Iata ce nu vor sa vada dacomanii: cum ii vedea dacul Eminescu pe romani.
.
In „Memento mori”, inainte de a-i proslavi pe daci, – fatala lui dragoste, ca si a noastra, – ii descrie pe romani. Dar cum? Cu cuvinte de aur solar:
„Şi atunci apare Roma în uimita omenire./
Gânduri mari ca sori în caos e puternica-i gândire/
Şi ce zice-i zis pe veacuri, e etern, nemuritor;/
Iar popoarele-şi îndreaptă a lor suflete măreţe,/
A lor fapte seculare, uriaşele lor vieţe,/
După căi prescrise-odată pe gândirea-ăstui popor.”
In toata poezia universala nu se gaseste un imn inchinat Romei care sa domine de pe un asemenea pisc.
Pe cei carora nu le place Imnul National pentru ca-i pomeneste pe romani ii intreb:
Dar Eminescu, el ce spune despre romani? Il interzicem si pe Eminescu? Sau il preluam selectiv, ca stalinistii. Alora li se facea rau cand auzeau de „Doina”. Voua vi se face rău cand vedeti ce spune Eminescu despre romani. Nu cunoasteti acest text? Vi-l ofer cu mare voluptate:
Sau ghicit-aţi vreodată ce socoate-un mândru soare
Când c-o rază de gândire ţine lumi ca să nu zboare,
Să nu piard-a lor cărare, să nu cadă-n infinit?
Zvârcolindu-se aleargă turburate şi rebele
Şi să frâng-ar vrea puterea ce le farmăcă pre ele
Şi s-alerge-ar vrea în caos de-unde turburi au ieşit.
Vecinicia cea bătrână, ea la lumi privea uimită.
Mii de ani cugetă-n mite la enigma încâlcită
Care spaţiul i-o prezintă cu-a lui lumi şi cu-a lui legi;
Şi din secoli ce trecură ea s-apucă să adune
Toată viaţa şi puterea, sucul tot de-nţelepciune
Şi se pune să zideasc-un uriaş popor de regi.
Şi atunci apare Roma în uimita omenire.
Gânduri mari ca sori în caos e puternica-i gândire
Şi ce zice-i zis pe veacuri, e etern, nemuritor;
Iar popoarele-şi îndreaptă a lor suflete măreţe,
A lor fapte seculare, uriaşele lor vieţe,
După căi prescrise-odată pe gândirea-ăstui popor.
Auzit-aţi de-mpăraţii stând pe tron cu trepte multe?
Fruntea-ncinsă în luceferi făcea lumea să-i asculte,
Vorba lor era o rază în viaţa lumii-ntregi,
Ţări bogate şi-nflorite, mări vuinde-n adormire,
Cetăţi vechi, popoare mândre stau sub falnica-i domnire
Şi cezarii-mpart pământul în Senatul cel de regi.
Nota redacției: Textul ne-a fost trimis de Anonimul Transilvan.
Ce se întâmplă cu Anonimul Basarabean? Cu ce i-am greșit?
Imi cer scuze pentru postarea repetata
dar am vazut ca nu se afisaza textul si l-am
postat de mai multe ori,crezind ca e vorba de o defectiune.
Scuze!!
Noi
suntem urmasii carei Rome?
In decursul istoriei au axistat mai multe
„Rome”, ca sa zic asa .
-A fost Roma pagina ,politeista de dinainte
de crestinism care a lasat mostenire hedonismul,civilizatia citadina si expansiunea prin forta.
-Apoi a fost Roma crestina care s-a divizat in doua imperii antagoniste pe
motiv religios, dupa felul cum au abordat crestinismul:
– Roma de apus ,catolica ,expansiva
,materialista care si-a pus amprenta pe civilizatia occidentala .Mostenirea de
spirit a Romei de apus este Vaticanul si renasterea.
– si Roma de rasarit , ortodoxa ,spirituala
,religioasa,Constantinopolul, Bizantul care a forjat Balcanii si rasaritul
Europei. Mostenirea Romei de rasarit , a Bizantului este Muntele Athos si
trairea in canoanele crestine.
Si
acum trebuie sa cadem de acord asupra unui lucru:
-Urmasii carei Rome ne consideram a fi noi dacii, vlahii, romanii?
A nici uneia. Sintem noi insine, de dinaintea oricarei Rome.
Noi suntem urmasii carei Rome?
In decursul istoriei au
axistat mai multe „Rome”, ca sa zic asa .
-A fost Roma pagina
,politeista de dinainte de crestinism ,a carei mostenire am putea spune ca a fost hedonismul,civilizatia citadina si expansiunea prin forta.
-Apoi a fost Roma crestina care s-a divizat in doua imperii antagoniste pe
motiv religios, dupa felul cum au abordat crestinismul:
– Roma de apus ,catolica
,expansiva ,materialista care si-a pus amprenta pe civilizatia occidentala
.Mostenirea de spirit a Romei de apus este Vaticanul si renasterea.
– si Roma de rasarit ,
ortodoxa ,spirituala ,religioasa,Constantinopolul, Bizantul care a forjat
Balcanii si rasaritul Europei. Mostenirea Romei de rasarit , a Bizantului este
Muntele Athos si trairea in canoanele crestine.
Si acum trebuie sa cadem de acord asupra unui lucru:
-Urmasii carei Rome ne consideram a fi noi dacii, vlahii, romanii?
Noi suntem urmasii carei Rome?
In decursul istoriei au
existat mai multe „Rome”, ca sa zic asa .
-A fost Roma pagina
,politeista de dinainte de crestinism ,a carei mostenire am putea spune ca a fost hedonismul , civilizatia citadina si expansiunea prin forta.
-Apoi a fost Roma crestina care s-a divizat in doua imperii antagoniste pe
motiv religios, dupa felul cum au abordat crestinismul:
– Roma de apus ,catolica
,expansiva ,materialista care si-a pus amprenta pe civilizatia occidentala
.Mostenirea de spirit a Romei de apus este Vaticanul si renasterea.
– si Roma de rasarit ,
ortodoxa ,spirituala ,religioasa,Constantinopolul, Bizantul care a forjat
Balcanii si rasaritul Europei. Mostenirea Romei de rasarit , a Bizantului este
Muntele Athos si trairea in canoanele crestine.
Si acum trebuie sa cadem de acord asupra unui lucru:
-Urmasii carei Rome ne consideram a fi noi dacii, vlahii, romanii?
In decursul istoriei au axistat mai multe „Rome”, ca sa zic asa .
-A fost Roma pagina ,politeista de dinainte de crestinism.
-Apoi a fost Roma crestina care s-a divizat in doua imperii antagoniste pe motiv religios, dupa felul cum au abordat crestinismul:
– Roma de apus ,catolica ,expansiva ,materialista care si-a pus amprenta pe civilizatia occidentala .Mostenirea de spirit a Romei de apus este Vaticanul si renasterea.
– si Roma de rasarit , ortodoxa ,spirituala ,religioasa,Constantinopolul, Bizantul care a forjat Balcanii si rasaritul Europei. Mostenirea Romei de rasarit , a Bizantului este Muntele Athos si trairea in canoanele crestine.
Si acum trebuie sa cadem de acord asupra unui lucru:
Urmasii carei Rome ne consideram a fi noi dacii, vlahii, romanii?
„Furor Daciscorum”
Inca inainte de retragerea lui Aurelian, provincia nu se mai bucura de o pace foarte sigura. Dacii liberi, acei daci pe care i-am vazut pe columna refugiindu-se in paduri, si care ramasesera in jumatatea tarii neocupata de romani, se intorceau adesea in incursiuni. Erau cunoscuti acum cu alte nume: Dacisci ;Carpi; Carpodaci; Carpogeti! Au fost momente cind nelinistea a ajuns la paroxism. Inscriptii si texte de pe vremea Antoninilor vorbesc de o adevarat furie dacica: „furor daciscorum”. O moneda prezinta figura alegorica a unei femei cu un stindard in mina pe un fundal de munti. Dupa Aurelian, nelinistea se agraveaza. Aceiasi oameni, acum impreuna cu gotii sau fara ei trec Dunarea ducind nesiguranta si inauntrul frontierelor imperiului.
Dar perioada de maxima gravitate este la sfirsitul secolului al-III-lea si
inceputul celui de-al IV-lea, cind Roma, pierzindu-si autoritatea, imperiul este pe punctul de a se dezagrega prin proclamatii militare si prin ascensiunea anarhica a provinciilor. Rolul dacilor e primordial in acea mare criza care zguduie temeliile imperiului. Istoricii dau de obicei putina atentie sau nici una faptului ca, timp de patru decenii-de la venirea lui Maximian Hercules ca imparat asociat al lui Diocletian(286) pina la moartea lui Liciniu(324) -patru imparati, daci sau carpi de
origine, se succed fara intrerupere la cirma imperiului si constituie o dinastie, cea dintii dinastie in Imperiul roman:Maximian Hercules, Maximian Galeriu, Maximian Daia si Liciniu, la care trebuie adaugati si Maxentiu, imparat uzurpator (fiul lui Maximian Hercules), precum si alti doi daci, ca cezari: Severus si Licinianus. Toti sint de origine umila, ciobani sau tarani si-cu exceptia lui Maxentiu- dusmani neimpacati ai oligarhiei din Roma. Ajunsi la purpura prin vointa legiunilor, unii
dintre ei neintelegind sa puna piciorul in Italia decit ca dusmani, acesti daci
reprezinta in istoria Romei un fenomen absolut unic si revolutionar: sint imparati antinomici ideii insesi a imperiului. In realitate, sint cei dintii barbari care cucereau puterea, ducind la Roma si in Orient nu ideea de autoritate respectata pina atunci, ci germenul darimarii si vointa instaurarii unui alt imperiu. Intre acesti imparati, cel care prezinta personalitatea cea mai puternica si tenace, Galeriu, pare sa fi avut toata constiinta vechiului dac, inamic ereditaral Romei. Se cunosc prin marturiile contemporane ale lui Lactantiu (comentate de H. Gregoire in Byzantion, dar trecute cu vederea de istoricii romini) motivele personale si impulsul ireductibil care-l impingeau pe acel dac la violenta impotriva imperiului cazut in miinile lui. Fiu din mama transdanubiana, adoratoare a divinitatii muntilor si dedicat el insusi acestui cult, care nu poatea fi atul decit cel al lui Zamolxe, Galeriu e tipul rebelului iesit din acei munti, unde viata ciobaneasca pastrase intotdeauna ideea libertatii barbare, inamica oricarui imperiu. Ajuns cezar si apoi imparat, fostul cioban, fidel credintelor lui stramosesti,originii lui sociale si instinctul poporului sau, isi intorcea legiunile impotriva Italiei, cu hotarirea-afirma Lactantiu-de a sterge pina si amintirea Romei, si a fost pe punctul-declara acelasi autor crestin-sa schimbe numele imperiului roman in cel de imperiu dacic.
Lactantiu atribuia furia dacului (lucrul e caracteristic) faptului ca parintii si stramosii lui Galeriu fusesera supusi censului, pe care Traian il impusese ca pedeapsa dacilor incapatinati in rebeliune. Problema fatala a censului! Textul lui Lactantiu e ca un ecou tirziu al unor fapte pe care le cunoastem si din alte marturii, cum e faimoasa inscriptie a lui Tiberius Plautius Silvanus Aelianus, guvernator al Moesiei, care intre anii 52 si 53 stramuta in moesia „o suta de mii
transdanubieni, cu femeile, cu copiii, principii sau regii lor, pentru a plati tribut. „Doua secole si jumatate mai tirziu, acesti transdanubieni erau stapinii
imperiului. Iar Galeriu, ridicat dintre ei, nu uitase. Textul lui Lactantiu nu este poate o dovada, in intelesul concret al cuvintului; dar in acest caz e mai mult decit atit: este marturia unei constiinte tulburi in imperiu. Acest barbar era un dac. Pusese cent asupra cetatenilor din Roma, lucru nemaipomenit vreodata.
Domnul Dacicus, Carpii nu s-au format din dacii refugiati prin paduri, teritoriul lor a fost dintotdeauna inafara granitelor regatului lui Decebal (dincolo de Siret, pina la Nistru).Initial au ocupat un teritoriu mai reatrans, mare parte din teritoriu acela fiind ocupat de bastarni.Ulterior insa ei au intrat in expansiune si practic i-au rupt in 2 pe bastarni ca impartire teritoriala.Ceilalti daci liberi erau si ei de asemenea triburi care au locuit inafara Daciei lui Decebal.Este insa foarte probabil ca in teritoriile lor sa se refugiat si daci din provincie.
http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/0/0f/Roman_province_of_Dacia_%28106_-_271_AD%29.svg
Nu uitati totusi de cele 6 titluri de Carpicus Maximus ale lui Galerius si nici de faptul ca Lactantius era un predicator crestin, care pe langa descrierea lui Galerius ca prigonitor crestin (si din pacate nu putem nega ca a fost), a cautat sa-l „picteze” cat mai mult ca uzurpator si dusman al imperiului (ceea ce insa, mai mult decat evident, nu a fost).Nu a ezitat sa isi infranga verisorii carpi in repetate randuri, cand acestia au incercat incursiuni in interiorul granitelor imperiului.
Inca inainte de retragerea lui Aurelian, provincia nu se mai bucura de o
pace foarte sigura. Dacii liberi, acei daci pe care i-am vazut pe columna refugiindu-se in paduri, si care ramasesera in jumatatea tarii neocupata de romani, se intorceau adesea in incursiuni. Erau cunoscuti acum cu alte nume:Dacisci; Carpi; Carpodaci; Carpogeti! Au fost momente cind nelinistea a ajuns la paroxism. Inscriptii si texte de pe vremea Antoninilor vorbesc de o adevarat furie dacica: „furor daciscorum”. O moneda prezinta figura alegorica a unei femei cu un stindard in mina pe un fundal de munti. Dupa Aurelian, nelinistea se agraveaza. Aceiasi oameni, acum impreuna cu gotii sau fara ei trec Dunarea ducind nesiguranta si inauntrul frontierelor imperiului.
Dar perioada de maxima gravitate este la sfirsitul secolului al-III-lea si
inceputul celui de-al IV-lea, cind Roma, pierzindu-si autoritatea, imperiul este pe punctul de a se dezagrega prin proclamatii militare si prin ascensiunea anarhica a provinciilor. Rolul dacilor e primordial in acea mare criza care zguduie temeliile imperiului. Istoricii dau de obicei putina atentie sau nici una faptului ca, timp de patru decenii-de la venirea lui Maximian Hercules ca imparat asociat al lui Diocletian(286) pina la moartea lui Liciniu(324) -patru imparati, daci sau carpi de
origine, se succed fara intrerupere la cirma imperiului si constituie o dinastie, cea dintii dinastie in Imperiul roman:Maximian Hercules, Maximian Galeriu, Maximian Daia si Liciniu, la care trebuie adaugati si Maxentiu, imparat uzurpator(fiul lui Maximian Hercules), precum si alti doi daci, ca cezari:Severus si Licinianus. Toti sint de origine umila, ciobani sau tarani si-cu exceptia lui Maxentiu-dusmani neimpacati ai oligarhiei din Roma. Ajunsi la purpura prin vointa legiunilor, unii
dintre ei neintelegind sa puna piciorul in Italia decit ca dusmani, acesti daci
reprezinta in istoria Romei un fenomen absolut unic si revolutionar: sint imparati antinomici ideii insesi a imperiului. In realitate, sint cei dintii barbari care cucereau puterea, ducind la Roma si in Orient nu ideea de autoritate respectata pina atunci, ci germenul darimarii si vointa instaurarii unui alt imperiu. Intre acesti imparati, cel care prezinta personalitateacea mai puternica si tenace, Galeriu, pare sa fi avut toata constiinta vechiului dac, inamic ereditar al Romei. Se cunosc prin marturiile contemporane ale lui Lactantiu(comentate de H. Gregoire in Byzantion, dar trecute cu vederea de istoricii romini)motivele personale si impulsul ireductibil care-l impingeau pe acel dac la violenta impotriva imperiului cazut in miinile
lui. Fiu din mama transdanubiana, adoratoare a divinitatii muntilor si dedicat el insusi acestui cult, care nu poatea fi atul decit cel al lui Zamolxe, Galeriu e tipul rebelului iesit din acei munti, unde viata ciobaneasca pastrase intotdeauna ideea libertatii barbare, inamica oricarui imperiu. Ajuns cezar si apoi imparat, fostul cioban, fidel credintelor lui stramosesti, originii lui sociale si instinctul poporului sau, isi intorcea legiunile impotriva Italiei, cu hotarirea-afirma Lactantiu-de a sterge pina si amintirea Romei, si a fost pe punctul-declara acelasi autor
crestin-sa schimbe numele imperiului roman in cel de imperiu dacic. Lactantiu atribuia furia dacului (lucrul e caracteristic) faptului ca parintii si stramosii lui Galeriu fusesera supusi censului, pe care Traian il impuseseca pedeapsa dacilor incapatinati in rebeliune. Problema fatala a censului! Textul lui Lactantiu e ca un ecou tirziu al unor fapte pe care le cunoastem si din alte marturii, cum e faimoasa
inscriptie a lui Tiberius Plautius Silvanus Aelianus, guvernator al Moesiei, care intre anii 52 si 53 stramuta in moesia „o suta de mii transdanubieni, cu femeile cu copiii, principii sau regii lor, pentru a plati tribut. „Doua secole si jumatate mai tirziu, acesti transdanubieni erau stapinii imperiului. Iar Galeriu, ridicat duntre ei, nu uitase. Textul lui Lactantiu nu este poate o dovada, in intelesul concret al cuvintului; dar in acest caz e mai mult decit atit: este marturia unei constiinte tulburi in imperiu. Acest barbar era un dac. Pusese cent asupra cetatenilor din Roma, lucru nemaipomenit vreodata.
Dacomanii.
Domnule Ion Coja, a uza de calificative gen „dacomanii” este o grava greseala care face imense deservicii Neamului. A ne separa in doua sau mai multe tabere si a arunca fara discernamant cu apelative jignitoare in „ceilalti”, din considerentul ca noi si numai noi stim Adevarul, in mod definitiv si irevocabil, ignorand nenumarate si noi dovezi care cel putin nasc noi semne de intrebare, este, repet, o grava greseala. In felul acesta, nici nu mai avem nevoie de inamici. Ne’o facem singuri. De petrecanie.
Ce poate sa’nteleaga un tanar/o tanara, care invata la scoala o istorie indoielnica, accesand site’ul dumneavoastra si citind „dacomanii”? Ce parere isi poate face? „A, stiu eu, aia cu dacii lor sint niste maniaci, niste bolnavi, niste aiuriti. Ia mai lasati’ma in pace cu dacii astia! Romanii sint…”
NUMELE CELOR CARE NE’AU DAT NUME AR TREBUII ROSTIT MEREU SI MEREU CU PROFUNDA SFINTENIE. Un asemenea substantiv creeaza, fie si indirect, o rezonanta peiorativa la adresa Neamului.
Am scris acestea din dragoste pentru Neam si nu din manie pentru strabuni.
Oare ce si cum ar scrie Mihai Eminescu ASTAZI despre romani???!!
Imi cer iertare pentru indrazneala dar consider ca anumite lucruri, care sint in bunul interes comun, este necesar sa le spunem!
Doamne ajuta!
Precizare: „aia cu dacii lor” pot fi foarte bine dacisti, oameni care sunt interesati pina la nivel de pasiune de descoperirea a cat mai multe date/indicii/marturii/dovezi despre istoria dacilor, limba lor, continuitatea lor si importanta lor ca civilizatie in epoca antica, de afirmarea importantei lor in geneza poporului rom^n.Dacisti au fost si monstrii sacri Eminescu si Hasdeu.Dacistii au insa simtul realitatii, pot trasa linia separatoare intre realitate si fantezie (capacitate pe care dacomanii nu o au).De asemenea, dacistii nu pun dacitatea si latinitatea rom^nilor in relatie de exclusivitate, aia o fac tot dacomanii.
Si mie mi-e dor de Anonimul Basarabean.Sper sa nu il fi indepartat sila fata de anumiti haitai care au incercat sa se aciuieze pe aici si sa faca galagie precum huiduitorii platiti de pe la mitinguri, gen acel Duhul Ploii sau acel „anonim” (ca au fost mai multi anonimi pe aici), care printre alte balacareli de-ale lui isi imagina scenarii de nastere a poporului rom^n prin violuri in masa ale femeilor dace de catre legionarii romani.Probabil isi imagina ce ar fi facut el.
Si Duhul Ploii este Fratele nostru. Si acei „anonimi”, asemenea. Dincolo de orice divergente, sa ne IUBIM unii pe altii, precum ne invata Mantuitorul. Iubirea, uneste. Mandria, desparte si decade.
Uf, orgoliul! „Noi stim cel mai bine!” Numai noi cunoastem Adevarul!”
Doamne ajuta!
O fi si el fratele nostru, dar iubirea despre care vorbiti, sau macar toleranta si deschiderea catre un dialog rational ar trebui sa fie reciproca.Este incorect ca o parte sa arate acea toleranta, iar de cealalta barte sa vina doar venin, mistocareala ieftina si in general o abordare in bataie de joc a oricarei discutii.Dupa umila mea parere, blogul a fost incredibil/exagerat de tolerant cu el, pe parcursul multor luni de zile.Nu e vorba de idei si de opinii, ci de atitudine.
Domnul, Dacicus, apropo de tuneluri…varianta aceea veche care circula pe internet, cu tunelurile dacice care descriu (deseneaza) impreuna un cap de lup de marimea Transilvaniei.Probabil ati citit si episodul 2 al aceluiasi articol care ramane in aceeasi maniera de fantezism debordant (nici nu ma obosesc sa caut link pentru asa ceva, pentru a-l pune aici).Acolo descrie episodul cand armatele germane ajung in primul razboi mondial in Moldova.Acolo sunt respinse de catre armatele rom^ne, dupa cum se stie, la Marasti, Marasesti si Oituz, dupa care incep retragerea, urmarite de trupele rom^ne.Pina aici toate bune, dupa care insa spune ca brusc, armata rom^na pierde urma celei germane, care pur si simplu dispare ca inghitita de pamant, pentru ca a folosit acele tunele „secrete”.Care va sa zica, rom^nii nu stiau de ele, armata rom^na deloc, in schimb germanii la o simpla trecere prin Transilvania nu numai ca le descopera, dar se si acomodeaza cu ele si invata sa le foloseasca strategic,pentru o retragere perfecta, pe care armata rom^na nici nu a visat-o.
Cat despre noile fotografii despre ceea ce ati vorbit mai sus, cred ca toti sunt interesati sa le vada, de ce nu.In ce format sunt?Ori exista posibilitatea punerii unei adrese (link) unde sa poata fi vazute?
Domnule Sorin, sint bucuros sa postez ceva despre tunelurile dacilor!
Subiectul ramane, in continuare, deschis.
Fotografiile nu sint acceptate de catre sistem. Daca domnul Ion Coja este de acosd, i le pun la dispozitie cu draga inima, pentru a fi publicate.
Peştera de la Limanu: un oraş subteran ale cărui taine nu au fost descifrate
La numai câţiva kilometri de Mangalia, există o peşteră misterioasă în
care cei mai mulţi care au păşit acolo, nu s-au mai întors. Ascunsă în
pântecele unui deal, o lume străveche şi plină de mister încă nu se
arată la faţă pentru a fi înţeleasă: Peştera de la Limanu. Locul de sub dealul de la marginea comunei Limanu nu a putut fi niciodată explorat în întregime, din cauza labirintului întortocheat de peşteri,
în care mulţi dintre cei care s-au aventurat mai mult decât trebuia
s-au pierdut şi nu au mai găsit drumul la întoarcere. Legendele
localnicilor spun că peştera aceasta ciudată este o poartă către lumea de dincolo de moarte.
. O lume plină de istorie şi mister Puţini
dintre turiştii care vin vara pe plajele însorite ale Mării Negre de la
Mangalia şi Vama Veche, ştiu că un pic mai încolo de asfaltul şoselei
pe care păşesc, drumul duce către o lume plină de istorie şi abundă de
mister încă nedesluşit de minţile înţelepte. Intrarea în peşteră se face printr-o poartă metalică de la poalele dealului, mai jos de o pădurice de pini şi este străjuită de câteva pietre mari. Chipurile din piatră care se pot vedea la intrare au făcut ca peştera să primească şi denumirea de „La Icoane”, figuri care se presupune că ar fi fost scrijelite în piatră pentru
locul prin care se intră în pământ. „Icoana înseamnă în limba veche „chip”, „imagine”.
Nu e vorba de icoane în sensul creştin. Acolo erau nişte chipuri din
piatră, chiar la intrare. Bolovanii de la intrare au fost sculptaţi,
când am facut eu cercetări se vedeau clar trăsăturile umane, ochii,
nasul, gura. Acum sunt răsturnaţi, nu cred că se mai vede ceva. Deci erau nişte capete de piatră care vegheau la intrarea în peşteră. De aceea sătenii au numit peştera „La Icoane”.
Figurile astea au fost făcute probabil demult, în vremea dacilor, poate
ca un semn de recunoaştere pentru locul prin care se intra sub pământ,
ori cine ştie din ce alte motive”, povesteşte profesorul Vasile Boroneant, expert în arheologia peşterilor. Acesta vorbeşte cu tristeţe de inscriptiile pe care le-a descoperit acum treizeci de ani şi care acum nu mai există, fiind acoperite de mâzgâlituri moderne. Întreaga peşteră este vandalizată,
acoperită de sute de graffiti ale vizitatorilor inconştienţi. Totuşi, la aproape 200 de metri de cum păşeşti în Peştera de la Limanu, se mai pot vedea şi astăzi altare ale preoţilor daci şi un cap de om sculptat în calcar. După ce se înaintează tot mai mult în peşteră, drumurile se întretaie de mai multe ori. Uneori, chiar pământul se surpă, astupând intrarea deja folosită şi deschide o alta de a cărei existenţă nu se ştia. Peştera are o lungime de aproape 4 kilometri şi sute de galerii care şerpuiesc pe sub sat. Se spune că în această peşteră s-au adăpostit dacii împreună cu toate bunurile lor mai de preţ, pentru că erau prigoniţi de către romani. Tot aici s-au adăpostit mai apoi primii creştini, în căutarea însingurării şi a unui loc de rugăciune departe de zgomotul lumii de afară. . Pământul sacru al lui Zamolxis De Peştera de la Limanu se leagă şi o serie de descoperiri ştiinţifice, printre care cea mai amănunţită a fost făcută de profesorul Vasile Boroneant, expert în arheologia peşterilor (cel care a scris lucrarea „Labirintul subteran de la Limanu”).
Deşi descurajat de cei care auziseră că vrea să facă cercetări la
Limanu, profesorul Boroneant a pornit, în anii ’70, în mare descoperire.
El a găsit aici ceramică, atât romană, cât şi grecească, însă
majoritatea era specific dacică, şi, totodată, a mai descoperit desene rupestre, figuri de oameni şi de animale. Dintre ele se distinge, prin factura sa aparte, o figură umană, probabil un bărbat stând în picioare sau eventual pe un scaun. Capul este un pătrat umplut cu puncte, trunchiul un oval umplut tot cu puncte.
Mâna dreaptă se sfârşeşte ca o pată neagră în formă circulară
neregulată; în mâna stângă, personajul pare a ţine un scut pătrat. Demn
de reţinut este faptul că, şi la celelalte figuri umane, mâinile se
termină cu câte o pată de culoare neagră, lasând impresia unor obiecte
ţinute în palmă. La aproximativ 35 m de la intrare se află şi un bloc de
piatră pe care sunt gravate trei figuri umane. Din păcate, reprezentarea a fost distrusă parţial. Un interes deosebit prezintă figurile de călăreţi; caii văzuţi din profil sunt redaţi în galop, iar călăreţii au chipurile privite din faţă. Ca siluete şi mod de prezentare seamană în mod izbitor călăreţilor daci de pe ceramica descoperită în multe aşezări de pe aria locuită de traco-daci. Celelalte desene – simbolurile religioase creştine, literele sau
cuvintele în caractere chirilice – aparţin perioadei romano-bizantine şi
celei ulterioare, fiind o dovadă că peştera de la Limanu a constituit
un adăpost pentru populaţia locală până târziu către sec. X-XI e.n. Cele
mai vechi desene aparţin însă foarte probabil perioadei de maximă
înflorire a culturii geto-dacice (sec. I i.e.n.) de când datează, conform arheologilor, amenajarea peşterii. În jurul acestui loc de mister s-au ţesut, aşa cum era de aşteptat, câteva legende ale locului. Astfel că, se spune că peştera este străjuită de însuşi Zamolxis, care păzeşte intrarea în tărâmul sacru până când strămoşii daci se vor întoarce. Localnicii povestesc că bătrânii satului spuneau că înlănţuirea de peşteri ar trece pe sub Dunăre până în apropiere de oraşul bulgăresc Varna. O altă legendă spune că aici se aud câteodată nişte vaiete stranii şi înspăimântătoare care vin din străfundurile pământului, iar cei care le aud sunt de-a dreptul hipnotizaţi de ele şi pornesc în căutarea glasului. Se spune că acest glasar fi al paznicului porţii metalice de la intrare, care vrea să îi ademenească pe cei neiniţiaţi şi care, din curiozitate, păşesc cu blasfemie pe pământul sacru al lui Zamolxis. Explicaţia ştiinţifică a acestor sunete ciudate, dată de speologi, este că vaietele sinistre sunt făcute de vântul care străbate numeroasele galerii de peşteri subterane de la Limanu, zgomot care, se pare, influenţează psihicul omului. Aici,
în peştera de sub deal, s-a dezvoltat o faună bogată, datorită lipsei
curenţilor de aer, care au făcut ca galeriile din sectorul doi al
peşterii să fie populate de lilieci. Atât cât a fost exploatată de speologi, peştera dă impresia unui oraş imens, organizat pe trei cartiere, în care galeriile seamănă cu nişte străduţe care comunică între ele sau, din contră, se înfundă brusc. Peştera de la Limanu seamănă cu Peştera Mamut din Statele Unite, care este cea mai lungă peşteră din lume. Unele reprezentaţii ce se găsesc la Limanu sunt unice şi tipice, fiind de fapt cel mai mare labirint subteran din România. Datorită unicităţii ei, Peştera de la Limanu a fost declarată în anul 1959 rezervaţie speologică. INCLUDEPICTURE „http://www.financiarul.ro/wp-content/uploads/pestera-limanu-web.jpg” *
Ecaterina Pop
–
„Ce ar folosi unui om sa cistige toata lumea daca si-ar pierde sufletul?
Ce ar putea da un om in schimb pentru sufletul sau…
Romanii care iubesc Roma si mostenirea ei malefica ori sint neinformati ori sufera de sindromul Stockholm , o stare maladiva a mancurtilor care adora pe cei care i-au atacat ,jefuit ,maltratat si sclavizat .
Uitati Adevarul despre cetatea „eterna ” …..
o rusine care ni se incearca a ni se pune in spate .Cu acea abominatie ,Roma , nu avem a face indiferent cine o promoveaza !
https://www.youtube.com/watch?v=GXoUOuR4dUE
Draga domnule Nick,
De ce aratati doar Imperiul Roman pagan?Doar statul roman,cu tot cu asa zisul Imperiu Bizantin (care se numea pe sine „Imperiul Roman” sau,mai pe scurt, „Romania”),a fost mai multi ani crestin decat pagan.Apropos de un lucru care le scapa multora:Imperiul Roman de la Teodosie cel Mare (379) pana la Constantin al XI Paleologul a fost crestin-ortodox,niciodata catolic,cum zic unii nestiutori cu pretentii,desi spre sfarsit,acelasi Constantin XI se unise cu catolicii.
Dar revenind…
Despre Augustus,Constantin,Teodosie,Justinian etc.de ce nu vorbiti domnu’ Nick.De ce-l luati pe Caligula ca etalon cand el a fost cel mai decazut dintre imparatii romani,atat de odios incat s-a vrut scoaterea lui din istorie (prin procedura damnatio memoriae).De ce umblati cu marsavii si aratati doar un aspect al problemei?
De ce nu aratati sutele de mii de martiri crestini romani?De ce nu aratati sfintii romani?De ce nu vorbiti de Sfintii Parinti romani,ca de pilda Sf.Ioan Gura de aur?
De echidistanta ati auzit?De acea practica aproape disparuta ce consta in a prezenta o situatie in mod nepartinitor,si cu bune si cu rele.
Selectati,din necunostinta de cauza (ca sa nu va suspectez de voita camuflare a adevarului),doar partile rele ale romanilor,parintii nostrii,fie ca ne place sau nu,la fel ca si tracii,si spuneti ca doar atat era de capul lor.
Nu-i frumos.
P.S.Lui Eminescu nu-i era rusine cu „acea abominatie”.
Domnule Nick, am impresia că ai văzut prea multe filme și ai citit prea puține cărți!… Nu suporți valorile pe care le prețuiește toată lumea, toată tradiția creștină și europeană! Te bagi în orice discuție cu comentarii alături de subiect, pline de venin. Nu te pune nimic pe gânduri, sari să discreditezi orice autoritate! Ai reproșat deunăzi lui Dumnezeu că l-a „creat” pe Satan! (Sau ceva în genul ăsta!) Dacă nu ai înțeles rostul lui Satan, rostul răului, al sufernței, înseamnă că n-ai nicio șansă să înțelegi ceva!
Nu comentezi ca un creștin, ești plin de trufie și te consideri mai deștept decât orice autor care ar putea fi invocat într-o discuție.
Disprețuiești tot ce oamenii prețuiesc mai mult! Și asta îți dă sentimentul că poți băga pe oricine în buzunarul de la jiletcă! Am fost unul dintre cei care te-au simpatizat la primele intervenții. Dar nu ai măsură!…
Mai pe românește spus,„nu ai nimica sfînt!”
Încearcă să găsești, poate n-ai pierdut-o, sâmînța cea bună pusă în dumneata! Primul pas în această căutare este tăcerea!… Meditația smerită, sfiită!
Ești prea gălăgios!
Ai grijă să fii fericit de Crăciun! Să te împaci cu dumneata, așa cum te-a lăsat Domnul! Nu încerca să sări peste umbra dumitale!…
Ce sa fac ,sint bucurestean ,am invatat si eu de la altii mai mari ca mine .Si dumneavoastra va dati cu parerea la de toate , ace ,brice si ibrice ,lame ,dame si marame !
Eu am crezut ca asta e scopul saitului , o agora greceasca .
Daca asa am fost inteles pentru opiniile mele atunci , la revedere !
Craciun fericit si multa sanatate !
Numai bine!
Multumesc si dumneavoastra ! Eu v-am trimis un raspuns la comentariul dumneavoastra de mai jos dar nu a trecut prin furcile caudine ale cenzurii . Ceva ce imi-a duce aminte de D.R. Popescu ,he ,he …Multa sanatate !