lie Tudor
90 aprobate
.
Prof. Ioan Aurel Pop a ţinut la Academie, pe 15 ianuarie, o cuvântare despre importanța culturii și a studierii istoriei în școli
Cultura română și dimensiunea sa istorică națională
La 8 februarie 2018, președinta Coaliției pentru educație trăgea iarăși, prin mijloacele de difuzare în masă, un semnal de alarmă: „40% din generațiile viitoare, din cei care vin din urmă și trebuie să susțină România din punct de vedere economic, social, cultural și politic, sunt analfabeți social și funcțional, adică vor fi un balast în viitor și nu un activ, ca acum, pentru piața muncii, pentru business, pentru economie, pentru România. Ce înseamnă analfabet social și funcțional? Nu pot înțelege, nu pot exprima, nu pot explica ceea ce citesc, nu pot face mai mult decât operațiuni simple, mecanice, fizice”. Oare este posibil ca România contemporană să se afle tocmai într-o astfel de situație? Și dacă este așa sau aproape așa, cum se va fi ajuns aici? În ce raport se află acest „analfabetism social și funcțional” cu ceea ce numim îndeobște cultură?
S-au dat, de-a lungul timpului, numeroase definiții ale culturii, fără să se cadă de acord asupra uneia general acceptate. Sub aspect etimologic, cuvântul cultură este latinesc. Verbul latin colo, -ere, colui, cultum are accepțiuni destul de variate: a cultiva (pământul), a locui, a împodobi, a îngriji, a ocroti, a îndrăgi, a-i cinsti pe zei etc. Cultura spirituală (intelectuală) de grup, însă, este un concept mai bine circumscris și acesta se referă, cred, la ansamblul manifestărilor spirituale ale unei comunități, concretizate în creații și realizate, de regulă, în instituții. Cultura aceasta spirituală s-a făurit de-a lungul istoriei și se făurește și acum, sub ochii noștri. Ea este, prin urmare, o moștenire, transmisă deopotrivă prin memoria individuală și prin memoria colectivă, dezvoltată mereu. Nimeni nu poate elabora o creație spirituală – oricât talent ar avea – dacă nu este depozitarul acestei moșteniri, dacă nu a asimilat valorile culturale anterioare, dacă nu are o anumită forma mentis alcătuită prin educație, transmisă dinspre trecut. Dar nu este menirea mea aici să vorbesc despre cultura individuală, ci despre cultura acelei comunități umane care se cheamă națiune și, în primul rând, despre cultura națională românească. Această cultură a românilor ca națiune nu are niciun înțeles fără componenta sa istorică, iar lipsirea ei de dimensiune istorică este un act iresponsabil.[1]
De regulă, azi există o reticență bine întreținută față de trecut (și, implicit, față de istorie), repudiat prin mijlocirea a cel puțin două motivații: 1. Trecutul este mort și, prin urmare, el nu prezintă nicio importanță în „competiția” sa cu prezentul și, mai ales, cu viitorul; oamenii și grupurile de oameni trebuie să se ocupe, așadar, de ceea ce este și de ceea ce va fi. 2. Trecutul este incognoscibil, fiind definitiv îngropat în uitare. Trecutul nu poate fi reconstituit în funcție de criteriul adevărului, fiindcă adevărul nu există. Trăim în epoca post-adevărului și suntem, astfel, liberi să ne construim/ inventăm fiecare propriile „adevăruri”, în funcție de nevoi, sensibilități, gusturi, interese, comenzi sociale, pregătire etc. Repudierea componentei istorice din societățile contemporane, inclusiv din România, este vizibilă în toate domeniile, dar ceea ce ne interesează aici este consecința acestui fenomen asupra culturii.
Primele noțiuni de cultură națională se dobândesc în anii fragezi de viață, în familie și se sistematizează și desăvârșesc apoi în școală, prin educația organizată. Una dintre cele mai importante instituții de cultură este școala și orice capitol important de istoria culturii unui popor începe cu învățământul. Toate disciplinele școlare contribuie la formarea culturii individuale și a conceptului de cultură în general, în mințile tinere. Creațiile care ne-au precedat au fost clasificate – cel puțin de la Renaștere încoace – în filosofice, istorice (istoriografice), teologice (religioase), beletristice, juridice, științifice, artistice, medicale etc. iar de atunci încoace aceste forme de creație s-au tot diversificat și perfecționat. În lumea contemporană, creația din domeniile științelor exacte, ale naturii și tehnice este considerată, de către mulți exegeți, drept cea mai importantă parte a culturii. În timpurile revolute nu a fost însă așa, de aceea moștenirea culturală a omenirii și a națiunii se transmite, în primul rând, în școală, prin discipline ca limba și literatura română, limbi și literaturi străine, istorie, limba și literatura latină, filosofie, religie, geografie etc. Niciuna dintre aceste discipline nu se poate studia și înțelege în afara componentei sale istorice. Spre exemplu, între primele națiuni care trebuie însușite la literatura română se află succesiunea și definirea curentelor cultural-literare, iar faptul este verificat cel puțin din secolul al XVIII-lea încoace, secol în care elitele credeau că prin cultură se poate ajunge la libertate. Am văzut relativ recent că, în programele școlare, aproape orice referință istorică din studiul literaturii este eliminată, iar creațiile sunt abordate pe teme mari, generoase, dar neadecvate înțelegerii elevilor. Astfel, la tema iubirii, se exemplifică prin Iliada, Dante, Eminescu, Shakespeare, Mircea Cărtărescu, Mircea Eliade și Camil Petrescu, la romanul social prin „Ciocoii vechi și noi” și prin „Răscoala”, la literatura religioasă prin Dosoftei și Arghezi, la literatura istorică prin Grigore Ureche, Walter Scott, Costache Negruzzi și Maurice Druon etc. Firește, nimeni nu mai citește operele literare respective în întregime, ci profesorii și elevii se mulțumesc cu „povestiri” despre aceste opere, cu pastișe, cu reproducerea unor comentarii ale altora și, rar, cu fragmente din lucrările în cauză. De aceea, asistând la ore în școli, mi-a fost dat să aud în anii din urmă întrebări și remarci de genul: „De ce scrie Nicolae Filimon așa de naiv în comparație cu Mircea Eliade?”, „De ce să-l mai studiem pe Dimitrie Cantemir din moment ce Nicolae Iorga a scris mai bine despre aceleași teme?”, „Ce rost mai are azi Alecsandri, care este clar inferior lui Nichita Stănescu?” etc. Disciplina numită „Istorie” – atât cât mai există ea în școală, la dimensiunea unei ore pe săptămână – abordează tot „teme mari”, reluate la nivel superior (după cum ni se spune) în fiecare clasă următoare. De exemplu, se compară revoluțiile din epoca modernă și contemporană, de la Revoluția Engleză din secolul al XVII-lea până la Revoluția Română de la 1989. La fel se întâmplă cu războaiele sau conflictele armate, de la Războiul Troian până la Războiul celor Două Roze (într-o primă etapă) sau de la Războaiele Napoleoniene la Al Doilea Război Mondial (în altă etapă). Astfel, unii elevi pot învăța câte ceva despre Napoleon Bonaparte înainte de a ști date despre Marea Revoluție Franceză, care l-a produs pe Napoleon. În urma unei lecții de acest fel – de altfel, judicios predate de profesor – privind organizarea conflictelor din Antichitate până azi (adică de la catapultă până la metodele digitale de luptă) am auzit o întrebare stupefiantă: „Oare Iulius Caesar era un om deștept, din moment ce nu-și stabilea strategia de luptă la calculator și din moment ce nu comunica prin e-mail?”. Despre Evul Mediu „întunecat” ce să mai spun? Mințile tinere se dezorientează complet când află că universitățile sunt o „invenție” tocmai a „barbariei medievale” sau când văd că, în scriptoriile mănăstirilor, călugării truditori au copiat manuscrisele întregii înțelepciuni antice și le-au păstrat ca pe odoare de preț pentru viitorime.
Cum s-a putut ajunge la asemenea aberații educaționale? Evident, prin eliminarea dimensiunii istorice din studiul moștenirii culturale a umanității și a națiunii. Elevii nu mai știu și nu mai trebuie să știe ce a fost clasicismul greco-latin, care a precedat literatura cavalerească a Evului Mediu, nici ce este umanismul sau raționalismul, nici cărui secol îi aparține romantismul și nici cum s-a manifestat iluminismul. Am făcut experimentul neinspirat de a-i pune pe studenții mei din anul I să așeze în ordine cronologică câteva curente cultural-literare, anume iluminism, romantism, simbolism (plasate de mine aleatoriu), spunându-le că s-au manifestat în trei secole succesive. Marea majoritate au fost complet neștiutori, iar unii mi-au spus că nici nu-și obosesc mintea, fiindcă pot să caute pe telefon dacă au nevoie. Alții, mai versați în formele de comunicare actuale, au pretins că împărțirea aceasta vetustă pe curente culturale, literare, de idei este o convenție umană și că lumea trebuie studiată și cunoscută global, pieptiș, fără bariere și fără domenii. I-am întrebat atunci despre universalismul titanilor Renașterii sau despre enciclopedismul din Secolul Luminilor și mi-au cerut voie să caute pe Google. În aceste condiții, cum să mai îndrăznești să întrebi ceva despre lipsa de informații din manuale privind umanismul românesc, cronicarii, Dosoftei, Varlaam, Ienăchiță Văcărescu și Sadoveanu, Coșbuc și Goga și chiar Topârceanu și Minulescu? Ți se sugerează ori ți se spune clar – după punerea unor asemenea întrebări – că ești depășit de vreme, bătrân, nostalgic sau, mai rău, naționalist și xenofob. Prin astfel de concepții ale noilor „propagandiști”, tinerii ajung la un nivel minim de cunoștințe de cultură generală și de cultură națională, nivel care nu-i ajută deloc să se orienteze în lumea contemporană. De aceea, se duc, de exemplu, la Roma și te cred dacă le spui că Michelangelo a făcut Capela Sixtină la 1300, animat de concepții iluministe! Astfel, prin eliminarea componentei spirituale a educației, ne trezim cu promoții animate doar de aspectul material, de câștigul bănesc, de competiția după cât mai multe averi. Campaniile de denigrare a educației (școlii) și a instituției bisericești conduc în aceeași direcție de repudiere a valorilor culturale.
Să ne înțelegem bine: toate acestea nu înseamnă deloc că acești tineri au un nivel scăzut de inteligență sau că sunt mai puțin capabili decât alte generații, din trecut; dimpotrivă, sunt convins că au abilități mult mai bune și potențial mult mai ridicat decât odinioară. Numai că, fiind unilateral și nepotrivit educați, după precepte așa-zis moderne, dar falimentare, ajung victime sigure ale celor care dirijează actualmente comunicarea. Principiul conform căruia elevii nu trebuie să memoreze totul, adică să-și însușească mecanic ceea ce-i învață alții, este unul corect, în esență. Dar de aici și până la a nu memora nimic sau aproape nimic este o mare deosebire! Există educatori care cred (și aplică în practică această convingere) că dacă elevii învață azi cum să lucreze la computer, dacă știu (eventual) cum se deschidă o afacere, cum să mănânce sănătos, cum să-și dezvolte anumite grupuri de mușchi sau cum să practice metodele contraceptive, atunci ei nu mai trebuie sau nu mai pot să știe și conjugarea verbelor neregulate, să învețe versuri, să înțeleagă pictura murală a Voronețului, să explice noțiunile de „horă” și de „doină” sau să știe „pe de rost” unde se află Pietrosul Călimanilor. Este aceasta, probabil, o gândire de tip digital: memoria tinerilor, ca și memoria calculatorului, este limitată (că doar nimic nu este infinit pe lumea asta pământească!) și atunci de ce să le-o ocupăm cu „vechituri”, cu aspecte „revolute”, cu „balast” și să-i lăsăm neadaptați la epoca Facebook-ului, a Instagram-ului sau a WhatsAp-ului? Toate bune și frumoase, dacă ar fi așa, dar nu este, fiindcă mintea omului nu funcționează pe principii digitale, mintea omenească nu este un computer. Capacitatea noastră de memorare este, practic, nelimitată, iar nefolosirea acestei capacități devine, în anii din urmă, un pericol social. Nedotarea creierului uman cu noțiuni de cultură istorică precum cele menționate mai sus îl transformă pe om într-un ogor fertil necultivat. Încă din vechime, câmpurile cultivate intens cu anumite plante erau lăsate după un timp să „se odihnească”, erau lăsate „în pârloagă” sau „în moină”, dar numai cu un scop: ca să poată produce apoi mai mult și mai bine ulterior! Dacă însă noi, în perioada celor 12 ani de studii elementare și secundare, îi lăsăm pe elevi să „se odihnească” și nu le inoculăm deloc sau aproape deloc cultură (experiența culturală a națiunii și a omenirii, moștenirea generațiilor care ne-au precedat) îi lăsăm complet de izbeliște, îi lăsăm pradă celor mai dureroase și periculoase experiențe și experimente.
Mulți spun că nu știu, fiindcă au uitat. Este cel mai adesea fals: ca să uiți, trebuie mai întâi să ai din ce uita. Se spune că – în chip paradoxal – cultura generală este ceea ce-ti rămâne în memorie după ce ai uitat ceea ce ai învățat în școală!
Azi nu sunt ignorate doar domenii de cunoaștere precum istoria, istoria literară și culturală, istoria dreptului sau etnografia ori geografia, ci și istoria matematicii, fizicii sau chimiei, istoria medicinei, istoria tehnicii. Vă rog să întrebați un tânăr care sunt mecanismele simple din fizică, sau când a trăit Newton, sau ce este un postulat, sau când a fost inventat motorul cu ardere internă, sau cum, când și de ce s-a ajuns la vaccinuri. Tinerii nu știu din capul lor dacă pelagra, scorbutul sau poliomielita sunt boli ori nume de ciuperci exotice (nici cum au fost salvate în lume, în ultimele două secole, să zicem, prin vaccinare, sute de milioane de oameni). Nu știu ce/ cine este „Făt-Frumos din lacrimă”, nu mai știu ce să creadă despre Mihai Viteazul, despre Bălcescu și Kogălniceanu, dar știu sigur de Pokemoni, de Harry Potter, de Războiul Stelelor, de Stăpânul Inelelor ori de felurite droguri. Nu este rău deloc, evident, că știu aceste lucruri despre lumea care-i înconjoară, dar este greșit să fie privați programatic din zestrea lor mentală de moștenirea culturală a omenirii. Necultivarea memoriei – individuale și colective – este rețeta sigură pentru limitarea inteligenței oamenilor. Un om neinformat crede mult mai ușor o știre din mass-media, iar astăzi se manifestă, în peisajul cotidian, adevărați specialiști în „știri false” (fake news), adică în dezinformare. Cum să poți distinge între adevăr și minciună, dacă nu ai înmagazinate în mintea ta cunoștințele de bază despre lumea aceasta, ca să poți compara? Ca să compari ce afli cu ce știi, este nevoie să știi! Prin urmare, nealimentarea memoriei umane cu date culturale pregătește ademenirea ușoară a publicului spre direcții dorite de comunicatorii interesați. Nu digitalizarea este cauza acestei orientări contemporane – despre care am mai scris și am fost rău înțeles de unii – ci plonjarea în epoca Facebook fără pregătirea necesară, iar pregătirea înseamnă cultură, înseamnă cunoștințe despre societate, despre experiența de viață a poporului tău și a omenirii.
Revin la afirmațiile de la început, ca să închei.
Este o mare eroare să credem și să-i convingem și pe tineri că trecutul este mort. Trecutul este viața noastră în care se concentrează toată viața celor care ne-au precedat. În noi se sintetizează tot prezentul oamenilor care au trăit în trecut. Să ne reamintim unul dintre cele mai renumite citate ale lui Faulkner: „Trecutul nu este mort. Nici măcar nu este trecut”. Prin urmare, dacă ne propunem să ignorăm trecutul, ne decidem să ignorăm sau să punem între paranteze viața însăși.
Este drept că noi, oamenii, nu stăpânim adevărul absolut, dar de aici și până la campania de discreditare a adevărului nostru, omenesc și pământean, este o mare diferență. Adevărul- echivalență (acela care tinde să suprapună perfect discursul nostru cu realitatea descrisă) poate să fie o iluzie, dar atunci post-adevărul/ adevărul-semnificație (adevărul fiecăruia, după împrejurări și interese) este o iluzie și mai mare, o șarlatanie frumos ambalată. Nu sunt mai multe adevăruri – cum încearcă să ne convingă unii „exegeți” – ci există doar adevăr relativ, la care ajungem în măsura în care putem, noi, oamenii, dacă facem eforturi în acest sens. Adevărul nostru, chiar dacă nu este imuabil, există și este cu atât mai fascinant. Ce poate fi mai tulburător decât căutarea adevărului omenește posibil și valabil într-o anumită etapă a cunoașterii?
Prin urmare, chiar dacă adevărul este relativ, dar el rămâne adevăr. Iar adevărul nostru se află în legătură cu valorile noastre. Avem un creator de talia lui Eminescu și ne dezicem uneori de el, avem o sărbătoare a culturii naționale și ne rușinăm de ea, dacă nu de substantivul „cultură”, atunci de adjectivul „națională”, ca și cum ar fi ciumat. Deocamdată însă – până la reușita deplină a globalizării – un străin venit spre noi nu ne va întreba de Sofocle, de Rabelais, de Michelangelo sau de George Washington, ci de creatorii noștri de valori, de Ulpia Traiana, de Densuș și de Șurdești, de „Balada” lui Porumbescu și de Victor Babeș, de un contemporan român al lui Lamartine sau despre constructorul Podului de la Cernavoda. Cei mai mulți vor tăcea în fața unor astfel de întrebări sau vor spune – în păcătoasa tradiție românească – că nu avem nimic, că nu am creat nimic și că nu reprezentăm nimic. Ne complăcem uneori în această ieftină filosofie a nimicniciei, autoflagelându-ne cu pasiune. Noi nu suntem, firește, creatorii culturii universale, dar fără noi (ca și fără ceilalți), cu siguranță, cultura lumii ar fi mai săracă.
Cultura românească, învățată la școală din perspectivă istorică – ca să nu mai auzim oameni spunând că Eminescu sau Coșbuc nu au scris ca Jacques Prévert sau ca Edgar Alan Poe – ar putea fi salvarea noastră, salvarea minților noastre, dar și calea de a înțelege universalitatea. Cultura lumii – dacă există – este formată din toate culturile naționale și regionale. Ca români, vorbitori de limbă română, ca să-l receptăm pe Goethe într-o bună traducere românească, trebuie să-l pătrundem pe Eminescu, fără de care am fi cu toții mult mai labili sau nici nu am mai fi. De aceea, este bine să veghem aici, la Academia România, ca noi, românii, să nu uităm niciodată „să ne cuprindem de acel farmec sfânt”, așa cum ne îndeamnă, din veșnicie, Eminescu.
[1] Las pentru un alt prilej critica acelor opinii care neagă valoarea culturilor naționale în general și a culturii naționale românești, în special.
București, 15 ianuarie 2018
Ioan-Aurel Pop
Cuvîntare ţinută în cadrul sesiunii organizate de către Academia Română cu ocazia Zilei Culturii Române
Surse:
Acad. Ioan Aurel Pop, despre îndobitocirea generațiilor viitoare prin eliminarea culturii naționale și generale din educație – articol pe activenews.ro
sau
Necultivarea memoriei – individuale și colective – este rețeta sigură pentru limitarea inteligenței oamenilor – articol pe basilica.ro
Descărcare în fisier PDF
pai trebuie sa uitam de faptul ca am venit primii, si vom pleca ultimii…. adica sa uitam de drepturile noastre istorice asupra acestui teritoriu. Momentele de glorie din trecut ar putea da idei de razvratire turmei la momentul tunsului sau a sacrificarii. In plus, nu degeaba investeste statul in invatamint, el trebuie sa genereze lucratori obedienti si docili, care sa deserveasca Corporatia Romania.
S-a descoperit faptul ca limbajul este un mijloc de codificare/programare inclusiv al ADN-ului, De aceea probabil ca nu a reusit nimeni sa extermine limba romaneasca pina la lovitura de stat din 89. De atunci incoace, prin vulgarizare, neologisme si mai ales lipsa studiului limbii din scoli se produce o barbarizare a limbajului, cu scopul ca populatia sa devina prada termenilor insidiosi ai legii maritime la care sunt supusi fara a avea cunostinta de cauza.
ine este interesat să ne prostească copiii? Tot aceia care sint interesati sa prosteasca si adultii .
Citi dintre adulti stiu ca votul lor nu reprezinta o numire electiva , ci este un ritual de votum , de jurare de credinta catre reprezentantii sistemului corporatist . Alegerile sint o farsa . Jean Marie Le Pen a spus clar , niciodata -jamais – sistemul nu a cerut parerea populatiei cu referire la o decizie politica .
Citi dintre adulti stiu ca ROMANIA nu este apelativul tarii noastre ci este numele Corporatiei care administreaza teritoriul statului scos din functie in 1989 , firmele persoane juridice si firmele insufletite individuale pe doua picioare asa zisele persoane fizice . Citi dintre adulti cunosc modul de functionare a Corporatiei statale in care traiesc ?
Citi dintre adulti cunosc sensul cuvintelor care le rostesc , cum ar fi cuvintul libertate , care in mod real tradus din latina inseamna literar sclavie . Liberii erau sclavi . Campia Libertatii inseamna Campia Sclaviei . Nu e gluma , asa se traduce termenul latin .
Citi dintre adulti stiu ca predica popilor e falsa , ca personajul Christos e o poveste inventata de imperiul roman pentru sclavizarea popoarelor printr-un Contract Social fraudulos , ca biserica ortodoxa e o simpla institie corporatista parazita ,popii niste iluzionisti care profita de naivitatea poporului .
Ce ne mai miram ca sint copii spalati la creier daca adultii , profesori academicieni , sint si mai spalati la creier .
Imaginati-va Europa [sau lumea ] ca o pinza de paianjen , iar in centrul pinzei sta paianjenul , Vaticanul cu Curia romană , fostul Senat roman , iar firele pinzei sint milioanele de agenti masoni iezuiti si popi tembeli infiltrati prin toate basilicile (misiuni eclesiastice ) , prin toate guvernele ,sclavizind popoarele ,prostindu-va „intelectualii semidocti ” apoi pe voi si apoi copii , organizind intrigi , sisteme ne-naturale Contractuale -Corporatii , crime , razboaie si dominatie romană imperiala .
In imperiul roman ocuparea unui teritoriu se facea in etape . Prima era Provocarea populatiei ce urma cucerita sa creeze un incident utilizat drep Scuza de atac -casus beli – pentru romani , urma Raboiul -bellum – , uciderea asa zisilor beligeranti – a celor care teoretic ar fi creat conflictul , urma Pacificarea Contractuala celor cuceriti -pax romana – care prevedea Dez-naturalizarea – Des posedarea celor cuceriti de teritoriu prin metoda de coborire in Statut Social Legal conform Codului Cuceritorului Roman Lex de la indivizi naturali soverani Homo Naturae la statutul de Cetateni Romani , „subiecti ” (sub obiecte) ai imperiului ….Desii e bizar dar unii au luat aceasta sclavizatoare coborire in statut legal ca pe o ridicare sociala iar acesti unii au prostit si pe altii la rindul lor pina cind prostia s-a generalizat .
pentru toti nesimtitii care merg prin scoli sa le spuna elevilor ,,bunicii vostri au facut Holocaust, au masacrat 400 mii evrei,,
Nesimtitilor, nerusinatilor! Bunicii mei aveau 10 ani in 1941, iar stra-bunicii mei din Sibiu si Brasov oameni simpli au luat armele in maini si in 1944 au eliberat Ardealul impotriva ocupatiei nazist-Horty-iste!
Nu au nici o legatura cu transnistria, sau cu mama naibii! Au muncit pamantul cinstit, au fost oameni onesti.
Cum isi permite cineva sa imi spuna ,,bunicii vostri au facut holocaust si au ucis sute de mii de oameni,,
Strabunicul meu a mers pana in Tatra si Praga ca sa-l infranga pe Hitler alaturi de aliati, in divizia de artilerie a Armatei Romane si sub comanda MS Regelui Mihai!
uitati-va aici, de exemplu cine incearca sa ne prosteasca copiii: Magdalena Popa Buluc. A dat buluc cu bocancii ei murdari in inima romanilor…
https://www.cotidianul.ro/comemorarea-77-de-ani-de-la-masacrul-de-la-jilava-si-pogromului-de-la-bucuresti/
CINE ? DE CE ?
RASPUNSUL E SIMPLU :
-CINE ?
– CEI CARE VOR BABILONIE GLOBALA ANTIHRISTICA COMUNISTA IUDEOMASONICA, POPOARE TRANSFORMATE IN POPULATII !
-DE CE ?
-PENTRU A AJUNGE „O TARA CA AFARA”, IN SITUATIA DE MAI JOS:
https://www.aparatorul.md/suedia-mai-multe-scoli-publice-suedeze-au-refuzat-sa-mai-ridice-steagul-national-motivand-ca-el-poate-sa-fie-ofensator-pentru-alte-grupuri-etnice/
Suedia: Mai multe şcoli publice suedeze au refuzat să mai ridice steagul naţional motivând că el poate să fie ofensator pentru alte grupuri etnice
19.01.2018 | E doar un început?
Mai întâi, mai multe şcoli publice suedeze au refuzat să mai ridice steagul naţional motivând că el poate să fie ofensator pentru alte grupuri etnice. Unii au mers mai departe şi au spus că ridicarea steagului suedez poate să fie o infracţiune de ură prin prisma legilor suedeze. După ceva agitaţie publică, povestea a fost uitată.Problema steagului a fost însă adusă din nou în atenţia generală după ce un tribunal suedez a decis în favoarea dreptului de ridicare a steagului ISIS în Suedia, care, spre deosebire de steagul naţional, nu este o expresie a unei lipse de respect faţă de un alt grup etnic.
Cele două evenimente i-au inspirat pe incorecţii politic de la site-ul 4chan, cunoscuţi pentru tentativele reuşite de a provoca stânga progresistă, să încerce a-i forţa pe progresiştii cu astfel de idei să se manifeste, astfel încât o astfel de iniţiativă reală să fie umplută de ridicol şi, deci, contracarată, sperând în acelaşi timp într-o unificare şi ridicare a elementelor sănătoase ale societăţii suedeze împotriva islamizării ţării lor. Cu această intenţie, ei au montat şi au lansat o presupusă campanie sub emblema Suedistan pentru schimbarea steagului naţional prin înlocuirea crucii creştine cu semiluna musulmană.
Pentru a face totul cât mai real şi capcana cât mai perfectă, cei de la 4chan au dus complotul la un nivel superior inventând ştiri false, dar credibil, cu speranţa că vor fi preluate de platforme de medis sociale cu afiliere de stânga precum Tumblr şi Twitter.
A fost lansată şi o petiţie către primul ministru, care a adunat 2300 de semnături şi în care au scris, printre altele:
Steagul suedez este o amintire permanentă a trecutului nostru întunecat şi opresiv. Refugiaţii şi emigranţii sunt forţaţi să trăiască sub crucrea creştină, un simbol al cruciadelor şi al măcelăririi a milioane de vieţi islamice nevinovate din trecut, care îi face să simtă că nu sunt bineveniţi şi nesiguri. Suedia trebuie să fie un spaţiu sigur pentru oricine. Pentru că simbolul noastru naţional perimat devine tot mai mult un banner al grupărilor xenofobe şi rasiste, trebuie să privim în viitor. Un viitor al păcii, înţelegerii şi toleranţei.
Sursa şi mai multe:https://squawker.org/culture-wars/swedistan/
OFF TOPIC:
UE PREPARA UN ORGANISM DE CENZURA MASIVA PENTRU MARTIE :
Publié par le Comité international de la Quatrième Internationale (CIQI)
Link:
https://www.wsws.org/fr/articles/2017/11/17/uefn-n17.html
titlu:
L’organisme anti-«fake news» de l’UE prépare une censure de masse
Par Alex Lantier
17 novembre 2017
L’Union européenne (UE) a lancé la construction d’un organisme chargé de surveiller et de censurer les «fake news». Elle sélectionne un Groupe d’experts et sollicite les opinions des professionnels des médias afin de décider quels pouvoirs donner à cet organisme, dont les opérations débuteraient au printemps.
Un examen de l’annonce de l’UE démontre qu’elle prépare une censure massive visant non pas les fausses informations, mais des reportages ou des opinions politiques qui encouragent l’opposition à la classe dirigeante européenne.
Le terme «fake news» est tiré de la campagne abusive aux États-Unis pour affirmer que la victoire de Donald Trump était attribuable à une manipulation russe des présidentielles américaines de 2016 et à la publication d’articles nuisibles au candidat démocrate, Hillary Clinton. Cette campagne exige de plus en plus agressivement la censure d’Internet afin d’empêcher l’expression de critiques et de la colère sociale.
Devant le Sénat américain, l’ancien officier du FBI Clint Watts a appelé à la censure, et des sénateurs américains ont dénoncé la Russie pour avoir prétendument « amplifié les divisions raciales et sociales » aux Etats-Unis. Watts a déclaré : «Les mots, et non les coups de feu, lancent les guerres civiles. La guerre de l’Amérique avec elle-même a déjà commencé. Il faut agir maintenant sur le champ de bataille des médias sociaux pour réprimer les rébellions d’information qui peuvent vite provoquer des affrontements et nous transformer en États divisés d’Amérique ».
Lacensure anti-fake news en Europe servirait les mêmes fins politiques: de donner à une autorité non-élue le contrôle de ce que l’on peut lire ou dire sur Internet. «A notre époque, la circulation de l’information et la désinformation sont devenues presque écrasantes», a déclaré le vice-président de l’UE, Frans Timmermans. Il a ajouté que l’UE a la tâche de protéger ses citoyens des «fake news» et de «gérer les informations qu’ils reçoivent».
Selon le communiqué de l’UE, la Commission européenne, autre organe non élu, choisira le groupe d’experts, qui «se réunira d’abord en janvier 2018 et travaillera sur plusieurs mois». Il discutera des «actions futures possibles pour renforcer l’accès des citoyens à des informations fiables et vérifiées et empêcher la diffusion de la désinformation en ligne». Qui décidera quelles opinions sont «vérifiées», qui est «fiable» et quelles opinions sont de la «désinformation» qu’il faut supprimer de Facebook et retirer des résultats de recherche Google? L’UE, bien sûr.
Comme aux USA, la campagne anti-«fake news» de l’UE découle des opérations contre la Russie et tente de soustraire à la critique les politiques impopulaires de l’UE – notamment le virage de la bourgeoisie européenne vers le militarisme et la construction d’Etats policiers.
Selon son communiqué, cette initiative a commencé par la fondation en mars 2015 du «groupe de travail de communication stratégique de l’Est» (East Stratcom). C’était peu après l’organisation par Washington et Berlin d’un coup d’Etat en Ukraine en février 2014, via un putsch mené par le Secteur droit, une milice pronazie et anti-russe qui renversa le président prorusse à Kiev. Cela a provoqué une guerre civile dans les régions russophones de l’est de l’Ukraine qui faisait toujours rage en 2015.
L’UE était consciente du caractère fasciste de ses alliés ukrainiens. Le Parlement européen avait voté en 2012 une résolution dénonçant Svoboda, l’un des partis qu’il a ensuite mis au pouvoir à Kiev. Affirmant que les «opinions racistes, antisémites et xénophobes de Svoboda vont à l’encontre des valeurs fondamentales de l’UE», le Parlement européen a appelé les partis démocratiques à «ne pas s’associer à ce parti, à le soutenir ou à former des coalitions avec lui».
Cependant, après que l’impérialisme américain et européen aient mis Svoboda au pouvoir, les médias européens ont traité de «mensonge suprême» l’affirmation que l’UE travaillait avec les néo-fascistes.
Ce sont là les origines politiques réactionnaires de la campagne anti-fake news, et en particulier de l’East Stratcom. Selon le communiqué, l’agence doit «identifier, analyser et avertir quotidiennement quant aux campagnes de désinformation russes en cours». Selon ses statuts, son but principal est d’assurer «une communication et une promotion efficaces des politiques de l’UE dans le voisinage oriental», c’est-à-dire promouvoir la politique agressive de l’UE et ses liens avec les néo-fascistes en Europe de l’Est.
Ce qui se passe en Europe est un avertissement pour les travailleurs. Un organisme créé pour promouvoir Svoboda et le Secteur droit, qui glorifient les forces ukrainiennes qui ont participé à l’Holocauste nazi en URSS pendant la Seconde Guerre mondiale, pourra à présent censurer l’Internet et les médias européens.
Cela témoigne d’un effondrement historique de la démocratie européenne qui s’amplifie depuis des décennies. Les 26 ans après la dissolution par la bureaucratie stalinienne de l’URSS ont vu une spirale d’austérité et de guerres impérialistes au Moyen-Orient, en Afrique du Nord et en Europe de l’Est. Le capitalisme européen est en faillite et, près d’une décennie après le krach de Wall Street en 2008, les inégalités atteignent des niveaux incompatibles avec les formes démocratiques.
Les jeunes et des dizaines de millions de chômeurs n’ont pas avenir, et la colère sociale atteint des niveaux explosifs. Selon le sondage «Generation What», plus de la moitié des jeunes Européens participeraient à un «soulèvement de masse» contre l’ordre social. La réaction de l’impérialisme européen est de préparer l’autoritarisme et la répression, et de dénoncer toute critique sérieuse de ses politiques comme étant des fake news russes.
Cette campagne anti-fake news vise notamment l’Espagne. En octobre, Madrid a suspendu l’autonomie catalane après l’agression par la police des électeurs au référendum sur l’indépendance catalane du 1er octobre. Berlin, Londres et Paris ont déclaré leur soutien pour Madrid. Le général Fernando Alejandre menaça la Catalogne d’une intervention militaire et salua les faits d’armes de l’armée espagnole « de toutes les époques », donc aussi l’invasion de la Catalogne en 1939 par le dictateur fasciste Francisco Franco pendant la guerre civile.
Les médias européens, Madrid et East Stratcom dénoncent les critiques de Madrid, et du soutien de l’UE pour la répression en Espagne, en tant que fake news. Lundi, le Guardian a écrit: «Selon des responsables de l’organisme East Stratcom à Bruxelles, il y a une augmentation de la désinformation liée au référendum catalan, en fonction de l’explosion de la médiatisation de ce dossier».
En tant qu’exemple de la «recrudescence de la désinformation pro-Kremlin et des mensonges sur la crise politique en Catalogne», le Guardian a cité le post sur Facebook d’un homme politique moldave, Bogdan Ţîrdea: «Les fonctionnaires européens ont soutenu la violence en Catalogne».
Comme en Ukraine, l’élite dirigeante traites de telles déclarations de fake news et de propagande russe non pas parce qu’elles sont fausses, mais parce qu’elles risquent de provoquer de l’opposition.
Les affirmations que Moscou et ses alliés ont provoqué la crise catalane ou l’ont utilisée pour calomnier l’UE sont des mensonges réfutés par les propres déclarations de Madrid. Une semaine après le référendum, Madrid saluait le soutien réactionnaire de Moscou à la répression. Son ambassadeur en Russie, Ignacio Ibanez Rubio, a dit : « L’Espagne approuve la position officielle de la Russie. Dès le début, la Russie a reconnu qu’il s’agissait d’une affaire intérieure de notre pays… Nous sommes donc très satisfaits de la position de la Russie sur la crise en Catalogne ».
Le mouvement vers un régime autoritaire policière en Europe et la campagne médiatique contre les «fake news » russes soulignent à nouveau l’importance des reportages du «World Socialist Web Site», son opposition à l’UE et sa lutte contre la censure mené par Google. Il s’avance en tant que principale voix d’opposition à la légitimation de autoritarisme et de l’extrême droite en Europe.
(Article paru d’abord en anglais le 16 novembre 2017)