Nota Redacției: Olanda este o țară ale cărei interese sunt tot mai amenințătoare pentru noi! Nu întâmplător ambasadorul Olandei din 1989 a fost foarte implicat în organizarea loviturii din decembrie 1989.
*
Message body
O întrebare!Dacă olandezii ăştia sunt aşa de înverşunaţi împotriva intrării României în Schengen, n-ar trebui să ne „îmbăţoşăm” şi noi puţin, să le mai tăiem din orgoliu şi să-i dăm in judecată pentru plagiat; să le cerem daune şi să solicităm interzicerea „Imnului Maastricht”?Ce părere aveţi?Gh. CeauşuINTERESANT, NU-I ASA ?!
În ultimul timp se vorbeşte tot mai mai mult de furtul proprietăţii intelectuale, de plagiate, de însuşirea pe nedrept a unor bunuri mobile, imobile sau spirituale care… nu aparţin de niciun fel noilor beneficiari. Peste tot în lume se fură ca-n codru! Din Australia până în Olanda, via România. Olanda care nu ne-a lăsat să intrăm în Schengen deoarece suntem corupţi şi nu stăm bine cu justiţia! Dar ei!? Să conjugam deci împreună verbul „a fura”… „Noi furăm? Voi furaţi…!? Ei „maastrichtienii”, fură?” Poate da, poate nu! Depinde de urechea şi de verdictul expertului! Expertului în muzică, desigur! Un analist, sau mai mulţi analişti trebuie să ia problema în serios… să descopere dacă Municipalitatea din Maastricht (Limburg) ne-a sfeterisit, sau nu, imnul „Pe-al nostru steag e scris unire”. Nu ştiu sigur, dar tare îmi miroase a plagiat…Să fiu mai explicit. Aş vrea să menţionez deci un fapt care m-a pus pe gânduri. O asemănare extraordinară între „Imnul Maastricht” interpretat de faimosul André Rieu şi orchestra sa şi „Pe-al nostru steag e scris Unire” – cântec patriotic dedicat Unirii Principatelor Române, Moldova şi Ţara Românească de la 1859. După câte ştiu, muzica îi aparţine lui Ciprian Porumbescu (1853-1883), iar versurile lui Andrei Bârseanu, cu toate că pe site-ul Wikipedia se specifică clar faptul că „Imnul Maastricht” îl are compozitor pe olandezul Alphonse Olterdissen (1865-1923) şi a fost adoptat ca imn oficial de către Municipalitatea oraşului Maastricht (abia) în anul 2002.Celebra melodie a compozitorului român Ciprian Porumbescu a devenit din 1912 şi imnul naţional al Albaniei (Himni i Flamurit). Albanezii menţionează cu mândrie numele compozitorului şi recunosc originea sa românescă. Oricum, asemănarea dintre cele trei variate este notabilă! Greşesc oare!? Să facem comparaţie:
IMNUL MAASTRICHT
https://www.youtube.com/watch?v=KUzbT7x2_48MNUL ALBANIEI
https://www.youtube.com/watch?v=XKNG_HxrXfQOriginalul scris de Ciprian Porumbescu
https://www.youtube.com/watch?v=0hx1uaGcI7gŞi uite aşa! Tăcere totală! Romanii trebuie să fie mereu cu ciocu’ mic, chiar dacă alţii ne fură pe faţă! Ruşii ne-au furat teritoriile şi tezaurul, norvegienii copiii, canadienii descoperirea insulinei, austriecii pădurile, iar domnii olandezi ne „fură” imnul pe care simpaticul Rieu şi audienţa lui din piaţa municipală din Limburg îl cânta într-o veselie cu mâna pe inimă! Iar, alde noi, ca să demonstrăm că suntem europeni cuminţi şi cu botu’ pe labe, ne preocupăm numai de criticarea justiţiei interne, a parlamentarilor de toate culorile, de plagiatele autohtone de doi lei şi de cărţile scrise în puşcărie… Nu de alta, dar s-ar putea ca ambasadorul Olandei la București să ne urecheze că vrem să întinăm simbolurile lor plagiate.
PS. Poate vom descoperi în curând că Ciprian Porumbescu l-a plagiat pe… Alphonse Olterdissen!
George ROCA
Sydney, Australia
24 Ianuarie 2016
Ziua Unirii Principatelor Române
Stimate d-le COJA,am avut senzatia ca sunteti o persoana deschisa…..,sau m-am inselat?
Alooooooooo,aviz mazgalitorilor pe genunchi,care peste noapte va pricepeti si dati cu presupusul despre Muzica!Io stiu ca „dupe”1990 se arata si rasar o gramada de „consilieri’pe Internet,dar ar fi de dorit sa va limitati numai la ceea ce cunoasteti si nu va bagat pe un teren unde habar nu aveti cu ce se mananca muzica!Uite asa un rahat mancat in vant se imprastie pe tot Internetul.George Roca stimate cunostinta veche,vezi-ti de Cangurii tai.Primele 4 masuri intr-adevar se aseamana!Iti dau exemple,sute,ale marilor compozitori clasici,Bach,Mozart,Smetana si altii unde au folosit 4 masuri ,care au fost un Leit motiv.Dar ca sa afirmi ca Pe steagul nostru….se aseamana cu Imnul Maastrichtului,si mai ales sa scrii acest lucru,inseamna:1.)Ori n-ai ureche muzicala( in limbajul nostru al muzicienilor se mai spune”Ureche de porc”,sorry!).2.)Ori esti rau intentionat si atunci este grav….!
Profesor de Muzica,Music Producer in The Netherland Jordan HERFORD P.S.Georgica ocupa-te de hobby-ul tau literar,dar nu te mai baga in muzica unde nu ai ce cauta si nu-ti mai da cu parerea!La Discoteca este altceva!
Dane! Astazi e 24 ianuarie 2017! A trecut un an de cand am scris acel articol! Si totusi, din respect pentru tine nu am vrut sa avem o polemica rautacioasa! Wikipedia a confirmat ceea ce am zis eu!
https://en.wikipedia.org/wiki/Alphonse_Olterdissen
Au recunoscut ca Imnul Maastrichtt compus de: „Alphonse (Alfons) Olterdissen (Maastricht, December 12, 1865 – Maastricht, February 24, 1923) was a Dutch writer, poet and composer who wrote extensively in the Maastrichtian dialect. The final stanza of his opera Trijn de Begijn eventually became the local anthem of Maastricht loosely copy of the Romanian composer Ciprian Porumbescu’s (1853-1883) „Pe-al nostru steag e scris Unire”. (si un secret! Olterdissen fusese intr-o vreme in vizita in Bucovina si a ascultat melodia care a facut valva in acei ani!” Noroc ca sunt si olandezi cinstiti! Consider ca am facut un pic de lumina! Sa nu mai faci afirmatii tendentioase si sa aduci insulte facand pe expertul ca nu e frumos. Bine!?
Citeste aici (si fa click pe linkul Wikipedia)
http://confluente.org/george_roca_1469778544.html
PS. Atunci mi-am pus cravata cu tricolor primite in dar de la Comitetul Olimpic Roman pentru ca era 24 Ianuarie 2015… in rest sunt descheiat la camasa precum „ai nostri ca brazii” ! 1000 de ani pace si sa ne citim de bine!
Felicitări, domnule Roca. Am pus textul dvs pe site.
Va multumesc!
Cu tot respectul dar si aprecierea de a nu intra ibtr-o polemica inutila si deloc avantajoasa ptr nici una dintre partile ” beligerante”-:) ;a fost doar o simpla si umila parere de-a mea;nu doresc ca sa supar pe nimeni.Peace!Sa dea Dumnezeu ca sa avem un An Nou 217 bun,cu multa sanatate,pentru toti si sa ne bucuram de viata pe care o mai avem de trait!carpe diem!
Imnul Maastricht seamana, dar nu rasare (are cateva masuri plagiate – sau nu – dar per ansamblu nu prea seamana). Parerea mea de nespecialist.
Ati remarcat foarte bine d-le /doamna Gabi! „Seamana,dar nu rasare”,chiar daca nu sunteti specialist!Doar daca ai „ureche de porc”9 in limbajul muzicantilor/muzicienilor) atunci nu-ti dai seama ca este o diferenta intr-o Para si un Mar!
Piesa respectivă este partea de final al unei opere, a carei versuri au fost scrise de Alphonse Olterdissen si muzica compusa de fratele sau Gustave Olterdissen in anul 1910. De atunci a fost considerata imn al Maastricht, iar in 2002 a fost declarata de Primarie ca imn oficial al Maastricht-ului. Cred ca un specialist musician ar putea demonstra eventualul plagiat, ca sa nu zic furt.
Stimata Doina Munteanu,daca doriti un raspuns al unui specialist il aveti: Este o tampenie fara margini sa afirmi ca daca intr-o melodie de 32 de masuri,4(patru) masuri se aseamana cu lata melodie,acesta este un plagiat!Sunt exemple 10.000 de mii in muzica mondiala,unde se gasesec acele 4 masuri „demonice”care i-au trezit simtul muzical lui George Roca…….I-a ascultati „Moldau”a l lui Smetana unde se gasesc mai mult de 4 masuri care se aseamana cu Imnul Israelului,Primele Simfonii ale lui Beethovean se aseamana in multe parti cu muzica lui Haydn,deoarece au studiat impreuna,dar nu l-a acuzat nici un gandac de plagiat!J.S.Bach a avut secvente de la Vivaldi (!!),Debussy a folosit in lucrarile sale acorduri folosite de Richard Wagner in ‘Tristan si Isolda”,dar pentru acest lucru nu a indraznit nimeni ca sa-i acuze de FURT….!
Lasati holandezii in pace ca oricum VAI DE MAMA LOR.
nu cred ca vrea sa fie nimeni in pielea lor.Jumate din Roterdam e numai negrii care se drogheaza si nu muncesc.De aia nu suporta emigranti. Sunt satui de ai lor si nu mai au ce face.Corabia lor a luat multa apa.
Ciudat este ca pe olandezii autohtoni daca-i intrebi ce parere au despre viata in Olanda, ei iti vor raspunde ca sunt foarte multumiti si ca in alte parti este mult mai rau. Adesea li se spune la TV ca din statistici reiese ca ei sunt cel mai multumit popor din Europa. Ceea ce mie mi se pare ca „li se baga in cap” idea asta. Ei de exemplu, in general la intrebarea de politete: „ce mai faci?”, raspund cu un „excellent”, sau „foarte bine”. Mai rar ar raspunde cineva eventual : „se putea si mai bine”. O fi din politete, sau pentru ca nu le place sa povesteasca din viata lor personala, sa nu devina vulnerabili? De aproape 30 de ani locuiesc in Olanda si inca n-am inteles. N-as crede ca sunt sinceri cand spun ca sunt fericiti. Daca reusesti sa-i cunosti mai bine, probabil avand mai multa incredere, incep sa povesteasca cum s-a scumpit totul, ca…lucrurile nu merg bine, ca bogatii se inbogatesc tot mai mult iar ceilalti saracesc mai mult, ca guvernantilor le pasa numai de interesele personale, etc. Ca peste tot, de altfel.
Despre problema imigrantilor, cred ca le este frica sa-si mai exprime
nemultumirea. Abordeaza subiectul foarte prudent si vor sa arate toleranta, cea ce eu percep a fi hipocrizie sau frica. Cunosc cat de mult i-a macinat in ultimele decenii problema asta, cat au incercat sa le explice oficialitatilor nemultumirea lor, ca in asa o tara mica vin asa multi imigranti. Mai ales ca in ultimii ani, multe intreprinderi au dat faliment si somajul creste, se dau mereu oameni afara, fara sa apara noi locuri de munca. Probabil ca olandezii autohtoni au obosit, s-au resemnat cu soarta lor, luind-o ca pe o fatalitate. Au inteles ca oricat ar protesta, tot degeaba. Majoritatea celor albi se stabilesc si locuiesc in localitati mici, in afara oraselor, unde se cunosc intre ei, iar imigrantilor nu le place acolo. Populatia in orase este deja mixta, majoritar alohtona, cu cartiere intregi pline de negri si arabi, unde tinerii formeaza gasti, potential criminale.
Dar marea tragedie este, ca asta s-ar putea sa ajunga, pana la urma, soarta tuturor europenilor. Cam spre acolo merg lucrurile.
Stimata d-na Doina Munteanu,daca „de aproape 30 de ani”locuiesti in Olanda si esti atata de nemultumita de comportarea si mai ales de sinceritatea olandezilor,de ce nu parasesti OLANDA si te muti inapoi pe meleagurile mioritice unde curge mierea si laptele…?!