CD
964 aprobate
denitsoc@gmail.com
75.57.36.95
De pe Internet:
CIOCNIREA CIVILIZAȚIILOR ȘI RĂZBOIUL DIN UCRAINA
Este de mirare că, în tot războiul informațional/dezinformațional care însoțește conflictul armat din Ucraina, nimeni nu face referire la celebra carte, din 1996, a lui Samuel Huntington „Ciocnirea Civilizaţiilor şi Refacerea Ordinii Mondiale” (The Clash of Civilizations and the Remaking of World Order), unde Ucrainei i se acordă o analiză specială, care pune în evidență motivațiile conjuncturii geopolitice în care ne aflăm astăzi.
Huntington, unul dintre cei mai renumiți politologi americani, a fostprofesor de ştiinţe politice la Universitatea Harvard, preşedinte al Asociaţiei Americane de Ştiinţe Politice, coordonator pentru planificarea securităţii în cadrul Consiliului Securităţii Naţionale al Statelor Unite (1977-1978).
I. Ciocnirea Civilizațiilor.
Conform paradigmei civilizaționale a lui Huntington “viitoarele conflicte internaţionale vor fi generate de state, sau grupuri de state ce aparţin unor civilizaţii diferite”.
În prima jumătate a secolului XXI, patru civilizații se vor confrunta dominant pe arena internațională: Civilizația Occidentală (cu stat lider, sau, în termenii lui Huntington, „stat nucleu” ─ SUA), Civilizația Ortodoxă-Rusă (nucleu Rusia), Civilizația Islamică (nucleu încă nedefinit) și Civilizația Sinică (nucleu ─ China). “Ciocnirile periculoase ale viitorului se vor naşte probabil din aroganţa universalistă Vestică, intoleranţa la o asemenea aroganta hegemonica a Islamismului şi a civilizatiei Sinice”.
Primul grup de conflicte, între Occident și Islam, a însângerat Orientul Mijlociu și Nordul Africii în primele două decenii ale acestui secol: Afganistan, Irak, „Primăvara Arabă” (Tunisia, Egipt, Libia, Siria, etc.), cu un efect mai degrabă de destabilizare decât de import de „democrație liberală” occidentală.
În privința conflictului pe care îl trăim astăzi, între cele două mari state nucleu, Statele Unite ale Americii și Federația Rusă, previziunea lui Huntington este categorică: „Speranțele de încheiere a unor parteneriate intercivilizaționale strânse, precum cele
referitoare la o colaborare între Rusia și America, exprimate odată de către conducătorii lor, nu se vor materializa“; cu amendamentul, valabil și în momentul de față: „Totuși, statele nucleu folosesc rareori forța unul împotriva altuia.” Dar se pot lupta prin proxy(interpusi), asa cum se intampla deja.
Este fundamentală și afirmația: „Dacă Rusia ar deveni Occidentală, Civilizația Ortodoxă nu ar mai exista.”
II. State de falie.
Un al doilea aspect esențial pe care Huntington îl relevă este cel al statelor divizate civilizațional intern („cleft countries”), printre care dă o atenție specială Ucrainei prezentând o hartă a acestei divizări, bazată pe rezultatele alegerilor prezidențiale din 1994.
Toate alegerile ulterioare din Ucraina au confirmat această linie de falie.
„Ucraina este o țară divizată, cu două culturi distincte. De mai
multe secole, linia de falie dintre Occidentul Catolic și Ortodoxie trece prin
centrul Ucrainei.”
Dintre cele trei scenarii pe care Huntington le discută, se pare că evoluția actuală a evenimentelor duce spre cel pe care îl considera ca având o probabilitate medie, anume ca „Ucraina să se divizeze de-a lungul liniei de falie, în două entități distincte, iar cea estică să se unească cu Rusia.”
Și aceasta pentru că ─ putem aprecia acum ─, în cazul Ucrainei, situația ei de stat de falie se suprapune peste conflictul geopolitic dintre Statele Unite și Federația Rusă, un conflict civilizațional global în termenii analizei lui Huntington.
Această suprapunere a făcut ca soluția de compromis rezonabil a Acordurilor de la Minsk din 2014-2015 să fie practic pulverizată de Ukraina la sugestia SUA.
Prof. Dr, Tiberiu Tudor
WANG HUNING SI SUVERANITATEA CULTURALA
De Daniele Perra
S-ar putea spune multe despre averea spirituala a acestui genial teoretician, fost profesor al prestigioasei Universități Fudan din Shanghai. Lucrările sale timpurii, “Suveranitatea națională și analiza politico-comparativă”, l-au impresionat foarte mult pe Jiang Zemin, care l-a dorit alături în dezvoltarea „teoriei celor trei reprezentări”. Huning, a făcut-o concentrat pe drumul theoric al conceptului de suveranitate. Deloc surprinzător, teza sa s-a intitulat “De la Bodin la Maritain: despre teoriile suveranității dezvoltate de burghezia occidental”.
În special în “Suveranitatea Națională” Huning reafirmă ideea că aceasta trebuie neapărat să se bazeze pe două aspecte interconectate: supremația națională și independența externă. Scrisă în momentul de cea mai mare proeminenta a dengismului, cartea prezenta deja teza conform căreia reformele politice și economice în niciun caz nu ar trebui să fie susținute în detrimentul stabilității interne. Conform abordării lui Wang, de fapt, reformele pot fi realizate doar de o autoritate rigid centralizată, capabilă să cuprindă cele șase funcții principale ale iernii: a) control; b) coordonare; c) indexare; d) promovare; e) serviciu; f) echilibru [1].
Totuși, supremația internă este de neconceput fără independență externă. Eseul “Expansiunea culturală și suveranitatea culturala”, scris la câțiva ani de la „tumultul” din Tiananmen, este concentrat proprio pe această tematică. Mai exact, Wang, convins de vulnerabilitatea Republicii Populare Chineze la pătrunderea ideilor străine prin instrumentele așa-zisei „puteri soft”, se concentrează asupra modului de întărire a socialismului împotriva forțelor globalizării occidentale.
Confruntat cu sfârşitul dezastruos al Uniunii Sovietice (adică adio unei lumi complexe, deşi bipolare, pentru a intra într-o fază şi mai complexă), întrebarea care se pune deschis este: cum să protejăm suveranitatea naţională?
Cu sfarsitul Razboiului Rece si a celorlalte conflicte militare restul se transformă rapid în conflicti de caracter cultural. Folosind terminologia împrumutată direct din anglosferă și ar putea semna că “hard power” este rapid înlocuită de “soft power”. ÎN ACEST CONTEXT, CONFRUNTAREA GEOPOLITICĂ DINTRE EST ȘI VEST SE PROPUNE DIN NOU CA LUPTĂ PENTRU APĂRAREA PROPRIEI CULTURI ÎMPOTRIVA HEGEMONIEI CULTURALE OCCIDENTALE; SAU MAI DEGRABĂ, ÎMPOTRIVA EXPANSIONISMULUI CULTURAL OCCIDENTAL.
Această formă mai subtilă de expansionism, în conformitate cu Wang, nu poate decât să contrasteze cu reafirmarea propriei suveranități culturale specifice, pe care o putem defini și în termeni de „conservatorism cultural”, dacă avem în vedere că acest lucru nu are nicio legătură cu „conservatorismul” liberal al „Occidentului”.
Suveranitatea culturală, în perspectiva teoriei chinezești, este o formă de “power state”. Suveranitatea culturală este pe primul loc sa asigure punctul de siguranță. Iar garant al acestei siguranțe nu poate să fie decat Partidul, asa cum e făcut si cum este vazut pentru a întări puterea chineză: adică pentru a produce un model de modernizare capabil să se contopească cu un sistem de valori tradiționale însărcinat cu menținerea puterii și instituțiilor solide (în acest caz, se recunoaște amprenta tradiției legiste a gândirii tradiționale chineze) [2].
Asigurarea și protecția culturală, cu toate acestea, nu se pot obține prin izolare. SUVERANITATEA CULTURALĂ ÎNSEAMNĂ ȘI CAPACITATEA DE A DIALOGA CU CULTURI STRĂINE FĂRĂ INSĂ A SE IMPUNE SAU A SE SUPUNE NIMĂNUI. Este exact opusul acelui expansionism cultural pe care, în aceiași ani, administrația Bush (tatăl) și-a făcut propriul sistem de extindere globală a valorilor nord-americane. Ceea ce savantul olandez Cees J. Hamelink a definit în termeni de „sincronizare culturală” [3]. Nu este altceva decât o formă de imperialism cultural a cărei expansiune poate avea loc pe două linii: impunerea forțată (direcția verticală, de sus în jos); pătrunderea culturală (directia orizontală) prin instrumentele amintitei „puteri soft”.
Wang Huning recunoaște în teoriile lui Francis Fukuyama (care pretind că explică istoria umanității prin prisma istoriei culturale occidentale) cea mai înaltă expresie a expansionismului. În acest sens, perspectiva sa nu este niciodată apropiată de cea a lui Samuel P. Huntington, căruia îi recunoaște că a înțeles bine provocarea pe care cultura tradițională chineză milenară și intactă i-ar fi reprezentat-o modelului expansionist occidental. De altfel, dacă ideea „sfârșitului istoriei” dezvoltată de Fukuyama s-a dovedit fatala (cel puțin pe termen scurt), discursul este diferit în ceea ce privește afirmarea încă neîntreruptă a „culturii occidentale” este „cultura globală” (înlocuirea colonizării cu „coca-colonizarea”).
Aici, Wang Huning ajunge chiar și la asumarea pozițiilor aproape nietzscheane. Evoluția capitalismului la scară globală l-a determinat pe om să abandoneze valorile și cultura reducându-și nevoile la simplă materie. El l-a transformat pe om în „ultimul om”: cel care a renunțat la a fi om.
Spre deosebire de Huning, Fukuyama, dornic să prevină o întoarcere în trecut, apără deschis „ultimul om” ca stadiu definitiv al evoluției umane. „Întoarcerea în trecut” (la „primul om”) este împiedicată de dezvoltarea tehnologică, care, satisfacând dorințe materiale imediate (chiar și pe care omul încă nu le cunoaște, dat fiind că sunt determinate de modele momentului), distrage omul de la privirea spre abis: în termeni heideggerieni, de la vertijul abisal al Nimicului în care răsună chemarea Ființei.
Analiza lui Wang asupra caracterului omniprezent al modelului cultural expansionist occidental pornește de la experiența sa de studiu în Statele Unite, care a condus la publicarea cărții “America versus America” (1991). În această lucrare Wang, folosind schema interpretativă a textului său anterior (analiza politico-comparativă menționată mai sus), studiază managementul proceselor politico-sociale ale societății americane la nivel istorico-cultural.
Dezvoltarea și fluxul istoric al societății, conform acestei abordări, sunt inseparabile de politică și de modul în care este gestionată. Nu se poate interpreta „fenomenul american” (națiune care în doar două sute de ani de istorie a devenit cea mai mare putere mondială) recurgând doar la schemele dogmatice ale marxismului centrate pe plusvaloarea și dictatura burgheză a capitalului.
Marx și Engels, își amintește Wang, au spus că societatea burgheză iși săpa ea înșași mormântul. Iar Lenin, la începutul secolului al XX-lea, a prezis declinul imperialismului.
Totuși, atât imperialismul, cât și societatea burgheză sunt încă acolo și forța motrice a „imperiului” American, in oricât declin ar fi, necesită o analiză a condițiilor istorico-culturale specifice în care (și datorită cărora) acest „imperiu” supravietuieste.
Dacă este adevărat că forta economică este ceea ce sporește statutul unei țări în context internațional, atunci este oare la fel de adevărat că dezvoltă rezultatul forțelor pur economice in propria societate? În acest sens, potrivit lui Wang, este necesar să opunem America imaginară (sau idealizată) Americii reale, plecând de la observația că „cea mai mare democrație din lume” nu este deloc o democrație. Având un simț al istoriei foarte limitat, privirea americană este mereu orientată spre viitor. Progresul și tradiția în America sunt exact același lucru.
Tradiția nu este altceva decât inovația de acum douăzeci sau treizeci de ani. Totul este evaluat în termeni cantitativi și pragmatici. Religia însăși este pătrunsă de o inspirație materialistă care, pe baza interpretărilor literale ale Sfintei Scripturi [4], consideră bogăția ca un semn al bunăvoinței divine. Acest lucru subliniază în mod firesc pretenția americană de superioritate morală asupra altor popoare. Chiar dacă americanii înșiși, scrie Wang, „adoră succesul lui Dumnezeu” [5].
În primul rând, devine necesar să se exploreze contradicțiile societății și „culturii” americane pentru a înțelege mai bine cum se opun ele [6]. Primul lucru care atrage atenția teoreticianului chinez în timpul călătoriei sale este diferența substanțială dintre zonele rurale și metropole (și dintre centru și periferie din cadrul aceleiași metropole): o diviziune persistentă care, în timp, potrivit lui Wang, se va agrava și mai mult, devenind o problemă de importanță nu mică pentru viitor. Principalele contradicții se relevă însă tocmai la nivel „politic” (și, odată cu ele, se dezvăluie destinul întregului „Occident” supus controlului hegemonic și supremației culturale nord-americane).
În acest sens, Wang apelează din nou la Samuel P. Huntington și la lucrarea sa din 1981, “American Politics: the promise of disharmony” Politica Americana: promisiunea disarmoniei” (Harvard University Press). Crezul politic american, potrivit lui Huntington, este întemeiat pe cinci piloni: a) libertate; b) egalitate; c) individualism; d) democratie; e) statul de drept.
Analiza actualului director al lui Xi Jinping pleacă de la observația că alegerea acestor piloni fondatori derivă din faptul că, în lipsa lor de conținuturi bine definite, aceștia sunt aplicați cu o ușurință extremă. Cu toate acestea, se contrazic unul pe altul. Există, de exemplu, o tensiune profundă între Libertate și Egalitate, precum și între Individualism și Democrație.
Wang este surprins să constate că inegalitățile economice de astăzi din cadrul societății americane sunt văzute ca o formă de egalitate. Egalitatea, de fapt, este considerată în cea mai mare parte ca un fel de „mit fondator”: ca o egalitate de plecare în care s-a instalat principiul meritocratic al individului, care își construiește singur propria avere, grație abilităților sale și bunăvoinței divine menționate mai sus.
Acest model de egalitate se prăbușește dramatic atunci când este aplicat minorităților prezente sau apărute pe teritoriul american: populației indigene (supusă genocidului), populației negre (gândiți-vă că ideea lui Lincoln era de a oferi sclavilor negri doar libertate și nu să le garanteze drepturi egale în raport cu albii), sau la valurile migratorii ulterioare.
Aici, perspectiva lui Wang capătă un caracter pur schmittian. La fel ca juristul german, teoreticianul chinez este convins că ideea de egalitate nu poate fi satisfăcută de concepte abstracte liberale. Ideea liberală a egalității se ciocnește în mod natural de ideea democratică a egalității. Pentru a fi tratați ca egali, cetățenii statului democratic trebuie să facă parte dintr-o „substanță comună”. Concepția democratică a egalității necesită în mod necesar distincția între cine aparține demosului și cine nu. Ea (ideea democratică a egalității), indiferent de abstracțiile liberale privind egalitatea omenirii, există încă datorită considerației necesare pentru inegalitate.
Fără această „substanță comună”, statul democratic se reduce la o simplă asociere de indivizi. Carl Schmitt scrie:
„Dacă statul devine un stat pluralist în ceea ce privește partidele, unitatea statului poate fi menținută doar atâta timp cât două sau mai multe partide sunt de acord în recunoașterea premiselor comune. Această unitate stă apoi în special pe Constituția recunoscută de toate părțile și care trebuie respectată fără rezerve ca condiție prealabilă a creației comune.
Etica statului se transformă apoi într-o etică constituțională. În funcție de substanța, lipsa de ambiguitate și autoritatea Constituției, se poate găsi o unitate reală și efectivă. Dar se poate întâmpla și ca Constituția să fie consumată în simple reguli de joc, etica ei, a statului, într-o simplă etică a fair-play-ului; și asta, în sfârșit, în dizolvarea pluralistă a unității politice în întregime. Acest lucru duce inevitabil la punctul în care unitatea este doar o aglomerare de schimbări în alianțele dintre grupuri eterogene. ETICA CONSTITUȚIONALĂ SE DIMINUEAZĂ ASTFEL ȘI MAI MULT, PÂNĂ LA PUNCTUL ÎN CARE ETICA STATULUI SE REDUCE LA PROPOZIȚIA PACTA SUNT SERVANDA”[7].
Pornind de la această reflecție schmittiană, Wang începe să elaboreze o critică radicală a sistemului american, în textul său, relatează un episod destul de emblematic. În fața întrebării explicite „ce este ideologia americană?”, interlocutorii săi americani răspund: „ideologia este Constituția”. Este de la sine înțeles că această afirmație este, încă o dată, deosebit de abstractă, având în vedere că ideologia în niciun caz nu poate avea forță de lege oricât de mult cât se încearcă să o transforme în formă de norme și reguli.
Constituția, înțeleasă în sens ideologic, se ridică însă la sarcina de a crea și dezvolta acea omogenitate care în cazul american (la scurt timp după momentul înființării) nu mai exista din punct de vedere al „substanței comune” dacă nu datorită pseudo- apelul religios al „destinului manifest”.
Deci, este corect să presupunem, așa cum fac interlocutorii lui Wang, că ideologia americană se regăsește în Constituție?
Raspunsul este da. Pentru simplul fapt că această Constituție ia naștere (Schmittian) ca o simplă colecție de reguli de joc: adică ca fundament al unui sistem în care politicianul este închis într-un anumit model tehnico-economic.
Anterior, s-a făcut referire la afinitatea substanțială dintre conceptele de progres și tradiție în cadrul societății nord-americane (nu este surprinzător, Statele Unite s-au născut în mijlocul Revoluției Industriale). Acest accent pe dezvoltarea tehnologică a fost adesea asociat (mai degrabă eronat) cu o extindere a libertății individuale.
Wang scrie despre asta:
„Statele Unite sunt țara în care toată lumea venerează individualismul, unde individualismul domnește suprem și în care nicio putere nu poate interveni în el” [8]. Totuși, continuă Wang, subliniind o altă contradicție deschisă, o ordine pur tehnico-economică restrânge enorm supremația individului menționată mai sus. Inovația tehnologică crește capacitatea de a controla structural societatea, nu o diminuează. În acest sens, face capitalul capabil să controleze societatea însăși în toate privințele.
Logica dictată de suprastructura tehnică (și nu ideologică) a capitalului este tocmai aceea de a aduce oamenii să fie guvernați și dirijați fără a fi loviti.
Ordinea tehnică nu este o ordine politică, deși Aristotel în Etica Nicomahica a identificat știința politică ca o formă a lui Τέχνη (în special ca „cea mai autoritară și arhitecturală dintre științele practice”) [9].
Acest lucru necesită o organizație în creștere în cadrul căreia fiecare individ are un rol specific, deoarece începutul muncii este separat de finalul său. Spre deosebire de procesul de producție tradițional, în care meșterul a construit el însuși întregul obiect, omul de ordine tehnică produce doar o parte din el. Și, făcând aceasta, se supune și se face mai ușor sensibil la stimulul tehnic decât la cel strict politic.
Omogenitatea menționată mai sus este, așadar, determinată de omologare tehnică și nu mai derivă dintr-o comuniune spirituală sau de descendență; acest lucru îl face ușor exportabil în afara granițelor americane sau „occidentale”. Firma însăși se transformă într-o tehno-structură, în care rolul managerial devine substanțial apolitic.
Partidele nord-americane, de exemplu, sunt în esență indistinse și lipsite de teorii sistematice. Sunt mase agregate care își unesc forțele doar în momentul electoral: singurul moment în care poporului i se permite prezumția de a putea conta pentru ceva. Cu toate acestea, rămâne doar un spectator al puterii; nu participă în niciun fel la ea. Acesta este gestionat de trei grupuri interconectate și complementare: a) corporațiile industriale și financiare; b) armata (căreia îi este rezervată cea mai mare sumă de cheltuieli publice); c) liderii politici.
Conform calculelor savantului Thomas R. Dye, presupusul pluralism democratic nord-american s-ar reduce la managementul afacerilor publice și la luarea deciziilor de către aproximativ 5000 de oameni [10].
Prin urmare, politica (sau ceea ce rămâne din ea) este gestionată și gândită ca o activitate economică și mecanică.
Liderii politici sunt ei înșiși roți dințate ale tehnostructurii. Politica devine de neconceput fără tehnologie. Iar tehnologia, înțeleasă astfel, devine puterea supremă, nu omul (deși aceasta rămâne în interiorul cabinei). Nu este de mirare, în acest sens, obsesia nord-americană pentru primatul tehnologic.
În urmă cu peste treizeci de ani, Wang a observat deja că toate centrele nord-americane de cercetare sau de studii strategice erau orientate pe aceeași temă: CÂT TIMP ÎȘI VOR PUTEA MENȚINE STATELE UNITE POZIȚIA HEGEMONICĂ ÎN DOMENIUL TEHNOLOGIC ȘI, ÎN CONSECINȚĂ, HEGEMONIA GLOBALĂ LA UN MOMENT ÎN CARE CONCURENȚA DIN ȚĂRILE EMERGENTE DEVENEA DIN CE ÎN CE MAI INTENSĂ, AGRESIVĂ ȘI DIVERSIFICATĂ.
Confruntat cu invazivitatea și expansionismul acestui sistem omogenizant, soluția propusă de Wang (cel puțin în ceea ce privește China) a fost (și este încă) aceea de a extinde încrederea în Partid (singurul instrument capabil să ghideze politic tehnica și nu să se lasă exploatat de ea), iar în socialism SĂ RECALIBREZE PROCESUL DE GLOBALIZARE PENTRU A PUNE SISTEMUL INTERNAŢIONAL PE UN PLAN MULTIPOLAR CARE SĂ PERMITĂ SUPRAVIEŢUIREA DIFERITELOR CULTURI ŞI SISTEME.
Dar pentru a extinde încrederea în Partid este nevoie de dedicarea sa totală pentru două cauze: a) protejarea suveranității și culturii naționale; b) îmbogăţirea materială şi culturală a oamenilor.
În acest sens, Deng Xiaoping a declarat în 1984:
„Ce este socialismul și ce este marxismul? Nu am fost foarte clari despre asta în trecut. Marxismul acordă cea mai mare importanță dezvoltării forțelor productive. Am spus că socialismul este stadiul primar al comunismului și că în stadiul avansat se va aplica principiul „de la fiecare după abilitățile sale, la fiecare după nevoile sale”. Acest lucru necesită forțe productive foarte dezvoltate și o abundență copleșitoare de bogăție materială. Prin urmare, sarcina fundamentală a fazei socialiste este dezvoltarea forțelor productive. Superioritatea sistemului socialist este demonstrată în cele din urmă printr-o dezvoltare mai rapidă și mai mare a acestor forțe decât sistemul capitalist. Pe măsură ce se dezvoltă, viața materială și culturală a oamenilor se îmbunătățește constant. Unul dintre neajunsurile noastre după întemeierea Republicii Populare a fost că nu am acordat suficientă atenție dezvoltării forțelor productive. Socialismul înseamnă eliminarea sărăciei. Sărăcia nu este socialism, cu atât mai puțin comunism ”[11].
NOTE
[1] Wang Huning, Suveranitatea Națională, Editura Poporului, Beijing 1987, p. 57.
[2] Teoria politică a Legismului s-a concentrat pe autoritatea liderului politic care trebuie să fie capabil să mențină controlul asupra societății prin trei idei călăuzitoare: a) propria sa poziție de autoritate (Shi); b) tehnici administrative bine definite (Shu); c) legea și legile (Fa). Rolul autorității suverane, de fapt, era să creeze și să promulge „legi ideale” capabile să garanteze funcționarea regulată a guvernului său.
[3] Vezi C. J. Hamelink, “The politics of world communication”, SAGE Publication LTD, New York 1994; J. Tomlinson, “Imperialism cultural: o introducere critic”, John Hopkins University Press 1991.
[4] În special, pasajul lui Ioan (10, 10): „Am venit ca ei să aibă viață și să o aibă în abundență”; și Scrisoare către Filipeni (4:19): „Dumnezeul Meu vă va îngriji de toate nevoile, după averea Lui, cu slava în Hristos Isus”.
[5] Wang Huning, “America împotriva Americii”, Shanghai Arts Press, Shanghai 1991, p. 87.
[6] Analiza lui Wang Huning se concentrează și pe fenomene care apar în totală opoziție cu cultura americană dedicată progresismului și individualismului: de exemplu, secta religioasă a Amish (care respinge total același progres) sau alte forme de colectivism agricol.
[7] C. Schmitt, “Staattsethik und pluralisticher Staat”, Kantstudien, Berlin 1930, p. 145.
[8] “America împotriva Americii”, aici cit., P. 136. În acest sens, Wang este deosebit de surprins de tratamentul pe care „cultura” individualistă nord-americană îl rezervă bătrânilor aruncați în casele de bătrâni. Ceva care contrastează total cu respectul profund pe care tradiția chineză le dedica batranilor.
[9] Aristotel, Etica la Nicomahica, I, 1, 1094a-b.
[10] Aceste teze sunt cuprinse în seria de lucrări “Who’s running America?” – “Cine dirijeaza America” în care politologul nord-american examinează structurile de putere din SUA din epoca Carter până în zilele noastre.
[11] Deng Xiaoping, Lucrări alese (vol. III), Ediții în limbi străine, Beijing 1994, p. 73.
Sursa: https://www.eurasia-rivista.com/wang-huning-e-la-sovranita-culturale
Traducerea: CD
Serviciile manipulează informațiile la scară largă
Autor(i)
Pierre Antoine Pontoizeau
Publicat pe 27 octombrie 2022 – 16:30
Imagine
Mass-media
Instituțiile subversive acționează în Occident pentru a interzice exprimarea liberă, este evident.
Bill Kerr/Flickr
TRIBUNE – Metodele de operare sunt prea asemănătoare pentru a nu exista instituții subversive la originea celor două mari manipulări ale opiniei occidentale: Covid și Ucraina. Unanimitatea mass-mediei, ca și cea a politicienilor, sunt semne ale unei intervenții sistematice a serviciilor sau instituțiilor subversive pentru a manipula opinia publică. Este prea puțin probabil ca aceleași strategii să apară de două ori la rând în același mod, folosind aceleași tehnici, fără să existe autori la originea acestei situații. Este atât de puțin probabil încât este imposibil.
Acuzația de complicitate cu inamicul
Pentru Covid, inamicul s-a inventat foarte repede: conspiratorul, banal, antiștiințific, diabolic, care transmite teze zdrobite, suspectat de antisemitism și de partea teoreticienilor conspirației, deci a acestei extreme drepte grețoase. Să-ți imaginezi pentru o secundă că virusul era o fabricație a fost imposibil. A crede că injecția folosind un derivat al terapiilor genice era prematură, chiar periculoasă, era semnul unei suspiciuni nelegitime. etc.
În ceea ce privește Ucraina, remarcile foarte recente ale ambasadorului ucrainean în Franța Vadym Omelchenko la Le Parisien și transmise de Le Figaro pe 22 octombrie sunt exemplare ale acestei tehnici de acuzare:
„În sfârșit, diplomatul avertizează împotriva transmiterii propagandei rusești în Franța. Iată cum să le deosebești. Dacă auziți un expert pledând pentru o încetare a focului și îndemnând Ucraina să negocieze, să știți că aveți de-a face cu această rețea de influență rusă”, a spus el. Orice economist care crede că „criza economică și criza energetică sunt strâns legate de războiul din Ucraina” este, de asemenea, un ecou al propagandei Moscovei. „Aceste două lucruri nu sunt atât de corelate ”, a afirmat diplomatul.
Tehnica este identică. Diplomatul atribuie unui discurs o acuzație care scutește, chiar interzice, de a da crezare acestei ipoteze. Exercitarea liberă a analizei critice a evenimentelor și cu atât mai mult libera interpretare a acestora este atunci imposibilă. Procuratura îl elimină pe adversar. Papa care pledează pentru pace în Ucraina nu este un om al păcii care acționează din credință. Nu, el este un complice și un agent al Rusiei. Acesta este sensul exact al declarației lui Omelcenko. Prin urmare, procesul interzice luarea în considerare a alternativelor. Manevra este grosolană, dar există de multă vreme și își are originea în tehnicile marxiste revoluționare în care s-a confiscat analiza intenției autorului unei declarații, prin fixarea din timp a ceea ce trebuia să se gândească la ea. Dar aici, toate mass-media occidentale sunt cele care au transmis și chiar au anticipat de luni de zile remarcile diplomatului. Trebuie să mergem la război, trebuie să continuăm războiul, trebuie să mergem până la sfârșitul războiului. Nimeni nu se întreabă de ce? Pretul ? Scopurile ? Rezultatele ? Nu. În ambele cazuri, acuzarea elimină reflecția în favoarea unui curs de conduită fără posibile critici.
Falsificarea originilor
Pentru Covid, punctul Alpha a fost impus într-o narațiune mediatică care nu a susținut contradicția sau exprimarea unei alternative. Virusul era natural, emana dintr-un efect al hazardului, iar orice altă ipoteză a fost descalificată, iar autorii săi discreditați aspru, până la tratarea incredibilă a unui prestigios laureat al premiului Nobel tratat ca o dodră pentru că nu a răspuns la analizele sale. Operațiunea a constat în a face presiune peste tot pentru ca nicio media să nu meargă să investească ipotezele alternative. Este chiar de neînțeles că toate televizoarele s-ar putea alinia într-o asemenea măsură în atitudinile și pozițiile lor editoriale. Nimeni nu a căutat, niciunul nu a acordat timp și credit analizelor divergente. Cu toate acestea, toți practicau linșajul, insulta la adresa celor care au îndrăznit să considere că laboratorul din Wuhan a fost la originea acestui nou virus. Falsificarea originilor a fost totală.
Pentru războiul din Ucraina s-a folosit același proces. Războiul a început în februarie 2022 cu intervenția agresivă a armatei ruse. Această poveste stabilește punctul Alpha fără ca nimeni să se poată întoarce la fapte și istoria care explică intervenția rusă. Este ascuns faptul că războiul a început în 2014 cu sprijinul autonomiştilor. Legile ucrainene au atras reacția vorbitorilor de rusă. Ucrainenii au bombardat regiunile autonome din 2014, civili au murit sub bombele acesteia. Nu. Toate acestea sunt inaudibile, falsificate, uitate, interzise. Și aici, uimirea vine din alinierea totală a mass-media majore, care adoptă aceeași narațiune negaționistă. Nu mai există istorie sau context. Există singura agresiune a ticălosului rus fără nicio justificare. Apoi trebuie luptat din toată inima,
Falsificarea originilor operează în același mod. Interdicția de a efectua un drept de inventar asupra evenimentelor anterioare. O notificare ulterioară interzisă. Interzicerea punerii în context sau încercarea de a înțelege altfel. Și setul este același. A-ți imagina o altă explicație înseamnă a fi ostil Statului și Occidentului, înseamnă a fi conspirator, chiar complice al puterilor străine care vor să ne slăbească. De asemenea, este imposibil ca astfel de dispozitive să fie puse în mișcare în mod natural, într-o manieră atât de coordonată și unanimă, în toate mass-media majore. Toate funcționează în același mod și analiza dialogurilor este edificatoare. Cuvintele sunt aceleași, argumentele sunt aceleași, propozițiile sunt aproape aceleași. Acest prim pas este evident decisiv,
Monopolul soluției
Pentru Covid, ne amintim cu toții de dictatura soluției de vaccin și de extensiile acesteia pe care le-am observat cu toții. Știința ar impune o singură soluție. Ceilalți sunt farse, autorii lor șarlatani și escroci. Îndoiala este conspirativă și în niciun caz dovadă a unui spirit critic. Trebuie să vă prezentați și să respectați doxa Covid. Din nou, este imposibil din punct de vedere statistic ca toate mass-media importante să se poată alinia la acest punct. Fenomenul nu este natural, este construit. După ce am studiat raportul concludent privind eradicarea variolei în 1980, este chiar fascinant și, prin urmare, inexplicabil, să observăm că oamenii de știință de pe platou ar putea contrazice atât concluziile sale. Amintiți-vă că acest reportaj genialal comisiei mondiale de certificare a eradicării variolei indică în paginile sale 30 și în continuare că vaccinarea generală a fost un eșec și că era necesar să se opereze prin oportunitate. Raportul precizează chiar că vaccinarea are sens doar pentru o bacterie sau virus care nu supraviețuiește în afara corpului uman. Pe scurt, opțiunea cu toate vaccinurile a fost o opțiune extrem de contestată de zeci de ani și mai multe eșecuri răsunătoare, inclusiv hepatita, ar fi trebuit să inspire rezervă.
Pentru războiul din Ucraina, și punctul Alpha determină soluția. Pericolul armatei ruse îl înlocuiește pe cel al periculozității Covid. Soluția este apoi găsită și unică. Foarte repede mass-media a vândut monopolul adevărului: soluția, războiul împotriva virusului prin vaccinare, războiul împotriva rușilor pentru a pune capăt răutății. Oricine se întreabă de prețul de plătit, ca și pentru injecții, oricine are în vedere alte soluții (medicină alternativă pentru Covid, diplomație pentru Ucraina) este un pericol, un protestatar, un conspirator, un inamic, un complice al adversarilor.
Din nou, este imposibil ca astfel de procese media să se reproducă atât de mecanic fără intervenția și coordonarea serviciilor însărcinate cu subminarea minților. Pentru Ucraina, plânge. Cât costă acest război? Ce va aduce ea? Originile sunt cele anunțate? Deci soluțiile nu sunt în altă parte? Vom fi de acord că această dezbatere este interzisă. Încă o dată, este suficient să observăm cum procedează jurnaliştii din mass-media mainstream. Acuzație de mulțumire față de Rusia. Acuzație de ură împotriva victimelor ucrainene, care trebuie apărate cu orice preț. Și și mai rău, insulta din nou și din nou: prostie, respingere, negare, însoțită de o suspendare a dialogului. Dacă vorbesc despre fuga evreilor din Ucrainadin cauza antisemitismului local, mi se spune că au ales Aliyah. Sunt prost? Cine ar îndrăzni să spună asta pentru cei care au fugit în alte vremuri și alte țări, alungați cum au fost, din Egipt, Tunisia sau altundeva? Deci războiul este singura soluție, totul ar fi laș deoarece vaccinarea era singura soluție și totul era egoism.
Și acest monopol al soluției determină și aceste mass-media majore să falsifice știrile. Nu ținem cont de demonstrațiile pentru pace sau de intervențiile personalităților pe acest subiect, la fel cum nu ținem cont de demonstrațiile împotriva vaccinării cvasi-obligatorii și de cuvintele unor personalități printre care unul dintre creatorii ARN-urilor mesager. Asemănări uluitoare care nu pot fi datorate numai întâmplării editoriale. Doar câteva media active pe rețelele de socializare oferă alternativa, inclusiv FranceSoir, dar cu prețul unui război permanent. Și analiza presei din întreaga lume demonstrează că națiunile occidentale se află într-adevăr sub influența toxică a instituțiilor subversive, profund antidemocratice.
Iresponsabilitatea factorilor de decizie
A patra asemănare este și mai tulburătoare. Factorii de decizie sunt iresponsabili. Atât dealerii de injecții, cât și dealerii de arme se pot îmbogăți în pace. Nimeni nu îi va trage la răspundere. Șefii de stat iau decizii arbitrare, dar nimeni nu își asumă consecințele deciziilor lor.
Să insistăm asupra organizării arbitrarului în vremea Covid. Este încă uimitor. Sănătatea este o chestiune privată, pacientul este liber în toate împrejurările. Cu toate acestea, statele au încălcat aceste libertăți fundamentale pentru a forța populațiile să injecteze. Aceasta se numește arbitrar. Foarte surprinzător, sprijinul pentru Ucraina provine din același arbitrar. Țările noastre nu sunt atacate de Rusia. Nu avem niciun acord internațional care să ne lege de Ucraina. Toate deciziile de a turna miliarde de ajutor sau de armament sunt supuse arbitrarului șefilor de stat: Biden și Macron în frunte. Dar acest arbitrar este însoțit de o imunitate, de o iresponsabilitate uluitoare, iar în Franța fără a consulta măcar reprezentanții poporului.
Într-adevăr, conducătorii noștri contabilizează utilizarea miliardelor de taxe, bani publici, alocați astfel arbitrar unei cauze foarte străine? Nu. Au fost studiate cele 70 de miliarde de achiziții de injecții cu valoarea alternativelor pe plan economic și cu rezultatele? Nu. O altă asemănare, așadar, în care mass-media este complice la o deturnare masivă a banilor publici pentru a îmbogăți companiile și statele (Statele Unite fiind câștigătoare de două ori). Nimeni nu se încruntă, nimeni nu pune întrebări, nimeni nu este surprins, sau atât de puțin și cu atâtea obstacole. Cum este posibil în societățile democratice să se alinieze opinia într-o asemenea măsură? Imposibil fără intervenția acestor instituții subversive care orientează, ghidează de la distanță, manipulează rețelele de socializare și încurajează oamenii să nu iasă din cale. In efect, cariera unui jurnalist este fragilă și înțelegem lașitatea lor colectivă. Foarte rari au fost cei care nu au luat parte în dezbateri, mai rari încă cei care au chestionat sincer pe savanți pentru a-i asculta și a oferi informații cetățeanului pentru ca acesta să-și formeze liber punctul de vedere. Tehnicile de interviu sunt revelatoare: luare de partid, acuzație, întrebări părtinitoare, acuzații de intenție etc.
Negarea consecințelor și a efectelor adverse
Ultimul punct este și mai tulburător. Trec repede peste ostracismul permanent al efectelor adverse ale vaccinului anti-Covid, despre care pot mărturisi multe articole geniale de la FranceSoir. Dar pentru Ucraina, aceeași procedură interzice cea mai mică evocare a efectelor acțiunilor noastre războinice. Cu toate acestea, rapoartele UNCCD și ale ONG-urilor, evaluările organizațiilor de rating financiar și mărturiile din Ucraina arată toate în aceeași direcție. Țara este în faliment. PNB-ul se va înjumătăți la sfârșitul anului 2022. Populația va muri de foame și frig în timpul iernii. Cea mai mică boală va face ravagii, deoarece sistemul de sănătate este defect. Prelungirea războiului constituie o crimă împotriva populațiilor ucrainene. Unii oameni încep să se îngrijoreze foarte târziu. Executarea sumară a vorbitorilor de limbă rusă în teritoriile recent recucerite, vânătoarea interetnică de fapt, urmărirea jurnaliştilor independenţi, stăpânirea mass-mediei, instituirea unui regim excepţional, autoritar, interzicerea bărbaţilor în vârstă de luptă părăsiți teritoriul, acestea sunt semnele unui regim autoritar care practică o goană sinucigașă. Mai mult, nu avem cifre privind victimele militare, dar profităm de o concentrare îndoielnică asupra puținelor victime civile sau asupra numărului de morți în rândul inamicului. Și releul media, amplifică. Semnul foarte revelator al acestor servicii de manipulare este părtinirea de ascundere. Ce jurnalist occidental a putut să depună mărturie despre fluxul de răniți în spitalele din Ucraina? Unde sunt informațiile, fotografiile, mărturii despre ravagiile războiului? Mass-media liberă este cenzurată, jurnaliștii vânați sau discreditațiprecum Anne-Laure Bonnel acuzată de complicitate rusofilă! CQFD.
Asemănări incredibile. Am vorbit mult despre moartea nevaccinată din spital în timp ce am negat prezența celor injectați. Nu am vorbit despre contagiositatea lor, acum recunoscută ca netestată de Pfizer în timpul audierii din 10 octombrie. Vorbim despre victimele civile nefericite, dar nu vorbim despre miile de morți pe câmpul de luptă. Politica de vaccinare ucide, războiul din Ucraina ucide, dar aceste decese nu sunt numărate, nu sunt comunicate; este negare. De asemenea, este imposibil din punct de vedere statistic ca sute de redacții occidentale care nu lucrează împreună să transmită aceeași doctrină în același timp. Avem nevoie de agenți care orchestrează această propagandă.
Sunt mult prea multe asemănări pentru a nu spune că sunt bine organizate. Instituțiile subversive acționează în Occident pentru a interzice libera exprimare, este evident, pentru că șansa statistică ar face ca mass-media, după sensibilitatea lor, să adopte linii editoriale distincte, contrastante, chiar opuse. Este pentru orice observator dovada evidentă a unei organizații care a pus sub control media noastră occidentală. Este cel mai grav atac la adresa libertății de a gândi, de a se exprima și de a dezbate. Este semnul unui teribil regres intelectual și politic. Cădem în regimuri autoritare monomaniace.
Cu toate acestea, statul economic și politic beneficiar al acestor manevre de subversiune instituțională este binecunoscut, fiind deci cunoscute și instituțiile și serviciile care acționează. Prin urmare, este urgent să ieșim din aceste manipulări și să mulțumim FranceSoir pentru că există pur și simplu astăzi. Cartea lui Noam Chomsky „Starile eșuate: abuzul de putere și deficitul democratic ” este o citire obligatorie. Veți avea dovezi pentru mai multe cazuri care au punctat istoria contemporană.
Eseist, cercetător și fondator al Institut de Recherches de Philosophie Contemporaine, Pierre-Antoine Pontoizeau a publicat în special lucrări despre teoria comunicării, teoria organizațiilor, teoria limbajului politic și filosofia matematicii.
Des services manipulent l’information à grande échelle
Auteur(s)
Pierre-Antoine Pontoizeau
Publié le 27 octobre 2022 – 16:30
https://www.francesoir.fr/opinions-tribunes/des-services-manipulent-l-information-grande-echelle