Nicolae Ceaușescu a fost adus la București în ziua de 23 decembrie 1989!

Zilele trecute, după ce am urmărit mai multe emisiuni la Nașu, la B1, dedicate „adevărului despre decembrie 1989”, am trimis câteva mesaje prin e-mail domnilor respectivi, Radu Moraru și Grigore Cartianu, făcându-i atenți că din cercetarea lor lipsește, probabil, episodul pe care îl ascund cu cea mai mare grijă istoricii și comentatorii oficiali ai evenimentelor atât de impropriu numite revoluție. Nu m-am mirat deloc să nu primesc nici un răspuns de la cei doi mari ziariști de investigație. Îmi dovedeau astfel, încă o dată, că investigația lor fusese „năimită”, că nu făceau altceva decât să înscrie o nouă pagină din Marea Abureală numită ancheta și cercetarea evenimentelor din decembrie 1989. Dacă, așa cum ar fi fost normal, mi-ar fi răspuns și m-ar fi căutat, ar fi aflat de la mine cele ce urmează, iar prin ei ar fi aflat și telespectatorii lui Nașu. Nota bene: în mesajul meu le relatatam celor doi despre ce vreau să le povestesc, cât de important este subiectul pe care urma să-l discute cu mine. Iată, așadar, ce au refuzat să afle cei doi investigatori, adică ce am eu de adus la cunoștința publicului românesc:

La câteva luni după desfășurarea mascaradei pe care unii încă o mai numesc revoluție, am avut ocazia să discut cu un martor ocular al celor petrecute în curtea Ministerului Apărării Naționale în dimineața zilei de 23 decembrie 1989. Mărturia respectivă suna cam așa, în rezumat:

„În dimineața zilei de 23 decembrie mai multe zeci de ofițeri și subofițeri am fost desfășurați în lanț de trăgatori în curtea ministerului, cu spatele la clădirea centrală, spunându-ni-se că atunci când vom primi comanda, să privim numai înainte, căci este așteptat un atacat asupra ministerului în acel moment. Când s-a anunțat momentul și am primit comanda să privim numai înainte, eu am auzit un zgomot de motoare în spatele nostru și, deoarece locul în care mă aflam îmi permitea, m-am întors să văd ce se întâmplă în spatele nostru. Așa l-am văzut pe Nicolae Ceaușescu coborînd dintr-un TAB, moment când căciula de blană neagră i-a alunecat peste ochi. Imaginea a fost dată pe TV de mai multe ori, faza s-a petrecut în curtea MApN.”

Nu mi-a fost greu să-mi dau seama cât de importantă este această informație. Cunoscând regula jocului, am înțeles de ce persoana în cauză, la data aceea, ezita să declare public ce a văzut. Drept care nici măcar nu i-am cerut s-o facă. Dacă mai țin bine minte, la o nouă întâlnire, la care a participat și un personaj istoric, emblematic pentru acele zile, i-am cerut să mai spun o dată povestea relatată mie. Ceea ce a și făcut.

Mai departe, atât cât am putut, am încercat să verific eu informația primită. Am întrebat mai întâi două persoane care sigur știau mai multe decât mine despre ce a fost în decembrie 1989: o veche cunoștință, bun prieten, procurorul Doru Jipa, și o cunoștință …postdecembristă, dacă pot spune așa, generalul Marin Lungu, bine cunoscut publicului românesc: este persoana care a inspirat prin destinul său excepțional filmul Prea mic pentru un război așa de mare, făcut de Dumitru Radu Popescu, prin 1980. Nu știau nimic despre aducerea lui Ceaușescu la București, dar au promis să se intereseze. După câteva zile am primit același răspuns: Ceaușescu a fost într-adevăr adus la București în ziua de 23 decembrie 1989. Nu aș putea spune din ce sursă a ajuns și precizarea: Ceaușescu a avut discuții la MApN cu cineva de la Ambasada URSS… Mi-aduc bine aminte precizarea făcută de domnul general: „am primt confirmarea de la trei persoane diferite!”

Dacă mai aveam oarecari dubii, ele s-au spulberat în momentul când am putut să confrunt propriile mele amintiri cu cartea, apărută destul de repede după evenimente, în care erau reproduse toate textele rostite sau citite la Televiziunea Română în ziua de 22 decembrie 1989. Am constatat că într-adevăr în ziua de 22 decembrie, după fuga lui Ceaușescu, au fost făcute două referințe la situația acestuia: pe la orele 17 s-a anunțat zvonul că Ceaușescu a fost prins, undeva pe lângă Târgoviște. Termenul folosit a fost „se pare că Ceaușescu a fost prins”. Pe seară însă, spre ora 22, a apărut însuși Ion Iliescu și a anunțat că „nu se confirmă” arestarea lui Ceaușescu… Nu am putut da acestei bâlbâieli decât o singură interpretare: în seara zilei de 22 decembrie încă nu se luase nicio hotărîre definitivă în privința soartei lui Ceaușescu, urmând ca întâlnirea de a doua zi să decidă.

Am avut o discuție pe acest subiect cu Adrian Păunescu, pe vremea emisiunilor sale de neuitat de la Antena 1. Ziarist înnăscut, iar nu făcut ( cu mâna…), Adrian Păunescu a organizat imediat o dezbatere, la care alături de mine au mai participat Sergiu Nicolaescu și Gelu Voican Voiculescu, iar la telefon a intervenit și dl general Chemenici, fostul comandant de la Târgoviște, care l-a avut pe Ceaușescu în custodie. Evident, toți trei susțineau sus și tare că Ceaușescu nu a fost adus la București. I-am pus însă de două ori în încurcătură pe revoluționarii Nicolaescu și Voiculescu. Mai întâi când am întrebat cu ce ocazie a fost filmat Nicolae Ceaușescu coborînd din TAB, celebra imagine cu căciula „pe-o ureche”. Adică, Ceaușescu fiind arestat și încarcerat, cu ce ocazie Ceaușescu a mai fost urcat într-un TAB? Ce deplasare a făcut Ceaușescu în acel TAB, de unde și până unde s-a deplasat atât de bine păzit? Răspunsul, răspuns de mântuială, în timpul emisiunii, a fost încropit ceva mai coerent abia în cartea scrisă ulterior de dl general, când, pentru ziua de 23 decembrie, se recunoaște că Ceaușescu a fost scos din clădirea comandamentului, dar nu pentru a fi adus la București, ci pentru a fi mutat într-o remiză, la câmp, unde Ceaușeștii au fost păziți de doi subofițeri. Pasămite, păziți de doi militari, iar nu de un întreg regiment, prețioșii deținuți ar fi fost mult mai în siguranță… Răspuns pentru prostit proștii!

A doua încurcătură, nici până azi lămurită de versiunea oficială, este de ce arestarea lui Ceaușescu, petrecută în ziua de 22, pe la ora 15, a fost anunțată la TV abia a doua zi, pe la orele 17? Din păcate nu am avut cartea amintită cu mine, astfel că adversarii mei s-au dat de ceasul morții să-i convingă pe telespectatori că arestarea a fost anunțată încă din după amiaza zilei de 22 decembrie. Eu că nu, ei că da, până ne-am trezit că intervine în emisiune, venind chiar în studiou, celebrul Titi Enache, despre care toată lumea bună știa că a stat în clădirea TV vreo zece zile, începând in 22 decembrie 1989. Scriitor și ins pasionat de istorie, Titi Enache s-a simțit în zilele acelea ca peștele în apă. Adică știe tot ce a fost la TV în acele zile, mai puțin lucrurile pe care unii au ținut să nu le spună sau să le recunoască vreodată. Cum ar fi bunăoară discuția lui Petre Roman la telefon, purtată în limba rusă, din sediul TV, cu un personaj neidentificat, în zorii zilei de 23 decembrie… Așadar ne contraziceam, cuvîntul meu împotriva cuvîntului dumnealor Sergiu Nicolaescu și Gelu Voican Voiculescu, când a apărut Titi Enache, semeț și categoric: Domnilor, este așa cum spune domnul profesor: arestarea lui Ceaușescu a fost anunțată publicului românesc abia în ziua de 23 decembrie, în jurul orei 17…

Din păcate, acea emisiune nu a avut consecințele firești. Nici unul dintre istoricii revoluției lui pește nu a catadicsit să înregistreze măcar ca pe o curiozitate, ca pe o aberație, ca pe o ipoteză fie ea și extrem de fantezistă, informația că Nicolae Ceaușescu a fost adus de la Târgoviște la București în ziua de 23 decembrie 1989…

Nefiind în firea mea să cedez în chestiuni de interes public atâta vreme cât consider că am dreptate, am făcut oarecari cercetări, nu sistematice,  prin care am identificat noi martori, unul dintre ei fiind domnul Nica Leon, care de mai multe ori s-a arătat dispus să relateze cele văzute cu propriii ochi în ziua de 23 decembrie. Au apărut astfel martori noi, unul chiar zilele trecute, alaltăieri…

Subiectul aducerii lui Ceaușescu l-am discutat și cu senatorul Șerban Săndulescu, autorul unui raport separat, în contradicție cu raportul întocmit de Sergiu Nicolaescu cu privire la decembrie 1989. (Fac aici o paranteză: la emisiunile lui Moraru & Cartianu, Sergiu Nicolaescu a intervenit în disputa dintre Cornel Dinu și Petre Roman, susținând că și el, Sergiu Nicolaescu, a fost de față când Petre Roman a purtat acea discuție în limba rusă, despre care Petre Roman afirmă categoric că nu a avut-o și că nici nu putea s-o aibă!… Cine să-l creadă?! …Las deoparte întrebările pe care i le-aș pune lui Petre Roman, și pun o singură întrebare pentru Sergiu Nicolaescu: distinse domn, în Raportul Comisiei de cercetare a evenimentelor din decembrie, comisie ce cu onoare se presupune că ați condus-o, ați înregistrat mărturia domniei vostre cu privire la discuția amintită, a lui Petre Roman? Bănuiesc că nu ați făcut-o și nu vă mai întreb de ce!…)

Revin la regretatul Șerban Săndulescu… Moartea s-a m-a surprins și m-a îndurerat foarte mult. Îl întâlnisem în oraș, pe la Universitate, cu câteva ceasuri înainte de a muri de inimă în condiții foarte suspecte. Cunosc persoane care susțin că dețin dovezi că moartea lui Șerban Săndulescu a fost o crimă, un asasinat pus la cale de cei deranjați de dezvăluirile pe care urma să le facă aprigul vâlcean în legătură cu decembrie 1989 și cu trecutul celor mai importanți dintre actorii și scenariștii marelui spectacol…

Am discutat cu Șerban Săndulescu despre Gavrilă Dejeu, la acea dată ministru de interne. Cu câteva luni în urmă îl rugasem pe Ș.S. să-i telefoneze lui Dejeu pentru a mă primi într-o audiență. Am obținut audiența și i-am spus lui Dejeu tot ce știam despre aducerea lui Ceaușescu la București. Dejeu părea incapabil să înțeleagă de ce ar fi important sau interesant să aflăm dacă chiar a fost adus Ceaușescu la discuții în București. I-am explicat ca la handicapați de ce el însuși, ca reprezentant al țărăniștilor, ar trebui să fie interesat de această posibilă dovadă a minciunii în care ne țin eroii revoluției. L-am  informat că în subordinea sa se află un procuror, i-am dat numele procurorului, care este dispus să-i facă mărturisiri pe acest subiect. Trecuseră două luni și Dejeu încă nu-l chemase la discuții pe domnul procuror. I-am dat telefon lui Dejeu și i-am cerut socoteală. Abia așa l-a chemat pe procuror, cu care a purtat o discuție de 10 minute, întrebându-l ba de una, ba de alta, dar nimic despre decembrie 1989…

M-am plâns lui Șerban Săndulescu de prestația mizerabilă a colegului său de partid. M-am plâns și de Emil Constantinescu, căruia îi trimisesem o scrisoare deschisă, nu mai țin minte unde s-a publicat, probabil tot la Adrian Păunescu. Public în continuare această scrisoare care a apărut și în Anexe, în cartea mea intitulată Marele Manipulator și asasinarea lui Nicolae Iorga, Nicolae Ceaușescu și Petru Culianu. Nici de la Emil Constantinescu nu am înregistrat vreo reacție. Normal ar fi fost să se intereseze, căci avea de la cine să se intereseze, și apoi să-mi spună, compătimitor și, eventual, amuzat, că fantazez, că bat câmpii etc. Sincer să fiu, mi-e teamă de ridicul mai mult ca de orice. Și știu că mă expun cel mai mult acestui pericol. Ca și altor primejdii. Dar n-am încotro, căci așa mi se pare, de importanță capitală pentru ce ni se întâmplă nouă în ultimii douăzeci de ani, faptul că Ceaușescu a fost adus la București în ziua de 23 decembrie 1989. Îmi doresc să nu se confirme această informație, căci sunt cumplite consecințele pe care le-ar putea produce. Dar adevărul trebuie aflat, cu orice risc!

Celor doi ziariști de investigație, Radu Moraru și Grigore Cartianu, aș fi vrut să le arăt și scrisoarea cu care m-am adresat lui Emil Constantinescu în 1997. Nu-mi pusesem mari speranțe în noul președinte. Și asta dintr-un motiv foarte simplu: Emil Constantinescu nu putea fi liber să facă ce vrea sau ce trebuie. M-am numărat printre cei care au știut dinainte că Emil Constantinescu va câștiga alegerile fără să întrunească majoritatea voturilor. Și chiar așa a fost! Da! Mai spun o dată: la alegerile din 1996 cele mai multe voturi în turul 2, ca și în primul tur, le-a avut Ion Iliescu. Mai multe nu pot să spun căci nu știu. Adică nu știu în ce scop și în ce condiții s-a încheiat acest târg între Emil Constantinescu și cine? Cine?…

Bănuiesc însă că la producerea unei asemenea manevre se pun condiții și se iau angajamente. E foarte probabil că Emil Constantinescu a ajuns președinte, fără să aibă majoritate de voturi, numai după ce a acceptat să fie un președinte cu un program de guvernare făcut de alții! Poate nu e târziu ca dl Emil Constantinescu să răspundă și acestei acuzații, precum și întrebării: de ce nu a dat curs dezvăluirilor subsemnatului cu privire la aducerea lui Ceaușescu la București în ziua de 23 decembrie 1989? Reproduc aceste dezvăluiri așa cum apar în Marele Manipulator, carte pe care mă gândesc s-o republic, cu unele adăugiri. Sper să apuc s-o fac… Așadar, textul Anexei 5 din Marele Manipulator:

„În atenţia domnului preşedinte Emil Constantinescu

Faptul că în Senatul României s-a constituit o nouă majoritate parlamentară ar fi un motiv să credem că s-au schimbat şi condiţiile în care va lucra o nouă Comisie pentru cercetarea evenimentelor din Decembrie 1989. Din păcate, în noua majoritate din Senat au intrat şi persoane extrem de interesate de a nu se afla vreodată adevărul despre Revoluţia Română din Decembrie 1989, persoane care deja au depus mărturie în faţa fostei Comisii, în legislatura 1992-96, şi nu s-au sfiit să mintă, să dea declaraţii incomplete, echivalente unui sperjur. Interpretez astfel, acuzând de fals şi sperjur, mărturia tuturor celor care, deşi au ştiut, au ascuns faptul că Nicolae Ceauşescu, după ce a fost arestat, a fost adus de la Târgovişte la Bucureşti, la Ministerul Apărării Naţionale, unde s-au purtat cu el discuţii şi negocieri! Este de o importanţă capitală pentru înţelegerea evenimentelor din Decembrie să ştim exact cu cine s-a întâlnit Nicolae Ceauşescu la MAN, pe 23 decembrie 1989, ce discuţii s-au purtat şi de ce, în urma acestor discuţii, s-a ajuns la soluţia criminală a aşa-zisului proces pentru genocid intentat soţilor Nicolae şi Elena Ceauşescu.

Neputinţa Comisiei senatoriale de a afla că Nicolae Ceauşescu a fost adus de la Târgovişte la Bucureşti pentru „tratative” cu noii guvernanţi, precum şi cu reprezentantul unei ambasade, nu mi-o pot explica decât ca pe o dezertare a Comisiei de la mandatul asumat. Există zeci de martori ai aducerii lui Nicolae Ceauşescu de la Târgovişte la Bucureşti. Elucidarea acestei secvenţe din filmul Revoluţiei Române va oferi cheia înţelegerii multor aspecte rămase până acum de neînţeles.

Mă adresez noului Preşedinte al României şi noului Prim ministru, în general partidelor şi liderilor din CDR, pentru a le atrage respectuos atenţia asupra obligaţiei morale pe care şi­-au asumat-o în cei şapte ani de opoziţie şi critică vehementă la adresa foştilor guvernanţi, instalaţi la putere pe 22 Decembrie 1989: sunteţi direct răspunzători de aflarea adevărului despre Decembrie 1989! Vă consider obligaţi, domnule preşedinte Emil Constantinescu şi domnule prim ministru Victor Ciorbea, stimaţi lideri ai CDR, sunteţi obligaţi să asiguraţi organelor de anchetă acele condiţii de lucru care să elimine din suf1etul martorilor teama că spunând adevărul vor avea de suferit! Sunt mai multe persoane, inclusiv din cadrul Armatei, care aşteaptă un climat politic într-adevăr nou, care aşteaptă ca schimbarea promisă să se producă, pentru a putea face mărturisiri complete dinaintea unei comisii de anchetă credibile. Mă pun la dispoziţia unei asemenea comisii cu acei martori care ştiu sau care au fost chiar ei de faţă atunci când Nicolae Ceauşescu a fost adus de la Târgovişte la Bucureşti, după arestarea sa din 22 Decembrie 1989.

Aceşti martori cunosc şi alte împrejurări extrem de importante din timpul Revoluţiei. Ei nu aşteaptă decât un semn de la domniile voastre, domnule preşedinte, domnule prim ministru, semnul că noilor guvernanţi nu le lipseşte voinţa politică de a stabili adevărul despre Revoluţia Română, adevărul despre eroii şi martirii ei, adevărul despre profitorii şi trădătorii României.

Cu stimă şi încredere, Ion Coja.

*

— Textul de mai sus a fost trimis destinatarului la câteva săptămâni de la înfotolierea sa ca preşedinte al proştilor de noi! Că nu ştiu cum altfel să spun că suntem! După ce am văzut că nu primesc nici un semn dinspre Cotroceni, m-am dus, tot ca prostul, la ministerul de interne, la domnul Gavrilă-Dejeu. Cu rezultatul nul cunoscut deja.

— Aşteptaţi mai mult de la dezvăluirea pe care o faceţi acum, prin această carte?

— Nu mi-aş face prea mari iluzii. Societatea românească nu mai are de multă vreme reacţiile fireşti!

— O ultimă întrebare: l-aţi pomenit pe domnul procuror Jipa Teodor. El este unul din martorii aducerii lui Ceauşescu la Bucureşti?

— Nu! Dacă ar fi aşa, nu l-aş expune primejdiei. Eu l-am rugat pe Doru Jipa să-l întrebe pe colegul său Dan Voinea dacă ştie ceva. Şi domnul procuror, generalul Dan Voinea, i-a spus, i-a confirmat că Nicolae Ceauşescu a fost adus la Bucureşti la Ministerul Apărării Naţionale, de către generalul Victor Stănculescu, şi a avut discuţii îndeosebi cu cineva de la Ambasada URSS

*

Așadar, în mare povestite, acestea sunt datele unei probleme pe care încerc de aproape douăzeci de ani să o pun în discuția publică a celor care sunt mult mai informați decât mine. Din păcate, cei care cunosc adevărul sunt legați, chiar obligați prin anumite interese și servituți să ascundă adevărul. Postura aceasta este probabil penibilă și incomodă pentru oricine, bunăoară pentru un politician sau militar. Pentru un Ion Iliescu sau Emil Constantinescu. Este pentru unii chiar inevitabilă. Dar ea este pe deplin dezonorantă pentru un ziarist. Pentru doi, cu atât mai mult.