ORDIN

La 10 Decemvrie 1933, ora 6,30 dimineaţa, D-l General G.Cantacuzino Grănicerul dă publicaţiei „acest ordin lăsat mie de Căpitan”:

Camarazi,

1. Veţi aştepta cu calm şi cu aceeaşi neînvinsă credinţă desfăşurarea furtunii.

2. Nu vă veţi îndoi niciodată că aceasta este calea marilor izbânzi.

3. Vă veţi supune măsurilor justiţiei în ale cărei virtuţi am crezut şi vom crede nemărginit.

4. Voturile voastre în număr de peste 200.000 (două sute de mii), le veţi împărţi după cum urmează, ascultându-mă şi de această dată fără şovăire.

5. Legionarii din Ardeal vor vota cu Iuliu Maniu;

6. Legionarii din Vechiul Regat şi celelalte ţinuturi vor vota cu Gheorghe Brătianu;

7. În judeţele în care candidează personal Mareşalul Averescu, îi veţi da voturile şi vă veţi pune la dispoziţia sa în orice provincie ar candida.

8. Veţi lupta pentru aceşti trei oameni cu acelaşi dor cu care aţi luptat pentru propria voastră mişcare. Veţi pune în joc toate puterile voastre pentru ca să-i vedeţi biruitori, aşa cum aţi dori să ne vedeţi pe noi.

Oamenii aceştia nu au credinţele noastre, dar mai bine cu ei, decât cu cei ce s-ar părea că au credinţele noastre, dar sunt lipsiţi de caracter.

Turcii n’au avut credinţa lui Ştefan cel Mare, dar acesta i-a preferat pe ei înaintea tuturor popoarelor creştine din vecinătate, tocmai pentru că acestora le lipsea caracterul.

Ţin însă să fac o precizare: cu aceşti oameni nu m-am întâlnit, n-am vorbit, nu mi-au cerut acest lucru şi nici nu le-am promis.

Ordinul vi-l dau de la mine, izvorît din conştiinţa mea că trebuie să votaţi, că nu este bine să vă anulaţi voturile.

În nici un caz nu veţi vota cu cuziştii:

1. Pentru că cuziştii şi de astă dată ca şi în trecut sunt o altă faţă a guvernului. A-i vota înseamnă a da voturile guvernului care ne-a făcut înalta onoare, în faţa istoriei, de-a ne disolva.

2. Pentru că bancherii iudeo-francezi n-au cerut liberalilor desfiinţarea cuzismului, nici măcar oprimarea sau stingherirea lui, desigur pentru motivul că aceşti stăpâni sunt mulţumiţi de modul cum se comportă cuzismul şi le convine existenţa lui sau în cel mai bun caz, n-au nici o teamă de el.

3. Pentru că m-am convins adânc că nu te poţi încrede în cuvântul cuziştilor; sunt oameni fără caracter, capabili de orice compromisuri, chiar şi de acela de-a se pleca şi-a săruta cu umilinţă mâna acestor bancheri care au cutezanţa de a-şi lua aerul de stăpâni la noi acasă, considerându-ne ca o colonie a lor. Deci nu prin cuzism văd eu că s-ar putea învinge cutezanţa bancherilor jidani de la Paris.

Socot ca o mare nenorocire, în adâncul conştiinţei mele de Român, îndreptarea mişcărilor naţionale pe căile cuzismului.

Camarazi,

Aştept de la voi în ceasul acesta dovada disciplinei, a credinţei voastre şi a celei mai dârze rezistenţe. Aduceţi-vă aminte necontenit de morţii noştri care ne leagă şi care ne poruncesc.

Împărtăşind cu voi toţi durerea tuturor loviturilor ce le primiţi, beau alături de voi din paharul durerilor şi al nedreptăţilor, având mai mult ca oricând însă, credinţa că mâine vom bea împreună din paharul sfinţit de jertfe al biruinţii legionare.

Vă îmbrăţişez cu vechea camaraderie,

C.Z.C

*

Nota redacției. Această circulară este dată în ajunul alegerilor din decembrie 1933, la puţin timp după ce guvernul liberal condus de I.G.Duca, la insistenţele “bancherilor iudeo-masoni de la Paris”, al căror mesager se făcuse Nicolae Titulescu, dizolvase partidul Garda de Fier, fără nici un temei legal, constituţional.

Ordinul dat de Căpitan denotă o judecată limpede şi o demnitate deplină, precum şi o eficienţă politică de bun gospodar în tot ce face : potenţialul electoral al legionarilor nu trebuia risipit, ci, în lipsa legionarilor de pe listele de candidaţi, voturile pentru legionari trebuia îndreptate spre a-i susţine pe acei candidaţ, din alte partide, de care legionarii se simţeau cei mai apropiaţi. Apropiaţi nu prin idei politice, ci conform unui criteriu care le este străin la cei mai mulţi dintre politicieni : caracterul, moralitatea. După acest criteriu, genul proxim al legionarismului îl reprezintă trioul Iuliu Maniu – Gheorghe Brătianu – Mareşal Averescu. Căpitanul nu scapă ocazia să sublinieze că însăşi tradiţia românească cea mai autentică, de la Ştefan cel Mare, pune preţ pe caracterul adversarului. Care istoric modern spunea că turcii au ieşit din marea istorie din pricina cavalerismului lor ? A corectitudinii! . . . A caracterului lor, a respectului arătat faţă de cuvîntul dat, faţă de înţelegerile convenite, motiv pentru care Ştefan cel Mare i-a preferat pe turci “creştinilor” ruşi, polonezi sau occidentali . . .

Altminteri, pe cititorul acestor pagini îl sfătuim să urmărească frecvenţa cu care apar câteva cuvinte “cheie” în textul circularelor : caracter, cavalerism, şi mai ales onoare.

De reţinut şi adversitatea netă a legionarilor faţă de

cuzişti, cu care deseori au fost puşi laolaltă. La cele de mai sus să mai adăugăm o împrejurare în care legionarii s-au arătat a fi altceva, cu totul altceva decât cuziştii : când, pe la mijlocul anilor ’30 s-a ţinut la Nürnberg un congres mondial antisemit, cuziştii au participat, recunoscându-se în programul antisemit, în vreme ce legionarii nu au participat, deoarece nu se considerau o mişcare antisemită. Împrejurare care ar trebui să-i pună pe gânduri pe mulţi dintre detractorii legionarilor.

Sugerez o comparaţie şi cu partizanii lui Hitler, care fac corp comun mai degrabă cu cuziştii decât cu legionarii. Nu m-aş mira deloc să se confirme ipoteza celor care cred că uciderea Căpitanului şi, în general, decapitarea Mişcării Legionare, Carol a avut curajul s-o organizeze şi s-o declanşeze abia după ce a discutat cu Hitler, în noiembrie 1938, la câteva ore inainte de a-i da lui Armand Călinescu aussweissul pentru masacrul din pădurea Tâncăbeşti. Primise oare acordul lui Hitler ? Foarte probabil că da!

Dar cine dintre adversarii legionarilor are curajul şi demnitatea să recunoască în Hitler un ins care nici el nu putea agrea modelul de comportament legionar? Este uşor să pricepi că pentru calculele politice ale Berlinului era de preferat la Bucureşti un guvern străin de restricţiile şi imperativele morale pe care Corneliu Zelea Codreanu şi legionarii săi le puneau la temelia oricărui gest politic.

Cu alte cuvinte, cercetarea fenomenului legionar va trebui să explice faptul că nici una dintre forţele politice active pe scena politică românească şi europeană nu s-a putut asocia cu legionarii. Teoretic, sunt posibile două explicaţii :

  1. de răi ce erau legionarii

  2. de buni ce erau legionarii.

Rostul acestei cărţi este să-i ajute pe cititorii ei să aleagă singuri răspunsul corect.