Renaud Camus – „rasist şi extremist de dreapta”, pentru că a denunţat „înlocuirea populaţiei europene”

Renaud Camus 1

„Plan Kalergi”? Mai curând un „Plan Rotschild-Soros” – dizlocuire a populației : ei preiau, noi cedăm și crăpăm!

Când, într-o frumoasă dimineață, milioane de bărbați din multiple țări din jumătatea nordică a continentului african se trezesc cu un unic gând, acela de a se muta în Europa, sigur-sigur, extrem de sigur, nu poate fi vorba despre ceva pur întâmplător.

Iar dacă nu este întâmplător, haideți să credem că este organizat. Atât de organizat încât toți cei porniți înspre Europa au rucsacuri identice, încălțăminte identică, terminale smart identice pe care au ruta pe care trebuie să o parcurgă și, ce să vezi, au și banii necesari. Pe carduri de debit preplătite, de la MasterCard. Întâmplător, desigur. Numai traversarea Mediteranei costă în jur de 11.000 de euro. Cash. Nu, toți acești indivizi nu erau „refugiați”! Între ei se regăseau și refugiați, undeva în jur la 5 la sută din întreaga masă de migranți.

În ceea ce privește integrarea lor în societate, lucrurile sunt extrem de departe de poveștile autorităților. Când cu decenii în urmă deja au început să vină în Europa, ca persoane care își căutau propria fericire, la fel ca belgienii sau italienii stabiliți în Franța, de exemplu, până și cei veniți din țări musulmane căutau să adopte un mod de viață occidental, adaptându-se acelui mod de viață, culturii, valorilor, încercând să își găsească un loc de muncă, spre deosebire de grupurile masive de migranți, de sute de mii, de milioane, care nu au nici cel mai mic gând să se integreze. Dimpotrivă!

Un studiu, din 2018, al „World Health Organization” relevă faptul că în unele țări europene numărul migranților este 3-4 ori mai mare decât informează documentele oficiale.

Estimarea ponderii totale a migranților arată că ar fi vorba despre cca. 10 % din actuala populație a Europei.

Adică în jur de 91 de milioane! Pe țări: Austria – 1,6 milioane (1,8% din populația țării), Belgia – 1,2 milioane (11% din populație), Franța – 7,9 milioane (12,2% din populație), Germania – 12,1 milioane (14,8%), Grecia – 1,2 milioane (11%), Ungaria – 0,5 milioane (5,2%), Italia – 5,9 milioane (10%), Olanda – 2 milioane (12,1%), Spania – 5,9 milioane (12,8%), Suedia – 1,7 milioane (17,6%), Elveția – 2,5 milioane (29,6%), Turcia – 4,8 milioane (6,1%), Anglia – 8,8 milioane (13,4%).  România – 370.753 migranți, reprezentând 1,9% din populația țării.  Aproximativ cât populația unui oraș de talia Clujului. (Rutele migrației conform Comisiei Europene).

Cine a finanțat migrația?

Ofițerii de informații austrieci relevau, în 2015, că Guvernul Statelor Unite ar finanța migrația, susține „Mondialisation.ca”. Epoca Obama! Am mai scris că „Judicial Watch”  a descoperit că „Fundația pentru o Societate Deschisă” a lui Soros a utilizat bani publici americani prin intermediul Departamentului de Stat. Austriecii au descoperit că banii americani plăteau  transportul naval dinspre Africa înspre Europa. Un oficial francez, Françoise Oclay,  consulul onorific al Franței în Turcia, a fost filmat de „France 2” în timp ce vindea refugiaților bărci de salvare.

Firma „O.R.S. Services” a primit de la Guvernul german 21 milioane de euro pe an ca să gestioneze chestiunea refugiaților. Conducerea O.R.S. este asigurată de „Equistone Partners Europe”, afiliat „Barclays Bank”, care aparține familiei Rothschild.

Barclays este cel mai important acționar al băncii NM Rothschild, dar și al Lazard Brothers (o firmă de gestionare a activelor). Fostul director al Barclays, Marcus Agius, este căsătorit tocmai cu fiica lui Edmond de Rothschild. Agius a mai fost și director al B.B.C! O altă parte a banilor provin de la „Ayn Rand Institute”, al anarhiștilor sioniști, preocupați să aducă ilegal migranți în Europa – via „Fluchlinghelfer.In”.

Terminalele smart furnizate migranților provin de la compania de telefonie austriacă „A-1”, controlată de miliardarul mexican Carlos Slim (Salem ) și au fost distribuite prin O.N.G.-urile preocupate de soarta migranților. Aici, însă, intervine George Soros! El a îndemnat U.E. să sprijine eforturile O.N.G.-urilor, îndemn ce a prins tocmai în Belgia, guvernul finanțând această activitate cu 9,5 miliarde de euro.

„Planul Merkel” este opera Fundației „Open Society”!

Și Germania plătește anual 46 de miliarde de dolari pentru a finanța migrația. Dar, ce surpriză, „Planul Merkel” este opera Fundației „Open Society”! Planul a fost creat de „European Stability Initiative”, care îl are ca „chairman” pe Gerald Knaus, senior fellow la „Open Society Foundations”. De asemenea, „Ghidul Migrantului” găsit asupra refugiaților din Grecia, scris în arabă, a fost înmânat de reprezentanții grupului „Welcome to the EU”, finanțată de O.S.F.. Tot Soros (O.S.F.) finanțează și „Migration Policy Institute și Platform for International Cooperation on Undocumented Migrants”, ambele fiind prezente în Europa și ocupându-se de migranți. Tot George Soros a propus și o schemă de finanțare a refugiaților sosiți în spațiul U.E. cu 30.000 de euro/refugiat, prin utilizarea de bond-uri, banii urmând să fie împrumutați. Aici revine în schemă Rothschild! În plus, venea Soros cu ideea, cca. 1 miliard de euro să se transfere pentru ajutorarea refugiaților din Turcia, Liban și Iordania.

Legat de MasterCard-urile distribuite refugiaților, trebuie spus că s-a utilizat un program al U.N.H.C.R., lansat în Republica Moldova, în 2011, în cu totul alte scopuri. Însă, între 2016-2018, acest scop s-a dovedit a fi cel de a-i finanța pe migranți, iar banca utilizată a fost B.C.R. Chișinău S.A.  Sumele aflate pe card-uri, oficial, nu depășeau 600 de lei moldovenești (cca. 36 de euro), dar card-urile se realimentau lunar. Un alt parteneriat destinat a-i finanța pe migranți a existat între Mercy Corps și Ministerul Muncii din Serbia, care au împărțit card-uri cu 210 euro în cazul familiilor și cu 78 de euro pentru indivizi. O a treia schemă de finanțare a fost rezultatul colaborării Soros-MasterCard, denumită „Humanity Ventures”, „filantropul” cheltuind 50 de milioane de dolari și viza ajutorarea migranților să desfășoare „mici proiecte” sau „rezolvarea de probleme sociale”.

Ce a spus Renaud Camus ca să ajungă „extremist”?

Ceea ce descoperă Camus  este cetățenia și distincția dintre cetățean și ne-cetățean. Pe urmă, referirile lui vin să arate că nu poate exista aceeași situație juridică între cei care acceptă statutul de cetățean – cu toate obligațiile aferente – printre care aceea de a nu dăuna celorlalți, de a nu deranja – și cei care se sustrag acestor minime obligații. În cuvinte mai simple, cetățeanul plătea impozite și taxe statului, iar statul îi asigura cetățeanului câteva lucruri în schimb: organiza învățământul, asigura rețeaua sanitară, veghea la furnizarea utilităților, dar dincolo de astea, îi asigura cetățeanului un set de condiții de trai, ce includeau protecția în fața hoților, tâlharilor, violatorilor, criminalilor, a celor care, într-o formă sau alta, îi puteau deranja existența. Este vorba, altfel spus, de respectarea „contractului social”. Camus atrage atenția asupra fenomenului „Marii înlocuiri” a populației, descriind și fundalul: o situație catastrofală a educației și „Mare Deculturalizare”.

Apoi, nefăcând diferența dintre cetățean (cel care respectă regulile) și individul fără acte, aflat ilegal în țară (și care nu respectă nici o regulă), statul se poziționează fățiș împotriva propriului cetățean! Cum bine remarcă Renaud Camus, însuși actul delict devine izvor de drept, iar asta se face chiar cu complicitatea Justiției!

Dorință de a trăi împreună , francezi și ne-francezi, berberi, magrebieni, africani,  nu există

Ceea ce mai scoate Camus la lumină este și faptul că o dorință de a trăi împreună, francezi și ne-francezi, berberi, magrebieni, africani, pur și simplu, nu există. Cum nu există nici la nivel european. Cât despre faptul că, statistic, strict pe cifre politic corecte, imigrația este de „doar” 18 % din totalul populației, situația de facto contrazice evidențele hârtiilor. Cei aterizați brusc pe pământul Franței sau cel al Europei, probabil, nu reprezintă, în scripte, vreo amenințare la adresa populației autohtone. De ce? Pentru că bună parte a celor veniți primesc acte și, ce să vezi, devin cetățeni, adică francezi, adică europeni. Toți aceștia nu au nici o amintire comună cu băștinașii, nu au stat împreună la cârciumă, nu s-au plimbat vreodată împreună prin cimitir, nu au fost împreună la vreo cununie la biserică. Și, totuși, „sunt la fel de francezi”, „sunt la fel de europeni” ca noi, restul.

Ideologia a înlocuit morala

În fine, ideologia a înlocuit morala, iar acest lucru a devenit un alt element facilitator al dizlocuirii francezilor de străini. Camus remarcă, cu tristețe, că, odinioară, Parisul reprezenta o capitală a culturii. Franceze. Acum, remarcă el, este un soi de spațiu de întâlnire pentru străinii care devin creatori în numele Franței. Mai mult, vorbind despre valorile franțuzești, despre istoria Franței, despre arta franceză, noii veniți se simt „vexați” sau „ofensați” și cer ca asemenea „discriminări” să înceteze. În numele dogmei antirasiste ce a pus stăpânire pe întreaga societate, prin politicieni, prin servii acestora, așa-zisa presă. Și, desigur, mai există cenzura și trepădușii etern îngrijorați de soarta evreilor, femeilor, homosexualilor, laiciștilor, sprijinitorilor gândirii libere și a libertății de exprimare. A „diversității”. În treacăt fie zis, Renaud Camus este un homosexual cu această orientare deplin asumată!

Profitoare sunt corporațiile transnaționale!

Pe partea strict economică, astăzi, nu Franța este cea care profită de imensele resurse lăsate în urmă de migranți în țările lor de baștină. De petrol, de minerale etc. Profitoare sunt corporațiile transnaționale! Astfel că, dispare până și motivația strict economică de a accepta migranții contra diverselor resurse pe care Franța le-ar putea – la fel ca odinioară – transforma în surse de prosperitate pentru societate. Ca atare, apare contra-colonizarea. Justificată și de cincimea sau sfertul de populație care nu mai este indigenă, autohtonă, ci de import. Populație care are și un ritm de creștere net superior ritmului de creștere a populației albe din Franța sau din Europa. Orice îngrijorare pe această temă te transformă însă în rasist, islamofob, extremist.

Printre puținele voci, venite să îl apere pe Camus, îl avem pe Pierre Cassen, fondatorul publicației „Riposte laïque”, care susține că scriitorul a devenit nefrecventabil din cauza „crimei abjecte” de a spune lucrurilor pe nume: a fost primul care a utilizat termenul „marea înlocuire”. Numai că, de atunci, demograful Hervé Le Bras a ieșit public afirmând că teoriile lui Camus sunt hazardate și alarmiste, că cifrele și statisticile nu sunt deloc alarmante. Acum, însă, Jérôme Fourquet de la Institut français d’opinion publique (IFOP), vorbește despre o „basculare demografică” de foarte mare amploare, ce presupune o modificare substanțială a populației Franței, specifică „societății multiculturale”, din ce în ce mai eterogenă, și că, în câțiva ani, un sfert din populația țării va deveni arabo-musulmană. Până la urmă, „Marea înlocuire” înseamnă și o mare temere bazată pe elemente demografice cât se poate de reale. La fel stă treaba și în Statele Unite, unde până în 2060, se estimează că populația albă va scădea către 43 %.

Cum de avem „islamofobie”, dar nu avem creștinofobie, hindustofobie, budistofobie etc.

.

Prof.univ.dr ST. IANCU