Selectează comentariul Radu
177 aprobate
radu.g@yahoo.com
198.145.235.17
Sobolanii tradatori isi pregatesc terenul sa-si schimbe corabia…
Iar Graham Allison, autorul articolului de baza oricat de mult ar vrea sa fie obiectiv nu poate, caci ura cu care a afost crescut si educat impotriva Chinei rabufneste in fiece fraza. De exemplu: „SUA sunt cele mai afectate de spionajul industrial practicat de China.”
De fapt lucrurile stau invers, de cand chinezii au impanzit camerele de luat vederi cu recunoastere faciala peste tot in China nu s-a mai putut fura nici de chinezi dar nici de altii. De cand nu s-a mai putut fura capacitatea SUA de a veni mereu cu inventii „proprii” a scazut brusc si nu si-a mai revenit si nici nu exista vre-o sansa sa-si mai revina.
Ura nu poate dispare asa usor si asta o stiu si xenofobii nostri de aici, oricate articole de ale lui Graham Allison ar citi. Ura aduce mereu blestem greu …
SUA – PULVERIZATĂ ÎN REVISTA SRI: CHINA E CEL MAI MARE JUCĂTOR DIN ISTORIA LUMII
de B.T.I. – https://inpolitics.ro/sua-pulverizata-in-revista-sri-china-e-cel-mai-mare-jucator-din-istoria-lumii_1860082428.html
Un material excepțional, dar în egală măsură suprinzător, a fost publicat ieri în revista SRI, ”Intelligence”. Spunem surprinzător pentru că, folosind vorbele unor analiști occidentali, articolul pulverizează, efectiv, Statele Unite și prezintă China, în schimb, în culorile cele mai alese. Țara lui Xi Jinping este zugrăvită ca fiind, de facto, cea mai importantă a lumii, îngropînd americanii, practic, la toate capitolele. China e cel mai mare jucător din istoria lumii, punctează materialul, tradus și compilat de Mihaela N. Un elogiu cu acoperire în fapte, dar cel puțin neașteptat în publicația unui serviciu de informații dintr-o țară care s-a obișnuit demult să prezinte China drept o dictatură și un stat demn de a fi evitat pe mai toate planurile.
„Lăsați China să doarmă. Când se va trezi, va cutremura lumea”. Fie că a aparținut lui Napoleon, fie că a fost rostită mai târziu, afirmația s-a dovedit profetică. Într-adevăr, China s-a trezit. Iar lumea începe să se cutremure. Oricine manifestă un minim interes pentru geopolitică, economie globală sau relații internaționale este atent la ce face China. Și China se dezvoltă. A început să o facă din anii `80 și tot continuă, depășind cu brio inclusiv perioade de crize majore, precum pandemia de Covid-19. Creșterea economică a Chinei este vizibilă chiar și pentru cei care sunt interesați de cultură și artă, de modă și turism.
Aceștia se bucură de ceea ce are China de oferit și lasă statisticile pe mâna experților.
Iar Graham Allison este un astfel de expert.
Fiind unul dintre cei mai importanți analiști în domeniul securității naționale, acesta s-a remarcat prin contribuțiile semnificative pe care le-a avut în politica SUA în anii de criză ai Războiului Rece. Decidenții americani s-au bazat pe expertiza sa pentru gestionarea unor situații complexe cu impact major asupra securității Statelor Unite, precum problematica armelor nucleare sau terorismul. Ulterior, după destrămarea URSS, Graham Allison a continuat să sprijine administrațiile SUA în relațiile cu Rusia și statele ex-sovietice, primind Medalia pentru Servicii Publice Deosebite din partea Departamentului pentru Apărare” scrie revista SRI.
”Printr-o analiză riguroasă, susținută, între altele, de studiile recunoscute ale geografului Halford Mckinder sau politologului Samuel P. Huntington, dar și de expertiza de necontestat a unor oficiali contemporani, precum secretarul de stat american Henry Kissinger și premierul statului Singapore, Lee Kuan Yew, Graham Allison prezintă cum, odată cu revenirea ei pe scena internațională, China contestă poziția de hegemon a SUA. Autorul conturează ipoteza unei lumi în care China se află în centru, o lume care nu se bazează pe valori occidentale precum libertatea și democrația, ci pe ordine și ierarhie armonioasă, principii specifice culturii confucianiste.
Cum a ajuns statul chinez să fie considerat cel mai mare jucător din istoria lumii?
Graham Allison răspunde la întrebarea aceasta printr-o multitudine de exemple care redau ritmul alert de dezvoltare a Chinei pe toate dimensiunile socio-economice.
În demersul său academic, autorul s-a orientat după statistici recunoscute la nivel internațional precum rapoarte ale ONU. Potrivit unui astfel de document, între 1981 și 2004, China a scos o jumătate de miliard de oameni din sărăcia extremă. Expertul american punctează că, 10 ani mai târziu, în 2015, China producea un nou miliardar în fiecare săptămână, depășind astfel SUA.
Conform lui Allison, China a întrecut deja SUA în multe statistici economice, fiind cel mai mare producător al lumii, dar și cel mai mare consumator al celor mai multe categorii de produse. China a importat cel mai mult petrol, a consumat cea mai multă energie și a instalat cele mai multe centrale solare din lume.
Se spune că Roma nu a fost construită într-o zi. Dar Roma nu a fost construită de chinezii din secolul tehnologiei. În 2005, China construia echivalentul, în metri pătrați, al Romei de azi, în doar două săptămâni. Între 2011 și 2013 China a produs și utilizat mai mult ciment decât SUA în tot secolul XX. Centrul de Expoziții și Convenții Tianjin a fost construit în 8 luni. Allison constată, cu amărăciune, că aproximativ 8 luni a durat și reparația a 2 scări rulante mici, cu 21 de trepte fiecare, de la o stație de metrou din Washington.
Unul dintre pilonii principali pentru succesul Chinei în plan tehnologic îl reprezintă într-adevăr obținerea de proprietate intelectuală (R&D vs. RD&Theft), dublat de amploarea mijloacelor cibernetice utilizate în acest scop. Iar SUA sunt cele mai afectate de spionajul industrial practicat de China. Potrivit autorului, în America există doar două tipuri de mari corporații: cele care au fost piratate de chinezi și cele care nu știu că au fost piratate de chinezi.
Concluzia lui Allison este că statul chinez de azi face, în câteva ore, ceea ce SUA realizează în câțiva ani. „Dezvoltarea Chinei s-a produs atât de rapid că nici nu am avut timp să fim uimiți”, remarca fostul președinte ceh Vaclav Havel, surprinzând hotărârea cu care China dorește să-și atingă obiectivele.
Cele prezentate anterior au menirea să șocheze cititorul. Pentru că mulți știu de dezvoltarea Chinei, dar puțini sunt conștienți de magnitudinea sa și de implicațiile pe care noua sa putere economică le are asupra unui sistem internațional bazat pe niște reguli adoptate pe vremea când China nu conta. Pot cifrele de mai sus să provoace un stres cronic, structural SUA? Care este răspunsul SUA la o astfel de revenire a statului chinez pe scena internațională?
Graham Allison subliniază că liderii de la Beijing au „demonstrat o măiestrie unică” în folosirea instrumentelor de soft power. Potrivit autorului, când situația o impune, China folosește „morcovul și bățul” puterii sale economice pentru a obține ce dorește: cumpără, vinde, sancționează, investește sau își însușește.
În unele cazuri, China știe că timpul curge în favoarea sa, astfel că nu se grăbește să intervină, să lupte. Un exemplu în acest sens este propunerea lui Deng Xiaoping de a amâna soluționarea unei dispute teritoriale cu Japonia timp de o generație. China aplică uneori o politică externă desprinsă din învățămintele lui Sun Tzu: „excelența supremă constă nu în câștigarea tuturor bătăliilor, ci în înfrângerea dușmanului fără să lupți deloc”.
Văzând că, odată cu ascensiunea sa pe scena internațională, nu i se recunoaște un rol mai important în cadrul organizațiilor mondiale dominate de SUA, China a început să construiască noi sisteme de alianțe, în care ea să fie centrul. Astfel, a înființat Banca Asiatică de Investiții în Infrastructură, BRICS sau inițiativa One Belt One Road (OBOR sau BRI). Prin OBOR, China și-a propus construcția unor rețele de autostrăzi, căi ferate de mare viteză, aeroporturi, porturi, conducte, linii electrice, cabluri de fibră optică în toată Eurasia. OBOR are peste 900 de proiecte al căror cost total se ridică la 1,4 trilioane de dolari, echivalentul a 12 Planuri Marshall.
Graham Allison atenționează că, spre deosebire de SUA, China gândește și aplică politici pe termen foarte lung, și nu caută să obțină victorii prin bătălii decisive. Autorul explică asta prin analogia construită de expertul în securitate David Lai, de la US Army War College. Deși SUA joacă șah pe scena internațională, reușind de-a lungul istoriei să fie cu câteva mișcări înaintea multor adversari, China adoptă mai degrabă jocul de go. Diferențele majoră între cele două stiluri constau în raportarea la timp, dar și strategia adoptată pentru a câștiga. În timp ce jocul de șah presupune dominarea centrului și învingerea cât mai rapidă a adversarului, un jucător de go caută să își încercuiască oponentul și își construiește treptat avantajul. Acesta mizează pe câștiguri mai mici, în schimbul riscului care derivă din încercarea de a anihila rapid adversarul.
Războiul nu este inevitabil, dar este posibil. Aceasta este concluzia autorului. Cât este însă de probabil? Graham Allison explică, cu un ton de avertizare, că, „dacă SUA și China vor continua să meargă pe actualele traiectorii, un război între ele, în deceniile următoare, nu este numai posibil, ci mult mai probabil decât sunt dispuși să admită mulți dintre noi” se mai arată în analiza publicată de Intelligence. (B.T.I)
CHINA TREBUIE DISTRUSA
Limbi in curul mare al Chinei !
Autorul articolului, generos sau neinformat spune: „… ei nu se află în poziția României, de a sta în genunchi și de a-și pierde libertatea în schimbul unui trai mai bun.”
Dar greseste, caci romanii nu mai stau de mult in genunchi, de 34 de ani, ci ei se tarasc, au ajuns taratori din cauza taraturilor tradatoare care i-au adus in pozitia asta de neingenunchiat. Este o pozitie noua ce a devenit o caracteristica nationala observata si de Dmitri Medvedev ca fiind o meserie si nu o pozitie nationala ce tinde spre verticalitate si Dignitate.
FĂRĂ CALE DE MIJLOC ÎN RĂZBOIUL DIN UCRAINA
De Adrian Onciu – 3 iunie 2024
Ucrainenii sunt în corzi, pierd zilnic teren și sute de soldați, iar aliații din Grupul de la Raimstein se dau de ceasul morții să găsească o soluție salvatoare.
Poate că deja au găsit-o. Din ce în ce mai multe avioane, rachete, tancuri, piloți și instructori ajung pe front. Oamenii lui Zelensky, sprijiniți 24 de ore din 24 de sateliți, servicii de informații occidentale și trupe tocmite de Pentagon, vor începe să recupereze terenul pierdut.
În același timp, artileria cu rază lungă de acțiune va lovi teritoriul rusesc în profunzime, cu pagube usturătoare. Prin intermediul unui plan de acțiune surprinzător, ucrainenii sprijiniți puternic de aliații NATO vor elibera teritoriile ocupate și vor duce bătălia finală în Crimeea. Zeci și sute de mii de soldați ruși își vor găsi sfârșitul pe front. Victoria va fi aproape.
Acesta este scenariul schițat de Casa Albă, în colaborare cu Pentagonul, CIA și celelalte instituții partenere din Europa și Canada. Nu există cale de mijloc. Cineva trebuie să câștige, fie rușii, fie ucrainenii.
Să luăm scenariul deloc plauzibil, dar intens vehiculat în mass-media globalistă, potrivit căruia Zelensky se va da de trei ori peste cap și, printr-o adevărată minune, își va reîntregi țara. Cu sprijinul SUA, ucrainenii vor înfinge steagul curcubeu în baza navală rusă de la Sevastopol și vor sărbători victoria. În același timp, ce-a mai rămas din armata Kremlinului se va retrage, rușinos, dincolo de vechile granițe ale Ucrainei. Președintele Putin va demisiona și se va preda Curții Penale Internaționale pentru a-și ispăși pedeapsa.
Iată scenariul SF la care visează propagandiști ca Mîndruță, CTP sau Radu Tudor.
Politicienii globaliști știu foarte bine că totul este o mare minciună. Dacă prin absurd rușii vor fi puși cu spatele la zid, atunci se vor prăbuși odată cu întreaga lume. Mai simplu de atât nu se poate explica. Dorința de supraviețuire este puternică și instinctivă, însă în momente de extremă tensiune, de conștientizare a morții, rațiunea poate fi eclipsată ușor de impulsurile primare.
Rușii nu se vor lăsa călcați în picioare, chiar cu riscul de a muri de gât cu americanii (și implicit cu noi toți). Pentru simplu fapt că ei nu se află în poziția României, de a sta în genunchi și de a-și pierde libertatea în schimbul unui trai mai bun.
Așa cum arată lucrurile astăzi, puține linii roșii mai sunt de trecut până când orice negocieri vor fi excluse. Se merge cu viteză maximă în direcția ”care pe care”.
Asistăm la un moment de cumpănă perceput ca atare, în Europa, doar de către premierul Viktor Orban: ”Evitarea războiului şi păstrarea Ungariei ca insulă a păcii, aceasta este misiunea noastră. În spatele războaielor mondiale se află răul. A sosit timpul exorcizării. Fie câştigăm noi, fie ei. Nu există a treia cale, doar al treilea război mondial. Să-i arătăm lui Soros şi companiei sale unde locuieşte Dumnezeul ungurilor! (…) Dacă forţele politice de stânga câştigă la alegerile din 9 iunie, este doar o chestiune de timp până când războiul ne va ajunge, deoarece susţinătorii războiului şi-au pierdut raţiunea, sunt ameţiţi, vor să învingă Rusia, aşa cum au încercat în Primul şi în Al Doilea Război Mondial. Ba chiar sunt gata să se confrunte cu întregul Est”.
Totul pare pregătit pentru marea confruntare, iar semnale ca tentativa de asasinare a premierului Fico vorbesc de la sine despre cât de aproape suntem de un deznodământ tragic.
Nu-i kiar asa! Rusia este si va fi o dictatura, iar prelungirea razboiului cu o UKR distrusa fizic nu face altceva decat sa-i consume resursa nationala de orice fel!
Trecerea la productia de razboi a economiei rusesti ekivaleaza ca efect cu vekea Cursa a inarmarilor!
Nu EU/NATO vrea razboi cu Rusia ci invers; UKR este doar ajutata… Aud voci de oameni scoliti care afirma ca in UKR sunt instructori militari straini pentru a-i invata pe soldati manuirea armelor moderne! Ok, este adevarat, insa asta este doar ekivalentul instructorilor din Misiunea franceza din WW1! Ca sa nu mai amintesc de ajutorul logistic militar oferit de US in WW2 pentru partenera URSS!