La ultima întâlnire a grupului de inițiativă s-au discutat probleme legate în principal de strategia electorală, privind alegerile din iunie și din noiembrie. Funcție de timpul scurt care ne stă la dispoziție, am decis să acționăm de sus în jos, să căutăm candidați potriviți pentru funcția de primari ai orașelor reședință de județ și președinți de consilii județene. În măsura în care vom găsi candidați potriviți și pentru alte primării, inclusiv primării comunale, vom sprijini și aceste candidaturi. Ideea este că acești candidați, odată identificați, pot mai ușor găsi candidați potriviți, valabili, pentru funcția de consilieri, cu care să facă echipă.
Acordăm toată atenția Bucureștiului. Deși s-au făcut câteva propuneri interesante, demne de a fi luate în seamă, pentru un număr de vreo 6-7 județe, ca și pentru București, așteptăm mai întâi propunerile de pe site, din partea vizitatorilor noștri, pe care-i invităm să-și facă timp de reflecție pe acest subiect: pe cine ar recomanda? Luăm în calcul și propunerile de a susține primarul existent, dacă acesta și-a făcut treaba bine. Se pare că asta ar fi situația la Lugoj, de exemplu, unde oamenii „noștri” ne-au făcut cunoscut faptul că actualul primar merită a fi reales. Să fie într-un ceas bun!
S-a discutat care este categoria de alegători de la care așteptăm voturi. În acest sens am convenit că mesajul nostru trebuie să insiste pe ideea că toți românii trebuie să participe la vot, la alegeri! Înainte de a-i îndemna să voteze cu cineva anume, îi îndemnăm pe alegători să se prezinte la vot și să bage în urnă buletine corect completate. Este calea cea mai sigură de a scoate UDMR-ul din Parlament!
Ne adresăm așadar în principal românilor care la ultimele alegeri nu s-au prezentat la vot, deoarece au considerat că nu au cu cine vota, toți candidații, toate partidele fiind aceeași Mărie cu altă pălărie! Tot o apă și-un pământ!…
Mizăm de asemenea pe electoratul și pe membrii fostelor partide PUNR, PDAR, PSM, al Reîntregirii (Mircea Druc), partide care au fost desființate deoarece nu mai puteau fi controlate de sforarii vieții noastre politice. Deveniseră prea independente!
De bine, de rău, există acum o ofertă electorală nouă, necompromisă, din partea unor partide ne-parlamentare, care prezintă suficiente garanții pentru a trezi încrederea alegătorilor. O asemenea ofertă este și LISTA NAȚIONALĂ, care va candida pe listele PNDC, sub semnul electoral al Crucii creștine.
Problema este una de comunicare, să apucăm să ajungem cu mesajul nostru la mintea și inima fiecărui român! Vom reuși?
A fost propus un slogan, inspirat de această situație: Cine nu e cu noi înseamnă că încă nu a aflat de noi! (Un fel de Laudă-mă, gură!…)
S-a discutat posibilitatea de a-i invita din străinătate pe câțiva români să candideze pe lista noastră în noiembrie. Printre ei, Constantin Dobre, liderul minerilor de la greva din 1977, aflat la Londra, și Alexandru Șoltoianu, de la Moscova, unul din liderii naționaliștilor basarabeni, „răsplătit” de ruși pentru aceste merite cu ani grei de Gulag înainte de 1990. O candidatură care ar avea semnificația unui gest reparatoriu din partea societății românești.
S-au propus și câteva teme de reflecție și acțiune pentru o guvernare responsabilă a Țării:
1. Situația românilor maghiarizați înainte și chiar după 1918, inclusiv după 1990! Vezi copiii de așa ziși ceangăi aduși la București să învețe …ungurește la Liceul de limbă maghiară din București. S-a menționat faptul, aparent paradoxal, că maghiarii din București nu-și dau copiii la acest liceu. UDMR, pentru a ține în funcțiune acest liceu, adună copii săraci din satele de catolici moldoveni și-i aduc la București pe cheltuiala statului, sub pretextul că-i ajută să-și redobândească etnicitatea pierdută. Vom cere desființarea acestui liceu!
De ce n-am proceda similar, în satele românești din secuime, deznaționalizate în sec.XIX, când, se știe bine, Budapesta a dus o politică sălbatică de maghiarizare a românilor?! Aceeași politică, de recuperare a românilor maghiarizați, trebuie demarată și în Ungaria. Majoritatea românilor maghiarizați din Ungaria alcătuiesc majoritatea greco-catolicilor și ortodocșilor din Ungaria… Sunt ușor de identificat. Ei înșiși se știu români, dar ezită să-și afirme identitatea din pricina șovinismului maghiar, extrem de activ și de prezent!
Întrebare din public: dacă ungurii ne disprețuiesc așa de tare, de ce vor să facă din noi maghiari?!
Vom demara consultările cu românii din „Ținutul secuiesc” și cu specialiști cunoscători ai problemei pentru a pune la punct o strategie națională în această problemă. Vom pune la dispoziția guvernului această strategie, indiferent care va fi culoarea politică a guvernului.
2. Grupul de parlamentari ai minoritarilor a devenit o anexă a UDMR. E timpul să dispară din Parlament și acest grup, odată cu UDMR. Vom propune revenirea la formula interbelică: cultele religioase să aibă fiecare un senator de drept! E suficient! Arhi-suficient!
3. O altă modificare ce trebuie operată în Constituție: minoritarii din România au o sumedenie de drepturi, bine consemnate în Constituție și în legislație. Despre majoritatea românească nu se suflă niciun cuvînt! Nu se spune că avem sau ar trebui să avem și noi niște drepturi, îndatoriri specifice majoritarilor. Principalul nostru drept, ca și principala noastră obligație este ca românii să-și consolideze acest statut, de populație majoritară a statului numit România. Noi am edificat acest stat, această țară, și avem obligația să rămânem stăpâni în propria țară. Inclusiv proprietari majoritari ai activelor și al proprietăților imobiliare, statut pe care îl aveam în 1990, dar l-am pierdut prin trădarea clasei politice.
3. În Parlamentul României nu se respectă secretul votului secret! Parlamentarii, când se apelează la votul secret, sunt atent supravegheați să nu voteze altfel decât ceilalți colegi de partid. Acest mic detaliu, faptul că nu se practică propriu zis votul secret, are consecințele cele mai nefaste pentru viața noastră politică, pentru activitatea Parlamentului. Vom încerca sesizarea Curții Constituționale. Urmează să vedem cum.
4. Cum facem să afle cât mai multă lume de existența site-ului www.listanationala.ro ?
5. Problema tineretului. Vom lua legătura cu organizațiile de studenți și le vom prezenta filosofia proiectului LISTA NATIONALĂ, invitându-i să desemneze candidați din rândul profesorilor lor pe care apoi să-i susțină, să le facă campanie electorală. De asemenea, ne interesează grupul studenților trimiși la studii în străinătate pe banii Țării, cu angajamentul că se vor întoarce în România și că vor fi încadrați în structurile guvernului, ceea ce nu s-a întâmplat cu niciunul dintre acei absolvenți de elită. Le vom cere să propună mai multe persoane din grupul lor pentru a candida în iunie și în noiembrie, cu susținerea celorlalți tineri. Punem la dispoziție locuri de candidați pentru grupurile de tineri naționaliști care există în fapt, fără identitate juridică. Sugerăm acestor grupuri să se organizeze, să se grupeze și să poftească la discuții cu noi.
6. Afirmăm principiul următor: Legea obligă candidații să aparțină unui partid, să fie membrii partidului pe ale cărui liste candidează. Acceptăm pe listele PNDC candidați care vor să rămână independenți. Cu aceștia vom încheia în acest sens o înțelegere, scrisă sau verbală, prin care acceptăm ca după alegeri, dacă ies câștigători, să-și poată afirma independența politică fără ca în felul acesta să-și atragă critici sau delimitări din partea noastră ori acuzații de lipsă de loialitate etc. Ne interesează ca o dată ales, colegul nostru să nu se abată de la linia de conduită morală, a respectului și solidarității cu „nevoile” neamului… Le vom cere candidaților noștri loialitate față de Țară, față de „nevoile neamului”! Nu e nevoie de mai mult!
7. Primim o sumedenie de întrebări și nedumeriri chiar. Să nu lăsăm nicio întrebare fără răspuns. Ba chiar să le cerem cititorilor site-ului să ne semnaleze toate „bârfele” și acuzele care ni se aduc în spate. Ca să le putem răspunde în clar.
8. Ce se întâmplă la Budapesta? Viktor Orban face multe lucruri pe care ar trebui să le facem și noi, în România și nu numai. Poziția sa față de Banca Națională a Ungariei ni se pare interesantă, inspirată chiar. În acest sens, dacă vom ajunge în structurile puterii politice, vom avea grijă ca măcar cele două bănci românești care mai există, CEC și Exim Bank să se redreseze, iar noi să le susținem cel puțin la fel de mult cum au fost ajutate să dispară celelalte bănci românești…
9. Nu facem nicio verificare a persoanelor propuse pentru Lista Națională. Ulterioare contestații le vom lua în seamă și vom decide după o minimă verificare. În schimb, vom fi foarte atenți cu persoanele propuse pentru Lista de Candidați. Le vom verifica pe fiecare în parte sub aspectul onorabilității.
10. A fost analizată și posibilitatea ca unii – persoane fizice sau entități, să încerce compromiterea și discreditatea noastră. Am stabilit câteva reguli de comportament pentru cei care ne reprezintă.
11. Dl Ion Coja a subliniat faptul că există și forțe care acționează pozitiv în lumea noastră, că nu există numai rău-voitori. Inclusiv față de România. În acest sens a relatat faptul că pe la începutul anilor 90 a venit la București reprezentantul unui grup de bănci occidentale care ofereau României un credit nerambursabil de 10(zece) miliarde de dolari, cu condiția ca acei bani să fie folosiți după un anumit proiect de investiții care cuprindea, printre altele, continuarea centralei de la Cernavodă, terminarea combinatului de la Călărași și retehnologizarea fabricii de tractoare de la Brașov. Ion Coja a mers cu acel reprezentant la vice-președintele Exim Bank, Nicolae Anghel, care s-a interesat să afle motivul pentru care guvernanții refuzau acest credit: creditul era oferit în asemenea condiții încât guvernanții nu-și puteau trage nicio șpagă, niciun comision… Acel reprezentant – neamț plecat din România, a fost adus la discuții de dl avocat TITUS SPÂNU, care mai înainte fusese pe la mai multe uși, ale unor factori decidenți la acea oră, precum Victor Babiuc. Despre această poveste Ion Coja a scris și în cartea sa, Marele Manipulator.
12. Dl C.M. a apreciat că ar fi utilă în campania electorală reeditarea cărții Marele Manipulator și s-a oferit să sprijine tipărirea și difuzarea cărții. Dl. Ion Coja s-a angajat să pună la punct o nouă ediție, revăzută.
26 februarie 2012
A consemnat A.G.
Chiar nu intelegeti ca scolile in limbile nationale sunt un punct castigat il lupta lor de a lua Transilvania? Nu e o tampenie, conduc foarte bine lupta, noi romanii suntem prostii care le permite sa ne traga tara de sub picioare.
ma iertati ca revin dar am uitat sa alatur mesajului meu ceva foarte important, si anume o bucatica din mesajul dlui Putin cu ocazia alegerii sale ca presedinte al FEDERATIEI RUSE si anume citeva rinduri numai ca sa fie clar pentru toata lumea citeva intre ideile lumii la ora cind vorbim:
„””Nous ferons tout pour que 1)l-a–m-i-s-e –e-n–œ-u-v-r-e–d-u–n-o-u-v-e-l–o-r-d-r-e–m-o-n-d-i-a-l, basé sur les réalités géopolitiques contemporaines, se déroule de manière progressive, sans perturbations inutiles.
Comme auparavant, je pense que les principaux fondements incluent le droit fondamental à la sécurité pour tous les États, le caractère inadmissible de l’utilisation excessive de la force, et le respect à la lettre des principes fondamentaux du droit international. 2) –L-e –m-é-p-r-i-s– d-e –c-e-s– r-è-g-l-e-s– p-r-o-v-o-q-u-e– l-a– d-é-s-t-a-b-i-l-i-s-a-t-i-o-n– d-e-s –r-e-l-a-t-i-o-n-s– i-n-t-e-r-n-a-t-i-o-n-a-l-e-s.
„””
cele doua idei sint:
1 – ca FEDERATIA RUSA IA PARTE LA INSTALAREA NOII ORDINI MONDIALE
2 – ca SITUATIA INTERNATIONALA ESTE DESTABILIZATA DATORITA INCALCARII LEGILOR INTERNATIONALE DE RESPECT INTRE NATIUNI
nu este de omis ca reaminteste in discursul sau ca RUSIA ESTE UN GARANT AL STABILITATII SI CA DORESTE SA FACA CEVA CA POPOARELE SA FIE IN PACE.
ACESTE LUCRURI SINT DE SPUS NUMAI PENTRU CA SA STIM CE PARTENERI AVEM SI CE IDEI NE PREZINTA;
DISCURSUL SAU NU ESTE TOT DE ACEEASI BUNA SI INTERESANTA PENTRU NOI directie, dar aceste idei mi s au parut extrem de importante.
eu spun ca noi nu vrem nici de occident, nici de america, nici de rusia, nici de china. dar avem nevoie sa fim uniti si solidari.
ESTE PRIMORDIALITATEA NOASTRA;
DUMNEZEU IN INIMILE NOASTRE;
draga domnule C.ION, referitor ca ideea din postarea din 05.03.2012 ora 2:06, vreau sa va spun ca acum sint in plina descoperire ca DA EXISTA ACEST SERVICI DE SIGURANTA AL ROMMILOR, si sint convinsa ca serveste precum la 849 cind le a fost data CIMPIA PANONIEI, la acelasi spionaj mizerabil asupra poporului roman, cum au facut si atunci.
acestea au fost conditiile ca ungurilor-tigani-huni-kazari sa le fie acordat locul care mai tirziu a devenit UNGARIA; CINE AR PUTEA SA II PLATEASCA SI PENTRU CINE AR PUTEA SA FUNCTIONEZE??? PAI VA SPUN EU CLAR SI RASPICAT CU TOATE RISCURILE… LE ASUM PE TOATE CA doar NU NE AU FACUT EI PE NOI; ACESTI NETREBNICI. IL SERVESC PE SZOROSI, si feriti va de toti tiganii, eu am facut o separare violenta chiar si cu cei pe care i-am ajutat, si pentru care mi-am pus viata personala si viata profesionala in pericol altadata.
da tziganii au o retea de urmarire si de spionaj asupra actelor romanilor si pentru tot ce fac si ce vorbesc.
aici in franta sint aparati de catre insasi aparatul lui zarkozy, evrei tigani si unguri…
imi pare tare rau ca trebuie sa spun aceste adevaruri, si imi pare rau pentru ceea ce descopar…
pentru mine este nou, si este grav, daca nu foarte grav.
tzigani ce lucreaza in serviciul public in Franta, si fac spionaj… dragii mei situatia este mult mai delicata si mai perversa decit o gindeam…
oricum nu avem de ce sa dam inapoi din contra, dupa mine toate aceste tertipuri de intimidare si de spionaj trebuie denuntate si macar in tara, interzise…
(cu aceasta ocazie multumesc celui ce mi a specificat ca LIECHTENSTEINUL se gaseste pe linga germania si nu in regiunea mea LORRAINE, dar stiam, am vrut numai sa stiu si daca aici pe situl dlui COJA SE STIE ASTA, si am avut raspunsul, deci vreau sa spun ca aici pe situl dlui COJA SINT INFILTRATI DE O ALTA CREDINTA POLITICA SI NU DE A NOASTRA NATIONALISTA, o sa rideti dragii mei dar asa este, cum spun eu.si regret ca este adevarat)
aici in regiunea mea se simte pulsul politicii lui sarkozy(care are o legatura directa du ROMANIA, DRAGII MEI NU GLUMESC DELOC SI NU ESTE O JOACA SI NICI O STRATEGIE SA VA DAU GINDURI AIUREA CIND AVEM ATITEA LA CE TREBUIE SA REFLECTAM- dar dupa mine este tit de grav ca stau si gindesc ce este in tara, daca aici in Franta este asa) pentru ca au aici un teren de adunare o mare proprietate unde se intrunesc si discuta cele mai grele probleme si tot ce au de facut contra cui si pentru cine;
DUMNEZEU SA FIE CU NOI PE VECI SA NE APERE SI SA NE INTAREASCA NATIA SI FORTELE INTELIGENTA SI PUTEREA SI DUSMANII SA NU RAZBEASCA SA LE PUTEM DEZICE TOATE JOCURILE PRIN CARE VOR SA NE INCURCE SI SA NE JOACE…
CU POPORUL PELASGO DACO ROMÂN NU TERBUIE SA SE PUNA CINEVA…
si mai ales TREBUIE SA RAMINEM UNITI FARA CONDITIE SI LIMMITA NICI DE TIMP SI NICI DE SPATIU, nimic nu mai conteaza acum decit unirea noastra si hotarirea noastra strajnica. va rog domnilor din suflet sa nu uitati aceste lucruri, ca nu sint putin importante, din contra.
NU UITATI CUVINTELE CUNTECULUI ROMANESC:
„”cine se ia cu mine bine, ii dau haina de pe mine,
cine se ia cu mine rau SA-L FEREASCA DUMNEZEU
CA SINT SARPE DE DUDAU DIN CEL…CE MUSCA RAU…””
MAI LEANO
va imbratisez pe toti ce sinteti sinceri si curati in inimile voastre;
trebuie aplicata o strategie subtila, foarte fina in subtilitatea sa, ca sa unim tot poporul in jurul cauzei ce este a neamului.
Probleme legate de gestionarea de catre guvern a relatiilor interetnice si a problemelor legate de dezinteresul fata de soarta populatiei romanesti din Basarabia, in contextul unei repetari a situatiei anului 1939, in articolul „Guvernare iresponsabila” aflat la adresa http://mipopescu.wordpress.com
NEWS ALERT
Asta ar însemna că la Chișinău se va învesti un guvern pro-rus”, se spune în e-mailurile Stratfor, publicate de Wikileaks. http://www.cotidianul.ro/wikileaks-germania-si-rusia-isi-impart-republica-moldova-175042/ BASARABIA E VANDUTA MOLOTOV-RIBBENTROP a 2-a oara!
TRAIANE (@ TRAIAN IOAN)
Ai auzit de ‘pisanaliza’ lui Freud? Ei hai, lamureste-ma ce ma apucase ieri-alaltaieri cind am trimis lui DEM mesajul pe care ail atasez mai jos:
„Ah, Dem, te propun spre ‘premiere’……Dl Coja? ..mai asteptam?….Gluma la o parte, Dem, am gasit si eu acum ocazia, aparent ‘pierduta’ acum citeva zile – caci m-am luat cu altele (nepermisa omisiune) de a-ti multumi pentru cele citeva postari ce mi le-ai acordat. Citind din postari mai vechi ale tale (nu premeditat, sic, dar in toiul unei lecturi care nu se mai putea, la un moment dat, opri, asa devenise de pasionanta citirea celor 200+ postari la topicul ‘Masoneria’, pe undeva pe la sfirsitul lui Ianuarie, cind eu nu descoperisem, inca, site-ul acesta – trebuie sa-ti spun asadar ca am savurat multe dintre interventiile tale; ceva inedit in ele; la fel Nicu, Adrian Romanu, Mos Darie, Traian Ioan (ahhhhhh, foarte subtil, si nu nebun, si chiar criptic de adinc, daca pot sa spun asa, acest domn…), si pote altii ce imi scapa acum, au dovedit, in toiul si in ‘ambetarea’ ‘luptei’ de idei – cum ca ‘romanii, noi, chiar. e..ceva deci stii ce ai tu anume? O trasatura pe care barbatii de regula o evita, nu o cultiva): o anume …EMPATIE…amestecata cu UMOR – ce combinatie?!?…o gasesc rara, de aceea ai si tulburat spirite mai cazone, nenuantate, patratoase si lipsite de subtilitate (dar nu neaparat lisite de genuinitate)…Fii barbata, Zoie, si nu fii coplesita, acum, draga…..(glumesc, desigur, dar inca odata…tine-o asa, e ceea ce trebuie….o empatie balansata de umor si responsabiliatte responsabilitate…..)
Toate bune.”
CE MA APUCASE?…sau asa sunt sufletele netoate dar curate – iau cu genuina incredere marul otravit (dar rosu si frumos) din mina hircei vrajitoare dar se bat cu mama ca nu vor sa se culce, ca vor sa se joace, nestiind ca Mama stie mai bine, si ca-i iubeste nespus………Toate bune, Traiane.
TRAIANE (@ TRAIAN IOAN)
M-am contrazis cu altii pe subiectul care esti – au zis: ‘paranoia’; am zis: cristal.
De ce simt ca vorbesti de ‘altundeva’, suficient de departe ca ceilalti sa nu se catadicseasca sa-si incordeze urechea.
Rosteste mai tare, mai rar, mai clar (cristal pentru mine, dar ce folos)…daca ITI PASA DE EI, numai si numai DACA ITI PASA…daca nu, DRUM BUN…acolo unde TU INSUTI TE GRABESTI, DESI NU CRED CA ESTI IN ACORD CU ‘T I M P U L’…..
Re: Adevărul Creaţiei, Alternativă la religii…
@ Dem spune:
05.03.2012 la 11:46 am
Când toţi oamenii vor conştientiza că sunt proşti, în special cei ca tine, Dem, Naţia Română va fi salvată şi prin Ea, întreaga omenire.
Critica tovărăşească este constructivă, laudele sunt, întotdeauna, distructive.
Reciteşteţi postările. Toate cuprind laude perfide. Perfidia este caracteristică jidanilor; nu spun evreilor, pentru că aş greşi şi nu vreau să greşesc.
Când vă scriu: „judecaţi-mă!” N-o fac pentru mine; eu mai am puţin şi-am plecat din această lume de proşti credincioşi.
dle Ion Coja,
un cititor semnalează aici existenţă unui serviciu secret etnic, paralel cu serviciul secret al statului românu. nu numnai că acesta funcţionează de multă vreme… dar cum este posibil aşa ceva? Adică, oficial serviciul secret al romilor? Cu ce se ocupă acest „serviciu secret”? Pe cine spioneză el, cui raportează informaţiile şi pe cine monitorizează şi cu ce grave consecinţe? Nu-l întreabă Parlamentul Românie nimic, cine l-a avizat să funcţioneze oficial pe teritoriul naţional al romanilor şi să ne spioneze în favoare unei etnii? Acesta acţionezaă contra românilor în genereal pentru a lichida orice acţiune a acestora de a ieşi de sub robia ţiganilor. Acesta e scopul lui. Că UDMR are serviciu de informaţi, nu e un secret. Dar nu oficial… Nu întreabă nimeni Parlamentul dacă are cunoştinţă de existenţa lor…
Evident, aceia care ne vor teritoriul, aceiaşi dintotdeauna, au şi forţa şi inteligenţa de a-şi promova politica de expansiune prin cele ai redutabile mijloace.
Aceasta însă nu înseamnă însă nimic, atât timp cât cel puţin un singur om se va opune, după ce 20 milioane au fost eliminaţi sau convinşi.
Forţa unei idei determină acţiuni pe cele mai nebănuite planuri şi să ne ferească Dumnezeu să ajungem a formele extreme impuse de starea omului la disperare.
Cei care ne sunt potrivnici sunt foarte bogaţi, dar foarte puţini. Ei pot fi loviţi extrem de uşor şi chiar exterminaţi dacă nu acţionează cu extremă înţelepiune.
Ei sunt „vânătorii” iar noi suntem „vânatul”. Vânătorul odată expus poate fi lesne ucis chiar şi de către un iepure isteţ care îl aduce n bătaia puştii altor vânători. Să ne fie clar, „ei” au nevoie de libertatea de acţiune şi prin bani, au obţinut-o. Dacă românii nu vor mai fi să li se opună, aşa cum se întâmplă dintotdeuna cu neamurile trace, atunci ei au învins iar noi vom dispărea etnic.
Sunem diferiţi de toţi ceilalţi europeni, ori asta nu convine unei anumite categorii de indvizi care conduc destinele lumii, când mai bine, când mai rău.
Proletcultismul stopat de naţionaliştii lui ceauşescu a fost înlocuit cu reforma în învăţămât, care de 20 de ani reformează de s-a ajuns la învăţământul antinaţional, antiromâneasc, anticultural.
Diferenţa dintre o ţara dezvoltată normal (Finlanda Suedia, Japonia, China, Izrael)şi de restul ţărilor europene sau de aiurea, constă în EDUCAŢIA pentru însuşirea valorilor autentice: MUNCĂ, SPIRIT CIVIC, CREAŢIE, RESPONSABILITATEA INDIVIDDALĂ. Sunt doar câteva, dar esenţiale pentru formarea cetăţeanului responsabil pentru Ţara şi Naţiunea sa.
Desigur, fiecare se exprimă cum poate, cât cunoaşte şi cât de curajos este în asumarea unei idei. Acest fapt confirmă celor care scrieţi aici faptul că vă pasă, că simţiţi nevoia să vă exprimaţi sentimentele naţionale.
Lucrurile sunt cu mult mai compexe decât le prezentaţi, regret că nu pot să vă explic şi de ce. Pierdeţi din vedere un lucru esenţial. Totul se bazează pe ceva, în spatele a ceea ce există, a existat dintotdeauna un precursor.
Este bine să discutăm, să avem idei să ridicăm probleme, dar şi mai bine ar fi dacă am înţelege că fiecare dintre noi suntem o parte importantă a soluţiei şi de fiecare dintre noi, oricât am fi de mulţi sau de puţini, depinde succesul sau eşecul.
După ultimele date de pe teren ni se arată că vor fi intrate în instituţia legiuitoare cel mult trei partide naţionaliste dacă nu cumva unul singur anume partidul lui Diaconescu. Patrioţii trebuie să fie realişti şi pentru a fi în parlament trebuie să se unească candidând pe o singură listă. Important este accesul la organele de conducere a naţionaliştilor şi nu încercarea de intrare individuală. Cei care vor multiplicarea forţelor naţionale suprimă inconştient sau intenţionat accesul patrioţilor în parlament şi organele locale. Eu vă spun de pe acum că soluţia este contopirea mai multor grupuri pentru a accede la conducerea statului. Cei care nu vor să se unească sunt duşmanii poporului român. Dacă ascultaţi de ei va fi vai şi amar de noi. Uniţi-vă.
O variantă susţinută de băieţii de la Noua Dreaptă a fost să se acţioneze pe baza unei conştiinţe civice fără acces la organele de putere. Acestă variantă este aplicabilă doar la un popor civilizat nu la din ăştia ca noi. La români trebuie pusă mâna pe principalele organe ale puterii de stat pentru a impune binele cu forţa. Să fie clar. Poporul este dezorientat şi de incapacitatea politicienilor locali care sunt sclavii coteţăriilor în loc să fie slujitorii realizării umane a poporului român. Vă spun încă odată că deşi Diaconescu a furat doctrina de la Cojocaru s-ar putea ca într-o „nebunie” a lui dacă ajunge la conducere şi are oameni destui, ca el să pună în aplicaţie genialele idei ale lui Cojocaru.
În momentul de faţă eu îmi pun întrebarea: cine reuşeşte cu atâta pricepere să îi dezbine pe români? Stimaţi colegi identificaţi-i pe aceşti criminali. Aceştia merită moarte. Pentru noi care am suportat toate crimele postpuciste antiromâneşti alegerile de acum sunt printre ultimele şanse de a ne salva.
Am observat că printre oamenii lui Diaconescu au venit agenţi din Occident în marea lor grijă ca să nu existe o mişcare românească neînfiltrată. Este pericol mare. Deja prim ministru nu mai este român. Diaconescu a dovedit că Isărescu este membru al unei organizaţii secrete occidentale. Am impresia că toate subsistemele sociale române sunt impregnate de indivizi duşmani.
Se pare că soluţia României trebuie să treacă prin recâştigarea libertăţii naţionale şi refacerea alianţelor ceea ce implică independenţa de Europa şi America şi autonomizarea activităţii de stat. Mie mi se arată spectrul războiului imperialist în care România va fi victimă adiacentă
in relatiile cu minoritatile nationale trebuie sa fim corecti si intelegatori pana la un anumit punct.gm
Atita timp cit nu veti reusi sa obtineti o bucatica de media sansele voastre sunt foarte mici,egale cu 0.Incercati sa va faceti cunoscuti prin orice mijloc legal.O idee poate buna-si nu prea costisitoare-sms-uri de 100 caractere-cine sunteti si ce propuneti.
romani de toate varstele si categoriilor sociale,formati un front unit contra corupriei generalizate si ucigatoare.alaturati-va noului partid care trebuie sa fie onest si activ.priviti realitatea in fata. acum este momentul sa actionati.nu lasa-ti fortele raului sa va fure patria.ganditi-va la viitorul generatiilor viitoare de romani.gm
1. Mai exista problema SISROM- Serviciul de informatii si Siguranta al Romilor ! Cum a fost posibil sa fie lasat sa existe ? Este profund anticonstitutional ! Maine-poimaine aflam ca si UDMR-ul are serviciu de informatii !
2. Se tot vorbeste de candidati alesi pe spranceana, insa este atat de vag atinsa problema esentiala si fundamentala a moralitatii „alesilor”, adica a legaturii lor cu Dumnezeu, daca or avea una. Sa fim seriosi si sa recunoastem ca singura scoala de morala in Europa este de sorginte crestina. La noi este crestinismul ortodox. N-ar fi rau sa se stabileasca procentual caror culte apartin alesii !
sînt nevoit să mă repet.
în nici-un stat democrat occidental nu există învățămînt în limbile naționalităților minoritare. Acestea au acces la limba lor în învățămînt doar ca oricare alt obiect de studiu fiind considerate limbi secundare.
NU EXISTĂ ȘCOLI ÎN LIMBILE NAȚIONALITĂȚILOR MINORITARE. TOATE ȘCOLILE ÎȘI URMEAZĂ CURSUL ÎN LIMBA OFICIALĂ.
Pot fi alese ca subiect de bacalaureat, dar la restul subiectelor are loc strict în limba oficială. La nivel terțiar predarea se face strict în limba oficială a țării respective, limbile minorităților pot fi studiate ca limbi străine.
Tîmpenia cu școli în limba naționalităților minoritare există numai în România.
Ce-ar însemna să existe așa ceva de exemplu în țări unde trăiesc în jur de 200 de naționalități? Nebunie e puțin spus. În plus ca cetățean trebuie să cunoști limba oficială a țării în care trăiești, nu cum fac ungurii care mulți dintre ei habar n-au de limba română.
Dacă vor școală în limba maghiară să meargă în Ungaria sau mai bine zis să se mute definitiv acolo, pentru că nu ne supărăm deloc, ba din contră chiar ne bucurăm pentru ei.