Comentariul unui profesionist…

COMENTARIU LA EMINESCU

De originea ardeleană a Eminovicilor s-a ocupat, profesionist, academicianul D. Vatamaniuc. D-sa aproape a epuizat subiectul, deşi surprizele sunt oricând bine-venite. I-am semnalat şi d-lui prezenţa unui Eminovitz în procesul lui Samuil Micu, dar nu a putut să valorifice cazul în absenţa documentului, din păcate dispărut în modul cel mai penibil.

Dincolo de acte, e însă interesant ce ne spun viaţa şi opera genialului poet în privinţa aceasta. Or, din acestea reiese clar că Eminescu era conştient de originea sa ardeleană pe linie paternă, lucru ştiut desigur din familie.

Şcolar la Cernăuţi, e cucerit de profesorul său, ardeleanul Aron Pumnul, revoluţionar paşoptist, care-l preţuia la rându-i şi-l face bibliotecarul şcolii.

Adolescent, străbate Transilvania şi se înscrie la Seminarul din Blaj pentru o secvenţă din şcolaritatea sa foarte fărâmiţată. Drumul acesta trebuie văzut corect: nu era nici o aventură copilărească, nici o toană turistică, nici măcar numai satisfacerea dorinţei lui de a-şi cunoaşte Ţara – atunci cumplit tranşată – bătându-i ţinuturile răzleţite la pas („Întâmplarea m-a făcut ca, din copilărie încă, să cunosc poporul românesc, din apele Nistrului începând, în cruciş şi-n curmeziş, pân’în Tisa şi-n Dunăre”, scria el în 1882), ci o căutare împătimită a rădăcinilor.

Student la Viena unde se găseau tineri din întreg spaţiul românesc, preferinţa lui Eminescu era petrecerea în mijlocul ardelenilor, dintre care şi-a făcut numeroşi prieteni. „Eminescu cel lipsit de ironie căuta pe Creangă sau pe ardeleni, care, cum ştim, se frământau pe loc, neputincioşi în faţa iuţelii valahe, dar petreceau cu lacrimi de înduioşare în duhul gândurilor grave şi religioase.” (G. Călinecu).

Ardealul e spaţiul în care se desfăşoară acţiunea romanului său neterminat Geniu pustiu.

În toate genurile practicate de el – poezie, proză, dramaturgie, publicistică – are nişte eroi-simbol pe care-i invocă cu un sentiment aproape mistic: ardelenii Horea, Avram Iancu, Mureşanu (avea in proiect o dramă intitulată chiar Mureşanu, din care însă nu ne-au rămas decât fragmente).

În fatidica zi de 15 iunie, dar în anul 1883, el scria un articol în care, ca premisă a unităţii neamului românesc, demonstra că toate cele trei dinastii autohtone îşi au originea în Ardeal. „Unedoara, spunea el, e leagănul dinaştilor români, de aceea s-aruncă cu toată furia de maghiarizare asupra acestui ţinut […] un ţinut în care populaţia, de aproape 200.000 de suflete, e exclusiv românească şi de lege răsăriteană, pentru un ţinut din care a ieşit familia Corvinilor, probabil şi a Basarabilor şi a dinaştilor din Moldova chiar”.

Dar, pentru că dinastiile române sunt puse acum în discuţie (aşa cum e scos la licitaţie – la mezat, spuneau cei vechi – tot ce e românesc, de la cele materiale, la cele spirituale, strămoşii, identitatea naţională), merită să zăbovim puţin asupra cazului.

Ceea ce instinctul lui Eminescu îi spunea – iar instinctul lui avea putere de laser pentru că concentra în el instinctul întregului neam – s-a adeverit mai apoi prin cercetări ştiinţifice. Ţara Haţegului, locul de obârşie al Corvinilor, e plină de Basarabi şi Muşaţi. O confirma Hasdeu în Etymologicum Magnum Romaniae. Gheorghe I. Brătianu validează aceasta în cartea sa Tradiţia istorică despre întemeierea statelor româneşti. În această problemă istoricul-martir îl citează pe I. Conea, unul dintre cei mai mari geografi români.

L-am cunoscut şi am povestit îndelung în casa prietenului şi colegului său, academicianul Tiberiu Morariu, cel mai important geograf român din a doua jumătate a secolului XX, urmaşul la Universitatea clujeană al lui George Vâlsan. (Printre alte merite, T. Morariu îl avea şi pe acela că era unchiul soţiei mele).

1.  Conea a fost profesorul de geografie al regelui Mihai, la acea clasă înfiinţată special de Carol al II-lea pentru Marele Voievod de Alba Iulia. A făcut parte din brigăzile sociologice ale lui. D. Gusti, el fiind repartizat în Ţara Haţegului, zonă pe care a studiat-o temeinic şi de care, ca toată lumea, s-a îndrăgostit. Or, iată afirmaţia cât se poate de fermă a sa: „vatra numelui de Băsărabă pe pământul românesc este în Haţeg şi Hunedoara.”

Cu Muşat situaţia e aceeaşi. Încă Eminescu, în articolul citat, aducea un document prin care, la 1363, regele Ludovic I dona satul Zlaşti de lângă Hunedoara „contelui Vladislav, fiul lui Muşat din Almagiu, şi fiilor săi Petru, Ioan, Alexandru şi Muşat”, ceea ce-l îndreptăţeşte pe poet să spună: „E probabil că şi dinaştii Moldovei sunt originari din Haţeg.”

Muşată era şi consăteana mea din Răchitova, Elisabeta, soţia lui Voicu, mama lui Ioan Corvin. Aşadar, o Muşată, mama lui Corvin, acesta înrudit cu Basarabii (unul dintre cei mai mari umanişti europeni ai epocii, Nicolaus Olahul, nepotul lui Ioan Corvin, declara că se trage din familia domnitoare a Basarabilor Ţării Româneşti)… Iată Unirea tuturor românilor proiectată genetic de la începuturile lor!

Spre a nu-i deruta pe cei ce se vor apleca mai asiduu asupra acestei probleme să-i avertizăm că familia Elisabetei, în diversele documente redactate în alte limbi, apare sub nume grafiate în mai multe feluri. Iată însă precizarea celui mai aplicat istoric al zonei şi epocii, Radu Popa: „Numele Muşana consemnat în documente pare a fi totuşi creat de cancelarii şi că adevăratul nume al acestei ramuri a familiei să fi fost Muşat. O pisanie pictată sub icoana Treimii de pe un stâlp din nava bisericii de la Densuş consemnează «Rugăciunea robului lui Dumnezeu Crăstea fiul lui Muşat»,” (La începuturile evului mediu românesc. Ţara Haţegului, p. 95).

O încheiere mai frumoasă nici nu se putea. În icoana Treimii din biserica de la Densuş, cel mai vechi lăcaş de cult de pe glob în care se slujeşte neîntrerupt de 2000 de ani  (ridicată ca mausoleu de generalul Longinus între 102 şi 105, transformată în templu păgân – se vede şi azi în turlă funinginea jertfelor aduse zeilor, – devenită biserică creştină), icoană dăruită prin rugăciunea unui Muşat, Iisus adolescent e îmbrăcat în portul popular din ţara Haţegului, cămaşă de in cusută cu drag de Mama…

P.S. Pentru că şi eu sunt de acolo, aştept ca dl Neagu Djuvara să-mi dovedească originea mea cumană.

Miron Scorobete