si mai ales in casa partidului!”

Dupa ce am intrebat pe cei doi politruci daca terminasera tot ce aveau sa-mi spuna, le-am cerut sa asculte, fara a ma intrerupe, la

ce urma sa le zic.

Iata replica mea, citez din consemnari: „Regret ca n-ati invatat nimic din lectia ce v-am administrat-o la Lupeni. Dupa cum va manifestati aici, se pare ca nu va lasati pana cand nu veti vedea si simti, cu adevarat, partea urata a comportamentului minerilor infometati, umiliti cu etichete pe care nu le merita si in special mintiti cu aprobari venite de la cea mai inalta autoritate a tarii. Nu stiu ce sa cred! Nu cred ca sunteti naivi si lipsiti total de simtul adevarului elementar despre ce s-a intamplat la Lupeni. Cred mai degraba ca va credeti smecheri si va amagiti zadarnic cu ideea ca aveti de-a face cu in idiot care la cea mai usoara intimidare se pisa pe el de frica. Tare mi-e tema ca ma confundati cu voi! Sunt sigur ca v-aduceti aminte despre ce vi s-a intamplat pe ghereta portarului de la mina Lupeni! Ati uitat, intocmai ca niste curve, ca daca nu va aparam eu de furia minerilor, provocati chiar de voi, acum n-ati mai fi avut favoarea si onoarea de a sta de vorba cu mine. Nu va merge cu mine, asa sa stiti! Sa nu indrazniti s-o dati pe coarda amenintarilor si intimidarilor pentru ca, si de aceasta data, tot voi si nu eu voi fi responsabil de tot ce ar putea sa se intample.”

Politrucii au sarit sus, ca arsi, de pe scaune si erau rosii de furie.

Redau, exact, in continuare urmatoarea scena a confruntarii strigata, insultatoare si injurioasa.

Verdet: „Nu ti-e rusine tovarase sa ne insulti cu scene de trista amintire? Iti atrag atentia sa…”

Dobre: „Voi m-ati provocat!”

Pana: Sa-ti fie rusine, huligan si derbedeu ce esti!

Dobre: (Am sarit de pe scaun si am strigat furios catre Pana si Verdet) „Huligani si derbedei sunteti voi si cine v-a cacat asa de prosti si ticalosi! E bine?”

 

Verdet: „Eu nu m-am legat, ma, de familia ta”

Pana: „Te arestam pe loc si te bagam in fundul puscariei, huliganule!”

Verdet: (catre Pana) „Ghita, taci din gura!”

Dobre: (strigand tare) „Arestati pe pizdele mamii voastre!”

(Femeia blonda care-mi adusese cafeaua, si-a bagat capul pe usa din spatele celor doi si privea speriata catre noi)

Verdet: (strigand catre femeie) „Iesi si inchide usa ca nu e cazu.” (apoi catre mine, conciliant) Dobre nu striga ca ne aude lumea si nu se cade sa ne facem de ras.

Pana: (strigand tare) „Eu nu mai rezist!”

Verdet: (catre Pana) „Ghita, ti-am spus sa taci din gura! Stai jos si taci!”

Dobre: (adresandu-ma direct si amenintator catre Pana. Realmente eram scos din sarite) „Pe cine arestezi tu, ma! Sar la tine si te calc in picioare, Dumnezau ma-ti de scofalcit!”

(Pana se asezase pe scaun si se uita holbat catre mine)

Verdet: (conciliant) „Dobre, te rog! Fara injuraturi! Am auzit ca ai absolvit liceul din Lupeni cu bine. Esti baiat destept si educat. Nu se cade!” (apoi catre Pana) „Ghita, iti interzic sa mai vorbesti. Nu mai trebuie sa inveninam atmosfera discutiilor cu observatii neprincipiale si jigniri nesanatoase.” (catre mine si Pana) „Toti suntem vinovati de greselile facute!”

Dobre: „Voi sunteti vinovati, nu eu! Voi nu ma meritati ca partener de discutii! M-ati invitat aici sa ma jigniti si chiar sa ma amenintati cu arestarea!” (uitandu-ma incruntat la Pana)

Verdet: „Dobre, hai sa uitam ce-a fost mai devreme intre noi si sa ne aplecam peste problemele care ne framanta. Eu zic sa nu mai deschidem discutia despre ce a promis iubitul nostru conducator la Lupeni. Ce-a promis a promis si nu putem trece peste cuvantul secretarului nostru general. Noi am ramas in Valea Jiului ca sa-i ducem cuvatul la indeplinire. Esti multumit?”

Dobre: „Nu sunt multumit si nici nu doresc sa mai vorbesc cu nici unul dintre voi. Eu nu sunt tigan sa ma cert si sa ma injur cu voi ca la usa cortului si dupa aceea sa accept sa reiau jocul cu destinele

minerilor. Lucrurile sunt cat se poate de clare! Mai sunt numai doua zile pana la implementarea promisiunilor de la Lupeni. Implementati ce ni s-a promis si cu asta am terminat.” (m-am ridicat in picioare si am inceput sa-mi strang ce pusesem pe masa)

Verdet: „Dobre, Dobre, stai ma om bun ca nu arde lumea.” (am

dat sa ma indrept catre usa). „Uite Dobre, noi ne cerem scuze ca te-am suparat asa de rau! Da trebuie sa recunosti si tu ca ai intrecut masura. Si ca sa revin la oile noastre, trebuie sa-ti spun ca avem mari necazuri cu implementarea doleantelor voastre.”

Dobre: „Asta trebuia spusa la Lupeni si nu aici! V-am mai zis si repet, eu nu renegociez ce s-a promis minerilor din Valea Jiului.”

Verdet: „Dobre draga, tu stii bine ca la Lupeni nu s-au putut folosi cuvintele ‚nu se poate’ sau ca ‚va fi greu de implementat’. La Lupeni s-a hotarat ca e musai sa se poata si musai trebuie sa ramana. Pentru noi este ordin si ordinul nu se discuta! Se executa!

Problema noastra si a ta este: cum trebuie sa implementam mai bine acest musai. Si asa cum bine ai spus mai inainte, nu e timp de tagada sau jeluiala.”

Dobre: „Problema implementarii nu este a noastra!”

Verdet: (m-a luat prin incercuire propagandistica) „Dobre draga, lucrurile nu sunt chiar asa de simple. Dupa cum ne indeamna mereu iubitul nostru conducator, inainte de a se lua o decizie, noi avem datoria sa ne consultam cu masele sau mai bine zis cu reprezentantii lor, adica cu tine in cazul de fata, ma, om bun si zau, incapatanat ca un catar, (razand si facandu-mi complice cu ochiul) asa dupa cum zice o vorba din popor.”

Dobre: „Degeaba! Nu tine la mine cu tamaierea si gargara!”

Verdet: „Nu-i nici o tamaiere, Dobre tata. Crede-ma ca sunt destul de serios si trecut prin multe situatii grele.” (vazand ca-l priveam ironic, neincrezator si suspicios, Verdet a continuat). „Uite ce este Dobre! Te rog sa te asezi pe scaun, pentru ca am sa-ti fac o destainuire sincera de care sunt sigur ca ai sa te bucuri.”

Dobre: (razand si fara a ma aseza pe scaun) „Mai sa fie! Te pomenesti ca veti trece la implementarea promisiunilor chiar de astazi! Aceasta ar fi o decizie inteleapta de care m-as bucura cu adevarat!”

Verdet: (razand si apoi ranjind vulpeste) „Ma Dobre tata, mai intai iti spun deschis si fara rusine ca nici prin cap nu ne-ar fi trecut sa te invitam sa stam de vorba, din cauza umilintelor si tratamentelor la care am fost supusi nu numai eu si tovarasul Pana, dar si restul

aparatului superior de partid si stat. Dar s-a intamplat un lucru peste care eu si tovarasul Pana, aici de fata, nu am putut sa-l trecem cu vederea.” (Verdet a venit langa mine, si cu voce destul de joasa de parca se ferea sa fie auzit de catre alte persoane, mi-a zis) „Catre orele 4 din aceasta dimineata, am avut o scurta

convorbire telefonica cu iubitul nostru secretar general. N-am sunat eu! Cred ca-ti dai seama ca n-as fi indraznit sa deranjez la acea ora! Te rog sa ma crezi ca am fost foarte surprins de telefonul care l-am primit, dar si afectat si ingrijorat ca la acea ora tarzie de noapte, iubitul nostru conducator se mai gandea si framanta de felul cum trebuie sa actionam pentru a rezolva doleantele voastre. De data aceasta, printre alte indicatii care ne-au fost trasate, ni s-a ordonat expres ca inainte de a implementa masurile care se impun, sa ne consultam si cu minerul care a prezentat doleantele de la Lupeni. Si chiar m-a intrebat sa-i spun

cum te cheama! Sa stii ca i-am spus cum te cheama si tot ce stiam despre tine! Tin sa-ti precizez ca te-am si laudat, la telefon, ca fiind un om cu scaun la cap si cu multa putere de intelegere!” (apoi cu un ton de parca mi-ar fi facut o mare favoare, Verdet mi-a zis) „Trebuie sa-ti spun ca n-am vrut sa-l supar, la telefon, pe iubitul nostru conducator despre pataniile umilitoare la care am fost supusi eu si tov. Pana. Si cred ca am facut bine, dand astfel dovada de maturitate politica si putere de sacrificiu. Dupa cum vezi, am pus mai presus interesul general fata de cel personal!” (l-am lasat pe Verdet sa delireze in continuare) „Dupa ce am multumit frumos de ordinul care l-am primit, imediat l-am instiintat pe tov. Pana despre ce era vorba si ce urma sa avem in vedere, cu maxima prioritate. Si pentru ca noi suntem soldati credinciosi ai partidului si secretarului nostru general, am trecut fara sovaire la actiune. Asa se face ca ne aflam acuma fata-n fata cu tine!” (continuam sa tac)

„Pentru a duce la indeplinire ordinul primit, eu zic sa ne asezam cuminti la masa si sa ne consultam despre ce ar fi mai bine sa facem, pentru ca nu mai este timp de pierdut cu discutii inutile si nesanatoase.”

Pana: „Eu pot confirma tot ce-a spus tovarasul Verdet!”

Verdet: „Ghita, nu mai interveni! Lasa-l pe Dobre sa-si adune gandurile, sa revina pe scaun si sa incepem sa ducem pana la capat mandatul secretarului general.”

Pana: „Bine, tac! N-o sa mai scot nici-o vorba! Va las pe

dumneavoastra sa conduceti discutiile!”

(Verdet a revenit si a luat loc pe acelasi scaun pe care sezuse mai inainte. Pana nu se miscase de pe scaun. Amandoi imi zambeau ranjit si ma indemnau cu mainile sa ma asez din nou pe scaun. Politrucii ma priveau fix si intrebator)

Dobre: (mi-am reluat locul pe scaunul pe care sezusem, hotarat sa nu las acei provocatori ordinari sa aiba ultimul cuvant)

„Pe mine nu ma priveste cu nimic ultimul vostru mandat si nici nu doresc sa impartasesc cu voi impactul si surpriza ce ati avut-o la primirea telefonului din partea presedintelui. Este treaba voastra si va rog sa ma scutiti de alte marturisiri de acest gen.” (Pana se uita urat la mine si se framanta pe scaun. Verdet a repetat de doua ori expresia: „Imi pare rau Dobre ca vorbesti cu lipsa de respect despre tot ce ti-am spus confidential! Sa stii ca-mi pare rau!” L-am ignorat pe Verdet si am continuat)

„Este pentru ultima oara cand va zic ca voi si partidul vostru sunteti vinovati ca ne-ati adus in starea de sclavi si ne-ati provocat sa va administram lectia de la Lupeni.”

Pana: „Vorbesti prostii, ba tovarase, pentru ca si tu si cu altii sunteti membri de partid. Am facut gresala cand v-am primit in randurile noastre.”

Dobre: (adresandu-ma direct lui Pana) „Da, dar mancam din cazane diferite ca marime si continuturi. Noua, celor multi, ne-ati oferit un cazan mic umplut cu zeama chioara din care sorbim cu linguritele, iar voi si cei ca voi, putin la numar in raport cu noi, v-ati rezervat cazanoiul cu bunatati inepuizabile, adanc si larg cat minele de carbune, din care sorbiti cu linguroaiele pe nerasuflate. Poti sa intelegi, soldat neinstruit, cum vine chestia asta cu cazanele?”

Pana: (rosu de furie, mi-a replicat) „Mie sa nu-mi vorbesti, ba tovarase, de povesti cu instruirea. Eu sunt un soldat bine instruit si credincios pana la sacrificiu partidului! Acum inteleg eu cum ai reusit sa sucesti mintile minerilor cu propaganda aia a ta ieftina si de cacat! Si sa ma ierte tovarasul Verdet ca ma folosesc din nou de o expresie populara, da nu am gasit cuvantu potrivit.” (apoi razand ca prostul) „Auzi la el, propaganda cu cazanele!”

Verdet: „Ghita, ti-am spus sa nu mai vorbesti! Nu mai vorbi necuviincios ca nu se face la momentu de fata! Trebuie sa inaintam cu discutiile principiale!” (apoi catre mine) „Dobre, ai promis sa nu te mai angajezi in discutii sterile si nesanatoase!”

Dobre: (catre Verdet) „N-am promis nimic!” (catre Pana) „Replica mea cu cazanele este de bun simt, reflecta adevarul crud si de aia minerii m-au ascultat si urmat.” (apoi miscandu-mi degetul acuzator catre cei doi politruci, le-am strigat) „Propaganda voastra este mincinoasa, provocatoare si de cacat din care mancati vartos cu polonicele! De-aia v-au huiduit minerii si erau cat pe-aci sa va omoare!”

Verdet: (usor amenintator) „Dobre nu te juca cu cuvinte grele c-o sa regreti!”

Pana: (sarind din nou de pe scaun, privindu-ma incruntat si tragandu-si palaria pe ochi pentru a ma intimida, cred ) „Vorbeste ca pe maidan, tovarase Verdet! Eu propun sa nu mai ascultam la cuvintele grele pe care ni le adreseaza!”

Verdet: „Ghita, ti-am spus sa taci si sa nu te mai amesteci cand nu trebuie! Toarna-ti un pahar cu apa si calmeaza-te! Tafna ta incepe sa ne aduca deservicii. Nu uita care ne e tinta! De-acu inainte numai eu conduc! Vei fi responsabil daca te mai amesteci!”

Pana: „Am inteles tovarase Verdet, da ca persoana responsabila n-am putut sa rezist! Eu ma duc la toaleta de serviciu sa-mi dau cu apa pe ochi!” (indreptandu-se catre una dintre usi)

Dobre: (strigand catre Pana) „Cu apa de la veceu si nu de la chiuveta!”

Verdet: „Dobre, ajunge cu jignirile! E mai in varsta ca tine si e nervos din fire!” (referindu-se la Pana)

Dobre: „Daca este nervos din fire, spitalul este aproape!” (apoi ironic) „Sau poate ca numai munca de jos ar putea sa-i fie de ajutor!”

Verdet: (zambindu-mi) „Uite Dobre tata, daca tov. Pana te deranjeaza asa de rau ii zic sa se ocupe de alte probleme si sa ne lase sa continuam discutiile numai noi doi. De acord?”

Dobre: „Pe mine ma deranjeaza toti provocatorii ordinari si lipsiti de simtul realitatii si le raspund pe masura obrazniciilor lor. Asadar, fara obraznicii si provocari la adresa mea si a minerilor grevisti! Ma lasa rece daca de fata se afla una, doua sau mai multe persoane.”

Verdet: „Nu este bine Dobre sa participe mai multe persoane la discutii. Mie mi s-a incredintat misiunea secreta sa stau de vorba cu tine! Hai sa dialogam, numai noi doi, despre miezul problemei care ne framanta! Asa ca intre niste barbati responsabili si constiinciosi!”

Dobre: „Cat de responsabila este persoana din fata mea si care

imi cere insistent sa dialogam, cand mai devreme m-a jignit pe mine si pe minerii grevisti cu epitete scandaloase de derbedei, huligani si batausi?”

Verdet: „Dobre, tu nu poti sa negi ca la Lupeni am fost tratati cu lipsa de respect, huiduiti, insultati si amenintati. Si chiar sechestrati si agresati fizic, ma refer la mine si tov. Pana.”

Dobre: „Da, dar acelea au fost reactii firesti si justificate ale minerilor la starea umilitoare de sclavi in care am ajuns, tergiversari si amanari in rezolvarea revendicarilor, minciuni si chiar provocari si amenintari grosolane cu interventia militara in Valea Jiului.” (apoi aratandu-i afisul provocator de la mina Vulcan) „Chiar si dupa greva de la Lupeni ati continuat cu provocarile! Stiu precis ca din initiativa si cu aprobarea dumitale au fost lipite pe pereti afise de acest fel la mina Vulcan. Ati fost martor la reactia minerilor vulcaneni si chiar pedepsit cu amenintari, injurii si lovituri

cu suplimentele de mancare. Nu minerii rasculati au fost si sunt derbedei si huligani! Noi am raspuns si vom raspunde pe masura provocarilor huliganice, agresive si obraznice! Asa sa stiti!”

Verdet: (pus in fata evidentei provocatoare cu afisul de la mina Vulcan, Verdet arata pleostit si umilit) „Recunosc ca am inghitit paharul amarnic al situatiei de ieri de la mina Vulcan.”

Dobre: (aratand acuzator cu degetul catre Verdet) „Chiar si aici v-ati permis sa provocati si sa amenintati! Sunt foarte indignat si revoltat pentru ca incercati sa va dati inocenti. Adevarul este ca noi suntem victimele provocarilor voastre murdare si multiple! (vazand ca Verdet nu zicea nimic si ma privea nauc, am continuat) „Eu am crezut ca m-ati invitat aici pentru a va lumina despre eventuale nelamuriri pe care le aveti si a propune masuri aditionale in sensul largirii spectrului punctual si revendicativ de la Lupeni, dar in nici un caz pentru a pune in discutie esenta punctelor revendicative sau ciuntirea setului revendicativ.”

Verdet: „Daca te rog sa ma scuzi pentru jignirile pe care ti le-am adresat tie si colegilor tai mai devreme, esti de acord sa discutam ca doi oameni civilizati si sa ne aplecam pe fondul problemelor?”

Dobre: „Repet, nu accept rediscutarea esentei punctelor revendicative sau ciuntirea setului revendicativ. Va stau la dispozitie numai cu aspectele care va nelamuresc din setul de revendicari aprobate deja de presedintele tarii.”

Verdet: (parca mai invigorat si putin entuziasmant) „Este vorba, Dobrica tata, sa ne lamurim reciproc despre tot ce ati cerut.”

Dobre: „Eu si minerii grevisti am fost si suntem foarte lamuriti despre revendicarile cerute si aprobate de catre presedinte. Astept sa aud care sunt nelamuririle dumneavoastra.”

(La acel moment a aparut Pana, stergandu-se pe maini cu o batista pe care ulterior si-a varat-o in unul din buzunarele hainei. Am fost si raman convins ca Pana a ascultat, prin usa WC-lui

ramasa intredeschisa, conversatia dintre mine si Verdet. Verdet i-a cerut lui Pana sa se mute pe un scaun de la capatul cel mai indepartat al mesei si sa nu intervina sub nici un motiv in discutiile ce urmau sa aiba loc. Pana a promis ca va respecta ceea ce-i ceruse Verdet)

Verdet: (a scos din unul din buzunarele hainei exemplarul cu revendicarele minerilor pe care i-l inmanasem lui Ceausescu la Lupeni si mi-a zis) „Uite Dobre, eu iti propun sa ne uitam pe lista cu doleante si sa ne oprim la punctele la care eu cred ca sunt

nelamuriri.” (apoi increzator ca era pe punctul de a-si atinge scopul, si parca la comanda, Verdet a dat-o pe banda amabilitatilor de gazda grijulie si ospitaliera, insotindu-si cuvintele cu gesturi, zambete, glume de prost gust si mereu facandu-mi complice cu ochiul asemenea unei matroane de bordel) „Dobrica tata, eu cred ca esti de acord cu mine ca nu putem trece la discutii serioase pe stomacu gol si fara sa dam pe gat ceva racoros! Nu se cade sa ne neglijam, nu-i asa? (batandu-se usor cu palma pe burta si facadu-mi teoria similaritatii dintre stomacul uman si motorul unui autobuz) „Stomacu asta este la fel ca motoru de la autobuz! Ii dai benzina, merge autobuzu! Nu-i dai papa, nu merge autobuzu si-ti da tot felul de necazuri!” (facandu-mi complice cu ochiul si zambindu-mi curveste, Verdet s-a ridicat de pe scaun si mi-a zis) „Te rog sa ma scuzi pentru cateva momente! Vreau sa aflu cu ce s-a pregatit activul nostru de partid sa ne serveasca in momentu asta, deosebit de important!”

Dobre: „Nene Verdet, nu cred ca este cazul sa va obositi prea mult. Eu doresc numai o cafea mare. Mai doresc sa si fumez, daca nu deranjeaza prea mult!”

(Gheorghe Pana, nu scotea nici o vorba, isi tinea capul aplecat in jos, zambea si se facea ca-si noteaza ceva in carnetelul lui)

Verdet: (prefacandu-se ca-l suparasem si dojenindu-ma in stilul lui caracteristic) „Sa stii Dobre tata, ca aici nu mai sunt de acord cu tine! Ca gazda, ma simt jignit! Trebuie sa mancam ceva ca se apropie pranzu! Nu este vorba de o masa festiva ca alea cu

strainii! E ceva frugal ca la botu calului! Si vor veni si cafelele!” (apoi vorbind si in numele lui Pana, Verdet a continuat mierleste) „Noi nu avem nimic impotriva sa si fumezi. Nu putem refuza asta musafirului nostru! Nu se cade!”

(Verdet, urmat de Pana, au disparut pentru circa 5-10 minute. In lipsa lor, prima data mi s-a adus o scrumiera si o ceasca mare de

cafea. Apoi au fost aduse 3 tavi rotunde si asezate pe masa, cate una in dreptul meu si a celor doi politruci. Pe tavi se aflau cate 3 pahare, sticle cu apa minerala, bere si sucuri. Apoi alte cateva tavi cu sandwich-uri, branzoaice si prajituri. Pe timpul „discutiilor” care au urmat m-am atins doar de cafea si apa minerala. Dupa circa 10 minute, Verdet si Pana au reaparut si s-au asezat pe aceleasi locuri. Politrucii erau numai zambete si ma indemnau sa mananc si sa beau. I-am lasat sa se indoape bine, dupa care l-am intrebat pe Verdet sa-mi spuna ce nelamuriri avea)