Constantin Moşincat – „Generalul Henri Matias Berthelot – prima vizită în Ardeal după Marea Unire”
La câteva zile distanță de ziua Franței, 14 iulie, în cadrul manifestărilor dedicate săptămânii francofoniei, se înscrie și acțiunea de cinstire a marilor personalităţi și a ostașilor francezi care au luptat pentru România Mare. Pe lângă depunerile de coroane și jerbe de flori la monumentul Eroilor francezi și lui E. de Mertonne, din Parcul 1 Decembrie, la placa comemorativă dedicată generalului Berthelot de la gară, în cadrul simpozionului va fi lansată cartea semnată de col. (r) Dr. Constantin Moșincat cu titlul: „Generalul Henri Matias Berthelot – prima vizită în Ardeal după Marea Unire”, (230 p. format B 5, cu o hartă anexă a traseului trenului special, fotografii de pe front precum și o bogată bibliografie la zi), carte prefațată de prof. univ. Dr. ambasador Dumitru Preda, invitat de onoare la eveniment. manifestare care se va derula miercuri, 10 iulie 2019, în sala de ședințe a Prefecturii Bihor, la ora 12.00, ca o continuare a manifestările dedicate relațiilor de prietenie statornicite între cele două popoare, român și francez. Vor fi omagiate două dintre marile personalități franceze care au sprijinit Marea Unire de la 1918: geograful Emanoil de Martonne și generalul Berthelot.
Din prefață aflăm că această carte se înscrie „între merituoasele şi consecventele strădanii de reconstituire a acelui răstimp istoric memorabil, cu accent firesc pe datele şi întâmplările locale, din această parte mult încercată a Ţării – Bihorul, integrate însă armonios în circumstanţele, interne şi internaţionale, ale sfârşitului Marelui Război, pe fondul luptei consecvente de apărare a hotărârilor Adunării Naţionale de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918. Autorul ne propune, de această dată, evocarea primului drum în Ardeal al generalului Henri Mathias Berthelot, fostul şef al Misiunii militare franceze în România (octombrie 1916 – martie 1918). La sfârşitul anului 1918, acum în calitate de comandant al forţelor aliate ale Antantei din România şi Rusia meridională, experimentatul ostaş se deplasează într-o vizită oficială de cunoaştere a situaţiei de facto în teritoriile româneşti de dincolo de Carpaţi, unde în urma „armistiţiului” de la Belgrad (13 noiembrie 1918), care stabilise o linie provizorie demarcaţională pe cursul Mureşului, se menţinea o atmosferă extrem de confuză şi tensionată” (p. 5).
Așadar, un subiect inedit, nu neapărat prin prisma biografiei generalului francez ci prin tematic abordată. Prima vizită a generalului francez, cu un tren special, avea să urmeze ruta Orșova, Caransebeș, Lugoj, Timișoara, Belgrad, Arad, Oradea, Debrecen-Carei, iar pe 30 decembrie Satu Mare, Baia Mare, Dej, Bistriţa, Cluj, Alba Iulia, Sibiu în fiecare localitate având scurte întâlniri cu reprezentanţi ai administraţiei şi consiliilor naţionale locale.
Cartea abordează un subiect amintit doar în treacăt în istoriografia românească, deși a creat puternice ecouri și impresii, despre o realitate văzută în plină desfășurare. Berthelot s-a întâlnit cu delegațiile reprezentative ale naționalităților din partea de vest a României Mari, și a luat act de atrocitățile brutale comise de către unguri (bolșevizați sau anarhici) în zonele pe care încă le stăpâneau la acea dată, teritorii de pe care nu voiau să se retragă, deși aliați le-o cereau. Apoi, trebuie spus, că turneul generalului francez avea loc după ce patru imperii se destrămase (Țarist, Otoman, German și Austro-Ungar), și abdicase necondiționat, iar prezența sa se dorea una pacificatoare într-o zonă în care, românii își declarase Unirea la 1 decembrie 1918, și pe care administrația ungurească și armata nu o părăseau. Cartea sintetizează impresiile de călătorie prin Ardeal care întregesc pe cele din timpul celor 18 luni petrecute în România şi în contact strâns cu armata, când a putut să studieze şi să înţeleagă bine caracteristica sufletului românesc, căruia cu plăcere viu să-i dau o nouă mărturie, după cum scria în raportul său generalul francez.
Profesorul ambasador Dr. Dumitru Preda o consideră „o carte densă, scrisă cu nerv şi cu o abordare directă a evenimentelor şi atitudinilor actorilor principali şi colectivităţilor din epocă. Sunt convins că ea va stimula un interes sporit pentru adâncirea cunoaşterii şi înţelegerii aprofundate ale unui trecut care ne aparţine, nouă tuturor”(p. 10). Conform mărturisirii autorului, filosofia construcției cărții a pornit de la rolul pe care generalul francez l-a avut în fruntea Misiunii Militare, sosite în România pe 15 octombrie 1916, și apoi retragerea sa după Pacea de la Buftea, revenirea în fruntea trupelor aliate pe frontul din Orient și trecerea Dunării, în noiembrie 1918, pentru a intra în București la 1 decembrie 1918, alături de Rege.
Pe toată durata războiului Berthelot a fost mereu în prima tranșee, l-a sfătuit pe Regele Ferdinand I, și a susținut relația armatei române cu specialiștii francezi. Rapoartele sale au fost realiste și în final susținătoare a adevărului și a dreptății românilor. Cartea, folosind surse și izvoare arhivistice puțin cunoscute, face dezvăluiri cu privire la frontul secret din Orient și în context devoalează interesele actorilor implicați în conflict. Apoi într-un capitol întreg analizez desfășurarea principalelor operații armate de pe frontul român, și modul de implicare și neimplicare a aliaților. Cu prezența și descrierea bătăliei de la Mărășești făcută de generalul francez, acolo unde luptase și oștenii Diviziei 11. Mai bine de jumătate din economia lucrării este rezervată primei vizite din Ardeal, semnificația întâlnirilor avute, importanța discursurilor rostite, cu expresiile generalului, consemnate de presa și documentele vremii.
În timpul scurtei vizite din gara Oradea, vicarul Roman Ciorogariu l-a pus la curent pe colonelul Rosetti, cel care-l însoțea pe oaspetele francez, cu situația din zonă, iar acesta îi vestea intrarea în Arad a trupelor franceze, și sosirea la Oradea a unui ofițer francez pentru ca să se informeze pentru Antanta (dacă nu de Crăciun, atunci sigur de Sân-Vasâi) și în curând urma să vină și armata română. În oprirea de la Oradea, Berthelot a declarat că el „nu vine ca diplomat, să facă declarații politice, să așteptăm în pace conferința de pace, care va face dreptate tuturor popoarelor după principiile wilsoniene. În sala de așteptare se oprește la portul țărănesc din Biharia, căci zicea numai acest port nu-l cunoscuse până acum” (p. 127).
Datorită schimbării programului de sosire, respectiv a atentatului ungurilor de la Arad, trenul special al generalului francez a ajuns în gara mare din Oradea pe 29 decembrie, la ora 4.00 după amiaza, fiind întâmpinat de tineri, bărbați și femei. Bătrânul comandant – un om înalt și gros, cu privirea blândă, cu glas moale de tată bun – a dorit să primească mai întâi pe români, și apoi pe căpeteniile orașului și ale comitatului care îi ieșiseră în întâmpinare. Din aceasta a lăsat a se înțelege că pentru români venise și că aceștia erau preferații lui, dacă nouă ne-a dat scaunul de cinste, cum consemna „Tribuna Bihorului” evenimentul.
A fost salutat de delegația femeilor și de prefectul Bihorului Coriolan Pop, citat pus pe coperta a patra a cărții: „Domnule General! Mă simt fericit în momentul acesta, când în numele Consiliului Național Român din Oradea-Mare și Bihor pot saluta cu toată căldura inimii mele pe reprezentantul armatei viteze a glorioasei republici franceze, care prin luptele sale atât de eroice, contra armatelor germane și ale aliatelor lor, a stors admirația întregii lumi doritoare de bine și libertate. Cu armele înflăcărate ale dreptății ați învins infernul întunecat al oprimării popoarelor, care astăzi, cu deosebită fericire și mândrie, privesc soarele cel strălucit al libertății, care ni se arată în toată în toată splendoarea sa […]”. Prin răspunsul său Berthelot i-a îmbărbătat pe români să fie cu răbdare, că dorul li se va împlini în scurtă vreme, apoi vor scăpa din robie și vor deveni stăpâni pe propria soartă, răspuns ce a creat entuziasm românilor cărora le-a strâns mâna ca semn de respect pentru cei îmbrăcați în costume populare pe care generalul nu le mai văzuse până atunci.
Ungurii tot mai trăgeau nădejde de domnie uşoară. Nu voiau să înţeleagă schimbările vremii şi umblau după potcoave de cai morţi, cum se spunea prin popor. Când au văzut că românii redeveneau stăpâni pe locurile care li se cuveneau după dreptate şi după „hotărârea lumii”, scrâşneau din dinţi şi tot mai ziceau: Ném! Mai ajungându-le şi lor la urechi hotărârea de la Paris, că linia de despărţire între români şi unguri, trebuie să se mute spre Tisa, s-au adunat la Sătmar: „chiar dacă Antanta va da României Ardealul, ei nu se supun acestei hotărâri, ci vor prinde armele să-şi recâştige Ardealul” (p. 140).
Cum i-a primit generalul Berthelot pe unguri? Firesc, toate delegațiile locuitorilor din Ardeal s-au perindat prin fața generalului: șvabii și sârbii din Banat, evrei de la Oradea, ungurii de la Carei, și Cluj, românii de peste tot. Cu toți a vorbit. A trecut în automobil de la gară până în piaţa centrală şi retur: a văzut poporul şi oraşe din Ardeal, care l-au primit cu aclamaţiile însufleţite ale zecilor de mii de români. Apáthy, cel mai șovin dintre liderii unguri, a cerut scut generalului francez pentru poporul maghiar. Berthelot i-a răspuns că aliații au luat sub scut toate popoarele care meritau a fi luate.
După cele petrecute la Arad, în prezența mea, a spus generalul, poporul dv. nu s-a dovedit demn și la înălțimea chemării sale. Te rog deci să iei cunoștință că aici suntem pe pământul României Mari. Cine are urechi de auzit, să audă! În carte am descris pe larg incidentul de la Arad, precum și crima de la Beliș și multe alte asasinate comise în acele vremuri de armata maghiară dezorganizată sau bandele bolșevice ungurești, vremuri în care armata română avea să asigure în primăvara 1919 întregirea națională și liniștea Europei din vară până în toamna acelui an. O altă problematică a cărții se referă la propaganda folosită pentru otrăvirea opiniei publice precum și efectele propagandei în Bihorul lui Tisza.
În epilog fac referire la participarea cetățeanului de onoare Berthelot la diferite manifestări în România precum și la statornicirea relațiilor de prietenie dintre cele două armate și popoare român și francez. Personalitate marelui general francez cred că poate fi rezumată din răspunsul cifrat transmis telegrafic lui Clemenceau, în care spunea:problemele românești și altele, am crezut că era dreptul meu și de datoria mea să-mi exprim părerea cu toată franchețea. Din revendicările românești, nu v-am trimis decât cele care mi s-au părut îndreptățite […] am căutat mereu să potolesc furiile și să liniștesc temerile […]. Dacă am devenit avocatul României, nu a fost decât în fața dumneavoastră”.
Așadar, prima vizită l-a convins pe general de caracterul ardelenilor, de frumoasele sentimente de prețuire și respect ale acestora. De altfel, ca cetățean de onoare, s-a stabilit în comuna Fărcădin, ce astăzi îi poartă numele, din județul Hunedoara, proprietate pe care a donat-o, cu generozitatea-i specifică, Academiei Române. Omul care a fost pentru România o mare mângâiere şi un continuu îndemn, păstrătorul celor mai îndărătnice speranţe de victorie şi prezicătorul zilelor bune care trebuiau să vie: generalul Berthelot se bucură de omagiul bihorenilor. Pe lângă placa comemorativă de la gară mai legăm numele generalului de Oradea, prin acest binemeritat monument umblător.
Comenteaza