LIBERTATEA PENTRU CARE AU MURIT ROMÂNI LA REVOLUȚIE

În ultimele zile la TV, radio și presa scrisă s-a anunțat știrea condamnării d-lui col. (r) Vasile Zărnescu la 1 an și o lună închisoare, instanța amînînd executarea pedepsei (rupt de ani de zile de noua terminologie penală, înțeleg că este vorba de vechea pedeapsă cu suspendare) pentru savîrșirea infracțiunii de negare a holocaustului.

Unii au anunțat știrea în mod sec, ca o premieră în țara în care peste 1.000 de oameni și-au dat viața luptînd pentru libertate, presa vîndută a jubilat, presa naționalistă (care după cum văd la ultima verificare, se pare că s-a redus la doar 4 site-uri!) și-a exprimat revolta.

Din păcate, știrea a ajuns în multe situații prezentată greșit (fiindcă așa este presa de azi, scrie dupa ureche). Unii au anunțat că pronunțarea s-a făcut în baza legii nr. 217/2015 – nu, a fost pronunțată în baza art. 6 alin. 1 din OUG nr. 31/2002 devenită legea nr. 107/2006 (cele trei acte normative pe care eu le numesc „legile anti-adevăr” sunt cunoscute mai degrabă, după numele autorilor, ca „ordonanța lui Năstase”, „legea lui Antonescu” și „legea lui Wexler”). S-a mai anunțat, tot în mod greșit, că această condamnare a fost pronunțată pentru scrierea cărții „Holocaustul gogorița diabolică” – nu, a fost pronunțată pentru scrierea a două articole postate on-line în 2013 și 2014 și a cărții „Sabin Orcan Suporter”. Cartea „Holocaustul gogorița diabolică” se pare că este un alt dosar, care stă pe țeavă.

Întrucît nu am citit nici cele două articole (site-ul pe care au apărut a fost șters de mult) și nici cartea, nu pot să le comentez. Și atunci poate vă întrebați de ce scriu acum. Aveți puțină răbdare, sper că veți înțelege.

X

Necitind cele trei scrieri încriminate, nu pot să mă pronunț pe fondul cauzei. Dar nu pot să mă pronunț nici pe problemele de procedură, întrucît îmi lipsesc niște date concrete. Din cîte îmi amintesc, urmărirea penală împotriva d-lui Zărnescu a început anul trecut – și atunci, pentru articolele din 2013 și 2014 termenul de prescripție (5 ani în aceste cazuri) ar fi fost împlinit, caz în care nu mai putea fi trimis în judecată și condamnat pentru acestea. Din minută rezultă clar că s-a reținut concurs de infracțiuni și nu infracțiune continuată. Dar poate mă înșel, poate urmărirea penală a început mai înainte.

Nu am înțeles de ce dl. Zărnescu nu a atacat OUG nr. 31/2002 la Curtea Constituțională. Este adevărat, prin anul 2007 (cred, oricum cam pe atunci) o astfel de acțiune în contestarea constituționalității inițiată de dl. George Piscoci Dănescu a fost respinsă. M-am străduit să citesc și eu motivarea hotărîrii, dar nu am reușit să o obțin. Oricum, se putea face o nouă cerere, bazată pe alte motive.

Cele 3 legi pe care le-am menționat încalcă Declarația Universală a Drepturilor Omului – articolul 19, Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale (adoptată de UE) – art. 10 și Constituția României – art. 20, 30 și 31. Și batjocorește martirii revoluției printre care, cu puțin ghinion, mă puteam număra și eu.

Roger Garaudy a fost unul dintre cei mai mari filozofi ai sec. XX. A fost comunist, cei mai mari scriitori și filozofi francezi din prima jumătate a sec. XX au fost comuniști, și vă spun din nou să nu cădeți în capcana lui Vladimir Tismăneanu, care asimilează comuniștii cu bolșevicii.

Dau din nou exemplul prietenului meu, răposatul Nicolae Cerveni – comunist, naționalist și bun creștin, un om de un curaj nebun. În 1949, la un curs de marxism-leninism a spus „Între Stalin și Hitler nu-i vreo deosebire. Stalin transpune în plan bolșevic nazismul în Rusia”. A fost exclus din partid, exmatriculat din facultate și condamnat la 5 ani de închisoare.

Fusese turnat de colegul lui, evreul Foscolo, dar apărat de avocatul evreu Nastrigal (pentru curajul său în procesele politice, Nastrigal a fost exclus din avocatură).

Să mă întorc la Garaudy, autorul multor cărți care spuneau adevărurile incomode pentru dușmanii acestuia (adică ai adevărului).

Atitudinea sa antisionistă din cartea “Miturile fondatoare ale politicii israeliene” a fost declarată antisemită, astfel încît, trimis în judecată la data de 10 iulie 1996, justiţia franceză l-a condamnat la 27 febr. 1998 (la vîrsta de 85 de ani!) pentru contestarea crimelor naziste împotriva umanităţii şi pentru defăimare rasială. In apel, la 16 dec. 1998, a mai fost condamnat şi pentru provocare la ură rasială.

Recursul său a fost respins la 12 sept. 2000, iar Curtea Europeană a Drepturilor Omului i-a respins şi ea cererea prin care invoca în apărarea sa, printre altele, libertatea de gîndire, libertatea de exprimare, dreptul la un proces echitabil etc., Curtea motivînd prin faptul că instanţele franceze au aplicat legea franceză (chiar dacă în speţă, legea franceză, ca şi legea română de altfel, încălca drepturile recunoscute tuturor cetăţenilor europeni prin Convenţia Europeană a Drepturilor Omului).

Degeaba au sărit în apărarea sa mari personalităţi ale lumii: fostul preşedinte al Elveţiei, Georges-Andre Chevallaz, de formaţie istoric, celebrul violonist evreu Yehudi Menuhin, la fel de celebrul abate Pierre (Henri Groues), care în urma acestei luări de poziţie a fost exclus din comitetul de onoare al LICRA (Liga Internaţională Contra Rasismului şi Antisemitismului), un grup de 20 de profesori de la cele mai mari universităţi italiene, etc.

Roger Garaudy a fost condamnat pentru negarea holocaustului, deşi în repetate rînduri a precizat că el nu l-a negat ci, dimpotrivă, a criticat Israelul şi pe sionişti pentru faptul că au minimalizat crimele naziste pe care le-au redus de la 60 de milioane de oameni ucişi la doar 6 milioane de evrei victime ale lagărelor de concentrare.

X

O să vă povestesc acum ceva despre care nu am scris niciodată.

A existat o zi care mi-a schimbat viața. Dacă mi-aș fi fi dat seama atunci de ceea ce va urma, aș fi ținut minte exact ziua. Așa însă mai știu doar că a fost în vara anului 2003.

Am luptat pentru România și pentru români cum nu știu dacă a mai fost cineva în această țară. Și pentru lupta mea, am primit ce primesc de obicei în țara asta patrioții – nu gloanțe, dar înscenări de dosare, cu oameni bătuți în timpul noii democrații ca să declare mincinos împotriva mea pentru ca noile autorități să poată să mă aresteze, împiedicarea mea să mai profesez, refuzul de a mi se achita despăgubirile cuvenite, încălcarea multor drepturi la care CEDO a rămas insensibilă.

În noua Românie, pentru care mă dusesem la revoluție pregătit să mor, eu nu mai aveam din ce să trăiesc. Nu puteți să vă imaginați ce ani am avut. Dar a venit ajutorul lui Dumnezeu (cine nu crede, treaba lui) și apoi am găsit explicațiile în Biblie.

 

„Luptă-te pînă la moarte pentru adevăr, şi Domnul Dumnezeu se va lupta pentru tine” (Iisus, fiul lui Sirah 4.28) – am luptat zeci de ani pentru adevăr și cînd Dumnezeu a văzut că nu abandonez lupta, m-a ajutat.

“Deci, nu duceţi grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca?” (Matei 6.31) – este greu să credeți, dar în acei ani grei am primit ce să mănînc, ce să beau, ce să îmbrac, eu am trăit pe viu Cuvîntul Evangheliilor.

În 2002 am primit prima despăgubire, din care am cumpărat un apartament în care să îl aduc și pe tatăl meu fiindcă mi-am dat seama că la vîrsta lui este periculos să îl las singur.

Au urmat cîteva luni de lucrări de reparații și alte cîteva luni de cărat lucrurile și cărțile pe parcursul unei stații de autobuz, drum pe care l-am numit ulterior „Drumul Damascului”. Cărînd miile de cărți, am pus deoparte Biblia (în traducerea lui Gala Galaction și Vasile Radu) pe care mi-o dăduse mama la sfîrșitul anilor ’50 și la a cărei citire renunțasem pe atunci după primele cîteva pagini.

Am inaugurat casa, cu tata și cu finii, cu ocazia Învierii Domnului în anul 2003.

În vară vine în vizită un prieten. Un prieten evreu, unul dintre cei mai buni prieteni ai mei pînă în 1985, cînd emigrase în Israel. Cum era normal, am ciocnit cîteva pahare (ca de casă nouă) și am avut o discuție lungă și, după cum s-a dovedit, foarte folositoare.

La acel moment eu știam prea puțin, spre de loc, despre iudaism, sionism și altele asemănătoare.

La un moment dat, venind vorba despre sionism, mă întreabă ce înțeleg eu prin sionism. I-am răspuns, așa cum știam, că a fost o mișcare care urmărea înființarea statului Israel. Am constatat că se relaxează, se lasă pe spate în scaun și zîmbind, îmi spune că da, asta este.

Nu mi-a ieșit din cap această atitudine care m-a mirat așa că după ce a plecat, am început să rumeg. Și atunci, mi-am pus întrebarea pe care ar fi trebuit să mi-o pun de mult, dar nu mi-o pusesem: dacă sionismul urmărea înființarea statului Israel, de ce sionismul mai există și acum, după ce Israelul a fost înființat?

A doua temă a fost legată de conflictul dintre israelieni și palestinieni. Prietenul meu mi-a spus ca asta pleacă de la imbecila declarație Balfour, care a împărțit teritoriul într-un mod imposibil de conciliat între cele două popoare adversare. Dar Balfour nu a făcut altceva decît să accepte cererea formulată de sioniștii britanici! Altă temă de gîndire, la care nu mă mai refer acum.

A treia temă. L-am întrebat de cînd datează Petanteuhul. Mi-a răspuns că a fost scris cu cca. 6 secole î.Ch. Deci nu acum 3.500 ani, pe vremea lui Moise, cînd evreii încă nu își inventaseră alfabetul!

Ei bine, acum urmează cel mai important lucru. În decursul discuției noastre, prietenul meu mi-a spus două lucruri care se bat cap în cap. La un moment dat mi-a spus că niciodată un evreu nu a făcut rău unui alt evreu, iar la un alt moment mi-a spus că cei mai mari dușmani ai evreilor au fost evrei.

La prima idee, simțeam că este falsă, și mă gîndeam să caut exemple să îl combat, dar nu găseam pe loc nici unul. Aș fi putut să-i dau cel mai recent exemplu, pe Igal Amir, care îl ucisese pe Yitsak Rabin fiindcă vroia pace și înțelegere cu palestinienii (cel puțin, aceasta este varianta oficială). Dar se pare că Dumnezeu nu a vrut să mă gîndesc la asta, avînd alte planuri cu mine.

După plecarea prietenului meu, am pus mîna pe Biblie. Și m-am îngrozit! Am găsit acolo cele mai oribile crime din antichitate, săvîrșite de evrei!

După care s-a întîmplat ce s-a întîmplat, s-a întîmplat ce a vrut Dumnezeu. I-am pus Domnului o întrebare în modesta bisericuță a Mănăstirii Surpatele, dacă greșesc sau nu. Răspunsul a fost că nu greșesc.

Dumnezeu m-a ajutat ca într-un an de zile să scriu o carte pe o temă despre care pînă atunci habar nu aveam.

Dumnezeu m-a ajutat să găsesc, unde habar nu aveam, informațiile de care aveam nevoie.

Și Dumnezeu m-a ajutat să o public. Respins de toate editurile, am găsit o tipografie unde am tipărit-o în regie proprie, fără să am toți banii. Ajuns acasă, în aceeași zi, vine poștărița și îmi răstoarnă pe masă un maldar de bani.

Și pentru această carte am pătimit– dupa ce a fost postată pe internet, mi s-au tăiat internetul, cablul TV si telefonul. În urma plîngerii mele penale, poliția nu a găsit nici un vinovat.

Desigur, nu am terminat ce am de scris.

Dan Cristian Ionescu