CHINA DEVINE VERDE

Schimbarea climei este o tragică realitate de care nu mai avem dreptul să ne îndoim. În ultimii trei ani, cei mai calzi din istorie, ritmul creșterii temperaturii s-a accelerat. Iarna 2017-2018 se arată deosebit de blândă, aproape fără zăpadă. Un exemplu: Râmnicu Vâlcea a avut prima pistă de bob din țară. Nu se mai poate practica acest sport, aici, de ani buni.

În lume se discută mult despre necesitatea reducerii emisiilor de bioxid de carbon, o cauză principală a încălzirii globale, dar se face prea puțin, în ciuda acordurilor internationale. Topirea calotelor polare, creșterea nivelului oceanelor sunt markeri vizibili care nu pot fi tăgăduiți. Am vizitat Republica Populară Chineză în urmă cu câteva luni, și scriu aceste rânduri impresionat de marele salt civilizational pe care l-am constatat la fața locului, după ce, cu mai bine de un sfert de secol în urmă, mai vizitasem această țară. Spiritul confucianist, care a impregnat gândirea chinezilor de două milenii și jumătate, are ca trăsătură fundamentală armonia dintre om și lumea înconjurătoare, universul. Dar, să ne subordonăm titlului acestui material. Creșterea populației globului, accelerată în ultimul secol, a condus la defrișări masive, care continuă și astăzi, pentru a face loc agriculturii , la care se adaugă exploatarea excesivă a masei lemnoase pentru profit.

Programele de educație ecologică, deosebit de ample, îi învață pe copiii chinezi că arborii au o valoare inestimabilă. Frunzele extrag bioxidul de carbon din aer și-l înmagazinează în masa lemnoasă. În schimbul carbonului, acestea furnizează oxygen atmosferei. Copacul captează energia solară, o pădure este răcoroasă, pe când solul dezgolit se încinge, așa cum face și asfaltul sau betonul. Rădăcinile copacilor fixează solul blocând alunecările de teren. Pădurea reține apa de ploaie ca un burete, minimalizând rislul inundațiilor. Arborii economisesc apa, o dirijează către rădăcini, se luptă astfel cu uscăciunea, pădurile chiamă ploaia și fac să țâșnească izvoarele. Lumea pădurii, plină de păsări și animale, are o biodeversitate remarcabilă. Educați de mici în acest spirit, chiezii iubesc din inimă pădurea. Tăierea unei păduri este considerată crimă, iar pedeapsa vinovatului este dincolo de prevederile codului nostru penal, care, în tendințele sale recente, tinde să favorizeze corupția. Chinezilor nu le vine să creadă că deforestarea României are proporțiile pe care le cunoaștem. Creșterea PIBului prin sacrificarea pădurilor este înșelătoare și extrem de păguboasă, deoarece pădurea se reface foarte lent.

China a inițiat cel mai vast program de reforestare din lume, alocând recent sume uriașe în acest scop.. La nivel guvernamental există un department de stat dedicat reîmpăduririi. Proiectul, lansat în 1999, a dus deja la creșterea suprafeței împădurite a Chinei de la 17% la 22%. Deviza este MUNȚI VERZI ȘI CER ALBASTRU, reforestarea fiind dublată de energice acțiuni antipoluare. Nu doar munții sunt reîmpăduriți, ci, chiar mai cu seamă, culmile dealurilor, amenințate altfel cu dispariția solului fertil prin eroziune. Proiectul GRAIN TO GREEN, implică transformarea unor terenuri agrticole în suprafețe împădurite. Nu au nevoie de un surplus de alimente. Devastatoarea foamete din anii 50, cauzată de colectivizarea agriculturii, un concept comunist dintre cele mai idioate, este de domeniul trecutului. Am trecut și noi printr-o stfel de experiență, care a adus nu doar foamete ci și moartea în lagăre, închisori, sau prin împușcare, a mii de țărani care s-au opus colectivizării. Istoria se preocupă prea puțin de răscoalele țărănești anticomuniste.

Suma de 10 miliarde de dolari alocați recent de China pentru împădurire nu ilustrează însă efortul enorm pe care o astfel de operațiune îl implică. Institute mari de cercetare își dedică activitatea acestor proiecte grandioase. Nu este o glumă că s-au împădurit 70 de milioane de acri. Din goana trenului, care în China circulă cu 310-330 Km/h, se pot vedea pepiniere imense care pregătesc materialul săditor. De aici sunt transportați puieții de diverse specii. Statul singur nu poate asigura implementarea unui proiect de asemenea anvergură. Orice copac trebuie sădit cu mâna.

Ceea ce m-a impresionat cel mai mult în China este participarea voluntară a poporului, entuziasmul care însoțește acestă acțiune, ca urmare a educației primite de la cea mai fragedă vâstă. Copacul este nu doar prietenul meu, este fratele meu, este o ființă care trebuie iubită și ocrotită. Începând cu președintele Chinei, cu familia sa, cu toți demnitarii chinezi și terminând cu oricare alt om din popor, toți au considerat o mare onoare să participle la acestă acțiune. Fiecare este bucuros și mândru să apună: am și eu câțiva copaci în pădurea aceia. I-am plantat și uneori mă duc să-i văd, la nevoie în caz de secetă, le duc și apă până când îi văd că se înfiripă. Patriotismul este adânc implantat în sufletul chinezilor, nimic din ceea ce ține de țara lor nu îi lasă indiferenți. Sunt gata să se sacrifice pentru țara lor, oricând, fără ostentație.

Munții din apropierea Marelui Zid, pe care îi știam golași la vizita mea anterioară, sunt acum verzi, împăduriți. Efortul a fost uriaș.

Totuși, lucrurile nu sunt atât de simple. Oamenii de știință chinezi, îndeosebi cei profilați pe ecologie, au atras atenția că de la refacerea pădurii și până la redobândirea biodiversității este cale lungă. În aceste păduri nu sunt încă păsări, nici veverițe, nici căprioare. E drept, în marile păduri de bambus se simt în voie urșii panda. Păsările și animalele pădurii se refac greu, iar plantarea pe arii mari a unei singure specii forestiere nu încurajează biodiversitatea. Cel mai bun indicator de biodiversitate sunt păsările și albinele. Chinezii au asigurat rezervații speciale, adevărate sanctuare, pentru păsările migratoare, le spun aeroporturi pentru păsări, dar suprafețele lor sunt foarte mari. Aici nu este permis nici accesul liber al turiștilor. La limita aeroporturilor, spre surprinderea mea, sunt mari suprafețe rezervate albinelor și păsărilor, pe care treaficul aerian nu pare să le deranjeze.

Dacă ne referim la marile orașe, calitatea aerului depinde foarte mult de suprafața verde. Poluarea aerului începuse să pună probleme. Au fost luate măsuri extreme de drastice pentru reducerea poluării aerului și apelor, simultan cu dezvoltarea parcurilor și spațiilor verzi în general. Ca urmare, dacă în 2013 doar trei orașe mari atingeau ținta calității aerului, în 2016 s-a ajuns ca 84 de mari orașe să atingă standardele țintă. Ajuns la Beijing, micul nostru grup de scriitori se aștepta să respire un aer îmbâcsit. Nici vorbă, aerul capitalei noastre este mai nesănătos, plus faptul că nu se face nimic pentru redresarea situației. Atunci când s-a tras semnalul de alarmă, locuitorii Beijingului, elevi, studenți, oameni activi și pensionari au ieșit, cu mic cu mare și au schibat fața orașului. Toate resturile provenite din demolări , pietre, bucăți de beton etc au fost îndepărtate, duse la distanță, s-a adus pământ fertil și au fost plantați milioane de copaci de toate felurile , scopul fiind ca, în în afara iernii, în orice anotimp să vezi sumedenie de flori. Coniferele purifică remarcabil aerul și asigură culoarea verde și iarna. Copacilor bătrâni nu li se taie decât crengile uscate, sunt ancorați ca să nu se prăbușească pe timp de furtună, cu cât arborele este mai înalt, și mai vechi, cu atât este mai prețuit. Nu doar la Beijing, dar oriunde altundeva, demolările se fac doar sub pânză de apă, ca să nu se ridice praful, iar în construcții suprafețele dezgolite sunt udate sau acoperite cu prelate imense pentru ca vântul să nu ridice praful.

Voluntariatul, dorința de a face ceva pentru binele public, pornește din inima chinezului, nici vorbă să fie impus. Dacă îi întrebi despre așa ceva izbucnesc în râs. Poporul chinez are convingerea că guvernanții îl cnduc pe calea cea bună. Conducătorii Chinei nu sunt bogați și nici dornici de îmbogățire, duc o viață mai degrabă modestă. Încrederea în Președintele țării este fermă. Sondajele recente, de cea mai înaltă probitate, arată că indicele de satisfacție/încredere în govern este de 85% în China, 57% în Germania, 31% în SUA, 33% (spre surprinderea mea)în Japonia, eram curios, dar țara noastră nu a fost analizată.

Chinezii s-au arătat mirați de faptul că , deși Romnia are un foarte mare număr de asistați social , respectiv oameni care nu muncesc, acestora nu le trece prin cap să participle la acțiuni de împădurire sau la activități similare pentru beneficiul societății. China a început să importe forță de muncă, despre șomaj nici vorbă. Sunt foarte muncitori și meticuloși, idea de a sta degeaba le repugnă. Sunt încredințat că demnitatea i-ar face să refuze, pe foarte mulți, ajutoarele sociale. Rețeaua de căi ferate de mare viteză (peste 300Km/H) , construită pe piloni, se extinde cu rapiditate, iar autostrăzile care leagă între ele marile orașe sunt aproape terminate. Ca urmare, prosperitateqa chineziloe a crescut considerabil.

China, dintr-o țară înapoiată, a ajuns în scurt timp o mare putere mondială. Secretul? Una dintre pârghii este combaterea fermă a corupției, domeniu în care pedepsele sunt exemplare iar condamnarea cu suspendare (adică decorativă) nu pare să existe. Este greu să aplici o etichetă sistemului social din China contemporană. Nici pomeneală de comunism, în ciuda reminiscenței unor denumiri al căror conținut s-a schimbat profund. Sunt prea înțelepți ca să mai vrea să construiască comunismul. Știu câți oameni au fost uciși pentru această himeră.Ei urmăresc frânarea inegalității și mai ales a inechității, o prosperitate echilibrată. Este un national-socialism, adică un socialism cu puternică tentă națională. Ei vorbesc despre un socialism adaptat specificului poporului chinez, puternic amprentat de caracterul national și pe care nu doresc să-l impună în vreun fel altor popoare.

În încheiere, aș menționa dragostea lor pentru națiunea română. Am fost emoționat să constat că Eminescu este cunoscut și prețuit în China.

Dr.  Corneliu Zeană