Comentarii asupra unei cărți:

ÎNAINTE ȘI DUPĂ DICTATUL DE LA VIENA
De
AUREL S. MARINESCU

Editura VREMEA – București, 2000
Subtitlu (nn.):
O năvălire a Barbarilor în versiune modernă.

Motto:
Where I look
There is nothing,
But the shape of the death.
Sheakespeare, Macbeth

Domnul Aurel S. Marinescu, autorul cărții susmenționate, este cercetător autor a numeroase publicații și un investigator neobosit a istoriei Românilor.
Cartea cu titlul de mai sus, de mare interes, considerăm că trebuie adusă în atenția istoricilor, ca și publicului și trebuie subliniat faptul că cercetarea este bazată pe documente de primă mână, care nu pot fi negate, iar toate aceste documente dovedesc adevărata istorie a perioadei de timp respective.
Cartea cuprinde 557 de pagini, împărțită pe nouă Capitole, iar dimensiunea cărții nu-mi permite să intru în amănunte.
Cap. I tratează despre diplomația și porpaganda ungară înainte de Dictatul de la Viena.
Tratatul de pace dela Trianon (1920) a recunoscut Unirea Transilvaniei cu România, datorită majorității covârșitoare a populației române, care a votat pentru Unire, împreună cu sașii din Transilvania.
Dar Ungaria s’a străduit întotdeauna să ia înapoi acest teritoriu românesc, iar diplomația și politicienii au urmărit acest scop printr’o propagandă eficientă.
Datorită situației complicate din Europa înainte de război, politicienii maghiari au considerat momentul potrivit de a lua înapoi Transilvania prin revizuirea tratamentului dela Trianon.
În acest fel au insistat pe lângă Italia și Germania, iar în timpul discuțiilor au cerut coridor spre Secui, ca să lege cu Ungaria această populție nemaghiară.
Autorul arată cu această ocazie că Ungurii și Secuii sunt două nații diferite, singura legătură între ele fiind limba comună.
Secuii și-au uitat limba, în timp ce originea, tradițiile și obiceiurile lor sunt total diferite. (p. 41).
Potrivnic Memorandum-ului final al Delegației maghiare la Conferința de Pace dela Paris 1919, Ungurii au declarat că “Secuii sunt de origine avară, o populație care în Evul Mediu a încheiat un pact cu Ungurii și Sașii în transilvania, fiecare din aceste națiuni având putere deplină asupra teritoriului pe care îl ocupau. “ (Unio Trium Nationum).
Cap. II. Arbitrajul dela Viena (pp. 43-79)
Modul în care a avut loc acest fapt istoric este menționat deasemenea de Documentele dela Vatican.
Axa Roma-Berlin, Miniștrii de Externe Ciano și Von Ribbentrop, au invitat la 26 August 1940 România și Ungaria la Viena, pentru a rezolva litigiul româno-ungar.
Von Ribbentrop și Ciano au luat o hotărâre arbitrară, stabilind frontiereledintre aceste două țări potrivit unei hărți anexate.
Urmare acestui Dictat, Guvernul britanic a declarat că “nu poate accepta aranjamentul privind neînțelegerea româno-maghiară asupra Transilvaniei, deoarece acesta reprezintă rezultatul unui Dictat impus României cu forța”. (p63).
Rezultatul practic al Dictatului dela Viena a fost că Regele Carol II al României a numit pe Generalul Ion Antonescu ca Președinte al Guvernului, cu puteri depline pentru a guverna Statul.
Nici Regele și nici Generalul Antonescu nu a ratificat Dictatul de la Viena și acesta nu a fost publicat în Publicația Legislativă Oficială.
Arbitrajul de la Viena a fost un Dictat și a fost o stare de fapt, care niciodată nu a fost legalizată.
Cap. III. Ocupația maghiară a Transilvaniei de Nord. (14 Sept. 1940 – 25 Oct. 1944). (pp.80 – 93)
Dictatul dela Viena a reprezentat cedarea teritorială cu un milion și jumătate Români și nouă sute mii Unguri.
După ce Administrația civilă și militară română a plecat, populația română a rămas fără protecție.
Administrația acestui teritoriu a fost dată la început armatei ungare.
Transilvania de Nord avea o populație de 2.603.588 loc., respectiv 1.304.896 Români (50,5 %), în timp ce ungurii și Secuii erau 967.371 loc., (37,2%), iar restul de 12,3% erau Sași, Țigani și alții.
În timpul acestei ocupații, au fost comise numeroase crime și încălcări ale Drepturilor Omului.
Persecuția Românilor a fost făcută potrivit cărții intitulate “No mercy”, ( Nincs Kegyelem – Nici o milă) de Ducso Csaba, publicată la Buda-Pesta în 1939.
Această carte a fost folosită ca manual pentru instrucția paramilitară, în care era scris : “ Voi omorî pe orice Român îmi va ieși în cale, fără milă, etc.”
Programul militar maghiar era exterminarea Românilor, cu scopul “O singură națiune în Ungaria, națiunea ungară”.
Între Septembrie 1940 și Octombrie 1944, Ungurii au omorât 6813 Români, au ras la pământ 17 biserici, au distrus 53 biserici, au deportat și trimis în România 142 preoți ortodoxi și greco-catolici și au expulzat deasemenea în România cca. 500.000 Români.
Vaticanul a fost de asemena informat în legătură cu persecuția Bisericii Române.
Guvernul fascist al lui Horthy a organizat la Buda-Pesta Garda Națională, o organizație militară cu scopul de a teroriza și extermina pe Români.
Cap IV tratează despre primul an de ocupație maghiară, când între 6 Sept. 1940- 30 Oct. 1941, acest teritoriu a fost administrat de armata ungară.
În această perioadă s’au comis omoruri în massă și incredibile și de neconceput abuzuri ale Drepturilor omului în toate județele respective.
Autorul înșiră listele tuturor acestor abuzuri ale Drepturilor omului pe diferite județe, total atrocități 22.713 (pp 94-231).
Deasemenea, din șase episcopate române numai unul a fost recunoscut, iar Episcopii și mulți preoți au fost expulzați (p. 154).
Au avut loc de asemenea omoruri și arestări de preoți, între care menționăm cazul Protopopului Aurel Muntean din Huedin. (vezi anexa).
Bisericile române au fost dărâmate, devastate, incendiate, desecrate, închise. (pp 161-163).
S’au confiscat bunurile biserici8lor, s’au făcut treceri forțate la confesiunea maghiară, preoți români au fost obligați să celebreze în limba maghiară. (pp. 164-166).
Imediat după ocupație, Ungaria a început ofensiva desnaționalizării prin învățământ (pp. 168-190).
O statistică detaliată este dată de autor, demonstrând că practic școala trebuia să fie numai în limba maghiară.
Măsuri similare au fost luate pentru a anula și revizui achizițiile de proprietăți românești, în scopul distrugerii totale a acestora (pp.190-210).
Toate proprietățile industriale, comerciale și miniere au fost luate de Ungaria, iar activitatea comercială română a fost paralizată, neacordându-i-se autorizațiilerespective (pp. 210-222)
Barourile române pentru avocați au fost lichidate, fiind declarate nelegale, în timp ce profesiunea medicală a fost permisă a fi practicată în baza unei autorizații speciale, luându-se în considerație atitudinea doctorilor din punct de vedere „național” (p.223).
Farmaciile românești au fost lichidate.
Salariații publici români au fost sistematic scoși din slujbe (pp.225-227).
La 31 ian. Și 1 Feb. 1941 trebuia să aibe loc Recensământul populației, cu care ocazie autoritățile au falsificat rezultatele, iar înainte de Recensământ au crescut expulzările și actele de violență.
Cap. V. La acest capitol aurorul tratează despre atrocitățile maghiare în timpul perioadei de ocupație a transilvaniei de Nord. (pp232-336).
Este publicată o listă de 52 abuzuri raportate de Consulatele române din Cluj, Oradea, Ambasada Română din Buda-Pesta și altele, între 1. Dec.1941 și 10 Martie 1942 precum și altă listă cu 168 abuzuri (pp. 265-336).
Cruzimile și actele bestiale făcute de Maghiari împotriva Românilor din Transilvania de Nord au continuat până în ultimele zile ale războiului.
Cap. VI tratează despre dărâmarea bisericilor românești (pp. 337-357).
Presa maghiară îndemna la distrugerea bisericilor române, pretinzând că stilul bizantin prejudiciază estetica „purei armonii maghiare a orașelor din Transilvania.”
Totodată la acest Capitol se tratează despre martiriul clerului român.
Ca o concluzie a acestui Capitol, toate cele de mai sus menționate, reprezintă fapte elcovente desvăluind monstruozitatea comportamentului maghiar-horthist și ura față de națiunea română căreia i s’au negat cele mai elementare Drepturi ale Omului.
Cap. VII. Lichidarea populației evreiești din Transilvania de Nord ocupată de Maghiari (pp.358-369).
Potrivit Recensământului maghiar din 31 ian. 1941, în Transilvania de Nord ocupată de Unguri erau 151.125 Evrei.
La 4 Aprilie 1944, timp de 2-3 săptămâni, întreaga populație evreiască a fost plasată în Ghettouri, unde au fost torturați și forțați să declare unde erau ascunse lucrurile de valoare.
Din Ghettouri ei au fost transportați la Auschwitz și Maidanek, între 16 mai și 27 iunie 1944.
Vessenmayer a raportat la Berlin că Germanii plănuiseră să transporte 3000 Evrei zilnic, în timp ce Ungurii au oferit să trimită 12.000 zilnic, ceea ce a uimit chiar și pe Germani. (p361).
Ungaria a trimis deasemenea în 1941 cca. 20.000 Evrei la Kamenetz-Podolsk (Ucraina), care au fost omorâți de Einsatztruppe C. Germane.
Cap. VIII. Continuarea propagandei anti-românești după Dictatul dela Viena. (pp. 370-521).
La 15 mai 1941, Mihai Antonescu, Vice Președinte al Guvernului Român, a transmis un Răspuns Public în legătură cu violărie comise de autoritățile maghiare, contrar stipulațiilor Dictatului dela Viena și de asemenea a prezentat un memorandum pe care Mareșalul Ion Antonescu l-a dat lui Hitler, cu ocazia vizitei sale la data de 10 Ian. 1943.
Dl. Aurel S. Marinescu, autorul cărții pe care o comentăm în prezent, a avut deasemenea posibilitatea să studieze documentele dela Ambasada Română din Lisabona, în legătură cu acest subiect și le-a făcut publice în această carte.
D-sa menționează că la 6,13 și 20 Martie 1943, Prof. Mihai Antonescu a avut o ședință cu elita intelectuală română privind pregătirea „Conferinței de Pace”. Stenogramele acestor discuții au fost date Patriarhului Nicodim pentru a fi ținute în secret și au fost ascunse într’o Mânăstire din Moldova.
Analizând diferitele documente dela Ambasada din Lisabona, avem ocazia să vedem desfășurarea anumitor acțiuni diplomatice din timpul acelei perioade.
Între multe informații și considerațiuni privind România, Ungaria și problema Transilvaniei, menționăm un articol publicat în ziarul Estikis Ujsag din 27. Ian. 1944, în care autorul declară că propaganda ungară asupra drepturilor istorice asupra Transilvaniei nu are nici un efect asupra opiniei publice anglo-americane și că mult mai sugestivă este propaganda română care susține că „o situație nedreaptă care durează de o mie de ani nu poate servi ca argument pentru menținerea acestei situații”.
Ca urmare, autorul acestui articol consideră necesar pentru Ungaria „să facă ordine în interiorul țării”, dând tuturor cetățenilor, indiferent de limbă, rasă sau religie, un tratament egal”.
Luând în considerație situația politică la începutul anului 1944, Germania a încercat să convingă Ungaria să dea Nordul Trabsilvaniei înapoi României, în schimbul unui port la Marea Adriatică, însă Ungaria a acceptat să primească acest port, refuzând însă retrocedarea Transilvaniei.
Baronul maghiar Aczel a declarat public în acel timp că Ungurii și Românii „ nu pot trăi împreună și că unii din ei trebuie să dispară”. (p. 519).
Cap. IX. După eliberarea Transilvaniei de Nord, după 23 August 1944 și în special după octombrie 1944. (pp. 522-557).
După 23 August 1944, ca o reacție a crimelor și abuzurilor Drepturilor Omului comise de Unguri, mulți Români s’au înscris ca voluntari ca să lupte împotriva Ungurilor.
Una din aceste organizații de voluntari, sub comanda Colonelului Gavril Olteanu, a avut ca scop de a găsi crimele și de a pedepsi persoanele vinovate de crime, violențe, torturi, etc.
Când sovietele au instalat o administrație militară în Transilvania, acest teritoriu a jucat un important rol, de data aceasta de șantaj al URSS.
Armata sovietică a avut misiunea să preseze România pentru a instala un regim comunist.
Înainte de 23 August 1944 Partidul Comunist din România avea numai un număr de 820 membri la o populație de 20 mil. locuitori. (p. 534).
Pe de altă parte, armata sovietică avea nevoie de autohtoni pentru a introduce comunismul.
Pentru a înțelege mai bine situația, trebuie să menționăm că în urma Dictatului dela Viena, Ungurii din acest teritoriu s’au înscris în organizația horthystă MADOSZ (acronim pentru Uniunea Populară Maghiară), care era baza organizației horthyste în timpul ocupației Transilvaniei de Nord (p. 534).
În 1944 și 1945, MADOSZ a făcut o alianță cu Partidul Comunist Român.
Istoricul american Robert King menționează în cartea sa „History of the Romanian Communist Party” , Hoover Institution Press, California 1979, că „partidul Comunist Român a lucrat în Transilvania prin MADOSZ, care în 1945 avea 250.000 de membri. Acest MADOSZ a dat Guvernului Comunist 80% din aparatul de teroare din Transilvania, a carui victime a fost populația română” (p. 534).
Acelasi Rober King scrie la pag. 38 că „Românii au refuzat să fie membri ai Partidului Comunist Român și acest Partid a arătat o preferință pentru minoritățile separatiste” (p.535).
La pag. 132, Rober King spune că a fost strategia sovietică de a folosi grupurile etnice, pentru a avea controlul asupra României. (p. 535)
Gaspar Tamas, deputat în Parlamentul ungar, originar din Transilvania, care cunoștea realitățile din Transilvania din acel timp, adeclarat că în acel timp MADOSZ avea 600.000 de membri. Ungurii din Transilvania au jucat un rol crucial în implementarea comunismului în România.” (p. 535)
Acesta este motivul pentru care noul regim comunist din România nu a pedepsit decât foarte puțini Unguri pentru actele lor îngrozitoare.
După cel de-al doilea război mondial au fost multe activități șovine maghiare în Transilvania și autorul evidențiază ca cercetătorii istorici să aibă acces la cele mai importante arhive pentru a-și da contribuția lor și pentru a face public comportamentul minorității maghiare din Transilvania. (p. 544)
În final, autorul se referă la două documente importante:
Primul demonstrează agresivitatea Ungariei și al doilea, așa numitul „Document Werth” propune diferite operațiuni în legătură cu România, între care sabotajul, spionajul, războiul bacterial, menționând că acesta ar trebui să aiba loc numai pe teritoriul român.
După părerea autorului, soluția schimbului teritoriului la una sau cealaltă din cele două țări nu poate rezolva nimic. (p. 557)
Numai omogenizarea poate fi un mijloc de eliminare a conflictelor. În această privință avem mai multe exemple după cel de al doilea Război Mondial, anume Polonia și Germania și expatrierea Germanilor la cererea Ungariei.
Conflictul privind Transilvania poate fi evitat numai prin omogenizare și expatrierea Maghiarilor care nu se simt mulțumiți cu statutul lor de minoritate.
Dr. George Duma

Subtitlu (nn)
O năvălire a Barbarilor în versiune modernă
Prin însăși poziția lor geografică la întretăiere de două lumi diferite, între răsărit și apus, Țările Române în trecut și România în timpurile moderne, au fost menite să joace un important rol în istoria Europei, prin lupta împotriva barbarilor din Asia, Huni, Mongoli, Avari, Tătari etc., iar mai târziu împotriva Imperiului Otoman.
Mircea cel Bătrân, Ștefan cel Mare, denumit de Papă „Athleta Christi”, Vlad Țepeș, Mihai Viteazul și alții, sunt personalități remarcabile ale istoriei noastre și istoriei Europei în lupta contra expansiunii Imperiului Otoman.
După lupta de la Mohacs (1526), Ungaria a dispărut depe harta Europei devenind Pașalâc turcesc cu capitala la Buda-Pesta până la 1688 și apoi Guvernământ Austriac, condus de un Guvernator numit de Austria, pentru Transilvania. Această situație durează până la 1867, când se formează Imperiul Austro-Ungar, iar Transilvania a fost anexată forțat Ungariei.
În timpurile moderne, România a luptat în primul Război Mondial împotriva Germaniei și Austro-Ungariei și a realizat Marea Unire, iar spre sfârșitul celui de-al doilea Război Mondial a jucat de asemenea un rol important în lupta împotriva Germaniei naziste și Ungariei horthyste.
Cartea scrisă de Dl. Aurel S. Marinescu sub titlul „Înainte și după Dictatul dela Viena (Sept. 1940)” este bazată numai pe fapte și documente care nu se pot nega și demonstrează sălbăticia trupelor horthyste ca urmași ai năvălitorilor barbari.
Spectacolul prezentat de dl. Aurel S. Marinescu în cartea d-sale este un spectacol îngrozitor, un spectacol al morții, care amintește de cuvintele lui Hamlet din tragedia Shakespeare-iană: Oriunde mă uit, nu este altceva decât întruchiparea morții”.
Ocupația horthystă a Transilvaniei de Nord este spectacolul morții desfășurat de horadele lui Attila în devastatoarele lor năvăliri și aceasta arată că în peste 1000 de ani, urmașii lui Attila nu au învățat nimic de la creștinism și de la nimeni.
De fapt este un spectacol desfășurat în permanență de-a lungul secolelor, începând cu maghiarizarea forțată, cu cuiele în capul lui Gheorghe Doja, secui și el, cu distrugerea și raderea la pământ al 150 Biserici și Mânăstiri românești în secolul XVII, inclusiv Mitropiolia Română de la Alba iulia, unde a păstorit celebrul Mitropolit Sava Brancovici și a tipărit Coresi, continuând cu înăbușirea revoltei călugărului Sofronie, cu moarte eroilor români Horia, Cloșca și Crișan, cu omorârea celor 30.000 Români în Sec. XIX și până la Ducso Csaba, a cărui ideologie a fost aplicată nu numai în perioada ocupării Transilvaniei de Nord, dar continuă și până în zilele noastre și căruia au încercat să-i ridice o placă memorială la Dej în 1998.
„Voi omorî pe fiecare Român ce-mi va ieși în cale” spune Dcso Csaba în cartea tipărită la Buda-Pesta în 1939.
„Să murmurm ca o rugăciune cuvintele lui Ducso Csaba: Voi omorî pe fiecare român ce-mi va ieși”, spun la Paris în 1983, Hungarian Freedom Fighters.
„Fuck Romania” spun în anul 2000, dar este prea grobian ca să traduc în românește și las cititorilor să traducă personal. Am păstrat expresia în engleză , deoarece maniera vulgară nu-mi permite a o folosi în traducere (anexe)
Oriunde te uiți în urma acestor monștrii horthyști este spectacolul morții.
Oameni omorâți sau schingiuiți, Biserici rase la pământ, biserici dărâmate, biserici desecrate, transformate în WC-uri publice, potire urinate, etc. (vezi Teroare în Maramureș de Fl. Dudaș) și toate acestea comise de barbari creștinați al cărui regat istoric se numește cu emfază Sf. Ștefan.
O năvălire a barbarilor în versiune modernă.
Au mai fost și alte popoare care au năvălit în Europa, dar s’au civilizat în final, nu numai în aparență, dar ca mentalitate și comportare.
Pare fără îndoială că perioada de Pașalâc turcesc în care statul maghiar a trebuit să supraviețuiască, timp de 162 de ani după bătălia de la Mohacs a lăsat urme adânci în istoria Ungariei.
Putem afirma că horthyștii din UDMR nu au ajuns nici până în prezent la un minimum de evoluție morală a zilelor noastre, prin a dovedi o comportare civilizată față de alte popoare.
Ce ideologie poate fi mai bolnăvicioasă, pentru ca cineva în mijlocul Europei să aibă ca ideal a omorî pe orice om (citește român) îi va ieși în cale ?
Spre deosebire de alți lideri naziști sau fasciști, printr’o greșeală nepermisă Aliaților, Horthy nu a fost pe banca acuzaților în Procesul de la Nürenberg. Și a trebuit să se exileze în Portugalia, unde și-a sfârșit zilele.
Recent, rămășițele pământești i-au fost aduse în Ungaria, fiind înmormântat cu toate onorurile.
Amintim că Horthy a făcut parte din Guvernul dela Szegetin, care în 1919 a cerut ajutorul României pentru a fi salvați de alte năvăliri moderne, acelea ale lui Bella Kuhn și ca membru al acelui Guvern a știut să ceară ajutorul României pentru a fi scăpați de comunism.
Cu această ocazie, Prințul Louis de Windischgraetz din acel guvern a declarat – „ Bucuros ași fi murit ca să păstrez Transilvania în posesia Ungariei și ași fi preferat să văd trupele ungare intrând în Buda-Pesta pentru a izgoni pe bolșevici. Pentru că acest lucru din nefericire este imposibil, declar în mod deschis că prefer să văd pe Români în Buda-Pesta decât pe Bella Kuhn, carre a distrus politic și economic țara mea. Recunosc cu bună credință că ocupând Buda-Pesta, Românii au adus un mare serviciu Ungariei și în același timp întregii omeniri” (Transilvania and Hungarian Revisionism, Tr. Golea p. 54)
După al doilea Război mondial, aripa horhystă a UDMR a continuat din nefericire provocările lor și încălcările de neînchipuit ale Drepturilor Omului, bazate pe aceeași ideologie bolnavă a lui Ducso Csaba.
Voi aminti numai câteva momente din punerea în practică până în zilele noastre a acestei ideologii:
-Mihăilă Cofariu bătut la Tg. Mureș și devenit invalid
-Interzicerea de către primarul horthyst din Com. Virghiș de a se ridica o cruce pe locul unde a fost Biserica română dărâmată de maghiari.
-încercarea de a instala la Dej o placă memorială în cinstea lui Daday Lorand, autorul cărții Ducso Csaba.
-încercarea de a instala la Arad Monumentul în cinstea celor 12 generali care în 1848 au distrus 230 de sate de Români și au omorât peste 30.000 Români
-Încercarea de a interzice înființarea unui orfelinat la Odorhei sub administrarea unor călugărițe greco-catolice, pe motiv că se strică componența etnică a orașului.
Menționăm că pentru a împiedica înființarea orfelinatului, s’a dovedit că Primarul a falsificat anumite acte.
Considerăm că este intolerabil și de neconceput ca acești hortyști care sunt criminali dovediți să facă în anumite situații pe victimele și pe acuzatorii.
Istoricul român de naționalitate evreu Dr. Oliver Lustig, supraviețuitor al Holocaustului, unde a fost trimis de horthyști, scrie în lucrarea sa „Denaturări și Falsificări care jignesc și profanează memoria victimelor Terorii Hortyste” publicată în Magazin Istoric nr.5, 1987:
„Pare de necrezut și totuși aceasta este realitatea: din 2.000 pag. mai precis din cca 90.000 de rânduri, autorii lucrării (este vorba de Istoria Transilvaniei apărută la Buda-Pesta patronată de Academia Ungară de Științe) consacră doar patru rânduri și jumate exterminării de către hortyști a evreilor din Transilvania de Nord. Expediază așa dar într’o singură frază, deportarea, nimicirea fizică a unei populații care trăia de secole întregi pe aceste plaiuri” (p.3) și mai departe : „Pătrunzând în Nord Vestul Transilvaniei pe baza samavolnicului Dictat dela Viena, întregul aparat represiv, întreg mecanismul oresiunii hortyste și-a îndreptat tăișul împotriva populației românești, săvârșind mii de crime individuale și colective, devastând și maltratând, semănând deopotrivă la sate și orașe spaima și frica, instaurând o teroare fără precedent în sălbăticia sa” (p.4).
Alocarea a numai patru rânduri și jumătate referitor la exterminare este fără îndoială o probă că Ungaria vrea să ascundă trecutul.
Deasemenea, într’o scrisoare adresată în anul 1955 Președintelui Ion Iliescu, pe atunci în primul său mandat, fostul Ministru de Externe Geza Jeszenski protestează împotriva deselor evocări a atrocităților comise de Unguri împootriva populației românești din Transilvania de Nord în timpul ocupației maghiare.
Aceasta este deasemenea o dovadă că Ungaria nu vrea să-și amintească și vrea să ascundă trecutul.
La fel, când în 1995 Parlamentul Român a votat pentru declararea localităților IP și TRĂSNEA ca „localități martir”, UDMR s’a opus și aceasta denotă odată mai mult că ei înceacă să exonereze pe hortyștii care au comis aceste atrocități.
Sunt oare rușinați de acest trecut, sau mai degrabă pentru că este compormițător pentru ei ?
Dacă ar fi fost rușinați de acest trecut, nu ar fi trebuit să-l repete.
Dar de-a lungul anilor, după Holocaustul din Transilvania de Nord, ei au repetat mereu și mereu aceste încălcări ale Drepturilor Omului până în zilele noastre și sunt enorm de multe dovezi în acest sens.
Marele filosof american Santayana spune că „Cei care nu-și pot aminti trecutul sunt condamnați să-l repete”
Deasemenea, Simon Wiesenthal spune pe drept că „nu poți ierta în numele unui mort. Este obligația morală a supraviețuitorilor să amintească ce s’a întâmplat”.
Și noi ne îndeplinim această obligație.
Dacă uitarea voită a Ungurilor ar fi justificată prin rușinea care planează asupra lor în legătură cu actele făcute de ei și care vorbesc dela sine prin grozăvia celor comise, aceasta nu poate fi în schimb justificată de forurile internaționale care fără îndoială au avut cunoștință de aceste crime și totuși nu i-au tras la răspundere în procesul dela Nürnberg, iar mai târziu nu au obiectat când Horthy a fost adus și înmormântat cu onoruri la Buda-Pesta.
După al doilea Război Mondial, aripa horthystă a UDMR a continuat din nefericire provocările și violările Drepturilor Omului până în zilele noastre bazate pe aceeași ideologie a lui Ducso Csaba, adică „Voi omorî pe oricare Român îmi va ieși în cale, etc.”
Despre maghiari, cronicarul Secui Mihaly Cserey (1668-1756) scrie că: Transilvania totdeauna fu aruncată în pericol de bărbații mogyori veniți din Mogyolia, precum poate să afle din istorie oricine va voi” (Mogyoria și Istoria Mogyorilor, Veneția, Centrul European de Cercetări și Studii Istorice, Editura Europa Nova, 1998, pag 215) , și mai departe: „Întotdeauna ruina și devastarea Transilvaniei au venit din Mogyoria”.
Fără comentarii în legătură cu Mihaly Cserei, dar cu adaogirea că ziaristul Secui Gyorgy Ferenczy, îngrozit de ceeace a putut vedea după ce trupele maghiare au intrat în Transilvania de Nord și au ocupat orașul Cluj, a fugit în România unde a scris lucrarea „Golgota Transilvaniei”, publicată mai întâi la Arad la sfârșitul lui 1940 și apoi a doua ediție în 1941, publicată de Editura Eminescu Instit. Arte Grafice, București.
„Nimic nu-mi rămâne decât să mă rușinez că m’am născut Secui-maghiar și să resping chiar și faptul că am învățat mai întâi să mă rog lui Dumnezeu în limba maghiară”. (op. cit. pp.6-8).
După publicare aacestei cărți Gyorgy J. De Ferenczy a fost condamnat la moarte „in absentia” în Ungaria.
Gyorgy J. De Ferenczy a fost director al Magazinului anti-revizionist „Kimondom” (o spun așa cum este) și a publicat lucrarea „Transylvania a Romanian land”, Romanian Historical Studies, 2000, Hallandale, Fl.
Pentru cercetătorii acestor rânduri, cât și pentru cetitorii de limba engleză de oriunde, anexăm din lucrarea sus menționată „scrisoarea deschisă către generalul Ion Antonescu, conducătorul Statului” (op. cit. pp. 23-26).
Istoricul român Dr. Oliver Lustig, menționat deasemenea mai sus , spune că „generațiile de azi nu pot răspunde pentru crimele acelor timpuri. Totuși, ei au datoria morală de a le recunoaște (pentru că oricum aceste crime nu pot fi scoase din istorie), de a analiza cauzele care le-au generat, de a lupta împotriva acestora și de a face orice pentru ca ele să nu se repete. În această privință, mari datorii revin istoricilor.” (op. cit. p25)
Este de neconceput în concluzie, că o țară în mijlocul Europei, nu a atins acel nivel de a-și asuma răspunderile trecutului și de a cere scuze pentru cele comise. Acum, în sec. XXI, Mileniul III s’a creat o nouă concepție în lume, privind Drepturile Omului, despre care actualul președinte ONU Dl. Koffi Annan vorbește cu multă emfază, numind-o „Era Drepturilor Omului” și menționează deasemenea despre „Scopul final al Drepturilor Omului”.
În această situație, în insitența UDMR și a Ungariei de a forța dialogul referitor la minoritatea maghiară din România, considerăm că era și este cazul ca Autoritățile maghiare precum și UDMR să se desolidarizeze în primul rând de crimele și acțiunile șovine și monstruase petrecute în trecut ca și până în zilele noastre, să-și asume responsabilitatea acestora și să-și prezinte scuzele de rigoare.
Menționăm că chiar în aceste zile când scriem aceste rânduri, în vizita făcută în Grecia, Sanctitatea Sa Papa Ioan Paul II și-a cerut scuze Bisericii Ortodoxe pentru toate nedreptățile făcute în trecut.
Cerem acționarea la Tribunalul Drepturilor Omului dela Strasbourg a tuturor cazurilor de încălcarea Drepturilor Omului de către UDMR, cu plata despăgubirilor de rigoare, inclusiv distrugerea Cetății dacice dela Jigodin, făcută în scopul de a se șterge urmele strămoșilor Românilor.
Considerăm că acționarea la Strasbourg făcută deasemenea pentru cei dislocați din zonele respective pe motive de discriminare etnică, atât pentru cazurile din timpul ocupației Transilvaniei de Nord, cât și pentru cele din Județele Covasna și Harghita din anii 1990-91. (A se vedea în acest sens deasemenea Raportul Comisiei Parlamentare).
Considerăm deasemenea că aceste acționări la Strasbourg, trebuie să pornească din România, dela organele corespunzătoare și subliniem în acest sens rorul pe care trebuie să-l aibă Uniunea Vatra Românească, organizație care nu poate fi anexă a unui partid politic sau altul, ci trebuie să fie a tuturor Românilor indiferent de apartenența politică.
Considerăm totodată de datoria oricărui Român, din țară sau din afară, indiferent de convingerile sale politice, de a contribui la înjghebarea unei alianțe împotriva defăimării României.
POPORUL ROMÂN AȘTEAPĂ SCUZE.

Dr. George Duma
Președinte
Romanian American
National Congress

Mr George Duma 1730 3rd ave apt 1202 San Diego CA 92101-2657